HOTĂRÂRE nr. 1402/2008

HOTĂRÂRE nr. 1.402 din 4 noiembrie 2008 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și a indicatorilor tehnico-economici ai acestora din etapa I, partea a doua, a Programului de infrastructură municipală prevăzut în Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului și regenerarea socioeconomică, semnat la București la 28 ianuarie 2005

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 11 noiembrie 2008

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă lista obiectivelor de investiții din etapa I, partea a doua, a Programului de infrastructură municipală prevăzut în Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, semnat la București la 28 ianuarie 2005, ratificat prin Legea nr. 167/2005, derulat prin intermediul Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Se aprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții menționate la alin. (1), prevăzuți în anexele nr. 2-9.*)

------- Notă

*) Anexele nr. 2-9 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.

Articolul 2

Finanțarea obiectivelor de investiții cuprinse în anexa nr. 1 se face sub formă de grant dintr-un credit extern acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea proiectului, asigurat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor, respectiv prin bugetul Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, de la titlul "Alte transferuri", articolul "Transferuri interne", alineatul "Programe de dezvoltare", în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din contribuția locală, din sume cuprinse în bugetele locale legal constituite cu această destinație, precum și din contribuția în bani a membrilor comunității, colectată voluntar printr-un proces transparent de colectare, și din alte fonduri legal constituite, conform programelor de investiții publice, potrivit legii.

Articolul 3

Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

=====
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: --------------
Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian
Ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David
Ministrul mediului și dezvoltării durabile, Attila Korodi

București, 4 noiembrie 2008.

Nr. 1.402.

Anexa 1

LISTA obiectivelor de investiții din etapa I, partea a doua, a Programului de infrastructură municipală prevăzut în Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului și regenerarea socioeconomică, semnat la București la 28 ianuarie 2005

Nr.

crt.

Solicitant

Numele subproiectului

0

1

2

1. Primăria Orașului Abrud,

județul Alba

Reabilitare arteră principală auto și pietonal

în orașul Abrud

2. Primăria Orașului Baia

de Arieș, județul Alba

Extindere canalizare și modernizare Str.

22 Decembrie - Baia de Arieș

3. Primăria Orașului Bălan,

județul Harghita

Reabilitare primară Str. Florilor, Bălan

4. Primăria Comunei Bistra,

județul Alba

Reabilitare drum comunal DC 97: Bistra-Poiana

km 0

000-2

100

5. Primăria Comunei Chieșd,

județul Sălaj

Asfaltare drum comunal DC 3, Chieșd-Sighetu

Silvaniei

6. Primăria Comunei Iara,

județul Cluj

Reabilitare rețea alimentare cu apă - comuna

Iara

7. Primăria Comunei Rodna,

județul Bistrița-Năsăud

Reabilitare alei, trotuare, sistematizare

verticală în localitatea Rodna

8. Primăria Orașului

Tăuții-Măgherăuș,

județul Maramureș

Rețea de canalizare și stație de epurare în

comunitatea minieră Nistru, aparținând orașului

Tăuții-Măgherăuș

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 11 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1321 din 14 octombrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.321 din 14 octombrie 2008 pentru aprobarea amendamentelor convenite între Guvernul României și Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională prin scrisorile semnate la Tokyo la 5 mai 2008 și la București la 8 mai 2008, respectiv la Tokyo la 10...

AMENDAMENT din 11 noiembrie 2008

AMENDAMENTE din 2008 prin schimb de scrisori la Acordul de împrumut dintre România și Fondul pentru Cooperare Economică Internațională - Japonia privind Proiectul de reabilitare a drumurilor, semnat la Tokyo la 27 februarie 1998

HOTĂRÂRE nr. 1392 din 4 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.392 din 4 noiembrie 2008 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 566/2006 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Construcția variantei de ocolire Deva și Orăștie la...

HOTĂRÂRE nr. 1393 din 4 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.393 din 4 noiembrie 2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Pod pe DN 74 km 17+060 peste râul Crișul Alb la Mihăileni" pe teritoriul localități...

HOTĂRÂRE nr. 1399 din 4 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.399 din 4 noiembrie 2008 privind suplimentarea bugetului Serviciului de Telecomunicații Speciale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008

HOTĂRÂRE nr. 1400 din 4 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.400 din 4 noiembrie 2008 pentru aprobarea Înțelegerii privind cooperarea dintre Ministerul Justiției din România și Ministerul Justiției din Republica Coreea, semnată la Seul la 11 septembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1383 din 4 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.383 din 4 noiembrie 2008 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 764/2007 pentru aprobarea constituirii comitetelor regionale de evaluare strategică și corelare și a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a acestora