HOTĂRÂRE nr. 1197/2008

HOTĂRÂRE nr. 1.197 din 24 septembrie 2008 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru finanțarea în anul 2008 a unor cheltuieli de capital pentru unități de învățământ preuniversitar de stat

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 2 octombrie 2008

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 17 și 18, precum și al anexei nr. 3/25/22 la Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă repartizarea sumei de 2.300 mii lei din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului pe anul 2008, pentru finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, potrivit anexei nr. 1.

Articolul 2

(1) Sumele prevăzute la art. 1 se transferă către bugetele locale prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu.

(2) Consiliile locale răspund, în condițiile legii, de utilizarea sumelor repartizate.

Articolul 3

Se aprobă diminuarea cu 2.300 mii lei a sumei aferente județului Giurgiu din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 962/2008 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, și finanțarea din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului pe anul 2008 a unor cheltuieli de capital pentru unități de învățământ preuniversitar de stat, precum și modificarea și completarea unor acte normative la pozițiile prevăzute în anexa nr. 2.

Articolul 4

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

=====
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul educației, cercetării și tineretului,
Cristian Mihai Adomniței
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian

București, 24 septembrie 2008.

Nr. 1.197.

Anexa nr. 1

OBIECTIVE DE INVESTIȚII,

reabilitări și utilități pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, finanțate în anul 2008

din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, prin autoritățile locale

Nr.

crt.

Denumirea unității de învățământ/ Unitatea administrativ-teritorială

Natura lucrării

Suma

propusă

pe 2008 (mii lei)

GIURGIU 2300 1

Grădinița nr. 1, satul Frătești, comuna Frătești

Obiectiv de investiții 200 2

Grădinița sat Cetatea, comuna Frătești

Obiectiv de investiții 100 3

Școala cls. I-VIII, comuna Comana

Reabilitare 300 4

Școala cls. I-IV, satul Budeni, comuna Comana

Reabilitare 200 5

Școala cls. I-VIII, satul Falaștoaca, comuna Comana

Reabilitare 300 6

Școala cls. I-VIII, satul Grădiștea, comuna Comana

Reabilitare 300 7

Școala cls. I-VIII, satul Vlad Țepeș, comuna Comana

Reabilitare 400 8

Grădinița sat Bălănoaia, comuna Frătești

Reabilitare 100 9

Școala cls. I-VIII, satul Remuș, comuna Frătești

Reabilitare 100 10

Școala cls. I-VIII, satul Remuș, comuna Frătești

Utilități 100 11

Grădinița sat Remuș, comuna Frătești

Utilități 100 12

Școala nr. 1, comuna Frătești

Utilități 100

Anexa nr. 2

Nr.

crt

Anexa

la

Hotărârea

Guvernului

nr. 962/2008

Nr. poziției

din anexa

la Hotărârea

Guvernului

nr. 962/2008

Denumirea unității de învățământ/ Unitatea administrativ-teritorială

Natura lucrării

Suma (mii lei)

GIURGIU 1 4 708

Școala cls. I-VIII, comuna Comana

Reabilitare 0 2 4 709

Școala cls. I-IV, satul Budeni, comuna Comana

Reabilitare 0 3 4 710

Școala cls. I-VIII, satul Falaștoaca, comuna Comana

Reabilitare 0 4 4 711

Școala cls. I-VIII, satul Grădiștea, comuna Comana

Reabilitare 0 5 4 712

Școala cls. I-VIII, satul Vlad Țepeș, comuna Comana

Reabilitare 0 6 4 716

Grădinița nr. 1, satul Frătești, comuna Frătești

Reabilitare 0 7 4 717

Grădinița sat Cetatea, comuna Frătești

Reabilitare 0 8 4 718

Școala nr. 1, comuna Frătești

Reabilitare 0 9 4 719

Școala cls. I-VIII, satul Remuș, comuna Frătești

Reabilitare 0 10 4 728

Grădinița sat Remuș, comuna Frătești

Utilități 0

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 octombrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1187 din 24 septembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.187 din 24 septembrie 2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilului proprietate privată situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național "Autostrada București-Cernavodă, Secțiunea 4 Drajna-Fetești și...

HOTĂRÂRE nr. 19 din 24 septembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 19 din 24 septembrie 2008 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 7/2005 privind aprobarea componenței nominale a delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre

HOTĂRÂRE nr. 1185 din 24 septembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.185 din 24 septembrie 2008 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 743/2005 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Centura de ocolire a municipiului Craiova - varia...