HOTĂRÂRE nr. 789/2008

HOTĂRÂRE nr. 789 din 29 iulie 2008 privind acordarea unui ajutor umanitar de urgență pentru populația din județele Botoșani, Iași, Neamț și Suceava

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 29 iulie 2008

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se acordă un ajutor umanitar de urgență, cu titlu gratuit, în limita sumei de 4.803.500 lei, pentru ajutorarea populației din județele Botoșani (1.050.000 lei), Iași (900.500 lei), Neamț (353.000 lei) și Suceava (2.500.000 lei), afectată de inundații, constând în apă minerală, alimente, bunuri de strictă necesitate și motorină, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1) Administrația Națională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune, la prețurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat", cantitățile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediție și a proceselorverbale de predare-primire semnate de împuterniciții desemnați de instituțiile prefectului din județele Botoșani, Iași, Neamț și Suceava.

(2) Reîntregirea stocurilor cu cantitățile acordate se va face în anul 2009, finanțarea fiind asigurată din bugetul de stat.

Articolul 3

(1) Transportul produselor până la locurile indicate de instituțiile prefectului din județele Botoșani, Iași, Neamț și Suceava se va efectua în regim de urgență, cu mijloace auto proprii sau ale unor societăți comerciale angajate de unitățile teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat.

(2) Cheltuielile legate de transportul produselor se suportă de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat, în limita bugetului aprobat.

(3) Schimbarea, sub orice formă, a destinației produselor acordate ca ajutor umanitar de urgență din rezervele de stat este interzisă și atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală.

Articolul 4

(1) Instituțiile prefectului din județele Botoșani, Iași, Neamț și Suceava vor justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condițiile prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenție, a ajutoarelor umanitare populației afectate, ca urmare a unor situații excepționale.

(2) Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul instituțiilor prefectului din județele Botoșani, Iași, Neamț și Suceava, în vederea punerii lor la dispoziția organelor de control abilitate.

Articolul 5

Se aprobă acumularea în regim de urgență, pentru intervenții operative în sprijinul populației afectate, a cantităților de 62.500 de bucăți conserve din carne cu legume, 99.500 de bucăți conserve de legume, 119.500 kg pâine, 44.500 kg mălai, 13.000 kg făină de grâu, 36.500 kg paste făinoase, 21.500 kg orez și 750.000 litri apă minerală, în limita sumei de 2.800.000 lei, finanțarea realizându-se din bugetul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat aprobat pentru anul 2008.

Articolul 6

Se aprobă acumularea în regim de urgență, la solicitarea instituțiilor prefectului, pentru intervenții operative în sprijinul populației afectate, a cantității de 300.000 litri apă minerală, în limita sumei de 370.000 lei, finanțarea realizându-se din bugetul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat aprobat pentru anul 2008.

=====
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: ---------------
Ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, Dκzsi Iosif Zoltan
Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian

București, 29 iulie 2008.

Nr. 789.

Anexa

LISTA produselor care se scot din rezervele de stat ca ajutor umanitar de urgență pentru populația din județele Botoșani, Iași, Neamț și Suceava, afectată de fenomenele meteorologice periculoase care s-au produs în perioada 25-28 iulie 2008

Nr.

Cantitatea

crt.

Produsul

U.M.

Total

Botoșani

Iași

Neamț

Suceava 0

1

2

3

4

5

6

7

1

Conserve din carne

kg

34.500

3.000

18.900

1.800

10.800

2

Pateuri

kg

23.900

2.000

6.300

1.200

14.400

3

Conserve din carne cu legume

buc.

62.500

10.000

52.500

4

Conserve din legume

buc.

99.500

5.000

36.000

6.000

52.500

5

Ulei rafinat din

floarea-soarelui

litri

20.455

3.000

6.000

5.455

6.000

6

Pâine

kg

119.500

8.500

8.000

3.000

100.000

7

Mălai

kg

44.500

13.000

15.000

9.000

7.500

8

Făină

kg

13.000

13.000

9

Paste făinoase

kg

36.500

8.000

9.000

12.000

7.500

10

Orez

kg

21.500

11.000

3.000

7.500

11

Apă minerală

litri

750.000

100.000

150.000

100.000

400.000

12

Zahăr

kg

27.000

7.000

8.000

6.000

6.000

13

Motorină

tone

60

60

14

Pături

buc.

8.150

600

1.000

6.550

15

Saltele

buc.

600

600

16

Saci de dormit

buc.

600

600

17

Cearșafuri

buc.

1.200

1.200

18

Pelerine de ploaie

buc.

600

600

19

Paturi

buc.

600

600

20

Aragazuri cu butelie

cpl

200

200

21

Bocanci

pereche

600

600

22

Cizme de cauciuc

pereche

600

600

23

Ciorapi

buc.

5.000

5.000

24

Chiloți

buc.

980

980

25

Izmene

buc.

1.200

1.200

26

Lighene

buc.

200

200

27

Batiste

buc.

1.800

1.800

VALOARE (lei)

4.803.500

1.050.000

900.500

353.000

2.500.000

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 iulie 2008

HOTĂRÂRE nr. 791 din 29 iulie 2008

HOTĂRÂRE nr. 791 din 29 iulie 2008 privind acordarea unor ajutoare de urgență familiilor afectate de inundațiile din luna iulie 2008 din județele Iași, Suceava, Botoșani, Maramureș, Neamț, Bacău și Vaslui

DECIZIE nr. 145 din 29 iulie 2008

DECIZIE nr. 145 din 29 iulie 2008 privind constituirea comitetelor de coordonare pentru evaluarea pagubelor produse de inundații și pentru stabilirea planurilor de reconstrucție a zonelor afectate de inundații în județele Maramureș, Suceava, Iași, Botoșani, Ne...

HOTĂRÂRE nr. 790 din 29 iulie 2008

HOTĂRÂRE nr. 790 din 29 iulie 2008 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în unele județe ale țării

DECIZIE nr. 838 din 8 iulie 2008

DECIZIE nr. 838 din 8 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, îngrășării și exploatării...