ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 35/2008
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 35 din 26 martie 2008 pentru modificarea alin. (3) al art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este autorizat să gestioneze contribuția financiară a Comunității Europene conform plafoanelor anuale și angajamentelor convenite prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Având în vedere prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susținere directă în cadrul politicii agricole comune și stabilirea altor regimuri de susținere în favoarea agricultorilor, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 28 alin. (2), care stabilesc că plățile directe pe suprafață se efectuează o singură dată pe an, în intervalul cuprins între datele de 1 decembrie și 30 iunie ale anului calendaristic următor, și ale Regulamentului Consiliului Uniunii Europene (CE) nr. 1.290/2005 privind finanțarea politicii agricole comune, precum și necesitatea asigurării fondurilor aferente aplicării schemelor de plăți directe pe suprafață, care se acordă producătorilor agricoli, ținând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ poate avea drept consecință limitarea sferei beneficiarilor schemelor de plăți numai la beneficiarii schemei de plăți naționale directe, excluzându-i pe cei ai plăților naționale directe complementare, ai schemelor de plăți directe pentru culturi energetice și ai schemelor de plată pentru zahăr, și având în vedere faptul că trebuie asigurate urgent resurse financiare necesare desfășurării activităților din agricultură pentru toți beneficiarii, se impune modificarea în regim de urgență a cadrului legal prin măsuri apreciate ca reprezentând o situație extraordinară. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul UNIC
Alineatul (3) al articolului 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2007 privind reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 21 decembrie 2007, se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) Beneficiarii plăților efectuate în cadrul schemelor de plăți directe pentru agricultură sunt persoanele fizice și/sau juridice prevăzute la art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (3) și art. 11 alin. (3), pentru plățile care au sursă de finanțare F.E.G.A., și la art. 8 alin. (3) pentru plățile care au sursă de finanțare F.E.A.D.R., din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007."
București, 26 martie 2008.
Nr. 35.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 martie 2008
DECRET nr. 417 din 24 martie 2008
DECRET nr. 417 din 24 martie 2008 pentru eliberarea din funcție a unui judecător
DECRET nr. 418 din 24 martie 2008
DECRET nr. 418 din 24 martie 2008 pentru eliberarea din funcție a unui judecător
DECRET nr. 419 din 24 martie 2008
DECRET nr. 419 din 24 martie 2008 pentru eliberarea din funcție a unui judecător
RECTIFICARE nr. 1094 din 10 decembrie 2004
RECTIFICARE nr. 1.094 din 10 decembrie 2004 la Decretul nr. 1.094/2004
RECTIFICARE nr. 70 din 20 decembrie 2007
RECTIFICARE nr. 70 din 20 decembrie 2007 la Ordinul nr. 70/2007
RECTIFICARE nr. 23 din 5 martie 2008
RECTIFICARE nr. 23 din 5 martie 2008 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008
REZOLUȚIE nr. 1799 din 15 februarie 2008
REZOLUȚIE nr. 1.799 din 15 februarie 2008 adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul celei de-a 5.836-a întruniri, la 15 februarie 2008
DECRET nr. 415 din 24 martie 2008
DECRET nr. 415 din 24 martie 2008 pentru eliberarea din funcție a unui judecător