ORDONANȚĂ nr. 12/2009
ORDONANȚĂ nr. 12 din 26 august 2009 pentru reglementarea unor măsuri financiar-contabile aplicabile în implementarea programului Facilitatea de tranziție pentru România, prevăzut în Decizia Comisiei C (2007) 5.793 din 30 noiembrie 2007 privind contribuția financiară a Facilității de tranziție pentru întărirea capacității instituționale în România
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere necesitatea aplicării prevederilor Deciziei Comisiei C (2007) 5.793 din 30 noiembrie 2007 referitoare la implementarea programului Facilitatea de tranziție pentru România și pentru încadrarea în termenul final stabilit pentru încheierea contractelor, ținând cont de faptul că disponibilizarea sumelor aferente asistenței nerambursabile din partea Comisiei Europene trebuie efectuată cât mai rapid, în vederea luării măsurilor care să permită demararea și finalizarea proiectelor cuprinse în cadrul programului Facilitatea de tranziție 2007 menționat, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I poziția 3 din Legea nr. 253/2009 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
Articolul 1
În cadrul contractelor încheiate cu contractorii locali pentru executarea de lucrări, precum și furnizarea de bunuri și servicii, în baza prevederilor Deciziei Comisiei C (2007) 5.793 din 30 noiembrie 2007 privind contribuția financiară a Facilității de tranziție pentru întărirea capacității instituționale în România, plățile pot fi efectuate și în moneda euro.
Articolul 2
Alocarea în bugetul Ministerului Finanțelor Publice la "Acțiuni generale", capitolul "Cheltuieli - Buget de stat", titlul "Alte transferuri", alineatul "Fondul Național de Preaderare", a sumelor necesare pentru finanțarea diferențelor nefavorabile de curs valutar ca urmare a plăților și/sau a recuperării creanțelor bugetare în lei, în cadrul contractelor încheiate de agențiile de implementare cu contractorii locali pe baza Deciziei Comisiei C (2007) 5.793 din 30 noiembrie 2007 prevăzute la art. 1, pentru executarea de lucrări, precum și pentru furnizarea de bunuri și servicii se efectuează cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora, aprobată prin Legea nr. 22/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
În cazul apariției de diferențe favorabile de curs valutar aferente plăților și recuperării creanțelor bugetare, în cadrul contractelor încheiate de agențiile de implementare cu contractorii locali pe baza Deciziei Comisiei C (2007) 5.793 din 30 noiembrie 2007 prevăzute la art. 1, acestea se vor constitui în venit la bugetul de stat.
Articolul 4
Sumele alocate din fondurile externe nerambursabile pentru programul Facilitatea de tranziție 2007, în baza Deciziei Comisiei C(2007) 5.793 din 30 noiembrie 2007 menționate la art. 1, pe proiecte, precum și cele cu titlu de cofinanțare alocate de la bugetul de stat, bugetele locale sau din alte surse reprezintă sume indicative. Guvernul României, cu acordul Comisiei Europene, poate efectua modificări ale alocărilor financiare în conformitate cu procedurile programului Facilitatea de tranziție și legislația națională în vigoare.
Articolul 5
Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 26 august 2009.
Nr. 12.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 august 2009
HOTĂRÂRE nr. 940 din 19 august 2009
HOTĂRÂRE nr. 940 din 19 august 2009 privind scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unei părți dintr-un imobil aflat în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, ca urmare a retrocedării acesteia fostul...
ORDIN nr. 540 din 25 august 2009
ORDIN nr. 540 din 25 august 2009 pentru aprobarea modelului de proces-verbal de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor în domeniul cinegetic, prevăzut de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006
RECTIFICARE nr. 907 din 16 martie 2009
RECTIFICARE nr. 907/C din 16 martie 2009 la Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 907/C/2009
RECTIFICARE nr. 1409 din 12 mai 2009
RECTIFICARE nr. 1.409/C din 12 mai 2009 la Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 1.409/C/2009
RECTIFICARE nr. 3242 din 22 decembrie 2008
RECTIFICARE nr. 3.242/C din 22 decembrie 2008 la Ordinul ministrului justiției nr. 3.242/C/2008
RECTIFICARE nr. 977 din 19 martie 2009
RECTIFICARE nr. 977/C din 19 martie 2009 la Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 977/C/2009
RECTIFICARE nr. 1115 din 3 aprilie 2009
RECTIFICARE nr. 1.115/C din 3 aprilie 2009 la Ordinul ministrului justiției și libertăților cetățenești nr. 1.115/C/2009
RECTIFICARE nr. 2572 din 7 octombrie 2008
RECTIFICARE nr. 2.572/C din 7 octombrie 2008 la Ordinul ministrului justiției nr. 2.572/C/2008