HOTĂRÂRE nr. 106/2009

HOTĂRÂRE nr. 106 din 18 februarie 2009 privind organizarea Conferinței regionale "Promovarea și dezvoltarea capitalului uman pentru dezvoltare durabilă în sud-estul Europei" și a reuniunii Comitetului mixt al miniștrilor din țările participante la programul CEEPUS (Programul de schimburi universitare în țările din Europa Centrală), București, România, 6-7 martie 2009

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 25 februarie 2009

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 4 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 3 alin. (2) din Acordul dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croația, Republica Cehă, Republica Ungară, Republica Polonă, România, Republica Slovacă și Republica Slovenia pentru promovarea cooperării în domeniul învățământului superior în cadrul Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS II), semnat la Zagreb la 9 martie 2003, ratificat prin Legea nr. 59/2004, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se autorizează Ministerul Educației, Cercetării și Inovării să organizeze la București, în zilele de 6 și 7 martie 2009, Conferința regională "Promovarea și dezvoltarea capitalului uman pentru dezvoltare durabilă în sud-estul Europei" și reuniunea Comitetului mixt al miniștrilor din țările participante la programul CEEPUS (Programul de schimburi universitare în țările din Europa Centrală).

Articolul 2

Finanțarea cheltuielilor necesare pentru organizarea și desfășurarea acțiunii prevăzute la art. 1, în valoare de 191.983,00 lei, se asigură din prevederile bugetare aprobate Ministerului Educației, Cercetării și Inovării pe anul 2009, de la capitolul 65.01 "Învățământ", titlul 20 "Bunuri și servicii", potrivit devizului estimativ prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

=====
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemnează: ---------------
Ministrul educației, cercetării și inovării, Ecaterina Andronescu
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Pogea

București, 18 februarie 2009.

Nr. 106.

Anexa

MINISTERUL EDUCAȚIEI,

CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

Direcția generală relații internaționale și afaceri europene

DEVIZ ESTIMATIV

de cheltuieli pentru organizarea conferinței (CEEPUS

BHC)

Țara:

România

Perioada: 6-7.03.09

Nr. de persoane: 60

230

┌──────────────────────────────────┬────────┬─────────┬──────┬────┬────────────┐ │

Categorii de cheltuieli │Nr. de │ Suma/ │Moneda│ Nr.│

Total │ │ │persoane│ pers. │ │ │ - lei - │ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Cazare echipa CEEPUS │ 3 │ 752,50 │ lei │ 4 │ 9.030,00│ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Tratații │ 60 │ 30,10 │ lei │ 3 │ 5.418,00│ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Cheltuieli zilnice de masă │ 3 │ 90,00 │ lei │ 3 │ 810,00│ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Dejun oficial │ 60 │ 193,50 │ lei │ 1 │ 11.610,00│ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Cocktail │ 290 │ 193,50 │ lei │ 1 │ 56.115,00│ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Program cultural (vizită muzeu) │ 290 │ 30,00 │ lei │ 1 │ 8.700,00│ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Închiriere sală cocktail │ │ │ lei │ │ 10.750,00│ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Închiriere sală conferințe plen

│ │ │ lei │ │ 14.000,00│ │echipamente │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Închiriere sală grup lucru

│ │ │ lei │ │ 6.000,00│ │conferințe presă │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Închiriere sală bilaterale │ │ │ lei │ │ 2.200,00│ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Închiriere sală secretariat

│ │ │ lei │ │ 2.400,00│ │echipamente │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Amenajări (bannere, afișe) │ │ │ lei │ │ 4.500,00│ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Materiale (geantă, mapă, notes, │ 290 │ 95 │ lei │ │ 27.550,00│ │pix, CD, ecuson, invitații) │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Cadouri delegați │ 210 │ 100 │ lei │ │ 21.000,00│ ├──────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────┼────┼────────────┤ │Transport intern (transfer │ 60 │ │ lei │ │ 11.900,00│ │aeroport

transport local) │ │ │ │ │ │ └──────────────────────────────────┴────────┴─────────┴──────┴────┼────────────┤

TOTAL GENERAL: │ 191.983,00│ └────────────┘

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 25 februarie 2009

HOTĂRÂRE nr. 107 din 18 februarie 2009

HOTĂRÂRE nr. 107 din 18 februarie 2009 privind modificarea anexei nr. IV la Hotărârea Guvernului nr. 563/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii și răspân...

DECIZIE nr. 1255 din 25 noiembrie 2008

DECIZIE nr. 1.255 din 25 noiembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 10 lit. b), art. 11 și art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate...