HOTĂRÂRE nr. 956/2010

HOTĂRÂRE nr. 956 din 8 septembrie 2010 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 20 septembrie 2010

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 23 ianuarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 25, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: "(2) Pentru activitatea de control derulată atât la nivel teritorial, cât și la nivelul municipiului București, prin corpul inspectorilor sociali din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, se utilizează un număr de 47 de autoturisme." 2. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă prezenta hotărâre.

=====
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemnează: --------------
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Ioan Nelu Botiș
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu

București, 8 septembrie 2010.

Nr. 956.

Anexa (Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 ) PARCUL NORMAT de mijloace de transport și consumul lunar de carburanți pentru Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și instituțiile din subordine *Font 7*

Nr.

crt.

Denumirea instituției

Tipul

mijlocului

de transport

Parcul normat

Consumul

lunar de

carburanți

- litri

lună/

mijloc de

transport- 1. Administrația centrală a Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale

- activitate de inspecție socială

autoturism

- cabinet ministru - 1

- cabinet secretar de stat - 2

- cabinet secretar general - 1

- parc comun - 5*)

- câte un autoturism la nivelul fiecărui județ și

6 autoturisme la nivelul municipiului București

200

200

200

150

150

2. Organismele intermediare regionale

pentru Programul operațional

sectorial "Dezvoltarea resurselor

umane"

autoturism

- câte două pentru fiecare organism

100

3. Agenția Națională pentru Prestații

Sociale

autoturism

- aparat central - 3

- agenții teritoriale de prestații sociale - 85

(câte două pentru fiecare agenție județeană și

3 pentru cea a municipiului București)

150

100

-------- Notă

*) Din care două autoturisme achiziționate din fonduri comunitare de preaderare destinate activităților specifice Autorității de management pentru programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane".

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 septembrie 2010

ORDIN nr. 1173 din 3 septembrie 2010

ORDIN nr. 1.173 din 3 septembrie 2010 privind constituirea și funcționarea grupului de experți responsabili cu elaborarea punctelor de vedere tehnice asupra documentelor aflate în dezbatere la nivel comunitar și asigurarea reprezentării la reuniunile structuri...