HOTĂRÂRE nr. 907/2010
HOTĂRÂRE nr. 907 din 25 august 2010 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I.
Hotărârea Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 11 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, litera m) se modifică și va avea următorul cuprins: "m) substanță periculoasă - orice substanță care îndeplinește criteriile pentru oricare dintre următoarele clase sau categorii de pericol prevăzute în anexa nr. I la Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a directivelor 67/548/CEE și 1.999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006: 1. clasele de pericol 2.1-2.4, 2.6 și 2.7, 2.8 tipurile A și B, 2.9, 2.10, 2.12, 2.13 categoriile 1 și 2, 2.14 categoriile 1 și 2, 2.15 tipurile A-F; 2. clasele de pericol 3.1-3.6, 3.7 - efecte adverse asupra funcției sexuale și a fertilității sau asupra dezvoltării, 3.8 - alte efecte decât efectele narcotice, 3.9 și 3.10; 3. clasa de pericol 4.1; 4. clasa de pericol 5.1;". 2. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Materialele și componentele prevăzute la alin. (2) sunt etichetate sau identificate prin mijloace adecvate, conform legislației în vigoare." 3. La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Se aprobă finanțare din Fondul pentru mediu pentru proiecte de mediu, în condițiile legii, în scopul realizării obiectivelor de reutilizare/reciclare/valorificare a vehiculelor scoase din uz potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) și (2)." 4. La articolul 17 alineatul (1), după litera d) se introduc trei noi litere, literele e)-g), cu următorul cuprins: "e) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 14, precum și a cerințelor minime prevăzute în anexa nr. 1, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
f) transmiterea oricăror informații sau date, prezentate în anexa nr. 2, care nu corespund cu realitatea, precum și nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3), cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei;
g) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 4 alin. (21), cu amendă de la 14.000 lei la 17.000 lei."
5. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul II
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. I pct. 1, care intră în vigoare la data de 1 decembrie 2010.
Articolul III
În tot cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 2.406/2004, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor" se înlocuiește cu sintagma "Ministerul Mediului și Pădurilor".
Articolul IV
Hotărârea Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 11 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.
București, 25 august 2010.
Nr. 907.
Anexa (Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 2.406/2004 )
LISTA materialelor și componentelor exceptate de la aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz *Font 8*
Nr.
crt
Materiale și componente
Obiectul și data de expirare
a exceptării
Se etichetează sau
se identifică în
conformitate cu
art. 4 alin. (2^1)
din Hotărârea
Guvernului nr.
2.406/2004
Plumbul ca element de aliere
1. Oțel pentru prelucrări mecanice și
oțel galvanizat cu conținut de plumb
de până la 0,35% în greutate
2. a) Aluminiu pentru prelucrări mecanice
cu conținut de plumb de până la 2% în
greutate
Ca piese de schimb pentru vehicule
introduse pe piață înainte de 1
iulie 2005
b) Aluminiu cu conținut de plumb de
până la 1,5% în greutate
Ca piese de schimb pentru vehicule
introduse pe piață înainte de 1
iulie 2008
c) Aluminiu cu conținut de plumb de
până la 0,4% în greutate
3. Aliaj de cupru cu conținut de plumb de
până la 4% în greutate
4. a) Bucșe și carcase de lagăre
Ca piese de schimb pentru vehicule
introduse pe piață înainte de 1
iulie 2008
b) Bucșe și carcase de lagăre în
motoare, transmisii și compresoare de
aer condiționat
1 iulie 2011 și ulterior acestei
date ca piese de schimb pentru
vehicule introduse pe piață
înainte de 1 iulie 2011
Plumb și compuși ai plumbului în componente
5. Baterii
X
6. Amortizoare de vibrații
X
7. a) Agenți de vulcanizare și
stabilizatori pentru elastomeri în
furtunuri de frână, furtunuri pentru
combustibil, furtunuri pentru
ventilarea aerului, piese din
elastomeri/metal în șasiuri și
ansambluri motoare
Ca piese de schimb pentru vehicule
introduse pe piață înainte de 1
iulie 2005
b) Agenți de vulcanizare și
stabilizatori pentru elastomeri în
furtunuri de frână, furtunuri pentru
combustibil, furtunuri pentru
ventilarea aerului, piese din
elastomeri/metal în șasiuri și
ansambluri motoare cu conținut de
plumb de până la 0,5% în greutate
Ca piese de schimb pentru vehicule
introduse pe piață înainte de 1
iulie 2006
c) Lianți pentru elastomeri în
aplicații ale sistemului de propulsie
cu conținut de plumb de până la 0,5%
Ca piese de schimb pentru vehicule
introduse pe piață înainte de 1
iulie 2009
8. a) Plumbul din aliajele de sudură
pentru atașarea componentelor
electrice și electronice la plăcile
electronice cu circuite imprimate și
plumbul din finisajele de la bornele
componentelor, altele decât
condensatorii electrolitici cu
aluminiu, pe contacții componentelor
și pe plăcile electronice cu circuite
imprimate
Vehicule omologate înainte de 1
ianuarie 2016 și piese de schimb
pentru aceste vehicule
X*1)
b) Plumbul din aliaje de sudură pentru
aplicații electrice, cu excepția
sudurii pe plăcile electronice cu
circuite imprimate și pe sticlă
Vehicule omologate înainte de 1
ianuarie 2011 și piese de schimb
pentru aceste vehicule
X*1)
c) Plumbul din finisajele de pe
bornele condensatorilor electrolitici
cu aluminiu
Vehicule omologate înainte de 1
ianuarie 2013 și piese de schimb
pentru aceste vehicule
X*1)
d) Plumbul utilizat la sudura pe
sticlă în senzori de flux de masă de
aer
Vehicule omologate înainte de 1
ianuarie 2015 și piese de schimb
pentru aceste vehicule
X*1)
e) Plumbul din aliaje de lipit cu
temperatură de topire înaltă
(respectiv aliaje de plumb care conțin
85% în greutate sau mai mult plumb)
*2)
X*1)
f) Plumbul folosit la sisteme de
conectori cu pini flexibili
*2)
X*1)
g) Plumbul din aliaje de lipit pentru
realizarea unei conexiuni electrice
viabile între purtător și substratul
semiconductorului în carcasele de
circuite integrate tip Flip Chip
*2)
X*1)
h) Plumbul din sudurile de fixare a
radiatorului de căldură la
ventilatorul de căldură în
ansamblurile de semiconductori cu un
cip de dimensiune de cel puțin 1 cmý
a zonei de proiecție și o densitate a
curentului nominal de cel puțin
1 A/mmý în zona cipului de siliciu
*2)
X*1)
i) Plumbul din aliaje de lipire pentru
aplicații electrice pe sticlă, cu
excepția lipiturilor pe sticlă
stratificată
Vehicule omologate înainte de 1
ianuarie 2013 și piese de schimb
pentru aceste vehicule*3)
X*1)
j) Plumbul din aliajele de lipire pe
sticlă stratificată
*2)
X*1)
9. Scaune de supapă
Ca piese de schimb pentru tipurile
de motoare dezvoltate înainte de 1
iulie 2003
10. Componentele electrice care conțin
plumb, inserate într-o matrice din
sticlă sau ceramică, cu excepția
sticlei pentru baloanele becurilor și
a izolatorilor ceramici ai bujiilor
X*4) (pentru alte
componente decât
cele piezoelec- trice în motoare)
11. Inițiatori pirotehnici
Vehicule omologate înainte de 1
iulie 2006 și piese de schimb
pentru aceste vehicule
Crom hexavalent
12. a) Acoperiri anticorozive
Ca piese de schimb pentru vehicule
introduse pe piață înainte de 1
iulie 2007
b) Acoperiri anticorozive ale
șuruburilor și piulițelor de asamblare
pentru șasiuri
Ca piese de schimb pentru vehicule
introduse pe piață înainte de 1
iulie 2008
13. Răcitoare cu absorbție în rulote auto
Mercur
14. a) Lămpi cu descărcare pentru faruri
Vehicule omologate înainte de 1
iulie 2012 și piese de schimb
pentru aceste vehicule
b) Tuburi fluorescente utilizate la
afișajele panou instrumente
Vehicule omologate înainte de 1
iulie 2012 și piese de schimb
pentru aceste vehicule
Cadmiu
15. Baterii pentru vehiculele electrice
Ca piese de schimb pentru vehicule
introduse pe piață înainte de
31 decembrie 2008
---------- *1) Se dezmembrează în cazul în care, în corelație cu nr. crt. 10, se depășește pragul mediu de 60 de grame pe vehicul. Pentru aplicarea acestei clauze, dispozitivele electronice care nu sunt instalate de fabricant pe linia de producție nu se iau în considerare. *2) Această exceptare se va reexamina în 2014. *3) Această exceptare se va reexamina înainte de 1 ianuarie 2012. *4) Se dezmembrează în cazul în care, în corelație cu nr. crt. 8 lit. a)-j), se depășește pragul mediu de 60 de grame pe vehicul. Pentru aplicarea acestei clauze, dispozitivele electronice care nu sunt instalate de fabricant pe linia de producție nu se iau în considerare. Observații: Se tolerează într-un material omogen plumb, crom hexavalent și mercur în concentrație maximă de 0,1% în greutate și cadmiu în concentrație maximă de 0,01% în greutate. Se admite reutilizarea nelimitată a părților de vehicule care existau pe piață la data expirării unei exceptări, întrucât acest aspect nu intră sub incidența art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 2.406/2004, cu modificările și completările ulterioare. Piesele de schimb introduse pe piață după 1 iulie 2003, care sunt folosite pentru vehiculele introduse pe piață înainte de 1 iulie 2003, sunt exceptate de la aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 2.406/2004, cu modificările și completările ulterioare*). ---------- Notă
*) Această clauză nu se aplică maselor pentru echilibrarea roților, periilor de grafit pentru motoare electrice și garniturilor de frână.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 9 septembrie 2010
DECRET nr. 881 din 8 septembrie 2010
DECRET nr. 881 din 8 septembrie 2010 privind acordarea Drapelului de luptă Comandamentului Brigăzii de informații militare
HOTĂRÂRE nr. 18 din 6 septembrie 2010
HOTĂRÂRE nr. 18 din 6 septembrie 2010 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 71/2008 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului
DECRET nr. 882 din 8 septembrie 2010
DECRET nr. 882 din 8 septembrie 2010 privind prelungirea mandatului șefului Statului Major General
DECRET nr. 885 din 8 septembrie 2010
DECRET nr. 885 din 8 septembrie 2010 privind rechemarea unui ambasador
HOTĂRÂRE nr. 894 din 25 august 2010
HOTĂRÂRE nr. 894 din 25 august 2010 privind transmiterea din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale "Apele Române" în domeniul public al municipiului București și în administrarea Consiliului General al Municipiului București...
HOTĂRÂRE nr. 914 din 25 august 2010
HOTĂRÂRE nr. 914 din 25 august 2010 privind trecerea unei suprafețe de teren aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea acordării acesteia în compensare, ca măsură reparato...
HOTĂRÂRE nr. 915 din 25 august 2010
HOTĂRÂRE nr. 915 din 25 august 2010 privind trecerea unei suprafețe de teren aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea acordării acesteia în compensare, ca măsură reparato...
HOTĂRÂRE nr. 942 din 8 septembrie 2010
HOTĂRÂRE nr. 942 din 8 septembrie 2010 pentru aprobarea finanțării din bugetul Fondului pentru mediu a unor lucrări destinate prevenirii, înlăturării și/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase în perioada iunie-iulie 2010 la lu...