HOTĂRÂRE nr. 398/2010
HOTĂRÂRE nr. 398 din 21 aprilie 2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a directivelor 67/548/CEE și 1.999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Prezenta hotărâre stabilește cadrul instituțional pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a directivelor 67/548/CEE și 1.999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L353 din 31 decembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulament CLP.
Articolul 2
Se desemnează ca autorități competente pentru aplicarea prevederilor Regulamentului CLP potrivit prevederilor art. 43 din acest regulament următoarele instituții publice:
a) Ministerul Mediului și Pădurilor, ca autoritate competentă pentru coordonarea măsurilor necesare aplicării Regulamentului CLP;
b) Ministerul Sănătății, ca autoritate competentă responsabilă de propunerile pentru armonizarea clasificării și etichetării substanțelor potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Regulamentul CLP;
c) Agenția Națională pentru Protecția Mediului, ca autoritate competentă responsabilă de implementarea prevederilor Regulamentului CLP.
Articolul 3
Se desemnează ca autorități responsabile de controlul respectării obligațiilor stabilite în Regulamentul CLP potrivit prevederilor art. 43 din acest regulament următoarele instituții publice:
a) Garda Națională de Mediu, pentru controlul respectării prevederilor Regulamentului CLP;
b) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, pentru controlul respectării prevederilor Regulamentului CLP, în cazul în care substanțele și amestecurile sunt introduse pe piață în vederea achiziționării lor de către persoane fizice.
Articolul 4
(1) Activitatea Helpdesk-ului național pentru Regulamentul (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1.999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L396 din 30 decembrie 2006, denumit în continuare Regulament REACH, desfășurată de Biroul național de asistență pentru consultanță din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, se extinde pentru a oferi consultanță în vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la art. 44 din Regulamentul CLP.
(2) În vederea îndeplinirii prevederilor art. 46 și 49 din Regulamentul CLP, precum și a corelării cu prevederile Regulamentului REACH, Agenția Națională pentru Protecția Mediului realizează și gestionează baza de date națională privind substanțele și amestecurile periculoase produse, utilizate sau introduse pe piața României.
Articolul 5
Se desemnează Ministerul Sănătății, prin Biroul pentru Regulamentul sanitar internațional și informare toxicologică din structura Institutului Național de Sănătate Publică și centrele de expertiză și informare toxicologică prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății publice și al ministrului internelor și reformei administrative nr. 2.021 / 691/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale titlului IV "Sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, ca organism responsabil de primirea informațiilor referitoare la răspunsul în situații de urgență privind sănătatea, potrivit prevederilor art. 45 din Regulamentul CLP.
Articolul 6
Procedura privind accesul la informații și colaborarea privind întocmirea propunerilor pentru clasificarea și etichetarea armonizată a substanțelor prevăzute la art. 36 alin. (2) din Regulamentul CLP dintre Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Sănătății se aprobă prin ordin comun al ministrului mediului și pădurilor și al ministrului sănătății, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
București, 21 aprilie 2010.
Nr. 398.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 aprilie 2010
ORDIN nr. 19 din 19 martie 2010
ORDIN nr. 19 din 19 martie 2010 pentru modificarea anexei nr. 1 la Norma sanitară veterinară privind notificarea internă și declararea oficială a unor boli transmisibile ale animalelor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterin...
HOTĂRÂRE nr. 369 din 14 aprilie 2010
HOTĂRÂRE nr. 369 din 14 aprilie 2010 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru...
HOTĂRÂRE nr. 409 din 28 aprilie 2010
HOTĂRÂRE nr. 409 din 28 aprilie 2010 privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Dolj de către domnul Brezniceanu Alexandru-Cosmin
HOTĂRÂRE nr. 410 din 28 aprilie 2010
HOTĂRÂRE nr. 410 din 28 aprilie 2010 privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Prahova de către doamna Limboșeanu Mirela
HOTĂRÂRE nr. 411 din 28 aprilie 2010
HOTĂRÂRE nr. 411 din 28 aprilie 2010 privind încetarea exercitării temporare a funcției publice de subprefect al județului Argeș de către domnul Lazăr Liviu Adrian
HOTĂRÂRE nr. 412 din 28 aprilie 2010
HOTĂRÂRE nr. 412 din 28 aprilie 2010 privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Argeș de către domnul Kalman Zoltan
DECIZIE nr. 148 din 29 aprilie 2010
DECIZIE nr. 148 din 29 aprilie 2010 privind eliberarea domnului Marian Enăchescu din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică
DECIZIE nr. 149 din 29 aprilie 2010
DECIZIE nr. 149 din 29 aprilie 2010 privind numirea domnului Dragoș Mihael Ciuparu în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică