ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 27/2010
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 27 din 31 martie 2010 privind modificarea art. II din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 203/2009, s-au stabilit drepturile directorilor generali/directorilor și ale reprezentanților statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control din cadrul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și filialelor acestora, termenele de aplicare fiind prorogate până la 30 iunie 2010 prin art. II din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, cu modificările ulterioare, luând în considerare constrângerile bugetare și, pe cale de consecință, necesitatea extinderii până la 31 decembrie 2010 a termenului prevăzut de art. II al Legii nr. 203/2009, cu modificările ulterioare, întrucât aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare și de urgență, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul UNIC
Articolul II din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 9 iunie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. II. - (1) Prevederile alin. (1) al art. 3^1 se aplică până la data de 31 decembrie 2010, contractele de mandat modificându-se în mod corespunzător.
(2) Până la data de 31 decembrie 2010 reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale regiilor autonome, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, inclusiv filialele acestora, care se supun prevederilor art. 3^1, beneficiază de o indemnizație de 1% din remunerația directorului/directorului general sau a președintelui consiliului de administrație, respectiv al consiliului de supraveghere.
(3) În toate cazurile, orice formă de indemnizație suplimentară sau remunerație pentru activitatea depusă de reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale regiilor autonome, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, inclusiv filialele acestora, în cadrul oricăror organe, comitete, comisii sau orice alte asemenea structuri înființate de organele constitutive ale regiilor autonome, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, inclusiv filialele acestora, în temeiul legii sau al actelor constitutive, nu poate depăși indemnizația de 1% prevăzută la alin. (2).
(4) În cazul în care oricare dintre reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale regiilor autonome, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, inclusiv filialele acestora, au fost remunerați cu o indemnizație care în orice formă și din orice motiv depășește maximul prevăzut la alin. (2) și (3), le încetează de drept contractul de mandat. În termen de 3 zile de la data încetării, conducătorul instituției implicate numește un alt reprezentant al statului."
București, 31 martie 2010.
Nr. 27.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 aprilie 2010
HOTĂRÂRE nr. 275 din 31 martie 2010
HOTĂRÂRE nr. 275 din 31 martie 2010 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.057/2007 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Autostrada Arad-Timișoara"
HOTĂRÂRE nr. 279 din 31 martie 2010
HOTĂRÂRE nr. 279 din 31 martie 2010 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăți directe
HOTĂRÂRE nr. 280 din 31 martie 2010
HOTĂRÂRE nr. 280 din 31 martie 2010 privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în data de 20 februarie 2010 pe...
HOTĂRÂRE nr. 271 din 31 martie 2010
HOTĂRÂRE nr. 271 din 31 martie 2010 pentru aprobarea reglementării soldurilor de cliring și barter pe relația Republica Arabă Egipt, conform Minutei de înțelegere semnate la București la data de 10 decembrie 2008 și la Cairo la data de 16 decembrie 2008
MINUTĂ din 12 aprilie 2010
MINUTĂ DE ÎNȚELEGERE din 16 decembrie 2008 reglementarea soldurilor de cliring și barter pe relația Republica Arabă Egipt și România
REZOLUȚIE nr. 1896 din 30 noiembrie 2009
REZOLUȚIE nr. 1.896 din 30 noiembrie 2009 adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul celei de-a 6.225-a întruniri, la 30 noiembrie 2009
ORDIN nr. 255 din 30 martie 2010
ORDIN nr. 255 din 30 martie 2010 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 120/2010 privind stabilirea tarifelor serviciilor de tratament balnear și recuperare a capacității de muncă, prestate de sucursalele S...
HOTĂRÂRE nr. 274 din 31 martie 2010
HOTĂRÂRE nr. 274 din 31 martie 2010 pentru modificarea și completarea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.494/2004 privind transmiterea unor construcții aflate în proprietatea privată a statului pentru execuția proiectului de parteneriat public-privat "Centr...