HOTĂRÂRE nr. 1235/2011

HOTĂRÂRE nr. 1.235 din 14 decembrie 2011 privind desființarea Spitalului de Ftiziologie Agigea și reorganizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 21 decembrie 2011

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă desființarea Spitalului de Ftiziologie Agigea, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică cu sediul în localitatea Agigea, Str. Sanatoriului nr. 1, al cărui management a fost preluat de către Consiliul Județean Constanța.

(2) Desființarea spitalului prevăzut la alin. (1) se realizează prin reorganizarea acestuia ca structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 145, al cărui management a fost preluat de către Consiliul Județean Constanța.

Articolul 2

Structura organizatorică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, rezultată în urma reorganizării prevăzute la art. 1 alin. (2), se aprobă prin act administrativ al conducătorului unității administrativ-teritoriale, cu avizul Ministerului Sănătății, în condițiile art. 174 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

(1) Personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar care își desfășoară activitatea în cadrul unității sanitare prevăzute la art. 1 alin. (1) se preia de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

(2) Personalul tehnic-economic-administrativ și de întreținere care își desfășoară activitatea în cadrul unității sanitare prevăzute la art. 1 alin. (1) se preia de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, cu încadrarea în normativul de personal sau, după caz, se redistribuie la alte unități sanitare.

Articolul 4

Patrimoniul Spitalului de Ftiziologie Agigea, stabilit pe baza bilanțului contabil de închidere la data predării-preluării însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, conturile de execuție întocmite pe fiecare sursă de finanțare și celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului, potrivit normelor în vigoare, se preia de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, prin protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 5

La data expirării termenului prevăzut la art. 2, la anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale și la Primăria Municipiului București și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 10 iunie 2010, cu modificările și completările ulterioare, la rubrica "Județul Constanța" numărul curent 127 se abrogă.

=====
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemnează: --------------
Ministrul sănătății, Ritli Ladislau
Ministrul administrației și internelor, Constantin-Traian Igaș
p.
Ministrul finanțelor publice, Bogdan Alexandru Drăgoi,
secretar de stat

București, 14 decembrie 2011.

Nr. 1.235.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 21 decembrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 1236 din 14 decembrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 1.236 din 14 decembrie 2011 privind înscrierea unor bunuri imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea lor în administrarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru unele unități din subord...

ORDIN nr. 1542 din 11 noiembrie 2011

ORDIN nr. 1.542 din 11 noiembrie 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1.275/2011 privind aprobarea listelor și prețurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naționale de sănătate și a metodolo...

HOTĂRÂRE nr. 1214 din 6 decembrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 1.214 din 6 decembrie 2011 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 912/2010 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor în spațiul aerian național, precum și a condițiilor în care decolarea și aterizarea aeronavelor...