ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 93/2011
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 93 din 2 noiembrie 2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Ținând cont de faptul că activitățile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului au aplicabilitate la nivelul întregului teritoriu, iar urmărirea modului de aplicare a cadrului normativ și de derulare a programelor/proiectelor din portofoliul ministerului este o activitate de maximă importanță și necesitate, în vederea eficientizării activității instituțiilor din domeniul construcțiilor, în acord cu prioritățile Guvernului de reformă în administrația publică, ținând cont de condițiile prezente ale economiei, în care întărirea disciplinei economico-financiare și eliminarea tuturor disfuncționalităților și blocajelor reprezintă un interes național major, luând în considerare constrângerile bugetare impuse de efectele crizei economice și necesitatea implementării unor măsuri unitare la nivelul tuturor instituțiilor, indiferent de subordonarea acestora, prin prezentul act normativ se are în vedere luarea unor măsuri urgente de reorganizare ce vor conduce în primul rând la scăderea numărului personalului cu funcții de conducere, dar și la eficientizarea activității inspectoratelor regionale în construcții, care vor funcționa cu un aparat de lucru suplu, pe o arie teritorială de competență constituită pe limitele teritoriale ale regiunilor de dezvoltare ale României, stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare. Ținând seama de faptul că neadoptarea unei măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităților specifice în teritoriu, precum și la menținerea unei forme de organizare foarte încărcate, care și-a dovedit ineficiența în timp, cu costuri destul de ridicate, întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanță de urgență, ar menține situația de fapt ce constă în menținerea unor cheltuieli cu personalul ridicate și ținând cont de faptul că raționalizarea cheltuielilor publice și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional sunt imperios necesare, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Ordonanța Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. are în structura sa organizatorică 7 direcții regionale în construcții și Direcția Regională în Construcții București - Ilfov, unități fără personalitate juridică, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță." 2. După articolul 9 se introduce o anexă, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Articolul II
Posturile de conducere de la nivelul direcțiilor regionale în construcții și de la nivelul Direcției Regionale în Construcții București - Ilfov se ocupă prin concurs, organizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Articolul III
(1) Încetarea contractelor individuale de muncă drept urmare a aplicării prevederilor art. I se face cu respectarea termenelor și a procedurilor prevăzute de legislația muncii și protecției sociale în vigoare.
(2) Încadrarea personalului în noua structură organizatorică a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., în limita posturilor care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, se face prin concurs, în conformitate cu termenele și procedurile legale în vigoare.
Articolul IV
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul va adopta hotărârea pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.335/2010 pentru aprobarea atribuțiilor generale și specifice, a structurii organizatorice și a numărului maxim de posturi, precum și a normării parcului auto și a consumului de carburanți ale Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.
București, 2 noiembrie 2011.
Nr. 93.
Anexa (Anexa la Ordonanța Guvernului nr. 63/2001 ) Direcțiile regionale în construcții *Font 9*
Nr.
crt.
Structura
Localitatea
I. Direcția Regională în Construcții Nord-Est
Iași
1. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Bacău
2. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Botoșani
3. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Piatra-Neamț
4. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Suceava
5. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Vaslui
II. Direcția Regională în Construcții Sud-Est
Constanța
1. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Brăila
2. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Buzău
3. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Focșani
4. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Galați
5. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Tulcea
III. Direcția Regională în Construcții Sud - Muntenia
Ploiești
1. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Alexandria
2. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Călărași
3. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Giurgiu
4. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Pitești
5. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Slobozia
6. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Târgoviște
IV. Direcția Regională în Construcții Sud-Vest - Oltenia
Craiova
1. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Drobeta-Turnu
Severin
2. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Râmnicu Vâlcea
3. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Slatina
4. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Târgu Jiu
V. Direcția Regională în Construcții Vest
Timișoara
1. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Arad
2. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Hunedoara
3. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Reșița
VI. Direcția Regională în Construcții Nord-Vest
Cluj-Napoca
1. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Baia Mare
2. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Bistrița
3. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Oradea
4. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Satu Mare
5. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Zalău
VII. Direcția Regională în Construcții Centru
Brașov
1. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Alba Iulia
2. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Miercurea-Ciuc
3. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Sfântu Gheorghe
4. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Sibiu
5. Compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor
în construcții
Târgu Mureș
VIII. Direcția Regională în Construcții București - Ilfov
București
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 11 noiembrie 2011
ORDIN nr. 1788 din 1 septembrie 2011
ORDIN nr. 1.788/C din 1 septembrie 2011 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile auxiliare prestate de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale și de Oficiul Național al Registrului Comerțului
ORDIN nr. 18 din 17 octombrie 2011
ORDIN nr. 18 din 17 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 20/11/2011 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale...
REGULAMENT nr. 20 din 17 octombrie 2011
REGULAMENT nr. 20/11 din 17 octombrie 2011 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmel...
HOTĂRÂRE nr. 1092 din 2 noiembrie 2011
HOTĂRÂRE nr. 1.092 din 2 noiembrie 2011 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2011 al Regiei Autonome Compania Română de Aviație "ROMAVIA"
ORDIN nr. 20 din 17 octombrie 2011
ORDIN nr. 20 din 17 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 22/14/2011 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale...
REGULAMENT nr. 22 din 17 octombrie 2011
REGULAMENT nr. 22 din 17 octombrie 2011 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiți...
ORDIN nr. 82 din 17 octombrie 2011
ORDIN nr. 18 din 17 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 20/11/2011 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale...
REGULAMENT nr. 11 din 21 octombrie 2011
REGULAMENT nr. 11 din 21 octombrie 2011 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele d...