HOTĂRÂRE nr. 801/2011
HOTĂRÂRE nr. 801 din 4 august 2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 525/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 525/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 12 iunie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 2 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera g^1), cu următorul cuprins: "g^1) în aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2005 privind înființarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006, cu modificările ulterioare, evaluează, înainte de transmiterea spre publicare a invitației/anunțului de participare, conformitatea cu legislația aplicabilă din domeniul achizițiilor publice a documentației de atribuire aferente contractelor de achiziție publică care intră sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, această evaluare nevizând aspectele tehnice ale caietului de sarcini;". 2. La articolul 2 alineatul (1), litera k) se modifică și va avea următorul cuprins: "k) elaborează punctul de vedere la solicitările de clarificare pe care autoritățile contractante/potențialii ofertanți/autoritățile de management le transmit cu privire la modul de interpretare a prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice;". 3. La articolul 5, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 5. - (1) Vicepreședintele coordonează activitatea de monitorizare, statistică și de formare profesională și îndeplinește orice alte atribuții delegate, prin ordin, de către președinte." 4.
Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 7. - (1) În cadrul A.N.R.M.A.P., în subordinea președintelui funcționează următoarele compartimente:
a) Direcția generală monitorizare, statistică și formare profesională;
b) Direcția generală reglementare și evaluare ex-ante;
c) Direcția generală supraveghere și evaluare ex-post;
d) Direcția economică, administrativă și achiziții publice;
e) Cabinetul președintelui;
f) Departamentul de comunicare și relații publice;
g) Serviciul juridic;
h) Compartimentul audit public intern.
(2) Structura organizatorică prevăzută la alin. (1) lit. d) se află în directa coordonare a secretarului general."
5. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins: "Art. 7^1. - (1) Funcția prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. g^1) se realizează prin mijloace electronice, prin intermediul Sistemului electronic de achiziții publice (S.E.A.P.).
(2) În sensul alin. (1), până la publicarea invitației/anunțului de participare operatorul S.E.A.P. are obligația de a asigura numai A.N.R.M.A.P. accesul imediat și nerestricționat la documentația de atribuire și notele justificative prevăzute de legislația în domeniul achizițiilor publice, încărcate integral de către autoritățile contractante și semnate cu semnătură electronică.
(3) În termen de maximum 14 zile de la data primirii documentației în S.E.A.P., A.N.R.M.A.P. are obligația:
a) de a emite autorității contractante acceptul în vederea inițierii procedurii de atribuire, dacă prevederile din documentația de atribuire sunt conforme cu prevederile legale privind achizițiile publice;
b) de a informa autoritatea contractantă asupra neconformităților constatate la nivelul documentației de atribuire și a motivului pentru care acestea nu sunt în concordanță cu prevederile legale privind achizițiile publice."
6. La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 8. - (1) Numărul maxim de posturi din aparatul A.N.R.M.A.P. se suplimentează cu 50 și este de 156, din care un post de consilier de afaceri europene." 7. La articolul 8, alineatul (3) se abrogă. 8. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul II
(1) Dispozițiile prezentei hotărâri vor intra în vigoare la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), dispozițiile art. I pct. 6 vor intra în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 4 august 2011.
Nr. 801.
Anexa ----- (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 525/2007 ) -------------------------------------------------- STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice *Font 9* ┌──────────────┐ │ PREȘEDINȚE │ └┬─┬─┬──┬─┬─┬─┬┘ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────┐ ┌───────────────────────┘ │ │ │ │ └────────────────────────────────┐ │ │ ┌───────────────────┘ │ │ └───────────┐ │ ┌───┴─────┐ │ │ ┌─────────────┘ │ ┌────────┴───────┐ │ │Serviciul│ ┌─────┴────┐│┌──────┴───────┐ │ │Secretar General│ │ │juridic │ │Cabinet │││Vicepreședinte│ │ └────┬───────────┘ │ └─────────┘ │Președinte││└──────┬───────┘ │ │ ┌───────┴──────┐ └──────────┘│ │ │ ┌───┴───────────────┐ │Compartimentul│ ┌──────────┴─────┐ │ │ │Direcția economică,│ │audit public │ │Departamentul de│ │ │ │administrativă și │ │intern │ │comunicare și │ │ │ │achiziții publice │ └──────────────┘ │relații publice │ │ │ └───────────────────┘ └────────────────┘ │ │ ┌──┘ ┌──────────────┼─────────────────┐ ┌───────────────┴────┴───┐ ┌────────┴─────────────┐ ┌─┴────────────────┐ │Direcția generală │ │Direcția generală │ │Direcția generală │ │monitorizare, statistică│ │reglementare și │ │supraveghere și │ │și formare profesională │ │evaluare ex-ante │ │evaluare ex-post │ └────────────────────────┘ └──────────────────────┘ └──────────────────┘
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 august 2011
ORDIN nr. 2382 din 3 august 2011
ORDIN nr. 2.382 din 3 august 2011 pentru completarea unor reglementări contabile
ORDIN nr. 69 din 29 iulie 2011
ORDIN nr. M.69 din 29 iulie 2011 pentru modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului apărării nr. M.31/2008 privind competențele de achiziție a produselor, serviciilor și lucrărilor în cadrul Ministerului Apărării Naționale
REGULI din 8 august 2011
REGULI DE VALIDARE din 29 iulie 2011 a cazurilor spitalizate în regim de spitalizare continuă
METODOLOGIE din 8 august 2011
METODOLOGIE din 29 iulie 2011 de evaluare a cazurilor invalidate pentru care se solicită revalidarea
ORDIN nr. 2186 din 21 iulie 2011
ORDIN nr. 2.186 din 21 iulie 2011 pentru modificarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă standardele europene armonizate, ale căror prevederi se referă la echipamente sub presiune, aprobată prin Ordinul ministrului de stat, ministrul economiei și...
ORDIN nr. 1236 din 8 august 2011
ORDIN nr. 1.236 din 8 august 2011 pentru modificarea și completarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009
ORDIN nr. 649 din 29 iulie 2011
ORDIN nr. 649 din 29 iulie 2011 privind aprobarea Regulilor de validare a cazurilor spitalizate în regim de spitalizare continuă și a Metodologiei de evaluare a cazurilor invalidate pentru care se solicită revalidarea
HOTĂRÂRE nr. 3 din 1 august 2011
HOTĂRÂRE nr. 3 din 1 august 2011 privind interpretarea dispozițiilor art. 16 alin. (11) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației...