HOTĂRÂRE nr. 582/2011

HOTĂRÂRE nr. 582 din 1 iunie 2011 privind repartizarea pe proiecte a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 12 iulie 2011

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2007, cu modificările ulterioare, și al Legii bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă repartizarea sumei de 1.000 mii lei din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural pe anul 2011, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) se utilizează pentru finanțarea cheltuielilor necesare execuției lucrărilor de investiții prevăzute în cererea de finanțare declarată eligibilă, selectată în condițiile legii, în baza criteriilor stabilite în Ghidul de eligibilitate.

Articolul 2

Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.

Articolul 3

Unității administrativ-teritoriale prevăzute în anexă i se asigură finanțarea proiectului respectiv din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate bugetelor locale, până la nivelul sumei rezultate în urma îndeplinirii procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, dar nu mai mult de suma prevăzută în cererea de finanțare aprobată, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2007, cu modificările ulterioare.

Articolul 4

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2011.

=====
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemnează: --------------- Secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu
Ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Gabriela Udrea
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu
Ministrul administrației și internelor, Constantin-Traian Igaș

București, 1 iunie 2011.

Nr. 582.

Anexa

ETAPA II Repartizarea pe proiecte a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural Total general pe județe (mii lei): 1.000

Nr.

crt.

Județul

Unitatea

administrativ- teritorială

Denumirea lucrării

Sume acordate

(mii lei)

1. TIMIȘ

din care:

1.000

1.1

Dudeștii Vechi

Modernizarea sistemului centralizat

de alimentare cu apă a localității

Dudeștii Vechi, județul Timiș

1.000

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 iulie 2011

HOTĂRÂRE nr. 654 din 22 iunie 2011

HOTĂRÂRE nr. 654 din 22 iunie 2011 privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret - Direcția Județeană pentru S...

HOTĂRÂRE nr. 675 din 29 iunie 2011

HOTĂRÂRE nr. 675 din 29 iunie 2011 pentru completarea anexei nr. 18 la Hotărârea Guvernului nr. 975/2002 privind atestarea domeniului public al județului Covasna, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Covasna