HOTĂRÂRE nr. 205/2011

HOTĂRÂRE nr. 205 din 2 martie 2011 privind unele măsuri de reorganizare a unor autorități și instituții ale administrației publice centrale

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 15 martie 2011

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă trecerea Corului Național de Cameră "Madrigal" din subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

(2) Patrimoniul aferent, personalul, precum și celelalte drepturi și obligații se preiau pe bază de protocol de predarepreluare, stabilit pe baza bilanțului contabil de închidere, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, conturile de execuție întocmite pe fiecare sursă de finanțare și celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului potrivit normelor în vigoare, împreună cu protocolul de predare-preluare încheiat între Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(3) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările ce decurg din prevederile prezentului articol în structura bugetului de stat și în volumul și în structura bugetului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și bugetului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

(4) Protocolul de predare-preluare prevăzut la alin. (2) va cuprinde și creditele bugetare rămase neutilizate la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, structura de personal preluată, respectiv 37 de posturi, precum și celelalte drepturi și obligații ce decurg din acestea.

Articolul 2 — Hotărârea Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 9 februarie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La anexa nr. 3, la litera A, punctul XIII se abrogă. 2. La anexa nr. 5, la nota din final, litera b) va avea următorul cuprins: "b) Numărul maxim de posturi pentru unitățile din subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, este de 4.498."

Articolul 3

Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 22 februarie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 2, la punctul II, după numărul curent 42 se introduce un nou număr curent, numărul curent 43, cu următorul cuprins:

"43.

Corul Național de

Cameră «Madriga»

Venituri proprii și subvenții

acordate de la bugetul de stat"

2. La anexa nr. 2, nota din final se modifică și va avea următorul cuprins: "Unitățile menționate la nr. crt. 1-43 pot utiliza un număr maxim de 5.817 posturi."

=====
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemnează: --------------
Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, Daniel Petru Funeriu
Ministrul culturii și patrimoniului național, Kelemen Hunor
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Ioan Nelu Botiș
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu

București, 2 martie 2011.

Nr. 205.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 15 martie 2011

HOTĂRÂRE nr. 215 din 9 martie 2011

HOTĂRÂRE nr. 215 din 9 martie 2011 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestora