HOTĂRÂRE nr. 117/2026

HOTĂRÂRE nr. 117 din 5 martie 2026 privind darea în administrarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru constituirea ca stoc de urgență medicală, a unor bunuri mobile ce fac obiectul unei donații făcute statului român de către Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR)

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 11 martie 2026

Având în vedere prevederile art. 364^1 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare prevederile Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 9/2025 privind stabilirea unor noi categorii de produse, stocuri de urgență medicală de strictă necesitate și acceptarea donației făcute de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) statului român, constând în produse, materiale și echipamente destinate persoanelor afectate de situații de urgență, și ale Ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 1.977/2025 privind aprobarea donației făcute de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) statului român, constând în: echipamente electrice, generatoare, pături, aeroterme, termosuri, lumini stradale solare, prosoape de corp, paturi pliante, saci de dormit, seturi de lenjerie de pat, perne sintetice, pilote, saltele din spumă, hale textile, corturi de familie, corturi spital,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 364^1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă darea în administrarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a bunurilor mobile prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru care a fost aprobată acceptarea donației prin Ordinul șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 1.977/2025 privind aprobarea donației făcute de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) statului român, constând în: echipamente electrice, generatoare, pături, aeroterme, termosuri, lumini stradale solare, prosoape de corp, paturi pliante, saci de dormit, seturi de lenjerie de pat, perne sintetice, pilote, saltele din spumă, hale textile, corturi de familie, corturi spital, în baza Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 9/2025 privind stabilirea unor noi categorii de produse, stocuri de urgență medicală de strictă necesitate și acceptarea donației făcute de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) statului român, constând în produse, materiale și echipamente destinate persoanelor afectate de situații de urgență, a căror predare-primire s-a efectuat în datele de 17.06.2025, 23.06.2025 și 23.07.2025, conform proceselor-verbale încheiate între Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin structuri subordonate.

Articolul 2

Bunurile mobile prevăzute în anexă, aflate în proprietatea privată a statului, se constituie ca stoc de urgență medicală.

=====
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
ministrul afacerilor interne,
Bogdan Despescu,
secretar de stat

București, 5 martie 2026.

Nr. 117.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE

a bunurilor mobile aflate în proprietatea privată a statului, care se dau

în administrarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

Nr. crt.

Denumirea bunurilor mobile

Cantitatea

Valoarea de înregistrare a bunului la UNHCR - dolari - Valoarea de piață asimilată potrivit art. 364^1 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ - lei* - 1

Echipamente electrice 1 67.076,74 301.308,71 2

Generator Caterpillar 60 KVA Prime 5 88.177,35 396.092,65 3

Generator Caterpillar 275 KVA 2 159.272,98 715.454,22 4

Generator Caterpillar 180 KVA Prime 1 63.373,23 284.672,54 5

Generator Caterpillar 200 KVA Prime 1 63.373,23 284.672,54 6

Generator Caterpillar 45 KVA Prime 3 52.906,47 237.655,86 7

Generator Caterpillar 150 KVA Prime 5 228.128,40 1.024.752,77 8

Pătură sintetică (de iarnă), 1,5 x 2 m 19.840 184.710,40 829.719,11 9

Aerotermă electrică 976 19.929,92 89.525,20 10

Termos pentru lichide 4.571 17,186.96 77,203.82 11

Lumină stradală solară UNHCR 76 234.706,24 1.054.300,43 12

Prosop de corp 60.000 104.400 468.964,80 13

Pat pliant 18.000 648.000 2.910.816 14

Sac de dormit 19.937 327.166,17 1.469.630,43 15

Set de lenjerie de pat - model basic 20.010 200.900,40 902.444,59 16

Pernă sintetică 20.016 54.843,84 246.358,52 17

Pilotă 20.000 215.400 967.576,80 18

Saltea din spumă 20.000 574.000 2.578.408 19

Hală textilă 10 x 24 7 69.516,66 312.268,83 20

Cort de familie autoportant 5.084 3.197.836 14.364.679,30 21

Cort spital pentru 10 paturi 7 80.713,08 362.563,15

Total 6.651.618,07 29.879.068,27 * Valoarea de piață a produselor prevăzute în prezenta anexă este valoarea de înregistrare a produselor, comunicată de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, calculată în lei la cursul Băncii Naționale a României din data de 29.05.2025, valabil în perioada 29.05.2025, ora 13:00-30.05.2025, ora 12:59, respectiv 1 dolar = 4,4920 lei.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 11 martie 2026

LISTĂ nr. 26 din 11 martie 2026

LISTA din 5 martie 2026 aferentă trimestrului IV 2025, ce conține clasificarea medicamentelor de uz uman autorizate pentru punere pe piață în Românie, raportate de furnizorii de servicii medicale și de medicamente la casele de asigurări de sănătate și validate...

ORDIN nr. 590 din 5 martie 2026

ORDIN nr. 590 din 5 martie 2026 pentru aplicarea în trimestrul IV 2025 a prevederilor art. 3^8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății

HOTĂRÂRE nr. 114 din 5 martie 2026

HOTĂRÂRE nr. 114 din 5 martie 2026 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, ca urmare a reevaluării, precum și tre...

HOTĂRÂRE nr. 115 din 5 martie 2026

HOTĂRÂRE nr. 115 din 5 martie 2026 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Unității Militare 0451 Deva (Inspectoratul de Jandarmi Județean "Decebal" Hunedoara)

HOTĂRÂRE nr. 116 din 5 martie 2026

HOTĂRÂRE nr. 116 din 5 martie 2026 privind actualizarea valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0944 Piatra-Neamț (Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț)

HOTĂRÂRE nr. 118 din 5 martie 2026

HOTĂRÂRE nr. 118 din 5 martie 2026 privind modificarea valorii de inventar a unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Neamț

HOTĂRÂRE nr. 119 din 5 martie 2026

HOTĂRÂRE nr. 119 din 5 martie 2026 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R....