HOTĂRÂRE nr. 540/2012

HOTĂRÂRE nr. 540 din 23 mai 2012 privind suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 24 mai 2012

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 43 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale pe anul 2012 cu suma de 432 mii lei, la capitolul 68.01 "Asigurări și asistență socială", titlul 10 "Cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - "Acțiuni generale".

Articolul 2

Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări din Legea nr. 230/2011.

Articolul 3

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale pe anul 2012.

=====
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează: ---------------
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Mariana Câmpeanu Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice, Florin Georgescu

București, 23 mai 2012.

Nr. 540.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 24 mai 2012