ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 89/2025

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 24 decembrie 2025

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent, pentru a gestiona resursele și obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu și lung, inclusiv predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice,

având în vedere faptul că refacerea echilibrelor bugetare și întărirea disciplinei bugetare la nivelul entităților publice și a responsabilizării ordonatorilor de credite în procesul bugetar constituie obiective de maximă urgență,

ținând cont de efectele generate de aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri pentru unele sectoare de activitate care au un aport semnificativ la nivel național în ceea ce privește dezvoltarea economică, concretizate într-o reducere a investițiilor, în restrângerea activității sau, în unele cazuri, chiar la renunțarea desfășurării activității,

dată fiind necesitatea asigurării, pe de o parte, a condițiilor pentru continuarea derulării planurilor de extindere, modernizare și dezvoltare a activităților afectate de aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri și, pe de altă parte, a predictibilității fiscale, se impun reducerea cotei de impozitare și stabilirea unei perioade determinate de aplicare.

În considerarea unei ajustări a mecanismului de determinare a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în raport cu condițiile de încadrare ca microîntreprindere din punct de vedere fiscal, respectiv al noului plafon de 100.000 euro,

ținând cont de faptul că este necesară asigurarea predictibilității politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, se impune menținerea impozitului specific pe cifra de afaceri datorat de contribuabilii care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale și a impozitului pe veniturile din activitățile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale.

Întrucât, în Recomandarea Consiliului în vederea încetării situației de deficit excesiv din România COM (2025)344 final, instituțiile Uniunii Europene au revizuit în scădere traiectoria de creștere a cheltuielilor nete ale României față de cea valabilă la sfârșitul anului 2024, stabilită prin Recomandarea Consiliului nr. 957 final din 26 noiembrie 2024,

având în vedere decizia Guvernului României de menținere a salariului minim brut pe țară garantat în plată în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2026 la nivelul de 4.050 lei lunar și de creștere a acestuia începând cu data de 1 iulie 2026,

ținând seama de necesitatea asigurării veniturilor nete ale persoanelor care realizează venituri din salarii la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru care este esențială menținerea sumei de 300 lei/lună, neimpozabilă și care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii, în corelare cu menținerea nivelului salariului minim brut pe țară garantat în plată în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2026, la nivelul de 4.050 lei lunar,

luând în considerare necesitatea asigurării unui nivel corespunzător al veniturilor nete ale persoanelor care realizează venituri din salarii la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, în corelare cu creșterea nivelului salariului minim brut pe țară garantat în plată, în perioada cuprinsă între 1 iulie 2026-31 decembrie 2026, pentru care se menține o sumă de 200 lei/lună, neimpozabilă și care nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii,

având în vedere creșterea prețurilor la bunurile de larg consum ce a determinat creșterea ratei inflației, cu impact semnificativ asupra standardelor de viață ale persoanelor cu venituri la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată,

ținând cont că aceste măsuri vizează persoane ale căror venituri se situează la limita minimă,

întrucât este necesară luarea unor măsuri urgente pentru reducerea riscului privind neplata accizelor și TVA, datorate bugetului de stat, de către operatori economici care desfășoară activitate în domeniul comercializării produselor accizabile, cu preponderență produse energetice,

luând în considerare impactul impozitului pe construcții asupra investițiilor, îndeosebi în domeniul infrastructurii publice,

având în vedere termenul-limită de 5 zile calendaristice pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura,

ținând cont de necesitatea asigurării accesului persoanelor fizice care desfășoară activități economice și care se identifică fiscal prin codul numeric personal la sistemul național RO e-Factura, pentru îndeplinirea obligațiilor de transmitere a facturilor prin acest sistem,

întrucât nu este prevăzut un termen pentru transmiterea facturilor în sistemul național RO e-Factura în relația B2C, deși este reglementată obligația de transmitere,

luând în considerare necesitatea transmiterii în sistem a facturilor emise către persoane impozabile care nu sunt stabilite, dar sunt înregistrate în scopuri de TVA în România, pentru înlăturarea dificultăților întâmpinate de furnizorii/prestatorii stabiliți în România în identificarea statutului beneficiarilor de persoane impozabile stabilite sau nu în țara noastră,

având în vedere că răspunsurile transmise de contribuabili la „Notificarea de conformare RO e-TVA“, emisă în situațiile în care sunt identificate diferențe semnificative între decontul de TVA depus și decontul precompletat RO e-TVA, generează un volum important de date și informații care necesită corelare și integrare în cadrul sistemului, se impune asigurarea unui proces de analiză adaptat specificului și complexității acestora.

Totodată, în actuala etapă de implementare a sistemului RO e-TVA, volumul ridicat al informațiilor primite impune o abordare etapizată și o analiză progresivă, în cadrul unor fluxuri operaționale și tehnice dedicate, necesare pentru validarea completitudinii și corectitudinii datelor, în vederea asigurării unei aplicări proporționale, unitare și echitabile a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2024 privind unele măsuri de implementare și utilizare a decontului precompletat RO e-TVA și valorificarea datelor și informațiilor prin implementarea unui sistem de guvernanță specific, precum și alte măsuri fiscale, cu modificările și completările ulterioare.

Întrucât suspendarea prevederilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2024, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează transmiterea răspunsurilor de către contribuabili la „Notificarea de conformare RO e-TVA“, precum și a celor referitoare la transmiterea acestei notificări către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare încetează la data de 1 ianuarie 2026,

ținând seama că elementele sus-menționate constituie premisele unei situații urgente și extraordinare, care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, neadoptarea acestor măsuri cu celeritate având consecințe negative la nivelul veniturilor nete ale persoanelor care realizează venituri din salarii la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată,

având în vedere semnalarea blocării proiectelor desfășurate cu fonduri nerambursabile, ca urmare a sarcinii fiscale determinate de impozitul pe construcții,

luând în considerare faptul că reglementarea operativă nu se poate realiza pe calea procedurii obișnuite de legiferare ce presupune un orizont de timp îndelungat, întrucât aspectele vizate constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, extraordinară, independentă de voința Guvernului, care pune în pericol interesul public,

având în vedere că aplicarea dispozițiilor în vigoare ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, generează obligația recalculării indemnizațiilor pentru concedii medicale și declararea acestora pentru lunile anterioare, cu consecința depunerii unui număr semnificativ de declarații rectificative D112 și a corectării fișierelor SAF-T,

ținând cont de faptul că această situație determină o sarcină administrativă disproporționată pentru angajatori, casele de asigurări de sănătate și autoritățile fiscale, precum și riscuri ridicate de neconformare și aplicare neunitară a legislației, având în vedere că mecanismul actual conduce la stabilirea de obligații fiscale accesorii pentru diferențe rezultate exclusiv din recalculări ulterioare,

întrucât menținerea acestui cadru normativ riscă să blocheze funcționarea sistemelor de declarare și administrare fiscală și să genereze litigii și disfuncționalități majore în sistemul de asigurări sociale de sănătate, se impune adoptarea de urgență a unei reglementări care să clarifice modul de includere și declarare a diferențelor de indemnizații, în scopul protejării interesului public general și al asigurării funcționării coerente a administrației fiscale și a sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Întrucât România se află în procedura europeană de deficit excesiv, iar, potrivit Planului bugetar structural pe termen mediu transmis Comisiei Europene în anul 2024, autoritățile române s-au angajat la ajustarea semnificativă a cheltuielilor și deficitului bugetar, ajustare consfințită și prin planificarea bugetară națională,

având în vedere intenția Guvernului privind continuarea procesului de consolidare a disciplinei bugetare, combinat cu o abordare pragmatică și flexibilă care permite instituțiilor publice să își desfășoare activitatea în condiții de eficiență, transparență și responsabilitate fiscal-bugetară,

având în vedere faptul că, prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, este definit cadrul legal pentru exercitarea, sub autoritatea statului român, a dreptului fundamental la învățătură, precum și faptul că abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii sunt determinate de problemele de la nivelul sistemului național de învățământ,

pentru a limita efectele negative asupra procesului educativ și pentru a susține participarea la cursuri pe durata desfășurării învățământului obligatoriu, precum și pentru a stimula motivația pentru învățare a preșcolarilor și elevilor din medii defavorizate,

având în vedere faptul că accesul redus la educație accentuează inegalitatea de șanse între elevi, determinând pe termen lung creșterea ratei de părăsire timpurie a școlii și a abandonului școlar, iar prezența elevilor în unitățile de învățământ, dobândirea competențelor necesare și incluziunea celor din mediile defavorizate reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației și Cercetării și pentru instituțiile din cadrul sistemului național de învățământ,

având în vedere cele prezentate anterior, precum și rezultatele pozitive ale evaluării impactului Programului național „Masă sănătoasă“, implementat în anul 2024 și în anul 2025, se impune continuarea implementării acestui program în anul 2026, acesta făcând parte dintre măsurile urgente și viabile pentru susținerea politicilor publice din domeniul educației de reducere a abandonului școlar și de asigurare a accesului nediscriminatoriu la educație.

Văzând necesitatea dezvoltării cadrului legal necesar cuprinderii în proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2026 a bugetului necesar pentru implementarea Programului național „Masă sănătoasă“ și în anul 2026,

având în vedere: – existența unei necesități reale și urgente de stabilire a cadrului de reglementare a mecanismului procedural aplicabil pentru recuperarea creanțelor rezultate în urma executării garanției acordate de băncile de dezvoltare;

– faptul că implementarea acestor măsuri contribuie la întărirea disciplinei financiare a beneficiarilor finali ai instrumentelor de garantare, prin clarificarea riscurilor legate de neplată și introducerea unor mecanisme clare de recuperare a sumelor plătite de stat în contul garanțiilor;

– necesitatea creșterii eficienței și transparenței în gestionarea fondurilor publice alocate pentru acordarea de garanții, prin atribuirea unor responsabilități clare atât instituțiilor de credit, cât și băncilor de dezvoltare, prin stabilirea de mecanisme clare de recuperare a sumelor plătite în contul garanțiilor executate, în scopul funcționării sustenabile a cadrului de sprijin guvernamental acordat prin intermediul băncilor de dezvoltare;

– faptul că, în lipsa instituirii urgente a mecanismului procedural de recuperare a creanțelor rezultate din executarea garanțiilor, Banca de Investiții și Dezvoltare, obiectiv strategic asumat prin jalonul 209, reforma 5, componenta 8 din PNRR, se află în imposibilitatea obiectivă de a demara efectiv activitatea de garantare a instrumentelor financiare,

luând în considerare măsurile adoptate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul național de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2025, cu completările ulterioare, măsuri prin care s-a urmărit inclusiv evitarea riscului de neîncadrare în obiectivele asumate de România prin PNRR, având în vedere necesitatea asigurării unui mecanism flexibil și transparent pentru finanțarea proiectelor care contribuie la atingerea acestora,

ținând cont de necesitatea asigurării în regim de continuitate a furnizării energiei termice în sistem centralizat, raportat și la costurile mari de producere a agentului termic, la necesitatea plății facturilor restante și acoperirii pierderilor induse de prestarea serviciului de termoficare, împrejurări ce pot pune în pericol funcționarea unității administrativ-teritoriale și sănătatea populației,

având în vedere necesitatea asigurării continuității politicilor publice în domeniul protecției consumatorilor vulnerabili de energie și intenția Guvernului de a dezvolta, și pe viitor, măsuri permanente și sustenabile de sprijin, menite să asigure accesul echitabil la servicii energetice esențiale, ținând cont de faptul că, în România, rata deprivării materiale este de 17,2% față de media UE de 6,4%, măsurile vor avea în vedere sprijinirea gospodăriilor pentru a-și permite bunuri și servicii considerate esențiale pentru un trai decent într-o societate modernă.

Întrucât, în lipsa intervenției normative, cheltuielile salariale ale operatorilor economici la care statul este acționar unic, majoritar sau exercită controlul pot genera presiuni suplimentare asupra bugetului general consolidat, cu impact direct asupra deficitului bugetar asumat și asupra capacității statului de a finanța investiții strategice în energie, transport, infrastructură și servicii publice,

în considerarea faptului că în lipsa unui mecanism de control și limitare s-ar crea premisele acumulării de arierate, deteriorării rezultatelor financiare și potențialei afectări a obligațiilor fiscale, ceea ce ar conduce la un risc sistemic pentru finanțele publice,

având în vedere calendarul bugetar anual și necesitatea ca operatorii economici cu capital de stat să își elaboreze și să își aprobe bugetele de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, fără a perturba procesul de planificare bugetară și execuția investițiilor,

întrucât situația este una extraordinară prin efectele sale directe, imediate și majore asupra finanțelor publice, iar reglementarea nu poate fi amânată, deoarece neadoptarea, chiar și pentru o perioadă scurtă, ar conduce la consecințe semnificative și ireversibile pentru disciplina financiară a operatorilor economici cu capital de stat și implicit pentru stabilitatea economică a statului, se impune intervenția legislativă de urgență pentru a se proteja interesul public general, al echilibrelor bugetare și al funcționării adecvate a companiilor ce operează în sectoare strategice.

Luând în considerare necesitatea menținerii disciplinei financiare, prevenirii dezechilibrelor bugetare, respectării obligațiilor fiscale și evitării unor consecințe negative iminente asupra bugetului de stat și economiei naționale,

luând în considerare că prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, s-a reglementat că pensiile de serviciu în anul 2026 nu se actualizează, iar valoarea punctului de referință se menține la nivelul de 81 lei, pentru egalitate de tratament se impune ca și celelalte drepturi să fie menținute la aceleași valori.

Întrucât aplicarea prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost prorogată, prin Legea nr. 141/2025, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 1 ianuarie 2027, pentru a asigura un tratament unitar și echitabil în cazul persoanelor cu dizabilități, se impune și amânarea aplicării prevederilor art. 58^2 din aceeași lege, măsură justificată, în principal, de dificultățile obiective de implementare ale unui mecanism nou de acordare și calcul al drepturilor, dificultăți care vizează atât adaptarea sistemelor informatice, cât și asigurarea unui cadru procedural clar și predictibil pentru autoritățile implicate în stabilirea și plata prestațiilor.

Deoarece problemele menționate mai sus vizează interesul public și strategic al României pentru asigurarea sustenabilității finanțelor publice, gestionarea fondurilor europene și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, care impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1.

La articolul 18^1, după alineatul (15) se introduc două noi alineate, alin. (16) și (17), cu următorul cuprins:

(16) Pentru anul fiscal 2026/anul fiscal modificat care începe în anul 2026, cota de impozit din cadrul formulei prevăzute la alin. (3) este 0,5%.

(17) Prevederile prezentului articol se aplică până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv.

2. La articolul 45, după alineatul (21) se introduc două noi alineate, alin. (21^1) și (21^2), cu următorul cuprins:

Contribuabilii care au scăzut valoarea imobilizărilor în curs de execuție/activelor potrivit indicatorilor I și A din cadrul art. 18^1 alin. (3), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv, respectiv din cadrul art. 46^2 alin. (2), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv, au obligația de a păstra în patrimoniu activele respective pe perioada rămasă din perioada egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementărilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani. În cazul nerespectării obligației, pentru sumele respective se recalculează impozitul minim pe cifra de afaceri/impozitul specific pe cifra de afaceri și, după caz, se percep creanțe fiscale accesorii potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codului de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, de la trimestrul/anul scăderii acestora, potrivit prevederilor art. 18^1 alin. (3), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv, respectiv potrivit prevederilor art. 46^2 alin. (2), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv. În acest caz, contribuabilul are obligația depunerii declarației fiscale rectificative. Nu intră sub incidența acestor prevederi activele care se înscriu în oricare dintre următoarele situații:

a) sunt transferate în cadrul operațiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii;

b) sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, potrivit legii;

c) sunt distruse, pierdute, furate sau defecte și înlocuite, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul activelor furate, contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;

d) sunt scoase din patrimoniu ca urmare a îndeplinirii unor obligații prevăzute de lege.

(21^2) Costurile excedentare ale îndatorării rezultate din tranzacții/operațiuni care au finanțat achiziția/producția imobilizărilor în curs de execuție/activelor stabilite potrivit prevederilor art. 18^1 alin. (3) și (12), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv, respectiv potrivit prevederilor art. 46^2 alin. (2), în vigoare până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv/ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv, se alocă, pentru aplicarea prevederilor art. 40^2 alin. (4) în anii fiscali următori, plafonului deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro.

3. La articolul 46^2, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:

(10) Prevederile prezentului articol se aplică până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv, respectiv ultima zi a anului fiscal modificat care se încheie în anul 2027 inclusiv.

4. La articolul 51, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Cota de impozit pe veniturile microîntreprinderilor este de 1%.

5. La articolul 51, alineatele (1^1) și (4^1)-(4^3) se abrogă.

6. La articolul 52, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

(5) Limitele fiscale prevăzute la alin. (1) se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar precedent.

7. La articolul 54, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Pentru încadrarea în condițiile privind nivelul veniturilor prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. c) și la art. 52 alin. (1) se iau în calcul aceleași elemente care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 53.

8. La articolul 115, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea asupra venitului brut a unei cote de:

a) 10% pentru veniturile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. a)-g), j)-k^1) și m^2);

b) 16% pentru veniturile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. h) și i).

9. La articolul 336, după punctul 1 se introduc trei noi puncte, pct. 1^1-1^3, cu următorul cuprins:

angrosist de produse energetice cu depozitare este un operator economic care achiziționează produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) de la un antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, importator autorizat, distribuitor, în vederea comercializării angro din spațiile proprii de depozitare către angrosiști de produse energetice fără depozitare, consumatori finali sau stații de distribuție carburanți;

1^2. angrosist de produse energetice fără depozitare este un operator economic care achiziționează produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) de la un antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, importator autorizat, distribuitor, angrosist de produse energetice cu depozitare, în vederea comercializării angro către consumatori finali sau stații de distribuție carburanți;

1^3. angrosist de băuturi alcoolice și tutun prelucrat este un operator economic care distribuie și comercializează angro astfel de produse prevăzute la art. 435 alin. (3);

10. La articolul 336, după punctul 3 se introduc cinci noi puncte, pct. 3^1-3^5, cu următorul cuprins:

atestat de comercializare angro de produse energetice cu depozitare reprezintă documentul care permite achiziționarea de produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) de la un antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, importator autorizat, distribuitor, în vederea comercializării către angrosiști de produse energetice fără depozitare, consumatori finali sau stații de distribuție carburanți;

3^2. atestat de comercializare angro de produse energetice fără depozitare reprezintă documentul care permite achiziționarea de produse energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) de la un antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, importator autorizat, distribuitor, angrosist de produse energetice cu depozitare, în vederea comercializării angro către consumatori finali sau stații de distribuție carburanți;

3^3. atestat de distribuitor de produse energetice reprezintă documentul care permite distribuția produselor energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) de către un distribuitor de produse energetice;

3^4. atestat de exportator înregistrat de produse energetice reprezintă documentul care permite exportul produselor energetice prevăzute la art. 435 alin. (3) de către un operator economic care are calitatea de exportator înregistrat;

3^5. atestat de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și tutun prelucrat reprezintă documentul care permite distribuția și comercializarea angro de băuturi alcoolice și tutun prelucrat prevăzute la art. 435 alin. (3);

11. La articolul 336 punctul 4, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) direcția de specialitate care asigură secretariatul comisiei din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - aparat central, denumită în continuare autoritate fiscală centrală;

12. La articolul 336 punctul 4, după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:

f) Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, instituită la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin ordin al ministrului finanțelor la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, denumită în continuare Comisie.

13. La articolul 336, după punctul 6 se introduce un nou punct, pct. 6^1, cu următorul cuprins:

distribuitor de produse energetice este operatorul economic afiliat, în sensul art. 7 pct. 26, unui antrepozitar autorizat, care achiziționează produse prevăzute la art. 435 alin. (3), în vederea comercializării către angrosiști de produse energetice cu depozitare, angrosiști de produse energetice fără depozitare, consumatori finali sau stații de distribuție carburanți;

14. La articolul 336, punctul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:

13. importator autorizat înseamnă persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă să importe, în cadrul activității sale, produse accizabile;

15. La articolul 336, după punctul 13 se introduce un nou punct, pct. 13^1, cu următorul cuprins:

exportator înregistrat înseamnă persoana fizică sau juridică înregistrată la autoritatea competentă să exporte, în cadrul activității sale, produse energetice;

16. La articolul 336, după punctul 14^1 se introduce un nou punct, pct. 14^2, cu următorul cuprins:

ieșire neregulamentară a produselor accizabile dintr-un regim suspensiv de accize reprezintă orice ieșire de produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize fără plata/perceperea accizelor, datorată unei nereguli prevăzute la art. 412 alin. (1), (2) și (4), distrugeri sau pierderi, altele decât cele prevăzute la art. 340 alin. (10), (11), (11^1), (11^2) și art. 412 alin. (9), furturi sau nerespectarea prevederilor de la art. 345 alin. (3)-(3^3) și alin. (3^5);

17. La articolul 348, după alineatul (1^3) se introduc trei noi alineate, alin. (1^4)-(1^6), cu următorul cuprins:

Antrepozitarul autorizat care prezintă risc fiscal ridicat are obligația constituirii unei garanții de 120% din contravaloarea accizelor aferente cantității de produse accizabile pe care intenționează să o expedieze, sub forma prevăzută la alin. (1). În situația în care organele competente constată indiciile săvârșirii unei infracțiuni și evaluează prejudiciul, operatorul economic are obligația de a reîntregi garanția la nivelul prejudiciului, cu excepția situației în care garanția este îndestulătoare.

(1^5) Regulile referitoare la constituirea, actualizarea și eliberarea garanției prevăzute la alin. (1^4) se stabilesc prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române. Garanția poate fi eliberată numai după verificarea de către organele fiscale competente a îndeplinirii de către operatorul economic a tuturor obligațiilor legale privind evidențierea, declararea și plata obligațiilor fiscale administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

(1^6) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care antrepozitarul autorizat care prezintă risc fiscal ridicat înregistrează obligații fiscale restante administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu mai mult de 5 zile față de termenul legal de plată, garanția se extinde și asupra acestor obligații de drept și fără nicio altă formalitate.

18. Articolul 359 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 359 — Reguli generale

(1) Autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați se efectuează de către Comisia pentru autorizarea operatorilor cu produse supuse accizelor armonizate, instituită la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, denumită în continuare Comisia.

(2) Procedura și condițiile în care se realizează autorizarea se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(3) Din Comisia prevăzută la alin. (1) fac parte și un reprezentant al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și un reprezentant din cadrul Autorității Vamale Române - structura centrală.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producția exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alții decât contribuabilii mari și mijlocii stabiliți conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353, precum și micile fabrici de bere independente prevăzute la art. 349 se face de către autoritatea vamală teritorială.

19. După articolul 359 se introduce un nou articol, art. 359^1, cu următorul cuprins:

Articolul 359^1 — Comisia

(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Comisia poate solicita orice informații și documente de la structurile din cadrul Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, de la Autoritatea Vamală Română, de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și de la alte instituții ale statului, pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate.

(2) În cazul în care solicitarea Comisiei este adresată structurilor din cadrul Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, de la Autoritatea Vamală Română și de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, aceasta este obligatorie.

(3) Comisia poate solicita, după caz, participarea la ședințe a organelor de control care au încheiat actele de control, precum și a reprezentantului legal al operatorului economic în cauză.

(4) Activitatea curentă a Comisiei se realizează prin intermediul secretariatului care funcționează în cadrul direcției de specialitate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(5) În exercitarea atribuțiilor sale, direcția de specialitate poate solicita de la diferite structuri centrale și teritoriale din cadrul Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, de la Autoritatea Vamală Română și de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor orice alte informații și documente pe care le consideră necesare în soluționarea cererilor înregistrate.

(6) Competențele, componența, precum și regulamentul de organizare și funcționare ale Comisiei sunt stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

20. La articolul 367, după alineatul (1) se introduc șase noi alineate, alin. (1^1)-(1^6), cu următorul cuprins:

Pe lângă obligațiile prevăzute la alin. (1), antrepozitarul autorizat care prezintă risc fiscal ridicat are obligația depunerii la autoritatea competentă a unei declarații pe propria răspundere privind cantitatea de produse accizabile pe care intenționează să o expedieze și să garanteze plata accizelor conform art. 348 alin. (1^4). Modelul și conținutul declarației și modalitatea de declarare se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(1^2) Cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de epuizarea cantității de produse accizabile înscrise în declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (1^1), antrepozitarul autorizat care prezintă risc fiscal ridicat are obligația de a înștiința autoritatea vamală teritorială cu privire la acest fapt.

(1^3) Criteriile pentru evaluarea riscului fiscal în vederea determinării antrepozitarilor autorizați care prezintă risc fiscal ridicat sunt următoarele: 1.

operatorii economici nou-înființați sau la care au fost preluate părțile sociale în ultimele 12 luni;

2. operatorii economici care nu au desfășurat activități economice în ultimele 12 luni;

3. operatorii economici care au fost declarați inactivi și care au fost reactivați în ultimele 12 luni;

4. operatorii economici care au declarat domiciliul fiscal la sediul unui cabinet de avocatură;

5. operatorii economici care au obținut autorizații și/sau au fost înregistrați în domeniul comercializării produselor accizabile în ultimele 12 luni. Nu intră în această categorie operatorii economici care au reînnoit în ultimele 12 luni autorizațiile obținute anterior;

6. operatorii economici care nu au desfășurat activități economice în domeniul produselor accizabile în ultimele 36 de luni;

7. operatorii economici care se încadrează în una dintre situațiile de mai jos:

a) care în ultimii 5 ani au înregistrat obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în sensul art. 157 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru care s-a dispus executarea garanției;

b) care în ultimele 12 luni au depus declarațiile fiscale cu o întârziere mai mare de 5 zile de la termenul legal;

c) care în ultimii 5 ani au beneficiat de eșalonări și/sau restructurări la plată și care se încadrează în una dintre următoarele situații: (i) nu au respectat termenele stabilite prin graficul de eșalonare/graficul de plată, chiar dacă acestea au fost stinse în termenul suplimentar prevăzut de lege;

(ii) nu au achitat obligațiile fiscale declarate după data acordării eșalonării și/sau restructurării, în termenul prevăzut de lege, chiar dacă acestea au fost stinse în termenul suplimentar reglementat prevăzut de lege;

(iii) înregistrează obligații fiscale/bugetare, altele decât cele prevăzute la pct. (i) și (ii), care reprezintă condiție de menținere a valabilității eșalonării și/sau restructurării la plată;

(iv) au pierdut valabilitatea eșalonării și/sau restructurării la plată, iar ulterior au solicitat menținerea valabilității acesteia, potrivit legii;

d) care au asociați majoritari și/sau administratori care în ultimii 10 ani au mai fost asociați sau administratori în societăți care au fost autorizate și/sau înregistrate în domeniul comercializării produselor accizabile, ale căror autorizații/ atestate au fost revocate și care se încadrează în una dintre următoarele situații: (i) la data radierii societății sau la data cesionării părților sociale/acțiunilor, societățile respective înregistrau obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală;

(ii) a fost deschisă procedura insolvenței, respectiv perioada de observație, reorganizare judiciară sau faliment;

e) care au solicitat restituirea sau compensarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat, iar în urma acțiunilor de control ale organelor fiscale se constată că pentru cel puțin 25% din suma solicitată nu au drept de restituire;

f) care nu au fonduri financiare la nivelul achizițiilor lunare de produse accizabile.

(1^4) Operatorii economici despre care în procesul de autorizare sau ulterior ca urmare a unei sesizări a organelor fiscale se constată că se încadrează în cel puțin unul dintre criteriile prevăzute la alin. (1^3) sunt notificați de către Comisie în vederea respectării prevederilor alin. (1^1) și (1^2) și ale art. 348 alin. (1^4).

(1^5) În cazul în care autoritatea vamală teritorială constată că pe parcursul a 36 de luni consecutive de la data depunerii primei declarații pe propria răspundere conform alin. (1^1) operatorul economic nu a înregistrat obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în sensul prevederilor art. 157 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru care s-a dispus executarea garanției și a fost începută procedura de executare silită, operatorul economic se consideră că nu mai prezintă risc fiscal ridicat în sensul alin. (1^3).

(1^6) Activitatea de monitorizare și control al activității desfășurate de antrepozitarii autorizați care prezintă risc fiscal ridicat se stabilește prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române.

21. La articolul 369, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Decizia prin care Comisia a hotărât suspendarea, revocarea sau anularea autorizației de antrepozit fiscal se comunică și antrepozitarului deținător al autorizației. Comunicarea se realizează prin intermediul platformei dedicate a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Spațiul privat virtual sau prin remitere la domiciliul fiscal al antrepozitarului autorizat, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (8 )-( 10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care antrepozitarul autorizat refuză primirea sau nu este găsit la domiciliul fiscal se afișează pe ușa acestuia o înștiințare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și decizia se consideră comunicată la data afișării înștiințării.

22. La articolul 375, alineatele (1^3) și (1^4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Criteriile pentru evaluarea riscului fiscal în vederea determinării destinatarilor înregistrați care prezintă risc fiscal ridicat sunt cele prevăzute la art. 367 alin. (1^3).

(1^4) Operatorii economici despre care în procesul de autorizare sau ulterior ca urmare a unei sesizări a organelor fiscale se constată că se încadrează în cel puțin unul dintre criteriile prevăzute la art. 367 alin. (1^3) sunt notificați de către Comisie în vederea respectării prevederilor alin. (1^1) și (1^2) și ale art. 348 alin. (1^4).

23. La articolul 377, alineatul (3) se abrogă.

24. La articolul 385, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Decizia de revocare se comunică expeditorului înregistrat și produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoștința acestuia. Comunicarea se realizează prin intermediul platformei dedicate a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Spațiul privat virtual sau prin remitere la domiciliul fiscal al expeditorului înregistrat, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (8 )-( 10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care expeditorul înregistrat refuză primirea sau nu este găsit la domiciliul fiscal se afișează pe ușa acestuia o înștiințare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și decizia se consideră comunicată la data afișării înștiințării.

25. După articolul 385 se introduce o nouă secțiune, secțiunea a 11^1-a, alcătuită din articolele 385^1-385^8, cu următorul cuprins:

Secțiunea a 11^1-a

Exportatorul înregistrat de produse energetice

Articolul 385^1 — Reguli generale

(1) Persoana fizică sau juridică care intenționează să exporte produse energetice trebuie să se înregistreze în calitate de exportator înregistrat la autoritatea competentă potrivit prevederilor stabilite prin ordin al președintelui Autorității Vamale Române.

(2) Antrepozitarii autorizați nu intră sub incidența alin. (1).

Articolul 385^2 — Cererea de înregistrare ca exportator înregistrat

(1) Exportatorul înregistrat în România poate să își desfășoare activitatea în această calitate numai în baza atestatului valabil emis de autoritatea competentă.

(2) În vederea obținerii atestatului de exportator înregistrat, solicitantul trebuie să depună o cerere la autoritatea competentă, în modul și în forma prevăzute în normele metodologice.

Articolul 385^3 — Condiții de înregistrare ca exportator înregistrat

Autoritatea vamală teritorială eliberează atestatul de exportator înregistrat numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;

b) în cazul unei persoane fizice care urmează să își desfășoare activitatea ca exportator înregistrat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);

c) în cazul unei persoane juridice care urmează să își desfășoare activitatea ca exportator înregistrat, persoana însăși sau oricare dintre administratorii acesteia să nu fie incapabil, să nu fi fost condamnat definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;

d) solicitantul nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Articolul 385^4 — Autorizarea ca exportator înregistrat

(1) Autoritatea vamală teritorială emite atestatul de exportator înregistrat, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentației complete de înregistrare.

(2) Procedura de înregistrare a exportatorilor înregistrați nu intră sub incidența prevederilor legale privind procedura aprobării tacite.

(3) Atestatul conține următoarele elemente:

a) codul de accize;

b) elementele de identificare ale exportatorului înregistrat;

c) tipul produselor accizabile care urmează a fi exportate;

d) data de la care atestatul devine valabil.

(4) Atestatul de exportator înregistrat este valabil începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care acesta a fost emis de autoritatea competentă și are o valabilitate de 12 luni consecutive de la data emiterii acestuia.

(5) Atestatele pot fi modificate de către autoritatea competentă din oficiu sau la cerere.

(6) În cazul modificării atestatului din oficiu, înainte de a fi modificat atestatul, autoritatea competentă trebuie să îl informeze pe exportatorul înregistrat asupra modificării și asupra motivelor acesteia.

(7) Exportatorul înregistrat poate solicita autorității competente modificarea atestatului, în condițiile prevăzute în normele metodologice.

Articolul 385^5 — Respingerea cererii de înregistrare ca exportator înregistrat

(1) Respingerea cererii de înregistrare se comunică în scris, odată cu motivele luării acestei decizii.

(2) În cazul în care autoritatea competentă a respins cererea de înregistrare ca exportator înregistrat, persoana care a depus cererea poate contesta această decizie la structura cu atribuții de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor - aparat central, conform prevederilor legislației privind contenciosul administrativ.

Articolul 385^6 — Obligațiile exportatorului înregistrat

(1) În situația în care intervin modificări față de datele menționate în atestat, exportatorul înregistrat are obligația de a depune o cerere la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.

(2) Exportatorul înregistrat are obligația să transmită la autoritatea competentă, până la data de 15 a lunii următoare celei de raportare, situațiile de raportare prevăzute în normele metodologice.

Articolul 385^7 — Netransferabilitatea atestatului de exportator înregistrat

Atestatele sunt emise numai pentru exportatorii înregistrați numiți și nu sunt transferabile.

Articolul 385^8 — Revocarea atestatului de exportator înregistrat

(1) Atestatul de exportator înregistrat poate fi revocat în următoarele situații:

a) când titularul acestuia nu respectă una dintre cerințele prevăzute la art. 385^6;

b) când titularul acestuia înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, mai vechi de 30 de zile față de termenul legal de plată;

c) în cazul unui exportator înregistrat, persoană fizică, dacă a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);

d) în cazul unui exportator înregistrat, persoană juridică, dacă persoana juridică sau oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;

e) în cazul în care exportatorul înregistrat dorește să renunțe la atestat.

(2) În cazul în care exportatorul înregistrat dorește să renunțe la atestat, acesta are obligația să notifice acest fapt autorității competente cu cel puțin 60 de zile înainte de data de la care renunțarea la atestat produce efecte.

(3) Decizia de revocare se comunică exportatorului înregistrat și produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoștința acestuia. Comunicarea se realizează prin intermediul platformei dedicate a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Spațiul privat virtual sau prin remitere la domiciliul fiscal al exportatorului înregistrat, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (8 )-( 10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care exportatorul înregistrat refuză primirea sau nu este găsit la domiciliul fiscal se afișează pe ușa acestuia o înștiințare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și decizia se consideră comunicată la data afișării înștiințării.

(4) Exportatorul înregistrat nemulțumit poate contesta decizia de revocare a atestatului la structura cu atribuții de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor - aparat central, potrivit legislației privind contenciosul administrativ.

(5) Contestarea deciziei de revocare a atestatului de exportator înregistrat nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluționării contestației în procedură administrativă.

26. La articolul 386, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Persoana fizică sau juridică care intenționează să importe produse accizabile trebuie să se autorizeze în calitate de importator.

27. La articolul 386, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:

Antrepozitarii autorizați nu intră sub incidența alin. (1) și nu au obligația depunerii garanției prevăzute la art. 391 alin. (1).

28. La articolul 387, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Importatorul autorizat în România poate să își desfășoare activitatea în această calitate numai în baza autorizației valabile emise de Comisie.

29. Articolul 388 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 388 — Condiții de autorizare ca importator autorizat

(1) Pentru a fi autorizată, persoana care urmează să își desfășoare activitatea ca importator autorizat trebuie să aibă declarat cel puțin un loc în care urmează să primească și din care să livreze produsele accizabile provenite din operațiuni proprii de import, pentru care trebuie să facă dovada înregistrării punctului de lucru la oficiul registrului comerțului.

(2) În situația în care produsele accizabile se primesc în mai multe locuri, cererea este însoțită de o declarație privind locurile în care urmează a se primi și din care urmează a se livra aceste produse, precum și de dovada înregistrării acestora la oficiul registrului comerțului.

(3) Cererea care nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) se respinge.

(4) Comisia eliberează autorizația de importator autorizat numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;

b) în cazul unei persoane fizice care urmează să își desfășoare activitatea ca importator autorizat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d);

c) în cazul unei persoane juridice care urmează să își desfășoare activitatea ca importator autorizat, persoana însăși sau oricare dintre administratorii acesteia să nu fie incapabil, să nu fi fost condamnat definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d), după caz;

d) solicitantul nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

30. Articolul 389 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 389 — Autorizarea ca importator autorizat

(1) Comisia emite autorizația de importator autorizat, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentației complete de autorizare.

(2) Procedura de autorizare a importatorilor autorizați nu intră sub incidența prevederilor legale privind procedura aprobării tacite.

(3) Autorizația conține următoarele elemente:

a) codul de accize;

b) elementele de identificare ale importatorului autorizat;

c) tipul produselor accizabile care urmează a fi importate;

d) nivelul și forma garanției;

e) data de la care autorizația devine valabilă;

f) locurile de import;

g) locul declarat/locurile declarate în care urmează să primească și din care să livreze produsele accizabile provenite din operațiuni proprii de import.

(4) Autorizația de importator autorizat este valabilă începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care acesta face dovada constituirii garanției în cuantumul și în forma aprobate de Comisia prevăzută la art. 359 alin. (1).

(5) Autorizațiile pot fi modificate de către Comisia prevăzută la art. 359 alin. (1) din oficiu sau la cerere.

(6) În cazul modificării autorizației din oficiu, înainte de a fi modificată autorizația, Comisia prevăzută la art. 359 alin. (1) trebuie să îl informeze pe importatorul autorizat asupra modificării și asupra motivelor acesteia.

(7) Importatorul autorizat poate solicita autorității competente modificarea autorizației, în condițiile prevăzute în normele metodologice.

31. La articolul 390, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) În cazul în care Comisia prevăzută la art. 359 alin. (1) a respins cererea de autorizare ca importator autorizat, persoana care a depus cererea poate contesta această decizie la structura cu atribuții de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor - aparat central, conform prevederilor legislației privind contenciosul administrativ.

32. La articolul 391, după alineatul (3) se introduc șapte noi alineate, alin. (4)-(10), cu următorul cuprins:

(4) Este interzisă primirea și livrarea din alte locuri decât cele declarate și înscrise în autorizația de importator autorizat.

(5) Pe lângă obligațiile prevăzute la alin. (1)-(3), importatorul autorizat care prezintă risc fiscal ridicat are obligația depunerii la autoritatea vamală teritorială a unei declarații pe propria răspundere privind cantitatea de produse accizabile pe care intenționează să le importe. Modelul și conținutul declarației și modalitatea de declarare se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(6) Cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de epuizarea cantității de produse accizabile înscrise în declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (5), importatorul autorizat care prezintă risc fiscal ridicat are obligația de a înștiința autoritatea competentă cu privire la acest fapt.

(7) Criteriile pentru evaluarea riscului fiscal în vederea determinării importatorilor autorizați care prezintă risc fiscal ridicat sunt cele prevăzute la art. 367 alin. (1^3).

(8) Operatorii economici despre care în procesul de autorizare sau ulterior ca urmare a unei sesizări a organelor fiscale se constată că se încadrează în cel puțin unul dintre criteriile prevăzute la art. 367 alin. (1^3) sunt notificați de către Comisie în vederea respectării prevederilor alin. (5) și (6).

(9) În cazul în care autoritatea vamală teritorială constată că pe parcursul a 36 de luni consecutive de la data depunerii primei declarații pe propria răspundere conform alin. (5) operatorul economic nu a înregistrat obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în sensul art. 157 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru care a fost începută procedura de executare silită, operatorul economic se consideră că nu mai prezintă risc fiscal ridicat în sensul alin. (7).

(10) Activitatea de monitorizare și control al activității desfășurate de importatorii autorizați care prezintă risc fiscal ridicat se stabilește prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române.

33. La articolul 393 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) când titularul acesteia nu respectă una dintre cerințele prevăzute la art. 391 alin. (1), (2) și (4);

34. La articolul 393, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:

La propunerea organelor de control, Comisia prevăzută la art. 359 alin. (1) revocă autorizația de importator autorizat care prezintă risc fiscal ridicat, în termen de maximum 3 zile calendaristice de la data primirii propunerii de revocare, în următoarele situații:

a) atunci când titularul acesteia nu respectă prevederile art. 391 alin. (4) și (5);

b) atunci când titularul acesteia depășește cantitatea de produse accizabile înscrisă în declarația prevăzută la art. 391 alin. (5).

(1^2) Decizia prin care Comisia prevăzută la art. 359 alin. (1) a hotărât revocarea autorizației de importator autorizat care prezintă risc fiscal ridicat se comunică deținătorului autorizației. Comunicarea se realizează prin intermediul platformei dedicate a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Spațiul privat virtual sau prin remitere la domiciliul fiscal al importatorului autorizat care prezintă risc fiscal, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (8 )-( 10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care importatorul autorizat care prezintă risc fiscal refuză primirea sau nu este găsit la domiciliul fiscal se afișează pe ușa acestuia o înștiințare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și decizia se consideră comunicată la data afișării înștiințării.

35. La articolul 393, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(2) În cazul în care importatorul autorizat dorește să renunțe la autorizație, acesta are obligația să notifice acest fapt Comisiei prevăzute la art. 359 alin. (1) cu cel puțin 60 de zile înainte de data de la care renunțarea la autorizație produce efecte.

(3) Decizia de revocare se comunică importatorului autorizat și produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoștință acestuia. Comunicarea se realizează prin intermediul platformei dedicate a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Spațiul privat virtual sau prin remitere la domiciliul fiscal al importatorului autorizat, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (8 )-( 10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care importatorul autorizat refuză primirea sau nu este găsit la domiciliul fiscal se afișează pe ușa acestuia o înștiințare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și decizia se consideră comunicată la data afișării înștiințării.

36. Articolul 393^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 393^1 — Activitate de monitorizare și control

Activitatea de monitorizare și control al respectării de către Comisie a condițiilor legale privind autorizarea antrepozitarilor autorizați, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați se efectuează de către Ministerul Finanțelor, potrivit procedurii aprobate prin ordin al ministrului finanțelor.

37. La articolul 414^10, alineatul (3) se abrogă.

38. La articolul 414^10, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:

Decizia de revocare se comunică destinatarului certificat și produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoștință acestuia. Comunicarea se realizează prin intermediul platformei dedicate a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Spațiul privat virtual sau prin remitere la domiciliul fiscal al destinatarului certificat, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (8 )-( 10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care destinatarul certificat refuză primirea sau nu este găsit la domiciliul fiscal se afișează pe ușa acestuia o înștiințare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și decizia se consideră comunicată la data afișării înștiințării.

39. La articolul 414^18, alineatul (3) se abrogă.

40. La articolul 414^18, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:

Decizia de revocare se comunică expeditorului certificat și produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoștință acestuia. Comunicarea se realizează prin intermediul platformei dedicate a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Spațiul privat virtual sau prin remitere la domiciliul fiscal al expeditorului certificat, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (8 )-( 10) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care expeditorul certificat refuză primirea sau nu este găsit la domiciliul fiscal se afișează pe ușa acestuia o înștiințare potrivit art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și decizia se consideră comunicată la data afișării înștiințării.

41. La articolul 435, alineatele (3), (3^1), (3^4) și (3^5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(3) Operatorii economici care doresc să distribuie și să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat și produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, păcură și biocombustibili - pot să își desfășoare activitatea în această calitate numai în baza atestatului valabil emis de Comisia prevăzută la art. 359 alin. (1). Condițiile pentru obținerea atestatului de distribuție și comercializare angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat și produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, păcură și biocombustibili se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Procedura de înregistrare nu intră sub incidența prevederilor legale privind procedura aprobării tacite.

(3^1) Operatorii economici care sunt înregistrați la Comisia prevăzută la art. 359 alin. (1) pentru distribuție și comercializare angro fără depozitare băuturi alcoolice, tutun prelucrat și produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, păcură și biocombustibili, care prezintă risc fiscal ridicat și care dețin și doresc să comercializeze produsele accizabile care se află în cadrul unui antrepozit fiscal aparținând unei terțe persoane, au obligația depunerii la autoritatea vamală competentă a unei declarații pe propria răspundere privind cantitatea de produse accizabile pe care intenționează să o elibereze pentru consum. Modelul și conținutul declarației și modalitatea de declarare se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

.

(3^4) Criteriile pentru evaluarea riscului fiscal în vederea determinării operatorilor înregistrați care prezintă risc fiscal ridicat sunt cele prevăzute la art. 367 alin. (1^3).

(3^5) Operatorii economici care în procesul de înregistrare sau ulterior ca urmare a unei sesizări a organelor fiscale se constată că se încadrează în cel puțin unul dintre criteriile prevăzute la art. 367 alin. (1^3) sunt notificați de către Comisie în vederea respectării prevederilor alin. (3^1)-(3^3).

42. La articolul 435, după alineatul (3^13) se introduc trei noi alineate, alin. (3^14)-(3^16), cu următorul cuprins:

În vederea obținerii atestatului de comercializare angro de produse energetice cu depozitare și atestatului de comercializare angro de produse energetice fără depozitare, angrosiștii de produse energetice cu depozitare și angrosiștii de produse energetice fără depozitare au următoarele obligații:

a) să constituie o garanție de 2.500.000 lei, sub forma prevăzută la art. 348 alin. (1). În situația în care organele competente constată indiciile săvârșirii unei infracțiuni și evaluează prejudiciul, operatorul economic are obligația de a reîntregi garanția la nivelul prejudiciului, cu excepția situației în care garanția este îndestulătoare;

b) să dețină în proprietate active corporale fixe în valoare de minimum 2.500.000 lei, stabilite printr-un raport de expertiză/evaluare.

(3^15) În vederea obținerii atestatului de comercializare angro, operatorii economici prevăzuți la alin. (3) care doresc să distribuie și să comercializeze angro băuturi alcoolice și tutun prelucrat au obligația să constituie o garanție de 250.000 lei, sub forma prevăzută la art. 348 alin. (1). În situația în care organele competente constată indiciile săvârșirii unei infracțiuni și evaluează prejudiciul, operatorul economic are obligația de a reîntregi garanția la nivelul prejudiciului, cu excepția situației în care garanția este îndestulătoare.

(3^16) Este interzisă comercializarea de către angrosistul de produse energetice fără depozitare către alți cumpărători decât consumatori finali sau stații de distribuție carburanți.

43. La articolul 435, alineatele (4) și (13) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(4) Operatorii economici care intenționează să comercializeze în sistem en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, păcură și biocombustibili - sunt obligați să se înregistreze la autoritatea competentă potrivit prevederilor stabilite prin ordin al președintelui Autorității Vamale Române. Procedura de înregistrare nu intră sub incidența prevederilor legale privind procedura aprobării tacite.

.

(13) Operatorii economici prevăzuți la alin. (3) au obligația să înștiințeze Comisia despre orice modificare pe care o aduc datelor pe baza cărora este efectuată înregistrarea, stabilită potrivit prevederilor ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la producerea modificării.

44. La articolul 435, după alineatul (13) se introduce un nou alineat, alin. (14), cu următorul cuprins:

(14) Operatorii economici prevăzuți la alin. (4) au obligația să înștiințeze autoritatea vamală teritorială despre orice modificare pe care o aduc datelor pe baza cărora este efectuată înregistrarea, stabilită potrivit prevederilor ordinului președintelui Autorității Vamale Române, în termen de 30 de zile de la producerea modificării.

45. La articolul 449 alineatul (1), literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:

c) nerespectarea prevederilor art. 367 alin. (1) lit. l), art. 375 alin. (1) lit. e), art. 383 alin. (3), art. 385^6 alin. (2) și art. 391 alin. (3);

d) nerespectarea prevederilor art. 367 alin. (1) lit. j), art. 375 alin. (2), art. 383 alin. (2), art. 385^6 alin. (1), art. 391 alin. (2), art. 414^8 alin. (2) și art. 414^16;

46. La articolul 449 alineatul (2), literele g^1), o) și p) se modifică și vor avea următorul cuprins:

g^1)

nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 367 alin. (1^1) și (1^2), art. 375 alin. (1^1) și (1^2), art. 391 alin. (5) și (6) și art. 435 alin. (3^1)-(3^3), (3^14) și (3^15);

. o)

desfășurarea activităților de comercializare angro a băuturilor alcoolice și tutunului prelucrat și activităților de comercializare angro și/sau en détail a produselor energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, păcură și biocombustibili, cu nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 435 alin. (3), (4), (13) și (14);

p) achiziționarea produselor accizabile de la persoane care desfășoară activități de distribuție și comercializare angro a băuturilor alcoolice și tutunului prelucrat, comercializare angro a produselor energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat, păcură și biocombustibili, care nu respectă prevederile de la art. 435 alin. (3);

47. La articolul 449 alineatul (2), după litera (g^1) se introduce o nouă literă, lit. g^2), cu următorul cuprins:

g^2)

nerespectarea prevederilor art. 391 alin. (4);

48. La articolul 449 alineatul (2), după litera p) se introduce o nouă literă, lit. p^1), cu următorul cuprins:

p^1)

nerespectarea prevederilor art. 435 alin. (3^16);

49. La articolul 449 alineatul (3), după litera c) se introduce o nouă literă, lit. c^1), cu următorul cuprins:

c^1)

confiscarea sumelor rezultate din vânzare, în cazul prevăzut la alin. (2) lit. p^1);

50. La articolul 449, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

(5) Autoritatea competentă poate revoca, la propunerea organului de control, autorizația de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat, importator autorizat sau atestatul de destinatar certificat, atestatul de expeditor certificat, atestatul de comercializare angro de produse energetice fără depozitare, atestatul de distribuitor, atestatul exportator înregistrat, după caz, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b), d) și e) și alin. (2) lit. p^1).

51. La articolul 450, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenție potrivit art. 449 se fac de organele competente din cadrul Ministerului Finanțelor, prin Autoritatea Vamală Română și unitățile sale subordonate sau prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate, conform competențelor, cu excepția sancțiunilor privind suspendarea sau revocarea autorizației de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat, importator autorizat sau sancțiunilor privind suspendarea sau revocarea atestatului de comercializare angro, atestatului de distribuitor, atestatului de exportator înregistrat, după caz, care se dispune de autoritatea competentă, la propunerea organului de control.

52. Începând cu anul 2027/anul fiscal modificat care începe în anul 2027, titlul X - Impozitul pe construcții se abrogă.

Articolul II

(1) Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. I intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.

(2) Pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. I pct. 1-3 se aplică începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2026.

(3) Prin excepție de la alin. (1), prevederile art. I pct. 9-51 intră în vigoare la data de 1 martie 2026.

Articolul III

(1) Prin derogare de la prevederile art. 78, art. 139 alin. (1), art. 140, art. 157 alin. (1) și ale art. 220^4 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cazul salariaților care desfășoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază, pentru suma de 300 lei/lună din veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2026, respectiv pentru suma de 200 lei/lună, din veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente perioadei 1 iulie-31 decembrie 2026, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin act normativ, în vigoare în luna căreia îi sunt aferente veniturile;

b) venitul brut realizat din salarii și asimilate salariilor, astfel cum este definit la art. 76 alin. (1 )-( 3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, fără a include contravaloarea tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, respectiv indemnizația de hrană, după caz, acordate potrivit legii, în baza aceluiași contract individual de muncă, pentru aceeași lună, nu depășește nivelul de 4.300 lei inclusiv în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2026-30 iunie 2026, respectiv nivelul de 4.600 lei inclusiv în perioada cuprinsă între 1 iulie 2026-31 decembrie 2026.

(2) Condiția prevăzută la alin. (1) lit. a) nu se consideră a fi îndeplinită dacă, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și data de 31 decembrie 2026, este diminuat nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în aceleași condiții și în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor, astfel cum sunt definite la art. 76 alin. (1 )-( 3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, obținute în baza unui raport de serviciu, potrivit legii.

(4) Suma de 300 lei, respectiv suma de 200 lei prevăzută la alin. (1) se diminuează în funcție de:

a) perioada din lună în care salariul de bază/solda lunar(ă) din contractul individual de muncă sau raportul de serviciu, după caz, este menținut(ă) la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin act normativ;

b) data de la care angajații noi sunt încadrați în muncă la un nivel al salariului/soldei lunar(e), după caz, egal cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată;

c) fracția din lună pentru care se determină veniturile din salarii și asimilate salariilor;

d) data de la care încetează contractul individual de muncă/raportul de serviciu, după caz.

(5) Prin derogare de la prevederile art. 146 alin. (5^6) și ale art. 168 alin. (6^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare în luna pentru care se aplică prevederile art. 146 alin. (5^6 )-( 5^9) și ale art. 168 alin. (6^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se diminuează astfel:

a) pentru veniturile aferente perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2026, cu suma de 300 lei lunar;

b) pentru veniturile aferente perioadei 1 iulie-31 decembrie 2026, cu suma de 200 lei lunar.

(6) Prevederile prezentului articol se aplică veniturilor aferente lunilor ianuarie-decembrie 2026 inclusiv.

Articolul IV

(1) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență se emit ordinele ministrului finanțelor, prevăzute la art. 359 alin. (2) și art. 393^1 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență se emit ordinele comune ale președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și președintelui Autorității Vamale Române, prevăzute la art. 348 alin. (1^5), art. 367 alin. (1^6) și art. 391 alin. (10) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență se emit ordinele președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prevăzute la art. 359^1 alin. (6), art. 367 alin. (1^1), art. 391 alin. (5) și art. 435 alin. (3), (3^1) și (13) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență se emit ordinele președintelui Autorității Vamale Române, prevăzute la art. 385^1 alin. (1) și art. 435 alin. (4) și (14) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul V

(1) Începând cu data de 1 martie 2026 și cel târziu până la data de 31 mai 2026 inclusiv, operatorii economici care dețin autorizații de antrepozite fiscale, destinatari înregistrați, expeditori înregistrați, importatori autorizați, precum și operatorii economici care dețin atestate de distribuție și comercializare angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat și produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili au obligația de a solicita din nou autorizarea sau înregistrarea, după caz.

(2) Autorizațiile/Atestatele operatorilor economici care au solicitat autorizarea sau înregistrarea în termenul prevăzut la alin. (1) își mențin valabilitatea până la data autorizării/ înregistrării sau respingerii solicitării de autorizare/înregistrare.

(3) Valabilitatea autorizațiilor/atestatelor operatorilor economici care nu au solicitat autorizarea sau înregistrarea în termenul prevăzut la alin. (1) încetează de drept la data de 1 iunie 2026.

(4) Valabilitatea autorizațiilor deținute de antrepozitele fiscale pentru producția exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alții decât contribuabilii mari și mijlocii stabiliți conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353, precum și micii producători independenți de bere prevăzuți la art. 349 se menține până la termenul de expirare a acestora, urmând ca reautorizarea să se facă de către autoritatea vamală teritorială.

Articolul VI

Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1160 din 15 decembrie 2025, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1.

La articolul XII, punctul 2 se abrogă.

2. La articolul XII punctul 24, la articolul 456 alineatul (2), după litera s) se introduce o nouă literă, lit. ș), cu următorul cuprins:

ș) clădirile pentru care s-a instituit un regim de protecție, altele decât monumentele istorice, amplasate în zone de protecție ale monumentelor istorice și în zonele construite protejate, pentru o perioadă de 2 ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care au fost finalizate lucrările de renovare, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru alte activități economice.

3. La articolul XII punctul 26, la articolul 456, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) În anul 2026, clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadnițe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri și/sau pătule pentru depozitarea și conservarea cerealelor, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru alte activități economice, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri, iar începând cu anul 2027 pentru acestea impozitul pe clădiri se reduce cu 50%.

4. La articolul XIII alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. XII pct. 1 se aplică începând cu anul fiscal modificat care începe în anul 2026;

Articolul VII — La articolul 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alin. (1^2), cu următorul cuprins: (1^2)

Pentru situațiile în care perioada de incapacitate temporară de muncă pentru care s-au eliberat certificatele de concediu medical conform alin. (1) se prelungește în luna următoare și conduce la depășirea perioadelor prevăzute la lit. a) și b) ale aceluiași alineat, diferențele de indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii, rezultate ca urmare a recalculării și aferente lunii anterioare celei în care are loc această operațiune, se includ în veniturile lunii în care sunt determinate și se declară în Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate prevăzută la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aferentă aceleiași luni.

Articolul VIII

(1) Prevederile art. VI intră în vigoare la 1 ianuarie 2026.

(2) Prevederile art. VII intră în vigoare la data de 1 iulie 2026 și se aplică inclusiv în cazul indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii aferente certificatelor de concediu medical eliberate în cadrul episoadelor de boală începute înainte de data de 1 iulie 2026 și care continuă după această dată.

Articolul IX

(1) Termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităților cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice și al gazului natural, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2027 inclusiv.

(2) Termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 261/2013, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2027 inclusiv.

Articolul X

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 7 octombrie 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1.

La articolul 10, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:

Persoanele impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, au obligația pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România conform titlului VII «Taxa pe valoarea adăugată» din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, efectuate către persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, să transmită facturile emise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura. Fac excepție bonurile fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate, în conformitate cu prevederile art. 319 alin. (12), (13) și (21) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și facturile emise pentru livrări intracomunitare de bunuri, pentru care beneficiarul comunică un cod de înregistrare în scopuri de TVA din alt stat membru.

(1^2) Furnizorii/Prestatorii prevăzuți la alin. (1^1) sunt obligați să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

2. La articolul 10, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

(7) Termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită pentru emiterea facturii prevăzută la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Calculul termenului-limită se efectuează conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor.

3. La articolul 10^1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, conform alin. (2), este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită pentru emiterea facturii prevăzută la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Calculul termenului-limită se efectuează conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1.182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor și expirării termenelor.

4. La articolul 10^1, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(3) Livrările de bunuri/Prestările de servicii efectuate către o persoană fizică care nu se identifică în relația cu furnizorul/prestatorul prin niciun cod de identificare fiscală sau optează să se identifice prin codul numeric personal se consideră efectuate în relația B2C, cu excepția situației în care beneficiarii sunt înscriși în Registrul RO e-Factura obligatoriu. Dacă beneficiarul, persoană fizică, nu se identifică prin niciun cod de identificare fiscală, facturile se emit utilizând un cod format din 13 cifre de zero în locul codului de identificare fiscală al beneficiarului.

(4) Furnizorii/Prestatorii prevăzuți la alin. (1) și (2) sunt obligați să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care beneficiarii sunt înscriși în Registrul RO e-Factura obligatoriu.

5. După articolul 10^9 se introduce un nou articol, art. 10^10, cu următorul cuprins:

Articolul 10^10

Furnizorii/Prestatorii care au obligația să respecte prevederile art. 5, art. 9^1, art. 10 alin. (1) și art. 10^1 alin. (2) și care se identifică fiscal prin codul numeric personal au obligația de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfășurarea activităților economice și sunt înscriși în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării.

Articolul XI

(1) Furnizorii/Prestatorii care au obligația să respecte prevederile art. 5, art. 9^1, art. 10 alin. (1) și art. 10^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare, și care se identifică fiscal prin codul numeric personal, care au început să desfășoare activități economice anterior datei de 15 ianuarie 2026, au obligația de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de această dată.

(2) Furnizorii/Prestatorii prevăzuți la alin. (1) sunt înscriși în Registrul RO e-Factura obligatoriu cu data de 15 ianuarie 2026.

(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, procedura privind organizarea și înscrierea în cadrul Registrului RO e-Factura obligatoriu, prevăzută la art. 10^8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul XII

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2024 privind unele măsuri de implementare și utilizare a decontului precompletat RO e-TVA și valorificarea datelor și informațiilor prin implementarea unui sistem de guvernanță specific, precum și alte măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 iunie 2024, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1.

La articolul 5, alineatele (8) și (10) se abrogă.

2. Articolul 7 se abrogă.

3. La articolul 8, alineatele (1) și (3) se abrogă.

4. La articolul 12 alineatul (1), litera b) se abrogă.

5. La articolul 13 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) colaborează cu Centrul Național de Informații Financiare, după caz, pentru dezvoltarea, implementarea, testarea și operaționalizarea Sistemului informatic național RO e-TVA, necesar gestionării decontului precompletat RO e-TVA și a «Notificării de conformare RO e-TVA»;

Articolul XIII

În cazul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare conform art. 282 alin. (3 )-( 8) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea dispozițiilor art. 5 și 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2024, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 30 septembrie 2026.

Articolul XIV

(1) Prevederile art. X pct. 1-3, art. XII și art. XIII intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.

(2) Prevederile art. X pct. 4 și 5 intră în vigoare la data de 15 ianuarie 2026.

Articolul XV

(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2026 și până la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2026, prin derogare de la prevederile art. 32 și 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat în luna anterioară, inclusiv cel încasat în luna decembrie 2025, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, se alocă până cel târziu la data de 8 a lunii în curs sume corespunzătoare următoarelor cote:

a) 15% la bugetul local al județului;

b) 63% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;

c) 22% într-un cont distinct deschis pe seama direcției generale regionale a finanțelor publice/administrației județene a finanțelor publice.

(2) Pentru municipiul București, începând cu data de 1 ianuarie 2026 și până la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2026, prin derogare de la prevederile art. 32 și 33 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, impozitul pe venit încasat la bugetul de stat în luna anterioară, inclusiv cel încasat în luna decembrie 2025, la nivelul municipiului București, se repartizează, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs, astfel:

a) o cotă de 14% se alocă într-un cont distinct deschis pe seama Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice a Municipiului București;

b) din suma corespunzătoare cotei de 86%, o cotă de 45% se repartizează pentru bugetul local al municipiului București, iar diferența de 55% se repartizează sectoarelor municipiului București proporțional cu sumele defalcate din impozitul pe venit încasate în anul 2025;

c) din suma corespunzătoare cotei de 45% prevăzute la lit. b), o cotă de 1,5% se repartizează bugetului local al județului Ilfov, într-un cont distinct de venituri, pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare.

Articolul XVI

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, alocate potrivit anexei nr. 7/03 la Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, cu modificările și completările ulterioare, rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar, se reflectă în excedentul bugetului local și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație pentru care aceste fonduri au fost alocate sau pentru finanțarea unor cheltuieli de aceeași natură, reflectate la același titlu de cheltuieli.

Articolul XVII

Articolul 25 din Legea nr. 246/2022 privind zonele metropolitane, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 25 iulie 2022, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 25

(1) Prevederile art. 32^1 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2027.

(2) Prevederile art. 32^1 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2027.

Articolul XVIII

Termenul prevăzut la alin. (3) al articolului 32^2 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale se prorogă până la data de 1 ianuarie 2027.

Articolul XIX

(1) Prin derogare de la prevederile art. 77 alin. (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, începând cu data de 8 ianuarie 2026, se implementează Programul național „Masă sănătoasă“ finanțat de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, în limita sumei de 1.531.090 mii lei, aprobată într-o poziție distinctă într-o anexă la legea bugetului de stat pe anul 2026, pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea sumelor pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ, precum și normele metodologice de aplicare a Programului național „Masă sănătoasă“ pentru anul 2026 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării.

(2) Începând cu data de 8 ianuarie 2026 și până la finele lunii în care se împlinește termenul legal de aprobare a bugetelor locale pentru anul 2026, la solicitarea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, unitățile Trezoreriei Statului alocă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si municipiului București pentru finanțarea programului prevăzut la alin. (1). Sumele solicitate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale nu pot depăși necesarul de fonduri aferente plății cheltuielilor determinate de implementarea programului în luna în care se face solicitarea.

Articolul XX

(1) Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (5) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul și

ministrul finanțelor semnează o declarație de răspundere prin care se atestă, exclusiv, corectitudinea și integralitatea informațiilor din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2026-2028.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul și ministrul finanțelor semnează o declarație ce atestă exclusiv încadrarea proiectului de buget pe anul 2026 și perspectiva 2027-2029 în țintele, obiectivele și prioritățile asumate prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2026-2028.

(3) Prevederile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică pentru planificarea bugetară pe anul 2026 și perspectiva 2027-2029.

Articolul XXI

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1.

La articolul 193^1 alineatul (1), literele d)-f) se abrogă.

2. La articolul 193^1 alineatul (3), litera c) se abrogă.

3. La articolul 194 alineatul (1), litera ș) se abrogă.

Articolul XXII

(1) Prin derogare de la prevederile art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorul principal ierarhic superior pentru beneficiarul investiției 4 „Modernizarea asistenței medicale de urgență“, din cadrul componentei 12 „Sănătate“, pe baza contractului încheiat cu coordonatorul de reformă și/sau investiție, să efectueze virarea creditelor de angajament și a creditelor bugetare de la titlul „Proiecte cu finanțări din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, la titlul „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“, cu sumele aprobate în bugetul acestuia, în anul 2025, pentru achiziția de ambulanțe din fonduri externe nerambursabile.

(2) Ordonatorul principal de credite comunică, în termen de două zile lucrătoare, Ministerului Finanțelor modificările efectuate potrivit prevederilor alin. (1), concomitent cu transmiterea anexelor însușite de către acesta.

(3) Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la solicitarea ordonatorului principal de credite, repartizarea pe trimestre a sumelor prevăzute la alin. (1).

(4) Modificările în execuția bugetară înregistrată în anul 2025 determinate de aplicarea prezentului articol se efectuează până la 31 decembrie 2025.

Articolul XXIII

Prin derogare de la prevederile art. 49 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în luna decembrie 2025, ordonatorii principali de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare deschise și neutilizate din conturile proprii sau ale instituțiilor subordonate până la data de 30 decembrie 2025.

Articolul XXIV

Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1.

La articolul 15, alineatul (7) va avea următorul cuprins:

(7) Concesionarii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură prin unitățile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploatațiile nonprofesionale din circumscripția sanitar-veterinară contractată, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 5.000 lei, din bugetul Autorității, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferente activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării.

2. La articolul 15^1, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

(5) Prin excepție, în situația în care numărul de U.V.M. este mai mic de 300, la nivelul municipiului București se organizează o circumscripție sanitar-veterinară, iar contractul încheiat beneficiază de acordarea lunară a sumei de 5.000 lei.

3. La anexa nr. 2^1, la articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

(1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 5.000 lei, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative.

4. La anexa nr. 2^1, articolul 8 va avea următorul cuprins:

Articolul 8

(1) În cazul în care, în derularea contractelor, se constată nerespectarea, din vina concesionarului, a programului zilnic de 8 ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, prevăzut de art. 15 alin. (7) din ordonanță, se aplică următoarele penalități:

a) diminuarea cu 10% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate;

b) diminuarea cu 40% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru prima lună consecutivă în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate;

c) diminuarea cu 70% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru a doua lună consecutivă în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate.

(2) În cazul în care, în derularea contractelor, se constată lipsa dovezilor care să ateste participarea, în luna pentru care se face decontarea, la instruiri/cursuri de formare profesională, după caz, organizate de concedent, se aplică următoarele penalități:

a) diminuarea cu 5% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate;

b) diminuarea cu 10% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru luna consecutivă în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care s-au repetat.

(3) În cazul în care, în derularea contractelor, se constată lipsa consilierii proprietarilor de animale pentru emiterea documentului privind informațiile pentru lanțul alimentar se aplică următoarele penalități:

a) diminuarea cu 1% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate;

b) diminuarea cu 5% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru luna consecutivă în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate.

(4) În cazul în care, în derularea contractelor, se constată lipsa numărului minim de documente privind consilierea proprietarilor de animale pentru condițiile de biosecuritate și bunăstarea animalelor din exploatațiile nonprofesionale se aplică următoarele penalități:

a) în cazul lipsei unui document se diminuează cu 5% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

b) în cazul lipsei a două documente se diminuează cu 10% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

c) în cazul lipsei a trei documente se diminuează cu 15% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

d) în cazul lipsei a patru documente se diminuează cu 20% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

e) în cazul lipsei a cinci documente se diminuează cu 25% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

f) în cazul lipsei a șase documente se diminuează cu 30% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

g) în cazul lipsei a șapte documente se diminuează cu 35% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

h) în cazul lipsei a opt documente se diminuează cu 40% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

i) în cazul lipsei a nouă documente se diminuează cu 45% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

j) în cazul lipsei a zece documente se diminuează cu 50% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate.

(5) În cazul în care, în derularea contractelor, se constată deficiențe privind realizarea catagrafiei animalelor din exploatațiile nonprofesionale, în situații de urgență se aplică următoarele penalități:

a) în cazul constatării lipsei unui număr de până la 5% din exploatații care nu au fost catagrafiate se diminuează cu 10% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

b) în cazul constatării lipsei exploatațiilor de pe teritoriul unui sat care nu au fost catagrafiate se diminuează cu 30% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate;

c) în cazul nedepunerii documentelor de catagrafie în termenele stabilite, se diminuează cu 100% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate.

(6) Reținerea sumelor potrivit prevederilor alin. (1)-(5) se face din valoarea decontului justificativ pentru care au fost evidențiate, fără a depăși suma totală a decontului, respectiv 5.000 lei.

(7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător și decontului prevăzut la art. 6, aferent activităților din luna pentru care se întocmește acest decont, depus de beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, cu modificările ulterioare.

Articolul XXV

(1) În anul 2026, subvenția alocată partidelor politice se diminuează cu 10% față de nivelul acordat în anul 2025.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, articolul LXIV din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 25 iulie 2025, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul XXVI

În anul 2026, sumele pentru sprijinirea organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale se diminuează cu 10% față de nivelul acordat în anul 2025.

Articolul XXVII

La articolul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 769/2001, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (4^3) se abrogă.

Articolul XXVIII

Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 29 august 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1.

La articolul 4, alineatele (7^1), (7^3), (8) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:

În situația în care bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, aflați în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea organelor administrației publice centrale sau locale, nu au fost aprobate în termenul prevăzut la alin. (6), acestea se pot aproba până la data de 31 octombrie anul curent, caz în care ordonatorii principali de credite întocmesc o analiză efectuată prin organele de control de la nivelul acestora, prin care stabilesc cauzele și/sau persoanele vinovate, după caz, pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (6) și pot dispune măsuri de sancționare a acestora.

.

(7^3) Bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici aflați în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea organelor administrației publice centrale sau locale nu se mai pot aproba după împlinirea termenului prevăzut la alin. (7^1).

.

(8) În situația nerespectării termenului de aprobare prevăzut la alin. (6) se suspendă alocarea de fonduri de la bugetul de stat sau local pentru operatorii economici respectivi, până la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli în condițiile alin. (7^1).

(9) În situația nerespectării termenului de aprobare prevăzut la alin. (7^1) nu se mai alocă fonduri de la bugetul de stat sau local pentru operatorii economici respectivi până la finele anului curent.

2. La articolul 6, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alin. (1^2), cu următorul cuprins:

Bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici prevăzuți la art. 1 vor fi însoțite de avizul prevăzut la art. 8 alin. (2) și art. 37 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice în ceea ce privește nivelul indemnizațiilor membrilor consiliului de administrație/supraveghere și ai directorilor/directoratului, după caz, propuse în bugetele de venituri și cheltuieli, stabilite în corelație cu indicatorii-cheie de performanță.

3. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:

(3) Apariția evenimentelor cu impact asupra creșterii cheltuielilor de natură salarială generează pentru operatorii economici dispunerea de măsuri pentru încadrarea în cheltuielile de natură salarială aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli.

4. La articolul 9, după alineatul (2^2) se introduc șapte noi alineate, alin. (2^3)-(2^9), cu următorul cuprins:

Operatorii economici prevăzuți la art. 1 care au înregistrat pierderi contabile și/sau plăți restante la data de 31 decembrie a anului precedent sau care au pierderi contabile de recuperat din anii precedenți au obligația ca, anual, să elaboreze și să aprobe, anterior aprobării bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul curent, un plan de reorganizare, restructurare și redresare financiară, precum și o analiză referitoare la activele necesare desfășurării/dezvoltării obiectului de activitate.

(2^4) Planul de reorganizare, restructurare și redresare financiară și analiza referitoare la activele necesare desfășurării/dezvoltării obiectului de activitate vor fi aprobate de către adunarea generală a acționarilor sau consiliul de administrație, după caz, avizate de către autoritatea publică tutelară, transmise Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice și trimise spre informare Guvernului, anual, până la 31 martie.

(2^5) Odată cu aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, operatorii economici prevăzuți la alin. (2^3) au obligația prezentării planului de reorganizare, restructurare și redresare financiară, precum și a analizei referitoare la activele necesare desfășurării/dezvoltării obiectului de activitate.

(2^6) Planul de reorganizare, restructurare și redresare financiară prevăzut la alin. (2^3) trebuie să conțină măsuri concrete și cuantificabile de reducere a pierderilor și plăților restante, după caz, care să permită verificarea, cum ar fi: informații privind cantitatea de produse fabricate/serviciile prestate, capacitățile de producție, piețele de desfacere sau alte informații relevante specifice obiectului de activitate, o proiecție financiară a principalilor indicatori economico-financiari, evoluția fluxului de numerar, precum și termene de implementare a acestora.

(2^7) Analiza referitoare la activele necesare desfășurării/dezvoltării obiectului de activitate prevăzută la alin. (2^3) are în vedere identificarea activelor necesare desfășurării/dezvoltării obiectului de activitate, precum și identificarea activelor neproductive/nefuncționale, cu prezentarea de măsuri concrete și cuantificabile în cazul valorificării acestora, reflectate în creșterea veniturilor din exploatare, precum și termene de implementare a acestora.

(2^8) Operatorii economici prevăzuți la art. 1 au obligația, anual, de a analiza și de a actualiza, după caz, tarifele și taxele pe care le obțin din activitatea de bază, cu cel puțin rata anuală a inflației pentru anul curent față de ultima actualizare a acestora. Aceste prevederi nu se aplică în cazul în care creșterile anuale de tarife și taxe au fost superioare ratei anuale a inflației.

(2^9) Prevederile alin. (2^8) nu se aplică taxelor și tarifelor stabilite prin reglementări ale Uniunii Europene sau reglementări naționale emise în aplicarea reglementărilor Uniunii Europene.

5. La articolul 13 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:

g) nerespectarea prevederilor art. 12 și 12^1.

6. La articolul 13 alineatul (1), literele h ) și i) se modifică și vor avea următorul cuprins:

h) nerespectarea termenului de 150 de zile prevăzut la art. 4 alin. (6) teza a doua, de către ordonatorii principali de credite în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea cărora se află operatorii economici;

i) nerespectarea termenului prevăzut la art. 4 alin. (7^1) de către ordonatorii principali de credite în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea cărora se află operatorii economici;

7. La articolul 13 alineatul (1), după lit. j) se introduc patru noi litere, lit. k)-n), cu următorul cuprins:

k) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2^6);

l) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2^7);

m) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (3);

n) nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (2);

8. La articolul 13, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) și j)-l) se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei.

9. La articolul 13, alineatul (2^2) se modifică și va avea următorul cuprins:

Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. i) și n) se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei.

10. La articolul 13, după alineatul (2^2) se introduce un nou alineat, alin. (2^3), cu următorul cuprins:

Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. m) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei.

11. La articolul 13, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

(5) Organele de control ale Ministerului Finanțelor, prin aparatul propriu și/sau al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, sunt abilitate să constate contravențiile prevăzute la alin. (1) și să aplice sancțiunile prevăzute la alin. (2)-(2^3) astfel:

a) operatorilor economici prevăzuți la art. 1 pentru sancțiunile de la alin. (2);

b) ordonatorilor principali de credite pentru sancțiunile prevăzute la alin. (2^1) și (2^2);

c) conducerii executive a operatorilor economici prevăzuți la art. 1 pentru sancțiunile de la alin. (2^3).

12. La articolul 14, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Nivelul remunerațiilor membrilor consiliilor de administrație, consiliilor de supraveghere și directorilor care nu au fost numiți în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește și se modifică în mod corespunzător conform noilor soluții legislative, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

Articolul XXIX

În anul 2026, autoritățile publice autonome cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțate integral din venituri proprii, care în anul 2025 nu au buget aprobat, încheie angajamente legale și efectuează plăți lunar, până la aprobarea bugetului pe anul 2026, în limita a 1/12 din angajamentele legale încheiate și plățile efectuate în anul 2025, cu excepția cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite, pentru care această limită poate fi depășită.

Articolul XXX

Legea nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii și funcționării băncilor de dezvoltare din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 12 iulie 2022, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1.

După articolul 9 se introduce un nou articol, art. 9^1, cu următorul cuprins:

Articolul 9^1

(1) Potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, dacă legea nu dispune altfel, creanțele rezultate din plata garanțiilor prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. b) se recuperează și se restituie de către instituțiile de credit sau alți intermediari financiari cu care băncile de dezvoltare vor încheia convenții de garantare.

(2) Recuperarea creanțelor prevăzute la alin. (1) rezultate din plata garanțiilor se efectuează în temeiul contractelor de finanțare încheiate de instituțiile de credit sau alți intermediari financiari cu beneficiarii, contracte care reprezintă titluri executorii conform legii.

(3) Garanțiile plătite de către băncile de dezvoltare sunt purtătoare de dobândă. Beneficiarii garanțiilor rămân obligați la plata dobânzii aferente creanței datorate conform contractului de finanțare, iar această dobândă se percepe până la stingerea integrală a obligațiilor prevăzute în contractul de finanțare.

(4) Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabilește de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu și care are la bază documentele justificative privind cheltuielile efectuate.

(5) Sumele rezultate din procedurile de recuperare, din care se deduc cheltuielile ocazionate de recuperarea creanțelor, vor diminua proporțional expunerile asumate de fiecare dintre părți.

(6) În ipoteza prevăzută la alin. (1), statul român, prin Ministerul Finanțelor, se subrogă în drepturile băncii de dezvoltare în folosul căreia a făcut plata. Băncile de dezvoltare sunt mandatate să realizeze, în numele Ministerului Finanțelor ca reprezentant al statului român, recuperarea creanțelor bugetare rezultate din plata de către stat a garanțiilor emise de băncile de dezvoltare, potrivit alin. (1) și prevederilor stabilite în cadrul convențiilor de garantare semnate cu instituțiile de credit sau alți intermediari financiari.

(7) Sumele recuperate în baza mandatului acordat conform alin. (6) urmează a fi restituite către Ministerul Finanțelor, conform termenilor și prevederilor agreate prin memorandumul de înțelegere prevăzut la art. 9 alin. (5).

2. La articolul 12, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1)-(1^4), cu următorul cuprins:

Pentru administrarea fondurilor încredințate pe bază de mandat acordat de autorități ale administrației publice, prevăzute la alin. (1) lit. d), băncile de dezvoltare pot percepe comisioane, din aceste fonduri, al căror nivel se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor.

(1^2) Băncile de dezvoltare nu percep comisioane pentru gestionarea fondurilor acordate pe bază de mandat de către Guvern, în vederea participării la fonduri de investiții regionale, inclusiv cele promovate de instituții financiare internaționale.

(1^3) Băncile de dezvoltare pot plasa sumele aflate în administrare în nume și cont stat, potrivit unei strategii de plasament aprobate prin ordin al ministrului finanțelor.

(1^4) Utilizarea sumelor obținute din plasamentele efectuate potrivit alin. (1^3), precum și a oricăror alte sume rămase la dispoziția băncilor de dezvoltare la finalizarea mandatelor de participare la fonduri de investiții regionale se realizează conform destinațiilor ce se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor.

Articolul XXXI

(1) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și ale art. 63 alin. (4) și (4^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile referitoare la plafoanele privind finanțările rambursabile, care pot fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum și cele privind tragerile din finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale prevăzute în legea anuală pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar, pe parcursul execuției bugetare, unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, după caz, pot solicita, inclusiv pentru instituțiile publice finanțate integral din bugetul local și pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporțional cu obligațiile care le revin, de la Ministerul Finanțelor, contractarea, în anul 2026, a unor împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, pentru:

a) asigurarea sumelor necesare implementării proiectelor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență, aflate în sarcina bugetului local, evidențiate distinct în fiecare contract de finanțare, în limita sumei de 500.000 mii lei, până cel târziu la data de 30 iunie 2026;

b) finanțarea cheltuielilor necesare producerii, transportului, distribuției și furnizării agentului termic, pentru sezonul rece 2025-2026, plata facturilor restante și acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de termoficare, în cazul unităților administrativ-teritoriale la nivelul cărora funcționează sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, în limita plafonului de 200.000 mii lei, până cel târziu la data de 31 martie 2026.

(2) Împrumuturile prevăzute la alin. (1) se acordă în următoarele condiții:

a) dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcție de scadența împrumuturilor; rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja se stabilește astfel: (i) 1 punct procentual pentru scadențe de până la 3 ani inclusiv;

(ii) 1,5 puncte procentuale pentru scadențe între 3 și 5 ani inclusiv;

(iii) 2 puncte procentuale pentru scadențe între 5 și 10 ani inclusiv;

b) perioadă de rambursare: 1-10 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral;

c) împrumuturile prevăzute la alin. (1) pot beneficia în perioada de derulare de o perioadă de grație de 12 luni la rambursarea principalului;

d) limita de îndatorare: exceptat de la prevederile art. 63 alin. (4) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare;

e) plafoane de contractare/tragere: exceptat;

f) valoarea maximă ce poate fi autorizată pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială este: (i) nelimitat pentru comune și orașe;

(ii) 20.000 mii lei pentru municipii;

(iii) 30.000 mii lei pentru municipiile reședință de județ și pentru sectoarele municipiului București;

(iv) 35.000 mii lei pentru județe;

(v) 150.000 mii lei pentru împrumuturile contractate potrivit alin. (1) lit. b) de către unitățile administrativ-teritoriale la nivelul cărora serviciul de alimentare centralizată cu energie termică este furnizat pentru cel puțin 80.001 locuințe;

(vi) 50.000 mii lei pentru împrumuturile contractate potrivit alin. (1) lit. b) de către unitățile administrativ-teritoriale la nivelul cărora serviciul de alimentare centralizată cu energie termică este furnizat pentru cel mult 80.000 de locuințe.

(3) Termenul-limită de depunere la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice a documentelor care se stabilesc prin ordinul prevăzut la alin. (13) pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este data de 30 iunie 2026 pentru destinația prevăzută la alin. (1) lit. a), respectiv data de 31 martie 2026 pentru destinația prevăzută la alin. (1) lit. b).

(4) Sumele acordate cu titlu de împrumut din veniturile din privatizare, contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, pot fi utilizate cu respectarea destinațiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) pentru cheltuielile aflate în atribuția:

a) unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și a instituțiilor publice finanțate integral din bugetul local;

b) asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.

(5) Sumele din împrumuturile contractate pentru entitățile prevăzute la alin. (4) lit. b) se transferă de către unitățile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale din bugetul împrumuturilor interne în conturile distincte deschise la Trezoreria Statului pe seama asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, nepurtătoare de dobândă, care efectuează plăți pe destinația pentru care a fost contractat împrumutul.

(6) Rambursarea împrumuturilor prevăzute la alin. (1) se efectuează astfel:

a) pentru împrumuturile care nu beneficiază de perioada de grație, în tranșe trimestriale egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora;

b) pentru împrumuturile care beneficiază de perioada de grație, în tranșe trimestriale egale, începând cu trimestrul următor după încheierea perioadei de grație.

(7) Cu sumele rambursate se reîntregesc veniturile din privatizare. Dobânda aferentă reprezintă un venit al bugetului Trezoreriei Statului, care se calculează lunar prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului, începând cu luna acordării împrumutului, și se plătește trimestrial, în suma cumulată până la zi.

(8) Drepturile și obligațiile părților, precum și termenii și condițiile de derulare a împrumuturilor contractate potrivit prevederilor alin. (1) se stabilesc prin convenție de împrumut.

(9) Pentru neplata la termen a ratelor scadente și a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă, pentru fiecare zi de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, până la data stingerii obligației. Dobânda reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.

(10) Unitatea/Subdiviziunea administrativ-teritorială restituie împrumutul și dobânzile aferente într-un cont distinct deschis la Trezoreria Operativă Centrală, codificate cu codul de identificare fiscală al acesteia, nepurtătoare de dobândă. Obligațiile de plată se sting în următoarea ordine: dobânzi calculate pentru fiecare zi de întârziere, dobânzile și ratele de capital. Eventualele sume virate în plus de unitățile administrativ-teritoriale față de suma scadentă se păstrează în conturi până la scadența următoare. Pentru împrumuturile rambursate integral, sumele rămase în conturi se restituie de Ministerul Finanțelor în conturile indicate de titulari.

(11) În cazul nerespectării prevederilor alin. (6), directorii direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/șefii administrațiilor județene ale finanțelor publice sistează alimentarea atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente, inclusiv a drepturilor cuvenite asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, precum și a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav și a plăților privind finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, după caz, atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii, în baza listei transmise lunar de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor.

(12) Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale pot contracta împrumuturile prevăzute la alin. (1) numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, prevăzută la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, și numai dacă la data depunerii documentației nu prezintă restanțe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare.

(13) În termen de 21 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin al ministrului finanțelor, se aprobă mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale potrivit prevederilor prezentului articol, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice.

(14) Documentele în baza cărora se acordă împrumutul, precum și cele care stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale se stabilesc prin ordinul ministrului finanțelor prevăzut la alin. (13).

(15) Responsabilitatea cu privire la documentele stabilite prin ordinul prevăzut la alin. (13), precum și încadrarea în scopul pentru care se contractează împrumutul și derularea acestuia revin în totalitate autorităților administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și ordonatorilor de credite ai instituțiilor publice finanțate integral din bugetul local, care răspund civil sau penal, după caz.

(16) Documentele stabilite prin ordinul prevăzut la alin. (13) se depun, până cel târziu la termenul prevăzut la alin. (3), la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice.

(17) Oportunitatea contractării de împrumuturi potrivit dispozițiilor alin. (1) revine în totalitate autorităților administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. Astfel, în prealabil solicitării de acordare a unui împrumut potrivit alin. (1), unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale fac demersurile necesare în vederea identificării posibilității și a condițiilor și termenilor aferenți contractării de împrumuturi din piața financiară, urmând să decidă asupra oportunității contractării de împrumuturi, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul XXXII

Eventualele sume virate în plus de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în contul „Decontări în contul Trezoreriei Centrale - operațiuni proprii“, deschis pe numele Ministerului Finanțelor la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al unității administrativ-teritoriale, față de obligațiile aferente împrumuturilor contractate potrivit art. XXXI alin. (1) se restituie unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în conturile indicate de titulari.

Articolul XXXIII

Împrumuturile contractate din venituri din privatizare de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale se pot refinanța prin împrumuturi contractate de la bănci comerciale sau alte instituții de credit, în condițiile prevăzute la art. 61 - 63 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul XXXIV

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 30 iunie 2025, se modifică după cum urmează: 1.

La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

(2) Măsurile de protecție socială se aplică în perioada 1 iulie 2025-31 decembrie 2026.

2. La articolul 5 alineatul (2), litera d) va avea următorul cuprins:

d) pentru veniturile prevăzute la alin. (1) lit. e), f) și h)-k), la stabilirea venitului lunar realizat se iau în calcul veniturile cumulate realizate în anul anterior solicitării sprijinului; determinarea venitului lunar realizat se efectuează prin împărțirea la 12 a veniturilor realizate cumulate la nivelul anului anterior solicitării sprijinului, stabilite potrivit regulilor prevăzute la lit. a)-c);

Articolul XXXV

Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, obiectivele de politică salarială aplicabile la fundamentarea și elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2026 se stabilesc prin prezenta ordonanță de urgență.

Articolul XXXVI

(1) Pentru anul 2026, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, mențin în plată drepturile de natură salarială la data de 30 noiembrie 2025 pentru numărul de personal realizat la finele acestui an, la care se vor adăuga sumele reprezentând creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2026 și a celorlalte cheltuieli de natură salarială aferente acestuia, numai pentru personalul care intră sub incidența acestor reglementări, concomitent cu îndeplinirea următoarelor cerințe cumulative:

a) să nu majoreze/să nu indexeze sau, după caz, să nu prevadă alte mecanisme de creștere salarială în cursul anului 2026 pentru drepturile reprezentând salarii aflate în plată la data de 30 noiembrie 2025;

b) menținerea în anul 2026 a nivelului drepturilor de hrană/indemnizațiilor de hrană/tichetelor de masă/normelor de hrană și altor drepturi de natură salarială similare aflate în plată la data de 31 decembrie 2025, acordate conform prevederilor legale;

c) valoarea mesei calde acordate pentru salariații care își desfășoară activitatea cel puțin 50% din timpul de lucru în subteran să nu depășească suma de 35 lei net pentru fiecare zi lucrată, indiferent de salariul net lunar obținut. În cazul în care nu se poate asigura masa caldă conform condițiilor legale specifice, operatorii economici pot acorda contravaloarea în bani a acesteia sau tichete de masă în cuantum de 35 lei pentru fiecare zi lucrată;

d) menținerea în plată a nivelului premiilor, primelor, bonusurilor, bonificațiilor și a altor drepturi de natură salarială, aflate în plată în anul 2025, acordate conform prevederilor legale, cu excepția cheltuielilor sociale prevăzute la art. 25 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cazul operatorilor economici care au înregistrate pierderi contabile din anii precedenți și planifică pierderi în anul 2026, cu condiția reducerii pierderilor realizate la data de 31 decembrie 2025 cu cel puțin 5% față de nivelul realizat la data de 31 decembrie 2025, sau menținerea în plată a nivelului premiilor, primelor, bonusurilor, bonificațiilor și a altor drepturi de natură salarială, aflate în plată în anul 2025, acordate conform prevederilor legale, în cazul operatorilor economici care nu au pierderi contabile din anii precedenți și nu planifică pierderi în anul 2026, cu excepția sumelor ce reprezintă participarea salariaților la profit și a cheltuielilor sociale prevăzute la art. 25 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

(2) În anul 2026, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, pot crește cheltuielile de natură salarială față de nivelul realizat în anul 2025 cu sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente cu maximul indicelui mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru anul 2026, pe baza unei analize temeinic justificate, după aprobarea de către Guvern prin memorandum. Creșterile se pot acorda începând cu luna următoare aprobării memorandumului și nu pot depăși lunar nivelul acestui indice. Pot solicita aprobarea Guvernului următorii operatori economici:

a) care nu au înregistrat pierderi și plăți restante la data de 31 decembrie 2025 și nu prevăd în anul 2026 pierderi și plăți restante;

b) care au înregistrat pierderi și/sau plăți restante la data de 31 decembrie 2025 și prevăd reducerea pierderilor realizate la data de 31 decembrie 2025 cu cel puțin dublul sumelor programate pentru majorarea cheltuielilor de natură salarială, precum și reducerea plăților restante cu cel puțin 20% față de nivelul realizat la data de 31 decembrie 2025, după caz;

c) care au beneficiat de subvenții/transferuri în anul 2025 pentru activitatea operațională de la bugetul de stat/local, după caz, cu condiția ca sumele reprezentând creșteri salariale conform lit. a) și b) să fie suportate din venituri proprii, cu reflectarea în creșterea acestora în mod corespunzător.

(3) În anul 2026, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, pot ocupa posturile vacante existente la finele anului 2025, conform procedurilor existente la nivelul acestora, cu majorarea corespunzătoare a cheltuielilor de natură salarială, după aprobarea de către Guvern prin memorandum, pe baza unei analize temeinic justificate, ținând cont de cel puțin următoarele aspecte:

a) operatorii economici care în anul 2025 nu au înregistrat pierderi și plăți restante la data de 31 decembrie 2025, cu condiția să nu prevadă în anul 2026 pierderi și plăți restante;

b) operatorii economici care au înregistrat pierderi și/sau plăți restante la data de 31 decembrie 2025, cu condiția ca aceste sume să se reflecte în creșterea veniturilor din exploatare în mod corespunzător.

(4) În anul 2026, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, pot crește numărul de personal față de cel realizat în anul 2025 și cheltuielile de natură salarială aferente, numai în cazul dezvoltării activității acestora, după aprobarea de către Guvern prin memorandum, pe baza unei analize temeinic justificate, ținând cont de cel puțin următoarele aspecte:

a) operatorii economici care în anul 2025 nu au înregistrat pierderi și plăți restante la data de 31 decembrie 2025, cu condiția să nu prevadă în anul 2026 pierderi și plăți restante;

b) operatorii economici care au înregistrat pierderi și/sau plăți restante la data de 31 decembrie 2025, cu condiția ca aceste sume să se reflecte în creșterea veniturilor din exploatare în mod corespunzător.

(5) Memorandumurile prevăzute la alin. (2)-(4) vor fi inițiate de către autoritatea publică tutelară sub care aceștia își desfășoară activitatea și aprobate de către Guvern.

(6) În cazul regiilor autonome și al societăților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea autorităților administrației publice centrale, memorandumurile prevăzute la alin. (2)-(4) vor fi inițiate de autoritățile publice tutelare și avizate de Ministerul Finanțelor.

(7) În cazul regiilor autonome și al societăților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea autorităților administrației publice locale, memorandumurile prevăzute la alin. (2)-(4) vor fi inițiate, în condițiile legii, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ca urmare a solicitării justificate a autorității publice tutelare, și supuse aprobării Guvernului.

(8) Operatorii economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, pot ocupa, conform procedurilor existente la nivelul acestora, posturile care pe parcursul anului 2026 devin vacante.

(9) Cheltuielile prevăzute la alin. (1)-(4) vor fi evidențiate distinct în anexele de fundamentare ale bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2026.

(10) Creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în anul 2026 nu influențează creșterea salariului de bază peste nivelul salariului de bază minim brut.

(11) Nerespectarea de către conducerea executivă a operatorilor economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor alin. (1)-(4) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei.

(12) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (11) se fac de către persoane împuternicite prin ordin al ministrului finanțelor.

(13) Contravențiilor prevăzute la alin. (11) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(14) În cazul contravențiilor prevăzute la alin. (11) nu sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul XXXVII

Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, drepturile acordate potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2) și art. 5 din aceeași lege nu se indexează cu rata medie anuală a inflației.

Articolul XXXVIII

În anul 2026, prevederile art. 58^2 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se mai aplică.

Articolul XXXIX

La articolul II din Legea nr. 143/2022 pentru modificarea și completarea art. 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și pentru stabilirea unor măsuri de asistență socială, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:

(4) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului.

Articolul XL

La articolul III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2021 pentru modificarea unor acte normative, precum și reglementarea unor măsuri în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 5 octombrie 2021, aprobată prin Legea nr. 87/2022, cu modificările ulterioare, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alin. (4) și (5), cu următorul cuprins:

(4) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (2) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, serviciile nou-înființate ca urmare a implementării până la data de 31 decembrie 2025 a planurilor de restructurare a centrelor rezidențiale cu capacitatea mai mare de 50 de locuri, precum și serviciile care sunt supuse acestei restructurări indiferent de tipul de serviciu care va rezulta în urma procesului vor funcționa în perioada 1 ianuarie 2026-28 februarie 2026, pe baza avizului Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, cu condiția prezentării hotărârii consiliului județean/local al sectorului municipiului București privind înființarea noilor servicii până la data de 31 decembrie 2025.

(5) În perioada prevăzută la alin. (4), furnizorilor de servicii sociale publici le revine obligația respectării demnității beneficiarilor, asigurării condițiilor de igienă, siguranță și confort beneficiarilor serviciilor menționate, accesului acestora la servicii în comunitate, inclusiv la serviciile de reprezentare legală și la mecanisme de sesizare a autorităților cu atribuții de control.

Articolul XLI

La articolul 164 din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 9 ianuarie 2025, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (29) se modifică și va avea următorul cuprins:

(29) Prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, aprobat prin Legea nr. 265/2017 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, se menține, până la data de 31 decembrie 2026, la valoarea existentă la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul XLII

Dispozițiile art. XXVIII pct. 5-7 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar dispozițiile art. XXIV și art. XXXVI alin. (11) intră în vigoare la 1 ianuarie 2026.

=====
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Oana-Clara Gheorghiu
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Viceprim-ministru,
Tánczos Barna
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
p.
Ministrul educației și cercetării,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale,
Petre-Florin Manole
Secretarul general al Guvernului,
Ștefan-Radu Oprea
Ministrul sănătății,
Alexandru-Florin Rogobete
p.
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Răzvan Popescu,
secretar de stat
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
Alexandru Nicolae Bociu
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
Horațiu-Remus Moldovan

București, 23 decembrie 2025.

Nr. 89.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 24 decembrie 2025