HOTĂRÂRE nr. 1110/2025

HOTĂRÂRE nr. 1.110 din 18 decembrie 2025 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Modernizarea liniei de cale ferată Apahida-Suceava, subsecțiunea 3: Pojorâta-Suceava", lucrare de utilitate publică de interes național

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 22 decembrie 2025

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Modernizarea liniei de cale ferată Apahida-Suceava, subsecțiunea 3: Pojorâta-Suceava“, lucrare de utilitate publică de interes național, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

=====
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
p.
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ionuț-Cristian Săvoiu,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare

București, 18 decembrie 2025.

Nr. 1.110.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții „Modernizarea liniei de cale ferată

Apahida-Suceava, subsecțiunea 3: Pojorâta-Suceava“,

lucrare de utilitate publică de interes național

Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Beneficiar: Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Iași

Amplasament: județul Suceava

Indicatorii tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) mii lei 11.433.478 (în prețuri valabile în luna aprilie 2024: 1 euro = 4,9702 lei), mii euro 2.300.406

din care C

M (inclusiv TVA)

mii lei 7.054.190

mii euro 1.419.297

Eșalonarea investiției

INV/C

M mii lei • Anul I INV mii lei 1.288.251

C

M mii lei 493.793 • Anul II INV mii lei 2.683.049

C

M mii lei 1.058.129 • Anul III INV mii lei 2.818.265

C

M mii lei 2.116.257 • Anul IV INV mii lei 2.818.265

C

M mii lei 2.116.257 • Anul V INV mii lei 1.825.648

C

M mii lei 1.269.754

Capacități:

Lungime cale ferată modernizată 82,20 km

Durata de execuție a lucrărilor: 60 de luni

Factori de risc

Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 22 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 1109 din 18 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 1.109 din 18 decembrie 2025 privind extinderea aplicării prevederilor Contractului colectiv de muncă înregistrat la nivelul sectorului de negociere colectivă 42 - Activități de asigurări și reasigurări

HOTĂRÂRE nr. 1113 din 18 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 1.113 din 18 decembrie 2025 pentru aprobarea bugetului rectificat de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Agenției Naționale pentru Locuințe, instituție publică aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație...

ORDIN nr. 3400 din 15 decembrie 2025

ORDIN nr. 3.400 din 15 decembrie 2025 pentru aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea utilizării garanției globale și a exonerării de garanție în legătură cu două sau mai multe operațiuni, declarații sau regimuri vamale, cu excepția regimului de tranzit...