HOTĂRÂRE nr. 726/2013

HOTĂRÂRE nr. 726 din 25 septembrie 2013 privind aprobarea stemelor comunelor Castelu și Ostrov, județul Constanța

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 2 octombrie 2013

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

(1) Se aprobă stemele comunelor Castelu și Ostrov, județul Constanța, prevăzute în anexele nr. 1.1 și 1.2.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1 și 2.2.

(3) Anexele nr. 1.1, 1.2, 2.1 și 2.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

=====
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează: ─────────────────── Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Nicolae-Liviu Dragnea

București, 25 septembrie 2013.

Nr. 726.

Anexa 1.1

Anexa 2.1

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Castelu, județul Constanța Descrierea stemei Potrivit anexei nr. 1.1, stema comunei Castelu se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint. În câmp superior, pe fond verde, se află un castel de argint, văzut din față. Câmpul inferior, pe fond albastru, este încărcat cu o plantă de floarea-soarelui, flancată de două spice de grâu, care se întretaie în partea inferioară, toate de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate Castelul dă denumirea localității. Brâul undat reprezintă Canalul Dunăre-Marea Neagră, care mărginește localitatea în partea de sud. Florea-soarelui și spicele de grâu simbolizează ocupația principală a locuitorilor, agricultura. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Anexa 1.2

Anexa 2.2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Ostrov, județul Constanța Descrierea stemei Potrivit anexei nr. 2.2, stema comunei Ostrov se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat și tăiat de un brâu undat de argint. În partea superioară, în dreapta, în câmp verde, se află 4 spice de grâu de aur. În partea superioară, în stânga, în câmp albastru, se află un ciorchine de strugure de aur cu frunze. În partea inferioară, în câmp albastru, se află un pește de argint, văzut din profil. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate Spicele de grâu simbolizează bogăția pământului și ocupația locuitorilor. Ciorchinele de strugure reprezintă bogăția viticolă a zonei. Brâul undat de argint simbolizează fluviul Dunărea. Peștele simbolizează ocupația locuitorilor din zonă, pescuitul, localitatea aflându-se pe malul fluviului Dunărea. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. _________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 octombrie 2013

HOTĂRÂRE nr. 725 din 25 septembrie 2013

HOTĂRÂRE nr. 725 din 25 septembrie 2013 pentru modificarea și completarea anexei nr. 22 la Hotărârea Guvernului nr. 975/2002 privind atestarea domeniului public al județului Covasna, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Covasna

HOTĂRÂRE nr. 735 din 25 septembrie 2013

HOTĂRÂRE nr. 735 din 25 septembrie 2013 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului a unui imobil aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului - Com...

HOTĂRÂRE nr. 724 din 25 septembrie 2013

HOTĂRÂRE nr. 724 din 25 septembrie 2013 privind aprobarea Amendamentului nr. 4, convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 28 mai 2013 și la Londra la 29 mai 2013 între Guvernul României și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la...

AMENDAMENT nr. 4 din 28 mai 2013

AMENDAMENT nr. 4 din 28 mai 2013 convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 28 mai 2013 și la Londra la 29 mai 2013 între Guvernul României și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la Acordul de împrumut dintre România și Banca Eu...