ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 84/2014

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 84 din 12 decembrie 2014 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 18 decembrie 2014

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

LEGE nr. 93 din 23 aprilie 2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2014 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în...

Luând în considerare că un criteriu determinant în stabilirea obiectivelor și strategiilor guvernamentale este cel al concordanței cu responsabilitățile pe care România și le-a asumat prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, iar Guvernul trebuie să promoveze un set de politici macroeconomice și măsuri de menținere a stabilității financiare a țării, care să asigure o execuție bugetară prudentă, restrictivă și echilibrată, având în vedere faptul că în actualul cadru normativ nu sunt stabilite tipurile de cazare, acest fapt generând operatorilor economici din industria turistică grave probleme în funcționare și în relația cu clienții, se impune necesitatea instituirii unei soluții legislative nediscriminatorii și echitabile care să reglementeze tipurile de cazare, astfel încât cota redusă de TVA de 9% să se poată aplica la cazare și la serviciile accesorii acesteia, vândute la un preț total. Luând în considerare faptul că în lipsa unei modificări imediate a cadrului instituțional statul român va pierde un număr considerabil de turiști din cauza cotei de TVA ridicate aplicate serviciilor accesorii cazării, în comparație cu alte state din zonă, având în vedere începerea perioadei de achiziție a pachetelor turistice de tip "early booking" și faptul că operatorii economici din turism își elaborează politicile de marketing pentru anul 2015, coroborat cu faptul că dezvoltarea și promovarea turismului românesc reprezintă prioritate națională, dat fiind că considerentele expuse mai sus vizează interesul public și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

După articolul 2 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins: "Art. 2^1. - Cazarea în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică poate fi de următoarele tipuri:

a) cazare fără mic dejun;

b) cazare cu mic dejun - combinația prestabilită a serviciilor de cazare și de asigurare a micului dejun, vândute sau oferite spre vânzare la un preț total;

c) cazare cu demipensiune - combinația prestabilită a serviciilor de cazare de asigurare a micului dejun și a prânzului sau a cinei, vândute sau oferite spre vânzare la un preț total;

d) cazare cu pensiune completă - combinația prestabilită a serviciilor de cazare de asigurare a micului dejun, a prânzului și a cinei, vândute sau oferite spre vânzare la un preț total;

e) cazare cu «all inclusive» - combinația prestabilită a serviciilor de cazare de asigurare a micului dejun, a prânzului, a cinei, a gustărilor dintre mese și a oricăror altor servicii de agrement turistic oferite cu mijloace proprii ale structurii de primire turistică, vândute sau oferite spre vânzare la un preț total."

=====
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează: ---------------
Ministrul economiei, Constantin Niță
Ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism, Florin Nicolae Jianu
Ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov

București, 12 decembrie 2014.

Nr. 84.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 decembrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 1115 din 17 decembrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 1.115 din 17 decembrie 2014 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Covasna de către domnul Popica Marius

HOTĂRÂRE nr. 1118 din 17 decembrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 1.118 din 17 decembrie 2014 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Mureș de către domnul Oprea Vasile-Liviu

HOTĂRÂRE nr. 1120 din 17 decembrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 1.120 din 17 decembrie 2014 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Harghita de către domnul Petres Sandor

HOTĂRÂRE nr. 1121 din 17 decembrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 1.121 din 17 decembrie 2014 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Harghita de către domnul Andrei Jean-Adrian