ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 33/2014
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 33 din 4 iunie 2014 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere posibilitatea autorizării mai multor societăți de a efectua verificări tehnice în vederea autorizării și verificării tehnice în utilizare la instalații/echipamente supuse Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările ulterioare, s-a dispus într-o primă acțiune prelungirea termenului pentru o perioadă de 3 ani, urmând ca în această perioadă și alte societăți din România să își pregătească personalul în vederea efectuării acestei activități. Până în prezent, nicio societate nu a depus o cerere de principiu privind intenția de autorizare. În tot acest termen, nicio societate nu și-a pregătit personalul în vederea desfășurării activităților de verificări tehnice în vederea autorizării și verificării tehnice în utilizare la instalații/echipamente. În acest sens, se consideră oportună prelungirea perioadei stabilite la art. II alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 93/2011, urmând ca în această perioadă să se publice prescripția tehnică cu condițiile de autorizare a societăților care efectuează verificări tehnice în vederea autorizării și verificării tehnice în utilizare la instalații/echipamente supuse Legii nr. 64/2008, republicată, cu modificările ulterioare, data intrării în vigoare fiind stabilită la împlinirea acestui termen. În această perioadă, toți cei interesați, inclusiv Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune - S.A., vor putea depune documentațiile necesare autorizării cu demonstrarea îndeplinirii tuturor cerințelor din prescripțiile tehnice. Întrucât aceste împrejurări vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare ce nu suportă amânare, se impune prorogarea acestui termen cu 2 ani, prin adoptarea în regim de urgență a unui act normativ. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul UNIC
Termenul prevăzut la art. II alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 26 august 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 93/2011, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2015.
București, 4 iunie 2014.
Nr. 33.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 iunie 2014
ORDIN nr. 171 din 9 mai 2014
ORDIN nr. 171 din 9 mai 2014 pentru modificarea Normelor privind autorizarea în domeniul montării și exploatării sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum în imobile de tip condominiu, aprobate prin Ordinul președintelui Au...
ORDIN nr. 316 din 6 iunie 2014
ORDIN nr. 316 din 6 iunie 2014 privind stabilirea unor derogări de la prevederile Ordinului ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine nr. 290/2013 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională...
HOTĂRÂRE nr. 467 din 4 iunie 2014
HOTĂRÂRE nr. 467 din 4 iunie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială EUROTEST - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
DECIZIE nr. 7 din 30 mai 2014
DECIZIE nr. 7 din 30 mai 2014 privind încetarea concesiunii miniere de exploatare a nisipului și pietrișului din perimetrul Luncași
ORDIN nr. 84 din 3 iunie 2014
ORDIN nr. 84 din 3 iunie 2014 privind unele măsuri pentru stabilirea drepturilor salariale ale prefecților și subprefecților