HOTĂRÂRE nr. 149/2014

HOTĂRÂRE nr. 149 din 6 martie 2014 privind aprobarea stemelor comunelor Hida și Românași, județul Sălaj

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 2 aprilie 2014

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

(1) Se aprobă stemele comunelor Hida și Românași, județul Sălaj, prevăzute în anexele nr. 1.1 și 1.2.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1 și 2.2.

(3) Anexele nr. 1.1, 1.2, 2.1 și 2.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

=====
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează: --------------- Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Nicolae-Liviu Dragnea

București, 6 martie 2014.

Nr. 149.

Anexa 1.1

Anexa 2.1

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Hida, județul Sălaj Descrierea stemei Stema comunei Hida, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat și despicat în partea superioară. În partea superioară, în dreapta, în câmp roșu, se află un mănunchi de narcise de aur. În partea superioară, în stânga, în câmp roșu, se află o cruce trilobată de aur. În partea inferioară, în câmp albastru, deasupra unui brâu undat de argint, se află un caduceu de aur cu aripi de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate Mănunchiul de narcise simbolizează Poiana cu narcise de la Racâș, declarată rezervație naturală. Crucea scoate în evidență viața religioasă a locuitorilor. Caduceul semnifică hărnicia și disponibilitatea locuitorilor pentru comerț. Brâul undat reprezintă culoarul depresionar al Văii Almașului. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Anexa 1.2

Anexa 2.2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Românași, județul Sălaj Descrierea stemei Stema comunei Românași, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat. În partea superioară, în dreapta, în câmp albastru, se află 6 vârfuri de lance de argint, dispuse 3: 2: 1. În partea superioară, în stânga, în câmp roșu, se află un căprior de aur rampant. În partea inferioară, în dreapta, în câmp roșu, se află o ghindă cu două frunze de stejar de aur. În partea inferioară, în stânga, în câmp albastru, se află un brâu undat argintiu. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate Vârfurile de lance fac referire la existența încă din sec. II a unui castru roman, numărul lor indică numărul satelor componente ale comunei. Ghinda cu frunze de stejar și căpriorul reprezintă bogăția în păduri de foioase, precum și fauna zonei. Brâul undat simbolizează hidrografia localității, respectiv râul Agrij. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 aprilie 2014

HOTĂRÂRE nr. 228 din 26 martie 2014

HOTĂRÂRE nr. 228 din 26 martie 2014 privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2014 pentru operatorii economici din industria de apărare care desfășoară activități conform prevederilor art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2002...

LEGE nr. 33 din 27 martie 2014

LEGE nr. 33 din 27 martie 2014 pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Consiliul Europei privind Oficiul Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice din București și statutul juridic al acestuia, semnat la Buc...

MEMORANDUM din 2 aprilie 2014

MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE din 15 octombrie 2013 între Guvernul României și Consiliul Europei privind Oficiul Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice din București și statutul juridic al acestuia*)

DECRET nr. 311 din 26 martie 2014

DECRET nr. 311 din 26 martie 2014 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Consiliul Europei privind Oficiul Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice din București și statutul jurid...