ACT ADIȚIONAL nr. 1/2025

ACT ADIȚIONAL nr. 1 din 16 octombrie 2025 pentru anul 2025 la Contractul de activitate și performanță al Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. pentru perioada 2021-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 23 octombrie 2025

Notă

Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 869 din 16 octombrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 23 octombrie 2025.

Articolul 1

Prezentul act adițional la Contractul de activitate și performanță al Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. pentru perioada 2021-2025, denumit în continuare Contract, se încheie potrivit prevederilor art. 37 și 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 834 din 09 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 28 august 1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, cu modificările și completările ulterioare, între:

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în numele statului, cu sediul în București, Bd. Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, denumit în continuare Ministerul, reprezentat legal de CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN, în calitate de Ministru al Transporturilor și Infrastructurii

și

Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., administratorul infrastructurii feroviare din România, cu sediul în București, Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, denumită în continuare CFR SA, reprezentată legal de ION SIMU- ALEXANDRU, în calitate de Director General

denumite colectiv Părțile și individual Partea.

Articolul 2

La Anexa nr. 2 la Contract, anexa nr. 2.2 se modifică și va avea conținutul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul act adițional.

Articolul 3

La anexa nr. 4 la Contract, secțiunea 4.5 se modifică și va avea conținutul prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul act adițional.

Articolul 4

Anexa nr. 5 la Contract se modifică și va avea conținutul prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul act adițional.

Articolul 5

Anexa nr. 6 la Contract se modifică și va avea conținutul prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul act adițional.

Articolul 6

Anexa nr. 8 la Contract se modifică și va avea conținutul prevăzut în anexa nr. 5 la prezentul act adițional.

Articolul 7

Anexa nr. 9 la Contract se modifică și va avea conținutul prevăzut în anexa nr. 6 la prezentul act adițional.

Articolul 8

Anexa nr. 10 la Contract se modifică și va avea conținutul prevăzut în anexa nr. 7 la prezentul act adițional.

Articolul 9

Anexa nr. 16 la Contract se modifică și va avea conținutul prevăzut în anexa nr. 8 la prezentul act adițional.

Articolul 10

(1) Restul clauzelor contractuale rămân neschimbate, valabile și executabile conform înțelesului lor inițial, stabilit de către Părți.

(2) Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul act adițional.

Pentru și în numele

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Pentru și în numele

Compania Națională de Căi Ferate “CFR” S.A.

CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN

=====
MINISTRU
ION SIMU-ALEXANDRU
DIRECTOR GENERAL
Anexa nr. 1
la actul adițional nr. 1/2025
al contractului de activitate și performanță al CFR SA pentru perioada 2021-2025
Anexa nr. 2.2
Lista secțiilor pentru calculul TUI, încadrate pe clase de linii

Nr. Crt.

COD sectie TUI

SECTIE TUI

Lungime sectie [km]

Electrificare

CL. LINIEI 2025

Viteza 2025*

Corespondent e-RINF 1 1000

BUCUREȘTI NORD gr.A - BUCUREȘTI BASARAB PO 2,238

DA

C 80 100 2 1002

BUCUREȘTI BASARAB PO - BUCUREȘTI NORD POST 5 0,587

DA

C 80 100 3 1004

BUCUREȘTI NORD POST 5 - CARPAȚI PO 0,794

DA

C 80 100 4 1006

CARPAȚI PO - BUCUREȘTII NOI 2,172

DA

C 80 100 5 1008

BUCUREȘTII NOI - CHIAJNA 3,276

DA

B 100 100 6 1010

CHIAJNA - GRĂDINARI 16,433

DA

B 100 100 7 1012

GRĂDINARI - VADU LAT HM 10,728

DA

B 100 100 8 1014

VADU LAT HM - ZĂVESTRENI HM 9,812

DA

B 100 100 9 1016

ZĂVESTRENI HM - VIDELE 4,819

DA

B 100 100 10 1018

VIDELE - R1 VIDELE 3,921

DA

B 100 100 11 2002

R1 VIDELE - CIOLPANI HM 3,796

DA

B 120 100 12 2004

CIOLPANI HM - GĂLĂTENI HM 8,072

DA

B 100 100 13 2006

GĂLĂTENI HM - OLTENI 6,662

DA

B 100 100 14 2008

OLTENI - RĂDOIEȘTI HM 11,476

DA

C 80 100 15 2010

RĂDOIEȘTI HM - ATÂRNAȚI HM 8,091

DA

C 80 100 16 2012

ATÂRNAȚI HM - ROȘIORI NORD 7,217

DA

C 60 100 17 2020

ROȘIORI NORD - MĂLDĂENI HM 8,237

DA

C 80 100 18 2022

MĂLDĂENI HM - MIHĂEȘTI HM 9,053

DA

C 60 100 19 2024

MIHĂEȘTI HM - RADOMIREȘTI HM 8,316

DA

C 60 100 20 2026

RADOMIREȘTI HM - DRĂGĂNEȘTI OLT 11,701

DA

D 50 100 21 2028

DRĂGĂNEȘTI OLT - FĂRCAȘELE HM 10,249

DA

D 50 100 22 2030

FĂRCAȘELE HM - CARACAL 7,800

DA

B 100 100 23 2040

CARACAL - GROZĂVEȘTI HM 13,008

DA

B 100 100 24 2042

GROZĂVEȘTI HM - JIANCA 8,553

DA

B 100 100 25 2044

JIANCA - LEU HM 8,462

DA

B 100 100 26 2046

LEU HM - MALU MARE HM 12,700

DA

B 100 100 27 2048

MALU MARE HM - BANU MĂRĂCINE HM 5,803

DA

B 120 100 28 2050

BANU MĂRĂCINE HM - BORDEI PO 3,304

DA

B 100 100 29 2052

BORDEI PO - CRAIOVA 1,652

DA

D 50 100 30 2100

CRAIOVA - CERNELE 5,708

DA

B 120 100A 31 2102

CERNELE - IȘALNIȚA 6,442

DA

B 120 100A 32 2104

IȘALNIȚA - COȚOFENI HM 7,629

DA

B 120 100A 33 2106

COȚOFENI HM - RĂCARI HM 9,555

DA

B 120 100A 34 2108

RĂCARI HM - FILIAȘI 6,513

DA

B 120 100A 35 2124

FILIAȘI - R1 TURCENI 4,987

DA

B 120 100A 36 2126

R1 TURCENI - GURA MOTRULUI HM 1,665

DA

B 120 100A 37 2128

GURA MOTRULUI HM - BUTOIEȘTI HM 6,358

DA

B 120 100A 38 2130

BUTOIEȘTI HM - STREHAIA 11,137

DA

C 70 100A 39 2132

STREHAIA - CIOCHIUȚA HM 7,896

DA

C 70 100A 40 2134

CIOCHIUȚA HM - TÂMNA 7,012

DA

C 70 100A 41 2136

TÂMNA - IGIROASA HM 5,092

DA

C 70 100A 42 2138

IGIROASA HM - PRUNIȘOR HM 4,735

DA

C 70 100A 43 2140

PRUNIȘOR HM - GÂRNIȚA HM 6,155

DA

C 80 100A 44 2142

GÂRNIȚA HM - BALOTA 3,710

DA

C 60 100A 45 2144

BALOTA - VALEA ALBĂ HM 4,321

DA

D 50 100A 46 2146

VALEA ALBĂ HM - DROBETA TR. SEVERIN MARFURI 7,416

DA

D 50 100A 47 2148

DROBETA TR. SEVERIN MARFURI - DROBETA TR.

SEVERIN EST HM 4,123

DA

B 100 100A 48 2150

DROBETA TR. SEVERIN EST HM - DROBETA TR.

SEVERIN 3,304

DA

C 70 100A 49 2152

DROBETA TURNU SEVERIN - GURA VĂII HM 8,445

DA

B 100 100A 50 2154

GURA VĂII HM - VÂRCIOROVA HM 7,798

DA

D 50 100A 51 2156

VÂRCIOROVA HM - ORȘOVA 7,783

DA

D 50 100A 52 3300

ORȘOVA - VALEA CERNEI HM 5,646

DA

C 70 100A 53 3302

VALEA CERNEI HM - TOPLEȚ HM 4,647

DA

C 70 100A 54 3304

TOPLEȚ HM- BĂILE HERCULANE 7,237

DA

C 70 100A 55 3306

BĂILE HERCULANE - MEHADIA NOUĂ HM 1,841

DA

C 70 100A 56 3308

MEHADIA NOUĂ HM - MEHADIA HM 2,426

DA

C 70 100A 57 3310

MEHADIA HM - IABLANIȚA 6,702

DA

C 65 100A 58 3312

IABLANIȚA - CRUȘOVĂȚ 6,826

DA

C 65 100A 59 3314

CRUȘOVĂȚ - DOMAȘNEA CORNEA HM 7,787

DA

C 65 100A 60 3316

DOMAȘNEA CORNEA HM - POARTA HM 6,422

DA

D 50 100A 61 3318

POARTA HM - TEREGOVA HM 5,924

DA

C 65 100A 62 3320

TEREGOVA HM - ARMENIȘ 5,140

DA

C 65 100A 63 3322

ARMENIȘ - SLATINA TIMIȘ 6,486

DA

C 65 100A 64 3324

SLATINA TIMIȘ - VĂLIȘOARA HM 6,446

DA

B 100 100A 65 3326

VĂLIȘOARA HM - VALEA TIMIȘULUI HM 6,029

DA

B 100 100A 66 3328

VALEA TIMIȘULUI HM - BALTA SĂRATĂ 3,449

DA

B 100 100A 67 3330

BALTA SĂRATĂ - CARANSEBEȘ 5,452

DA

B 100 100A 68 3336

CARANSEBEȘ - ZĂGUJENI HM 7,167

DA

C 70 100A 69 3338

ZĂGUJENI HM - CĂVĂRAN 7,868

DA

C 70 100A 70 3340

CĂVĂRAN - JENA HM 6,568

DA

C 70 100A 71 3342

JENA HM- GĂVOJDIA 5,815

DA

B 120 100A 72 3344

GĂVOJDIA - TAPIA HM 5,459

DA

B 120 100A 73 3346

TAPIA HM - LUGOJ 6,438

DA

B 120 100A 74 3348

LUGOJ - JABĂR HM 7,571

DA

C 70 100A 75 3350

JABĂR HM - BELINȚ HM 5,513

DA

C 70 100A 76 3352

BELINȚ HM - CHIZĂTĂU HM 4,081

DA

C 70 100A 77 3354

CHIZĂTĂU HM - TOPOLOVĂȚ 7,213

DA

C 70 100A 78 3356

TOPOLOVĂȚ - RECAȘ 11,213

DA

C 70 100A 79 3358

RECAȘ - REMETEA MARE 9,898

DA

C 70 100A 80 3360

REMETEA MARE - TIMIȘOARA EST 9,616

DA

C 70 100A 81 3362

TIMIȘOARA EST - TIMIȘOARA NORD 3,651

DA

C 85 100A 82 3790

TIMIȘOARA NORD - Ram.PAV. CFR 2,493

NU

C 80 100A 83 3792

Ram.PAV. CFR - Ram. 2 JIMBOLIA 1,014

NU

C 80 100A 84 3796

Ram. 2 JIMBOLIA - CĂRPINIȘ 20,433

NU

C 80 100A 85 3798

CĂRPINIȘ - JIMBOLIA 14,768

NU

C 80 100A 86 660

JIMBOLIA - JIMBOLIA FR. 4,725

NU

C 80 100A 87 1766

BUCUREȘTII NOI grC - CHIAJNA 3,276

DA

B 100 100C 88 1806

BUCUREȘTI NORD Gr.A - BUCUREȘTI BASARAB 1,600

DA

D 30 100B 89 1802

BUCUREȘTI NORD Gr.B - BUCUREȘTI BASARAB 1,200

DA

D 30 100B 90 1808

BUCUREȘTI NORD Gr.B - BUCUREȘTI BASARAB PO 1,599

DA

C 80 100Ba 91 1810

BUCUREȘTI BASARAB - BUCUREȘTI NORD POST 5 0,700

DA

D 30 100Bb 92 1812

BUCUREȘTI NORD Gr.B - BUCUREȘTI TRIAJ PO 4,759

DA

C 80 300B 93 1020

R1 VIDELE - R2 VIDELE 1,550

DA

D 40 105A 94 3332

CARANSEBEȘ - CARANSEBEȘ TRIAJ 3,026

DA

D 50 122 95 3334

CARANSEBEȘ TRIAJ - ZĂGUJENI HM 4,127

DA

D 50 122 96 1104

CHITILA - Ram. SĂBĂRENI 2,595

NU

B 100 101 97 1106

Ram. SĂBĂRENI - SĂBĂRENI 2,610

NU

B 100 101 98 1108

SĂBĂRENI - CIOCĂNEȘTI HM 8,537

NU

B 100 101 99 1110

CIOCĂNEȘTI HM- GHERGANI HM 12,853

NU

D 50 101 100 1112

GHERGANI HM - TITU 11,977

NU

B 100 101 101 1114

TITU - R1 TITU 1,753

NU

B 100 101 102 1116

R1 TITU - FUSEA HM 3,690

NU

B 100 101 103 1118

FUSEA HM - MĂTĂSARU HM 5,077

NU

B 100 101 104 1120

MĂTĂSARU HM - GĂEȘTI 11,319

NU

B 100 101 105 1122

GĂEȘTI - PĂTROAIA HM 8,285

NU

B 100 101 106 1124

PĂTROAIA HM - LEORDENI ARGEȘ 8,047

NU

B 100 101 107 1126

LEORDENI ARGEȘ - CĂLINEȘTI HM 5,903

NU

B 100 101 108 1128

CĂLINEȘTI HM - GOLEȘTI 8,242

NU

B 100 101 109 2500

GOLEȘTI - Ram.GOLEȘTI 3,137

NU

B 100 101 110 2502

Ram.GOLEȘTI - PITEȘTI 4,576

NU

B 100 101 111 2506

PITEȘTI - BRADU DE SUS 4,491

NU

C 80 101 112 2508

BRADU DE SUS - PÂRVU HM 5,153

NU

B 100 101 113 2510

PÂRVU HM - COSTEȘTI 12,087

NU

B 100 101 114 2520

COSTEȘTI - FÂLFANI HM 7,913

NU

C 80 101 115 2522

FÂLFANI HM - STOLNICI HM 8,038

NU

C 80 101 116 2524

STOLNICI HM - HÂRSEȘTI HM 4,724

NU

C 80 101 117 2526

HÂRSEȘTI HM - CORBU 5,138

NU

C 80 101 118 2528

CORBU - SINEȘTI HM 6,007

NU

C 80 101 119 2530

SINEȘTI HM - POTCOAVA 6,057

NU

C 80 101 120 2532

POTCOAVA - BĂLTENI OLT HM 7,586

NU

C 80 101 121 2534

BĂLTENI OLT HM - RECEA HM 5,975

NU

C 80 101 122 2536

RECEA HM - SLATINA 7,775

NU

C 70 101 123 2538

SLATINA - MILCOV HM 5,309

NU

C 80 101 124 2540

MILCOV HM - SLĂTIOARA HM 4,591

NU

C 80 101 125 2542

SLĂTIOARA HM - PIATRA OLT 7,092

NU

C 80 101 126 2550

PIATRA OLT - BALȘ 12,827

NU

B 100 101 127 2552

BALȘ - ROBĂNEȘTI HM 9,538

NU

C 80 101 128 2554

ROBĂNEȘTI HM - PIELEȘTI HM 6,599

NU

C 80 101 129 2556

PIELEȘTI HM - PLAIU VULCĂNEȘTI HM 11,478

NU

C 90 101 130 2558

PLAIU VULCĂNEȘTI HM - BORDEI PO 1,898

NU

C 90 101 131 1206

Ram. SĂBĂRENI - P. mac. R1 BUCIUMENI 2,493

NU

C 60 301A 132 1142

R1 TITU - R2 TITU 1,580

NU

D 40 101A 133 2504

Ram.GOLEȘTI - BRADU DE SUS 3,806

NU

C 65 102 134 2904

BRADU DE SUS - SEMNAL BRADU DE SUS 1,000

NU

D 30 102A 135 2652

SEMNAL BRADU DE SUS- BRADU RAFINĂRIE 1,592

NU

D 30 102A 136 2654

BRADU RAFINĂRIE - SEMNAL PARVU 2,629

NU

C 70 102B 137 2906

SEMNAL PARVU - PÂRVU 1,000

NU

C 70 102B 138 1710

BUCUREȘTI PROGRESU - R2 JILAVA 1,706

NU

C 80 103 139 1712

R2 JILAVA - JILAVA 1,200

NU

C 80 103 140 1060

JILAVA - VIDRA HM 8,975

NU

B 100 103 141 1062

VIDRA HM - COMANA HM 11,377

NU

B 100 103 142 1064

COMANA HM - MIHAI BRAVU 10,026

NU

C 80 103 143 1066

MIHAI BRAVU - BĂNEASA GIURGIU HM 8,193

NU

B 100 103 144 1068

BĂNEASA GIURGIU HM - FRĂTEȘTI HM 12,299

NU

C 70 103 145 1072

FRĂTEȘTI HM - GIURGIU NORD 4,425

NU

B 100 103 146 1048

GIURGIU HM - GIURGIU NORD 3,181

NU

B 100 103A 147 1030

VIDELE - R2 VIDELE 3,845

DA

D 30 105 148 1032

R2 VIDELE - RĂDULEȘTI HM 4,505

DA

D 30 105 149 1034

RĂDULEȘTI HM - TÂRNAVELE HM 7,634

NU

C 70 105 150 1036

TÂRNAVELE HM - VLAȘCA HM 7,851

NU

C 70 105 151 1038

VLAȘCA HM - TOPORU 9,113

NU

C 70 105 152 1040

TOPORU - CHIRIACU HM 10,607

NU

C 70 105 153 1042

CHIRIACU HM - STĂNEȘTI HM 7,288

NU

C 70 105 154 1044

STĂNEȘTI HM - BĂLĂNOAIA HM 7,950

NU

C 70 105 155 1046

BĂLĂNOAIA HM - GIURGIU NORD 4,323

NU

C 70 105 156 971

GIURGIU NORD - GIURGIU NORD FR 5,667

NU

C 80 106A 157 1140

TITU - R2 TITU 1,860

NU

D 50 107 158 1144

R2 TITU - NUCET 13,512

NU

B 100 107 159 1146

NUCET - TÂRGOVIȘTE 16,323

NU

B 100 107 160 1148

TÂRGOVIȘTE - TEIȘ HM 3,807

NU

C 80 107 161 1152

TEIȘ HM- ANINOASA HM 2,102

NU

C 80 107 162 1574

ANINOASA HM- DOICEȘTI 4,082

NU

C 80 107 163 1576

DOICEȘTI - VULCANA PANDELE P.M.Aj. 3,559

NU

C 80 107 164 1578

VULCANA PANDELE P.M.Aj. - PUCIOASA HM 7,464

NU

C 80 107 165 1580

PUCIOASA HM - FIENI 6,124

NU

C 80 107 166 1582

FIENI - PIETROȘIȚA HM 7,552

NU

C 80 107 167 1566

TÂRGOVIȘTE NORD - ANINOASA HM 2,750

NU

C 65 107A 168 2902

GOLEȘTI - SEMNAL GOLESTI 0,900

NU

C 80 108 169 2622

SEMNAL GOLESTI- ION C. BRĂTIANU 3,957

NU

D 30 108 170 2624

ION C. BRĂTIANU - CIUMEȘTI 8,626

NU

C 80 108 171 2626

CIUMEȘTI - STÂLPENI HM 16,074

NU

C 80 108 172 2628

STÂLPENI HM - CÂMPULUNG 25,417

NU

C 80 108 173 2634

CÂMPULUNG - PARC KREȚULESCU PO 1,901

NU

D 50 108 174 2636

PARC KREȚULESCU PO - ARGEȘEL HM 11,918

NU

D 50 108 175 2600

PITEȘTI - PITEȘTI NORD 3,820

NU

C 80 109 176 2602

PITEȘTI NORD - BASCOV HM 4,271

NU

C 80 109 177 2604

BASCOV HM - VÂLCELE PO 15,103

NU

C 80 109 178 2900

VÂLCELE PO - SEMNAL VALCELE 0,300

NU

D 50 109A 179 2612

SEMNAL VALCELE- CURTEA DE ARGEȘ 14,940

NU

D 50 109A 180 2910

COSTEȘTI - SEMNAL COSTESTI 1,100

NU

D 30 110 181 2666

SEMNAL COSTESTI - MIROȘI HM 26,373

NU

D 30 110 182 2664

MIROȘI HM - BALACI HM 8,785

NU

D 30 110 183 2662

BALACI HM - SEMNAL ROSIORI N 26,623

NU

D 30 110 184 2908

SEMNAL ROSIORI N - ROȘIORI NORD 1,100

NU

D 30 110 185 2092

ROȘIORI NORD - ROȘIORI HM 2,631

NU

C 60 110A 186 2914

ROȘIORI - SEMNAL ROSIORI 0,900

NU

D 30 110B 187 2682

SEMNAL ROSIORI - Km 200

400 P.M. 4,940

NU

D 30 110B 188 2684

Km 200

400 P.M. - TURNU MĂGURELE HM 41,116

NU

D 30 110B 189 2094

ROȘIORI HM - PLOSCA HM 14,660

NU

C 60 111 190 2096

PLOSCA HM - ALEXANDRIA 16,628

NU

C 60 111 191 2912

ALEXANDRIA - SEMNAL ALEXANDRIA 0,600

NU

C 60 111A 192 2672

SEMNAL ALEXANDRIA - ZIMNICEA HM 41,422

NU

C 60 111A 193 2404

PIATRA OLT - VLĂDULENI 14,185

NU

B 100 112 194 2402

VLĂDULENI - ROMULA HM 10,766

NU

B 100 112 195 2400

ROMULA HM - CARACAL 7,505

NU

B 100 112 196 2098

CARACAL - CARACAL Gr.Th 3,822

NU

C 60 112 197 2916

CARACAL Gr.Th - SEMNAL CARACAL Gr.Th 0,700

NU

C 60 112A 198 2692

SEMNAL CARACAL Gr.Th - CORABIA 36,905

NU

C 60 112A 199 2060

BORDEI PO - JIU HM 2,021

NU

C 80 113 200 2062

JIU HM - Ram JIU 2,379

NU

C 80 113 201 2068

Ram JIU - PODARI 6,852

NU

C 80 113 202 2070

PODARI - SĂLCUȚA HM 13,818

NU

D 50 113 203 2072

SĂLCUȚA HM - SEGARCEA 11,593

NU

B 100 113 204 2074

SEGARCEA - PORTĂREȘTI HM 7,924

NU

D 40 113 205 2076

PORTĂREȘTI HM - BOURENI PM 16,663

NU

D 40 113 206 2078

BOURENI PM - BĂILEȘTI 7,456

NU

D 40 113 207 2080

BĂILEȘTI - MOȚĂȚEI HM 12,836

NU

D 40 113 208 2082

MOȚĂȚEI HM - GOLENȚI HM 12,627

NU

D 30 113 209 2084

GOLENȚI HM - Ram.GOLENȚI 6,556

DA

B 100 113 210 972

Ram. GOLENȚI - GOLENȚI FR. 3,216

DA

B 120 113 211 2086

Ram.GOLENȚI - CALAFAT 5,146

NU

D 40 113B 212 2064

BANU MĂRĂCINE HM - JIU HM 1,763

NU

D 30 114 213 2066

Ram JIU - JIU VECHI HM 2,620

NU

D 15 113A 214 2918

GOLENȚI HM- SEMNAL GOLENTI 0,300

NU

D 15 115 215 2698

SEMNAL GOLENTI - POIANA MARE 6,669

NU

D 15 115 216 2300

FILIAȘI - ȚÂNȚĂRENI HM 5,774

DA

B 100 116 217 2302

ȚÂNȚĂRENI HM - GILORT HM 6,628

DA

B 100 116 218 2304

GILORT HM - TURBUREA HM 6,684

DA

B 100 116 219 2306

TURBUREA HM - BIBEȘTI HM 7,276

DA

B 100 116 220 2308

BIBEȘTI HM - MUSCULEȘTI 4,538

DA

B 100 116 221 2310

MUSCULEȘTI - BĂRBĂTEȘTI HM 5,974

DA

B 100 116 222 2312

BĂRBĂTEȘTI HM - JUPÂNEȘTI HM 4,446

DA

B 100 116 223 2314

JUPÂNEȘTI HM - CĂRBUNEȘTI 5,169

DA

B 100 116 224 2316

CĂRBUNEȘTI - POJOGENI HM 4,606

DA

B 100 116 225 2318

POJOGENI - COPĂCIOASA HM 5,646

DA

C 80 116 226 2320

COPĂCIOASA HM - LUNCA BUDIENI HM 6,773

DA

C 65 116 227 2322

LUNCA BUDIENI HM - TÂRGU JIU 6,773

DA

C 80 116 228 2324

TÂRGU JIU - ECATERINA TEODOROIU 4,247

DA

C 80 116 229 2326

ECATERINA TEODOROIU - PARÂNGU HM 5,887

DA

C 80 116 230 2328

PARÂNGU HM - BUMBEȘTI HM 5,813

DA

C 80 116 231 2330

BUMBEȘTI HM - VALEA SADULUI HM 3,698

DA

C 80 116 232 2332

VALEA SADULUI HM - MERI 4,929

DA

D 50 116 233 2334

MERI - LAINICI HM 6,371

DA

D 50 116 234 2336

LAINICI HM - PIETRELE ALBE HM 6,469

DA

D 50 116 235 2338

PIETRELE ALBE HM - STRÂMBUȚA HM 5,745

DA

D 50 116 236 2340

STRÂMBUȚA HM - LIVEZENI 2,931

DA

D 50 116 237 3002

LIVEZENI - PETROȘANI 5,201

DA

C 80 116B 238 3004

PETROȘANI - BĂNIȚA 11,311

DA

C 80 116B 239 3006

BĂNIȚA - MERIȘOR HM 6,139

DA

D 40 116B 240 3008

MERIȘOR HM - CRIVADIA HM 4,670

DA

D 40 116B 241 3010

CRIVADIA HM - BARU MARE 5,606

DA

D 40 116B 242 3012

BARU MARE - PUI 7,573

DA

C 80 116B 243 3014

PUI - BĂIEȘTI HM 6,612

DA

C 80 116B 244 3016

BĂIEȘTI HM - SUBCETATE 7,743

DA

C 75 116B 245 3018

SUBCETATE - BRETEA STREIULUI HM 6,985

DA

B 95 116B 246 3020

BRETEA STREIULUI HM - CĂLAN HM 8,605

DA

B 95 116B 247 3022

CĂLAN HM - CĂLAN BĂI 3,501

DA

B 95 116B 248 3024

CĂLAN BĂI - BĂCIA HM 3,715

DA

B 95 116B 249 3026

BĂCIA HM - SIMERIA TRIAJ 4,112

DA

B 95 116B 250 3028

SIMERIA TRIAJ - SIMERIA 3,237

DA

C 60 116B 251 2922

CĂRBUNEȘTI - SEMNAL CARBUNESTI 1,100

DA

D 15 116A 252 2712

SEMNAL CARBUNESTI - ALBENI 8,226

DA

D 15 116A 253 3948

LIVEZENI- SEMNAL LIVEZENI 1,000

DA

D 40 117 254 3892

SEMNAL LIVEZENI - ISCRONI 2,293

DA

D 40 117 255 3894

ISCRONI - VULCAN 4,037

DA

D 40 117 256 3896

VULCAN - LUPENI TEHNIC HM 5,149

DA

D 40 117 257 3898

LUPENI TEHNIC HM - LUPENI 4,339

DA

D 15 117 258 3230

CARANSEBEȘ - Ram.CARANSEBEȘ 2,518

DA

C 65 120 259 3234

Ram.CARANSEBEȘ - CORNUȚEL BANAT HM 7,899

DA

C 65 120 260 3236

CORNUȚEL BANAT HM - BREBU 10,549

DA

C 65 120 261 3238

BREBU - REȘIȚA NORD 18,483

DA

C 65 120 262 3232

CARANSEBEȘ TRIAJ - Ram.CARANSEBEȘ 2,178

DA

D 30 121 263 3252

LUGOJ - BUZIAȘ 27,473

NU

D 50 123 264 3932

BUZIAȘ - SEMNAL BUZIAS 1,000

NU

D 15 123 265 3836

SEMNAL BUZIAS - GĂTAIA 30,675

NU

D 15 123 266 3838

GĂTAIA - JAMU MARE hcv 24,443

NU

D 30 123 267 3782

TIMIȘOARA NORD - Ram. MODOȘ 2,640

NU

C 80 124 268 3400

Ram. MODOȘ - TIMIȘOARA SUD 2,900

NU

C 80 124 269 3402

TIMIȘOARA SUD - TIMIȘOARA CET 2,368

NU

C 70 124 270 3404

TIMIȘOARA CET - TIMIȘENI HM 5,331

NU

C 80 124 271 3406

TIMIȘENI HM - PĂDURENI TIMIȘ P.M. 6,084

NU

C 80 124 272 3408

PĂDURENI TIMIȘ P.M. - JEBEL HM 4,670

NU

C 80 124 273 3410

JEBEL HM - VOITENI 9,230

NU

C 80 124 274 3832

VOITENI - GĂTAIA 18,140

NU

D 50 124A 275 3830

GĂTAIA - BERZOVIA 16,295

NU

D 50 124A 276 3828

BERZOVIA - VASIOVA HM 12,355

NU

D 50 124A 277 3826

VASIOVA HM - REȘIȚA NORD 14,631

NU

D 30 124A 278 3240

REȘIȚA NORD - REȘIȚA SUD HM 3,801

DA

D 45 124A 279 3254

BUZIAȘ - SACOȘU MIC HM 12,323

NU

C 80 125 280 3256

SACOȘU MIC HM - SEMENIC HM 13,775

NU

C 80 125 281 3258

SEMENIC HM - TIMIȘOARA SUD 4,487

NU

C 80 125 282 3926

JEBEL - SEMNAL XL JEBEL 1,000

NU

D 15 127 283 3822

SEMNAL XL JEBEL - LIEBLING hcv 8,835

NU

D 15 127 284 3924

JEBEL - SEMNAL XC JEBEL 1,000

NU

D 15 128 285 3816

SEMNAL XC JEBEL - CIACOVA 7,182

NU

D 15 128 286 3818

CIACOVA HM - GIERA hcv 24,957

NU

D 15 128 287 3412

VOITENI - DETA HM 8,805

NU

C 80 129 288 3414

DETA HM - STAMORA MORAVIȚA 13,994

NU

C 80 129 289 661

STAMORA MORAVIȚA - STAMORA MORAVIȚA FR 3,404

NU

C 80 129 290 3840

BERZOVIA - SURDUC BANAT HM 22,341

NU

D 30 130 291 3842

SURDUC BANAT HM - GRĂDINARI CARAȘ HM 20,500

NU

D 30 130 292 3844

GRĂDINARI CARAȘ HM - SEMNAL X ORAVITA 15,098

NU

D 30 130 293 3934

SEMNAL X ORAVITA - ORAVIȚA 1,000

NU

D 30 130 294 3936

ORAVIȚA - SEMNAL YI ORAVITA 1,000

NU

D 30 130 295 3846

SEMNAL YI ORAVITA - IAM hcv 25,820

NU

D 30 130 296 3938

ORAVIȚA - SEMNAL YA ORAVITA 1,000

NU

D 30 131 297 3850

SEMNAL YA ORAVITA - LISAVA 15,322

NU

D 30 131 298 3852

LISAVA HM - GÂRLIȘTE HM 8,920

NU

D 20 131 299 3854

GÂRLIȘTE HM - ANINA HM 8,206

NU

D 20 131 300 3784

Ram. MODOȘ - TIMIȘOARA VEST 2,430

NU

D 40 132 301 3916

TIMIȘOARA VEST - SEMNAL YC TIM VEST 0,600

NU

D 50 132 302 3786

SEMNAL YC TIM VEST - CRUCENI hcv 43,287

NU

D 50 132 303 3512

Ram. 1 JIMBOLIA - Ram. RONAȚ TRIAJ 0,400

NU

D 50 133A 304 3514

Ram. RONAȚ TRIAJ - RONAȚ TRIAJ 2,380

DA

D 50 133A 305 3516

RONAȚ TRIAJ - Ram.RONAȚ TRIAJ CapY 1,400

DA

D 50 133A 306 3518

Ram. RONAȚ TRIAJ CapY - SÂNANDREI 5,900

DA

D 50 133A 307 3960

Ram.RONAȚ TJ. CapY - SEMNAL RONAT TRIAJ 0,300

NU

D 50 133B 308 3510

Ram. 2 JIMBOLIA - Ram. 1 JIMBOLIA 0,800

NU

D 30 133C 309 3506

Ram. MODOȘ - Ram. PAV. CFR 1,000

NU

D 30 133D 310 3508

Ram. PAV. CFR - Ram. 1 JIMBOLIA 0,600

NU

D 30 133D 311 3520

Ram. PAV. CFR - Ram. RONAȚ TRIAJ 1,000

DA

D 40 133 312 3522

Ram. RONAȚ TRIAJ - RONAȚ TRIAJ Cab1 0,912

DA

C 80 133 313 3910

RONAȚ TRIAJ. Gr.D - SEMNAL RONAT TRIAJ 0,700

NU

C 80 133 314 3754

SEMNAL RONAT TRIAJ - DUDEȘTII NOI HM 5,084

NU

C 80 133 315 3762

DUDEȘTII NOI HM - BILED 15,498

NU

D 40 133 316 3764

BILED - SATU NOU HM 13,928

NU

D 40 133 317 3752

SATU NOU HM - Ram. SATU NOU 0,254

NU

D 40 133 318 3766

Ram. SATU NOU - SEMNAL LOVRIN SN 4,111

NU

D 40 133 319 3966

SEMNAL LOVRIN SN - LOVRIN 0,577

NU

D 40 133 320 3972

LOVRIN - SEMNAL LOVRIN SM 0,826

NU

D 40 133 321 3768

SEMNAL LOVRIN SM - SEMNAL SANN.MARE L 14,179

NU

D 40 133 322 3974

SEMNAL SANN.MARE L - SÂNNICOLAU MARE 0,856

NU

D 40 133 323 3976

SÂNNICOLAU MARE - SEMNAL SANN.MARE C 0,435

NU

D 15 133 324 3770

SEMNAL SANN.MARE C - CENAD hcv 11,856

NU

D 15 133 325 3914

CARPINIȘ - SEMNAL CARPINIS 1,000

NU

D 15 134 326 3778

SEMNAL CARPINIS - IONEL hcv 29,998

NU

D 15 134 327 3968

LOVRIN - SEMNAL LOVRIN J 0,559

NU

D 30 135 328 3776

SEMNAL LOVRIN J - SEMNAL XL JIMBOLIA 25,690

NU

D 30 135 329 3912

SEMNAL XL JIMBOLIA - JIMBOLIA 1,000

NU

D 30 135 330 2172

STREHAIA - JIROV HM 12,720

DA

D 50 136 331 2174

JIROV HM - MOTRU EST 15,030

DA

D 50 136 332 2176

MOTRU EST - MOTR EST CALATORI hcv. 2,960

DA

D 30 136 333 2924

AMARADIA - SEMNAL AMARADIA 0,800

DA

D 15 138 334 2722

SEMNAL AMARADIA - BÂRSEȘTI 7,539

DA

D 50 138 335 2204

GURA MOTRULUI - Ram.FILIAȘI 1,455

DA

D 40 143 336 2206

Ram.FILIAȘI - TURCENI 12,085

DA

B 100 143 337 2208

TURCENI - PLOPȘORU 15,470

DA

B 100 143 338 2210

PLOPȘORU - ROVINARI HM 19,894

DA

B 100 143 339 2212

ROVINARI HM - ROGOJELU 2,736

DA

C 80 143 340 2214

ROGOJELU - CÂRBEȘTI HM 6,520

DA

C 80 143 341 2216

CÂRBEȘTI HM - AMARADIA 6,415

DA

C 80 143 342 2218

AMARADIA - TÂRGU JIU 5,712

DA

C 80 143 343 2202

R1 TURCENI - Ram.FILIAȘI 1,465

DA

D 40 143A 344 2120

FILIAȘI - R2 TURCENI 4,987

DA

B 120 143B 345 2200

R2 TURCENI - Ram.FILIAȘI 2,270

DA

D 40 143B 346 2232

TURCENI - BORĂSCU HM 9,426

DA

C 60 144 347 2234

BORĂSCU HM - DRĂGOTEȘTI HM 18,517

DA

C 60 144 348 5280

COȘLARIU - Ram. COȘLARIU 2,249

DA

B 120 200R 349 5210

Ram. COȘLARIU - SÂNTIMBRU HM 4,069

DA

B 120 200A 350 5208

SÂNTIMBRU HM- BĂRĂBANȚ HM 4,763

DA

A 140 200A 351 5206

BĂRĂBANȚ HM - ALBA IULIA 4,454

DA

A 140 200A 352 5220

ALBA IULIA - R2 VINTU 7,484

DA

A 160 200A 353 5222

R2 VINTU - VINȚU DE JOS 2,383

DA

A 160 200A 354 5202

VINȚU DE JOS - BLANDIANA HM 5,193

DA

A 160 200A 355 5200

BLANDIANA HM - ȘIBOT HM 9,769

DA

A 160 200A 356 3050

ȘIBOT HM - AUREL VLAICU HM 5,982

DA

A 160 200A 357 3052

AUREL VLAICU HM - ORĂȘTIE 6,343

DA

A 160 200 358 3054

ORĂȘTIE - Ram.SIMERIA TRIAJ 14,503

DA

A 160 200 359 3058

Ram.SIMERIA TRIAJ - SIMERIA 2,032

DA

A 160 200 360 3100

SIMERIA - DEVA 9,187

DA

B 120 200 361 3102

DEVA - Ram. MINTIA 5,912

DA

B 120 200 362 3104

Ram. MINTIA - MINTIA 0,543

DA

B 120 200 363 3106

MINTIA - BRĂNIȘCA HM 7,315

DA

D 50 200 364 3108

BRĂNIȘCA HM - ILIA 9,853

DA

D 50 200 365 3110

ILIA - CÂMPURI SURDUC HM 9,803

DA

D 50 200 366 3114

CÂMPURI SURDUC HM - ZAM HM 12,602

DA

D 50 200 367 3116

ZAM HM- ILTEU 7,862

DA

C 70 200 368 3118

ILTEU - SĂVÂRȘIN 10,123

DA

B 120 200 369 3120

SĂVÂRȘIN - VĂRĂDIA 8,558

DA

B 120 200 370 3154

VĂRĂDIA - BATA HM 8,404

DA

B 120 200 371 3156

BATA HM - BÂRZAVA NOUA HM 9,651

DA

B 120 200 372 3128

BÂRZAVA NOUA HM - MILOVA HM 15,165

DA

B 120 200 373 3130

MILOVA HM - RADNA 8,655

DA

B 120 200 374 3132

RADNA - PĂULIȘ HM 6,865

DA

B 120 200 375 3134

PĂULIȘ HM - GHIOROC 6,471

DA

B 120 200 376 3136

GHIOROC - GLOGOVĂȚ 14,270

DA

A 160 200 377 3138

GLOGOVĂȚ - ARAD 6,877

DA

A 160 200 378 3140

ARAD - ȘOFRONEA HM 9,727

DA

A 160 200 379 3142

ȘOFRONEA HM - CURTICI 7,261

DA

A 160 200 380 946

CURTICI - CURTICI FR. 8,382

DA

A 160 200 381 3122

VĂRĂDIA - BĂTUȚA HM 8,697

DA

C 70 200B 382 3124

BĂTUȚA HM - BÂRZAVA 6,747

DA

D 50 200B 383 3126

BÂRZAVA - BÂRZAVA NOUA HM 1,874

DA

D 50 200B 384 5072

PODU MUREȘ HM - COȘLARIU 1,614

DA

D 30 200D 385 5212

TEIUȘ - COȘLARIU 3,533

DA

B 100 201 386 3030

Ram.SIMERIA TRIAJ - SIMERIA TRIAJ 2,537

DA

D 30 202A 387 2410

PIATRA OLT - ARCEȘTI HM 10,291

NU

B 100 203 388 2412

ARCEȘTI HM - STREJEȘTI 11,622

NU

B 100 203 389 2414

STREJEȘTI - ZLĂTĂREI HM 5,342

NU

B 120 203 390 2416

ZLĂTĂREI HM - DRĂGĂȘANI 6,557

NU

B 100 203 391 2418

DRĂGĂȘANI - ZĂVIDENI HM 10,258

NU

B 120 203 392 2420

ZĂVIDENI HM - FIȘCĂLIA HM 6,956

NU

B 120 203 393 2422

FIȘCĂLIA HM - IONEȘTI HM 6,388

NU

B 120 203 394 2424

IONEȘTI HM - BĂBENI 9,621

NU

B 120 203 395 2426

BĂBENI - GOVORA 8,186

NU

D 30 203 396 2428

GOVORA - RÂURENI 5,603

NU

B 120 203 397 2430

RÂURENI - RÂMNICU VÂLCEA 5,821

NU

C 70 203 398 2432

RÂMNICU VÂLCEA - BUJORENI HM 5,020

NU

C 80 203 399 2434

BUJORENI HM - DĂEȘTI HM 5,106

NU

C 80 203 400 2436

DĂEȘTI HM - CĂLIMĂNEȘTI HM 6,094

NU

C 80 203 401 2438

CĂLIMĂNEȘTI HM - PĂUȘA PO 4,093

NU

C 80 203 402 2440

PĂUȘA PO - COZIA HM 7,724

NU

C 80 203 403 2442

COZIA HM - LOTRU 3,853

NU

C 65 203 404 2444

LOTRU - CORNET HM 9,301

NU

C 65 203 405 2446

CORNET HM - CÂINENI 11,726

NU

C 65 203 406 2448

CÂINENI - VALEA MĂRULUI HM 15,192

NU

D 30 203 407 2450

VALEA MĂRULUI HM - PODU OLT 9,359

NU

D 50 203 408 5150

PODU OLT - TĂLMACIU HM 4,283

NU

C 65 203 409 5152

TĂLMACIU HM - Ram.CISNĂDIE 11,624

NU

C 65 203 410 5154

Ram.CISNĂDIE - SIBIU Gr.ȘELIMBĂR HM 1,603

NU

C 75 203 411 5156

SIBIU Gr.ȘELIMBĂR HM - ATELIERE ZONĂ PO 2,883

NU

B 100 203 412 5158

ATELIERE ZONĂ PO - SIBIU 1,702

NU

B 100 203 413 5170

SIBIU - SIBIU PO 1,603

NU

B 100 203 414 5250

SIBIU PO - OCNA SIBIULUI HM 8,489

NU

B 100 203 415 5252

OCNA SIBIULUI HM - LOAMNEȘ HM 10,400

NU

C 70 203 416 5254

LOAMNEȘ HM - ȘEICA MARE 12,980

NU

C 70 203 417 5256

ȘEICA MARE - COPȘA MICĂ 11,156

NU

C 70 203 418 5160

SIBIU Gr.ȘELIMBĂR HM - SIBIU TRIAJ 1,583

NU

C 60 203A 419 5162

SIBIU TRIAJ - ATELIERE ZONĂ PO 1,300

NU

C 60 203A 420 2920

BĂBENI - SEMNAL BABENI 0,600

NU

D 30 204 421 2702

SEMNAL BABENI - POPEȘTI VÂLCEA HM 16,275

NU

D 30 204 422 2704

POPEȘTI VÂLCEA HM - BERBEȘTI 19,044

NU

D 15 204 423 2708

BERBEȘTI - ALUNU 4,981

NU

D 15 204 424 5100

BRAȘOV - BARTOLOMEU 3,294

NU

C 80 205 425 5102

BARTOLOMEU - GHIMBAV HM 5,438

NU

C 80 205 426 5104

GHIMBAV HM - CODLEA HM 5,115

NU

C 80 205 427 5106

CODLEA HM - DUMBRĂVIȚA BÂRSEI HM 8,519

NU

C 80 205 428 5108

DUMBRĂVIȚA BÂRSEI HM - VLĂDENI ARDEAL HM 4,479

NU

C 80 205 429 5110

VLĂDENI ARDEAL HM - BRĂDET HM 12,014

NU

C 80 205 430 5112

BRĂDET HM - ȘERCAIA HM 11,429

NU

D 50 205 431 5114

ȘERCAIA HM - FĂGĂRAȘ 14,736

NU

C 80 205 432 5116

FĂGĂRAȘ - VOILA HM 11,806

NU

C 80 205 433 5118

VOILA HM - UCEA 12,777

NU

C 80 205 434 5120

UCEA - ARPAȘ HM 5,132

NU

C 80 205 435 5122

ARPAȘ HM - PORUMBACU HM 13,542

NU

C 80 205 436 5124

PORUMBACU HM - AVRIG HM 7,469

NU

C 80 205 437 5126

AVRIG - PODU OLT 11,086

NU

C 80 205 438 5900

BARTOLOMEU - SEMNAL BARTOLOMEU 0,900

NU

C 80 206 439 5702

SEMNAL BARTOLOMEU - CRISTIAN HM 8,261

NU

C 80 206 440 5704

CRISTIAN HM - RÂȘNOV HM 3,355

NU

C 80 206 441 5706

RÂȘNOV HM - ZĂRNEȘTI 11,192

NU

C 80 206 442 5902

SERCAIA - SEMNAL SERCAIA 0,500

NU

D 30 207 443 5712

SEMNAL SERCAIA - SINCA VECHE 8,437

NU

D 30 207 444 5720

Ram. CISNĂDIE - CISNĂDIE 5,729

NU

D 40 209 445 5172

SIBIU PO - TURNIȘOR HM 2,098

NU

C 85 210 446 5176

TURNIȘOR HM - ORLAT 15,601

NU

C 70 210 447 5178

ORLAT - SĂLIȘTE HM 10,363

NU

C 70 210 448 5180

SĂLIȘTE HM - APOLDU DE SUS HM 13,080

NU

D 50 210 449 5182

APOLDU DE SUS HM - MIERCUREA SIBIULUI HM 10,018

NU

C 70 210 450 5184

MIERCUREA SIBIULUI HM - CUNȚA HM 7,970

NU

B 100 210 451 5186

CUNȚA HM - SEBEȘ ALBA 12,943

NU

D 50 210 452 5190

SEBEȘ ALBA - R1 VINTU 5,908

NU

C 80 210 453 5192

R1 VINTU - VINȚU DE JOS 3,294

NU

C 80 210 454 5194

R1 VINTU - R2 VINTU 1,150

NU

C 80 200/210 455 5906

ȘIBOT - SEMNAL SIBOT 1,000

DA

D 30 212 456 5724

SEMNAL SIBOT - CUGIR HM 11,324

DA

D 30 212 457 3944

SIMERIA - SEMNAL SIMERIA 1,000

DA

C 60 213 458 3874

SEMNAL SIMERIA - BÂRCEA MICĂ HM 5,329

DA

C 60 213 459 3876

BÂRCEA MICĂ HM - HUNEDOARA 9,250

DA

C 80 213 460 3878

BÂRCEA MICĂ HM - PESTIȘ 2,900

DA

C 80 214 461 3940

CARANSEBEȘ - SEMNAL CARANSEBES 1,000

NU

D 30 215 462 3858

SEMNAL CARANSEBES - CARANSEBEȘ ȚIGLĂRIE HM 1,954

NU

D 30 215 463 3860

CARANSEBEȘ ȚIGLĂRIE HM - OȚELU ROȘU 14,636

NU

D 30 215 464 3862

OȚELU ROȘU - ZĂVOIU HM 6,675

NU

D 30 215 465 3864

ZĂVOIU HM - VOISLOVA HM 4,327

NU

D 30 215 466 3866

VOISLOVA HM - BOUȚARI hcv 8,833

NU

D 15 215 467 3870

HAȚEG hcv - SEMNAL SUBCETATE 2,918

NU

D 15 215 468 3942

SEMNAL SUBCETATE - SUBCETATE 1,000

NU

D 15 215 469 3200

LUGOJ - COȘTEIU MARE HM 8,912

NU

C 80 216 470 3202

COȘTEIU MARE HM - CLICIOVA 12,969

NU

C 80 216 471 3204

CLICIOVA - MĂNĂȘTUR HM 9,277

NU

C 80 216 472 3206

MĂNĂȘTUR HM - FĂGET 8,472

NU

C 80 216 473 3208

FĂGET - MARGINA 7,584

NU

C 80 216 474 3210

MARGINA - HOLDEA HM 11,677

NU

D 50 216 475 3212

HOLDEA HM - DOBRA HM 15,592

NU

C 70 216 476 3214

DOBRA HM - ILIA 8,249

NU

C 80 216 477 3802

TIMIȘOARA EST - GIARMATA HM 10,029

NU

C 80 217 478 3804

GIARMATA HM - REMETEA MICĂ 23,565

NU

C 80 217 479 3806

REMETEA MICĂ - ALIUȘ hcv 11,353

NU

D 15 217 480 3808

ALIUȘ hcv - ZĂBRANI HM 6,983

NU

D 15 217 481 3810

ZĂBRANI HM - SEMNAL RADNA 11,723

NU

D 15 217 482 3922

SEMNAL RADNA - RADNA 1,000

NU

C 80 217 483 3500

TIMIȘOARA NORD - RONAȚ TRIAJ Cab1 4,405

DA

B 100 218 484 3502

RONAȚ TRIAJ Cab1 - RONAȚ TRIAJ Gr.D 2,500

DA

B 100 218 485 3504

RONAȚ TRIAJ Gr.D - SÂNANDREI HM 6,295

DA

C 70 218 486 3550

SÂNANDREI HM - BĂILE CĂLACEA 7,182

DA

C 70 218 487 3552

BĂILE CĂLACEA - ORȚIȘOARA 5,936

DA

C 70 218 488 3554

ORȚIȘOARA - VINGA HM 6,241

DA

C 70 218 489 3556

VINGA HM - ȘAG HM 7,541

DA

C 70 218 490 3558

ȘAG HM - VALEA VIILOR HM 5,490

DA

C 70 218 491 3560

VALEA VIILOR HM - ARADU NOU 5,503

DA

C 70 218 492 3562

ARADU NOU - Ram. GLOGOVĂȚ 2,709

DA

B 100 218 493 3564

Ram. GLOGOVĂȚ - ARAD 3,483

DA

B 100 218 494 3906

ARADU NOU - SEMNAL ARADU NOU 0,700

NU

C 75 219 495 3742

SEMNAL ARADU NOU - ZADARENI HM 8,932

NU

C 75 219 496 3744

ZADARENI HM - SEMNAL PERIAM Z 31,732

NU

C 75 219 497 3954

SEMNAL PERIAM Z – PERIAM 0,632

NU

C 75 219 498 3956

PERIAM - SEMNAL PERIAM SN 0,874

NU

D 40 219 499 3774

SEMNAL PERIAM SN - SEMNAL SATU NOU P 10,298

NU

D 40 219 500 3964

SEMNAL SATU NOU P – Ram SATU NOU 0,243

NU

D 40 219 501 3566

GLOGOVĂȚ - Ram. GLOGOVĂȚ 6,366

DA

D 50 220 502 3970

LOVRIN - SEMNAL LOVRIN N 0,793

NU

D 50 221 503 3772

SEMNAL LOVRIN N - NERĂU hcv 26,516

NU

D 50 221 504 3908

SÂNANDREI HM - SEMNAL SANANDREI 1,081

NU

C 70 222 505 3746

SEMNAL SANANDREI - SEMNAL PERIAM S 34,359

NU

C 70 222 506 3958

SEMNAL PERIAM S - PERIAM 0,717

NU

D 50 222 507 3962

PERIAM - SEMNAL PERIAM SM 0,893

NU

D 50 222 508 3748

SEMNAL PERIAM SM - SEMNAL SANN.MARE P 16,848

NU

D 50 222 509 3978

SEMNAL SANN.MARE P - SÂNNICOLAU MARE 0,503

NU

D 50 222 510 3980

SÂNNICOLAU MARE - SEMNAL SANN.MARE V 0,852

NU

D 50 222 511 3750

SEMNAL SANN.MARE V - VĂLCANI hcv 20,128

NU

D 50 222 512 3620

ARAD - ARAD VEST 5,133

NU

D 50 223 513 3904

ARAD VEST - SEMNAL ARAD VEST 1,100

NU

D 50 223 514 3732

SEMNAL ARAD VEST - PECICA 14,400

NU

D 50 223 515 3734

PECICA - NĂDLAC 31,799

NU

D 50 223A 516 5908

BĂRĂBANȚ HM - ANTESTATIA BARABANT PO 1,397

NU

D 50 224 517 5732

ANTESTATIA BARABANT PO - ZLATNA TEHNICA 31,124

NU

D 50 224 518 5734

ZLATNA TEHNICA - ZLATNA hcv 5,510

NU

D 45 224 519 5904

UCEA - SEMNAL UCEA 0,300

NU

D 30 225 520 5716

SEMNAL UCEA - VICTORIA HM 8,678

NU

D 30 225 521 3884

Ram. MINTIA - SEMNAL MINTIA 0,600

NU

D 15 227 522 3882

SEMNAL MINTIA - PĂULIȘ LUNCA Gr.TEHNICA HM 3,586

NU

D 15 227 523 1100

BUCUREȘTI NORD Gr.A - BUCUREȘTI TRIAJ PO 5,398

DA

A 140 300 524 1102

BUCUREȘTI TRIAJ PO - DEPOUL BUCUREȘTI TRIAJ PO 2,252

DA

A 140 300 525 1202

DEPOUL BUCUREȘTI TRIAJ PO - CHITILA 1,805

DA

A 140 300 526 1204

CHITILA - PM. R1 BUCIUMENI 4,088

DA

A 140 300 527 1210

PM R1 BUCIUMENI - BUFTEA 3,355

DA

A 140 300 528 1214

BUFTEA - PERIȘ 13,322

DA

A 140 300 529 1216

PERIȘ - CRIVINA 9,503

DA

A 140 300 530 1218

CRIVINA - BRAZI 11,726

DA

A 140 300 531 1220

BRAZI - P.M. Ram PLOIESTI TJ. 4,586

DA

B 120 300 532 1532

P.M. Ram PLOIESTI TJ. - PLOIEȘTI SUD 3,469

DA

C 90 300 533 1500

PLOIEȘTI SUD - PLOIEȘTI VEST 3,002

DA

C 70 300 534 1224

PLOIEȘTI VEST - BUDA 6,948

DA

A 140 300 535 1226

BUDA - FLOREȘTI PRAHOVA 11,709

DA

A 140 300 536 1228

FLOREȘTI PRAHOVA - CÂMPINA 14,189

DA

B 110 300 537 1230

CÂMPINA - COMARNIC 14,256

DA

B 100 300 538 1232

COMARNIC - VALEA LARGĂ HM 9,783

DA

C 85 300 539 1234

VALEA LARGĂ HM - SINAIA 5,383

DA

C 80 300 540 1236

SINAIA - BUȘTENI 7,562

DA

C 90 300 541 1238

BUȘTENI - AZUGA 3,940

DA

C 80 300 542 1240

AZUGA - PREDEAL 7,274

DA

C 80 300 543 5000

PREDEAL - TIMIȘU DE SUS HM 10,001

DA

D 50 300 544 5002

TIMIȘU DE SUS HM - DÂRSTE HM 10,149

DA

C 65 300 545 5004

DÂRSTE HM - BRAȘOV 6,164

DA

B 100 300 546 5020

BRAȘOV - STUPINI HM 5,443

DA

D 50 300 547 5022

STUPINI HM - BOD HM 6,595

DA

B 100 300 548 5024

BOD HM - FELDIOARA HM 8,811

DA

D 50 300 549 5026

FELDIOARA HM - APAȚA 15,844

DA

D 50 300 550 5028

APAȚA - AUGUSTIN HM 12,496

DA

C 60 300 551 5030

AUGUSTIN HM - RACOȘ HM 10,623

DA

C 65 300 552 5032

RACOȘ HM - RUPEA 13,986

DA

C 65 300 553 5034

RUPEA - CAȚA HM 8,611

DA

B 100 300 554 5036

CAȚA HM - BEIA HM 9,984

DA

B 95 300 555 5038

BEIA HM - MURENI HM 18,343

DA

C 90 300 556 5040

MURENI HM - VÂNĂTORI 6,832

DA

B 100 300 557 5042

VÂNĂTORI - ALBEȘTI TÂRNAVA HM 5,116

DA

C 70 300 558 5044

ALBEȘTI TÂRNAVA HM - SIGHIȘOARA 4,785

DA

C 70 300 559 5046

SIGHIȘOARA - DANEȘ HM 7,235

DA

A 160 300 560 5048

DANEȘ HM - DUMBRĂVENI HM 10,946

DA

A 160 300 561 5050

DUMBRĂVENI HM - MEDIAȘ 17,937

DA

A 160 300 562 5054

MEDIAȘ - COPȘA MICĂ 10,312

DA

A 160 300 563 5060

COPȘA MICĂ - VALEA LUNGĂ HM 17,841

DA

A 160 300 564 5064

VALEA LUNGĂ HM - BLAJ 12,339

DA

A 160 300 565 5068

BLAJ - CRĂCIUNEL HM 5,158

DA

B 120 300 566 5070

CRĂCIUNEL HM - Ram.PODU MURES 11,169

DA

A 160 300 567 5076

Ram.PODU MURES - PODU MURES HM 1,379

DA

A 160 300 568 5078

Ram.PODU MUREȘ HM - Ram. COȘLARIU 4,199

DA

A 160 300/200 569 5074

POD MUREȘ HM - TEIUȘ 3,428

DA

C 70 300 570 5214

TEIUȘ - AIUD HM 13,176

DA

B 100 300 571 5216

AIUD HM - UNIREA HM 13,913

DA

B 100 300 572 5218

UNIREA HM - RĂZBOIENI 6,448

DA

B 100 300 573 4000

RĂZBOIENI - CĂLĂRAȘI TURDA HM 9,440

DA

C 85 300 574 4002

CĂLĂRAȘI TURDA HM- CÂMPIA TURZII 7,611

DA

B 100 300 575 4004

CÂMPIA TURZII - VALEA FLORILOR HM 14,975

DA

C 80 300 576 4006

VALEA FLORILOR HM - BOJU HM 7,935

DA

D 50 300 577 4008

BOJU HM - TUNEL HM 5,791

DA

C 60 300 578 4010

TUNEL HM - COJOCNA HM 5,692

DA

C 60 300 579 4012

COJOCNA HM - Ram.JUCU 4,038

DA

B 100 300 580 4014

Ram.JUCU - APAHIDA 0,916

DA

C 70 300 581 4016

APAHIDA - CLUJ NAPOCA EST 5,749

DA

B 120 300 582 4018

CLUJ NAPOCA EST - CLUJ NAPOCA 6,622

DA

B 120 300 583 4020

CLUJ NAPOCA - BACIU TRIAJ HM 4,783

DA

C 80 300 584 4022

BACIU TRIAJ HM - MERA HM 7,241

NU

C 65 300 585 4024

MERA HM - GÂRBĂU PM 8,567

NU

C 65 300 586 4026

GÂRBĂU PM - AGHIREȘ 7,255

NU

C 65 300 587 4028

AGHIREȘ - STANA HM 10,898

NU

C 65 300 588 4030

STANA HM - HUEDIN 10,678

NU

C 65 300 589 4032

HUEDIN - BRĂIȘORU HM 8,729

NU

C 65 300 590 4034

BRĂIȘORU HM - POIENI 6,630

NU

C 65 300 591 4036

POIENI - CIUCEA HM 7,061

NU

C 65 300 592 4038

CIUCEA HM - PIATRA CRAIULUI HM 10,745

NU

C 65 300 593 4040

PIATRA CRAIULUI HM - BULZ HM 3,954

NU

C 65 300 594 4042

BULZ HM - BRATCA 5,993

NU

C 65 300 595 4044

BRATCA - ȘUNCUIUȘ HM 6,239

NU

C 65 300 596 4046

ȘUNCUIUȘ HM - VADU CRIȘULUI HM 6,866

NU

C 65 300 597 4048

VADU CRIȘULUI HM - ALEȘD 12,115

NU

C 65 300 598 4050

ALEȘD - TELECHIU HM 6,793

NU

B 100 300 599 4052

TELECHIU HM -TILEAGD 4,431

NU

C 80 300 600 4054

TILEAGD - OȘORHEI HM 13,565

NU

C 80 300 601 4056

OȘORHEI HM - ORADEA EST 5,892

NU

C 80 300 602 4058

ORADEA EST - ORADEA 3,634

NU

C 70 300 603 4060

ORADEA - EPISCOPIA BIHOR 5,737

NU

C 80 300 604 942

EPISCOPIA BIHOR - EPISCOPIA BIHOR FR. 7,112

NU

D 50 300A 605 1222

P.M. Ram PLOIESTI TJ. - PLOIEȘTI VEST 2,942

DA

C 90 302/303 606 1212

BUFTEA - PM R3 BUCIUMENI 3,356

DA

D 50 301B 607 1746

MOGOȘOAIA - PM R3 BUCIUMENI 6,129

DA

D 50 301Ba 608 1208

PM R3 BUCIUMENI - PM R1 BUCIUMENI 0,830

DA

D 50 301Ba 609 1740

Ram. PASĂREA - VOLUNTARI HM 2,367

DA

D 50 301Bb 610 1742

VOLUNTARI HM - OTOPENI HM 12,821

DA

D 30 301Bb 611 1744

OTOPENI HM - MOGOȘOAIA 6,293

DA

D 30 301Bb 612 1736

R2 PANTELIMON - VOLUNTARI HM 0,930

DA

D 15 301Bc 613 1720

JILAVA - BERCENI HM 3,061

NU

D 50 301D 614 1722

BERCENI HM - BUCUREȘTI SUD 13,258

NU

D 50 301D 615 1728

BUCUREȘTI SUD - P.M. R1 BUCUREȘTI SUD 1,494

DA

D 50 301D 616 1730

P.M.R1 BUCUREȘTI SUD - P.M Ram. VOLUNTARI 4,359

DA

D 30 301D 617 1732

PANTELIMON - P.M Ram. VOLUNTARI 3,752

DA

D 30 301D 618 1708

R1 JILAVA - R2 JILAVA 0,692

NU

D 50 301E1 619 1700

CHIAJNA - BUCUREȘTI VEST 5,292

NU

B 100 301Eb 620 1702

BUCUREȘTI VEST - VÂRTEJU 7,709

NU

B 100 301Eb 621 1704

VÂRTEJU - R1 JILAVA 7,360

NU

B 100 301Eb 622 1706

R1 JILAVA - JILAVA 1,231

NU

B 100 301Eb 623 1758

CHITILA - Ram.RUDENI 2,200

DA

D 50 301F 624 1760

Ram.RUDENI - CHIAJNA 2,417

DA

D 50 301F 625 1752

PM. GIULEȘTI - Ram. RUDENI 0,887

DA

D 40 301FD2 626 1768

BUCUREȘTI TRIAJ - BUCUREȘTII NOI 1,831

DA

D 30 301G 627 1756

BUCUREȘTI TRIAJ - CHITILA (V CHITILA) 2,635

DA

D 50 301I 628 1750

PM. GIULEȘTI - CHITILA 1,558

DA

D 50 301J 629 1786

BUCUREȘTI TRIAJ - Ram. COLENTINA 1,800

DA

D 40 301K 630 1780

Ram. COLENTINA - MOGOSOAIA 4,667

DA

C 60 301K 631 1784

PM. GIULEȘTI - Ram. COLENTINA 0,926

DA

D 40 301L 632 1770

BUCUREȘTI TRIAJ - BUCUREȘTI TRIAJ POST 17 0,474

DA

D 30 301M1 633 1774

BUCUREȘTI TRIAJ POST 17 - Ram.PAJURA 1,804

DA

D 50 301M 634 1778

CHITILA - PAJURA HM 4,052

DA

C 60 301Q 635 1776

PAJURA HM - Ram.PAJURA 2,248

DA

D 30 301Q 636 1724

BUCUREȘTI SUD - BUCUREȘTI SUD CĂL 1,848

NU

D 30 301V 637 1726

BUCUREȘTI SUD CĂL.- P.mac. R1 BUCUREȘTI SUD 1,162

NU

D 10 301V1 638 1772

BUCUREȘTII NOI gr.C - BUCUREȘTI TRIAJ Post 17 1,436

DA

D 40 301X 639 1782

Ram.RUDENI - Ram. COLENTINA 1,500

DA

D 30 301Y 640 1734

P.M Ram. VOLUNTARI - VOLUNTARI 2,691

DA

D 30 301W 641 1762

BUCUREȘTII NOI - Ram.RUDENI 2,509

DA

D 50 301Z 642 1764

BUCUREȘTII NOI Gr.C - Ram.RUDENI 2,670

DA

D 50 301Z2 643 1354

BUCUREȘTI NORD gr.A - BUCUREȘTI GRIVIȚA 2,200

DA

D 30 301P 644 1356

BUCUREȘTI GRIVIȚA - BUCUREȘTI BĂNEASA 3,000

NU

D 30 301P 645 1350

BUCUREȘTI NORD gr.A - BUCUREȘTI NORD gr.AT 2,200

DA

D 30 301P1 646 1538

BRAZI - PLOIEȘTI TRIAJ 4,586

DA

C 65 304A 647 1520

BRAZI - GHIGHIU 6,655

DA

C 65 304C 648 1522

GHIGHIU - DÂMBU HM 3,406

DA

D 50 304E 649 1526

DÂMBU HM- PLOIEȘTI EST 2,274

DA

D 50 304E 650 1536

PLOIEȘTI TRIAJ - PLOIEȘTI VEST 3,063

DA

C 60 304G 651 1524

GHIGHIU - Ram. CORLĂTEȘTI 2,923

DA

D 50 304F 652 1534

PLOIEȘTI TRIAJ - PLOIEȘTI SUD 3,469

DA

C 60 304I 653 1508

PLOIEȘTI EST - PLOIEȘTI EST P1 2,127

DA

D 50 304O 654 1904

PLOIEȘTI VEST - SEMNAL YC PL. VEST 0,800

DA

C 60 304N 655 1254

SEMNAL YC PL. VEST - PLOIEȘTI CRÂNG HM 2,335

DA

C 60 304N 656 1506

PLOIEȘTI SUD - PLOIEȘTI EST P1 3,280

DA

C 80 305 657 1510

PLOIEȘTI EST P1 - PLOIEȘTI NORD 2,955

DA

C 80 305 658 1914

PLOIEȘTI NORD - SEMNAL PLOIESTI N 1,000

NU

C 80 305 659 1652

SEMNAL PLOIESTI N - BLEJOI 2,914

NU

C 80 305 660 1654

BLEJOI - FĂGET TELEAJEN HM 18,160

NU

C 80 305 661 1656

FĂGET TELEAJEN HM- VĂLENII DE MUNTE 4,580

NU

C 80 305 662 1658

VĂLENII DE MUNTE - TEIȘANI HM 6,618

NU

C 80 305 663 1660

TEIȘANI HM - MĂNECIU HM 10,910

NU

D 40 305 664 1908

PLOIEȘTI VEST - SEMNAL XT PL. VEST 1,000

NU

D 50 306 665 1552

SEMNAL XT PL. VEST - CRÂNGU LUI BOT HM 5,825

NU

D 50 306 666 1554

CRÂNGU LUI BOT HM -TÂRGȘORU NOU HM 4,719

NU

D 50 306 667 1556

TÂRGȘORU NOU HM - I.L.CARAGIALE 10,766

NU

D 50 306 668 1558

I.L.CARAGIALE - MIJA 5,175

NU

D 50 306 669 1560

MIJA - TÂRGOVIȘTE NORD 16,419

NU

D 50 306 670 1150

TÂRGOVIȘTE NORD - TEIȘ HM 1,673

NU

C 80 306 671 1902

BUDA - SEMNAL BUDA 0,200

NU

D 50 311 672 1248

SEMNAL BUDA - PLOPENI SAT HM 11,519

NU

D 50 311 673 1250

PLOPENI SAT HM - SLĂNIC 22,316

NU

D 50 311 674 5006

DÂRSTE - Ram.BRAȘOV TRANZIT 5,808

DA

D 50 314A 675 5010

Ram.BRAȘOV TRANZIT - BRAȘOV TRIAJ 0,700

DA

D 30 314A 676 5302

BRAȘOV - Ram. DARSTE 0,800

DA

D 45 314B 677 5304

Ram. DARSTE - BRAȘOV TJ 1,400

DA

D 30 314B 678 5308

Ram. DARSTE - Ram.BRAȘOV TRANZIT 0,200

DA

D 30 314C 679 5306

BRAȘOV TRIAJ - HĂRMAN 5,047

DA

D 50 314F 680 5522

DEDA - ALUNIȘ MUREȘ HM 5,797

NU

B 100 316 681 5520

ALUNIȘ MUREȘ HM - REGHIN 16,107

NU

B 100 316 682 5518

REGHIN - DUMBRĂVIOARA HM 17,111

NU

C 70 316 683 5516

DUMBRĂVIOARA HM - TÂRGU MUREȘ NORD HM 11,585

NU

C 80 316 684 5514

TÂRGU MUREȘ NORD HM - TÂRGU MUREȘ 3,561

NU

D 50 316 685 5512

TÂRGU MUREȘ - TÂRGU MUREȘ SUD 5,101

NU

C 80 316 686 5510

TÂRGU MUREȘ SUD - G-ral N. DASCALESCU HM 3,067

NU

C 80 316 687 5508

G-ral N. DASCALESCU HM - SÂNPAUL HM 10,929

NU

C 80 316 688 5506

SÂNPAUL HM - IERNUT 9,495

NU

C 80 316 689 5504

IERNUT - LUDUȘ 11,515

NU

C 80 316 690 5502

LUDUȘ - GLIGOREȘTI HM 9,440

NU

C 80 316 691 5500

GLIGOREȘTI HM - RĂZBOIENI 9,727

NU

C 80 316 692 5300

BRAȘOV - HĂRMAN 7,178

DA

C 70 316 693 5310

HĂRMAN - PREJMER HM 8,715

DA

C 90 316 694 5312

PREJMER HM - OZUN HM 8,508

DA

C 90 316 695 5314

OZUN HM - SFÂNTU GHEORGHE 7,694

DA

B 100 316 696 5316

SFÂNTU GHEORGHE - BODOC HM 9,488

DA

B 100 316 697 5318

BODOC HM - MALNAȘ BĂI 10,979

DA

C 70 316 698 5320

MALNAȘ BĂI - BICSADU OLTULUI HM 7,885

DA

C 70 316 699 5322

BICSADU OLTULUI HM - BĂILE TUȘNAD HM 6,099

DA

C 65 316 700 5324

BĂILE TUȘNAD HM - TUȘNAD SAT 5,596

DA

C 65 316 701 5326

TUȘNAD SAT - SÂNSIMION HM 9,072

DA

B 100 316 702 5328

SÂNSIMION HM - SÂNCRĂIENI HM 5,998

DA

B 100 316 703 5330

SÂNCRĂIENI HM - MIERCUREA CIUC 7,725

DA

B 100 316 704 5332

MIERCUREA CIUC - SICULENI 8,281

DA

B 100 316 705 5350

SICULENI - MĂDĂRAȘ CIUC HM 7,314

DA

C 80 316 706 5352

MĂDĂRAȘ CIUC HM - IZVORU OLTULUI 9,868

DA

C 80 316 707 5354

IZVORU OLTULUI - IZVORU MUREȘULUI HM 10,783

DA

C 70 316 708 5356

IZVORU MUREȘULUI HM - VOȘLĂBENI HM 10,129

DA

C 70 316 709 5358

VOȘLĂBENI HM - GHEORGHENI 8,965

DA

B 100 316 710 5360

GHEORGHENI - LĂZAREA HM 4,353

DA

B 100 316 711 5362

LĂZAREA HM - DITRĂU 7,583

DA

B 100 316 712 5364

DITRĂU - SUBCETATE MUREȘ HM 8,520

DA

C 80 316 713 5366

SUBCETATE MUREȘ HM - GĂLĂUȚAȘI HM 7,538

DA

C 65 316 714 5368

GĂLĂUȚAȘI HM- TOPLIȚA 5,941

DA

C 65 316 715 5370

TOPLIȚA - STÂNCENI HM 9,095

DA

D 50 316 716 5372

STÂNCENI HM - LUNCA BRADULUI HM 13,023

DA

D 50 316 717 5374

LUNCA BRADULUI HM - RĂSTOLIȚA HM 12,642

DA

D 50 316 718 5376

RĂSTOLIȚA HM - DEDA BISTRA HM 5,273

DA

C 70 316 719 5378

DEDA BISTRA HM- DEDA 3,958

DA

C 70 316 720 5914

VOȘLĂBENI - SEMNAL VOSLABENI 1,000

DA

D 30 316A 721 5762

SEMNAL VOSLABENI - CHILENI CARIERA 6,021

DA

D 30 316A 722 5910

HĂRMAN - SEMNAL HARMAN 0,500

NU

C 80 317 723 5742

SEMNAL HARMAN - BUDILA hcv 9,983

NU

C 80 317 724 5744

BUDILA hcv - ÎNTORSURA BUZĂULUI HM 18,805

NU

D 50 317 725 5912

SFÂNTU GHEORGHE - SEMNAL SF GHEORGHE 0,400

NU

C 60 318 726 5750

SEMNAL SF GHEORGHE - MOACSA HM 10,228

NU

C 60 318 727 5752

MOACSA HM - COVASNA HM 18,057

NU

D 50 318 728 5754

COVASNA HM - IMECI HM 9,644

NU

D 50 318 729 5756

IMECI HM - TÂRGU SECUIESC 6,149

NU

D 50 318 730 5758

TÂRGU SECUIESC - BREȚCU HM 21,776

NU

D 40 318 731 5916

VÂNĂTORI - SEMNAL VANATORI 2,000

NU

D 50 319 732 5766

SEMNAL VANATORI - CRISTUR 9,510

NU

D 50 319 733 5768

CRISTUR HM- ODORHEI 25,802

NU

D 50 319 734 5918

BLAJ - SEMNAL BLAJ 0,300

NU

D 50 320 735 5772

SEMNAL BLAJ - JIDVEI hcv 17,903

NU

D 50 320 736 5774

JIDVEI hcv- TÂRNĂVENI 19,785

NU

D 50 320 737 5778

TÂRNĂVENI - BĂLĂUȘERI hcv 33,029

NU

D 50 320 738 5780

BĂLĂUȘERI hcv - SOVATA PO 35,504

NU

D 50 320 739 5782

SOVATA PO - PRAID HM 6,939

NU

D 30 320 740 4904

ORADEA EST - SEMNAL ORADEA EST 1,000

NU

D 45 324 741 4742

SEMNAL ORADEA EST - BĂILE FELIX PO 5,876

NU

D 45 324 742 4744

BĂILE FELIX PO - CORDĂU PO 3,382

NU

D 45 324 743 4710

HOLOD - Ram.TINCA 1,566

NU

D 50 324 744 4712

Ram.TINCA - BEIUȘ 31,835

NU

D 50 324 745 4714

BEIUȘ - SUDRIGIU HM 7,859

NU

D 50 324 746 4716

SUDRIGIU HM - ȘTEI HM 8,216

NU

C 65 324 747 4718

ȘTEI HM - VAȘCĂU HM 6,327

NU

C 65 324 748 4708

HOLOD VEST HM - Ram.TINCA 0,510

NU

D 30 326 749 4900

CIUMEGHIU HM - SEMNAL CIUMEGHIU 0,800

NU

D 50 327 750 4702

SEMNAL CIUMEGHIU - TINCA HM 27,069

NU

D 50 327 751 4704

TINCA HM - HOLOD VEST HM 14,278

NU

D 50 327 752 4706

HOLOD VEST HM - HOLOD 2,299

NU

D 50 327 753 3600

ARAD - UTVINIȘU NOU 6,519

DA

B 100 328 754 3602

UTVINIȘU NOU - SÂNTANA 16,919

NU

C 70 328 755 3604

SÂNTANA - ȘIMAND HM 11,665

NU

B 100 328 756 3606

ȘIMAND HM - NĂDAB 7,399

NU

B 100 328 757 3608

NĂDAB - CHIȘINEU CRIȘ 4,918

NU

B 100 328 758 3610

CHIȘINEU CRIȘ - ZERIND HM 8,033

NU

B 100 328 759 3612

ZERIND HM - CIUMEGHIU HM 15,724

NU

B 100 328 760 4500

CIUMEGHIU HM - SALONTA 10,231

NU

D 50 328 761 4502

SALONTA - CEFA HM 12,502

NU

D 50 328 762 4504

CEFA HM - LEȘ BIHOR HM 10,366

NU

D 50 328 763 4506

LEȘ BIHOR HM - ORADEA VEST HM 10,731

NU

D 50 328 764 4508

ORADEA VEST HM - ORADEA 5,493

NU

B 100 328 765 3902

SÂNTANA - SEMNAL SANTANA 1,000

NU

C 80 330 766 3712

SEMNAL SANTANA - ȘIRIA HM 10,922

NU

C 80 330 767 3714

ȘIRIA HM - TÂRNOVA ZĂRAND HM 16,508

NU

C 80 330 768 3716

TÂRNOVA ZĂRAND HM - SEMNAL INEU 9,768

NU

C 80 330 769 3950

SEMNAL INEU - INEU 1,016

NU

C 80 330 770 3952

INEU - Ram.INEU 1,371

NU

C 55 330 771 3720

Ram.INEU - SEBIȘ HM 25,828

NU

C 80 330 772 3722

SEBIȘ HM - GURAHONȚ 22,601

NU

C 80 330 773 3724

GURAHONȚ - VÂRFURILE HM 18,497

NU

D 50 330 774 3726

VÂRFURILE HM - HĂLMAGIU HM 7,438

NU

D 50 330 775 3728

HĂLMAGIU HM - BRAD HM 28,756

NU

D 50 330 776 3718

Ram.INEU - CERMEI hcv 13,086

NU

D 15 331 777 3900

NĂDAB - SEMNAL NADAB 1,000

NU

D 15 332 778 3704

SEMNAL NADAB - PĂDURENI ARAD 2,787

NU

D 15 332 779 3706

PĂDURENI ARAD - GRĂNICERI 15,926

NU

D 15 332 780 944

SALONTA - SALONTA FR. 12,748

NU

D 50 333 781 4902

ORADEA VEST - SEMNAL ORADEA VEST 0,700

NU

D 30 334 782 4732

SEMNAL ORADEA VEST - CHERESIG hcv 16,407

NU

D 30 334 783 4510

EPISCOPIA BIHOR - ORADEA VEST HM 6,070

NU

D 30 335 784 4600

EPISCOPIA BIHOR - BIHARIA 8,406

NU

B 100 400 785 4602

BIHARIA HM - DIOSIG HM 19,593

NU

B 100 400 786 4604

DIOSIG HM - Ram.TÂRGUȘOR BIHOR 9,714

NU

B 100 400 787 4606

Ram.TÂRGUȘOR BIHOR - SĂCUIENI BIHOR 0,782

NU

B 100 400 788 4620

SĂCUIENI BIHOR - ȘILINDRU HM 9,419

NU

B 100 400 789 4622

ȘILINDRU HM - VALEA LUI MIHAI 12,178

NU

B 100 400 790 4624

VALEA LUI MIHAI - SANISLĂU HM 19,306

NU

B 100 400 791 4626

SANISLĂU HM - CAREI 11,881

NU

B 100 400 792 4630

CAREI - GEN. GHE. AVRAMESCU HM 16,501

NU

B 100 400 793 4632

GEN. GHE. AVRAMESCU HM - SATU MARE SUD 16,444

NU

C 80 400 794 4634

SATU MARE SUD - SATU MARE 3,111

NU

B 100 400 795 4650

SATU MARE - Ram.BOTIZ 4,941

NU

B 100 400 796 4654

Ram.BOTIZ - MICULA HM 7,828

NU

B 100 400 797 4656

MICULA HM - PORUMBEȘTI HM 5,912

NU

B 100 400 798 4658

PORUMBEȘTI HM - HALMEU 3,835

NU

B 100 400 799 930

HALMEU - HALMEU FR. 1,275

NU

D 50 400 800 4652

Ram.BOTIZ - BOTIZ 1,600

NU

C 60 400A 801 941

VALEA LUI MIHAI - VALEA LUI MIHAI FR. 7,752

NU

C 60 406 802 940

CAREI - CAREI FR. 10,272

NU

D 50 407 803 4450

BAIA MARE - Ram.LĂPUȘEL 2,905

NU

D 50 401 804 4454

Ram.LĂPUȘEL - BUȘAG HM 7,617

NU

D 50 401 805 4456

BUȘAG HM - SEINI 13,969

NU

D 50 401 806 4458

SEINI - APA HM 8,532

NU

D 50 401 807 4460

APA HM - MEDIEȘU AURIT HM 5,139

NU

D 50 401 808 4462

MEDIEȘU AURIT HM - BOTIZ HM 14,991

NU

B 100 401 809 4464

BOTIZ HM - SATU MARE 6,240

NU

B 100 401 810 4908

BOTIZ - SEMNAL BOTIZ 1,000

NU

D 50 401A 811 4772

SEMNAL BOTIZ - LIVADA HM 16,007

NU

D 50 401A 812 4774

LIVADA HM - BIXAD hcv 29,341

NU

D 15 401A 813 4610

SĂCUIENI BIHOR - Ram.DIOSIG 0,794

NU

C 65 404 814 4750

Ram.DIOSIG - MARGHITA 24,276

NU

C 65 404 815 4752

MARGHITA - Ram.BOGEU 3,916

NU

C 65 404 816 4754

Ram.BOGEU - SUPLACU DE BARCĂU 18,008

NU

C 65 404 817 4756

SUPLACU DE BARCĂU - ȘIMLEU SILVANIEI 26,426

NU

D 50 404 818 4758

ȘIMLEU SILVANIEI - SEMNAL SARMASAG 12,790

NU

D 40 404 819 4906

SEMNAL SARMASAG - SĂRMĂȘAG 0,800

NU

D 40 404 820 4760

Ram.BOGEU - POPEȘTI 12,664

NU

D 15 404A 821 4608

Ram.DIOSIG - Ram.TÂRGUȘOR BIHOR 0,401

NU

D 40 404C 822 4354

ZALĂU NORD - BORLA PM 10,331

NU

C 80 408 823 4356

BORLA PM - SĂRMĂȘAG 12,076

NU

C 80 408 824 4358

SĂRMĂȘAG - ACÂȘ HM 22,523

NU

C 80 408 825 4360

ACÂȘ HM - TĂȘNAD HM 15,480

NU

C 80 408 826 4362

TĂȘNAD HM - CAREI 27,792

NU

C 80 408 827 4350

JIBOU - MIRȘID HM 11,720

NU

D 50 409 828 4352

MIRȘID - ZALĂU NORD 11,196

NU

D 50 409 829 4100

APAHIDA - Ram. COJOCNA 0,720

DA

B 100 412 830 4104

Ram.COJOCNA - JUCU HM 8,258

DA

B 100 412 831 4106

JUCU HM - BONȚIDA HM 7,276

DA

B 100 412 832 4108

BONȚIDA HM - ICLOD HM 6,450

DA

C 70 412 833 4110

ICLOD HM - GHERLA 9,955

DA

C 70 412 834 4112

GHERLA - DEJ CĂLĂTORI 13,883

DA

D 50 412 835 4300

DEJ CĂLĂTORI - Ram. DEJ 1,203

NU

C 70 412 836 4302

Ram. DEJ - CĂȘEIU HM 5,144

NU

C 80 412 837 4304

CĂȘEIU HM - GÂLGĂU 17,066

NU

C 85 412 838 4306

GÂLGĂU - ILEANDA 16,117

NU

C 85 412 839 4308

ILEANDA - RĂSTOCI HM 6,890

NU

C 85 412 840 4310

RĂSTOCI HM - LETCA HM 6,670

NU

C 85 412 841 4312

LETCA HM - CUCIULAT HM 4,698

NU

D 50 412 842 4314

CUCIULAT HM - BĂBUȚENI HM 3,597

NU

D 50 412 843 4316

BĂBUȚENI HM - SURDUC SĂLAJ HM 8,021

NU

D 50 412 844 4318

SURDUC SĂLAJ HM - JIBOU 6,887

NU

C 85 412 845 4400

JIBOU - SOMEȘ ODORHEI HM 9,316

NU

C 85 412 846 4402

SOMEȘ ODORHEI HM - BENESAT HM 8,721

NU

C 85 412 847 4404

BENESAT HM - ULMENI SĂLAJ 8,755

NU

C 85 412 848 4406

ULMENI SĂLAJ - MIREȘU MARE PM 5,856

NU

B 100 412 849 4408

MIREȘU MARE PM - SATULUNG PE SOMEȘ HM 10,544

NU

B 100 412 850 4410

SATULUNG PE SOMEȘ HM - Ram.BUȘAG 11,514

NU

B 100 412 851 4412

Ram.BUȘAG - BAIA MARE 3,092

NU

B 100 412 852 4102

Ram.JUCU - Ram.COJOCNA 0,744

DA

C 60 413 853 4452

Ram.LĂPUȘEL - Ram.BUȘAG 0,792

NU

D 30 415 854 4130

BECLEAN PE SOMEȘ - COLDĂU HM 5,131

DA

C 80 416 855 4128

COLDĂU HM - RETEAG HM 7,776

DA

D 50 416 856 4126

RETEAG HM - DEJ 9,097

DA

C 80 416 857 4122

DEJ - Ram.DEJ Gr.B 1,558

DA

D 50 416 858 4120

Ram.DEJ Gr.B - DEJ CĂLĂTORI 1,185

DA

C 80 416 859 4150

BECLEAN PE SOMEȘ - MOGOȘENI HM 8,486

DA

C 80 416A 860 4152

MOGOȘENI HM - NIMIGEA HM 5,757

DA

C 80 416A 861 4154

NIMIGEA HM - SALVA 7,278

DA

C 80 416A 862 4160

SALVA - NĂSĂUD 6,316

DA

C 80 416A 863 4162

NĂSĂUD - REBRIȘOARA HM 4,746

DA

C 80 416A 864 4164

REBRIȘOARA HM - FELDRU HM 9,984

DA

C 75 416A 865 4166

FELDRU HM - ILVA MICĂ 4,991

DA

C 75 416A 866 4124

Ram.DEJ Gr.B - Ram.DEJ 0,869

NU

D 30 417 867 4214

DEDA - RÂPA DE JOS HM 7,549

DA

C 70 418A 868 4212

RÂPA DE JOS HM - MONOR GLEDIN 9,954

DA

C 70 418A 869 4210

MONOR GLEDIN - ȘIEU HM 11,383

DA

C 70 418A 870 4208

ȘIEU HM - MĂRIȘELU HM 8,548

DA

C 70 418A 871 4206

MĂRIȘELU HM - SĂRĂȚEL 9,584

DA

C 70 418A 872 4204

SĂRĂȚEL - MĂGHERUȘ ȘIEU HM 6,176

DA

C 90 418 873 4202

MĂGHERUȘ ȘIEU HM - ȘINTEREAG HM 11,247

DA

C 90 418 874 4200

ȘINTEREAG HM - BECLEAN PE SOMEȘ 7,430

DA

C 90 418 875 5920

LUDUȘ - SEMNAL LUDUS 0,200

NU

D 50 420 876 5790

SEMNAL LUDUS - SĂRMAȘU PO 39,066

NU

D 50 420 877 5792

SĂRMAȘU PO - SĂRMĂȘEL hcv 4,961

NU

D 50 420 878 5794

SĂRMĂȘEL hcv - MICEȘTII DE CÂMPIE PO 15,728

NU

D 50 420 879 5796

MICEȘTII DE CÂMPIE PO - LECHINȚA HM 20,756

NU

D 50 420 880 5798

LECHINȚA HM - SEMNAL MAGHERUS SIEU 12,203

NU

D 50 420 881 5922

SEMNAL MAGHERUS SIEU - MĂGHERUȘ ȘIEU 0,600

NU

D 50 420 882 4230

SĂRĂȚEL - BISTRIȚA NORD 10,705

DA

C 80 421 883 4912

BISTRIȚA NORD - SEMNAL BISTRITA N 1,500

NU

D 50 421 884 4792

SEMNAL BISTRITA N - SUSENII BÂRGĂULUI HM 19,531

NU

D 50 421 885 4794

SUSENII BÂRGĂULUI HM - BISTRITA BARGAULUI hcv 8,589

NU

D 30 421 886 4250

SALVA - COȘBUC HM 9,484

NU

D 50 422 887 4252

COȘBUC HM - TELCIU HM 5,717

NU

D 50 422 888 4254

TELCIU HM - FIAD HM 9,358

NU

D 50 422 889 4256

FIAD HM - DEALU ȘTEFĂNIȚEI 12,474

NU

D 50 422 890 4258

DEALU ȘTEFĂNIȚEI - VIȘEU DE JOS 23,395

NU

D 50 422 891 4264

VIȘEU DE JOS - LEORDINA HM 12,389

NU

C 60 422A 892 4266

LEORDINA HM - VALEA VIȘEULUI 20,183

NU

D 50 422A 893 4270

VALEA VIȘEULUI - BOCICOI HM 12,758

NU

D 50 422B 894 4272

BOCICOI HM - SIGHETU MARMAȚIEI 12,099

NU

C 80 422B 895 4910

ILVA MICĂ - SEMNAL ILVA MICA 1,000

NU

D 15 424 896 4782

SEMNAL ILVA MICA - RODNA VECHE hcv 19,737

NU

D 15 424 897 931

CÂMPULUNG LA TISA - CÂMPULUNG LA TISA FR. 2,507

NU

C 80 429 898 4276

SIGHETU MARMAȚIEI - CÂMPULUNG LA TISA 11,925

NU

C 80 429 899 934

VALEA VIȘEULUI - VALEA VIȘEULUI FR. 1,155

NU

D 30 429 900 1502

PLOIEȘTI SUD - PLOIEȘTI EST 4,280

DA

C 80 500 901 1504

PLOIEȘTI EST - VALEA CĂLUGAREASCĂ HM 6,787

DA

C 70 500 902 7000

VALEA CĂLUGĂREASCĂ HM - CRICOV HM 5,577

DA

C 80 500 903 7002

CRICOV HM - INOTEȘTI HM 9,511

DA

C 80 500 904 7004

INOTEȘTI HM - MIZIL 7,414

DA

C 80 500 905 7006

MIZIL - SĂHĂTENI HM 7,566

DA

C 80 500 906 7008

SĂHĂTENI HM - ULMENI HM 11,969

DA

C 80 500 907 7010

ULMENI HM - BUZĂU Ram.Gr.A 12,892

DA

C 80 500 908 7012

BUZĂU Ram.Gr.A - BUZĂU 2,470

DA

C 80 500 909 7020

BUZĂU - BUZAU Ram.BOBOC 2,997

DA

B 100 500 910 7022

BUZAU Ram.BOBOC - BOBOC HM 8,520

DA

B 100 500 911 7024

BOBOC HM - ZOIȚA HM 10,690

DA

B 100 500 912 7026

ZOIȚA HM- RÂMNICU SĂRAT 11,255

DA

B 100 500 913 7028

RÂMNICU SĂRAT - SIHLEA HM 14,849

DA

B 100 500 914 7030

SIHLEA HM - GUGEȘTI 7,166

DA

C 80 500 915 7032

GUGEȘTI - COTEȘTI HM 7,334

DA

C 80 500 916 7034

COTEȘTI HM - FOCȘANI 7,862

DA

C 80 500 917 7036

FOCȘANI - PUTNA SEACĂ HM 11,755

DA

C 80 500 918 7038

PUTNA SEACĂ HM - MARASESTI Ram.PUTNA 6,452

DA

B 100 500 919 7040

MARASESTI Ram.PUTNA - MĂRĂȘEȘTI 1,552

DA

B 100 500 920 7050

MĂRĂȘEȘTI - PĂDURENI PUTNA HM 6,255

DA

B 100 500 921 7052

PĂDURENI PUTNA HM - PUFEȘTI HM 8,371

DA

B 100 500 922 7054

PUFEȘTI HM - ADJUD 10,910

DA

B 120 500 923 6000

ADJUD - SASCUT HM 13,712

DA

B 120 500 924 6002

SASCUT HM - ORBENI HM 9,225

DA

B 120 500 925 6004

ORBENI HM - FĂRĂOANI HM 14,810

DA

B 120 500 926 6006

FĂRĂOANI HM - VALEA SEACĂ 9,641

DA

B 120 500 927 6008

VALEA SEACĂ - BACĂU 10,808

DA

B 120 500 928 6010

BACĂU - ITEȘTI HM 12,015

DA

B 120 500 929 6012

ITEȘTI HM - GALBENI 9,038

DA

B 120 500 930 6014

GALBENI - SĂCUIENI ROMAN HM 11,174

DA

B 120 500 931 6016

SĂCUIENI ROMAN HM- ROMAN 11,683

DA

B 120 500 932 6018

ROMAN - SĂBĂOANI HM 8,071

DA

B 120 500 933 6020

SĂBĂOANI HM - MIRCEȘTI 7,136

DA

B 120 500 934 6022

MIRCEȘTI - MUNCEL HM 14,086

DA

B 120 500 935 6024

MUNCEL HM - PAȘCANI gr. TRIAJ 8,483

DA

B 95 500 936 6026

PAȘCANI gr. TRIAJ - PAȘCANI 2,424

DA

B 120 500 937 6030

PAȘCANI - LESPEZI HM 10,757

DA

B 120 500 938 6032

LESPEZI HM - DOLHASCA 10,315

DA

B 100 500 939 6034

DOLHASCA - LITENI HM 11,409

DA

B 120 500 940 6036

LITENI HM - VEREȘTI 13,286

DA

B 120 500 941 6040

VEREȘTI - VĂRATEC HM 6,649

DA

B 120 500 942 6042

VĂRATEC HM - SUCEAVA 8,241

DA

B 120 500 943 6050

SUCEAVA - SUCEAVA NORD HM 2,454

DA

D 50 500 944 6052

SUCEAVA NORD HM - DĂRMĂNEȘTI 8,229

DA

B 100 500 945 6054

DĂRMĂNEȘTI - MILIȘĂUȚI HM 9,537

NU

B 100 500 946 6056

MILIȘĂUȚI HM - DORNEȘTI 12,324

NU

B 100 500 947 6058

DORNEȘTI - VICȘANI 8,282

NU

D 50 500 948 935

VICȘANI - VICȘANI FR. 3,958

NU

D 50 500 949 6214

PAȘCANI TRIAJ PO - Ram.PAȘCANI 1,502

DA

D 30 500R 950 7912

BUZĂU Ram.Gr.A - SEMNAL BUZAU 0,900

NU

D 50 501 951 7762

SEMNAL BUZAU - BUZĂU NORD 3,673

NU

D 50 501 952 7764

BUZĂU NORD HM - BERCA 15,248

NU

C 70 501 953 7916

BERCA - SEMNAL BERCA 0,600

NU

D 50 501 954 7768

SEMNAL BERCA - PÂRSCOV HM 9,763

NU

D 50 501 955 7770

PÂRSCOV HM - PĂTÂRLAGELE HM 26,475

NU

D 50 501 956 7772

PĂTÂRLAGELE HM - NEHOIAȘU HM 14,047

NU

D 50 501 957 7908

MĂRĂȘEȘTI - SEMNAL MARASESTI 1,000

NU

D 15 503 958 7742

SEMNAL MARASESTI - PANCIU hcv 16,851

NU

D 15 503 959 7400

ADJUD - URECHEȘTI HM 9,669

DA

B 100 504 960 7402

URECHEȘTI HM - CĂIUȚI HM 14,391

DA

B 100 504 961 7404

CĂIUȚI HM - BORZEȘTI BACĂU 7,056

DA

B 100 504 962 7406

BORZEȘTI BACĂU - ONEȘTI 7,355

DA

B 100 504 963 7408

ONEȘTI - TÂRGU OCNA HM 12,491

DA

C 80 504 964 7410

TÂRGU OCNA HM - DOFTEANA BACĂU HM 10,919

DA

B 100 504 965 7412

DOFTEANA BACĂU HM - VALEA UZULUI HM 6,319

DA

B 100 504 966 7414

VALEA UZULUI HM - COMĂNEȘTI 6,195

DA

B 100 504 967 7416

COMĂNEȘTI - ASĂU HM 5,149

DA

C 80 504 968 7418

ASĂU HM - GOIOASA HM 7,990

DA

C 80 504 969 7420

GOIOASA HM - SIMBREA HM 7,366

DA

C 90 504 970 7422

SIMBREA HM - PALANCA HM 9,019

DA

C 90 504 971 7424

PALANCA HM - GHIMEȘ 5,263

DA

C 90 504 972 5410

GHIMEȘ - LUNCA DE MIJLOC HM 8,847

DA

C 70 504 973 5408

LUNCA DE MIJLOC HM - LUNCA DE SUS HM 5,687

DA

C 65 504 974 5406

LUNCA DE SUS HM - LIVEZI CIUC HM 8,021

DA

C 65 504 975 5404

LIVEZI CIUC HM - NĂDEJDEA HM 6,445

DA

C 65 504 976 5402

NĂDEJDEA HM - MIHĂILENI 5,616

DA

C 65 504 977 5400

MIHĂILENI - SICULENI 6,275

DA

B 100 504 978 7910

COMĂNEȘTI- SEMNAL COMANESTI 1,000

NU

D 30 505 979 7752

SEMNAL COMANESTI - MOINEȘTI HM 6,678

NU

D 30 505 980 6300

BACĂU - GÂRLENI HM 12,760

NU

C 70 507 981 6302

GÂRLENI HM - BUHUȘI 10,830

NU

C 70 507 982 6304

BUHUȘI - PODOLENI HM 11,920

NU

C 70 507 983 6306

PODOLENI HM - ROZNOV 9,407

NU

C 70 507 984 6308

ROZNOV - PIATRA NEAMȚ 15,193

NU

C 70 507 985 6906

PIATRA NEAMȚ - SEMNAL PIATRA NEAMT 1,000

NU

C 70 507 986 6552

SEMNAL PIATRA NEAMT - PÂNGĂRAȚI HM 12,114

NU

C 70 507 987 6554

PÂNGĂRAȚI HM - TARCĂU NEAMȚ HM 7,394

NU

C 70 507 988 6556

TARCĂU NEAMȚ HM - BICAZ 5,236

NU

C 70 507 989 6922

DOLHASCA - SEMNAL DOLHASCA 0,400

NU

D 50 508 990 6732

SEMNAL DOLHASCA - FĂLTICENI hcv 24,462

NU

D 50 508 991 6070

VEREȘTI - BUCECEA HM 19,004

NU

C 60 509 992 6072

BUCECEA HM - LEORDA HM 9,596

NU

C 60 509 993 6074

LEORDA HM - BOTOȘANI 15,894

NU

C 60 509 994 6930

LEORDA - SEMNAL LEORDA 1,000

NU

D 50 510 995 6772

SEMNAL LEORDA - DOROHOI 20,500

NU

D 50 510 996 6902

DĂRMĂNEȘTI - SEMNAL DĂRMĂNEȘTI 1,000

DA

D 50 511 997 6542

SEMNAL DĂRMĂNEȘTI - CACICA HM 20,285

DA

D 50 511 998 6544

CACICA HM - VÂRFU DEALULUI HM 6,356

DA

D 50 511 999 6546

VÂRFU DEALULUI HM - SEMNAL G. HUMORULUI 5,859

DA

D 50 511 1000 6904

SEMNAL G. HUMORULUI - GURA HUMORULUI HM 1,000

DA

D 50 511 1001 6412

GURA HUMORULUI HM - GURA HUMORULUI ORAȘ 4,516

DA

C 65 511 1002 6414

GURA HUMORULUI ORAȘ -FRASIN HM 7,163

DA

C 65 511 1003 6416

FRASIN HM - MOLID HM 5,382

DA

C 65 511 1004 6418

MOLID HM - VAMA 3,676

DA

C 65 511 1005 6420

VAMA - PRISACA DORNEI HM 4,264

DA

C 65 511 1006 6422

PRISACA DORNEI HM - CÂMPULUNG EST HM 7,275

DA

C 65 511 1007 6424

CÂMPULUNG EST HM - CÂMPULUNG MOLDOVENESC 3,795

DA

D 50 511 1008 6426

CÂMPULUNG MOLDOVENESC - SADOVA HM 3,309

DA

C 65 511 1009 6428

SADOVA HM - POJORÂTA HM 3,033

DA

D 50 511 1010 6430

POJORÂTA HM - VALEA PUTNEI HM 8,729

DA

D 50 511 1011 6432

VALEA PUTNEI HM - MESTECĂNIȘ HM 5,992

DA

D 50 511 1012 6434

MESTECĂNIȘ HM - IACOBENI 5,855

DA

D 50 511 1013 6436

IACOBENI - ARGESTRU HM 5,722

DA

D 50 511 1014 6438

ARGESTRU HM - VATRA DORNEI 4,478

DA

C 60 511 1015 6440

VATRA DORNEI - VATRA DORNEI BĂI PO 0,984

DA

D 45 511 1016 6442

VATRA DORNEI BĂI PO - ROȘU HM 4,407

DA

C 55 511 1017 6444

ROȘU HM - FLORENI 6,397

DA

C 60 511 1018 6446

FLORENI - Ramificatia FLORENI 1,414

DA

C 60 511 1019 6448

Ramificatia FLORENI - COȘNA HM 4,251

DA

C 80 511A 1020 6450

COȘNA HM - GRĂDINIȚA HM 8,042

DA

C 80 511A 1021 6452

GRĂDINIȚA HM - LARION HM 5,410

DA

C 60 511A 1022 6454

LARION HM - SILHOASA HM 7,037

DA

C 60 511A 1023 6456

SILHOASA HM - LUNCA ILVEI 5,751

DA

C 60 511A 1024 6458

LUNCA ILVEI - ILVA MARE HM 7,198

DA

C 70 511A 1025 6460

ILVA MARE HM - MĂGURA ILVEI HM 7,089

DA

C 70 511A 1026 6462

MĂGURA ILVEI HM - POIANA ILVEI 4,475

DA

C 70 511A 1027 6464

POIANA ILVEI - LEȘU ILVEI HM 7,483

DA

C 70 511A 1028 6466

LEȘU ILVEI HM - ILVA MICĂ 5,267

DA

C 70 511A 1029 6502

Ramificatia FLORENI - DORNIȘOARA HM 20,921

NU

D 15 512 1030 6900

DORNEȘTI - SEMNAL DORNESTI 1,000

NU

C 60 515 1031 6522

SEMNAL DORNESTI - RĂDĂUȚI 7,143

NU

C 60 515 1032 6524

RĂDĂUȚI - GĂLĂNEȘTI HM 11,712

NU

D 40 515 1033 6526

GĂLĂNEȘTI HM - GURA PUTNEI PO 13,720

NU

D 40 515 1034 6528

GURA PUTNEI PO - PUTNA HM 5,450

NU

D 40 515 1035 6400

SUCEAVA - SUCEAVA VEST HM 4,980

DA

C 70 517 1036 6404

SUCEAVA VEST HM - STROIEȘTI 9,378

DA

C 80 517 1037 6406

STROIEȘTI - CIPRIAN PORUMBESCU HM 6,970

DA

C 80 517 1038 6408

CIPRIAN PORUMBESCU HM - BERCHISEȘTI HM 13,169

DA

C 80 517 1039 6410

BERCHISEȘTI HM - GURA HUMORULUI HM 7,764

DA

C 80 517 1040 6402

SUCEAVA NORD HM - SUCEAVA VEST HM 4,980

DA

C 70 517A 1041 6920

PAȘCANI - SEMNAL PASCANI 1,000

DA

C 80 519 1042 6722

SEMNAL PASCANI - TÂRGU NEAMȚ HM 27,900

DA

C 80 519 1043 7722

FĂUREI - JIRLĂU HM 10,455

NU

C 70 600A 1044 7724

JIRLĂU HM - BALTA ALBĂ HM 19,073

NU

C 70 600A 1045 7726

BALTA ALBĂ HM - CIORĂȘTI 14,886

NU

D 50 600A 1046 7728

CIORĂȘTI - TĂTĂRANU HM 5,953

NU

D 50 600A 1047 7730

TĂTĂRANU HM - SURAIA HM 20,185

NU

D 50 600A 1048 7734

SURAIA HM - TECUCI 19,443

NU

D 50 600A 1049 7242

TECUCI - TECUCI NORD PO 1,700

DA

C 60 600A 1050 6100

TECUCI NORD PO - FRUNZEASCA HM 6,014

NU

B 120 600 1051 6102

FRUNZEASCA HM - BERHECI HM 8,501

NU

B 120 600 1052 6104

BERHECI HM - NICHIȘENI 8,102

NU

B 120 600 1053 6106

NICHIȘENI - GHIDIGENI HM 3,804

NU

B 120 600 1054 6108

GHIDIGENI HM - TUTOVA HM 7,128

NU

B 120 600 1055 6110

TUTOVA HM - BÂRLAD 14,972

NU

B 120 600 1056 6112

BÂRLAD - ZORLENI HM 7,389

NU

B 100 600 1057 6114

ZORLENI HM - CRASNA 29,327

NU

B 100 600 1058 6118

CRASNA - MUNTENI HM 10,876

NU

B 100 600 1059 6120

MUNTENI HM - VASLUI 4,588

NU

B 100 600 1060 6122

VASLUI - BĂLTENI HM 9,771

NU

B 100 600 1061 6124

BĂLTENI HM - BUHĂIEȘTI 13,714

NU

B 100 600 1062 6126

BUHĂIEȘTI - REBRICEA HM 8,763

NU

B 100 600 1063 6128

REBRICEA HM - SCÂNTEIA HM 5,539

NU

B 100 600 1064 6130

SCÂNTEIA HM - GRAJDURI 6,327

NU

B 100 600 1065 6132

GRAJDURI - BÂRNOVA HM 5,151

NU

C 90 600 1066 6134

BÂRNOVA HM - CIUREA HM 9,938

NU

B 95 600 1067 6136

CIUREA HM - Rac.NICOLINA 5,224

NU

B 100 600 1068 6138

Rac.NICOLINA - NICOLINA 1,141

DA

C 75 600 1069 6140

NICOLINA - IAȘI 2,219

DA

C 65 600 1070 7230

MĂRĂȘEȘTI - Ram. GRAL. E. GRIGORESCU 1,495

DA

C 80 602 1071 7232

Ram. GRAL. E. GRIGORESCU - GRAL. E. GRIGORESCU HM 5,435

DA

C 80 602 1072 7234

GRAL. E. GRIGORESCU HM - COSMEȘTI HM 4,748

DA

C 80 602 1073 7236

COSMEȘTI HM - TECUCI Ram.COSMEȘTI 5,315

DA

C 80 602 1074 7238

TECUCI Ram.COSMEȘTI - TECUCI 2,189

DA

C 80 602 1075 7240

TECUCI Ram.COSMEȘTI - TECUCI NORD PO 0,930

DA

D 30 602A 1076 7042

MARASESTI Ram.PUTNA - Ram. GRAL. E. GRIGORESCU 0,900

DA

D 30 603 1077 6150

NICOLINA - SOCOLA 2,478

DA

D 50 605 1078 6154

SOCOLA - HOLBOCA HM 6,918

NU

C 80 605 1079 6158

HOLBOCA HM - CRISTEȘTI JIJIA 3,544

NU

C 80 605 1080 6160

CRISTEȘTI JIJIA - UNGHENI PRUT HM 6,053

NU

C 80 605 1081 936

UNGHENI PRUT HM - UNGHENI PRUT FR. 0,246

NU

D 30 605 1082 6156

HOLBOCA - SOCOLA Gr.B 6,900

NU

D 30 605B 1083 6152

Rac. Nicolina - SOCOLA 1,792

DA

D 30 605R 1084 6572

ZORLENI HM - MURGENI HM 37,303

NU

C 60 607 1085 6574

MURGENI HM - FĂLCIU HM 20,380

NU

C 60 607 1086 937

FĂLCIU HM - FĂLCIU FR. 2,386

NU

D 40 607 1087 6912

FĂLCIU HM - SEMNAL YF FALCIU 1,000

NU

D 15 607A 1088 6576

SEMNAL YF FALCIU - FĂLCIU NORD hcv 2,544

NU

D 15 607A 1089 6914

CRASNA - SEMNAL CRASNA 1,000

NU

C 80 608 1090 6592

SEMNAL CRASNA - HUȘI HM 32,150

NU

C 80 608 1091 6916

ROMAN - SEMNAL ROMAN 0,800

NU

D 50 609 1092 6704

SEMNAL ROMAN - DAGÂȚA 32,651

NU

D 50 609 1093 6706

DAGÂȚA - MAREȘAL C-tin PREZAN HM 11,836

NU

D 50 609 1094 6708

MAREȘAL C-tin PREZAN HM - NEGREȘTI VASLUI HM 15,259

NU

D 50 609 1095 6710

NEGREȘTI VASLUI HM- SEMNAL BUHAIESTI 9,415

NU

D 50 609 1096 6918

SEMNAL BUHAIESTI - BUHĂIEȘTI 1,300

NU

D 50 609 1097 6212

PAȘCANI - Ram.PAȘCANI 0,846

DA

C 55 610 1098 6210

Ram.PAȘCANI - RUGINOASA HM 13,800

DA

B 95 610 1099 6208

RUGINOASA HM - TÂRGU FRUMOS 16,124

DA

C 80 610 1100 6206

TÂRGU FRUMOS - SÂRCA HM 10,986

DA

B 95 610 1101 6204

SÂRCA HM - PODU ILOAIEI 10,996

DA

B 95 610 1102 6202

PODU ILOAIEI - LEȚCANI 8,773

DA

B 120 610 1103 6200

LEȚCANI - IAȘI 14,138

DA

B 120 610 1104 6924

PODU ILOAIEI - SEMNAL PODU ILOAIEI 0,700

NU

D 35 612 1105 6742

SEMNAL PODU ILOAIEI - BELCEȘTI HM 19,811

NU

C 60 612 1106 6744

BELCEȘTI HM - HÂRLĂU 20,765

NU

C 70 612 1107 6926

LEȚCANI - SEMNAL LETCANI 0,400

NU

C 80 613 1108 6752

SEMNAL LETCANI - LARGA JIJIA HM 20,297

NU

C 80 613 1109 6754

LARGA JIJIA HM - VLĂDENI 10,851

NU

C 80 613 1110 6756

VLĂDENI - TODIRENI HM 27,984

NU

C 80 613 1111 6758

TODIRENI HM - TRUȘEȘTI 22,615

NU

C 80 613 1112 6760

TRUȘEȘTI - DÂNGENI 10,726

NU

C 80 613 1113 6762

DÂNGENI - UNGURENI HM 13,327

NU

C 80 613 1114 6764

UNGURENI - SEMNAL DOROHOI 32,971

NU

C 80 613 1115 6928

SEMNAL DOROHOI - DOROHOI 0,800

NU

C 80 613 1116 1400

BUCUREȘTI NORD Gr.A - CARPAȚI PO 3,750

DA

B 100 700 1117 1402

CARPAȚI PO - PAJURA HM 1,779

DA

B 100 700 1118 1404

PAJURA HM- DEPOUL BUCUREȘTI TRIAJ PO 2,252

DA

B 100 700 1119 1406

DEPOUL BUCUREȘTI TJ PO - MOGOȘOAIA 5,290

NU

B 100 700 1120 1422

MOGOSOAIA - R. AEROPORT T1 3,086

NU

B 100 700 1121 1408

R AEROPORT T1 - BALOTEȘTI HM 5,963

NU

B 100 700 1122 1410

BALOTEȘTI HM - CĂCIULAȚI HM 5,232

NU

B 100 700 1123 1412

CĂCIULAȚI HM - MOARA VLĂSIEI HM 5,480

NU

B 100 700 1124 1414

MOARA VLĂSIEI HM - FIERBINȚI 12,599

NU

B 100 700 1125 1416

FIERBINȚI - DRIDU HM 6,551

NU

B 100 700 1126 1418

DRIDU HM - ARMĂȘEȘTI HM 11,734

NU

B 100 700 1127 1616

ARMĂȘEȘTI HM - URZICENI 6,863

NU

B 100 700 1128 7702

URZICENI - GÂRBOVI HM 13,364

NU

C 70 700 1129 7704

GÂRBOVI HM - COTORCA HM 7,720

NU

C 70 700 1130 7706

COTORCA HM - POGOANELE 13,296

NU

C 70 700 1131 7708

POGOANELE - RUȘEȚU HM 19,753

NU

C 70 700 1132 7710

RUȘEȚU HM- FĂUREI 13,517

NU

C 70 700 1133 7120

FĂUREI - FAUREI Ram.DEDULEȘTI 2,056

DA

B 100 700A 1134 7124

FAUREI Ram.DEDULEȘTI - DEDULEȘTI HM 8,265

DA

B 100 700A 1135 7126

DEDULEȘTI HM - PLOPU 10,181

DA

B 100 700A 1136 7128

PLOPU - URLEASCA HM 8,416

DA

B 100 700A 1137 7130

URLEASCA HM - TRAIAN SAT HM 8,865

DA

B 100 700A 1138 7132

TRAIAN SAT HM - LACU SĂRAT 12,069

DA

B 100 700A 1139 7134

LACU SĂRAT - BRĂILA 9,734

DA

B 100 700A 1140 7136

BRĂILA - BALDOVINEȘTI HM 6,793

DA

B 100 700A 1141 7138

BALDOVINEȘTI HM - VĂDENI HM 5,471

DA

B 100 700A 1142 7140

VĂDENI HM - BARBOȘI Ram. PORT 5,491

DA

B 100 700A 1143 7144

BARBOȘI Ram. PORT - BARBOȘI Ram. SIRET 0,630

DA

B 100 700A 1144 7146

BARBOȘI Ram.SIRET - BARBOȘI 1,149

DA

B 100 700A 1145 7150

BARBOȘI - FILEȘTI HM 5,187

DA

C 80 700A 1146 7152

FILEȘTI HM - Ramificatia C. S. G. 2,098

DA

C 80 700A 1147 7154

Ramificatia C. S. G. - Ramificatia TUNEL 2,586

DA

D 50 700A 1148 7156

Ramificatia TUNEL - GALAȚI 2,196

DA

D 50 700A 1149 1424

R. AEROPORT T1 - AEROPORT H. COANDA T1 2,900

NU

C 80 700T1 1150 7100

BUZĂU - BUZĂU SUD 4,404

DA

B 120 701 1151 7104

BUZĂU SUD - CILIBIA HM 15,479

DA

B 120 701 1152 7106

CILIBIA HM - C.A.ROSETI HM 10,566

DA

B 120 701 1153 7108

C.A.ROSETI HM - FĂUREI 10,010

DA

B 120 701 1154 7300

FĂUREI - FAUREI Ram.CIREȘU 2,300

DA

C 70 701B 1155 7302

FĂUREI Ram.CIREȘU - CIREȘU HM 13,397

DA

C 80 701B 1156 7304

CIREȘU HM - DUDEȘTI HM 10,428

DA

C 80 701B 1157 7306

DUDEȘTI HM - SPICU 10,279

DA

C 80 701B 1158 7308

SPICU - MURGEANCA HM 9,513

DA

C 80 701B 1159 7310

MURGEANCA HM - ȚĂNDĂREI 12,159

DA

C 80 701B 1160 7102

BUZAU Ram.BOBOC - BUZĂU SUD 3,000

DA

D 30 701A 1161 7122

FAUREI Ram.DEDULEȘTI - FAUREI Ram.CIREȘU 1,056

DA

D 30 702S 1162 1906

CĂCIULAȚI HM- SEMNAL CACIULATI 0,600

NU

D 15 703 1163 1420

SEMNAL CACIULATI - SNAGOV PLAJĂ PO 14,679

NU

D 15 703 1164 7200

BARBOȘI - Ram. Barbosi Triaj Post 14 2,611

DA

C 70 704 1165 7204

Ram. Barbosi Triaj Post 14 - Ram.BARBOȘI TRIAJ 2,000

DA

C 70 704 1166 7206

Ram.BARBOȘI TRIAJ - ȘENDRENI HM 1,019

DA

C 70 704 1167 7208

ȘENDRENI HM - INDEPENDENȚA HM 15,311

DA

C 70 704 1168 7210

INDEPENDENȚA HM - HANU CONACHI HM 20,075

DA

C 70 704 1169 7212

HANU CONACHI HM - LIEȘTI HM 7,247

DA

C 70 704 1170 7214

LIEȘTI HM - IVEȘTI HM 6,334

DA

C 70 704 1171 7216

IVEȘTI HM - BARCEA 9,561

DA

C 70 704 1172 7218

BARCEA - TECUCI 8,569

DA

C 70 704 1173 7162

GALATI - Km 3

000 3,000

NU

D 50 705 1174 7782

Km 3

000 - TULUCEȘTI HM 10,573

NU

D 50 705 1175 7784

TULUCEȘTI HM - FOLTEȘTI HM 20,181

NU

C 70 705 1176 7786

FOLTEȘTI HM - TÂRGU BUJOR 19,313

NU

D 15 705 1177 7788

TÂRGU BUJOR - BEREȘTI HM 24,906

NU

D 15 705 1178 7790

BEREȘTI HM - SEMNAL BARLAD 30,148

NU

D 15 705 1179 7914

SEMNAL BARLAD - BÂRLAD 0,800

NU

D 15 705 1180 7158

GALAȚI BRATEȘ - Ramificatia TUNEL 1,948

DA

D 30 706A 1181 7160

GALAȚI BRATEȘ - KM 3

000 1,303

NU

D 30 706B 1182 938

GALAȚI LARGĂ - GALATI LARGA FR. 7,110

NU

D 40 706K

F 1183 7528

Ramificatia C. S. G.- CĂTUȘA 3,662

NU

D 30 706M

L 1184 7504

Ram.BARBOȘI TJ. - BARBOȘI TJ. Gr.A 1,100

DA

D 30 708A 1185 7500

Barbosi Ram. Siret - BARBOȘI Cab.1 1,000

DA

D 30 708C 1186 7502

BARBOȘI Cab.1 - BARBOȘI TJ. Gr.D/B 2,200

DA

D 30 708C 1187 7508

BARBOȘI TJ. Gr.D/B - BARBOȘI TJ. Gr.A 2,000

DA

D 30 708C 1188 7520

BARBOȘI Cab.2 - BARBOȘI TJ. Gr.D/B 2,200

DA

D 30 708C 1189 7506

BARBOȘI TRIAJ Gr. A - Ram. BARBOȘI TRIAJ POST 14 1,680

DA

D 30 708C 1190 7522

BARBOȘI Cab.2 - FILEȘTI HM 5,200

DA

D 30 708C 1191 7524

BARBOȘI Cab.2 - CĂTUȘA 3,000

NU

D 30 708C 1192 7512

BARBOȘI TRIAJ Gr. A - MĂLINA SUD 3,394

NU

D 30 708D 1193 7792

MĂLINA SUD - MĂLINA 2,600

NU

D 30 708D 1194 7526

BARBOȘI - CĂTUȘA 3,025

NU

D 30 708E 1195 7202

BARBOȘI Ram.SIRET - Ram. Barbosi Triaj Post 14 2,700

DA

D 30 708G 1196 7142

BARBOȘI Ram. PORT - BARBOȘI PORT HM 4,700

NU

D 30 708H 1197 1300

BUCUREȘTI NORD Gr.A - Ram. PAJURA 4,344

DA

C 70 800 1198 1302

Ram. PAJURA - BUCUREȘTI BĂNEASA 2,456

DA

C 70 800 1199 1304

BUCUREȘTI BĂNEASA - R3 PANTELIMON 8,044

DA

A 160 800 1200 1306

R3 PANTELIMON - PANTELIMON 1,501

DA

A 160 800 1201 1308

PANTELIMON - R2 PANTELIMON 2,215

DA

A 160 800 1202 1310

R2 PANTELIMON - Ram. PASĂREA 1,306

DA

A 160 800 1203 1312

Ram. PASĂREA - PASĂREA 2,284

DA

A 160 800 1204 1314

PASĂREA - BRĂNEȘTI HM 7,600

DA

A 160 800 1205 1316

BRĂNEȘTI HM- FUNDULEA HM 12,218

DA

A 160 800 1206 1318

FUNDULEA HM- SĂRULEȘTI 11,617

DA

A 160 800 1207 1320

SĂRULEȘTI - LEHLIU 16,265

DA

A 160 800 1208 8000

LEHLIU - DOR MĂRUNT HM 7,943

DA

A 160 800 1209 8002

DOR MĂRUNT HM - DRAGOȘ VODĂ HM 18,255

DA

A 160 800 1210 8004

DRAGOȘ VODĂ HM - CIULNIȚA 13,085

DA

A 160 800 1211 8010

CIULNIȚA - PERIȘORU HM 12,295

DA

A 160 800 1212 8012

PERIȘORU HM - JEGĂLIA 6,293

DA

A 160 800 1213 8014

JEGĂLIA - BĂRĂGANU HM 8,979

DA

A 160 800 1214 8016

BĂRĂGANU HM - FETEȘTI 9,856

DA

A 160 800 1215 8020

FETEȘTI - Ramificatia BORCEA 4,580

DA

B 120 800 1216 8022

Ramificatia BORCEA - OVIDIU HM 2,903

DA

B 120 800 1217 8024

OVIDIU HM - DUNĂREA HM 7,690

DA

A 160 800 1218 8026

DUNĂREA HM - CERNAVODĂ POD 4,794

DA

A 160 800 1219 8028

CERNAVODĂ POD - SALIGNY 7,244

DA

B 100 800 1220 8030

SALIGNY - MIRCEA VODĂ HM 6,256

DA

A 160 800 1221 8032

MIRCEA VODĂ HM - MEDGIDIA 10,439

DA

A 160 800 1222 8034

MEDGIDIA - DOROBANȚU 8,069

DA

A 140 800 1223 8040

DOROBANȚU - BASARABI 9,030

DA

B 120 800 1224 8042

BASARABI - VALU LUI TRAIAN HM 7,294

DA

A 140 800 1225 8044

VALU LUI TRAIAN HM - PALAS 6,141

DA

A 140 800 1226 8046

PALAS - CONSTANȚA P1 2,090

DA

C 60 800 1227 8048

CONSTANȚA P1 - CONSTANȚA 1,798

DA

C 60 800 1228 1330

R5 PANTELIMON - R3 PANTELIMON 0,706

DA

D 30 301 S 1229 1334

BUCUREȘTI OBOR - R5 PANTELIMON 4,747

DA

D 50 801B 1230 1332

R5 PANTELIMON - PANTELIMON 1,372

DA

D 50 801B 1231 1790

TITAN SUD HM - SEMNAL X BUC.SUD CAL. 2,776

NU

D 40 802 1232 1916

SEMNAL X BUC.SUD CAL.- BUCUREȘTI SUD CĂL. 0,600

NU

D 30 802 1233 1918

BUCUREȘTI SUD CĂL - SEMNAL Y BUC.SUD CAL. 0,700

NU

C 80 802 1234 1792

SEMNAL Y BUC.SUD CAL.- BUDEȘTI HM 29,325

NU

C 80 802 1235 1794

BUDEȘTI HM - OLTENIȚA 25,874

NU

C 80 802 1236 1600

PLOIEȘTI SUD - DÂMBU HM 3,543

DA

C 70 804 1237 1602

DÂMBU HM - Ram.CORLĂTEȘTI 1,317

DA

C 70 804 1238 1604

Ram.CORLĂTEȘTI - CORLĂTEȘTI HM 3,192

DA

C 70 804 1239 1606

CORLĂTEȘTI HM - ZĂNOAGA HM 7,811

NU

C 70 804 1240 1608

ZĂNOAGA HM - DRĂGĂNEȘTI PRAHOVA HM 8,706

NU

B 100 804 1241 1610

DRĂGĂNEȘTI PRAHOVA HM - CIORANI HM 8,000

NU

C 70 804 1242 1612

CIORANI HM- IALOMIȚA HM 10,571

NU

C 70 804 1243 1614

IALOMIȚA HM - SEMNAL ARMASESTI 3,926

NU

C 60 804 1244 1912

SEMNAL ARMASESTI- ARMĂȘEȘTI HM 1,100

NU

D 50 804 1245 1618

URZICENI - BROȘTENI HM 11,535

NU

B 100 804 1246 8228

BROȘTENI HM - SĂRĂȚUICA HM 11,232

NU

B 100 804 1247 8226

SĂRĂȚUICA HM - CĂZĂNEȘTI 8,691

NU

B 100 804 1248 8224

CĂZĂNEȘTI - ANDRĂȘEȘTI HM 13,447

NU

B 100 804 1249 8222

ANDRĂȘEȘTI HM - Post AMARA 14,707

NU

B 100 804 1250 8252

SLOBOZIA NOUĂ - BUCU HM 8,900

NU

D 50 804A 1251 8254

BUCU HM - SEMNAL ȚĂNDĂREI 14,427

NU

D 50 804A 1252 8912

SEMNAL ȚĂNDĂREI - ȚĂNDĂREI 1,000

NU

C 70 804A 1253 8302

ȚĂNDĂREI - MOVILA HM 13,880

DA

B 100 804A 1254 8300

MOVILA HM - FETEȘTI 16,679

DA

B 100 804A 1255 8220

Post AMARA - SLOBOZIA VECHE 2,394

NU

C 80 806 1256 8910

SLOBOZIA VECHE - SEMNAL SLOBOZIA VECHE 1,000

NU

D 50 807A 1257 8250

SEMNAL SLOBOZIA VECHE - SLOBOZIA NOUĂ 3,400

NU

D 50 807A 1258 8212

SLOBOZIA VECHE - SLOBOZIA SUD HM 4,927

NU

C 70 807A 1259 8210

SLOBOZIA SUD HM - CIULNIȚA 11,905

NU

C 70 807A 1260 8200

CIULNIȚA - CĂLĂRAȘI NORD HM 19,356

DA

B 100 807 1261 8202

CĂLĂRAȘI NORD HM - CĂLĂRAȘI SUD 7,714

DA

B 100 807 1262 8400

MEDGIDIA - MEDGIDIA P.C. 2 3,938

NU

D 50 810 1263 8420

MEDGIDIA P.C. 2 - CIOCÂRLIA hcv 18,539

NU

D 50 810 1264 8422

CIOCÂRLIA hcv - COBADIN HM 5,719

NU

D 50 810 1265 8424

COBADIN HM - CASICEA hcv 11,281

NU

C 80 810 1266 8426

CASICEA hcv - NEGRU VODĂ 18,093

NU

C 80 810 1267 970

NEGRU VODĂ - NEGRU VODĂ FR. 7,861

NU

C 60 810 1268 8406

DOROBANTU - MEDGIDIA PC. 2 5,398

NU

D 30 810A 1269 8408

MEDGIDIA P.C. 2 - ROMCIM MEDGIDIA 1,004

NU

D 30 810A 1270 8500

MEDGIDIA - NICOLAE BĂLCESCU 19,073

NU

C 80 812 1271 8502

NICOLAE BĂLCESCU - Ram. M.K.P. Aj. M. 5,312

NU

C 80 812 1272 8504

Ram. M.K.P. Aj. M. - TÂRGUȘOR DOBROGEA HM 9,878

NU

C 80 812 1273 8506

TÂRGUȘOR DOBROGEA HM - COGEALAC 20,232

NU

C 80 812 1274 8508

COGEALAC - MIHAI VITEAZU HM 17,405

NU

C 80 812 1275 8510

MIHAI VITEAZU HM - BAIA DOBROGEA 10,333

NU

C 80 812 1276 8512

BAIA DOBROGEA - BABADAG 22,370

NU

C 80 812 1277 8514

BABADAG - CATALOI HM 25,807

NU

D 50 812 1278 8516

CATALOI HM - TULCEA MĂRFURI 8,497

NU

D 50 812 1279 8518

TULCEA MĂRFURI - TULCEA ORAȘ 4,829

NU

D 50 812 1280 8050

CONSTANȚA - CONSTANȚA P2 1,416

DA

C 80 813 1281 8058

CONSTANȚA P2 - Post CONSTANȚA VII 0,700

DA

C 80 813 1282 8070

Post CONSTANȚA VII - AGIGEA NORD 2,779

DA

C 80 813 1283 8072

AGIGEA NORD - AGIGEA ECLUZĂ HM 4,665

DA

C 80 813 1284 8076

AGIGEA ECLUZĂ HM - EFORIE NORD 4,452

NU

C 80 813 1285 8080

EFORIE NORD - EFORIE SUD HM 3,342

NU

C 80 813 1286 8082

EFORIE SUD HM - COSTINEȘTI 8,635

NU

C 80 813 1287 8084

COSTINEȘTI - NEPTUN HM 12,449

NU

C 80 813 1288 8086

NEPTUN HM - MANGALIA 4,433

NU

C 80 813 1289 8060

Post CONSTANȚA VII - AGIGEA NORD P1 2,900

DA

C 80 813A 1290 8066

AGIGEA NORD P1 - AGIGEA NORD OIL TERMINAL 2,000

DA

D 30 813A 1291 8074

AGIGEA ECLUZĂ HM - CONSTANȚA FERRYBOAT 2,740

DA

D 50 813B 1292 8094

AGIGEA NORD - AGIGEA APM 1,400

DA

D 40 813C 1293 8096

AGIGEA APM - CONSTANTA PORT ZONA C 2,400

DA

D 40 813C 1294 8054

PALAS - Post MEDEEA 3,440

DA

D 50 814 1295 8056

Post MEDEEA - Post CONSTANȚA VII 1,460

DA

D 50 814 1296 8062

Post CONSTANȚA VII - CONSTANȚA PORT ZONA B 4,070

DA

D 50 814 1297 8052

CONSTANȚA P2 - Post MEDEEA 0,700

DA

D 30 814A 1298 8064

Post CONSTANȚA VII - CONSTANȚA PORT MOL 5 4,070

DA

D 50 814B 1299 8904

DOROBANȚU - SEMNAL YN DOROBANTU 1,000

NU

D 30 817 1300 8600

SEMNAL YN DOROBANTU - NAZARCEA HM 5,850

NU

D 30 817 1301 8602

NAZARCEA HM - NĂVODARI HM 18,541

NU

D 50 817 1302 8604

NĂVODARI HM - P1 CAPU MIDIA 6,675

NU

D 50 817 1303 8606

P1 CAPU MIDIA - CAPU MIDIA 1,112

NU

D 50 817 1304 8608

P1 CAPU MIDIA - P2 CAPU MIDIA 0,700

NU

D 30 817A 1305 8906

PALAS - SEMNAL PALAS 0,600

NU

D 30 818 1306 8622

SEMNAL PALAS - CONSTANȚA MĂRFURI 1,138

NU

D 30 818 1307 8620

CONSTANȚA MĂRFURI - NĂVODARI HM 19,053

NU

D 30 818 8090

CONSTANȚA P1 - CONSTANȚA MĂRFURI 1,200

NU

D 30 818A 10.336,602 * Viteza maximă admisă este determinată conform prevederilor art. 7 alin. (2) din Anexa 2.1

Anexa nr. 2

la actul adițional nr. 1/2025

al contractului de activitate și performanță al CFR SA pentru perioada 2021-2025

Capacitățile de infrastructură care trebuie asigurate de CFR SA pentru a permite

îndeplinirea obligațiilor de serviciu public de interes național privind

transportul feroviar de călători stabilite de Minister (prevăzute la art. 6 alin. (2) pct. vi din Contract ) 4.5.

Capacități care trebuie asigurate în anul a)

Trenuri cu circulație regulată pe secții INTEROPERABILE a1)

Trenuri INTERCITY

a2)

Trenuri INTERREGIO

a3)

Trenuri INTERREGIO NIGHT

a4)

Trenuri REGIO EXPRES

a5)

Trenuri REGIO

a6)

Trenuri REGIO METROPOLITAN

b) Trenuri cu circulație regulată pe secții NEINTEROPERABILE neînchiriate b1)

Trenuri REGIO

c) Trenuri cu circulație regulată pe secții NEINTEROPERABILE închiriate c1)

Trenuri REGIO

d) Sinteză an 2025

4.5

Capacități care trebuie asigurate în anul 2025 a)

Trenuri cu circulație regulată pe secții INTEROPERABILE a1)

Trenuri INTERCITY

Nr. crt.

Ruta de circulație

Distanța (km)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/zi

Nr. trenuri/an

Tren km/an (col 3 x col 6) 1 2 3 4 5 6 7 1

Arad_Teiuș via Simeria 230,136

IC 2,00 726 167.613,798 2

București Nord_Cluj Napoca via Brasov 493,854

IC 1,99 726 358.538,004 3

Brașov_Constanța 391,219

IC 1,99 726 284.024,994 4

București Nord_Suceava 446,901

IC 2,00 728 325.343,928 5

Iași_Pașcani 75,663

IC 2,00 728 55.082,664 6

București Nord_Constanța 224,884

IC 2,00 728 163.715,552 7

București Nord_Galați via Buzău 259,616

IC 2,00 727 188.740,832 8

București Nord_Suceava 446,901

IC 1,07 388 173.397,588 9

București Nord_Iași 402,721

IC 1,07 388 156.255,748 10

Suceava_Mangalia 564,823

IC 0,19 70 39.537,610

TOTAL tren- km categoria a1) 5.935 1.912.250,718

a2)

Trenuri INTERREGIO

Nr. Crt.

Ruta de circulație

Distanța (km)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/z

Nr. trenuri/an

Tren km/an (col 3 x col 6) 1 2 3 4 5 6 7 1

Giurgiu Nord FR_București Nord via Videle 119,642

IR 1,32 482 57.667,444 2

Curtici FR_Arad 25,370

IR 6,00 2.184 55.408,080 3

Curtici FR_Timișoara Nord 82,655

IR 2,00 728 60.172,840 4

Valea lui Mihai FR_Baia Mare 134,388

IR 2,00 728 97.834,464 5

București Nord_Bacău 302,134

IR 1,98 720 217.536,480 6

București Nord_Brașov 166,335

IR 6,15 2.239 372.424,065 7

București Nord_Craiova via Videle 208,932

IR 2,44 888 185.531,616 8

București Nord_Cluj Napoca via Brașov 493,854

IR 2,00 728 359.525,712 9

București Nord_Constanța 224,884

IR 17,06 6.209 1.396.304,756 10

București Nord_Deva 460,350

IR 1,99 728 333.315,892 11

București Nord_Galați via Buzău 259,616

IR 5,99 2.181 566.222,496 12

București Nord_Iași via Tecuci- Bârlad 405,625

IR 5,95 2.168 878.810,360 13

Suceava_Mărășești 228,499

IR 0,99 360 82.259,640 14

Constanța_Buzău 207,422

IR 1,53 556 115.326,632 15

București Nord_Sibiu 315,266

IR 1,98 720 226.991,520 16

București Nord_Suceava 446,901

IR 2,99 1.088 486.228,288 17

București Nord_Suceava Nord 449,355

IR 2,00 728 327.130,440 18

Bacău_Piatra Neamț 60,110

IR 1,98 720 43.279,200 19

București Nord_Târgu Mureș 448,704

IR 0,99 360 161.531,640 20

București Nord_Timișoara Nord via Orșova 533,247

IR 2,00 728 388.203,816 21

Constanța_Brașov 391,219

IR 1,47 536 209.693,384 22

Constanța_Galați 254,850

IR 0,47 172 43.834,200 23

Drobeta Tr. Severin_București Nord 322,690

IR 1,99 724 233.627,560 24

Galați_Brașov 310,472

IR 2,00 728 226.023,616 25

Cluj Napoca_Galați 713,175

IR 2,00 728 519.191,400 26

Iași_Brașov 469,492

IR 1,99 726 340.851,192 27

Iași_Bacău 158,005

IR 0,10 36 5.688,180 28

Iași_Pașcani 75,663

IR 0,02 8 605,304 29

Târgu Mureș_ Brașov 282,369

IR 0,99 360 101.651,040 30

Timișoara Nord_Baia Mare 370,250

IR 0,86 312 115.518,000 31

Timișoara Nord_Satu Mare 310,857

IR 1,14 416 129.316,512 32

Târgu Mureș_Cluj Napoca 128,043

IR 2,00 728 93.215,304 33

Cluj Napoca _ București Nord via Petosani,Craiova 621,229

IR 1,99 726 451.012,254 34

Iași_Cluj Napoca via Suceava 458,193

IR 1,99 724 331.731,732 35

Galați_Iași via Tecuci 254,982

IR 2,00 728 185.626,896 36

Constanța_Craiova 433,816

IR 0,47 172 74.616,352 37

Constanța_Sibiu via Pitești 618,752

IR 0,47 172 106.281,896 38

Curtici FR_ Cluj Napoca via Teius 357,812

IR 2,00 728 261.023,672 39

Simeria_ Brașov via Sibiu 275,631

IR 2,00 728 200.659,368 40

Valea lui Mihai FR_ Brașov 551,176

IR 2,00 728 401.252,488 41

Timișoara Nord_Oradea 177,785

IR 2,00 728 129.427,480 42

Deda_Târgu Mureș 54,161

IR 2,00 728 39.429,208 43

Iași_Timișoara Nord via Simeria, Cluj Napoca 812,396

IR 1,98 720 584.925,120 44

Craiova_Curtici FR 406,970

IR 2,00 728 296.274,160 45

București Nord _Brașov 166,335

RE 3,71 1.352 224.884,920 46

Brașov_Mangalia 426,591

IR 0,78 284 121.151,844 47

București Nord_Galați 259,616

IR 2,24 814 211.327,424 48

București Nord_Mangalia 267,755

IR 0,47 172 46.053,860 49

București Nord_Constanța 224,884

IR 0,47 172 38.680,048 50

Buzău_Mangalia 250,293

IR 0,47 172 43.050,396 51

București Nord _Brașov 166,335

IR 4,00 1.456 242.183,760 52

Brașov_Cluj Napoca 327,519

IR 2,00 728 238.433,832 53

București Nord_Constanța 224,884

IR 0,96 350 78.709,400 54

București Nord _Mangalia 267,755

IR 0,53 192 51.408,960 55

București Nord _Brașov 166,335

IR 7,92 2.884 479.710,140 56

București Nord _Titu 48,027

IR 3,24 1.178 56.575,806

TOTAL tren- km categoria a2) 48.081 13.325.352,089

a3)

Trenuri INTERREGIO NIGHT

Nr. Crt.

Ruta de circulație

Distanța (km)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/z

Nr. trenuri/an

Tren km/an (col 3 x col 6) 1 2 3 4 5 6 7 1

Giurgiu Nord FR_București Nord via Videle 119,642

IRN 0,68 246 29.431,932 2

Curtici FR_București Nord via Sighisoara 640,664

IRN 2,00 728 466.939,928 3

Curtici FR_București Nord via Brașov, Sibiu 624,715

IRN 2,00 728 455.329,056 4

Curtici FR_București Nord via Videle 615,902

IRN 2,00 728 448.376,656 5

Ungheni Prut FR_ București Nord via Bacău 481,597

IRN 2,00 728 350.602,616 6

București Nord_Arad 603,545

IRN 1,47 534 322.686,588 7

București Nord_Iași via Tecuci-Bârlad 405,625

IRN 2,00 728 295.295,000 8

București Nord_Vatra Dornei Băi 563,335

IRN 1,99 724 407.854,540 9

Iași_Timișoara Nord via Ilia, Arad 847,920

IRN 2,00 728 617.822,296 10

Constanța_Iași 485,698

IRN 0,47 172 83.540,056 11

Constanța_Suceava Nord 528,807

IRN 0,52 190 100.473,330 12

Constanța_Satu Mare via Baia Mare, Dej Calatori 911,197

IRN 0,23 86 77.718,028 13

Constanța_Timișoara Nord 752,904

IRN 0,47 172 129.356,040 14

Valea lui Mihai FR_Brașov 551,176

IRN 2,00 728 401.252,488 15

București Nord_Satu Mare via Baia Mare 684,645

IRN 2,00 728 498.417,920 16

Brașov _Cluj Napoca 327,519

IRN 2,47 900 294.767,100 17

Arad_Oradea 120,500

IRN 1,99 724 87.242,000 18

Constanța_Oradea 950,597

IRN 0,52 190 180.113,000 19

Constanța_Baia Mare 842,637

IRN 0,24 86 72.466,782 20

Constanța _ Arad 815,416

IRN 0,48 176 143.513,216 21

București Nord _ Arad 590,532

IRN 1,49 542 320.068,344

TOTAL tren- km categoria a3) 10.566 5.783.266,916

a4)

Trenuri REGIO EXPRES

Nr. Crt.

Ruta de circulație

Distanța (km)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/zi

Nr. trenuri/an

Tren km/an (col 3 x col 6) 1 2 3 4 5 6 7 1

București Nord_Craiova via Videle 208,932

RE 5,98 2.177 454.844,964 2

Craiova_Sibiu 230,200

RE 3,62 1.318 303.403,600 3

București Nord _Pitești 108,056

RE 19,76 7.191 777.030,696 4

Pitești_Craiova 141,928

RE 7,71 2.808 398.533,824 5

Caracal_Sibiu 218,664

RE 2,00 728 159.187,392 6

Titu_Târgoviște 31,695

RE 2,99 1.088 34.484,160 7

Craiova_Târgu Jiu via Turceni 111,936

RE 1,99 728 81.196,388 8

Craiova_Drobeta Tr. Severin 113,758

RE 0,85 310 35.264,980 9

București Nord _Brașov 166,335

RE 2,76 1.006 167.333,010 10

București Nord _Ploiești Sud 59,504

RE 3,44 1.238 74.566,852 11

Deda_Târgu Mureș 54,161

RE 0,47 172 9.315,692 12

Bistrița Nord_Sărățel 10,705

RE 2,00 728 7.793,240 13

București Nord_Mărășești 218,402

RE 1,17 616 93.389,072 14

Baia Mare_Cluj Napoca 193,004

RE 1,74 635 122.557,540 15

Caracal_Păușa 139,414

RE 1,98 720 100.378,080 16

București Nord_Constanța 224,884

RE 2,00 728 163.715,552 17

Ploiești Vest_Mărășești 161,900

RE 4,00 1.456 235.726,400 18

Mărășești_Iași 186,411

RE 4,00 1.456 271.414,416 19

Suceava Nord_Iași 138,774

RE 2,00 728 101.027,472 20

București Nord_Brașov 166,335

RE 12,00 4.368 726.551,280 21

Cluj Napoca_Bistrița Nord 119,218

RE 4,00 1.456 173.581,408 22

Oradea_Timișoara Nord 177,785

RE 4,00 1.456 258.854,960 23

Cluj Napoca_Sibiu 198,248

RE 4,00 1.456 288.649,088 24

Cluj Napoca_Oradea via Zalău 311,771

RE 2,00 728 226.969,288 25

București Nord Gr.A_Buzău 127,970

RE 6,02 2.184 280.387,380 26

București Nord_Ploiești Sud 61,979

RE 9,76 3.640 220.198,160 27

București Nord_Fetești 146,556

RE 4,00 1.456 213.385,536 28

București Nord_Roșiori Nord 100,094

RE 4,00 1.456 145.736,864 29

București Nord_Aeroport T1 19,057

RE 24,00 8.736 166.481,952 30

București Nord_Adjud 243,938

RE 1,34 488 119.041,744 31

București Nord_Craiova 208,932

RE 5,58 2.030 424.131,960 32

București Nord_Brașov 166,335

RE 5,46 1.988 330.673,980

TOTAL tren- km categoria a4) 57.273 7.165.806,930

a5)

Trenuri REGIO

Nr. Crt.

Ruta de circulație

Distanța (km)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/zi

Nr. trenuri/an

Tren km/an (col 3 x col 6) 1 2 3 4 5 6 7 1

Ungheni Prut FR_Iasi 21,458

Regio 2,00 728 15.621,424 2

Valea lui Mihai FR_Satu Mare 74,995

Regio 2,00 728 54.596,360 3

Episcopia Bihor FR_Oradea 12,849

Regio 6,65 2.420 31.094,580 4

Golenți FR_Craiova 105,593

Regio 2,00 728 76.871,704 5

București Nord_Roșiori Nord 100,094

Regio 10,90 3.986 397.125,418 6

Roșiori Nord_Craiova 108,838

Regio 6,68 2.430 264.476,340 7

Caracal_Craiova 53,482

Regio 2,00 728 38.934,896 8

Craiova_Drobeta Tr. Severin 113,758

Regio 2,29 835 94.987,930 9

Filiași_Drobeta Tr. Severin 77,911

Regio 1,36 494 38.488,034 10

Orșova_Timișoara Nord 186,531

Regio 1,00 364 67.897,284 11

Orșova_Caransebeș 88,460

Regio 2,44 887 78.464,020 12

Caransebeș_Timișoara Nord 98,071

Regio 6,20 2.255 221.150,105 13

Lugoj_Timișoara Nord via Recaș 58,756

Regio 0,12 43 2.526,508 14

Giurgiu_Videle 66,297

Regio 7,29 2.654 175.952,238 15

Roșiori Nord_Alexandria 33,919

Regio 9,00 3.276 111.118,644 16

Craiova_Calafat 107,523

Regio 3,71 1.350 145.156,050 17

Craiova_Băilești 70,358

Regio 1,38 504 35.460,432 18

Caransebeș_Reșița Sud 43,250

Regio 6,87 2.499 108.081,750 19

Lugoj_Timișoara Nord via Buziaș 63,598

Regio 6,97 2.537 161.348,126 20

Buziaș_Timișoara Nord 36,125

Regio 0,88 319 11.523,875 21

Lugoj_Buziaș 27,473

Regio 1,52 553 15.192,569 22

Timișoara Nord_Stamora Moravița 56,022

Regio 5,47 1.992 111.595,824 23

Timișoara Nord_Arad 57,285

Regio 7,67 2.793 159.997,005 24

Arad_Curtici 16,988

Regio 7,70 2.802 47.600,376 25

Sibiu_Piatra Olt 186,208

Regio 2,91 1.058 197.008,064 26

Piatra Olt_Podu Olt 164,113

Regio 1,49 544 89.277,472 27

Piatra Olt_Râmnicu Vâlcea 86,645

Regio 2,62 954 82.659,330 28

Râmnicu Vâlcea_Sibiu 99,563

Regio 2,91 1.058 105.337,654 29

Lotru_Piatra Olt 118,535

Regio 0,04 15 1.778,025 30

București Nord_Pitești 108,056

Regio 4,59 1.680 180.607,530 31

Pitești_Craiova 141,928

Regio 0,86 312 44.281,536 32

Pitești_Piatra Olt 97,936

Regio 7,36 2.680 262.468,480 33

Piatra Olt_Craiova 43,992

Regio 1,58 575 25.295,400 34

Slatina_Piatra Olt 16,992

Regio 0,71 260 4.417,920 35

Caracal_Piatra Olt 32,456

Regio 0,05 19 616,664 36

București Nord _Târgoviște 79,722

Regio 10,53 3.842 305.459,946 37

Titu_Târgoviște 31,695

Regio 4,99 1.816 57.558,120 38

Craiova_Petroșani 157,425

Regio 6,45 2.358 369.874,584 39

Craiova_Filiași 35,847

Regio 0,14 52 1.864,044 40

Craiova_Târgu Jiu via Turceni 111,936

Regio 5,18 1.893 211.151,833 41

Craiova_Târgu Jiu via Cărbunești 106,134

Regio 4,49 1.633 173.316,822 42

Filiași_Târgu Jiu via Turceni 76,089

Regio 1,86 681 51.523,589 43

Turceni_Târgu Jiu 56,747

Regio 0,48 174 9.873,978 44

Petroșani_Simeria 79,809

Regio 3,24 1.179 94.094,811 45

Pui_Simeria 44,510

Regio 0,13 47 2.091,970 46

Pui_Petroșani 35,299

Regio 0,08 28 988,372 47

Simeria_Arad 157,379

Regio 7,81 3.075 447.317,417 48

Simeria_Săvârșin 73,200

Regio 0,26 96 7.027,200 49

Zam_Simeria 55,215

Regio 0,68 247 13.638,105 50

Ilia_Petroșani 112,619

Regio 0,50 247 20.336,213 51

Simeria_Ilia 32,810

Regio 0,05 19 623,390 52

Deva_Simeria 9,187

Regio 2,00 728 6.688,136 53

Radna_Arad 34,483

Regio 0,95 346 11.931,118 54

Simeria_Lugoj 115,542

Regio 0,61 492 25.689,096 55

Lugoj_Margina 47,214

Regio 3,99 1.453 68.601,942 56

București Nord_București Obor 20,297

Regio 2,00 728 14.776,216 57

București Obor _Fetești 136,330

Regio 4,37 1.592 217.037,360 58

Fetești_Constanța 78,328

Regio 2,00 728 57.022,784 59

Constanța_Mangalia 42,871

Regio 15,83 5.761 246.979,831 60

Constanța_Călărași Sud 142,821

Regio 2,00 728 103.973,688 61

Călărași Sud_Fetești 64,493

Regio 1,00 364 23.475,452 62

Călărași Sud_Ciulnița 27,070

Regio 7,00 2.548 68.974,360 63

București Nord _Urziceni 78,010

Regio 5,65 2.222 160.542,038 64

București Nord _Slobozia Veche via Urziceni 140,016

Regio 3,36 1.222 171.099,552 65

Urziceni_Slobozia Veche 62,006

Regio 3,00 1.092 67.710,552 66

Urziceni_Ciulnița 78,838

Regio 1,00 364 28.697,032 67

Slobozia Veche_Ciulnița 16,832

Regio 9,00 3.276 55.141,632 68

Buzău_Galați 131,646

Regio 7,98 2.905 382.431,630 69

Făurei_Buzău 40,459

Regio 0,68 247 9.993,373 70

Galați_Mărășești 103,976

Regio 9,43 3.431 356.741,656 71

București Nord_Brașov 166,335

Regio 11,28 4.110 683.176,131 72

București Nord_Ploiești Sud 59,504

Regio 5,17 1.891 112.056,872 73

Ploiești Sud_Brașov 110,360

Regio 2,00 728 80.342,080 74

Brașov_Sibiu 148,931

Regio 5,72 2.081 309.925,411 75

Brașov_Făgăraș 65,024

Regio 1,94 705 45.841,920 76

Făgăraș_Sibiu 83,907

Regio 5,68 2.067 173.435,769 77

Ucea_Sibiu 59,324

Regio 1,69 614 36.424,936 78

Sibiu_Miercurea Sibiului 52,763

Regio 1,47 534 28.175,442 79

Sibiu_Mediaș 54,940

Regio 4,61 1.726 92.176,256 80

Sibiu_Copșa Mică 44,628

Regio 0,07 26 1.160,328 81

Sibiu_Loamnes 20,492

Regio 0,43 158 3.237,736 82

Sibiu_Târgu Mureș 204,624

Regio 2,00 728 148.966,272 83

Sibiu_Teiuș 111,813

Regio 1,24 832 50.453,366 84

Sibiu_Sighișoara 91,058

Regio 4,47 1.868 148.136,600 85

Brașov_Mediaș 163,587

Regio 6,68 2.431 397.679,997 86

Sighișoara_Beia 35,076

Regio 0,71 260 9.119,760 87

Beia_Sibiu 126,134

Regio 0,71 260 32.794,840 88

Brașov_Rupea 73,798

Regio 0,75 273 20.146,854 89

Teiuș_Mediaș 61,626

Regio 5,36 1.950 120.170,700 90

Simeria_Cluj Napoca 175,063

Regio 2,00 728 127.445,864 91

Simeria_Teiuș 72,757

Regio 2,39 870 63.298,590 92

Teiuș_Cluj Napoca 102,306

Regio 5,63 2.051 209.829,606 93

Deda_Târgu Mureș 54,161

Regio 10,32 3.755 203.374,555 94

Târgu Mureș_Teiuș 92,811

Regio 1,38 503 46.683,933 95

Târgu Mureș_Războieni 59,274

Regio 7,67 2.791 165.433,734 96

Brașov_Toplita 184,212

Regio 2,00 728 134.106,336 97

Brașov_Gheorghieni 150,277

Regio 2,68 976 146.670,352 98

Brașov_Siculeni 103,218

Regio 2,82 1.027 106.004,886 99

Brașov_Miercurea Ciuc 94,937

Regio 0,69 250 23.734,250 100

Brașov_Sfântu Gheorghe 32,095

Regio 0,16 57 1.829,415 101

Miercurea Ciuc_Băile Tușnad 28,391

Regio 0,69 250 7.097,750 102

Băile Tușnad Hm._Siculeni 36,672

Regio 0,69 250 9.168,000 103

Miercurea Ciuc_Izvoru Muresului 36,246

Regio 0,69 250 9.061,500 104

Izvoru Muresului_Siculeni 27,965

Regio 0,69 250 6.991,250 105

Miercurea Ciuc_Siculeni 8,281

Regio 2,81 1.024 8.479,744 106

Gheorgheni_Miercurea Ciuc 55,340

Regio 0,69 250 13.835,000 107

Miercurea Ciuc_Deda 133,271

Regio 2,81 1.024 136.464,384 108

Deda_Bistrița Nord 57,723

Regio 4,46 1.624 93.742,152 109

Bistrița Nord_Cluj Napoca 119,218

Regio 6,00 2.184 260.372,112 110

Bistrița Nord_Dej Călători 60,305

Regio 3,36 1.222 73.692,710 111

Mărășești_Miercurea Ciuc 183,890

Regio 4,64 1.820 310.396,567 112

Marașești_Comănești 99,931

Regio 1,10 402 40.172,262 113

Siculeni_Focșani 195,368

Regio 1,00 364 71.113,952 114

Mărășești_Siculeni 175,609

Regio 1,00 364 63.921,676 115

Miercurea Ciuc_Onești 119,883

Regio 1,00 364 43.637,412 116

Miercurea Ciuc_Comănești 83,959

Regio 2,00 728 61.122,152 117

Comănești_Buzău 190,363

Regio 1,00 364 69.292,132 118

Mărășești_Ghimeș 134,718

Regio 1,36 494 66.550,692 119

Adjud_Comănești 74,395

Regio 0,99 362 26.930,990 120

Onești_Buzău 154,439

Regio 0,86 312 48.184,968 121

Onești_Marașești 64,007

Regio 0,14 52 3.328,364 122

București Nord _Buzău 127,970

Regio 9,15 3.337 426.412,865 123

Brazi_Buzău 76,521

Regio 3,45 1.254 95.957,334 124

Ploiești Sud_Buzău 68,466

Regio 2,36 858 58.743,828 125

Ploiești Sud_Mărășești 158,898

Regio 2,00 728 115.677,744 126

Adjud_Ploiești Sud 184,434

Regio 1,00 364 67.133,976 127

Buzău_Adjud 115,968

Regio 0,99 383 41.862,144 128

Buzău_Mărășești 90,432

Regio 8,63 3.140 283.956,480 129

Adjud_Mărășești 25,536

Regio 0,70 254 6.486,144 130

Tecuci_Iași 170,188

Regio 4,23 1.540 262.089,520 131

Bârlad_Iași 119,967

Regio 3,71 1.352 162.195,384 132

Vaslui_Iași 67,787

Regio 3,71 1.352 91.648,024 133

Iasi_Ungheni Prut 21,212

Regio 2,77 1.008 21.381,696 134

Pașcani_Adjud 142,306

Regio 2,68 975 138.748,350 135

Mărășești_Pașcani 167,842

Regio 4,50 1.639 275.093,038 136

Mărășești_Bacău 83,732

Regio 0,50 183 15.322,956 137

Bacău_Adjud 58,196

Regio 0,68 247 14.374,412 138

Bacău_Pașcani 84,110

Regio 2,16 787 66.194,570 139

Bacău_Suceava Nord 147,221

Regio 2,42 881 129.701,701 140

Pașcani_Suceava Nord 63,111

Regio 4,97 1.809 114.167,799 141

Suceava Nord_Botoșani 61,838

Regio 7,98 2.904 179.577,552 142

Suceava_Botoșani 59,384

Regio 2,00 728 43.231,552 143

Verești_Botoșani 44,494

Regio 2,00 728 32.391,632 144

Iași_Pașcani 75,663

Regio 5,74 2.090 158.135,670 145

Iași_Bacău 159,773

Regio 5,00 1.820 290.786,860 146

Bacău_Piatra Neamț 60,110

Regio 6,27 2.283 137.231,130 147

Iași_Suceava Nord 138,774

Regio 7,70 2.802 388.844,748 148

Suceava_Ilva Mică 190,655

Regio 3,36 1.222 232.980,410 149

Suceava_Câmpulung Moldovenesc 78,332

Regio 0,23 85 6.658,220 150

Vatra Dornei_Câmpulung Moldovenesc 37,118

Regio 0,19 68 2.524,024 151

Câmpulung Mold._Ilva Mică 112,323

Regio 0,19 68 7.637,964 152

Ilva Mică_Vatra Dornei 75,205

Regio 0,19 68 5.113,940 153

Vatra Dornei_Bistrița Nord 158,321

Regio 2,00 728 115.257,688 154

Ilva Mică_Dej Călători 72,305

Regio 2,23 810 58.567,050 155

Ilva Mică_Beclean pe Someș 47,558

Regio 2,73 992 47.177,536 156

Dej Călători_Beclean pe Someș 24,747

Regio 0,87 315 7.795,305 157

Salva_Ilva Mică 26,037

Regio 0,85 311 8.097,507 158

Ilva Mică_Cluj Napoca 131,218

Regio 0,50 183 24.012,894 159

Sighetul Marmației_Vișeul de Jos 57,429

Regio 5,41 1.969 113.077,701 160

Sighetul Marmației_Beclean pe Someș 139,378

Regio 2,85 1.039 144.813,742 161

Timișoara Nord_Oradea 177,785

Regio 5,71 2.080 369.792,800 162

Arad_Oradea 120,500

Regio 0,52 188 22.654,000 163

Arad_Chișineu Criș 47,420

Regio 0,13 47 2.228,740 164

Arad_Sântana 23,438

Regio 0,07 26 609,388 165

Oradea_Halmeu 155,588

Regio 3,50 1.273 198.063,524 166

Satu Mare_Halmeu 22,516

Regio 7,51 2.733 61.536,228 167

Oradea_Satu Mare 133,072

Regio 2,40 874 116.304,928 168

Oradea_Valea lui Mihai 65,829

Regio 2,36 858 56.481,282 169

Valea lui Mihai_Satu Mare 67,243

Regio 1,00 364 24.476,452 170

Baia Mare _Cluj Napoca 193,004

Regio 3,10 1.127 217.515,508 171

Cluj Napoca_Dej Călători 58,913

Regio 6,74 2.454 144.572,502 172

Cluj Napoca_Jibou 135,206

Regio 1,00 364 49.214,984 173

Jibou_Baia Mare 57,798

Regio 8,15 2.968 171.544,464 174

Baia Mare_Satu Mare 59,393

Regio 5,34 1.944 115.459,992 175

Apa Hm_Satu Mare 26,370

Regio 1,96 714 18.828,180 176

Carei_Jibou 111,118

Regio 2,68 975 108.340,050 177

Carei_Zalău Nord 88,202

Regio 0,68 247 21.785,894 178

Zalău Nord_ Jibou 22,916

Regio 5,39 1.961 44.938,276 179

Jibou_Sărmășag 45,323

Regio 1,41 514 23.296,022 180

Zalău Nord_Sărmășag 22,407

Regio 0,87 315 7.058,205 181

Petroșani_Târgu Jiu 51,291

Regio 1,37 497 25.491,627 182

Cluj Napoca_Mediaș 163,932

Regio 2,00 728 119.342,496 183

Beclean pe Someș_Cluj Napoca 83,660

Regio 3,00 1.091 91.273,060 184

Deda_Siculeni 124,990

Regio 0,81 296 36.995,560 185

Cluj Napoca_Vișeul de Jos 165,609

Regio 0,85 311 51.504,399 186

București Nord_Constanța 224,884

Regio 2,00 728 163.715,552 187

București Obor_Constanța 214,658

Regio 1,36 494 106.041,052 188

Buzău_Constanța 207,422

Regio 4,00 1.456 302.006,432 189

Tulcea Oraș_Medgidia 143,736

Regio 2,00 728 104.639,808 190

Tulcea Oraș_Constanța 178,158

Regio 2,47 900 160.342,200 191

București Progresu_Giurgiu 61,382

Regio 9,43 3.434 210.785,788 192

Constanța-Medgidia 34,422

Regio 0,53 194 6.677,868 193

Timișoara Nord_Băile Herculane 169,001

Regio 0,68 247 41.743,247 194

Băile Herculane_Caransebes 70,930

Regio 0,68 247 17.519,710 195

Satu Mare_Jibou 147,174

Regio 2,57 934 137.460,516 196

Piatra Olt_Potcoava 38,328

Regio 0,04 16 613,248 197

Iași_Vaslui 67,787

Regio 3,00 1.092 74.023,404 198

Sfântu Gheorghe_Brașov 32,095

Regio 1,00 364 11.682,580 199

Cluj Napoca_Bistrita Nord 119,218

Regio 6,00 2.184 260.372,112 200

Beclean pe Someș_Bistrița Nord 35,558

Regio 0,49 178 6.329,324 201

Cluj Napoca_Dej Călători. 58,913

Regio 6,00 2.184 128.665,992 202

Bistrița Nord_Lunca Ilvei 114,628

Regio 2,00 728 83.449,184 203

Beclean pe Someș_Lunca Ilvei 79,070

Regio 2,00 728 57.562,960 204

Jibou_Letca 23,203

Regio 4,00 1.456 33.783,568 205

Oradea_Satu Mare 133,072

Regio 4,00 1.456 193.752,832 206

Satu Mare_Halmeu 22,516

Regio 13,00 4.732 106.545,712 207

Oradea_Valea lui Mihai 65,829

Regio 5,00 1.820 119.808,780 208

Satu Mare_Baia Mare 59,393

Regio 4,00 1.456 86.476,208 209

Baia Mare_Jibou 57,798

Regio 10,00 3.640 210.384,720 210

Cluj Napoca_Târgu Mureș 128,043

Regio 2,14 780 99.873,540 211

Cluj Napoca_Campia Turzii 51,718

Regio 6,00 2.184 112.952,112 212

Câmpia Turzii_Târgu Mureș 76,325

Regio 5,86 2.132 162.724,900 213

Târgu Mureș_Toplița 98,157

Regio 4,57 1.664 163.324,928 214

Târgu Mureș_Deda. 54,161

Regio 3,43 1.248 67.592,928 215

Mediaș_Sibiu 54,940

Regio 10,00 3.640 199.981,600 216

Caransebeș_Arad 155,356

Regio 2,21 804 124.906,224 217

Oradea_Alesd 34,315

Regio 1,23 448 15.373,120 218

București Nord_Târgoviște 79,722

Regio 4,00 1.456 116.075,232 219

Cluj Napoca_Bonțida 28,625

Regio 8,00 2.912 83.356,000

TOTAL tren- km categoria a5) 262.523 22.709.559,001

a6)

Trenuri REGIO METROPOLITAN

Nr. Crt.

Ruta de circulație

Distanța (km)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/zi

Nr. trenuri/an

Tren km/an (col3 x col6) 1 2 3 4 5 6 7 1

București Nord - Aeroport H. Coandă T1 19,057

R-M 48,00 17.472 332.963,904 2

Iași_Scânteia 30,000

R-M 1,82 664 19.920,000 3

București Nord_București Progresu 31,826

R-M 9,43 3.434 109.290,484

TOTAL tren- km categoria a6) 21.570 462.174,388

b) Trenuri cu circulație regulată pe secții NEINTEROPERABILE neînchiriate b1)

Trenuri REGIO

Nr. Crt.

Ruta de circulație

Distanța (km)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/zi

Nr. trenuri/an

Tren km/an (col3 x col6) 1 2 3 4 5 6 7 1N

Curtea de Arges_Pitești 38,434

Regio 4,94 1.798 69.104,332 2N

Parc Krețulescu_Golești 56,875

Regio 3,41 1.242 70.638,750 3N

Anina_Oravița 33,448

Regio 1,92 700 23.413,600 4N

Oradea_Jibou via Marghita 176,565

Regio 1,01 366 64.622,790 5N

Jibou_Săcuieni Bihor 132,333

Regio 0,87 315 41.684,895 6N

Săcuieni Bihor_Sărmășag 87,010

Regio 0,87 315 27.408,150 7N

Cacica _Iași 168,288

Regio 0,01 2 336,576 8N

Cacica _Suceava 31,968

Regio 3,54 1.290 41.238,720 9N

Bicaz_Bacău 85,854

Regio 1,95 710 60.956,340 10N

Târgu Neamț_Iași 104,563

Regio 1,00 364 38.060,932 11N

Târgu Neamț_Pașcani 28,900

Regio 3,55 1.292 37.338,800 12N

Putna _Suceava 71,569

Regio 5,14 1.872 133.977,168 13N

Odorhei_Sighișoara 47,213

Regio 4,20 1.528 72.141,464 14N

Odorhei_ Criștur 25,802

Regio 3,48 1.266 32.665,332 15N

Arad_Brad 167,143

Regio 3,69 1.344 224.640,192 16N

Arad_Gurahonț 112,452

Regio 3,69 1.344 151.135,488 17N

Timișoara Nord_Lovrin 65,460

Regio 5,65 2.058 134.716,680 18N

Timișoara Nord_Periam 49,357

Regio 1,75 636 31.391,052 19N

Piatra Olt_Corabia 73,883

Regio 2,34 850 62.800,550 20N

Corabia_Slatina 90,875

Regio 0,71 260 23.627,500 21N

Bicaz_Piatra Neamț 25,744

Regio 1,95 711 18.303,984 21N

Blaj-Bălăușeri 71,017

Regio 7,00 2.548 180.951,316 23N

Blaj-Târnaveni 37,988

Regio 6,00 2.184 82.965,792 24N

Bălăușeri -Târnaveni 33,029

Regio 1,00 364 12.022,556 25N

Alba Iulia_Zlatna hcv. 42,485

Regio 8,00 2.912 123.716,320 26N

Jimbolia_Timișoara Nord 38,708

Regio 12,00 4.368 169.076,544 27N

Reșița Nord_Timișoara Nord 94,644

Regio 10,00 3.640 344.504,160 28N

Timișoara Nord_Remetea Mică 37,245

Regio 10,00 3.640 135.571,800 29N

Întorsura Buzăului-Brașov 36,466

Regio 12,00 4.368 159.283,488 30N

Ploiești Sud_Urziceni 55,029

Regio 17,00 6.188 340.519,452 31N

Draganești Prahova_Urziceni 30,460

Regio 2,00 728 22.174,880 32N

Ploiești Sud_Draganești Prahova 24,569

Regio 1,00 364 8.943,116 33N

Roman_Iași 115,563

Regio 2,00 728 84.129,864 34N

Roman_Buhăiești 71,261

Regio 4,00 1.456 103.756,016 35N

Dagâța_Buhăiești 37,810

Regio 2,00 728 27.525,680 36N

Dagâța_Roman 33,451

Regio 4,00 1.456 48.704,656 37N

Zărnești_Brașov 27,002

Regio 28,00 10.192 275.204,384 38N

Sânnicolau Mare_Timișoara Nord 62,918

Regio 8,00 2.912 183.217,216 39N

Bistrița Nord_Bistrița Bârgăului 29,620

Regio 13,00 4.732 140.161,840 40N

Măneciu_Ploiești Sud 50,417

Regio 16,14 5.876 296.250,292 41N

Slănic_Ploiești Sud 43,985

Regio 18,42 6.706 294.963,410 42N

Pietroșița Hm._București Nord 114,412

Regio 4,00 1.456 166.583,872 43N

Târgoviște_Pietroșița Hm. 34,690

Regio 4,00 1.456 50.508,640 44N

Târgoviște_Ploiești Sud 52,386

Regio 2,00 728 38.137,008 45N

Nehoiașu_Buzău 73,176

Regio 18,86 6.864 502.280,064 46N

Curtea de Arges_Pitești 38,434

Regio 4,94 1.798 69.104,332 47N

Parc Krețulescu_Golești 56,875

Regio 3,41 1.242 70.638,750

TOTAL tren- km categoria b) 96.857 5.151.355,661

c) Trenuri cu circulație regulată pe secții NEINTEROPERABILE închiriate c1)

Trenuri REGIO

Nr. Crt.

Ruta de circulație

Distanța (km)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/zi

Nr. trenuri/an

Tren km/an (col3 x col6) 1 2 3 4 5 6 7 1

Nădlac_Arad 52,432

Regio 14,00 5.096 267.193,472 2

Sânnicolau Mare_Vălcani 20,980

Regio 2,00 728 15.273,440 3

Vălcani_Arad 87,412

Regio 2,00 728 63.635,936 4

Sânnicolau Mare_Arad 66,432

Regio 9,00 3.276 217.631,232 5

Cruceni _Timișoara Nord 48,957

Regio 8,00 2.912 142.562,784 6

Bistrița Nord_Luduș 110,395

Regio 4,00 1.456 160.735,120 7

Sărmașu_Bistrița Nord 71,129

Regio 1,00 364 25.890,956 8

Sărmășel_Bistrița Nord 66,168

Regio 3,00 1.092 72.255,456 9

Miceștii de Câmpie_Bistrița Nord 50,440

Regio 2,00 728 36.720,320 10

Sărmășel_Luduș 44,227

Regio 4,00 1.456 64.394,512 11

Brețcu_Brașov 98,349

Regio 5,00 1.820 178.995,180 12

Brețcu_Sfântu Gheorghe 66,254

Regio 3,00 1.092 72.349,368 13

Hârlău_Iași 64,187

Regio 14,00 5.096 327.096,952 14

Dorohoi_Iași 154,109

Regio 11,00 4.004 617.052,436 15

Trușești_Iași 96,285

Regio 4,00 1.456 140.190,960 16

Oltenița_Titan Sud 59,275

Regio 22,86 8.320 493.168,000 17

Galați_Bârlad 108,921

Regio 13,86 5.044 270.230,902 18

Galați_Berești 77,973

Regio 2,00 728 34.416,364 19

Târgu Bujor_Bârlad 55,854

Regio 5,00 370 20.665,980 20

Târgu Bujor_Galați 53,067

Regio 2,24 790 33.448,180 21

Berești Hm._Târgu Bujor 24,906

Regio 0,14 10 249,060

TOTAL tren- km categoria c) 46.566 3.254.156,610

d) Sinteză an 2025

Nr.

Crt.

Categorii secții de circulație

Parcurs total al trenurilor care fac obiectul obligației de serviciu public [tren-km/an]

Intercity

Interregio

Interregio Night

Regio Expres

Regio

Regio Metropolitan

TOTAL 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1

Interoperabile 1.912.250,72 13.325.352,09 5.783.266,92 7.165.806,93 22.709.559,00 462.174,39 51.358.410,04 2

Neinteroperabile neînchiriate 5.151.355,66 5.151.355,66 3

Neinteroperabile închiriate 3.254.156,61 3.254.156,61

TOTAL 1.912.250,72 13.325.352,09 5.783.266,92 7.165.806,93 31.115.071,27 462.174,39 59.763.922,31

Anexa nr. 3

la actul adițional nr. 1/2025

al contractului de activitate și performanță al CFR SA

pentru perioada 2021-2025

Anexa nr. 5

la contractul de activitate și performanță al CFR SA pentru perioada 2021-2025

Principalele lucrări de reparații curente la

infrastructura feroviară publică (prevăzute la art. 6 alin. (2) pct. vii din Contract )

Cuprins:

Anexa nr. 5.1: Principalele lucrări de reparații curente la infrastructura feroviară publică fundamentate ca necesare în Perioada de Referință

Anexa nr. 5.2: Principalele lucrări de reparații curente ale infrastructurii feroviare publice care trebuie realizate în Perioada de Referință, în limita fondurilor alocate

Lista tabele:

Tabelul A5.1. - Principalele lucrări de reparații curente la infrastructura feroviară publică necesare în Perioada de Referință, finanțate de la bugetul de stat

Tabelul A5.2. - Principalele lucrări de reparații curente la infrastructura feroviară publică, finanțate de la bugetul de stat, care trebuie realizate în Perioada de Referință

Anexa nr. 5.1

Principalele lucrări de reparații curente la infrastructura feroviară publică fundamentate ca necesare în Perioada de Referință

Principalele lucrări de reparații curente la infrastructura feroviară publică, fundamentate ca necesare pentru Perioada de Referință, sunt stabilite în conformitate cu programul de recuperare accelerată a restanțelor privind lucrările de reparații curente, specificat în Anexa nr. 9.2 la Contract, și sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul A5.1. - Principalele lucrări de reparații curente la infrastructura feroviară publică necesare în Perioada de Referință, finanțate de la bugetul de stat

Nr. crt

Obiectivul

Valoare lucrări [mii lei, cu TVA]

Anul

TOTAL 2021-2025 2021 2022 2023 2024 2025 1

Linii - lucrări 171.057 170.052 162.030 150.233 137.650 790.174 2

Instalații SCB 74.963 76.523 75.402 73.624 72.770 372.866

TOTAL 246.020 246.575 237.432 223.857 210.420 1.164.304

Mențiuni: 1.

Valoarea totală a lucrărilor necesare este valoarea stabilită conform prevederilor anexei 5 la Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare, aprobată prin HG nr. 985/2020, actualizată conform prevederilor anexei nr. 9.2 la Contract și evidențiată în Tabelul A9.6 rd. 3.

2. Prevederile care fac referire la perioade anterioare anului 2025 au fost stabilite/realizate în conformitate cu cerințele Contractului de activitate și performanță pentru perioada 2021 - 2025, aprobat prin HG nr. 920/2021, în funcție de alocările bugetare ale anilor 2021-2025.

Semnificația lucrărilor de reparații curente este diferențiată în raport de sectorul de activitate. Astfel:

În sectorul linii reparațiile curente înseamnă repararea unor componente defecte ale infrastructurii feroviare care generează limitarea vitezei admisibile de circulație a trenurilor în vederea asigurării condițiilor de siguranță a circulației. Consecințele unor astfel de defectări se manifestă în mod curent prin instituirea restricțiilor de viteză și a unor puncte periculoase. Programul de recuperare accelerată a restanțelor privind lucrările de reparații curente în sectorul linii vizează creșterea vitezei admisibile de circulație a trenurilor și creșterea siguranței circulației trenurilor prin eliminarea în ritm accelerat a restricțiilor de viteză și a punctelor periculoase.

În sectorul instalații reparațiile curente înseamnă înlocuirea unor componente cu grad avansat de uzură, în scopul prevenirii unor defectări potențial periculoase. În acest caz lucrările de reparații curente fac parte din categoria mentenanță preventivă. Ciclurile de înlocuire a componentelor în cadrul repațiilor curente sunt stabilite prin reglementările în vigoare. Programul de recuperare accelerată a restanțelor privind lucrările de reparații curente în sectorul instalații vizează prevenirea apariției defectărilor și ar putea conduce la situații potențial periculoase. În domeniul instalațiilor lucrările se efectuează în conformitate cu instrucțiile și reglementările în vigoare, în baza unor programe trienale. În cazul în care aceste lucrări nu pot fi efectuate din cauza finanțării insuficiente apar noi termene de scadență la lucrări de reparații curente, crescând astfel probabilitatea de defectare a acestor componente și de scoatere din funcție totală sau parțială a instalațiilor de semnalizare cărora le aparțin.

Programul de recuperare accelerată a restanțelor privind lucrările de reparații curente, coroborat cu programul de recuperare a restanțelor privind reînnoirile prezentat în Anexa 6.1 la Contract și cu un regim de realizare a întreținerii curente pentru "funcționarea în regim permanent" a infrastructurii, ar trebui să conducă într-un interval de 8-10 ani la o situație de relativ echilibru atât în ceea ce privește reparațiile curente cât și în ceea ce privește întreg ansamblul de lucrări de mentenanță a infrastructurii.

Anexa nr. 5.2

Principalele lucrări de reparații curente ale infrastructurii feroviare publice care trebuie realizate în Perioada de Referință, în limita fondurilor alocate

Principalele lucrări de reparații curente la infrastructura feroviară publică, care trebuie realizate în Perioada de Referință, sunt stabilite astfel încât să asigure încadrarea în limita fondurilor alocate disponibile și sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul A5.2. - Principalele lucrări de reparații curente la infrastructura feroviară publică, finanțate de la bugetul de stat, care trebuie realizate în Perioada de Referință

Nr. crt

Obiectivul

Valoare lucrări [mii lei, cu TVA]

Anul

TOTAL 2021 (alocare finală) 2022 (alocare finală) 2023 (alocare finală) 2024 (alocare finală) 2025 2021-2025 1

Linii - lucrări 24.583,00 26.377,00 26.756,00 32.817,30 16.480,00 127.013,30 2

Instalații SCB 12.081,30 15.496,00 26.274,00 18.909,70 30.320,00 103.081,00

TOTAL 36.665,00 41.873,00 53.030,00 51.727,00 46.800,00 230.094,30

Mențiuni: 1.

Valoarea totală a principalelor lucrări de reparații curente la infrastructura feroviară publică care trebuie realizate în anul 2025 este valoarea fondurilor alocate disponibile prin efectul prevederilor art.21 alin. (5) din Legea 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, evidențiată în Anexa nr. 10.2 la Contract, Tabelul A10.2, linia 2

2. Prevederile care fac referire la perioade anterioare anului 2025 au fost stabilite/realizate în conformitate cu cerințele Contractului de activitate și performanță pentru perioada 2021 - 2025, aprobat prin HG nr. 920/2021, în funcție de alocările bugetare ale anilor 2021-2024.

Anexa nr. 4

la actul adițional nr. 1/2025

al contractului de activitate și performanță al CFR SA

pentru perioada 2021-2025

Anexa nr. 6

la contractul de activitate și performanță al CFR SA

pentru perioada 2021-2025

Principalele lucrări de reînnoire/reparație

capitală la infrastructura feroviară publică (prevăzute la art. 6 alin. (2) pct. ix din Contract )

Cuprins:

Anexa nr. 6.1.: Principalele lucrări de reînnoire/reparație capitală la infrastructura feroviară publică fundamentate ca necesare în Perioada de Referință

Anexa nr. 6.2.: Principalele lucrări de reînnoire/reparație capitală ale infrastructurii feroviare publice care trebuie realizate în Perioada de Referință, în limita fondurilor alocate

Lista tabele:

Tabelul A6.1. - Principalele lucrări de reînnoire/reparație capitală la infrastructura feroviară necesare în Perioada de Referință

Tabelul A6.2. - Principalele lucrări de reînnoire/reparație capitală la infrastructura feroviară publică, finanțate de la bugetul de stat, care trebuie realizate în Perioada de Referință în limita fondurilor alocate

Anexa nr. 6.1

Principalele lucrări de reînnoire/reparație capitală la infrastructura feroviară publică fundamentate ca necesare în Perioada de Referință

Principalele lucrări de reînnoire/reparație capitală la infrastructura feroviară, fundamentate ca necesare pentru Perioada de Referință, sunt stabilite în conformitate cu programul de recuperare progresivă a restanțelor privind lucrările de reînnoire, specificat în Anexa nr. 9.3 la Contract, și sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul A6.1. - Principalele lucrări de reînnoire/reparație capitală la infrastructura feroviară necesare în Perioada de Referință

la infrastructura feroviară publică

Rd.

Anul

Total 2021-2025 2021 2022 2023 2024 2025

Linii curente și directe

Cantitate [km] 1 70,0 150,0 250,0 375,0 550,0 1.395,0

Cost mediu unitar* 2 2.877,9 2.884,4 2.893,1 2.909,6 2.930,3 2.910,5

Valoare* 3 201.450,8 432.654,1 723.283,4 1.091.079,0 1.611.640,8 4.060.108,1

Poduri / podețe / viaducte

Cantitate [m] 4 158,7 209,2 260,1 346,5 410,0 1.384,5

Cost mediu unitar* 5 247,1 247,6 248,4 249,8 251,6 249,4

Valoare* 6 39.213,1 51.807,8 64.608,9 86.564,2 103.151,5 345.345,5

Terasamente

Cantitate [km] 7 13,0 17,0 22,0 27,0 31,0 110,0

Cost mediu unitar* 8 4.813,4 4.824,3 4.839,0 4.866,5 4.901,1 4.857,9

Valoare* 9 62.574,7 82.013,0 106.457,3 131.394,2 151.933,7 534.372,9

Tuneluri

Cantitate [m] 10 267,6 379,9 446,8 568,6 629,8 2.292,7

Cost mediu unitar* 11 96,3 96,5 96,8 97,3 98,0 97,1

Valoare* 12 25.761,5 36.655,0 43.241,0 55.326,6 61.734,1 222.718,2

Instalații

Cantitate [buc] 13 6 8 13 14 18 59

Cost mediu unitar* 14 4.037,8 4.047,0 4.059,4 4.082,5 4.111,5 4.076,9

Valoare* 15 24.227,0 32.376,4 52.771,6 57.154,4 74.006,4 240.535,8

Linii abătute, alte linii

Cantitate [km] 16 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Cost mediu unitar* 17 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Valoare* 18 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte reparatii capitale constructii- montaj

Cantitate 19 - - - - - - Cost mediu unitar* 20 - - - - - - (peroane, treceri la nivel si manipulari materiale)

Valoare* 21 7.064,5 12.710,1 19.807,2 28.430,7 40.049,5 108.062,0

Proiectare lucrări

Cantitate 22 - - - - - - (expertize, documentații de avizare a lucrărilor de intervenții, proiecte tehnice)

Cost mediu unitar* 23 - - - - - - Valoare* 24 3.532,4 6.355,3 9.903,9 14.215,1 20.024,8 54.031,5

Valoare totală [mii lei, cu TVA] 25 363.824,0 654.571,6 1.020.287,6 1.464.164,2 2.062.540,8 5.565.173,9

din care:

Linii curente și directe 26 201.450,8 432.654,1 723.283,4 1.091.079,0 1.611.640,8 4.060.108,1

Alte elemente infrastructură 27 162.373,2 221.917,5 297.004,2 373.085,2 450.900,0 1.505.065,9

Mențiuni: 1.

Valoarea totală a lucrărilor necesare de reînnoire la infrastructura feroviară publică (rd. 25 din tabel) este valoarea stabilită conform prevederilor anexei 4 la Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare, aprobată prin HG nr. 985/2020, actualizată conform prevederilor anexei nr. 9.3 la Contract și evidențiată în Tabelul A9.10, rd. 5.

2. Valoarea lucrărilor necesare de reînnoire a liniilor curente și directe (rd. 26 din tabel) este valoarea stabilită conform prevederilor anexei 4 la Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare, aprobată prin HG nr. 985/2020, actualizată conform prevederilor anexei nr. 9.3 la Contract și evidențiată în Tabelul A9.10, rd. 6

3. Valoarea totală a lucrărilor necesare de reînnoire a altor elemente critice ale infrastructurii feroviare publice (rd. 27 din tabel) este valoarea stabilită conform prevederilor anexei 4 la Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare, aprobată prin HG nr. 985/2020, actualizată conform prevederilor anexei nr. 9.3 la Contract și evidențiată în Tabelul A9.10, rd. 6.

4. Prevederile care fac referire la perioade anterioare anului 2025 au fost stabilite/realizate în conformitate cu cerințele Contractului de activitate și performanță pentru perioada 2021 - 2025, aprobat prin HG nr. 920/2021, în funcție de alocările bugetare ale anilor 2021 - 2024.

Programul de recuperare progresivă a restanțelor privind lucrările de reînnoire este focalizat pe refacția liniilor curente și directe, care poate genera efecte maxime în ceea ce privește creșterea performanțelor circulației trenurilor. Programul vizează creșterea anuală progresivă a lungimii liniilor curente și directe supuse refacției, până la un nivel superior ritmului anual de depășire a termenelor de scadență. Maximizarea efectelor privind creșterea vitezei de circulație permise de infrastructura feroviară este asigurată prin complementaritatea acestui program cu programul de recuperare a restanțelor privind reparațiile curente, prezentat în Anexa nr. 5.1 la Contract.

Programul de recuperare progresivă a restanțelor privind lucrările de reînnoire include, de asemenea, asigurarea unui ritm rezonabil de recuperare a restanțelor în ceea ce privește reînnoirea altor elemente critice ale infrastructurii feroviare (lucrări de artă, terasamente, instalații etc), în vederea înlăturării unor consecințe critice asupra performanțelor circulației trenurilor din rațiuni de siguranță a circulației. Lucrările de reînnoire a altor elemente critice ale infrastructurii feroviare, evidențiate în coloanele 5 - 10 din tabelul de mai sus, au scopul de a elimina restricțiile de viteză existente și de a reduce semnificativ ritmul de apariție a altor limitări ale vitezelor de circulație a trenurilor.

Anexa nr. 6.2

Principalele lucrări de reînnoire/reparație capitală ale infrastructurii feroviare publice care trebuie realizate în Perioada de Referință, în limita fondurilor alocate

Principalele lucrări de reînnoire/reparație capitală la infrastructura feroviară publică, finanțate de la bugetul de stat, care trebuie realizate în Perioada de Referință în limita fondurilor alocate disponibile, precum și rezultatele acestor lucrări, sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul A6.2. - Principalele lucrări de reînnoire/reparație capitală la infrastructura feroviară publică, finanțate de la bugetul de stat, care trebuie realizate în Perioada de Referință în limita fondurilor alocate

Lucrări de reînnoire

Rd.

Anul

Total

la infrastructura feroviară publică 2021 2022 2023 2024 2025 2021-2025

Linii curente și directe

Cantitate [km] 1 9,6 2,9 0,0 0,0 4,3 16.8

Valoare* 2 27.909,6 8.464,7 46.484,9 28.487,0 31.845,0 143.191,2

Poduri / podețe / viaducte

Cantitate [m] 3 201,2 130,7 48,2 77.0 41,3 498,5

Valoare* 4 42.093,7 27.354,9 15.144,7 29.545,0 19.051,0 133.189,3

Terasamente

Cantitate [km] 5 0,3 2,2 0,7 1,3 1,1 5,6

Valoare* 6 1.518,5 9.920,6 5.157,3 7.884,0 7.291,0 31.771,4

Tuneluri

Cantitate [m] 7 54,9 62,9 11,7 5.7 0,0 135,1

Valoare* 8 4.482,1 5.168,8 1.660,3 638.0 0,0 11.949,2

Instalații

Cantitate [buc] 9 20,0 14,0 5,7 11,0 10 61

Valoare* 10 24.429,7 46.305,4 28.938,3 53.764,0 52.956,0 206.393,4

Linii abătute, alte linii

Cantitate [km] 11 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Valoare* 12 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Alte reparatii capitale constructii-montaj

Cantitate 13 - - - - - - (peroane, treceri la nivel si manipulari materiale)

Valoare* 14 0,0 31,3 0,0 0,0 2.002,0 2.033,3

Proiectare lucrări

Cantitate 15 - - - - - - (expertize, documentații de avizare a lucrărilor de intervenții, proiecte tehnice)

Valoare* 16 2.013,2 716,5 1.085,6 3.875,0 10.656,0 18.346,4

Valoare totală* 17 102.446,85 97.962,2 98.471,1 124.193,0 123.801,0 546.874,1

din care:

Linii curente și directe 18 27.909,6 8.464,7 46.484,9 28.487,0 31.845,0 143.191,2

Alte elemente infrastructură 19 74.537,2 89.497,5 51.986,2 95.706,0 91.956,0 403.682,9

Puncte periculoase eliminate [nr] 20 10 1 0 0 1 12 * mii lei, cu TVA

Mențiuni: 1.

Valorile evidențiate în rd. 2, 4, 6, 8, 10,12,14 și 16 din tabel reprezintă distribuirea pe categorii de lucrări a fondurilor alocate disponibile pentru reînnoirea infrastructurii feroviare.

2. Cantitățile evidențiate în rd. 1, 3, 5, 7, 9 și 11 din tabel reprezintă infrastructura reînnoită ca rezultat al finalizării lucrărilor de reînnoire contractate.

3. Cantitățile evidențiate în rd. 1 din tabel reprezintă obiectivele aferente indicatorului de performanță "B.1 Lungime linie reînnoită (refacție)", prezentate în Anexa nr. 8.1 la Contract, Tabelul A8.8.

4. Valorile evidențiate în rd. 20 din tabel reprezintă obiectivele aferente indicatorului de performanță

Număr puncte periculoase eliminate prin reînnoire", prezentate în Anexa nr. 8.1 la Contract, Tabelul

A8.9.

5. Prevederile care fac referire la perioade anterioare anului 2025 au fost stabilite/realizate în conformitate cu cerințele Contractului de activitate și performanță pentru perioada 2021 - 2025, aprobat prin HG nr. 920/2021, în funcție de alocările bugetare ale anilor 2021 - 2024."

6. La indicatorul "Lungime linie reînnoită (refacție)" se află în derulare lucrări multianuale pe o distanța de 7,4 km. Fondurile repartizate sunt insuficiente față de necesar pentru finalizarea și recepționarea acestor lucrări în anul 2025.

Anexa nr. 5

la actul adițional nr. 1/2025

al contractului de activitate și performanță al CFR SA

pentru perioada 2021-2025

Anexa nr. 8

la contractul de activitate și performanță al CFR SA

pentru perioada 2021-2025

Indicatorii de Performanță și Monitorizare

privind activitățile CFR SA (prevăzuți la art. 6 alin. (2) pct. xiii din Contract )

Cuprins:

Anexa nr. 8.1.:Indicatorii de Performanță și Monitorizare privind activitățile de mentenanță și reînnoire a infrastructurii feroviare 8.1.1.

Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare

8.1.2.

Definirea Indicatorilor de Performanță și Monitorizare și obiective asociate A.

Indicatori privind activitatea de mentenanță A.1.

Viteza tehnică asigurată

A.2.

Gradul de utilizare a performanțelor proiectate

A.3.

Indisponibilitatea rețelei feroviare dpdv al performanțelor

A.4.

Numărul punctelor periculoase eliminate prin reparații curente

A.5.

Utilizarea resurselor financiare alocate pentru mentenanță

A.6.

Eficiența contractării activităților privind mentenanța

B. Indicatori privind activitatea de reînnoire B.1.

Lungime linie reînnoită (refacție)

B.2.

Numărul punctelor periculoase eliminate

B.3.

Infrastructură scadentă la reînnoire

8.1.3.

Magistrale feroviare

8.1.4.

Reguli uniforme privind determinarea obiectivelor asociate unor indicatori de performanță a căror realizare este corelată cu fondurile publice alocate 8.1.4.1.

Aplicabilitate

8.1.4.2.

Principii privind corelarea dintre finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare și evoluția performanțelor acesteia

8.1.4.3.

Cuantificarea corelării dintre finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare și evoluția obiectivelor asociate indicatorilor de performanță ai administratorului infrastructurii

Anexa nr. 8.2.: Indicatorii de Performanță și Monitorizare privind activitățile de exploatare a infrastructurii feroviare 8.2.1.

Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare

8.2.2.

Definirea Indicatorilor de Performanță și Monitorizare și obiective asociate C.

Indicatori privind activitatea de operare a infrastructurii C.1.

Punctualitatea trenurilor de călători

C.2.

Predictibilitatea trenurilor de călători

C.3.

Punctualitatea trenurilor de marfă

C.4.

Siguranța circulației

C.5.

Creșterea nivelului de siguranță la trecerile la nivel

D. Indicatori privind volumele de activitate D.1.

Parcursul trenurilor de călători

D.2.

Parcursul trenurilor de marfă

E. Indicatori privind protecția mediului E.1.

Linie electrificată

F. Indicatori privind alte componente ale activităților de exploatare F.1.

Satisfacția clienților

Anexa nr. 8.3.: Indicatorii de Performanță și Monitorizare privind activitățile de investiții pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare 8.3.1.

Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare

8.3.2.

Definirea Indicatorilor de Performanță și Monitorizare și obiective asociate G.

Indicatori privind activitatea de pregătire și implementare a proiectelor G.1.

Realizarea fazelor de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură

G.2.

Utilizarea resurselor financiare alocate pentru proiectele de infrastructură

G.3.

Utilizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru proiectele de infrastructură

H. Indicatori privind monitorizarea și soluționarea disputelor contractuale H.1.

Monitorizarea disputelor contractuale

H.2.

Soluționarea disputelor contractuale

Anexa nr. 8.4.: Indicatorii de Performanță și Monitorizare privind alte activități ale CFR SA 8.4.1.

Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare

8.4.2.

Definirea Indicatorilor de Performanță și Monitorizare și obiective asociate I.

Indicatori privind capacitatea administrativă de pregătire și implementare a proiectelor I.1.

Calitatea documentației de atribuire pentru studii de fezabilitate

I.2.

Controlul calității fazelor de proiectare

I.3.

Conformitatea documentației de atribuire pentru lucrări cu cerințele acordului de mediu

I.4.

Controlul maturității proiectului la atribuirea contractului de execuție a lucrărilor

J. Indicatori privind managementul activităților companiei J.1.

Implementarea sistemului de control intern managerial la nivelul companiei

J.2.

Implementarea sistemului de control intern managerial în domeniul achizițiilor publice

Lista tabele:

Tabelul A8.1. - Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare privind activitățile de mentenanță și reînnoire a infrastructurii feroviare

Tabelul A8.2. - Obiective privind viteza tehnică asigurată

Tabelul A8.3. - Obiective privind gradul de utilizare a performanțelor proiectate

Tabelul A8.4. - Obiective privind indisponibilitatea rețelei feroviare dpdv al performanțelor

Tabelul A8.5. - Obiective privind numărul punctelor periculoase eliminate prin reparații curente

Tabelul A8.6. - Obiective privind utilizarea resurselor financiare alocate pentru mentenanță

Tabelul A8.7. - Eficiența contractării activităților privind mentenanța

Tabelul A8.8. - Obiective privind lungime linie reînnoită (refacție)

Tabelul A8.9. - Obiective privind numărul punctelor periculoase eliminate prin reînnoire

Tabelul A8.10. - Infrastructură scadentă la reînnoire

Tabelul A8.11. - Magistralele feroviare

Tabelul A8.12. - Indicatori de performanță pentru care se definesc reguli uniforme de corelare între obiectivele asociate și fondurile publice alocate

Tabelul A8.13. - Elemente de referință privind corelarea dintre finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare și evoluția performanțelor acesteia

Tabelul A8.14. - Indicatori care definesc deficitul de performanță al infrastructurii

Tabelul A8.15. - Obiective anuale privind reducerea deficitului de performanță al infrastructurii, în cazul finanțării la nivelul necesităților de finanțare

Tabelul A8.16. - Reguli uniforme de determinare a obiectivelor anuale asociate indicatorilor de performanță în cazul finanțării infrastructurii la nivelul necesităților de finanțare

Tabelul A8.17. - Determinarea ratei anuale de variație a deficitului de performanță al infrastructurii, în cazul finanțării sub nivelul necesarului de finanțare

Tabelul A8.18. - Reguli uniforme de determinare a obiectivelor anuale asociate indicatorilor de performanță prin corelare cu deficitul de finanțare a infrastructurii feroviare

Tabelul A8.19. - Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare privind activitățile de exploatare a infrastructurii feroviare

Tabelul A8.20. - Obiective privind punctualitatea trenurilor de călători

Tabelul A8.21. - Obiective privind predictibilitatea trenurilor de călători

Tabelul A8.22. - Obiective privind punctualitatea trenurilor de marfă

Tabelul A8.23. - Obiective privind siguranța circulației

Tabelul A8.24. - Obiective privind creșterea nivelului de siguranță la trecerile la nivel

Tabelul A8.25. - Obiective privind parcursul trenurilor de călători

Tabelul A8.27. - Obiective privind parcursul trenurilor de marfă

Tabelul A8.28. - Obiective privind liniile electrificate

Tabelul A8.29. - Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare privind activitățile de investiții pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

Tabelul A8.30. - Obiective privind realizarea fazelor de pregătire și implementare a proiectelor de infrastructură

Tabelul A8.31. - Planificarea finalizării fazelor de pregătire și implementare a proiectelor de investiții

Tabelul A8.32. - Faze de pregătire și implementare a proiectelor de investiții planificate în Perioada de Referință

Tabelul A8.33. - Obiective privind utilizarea resurselor financiare alocate pentru proiectele de infrastructură

Tabelul A8.34. - Obiective privind utilizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru proiectele de infrastructură

Tabelul A8.35. - Obiective privind monitorizarea disputelor contractuale

Tabelul A8.36. - Soluționarea disputelor contractuale

Tabelul A8.37. - Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare privind alte activități ale CFR SA

Tabelul A8.38. - Obiective privind calitatea documentației de atribuire pentru studii de fezabilitate

Tabelul A8.39. - Obiective privind controlul calității fazelor de proiectare

Tabelul A8.40. - Obiective privind conformitatea documentației de atribuire pentru lucrări cu cerințele acordului de mediu

Tabelul A8.41. - Obiective privind controlul maturității proiectului la atribuirea contractului de execuție a lucrărilor

Tabelul A8.42. - Implementarea sistemului de control intern managerial la nivelul companiei

Tabelul A8.43. - Obiective privind implementarea sistemului de control intern managerial în domeniul achizițiilor publice

Anexa nr. 8.1

Indicatorii de Performanță și Monitorizare privind activitățile de mentenanță și reînnoire a infrastructurii feroviare 8.1.1.

Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare

Tabelul A8.1. - Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare privind activitățile de mentenanță și reînnoire a infrastructurii feroviare

Nr crt

Denumire indicator

UM

Tip indicator(*)

A. Indicatori privind activitatea de întreținere și reparații

A.1

Viteza tehnică asigurată

km/h

p

A.2

Gradul de utilizare a performanțelor proiectate %

p

A.3

Indisponibilitatea rețelei feroviare dpdv al performanțelor

A.3.1. Valoare indisponibilitate

zile*km

p

A.3.2. Rată de indisponibilitate %

m

A.4

Numărul punctelor periculoase eliminate prin reparații curente

nr

p

A.5

Utilizarea resurselor financiare alocate pentru mentenanță

A.5.1. Utilizarea resurselor financiare alocate pentru întreținere %

p

A.5.2. Utilizarea resurselor financiare alocate pentru reparații curente %

p

A.6

Eficiența contractării activităților privind mentenanța

A.6.1. Eficiența contractării activităților privind întreținerea %

m

A.6.2. Eficiența contractării activităților privind reparațiile curente %

m

B. Indicatori privind activitatea de reînnoire

B.1

Lungime linie reînnoită (refacție)

km

P

B.2

Numărul punctelor periculoase eliminate

B.2.1. Număr puncte periculoase eliminate prin reînnoire

nr

P

B.2.2. Cotă totală de reducere a numărului de puncte periculoase (prin reparații curente și reînnoire) %

m

B.3

Infrastructură scadentă la reînnoire

B.3.1. Linii curente și directe

a. Lungime scadentă

km

m

b. Cotă depășire scadență %

m

B.3.2. Instalații de semnalizare în stații

a. Instalații scadente

nr

m

b. Cotă depășire scadență %

m

B.3.3. Instalații de semnalizare linie curentă

a. Instalații scadente

km

m

b. Cotă depășire scadență %

m (*) Tipul indicatorului poate fi: P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță

8.1.2.

Definirea Indicatorilor de Performanță și Monitorizare și obiective asociate A.

Indicatori privind activitatea de mentenanță

Set de indicatori de performanță și monitorizare care măsoară rezultatele activității de întreținere și reparare a infrastructurii feroviare

A.1.

Viteza tehnică asigurată

Semnificație: viteza maximă permisă de starea tehnică a infrastructurii pentru circulația trenurilor în condiții de siguranță

Definire indicator:

Unitate de măsură:

km/h

Detaliere:

total rețea feroviară magistralele 200-900(100)

Tip indicator

Indicator de performanță

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%]

total rețea

P 40

magistrala 200

P 7,5

magistrala 300

P 7,5

magistrala 400

P 7,5

magistrala 500

P 7,5

magistrala 600

P 7,5

magistrala 700

P 7,5

magistrala 800

P 7,5

magistrala 900(100)

P 7,5 * Tipul indicatorului/componentei, definit in coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită in coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.2.1.

Mod de calcul:

Indicatorul se calculează ca media ponderată a vitezelor tehnice asigurate pe tronsoane de linie.

Formula de calcul este:

V_TA = Σ_tronsoane(V_A * L_tronson) / L_total

unde:

V_TA - viteza tehnică asigurată pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km/h] Σ_tronsoane - sumă de la 1 la numărul total de tronsoane de linie definite pe zona de rețea care face obiectul indicatorului

V_A - viteza tehnică asigurată pe tronsonul respectiv [km/h]

L_tronson - lungimea tronsonului respectiv [km]

L_total - lungimea totală a zonei de rețea care face obiectul indicatorului [km]

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.2. - Obiective privind viteza tehnică asigurată

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

A.1 - Viteza tehnică asigurată

Total rețea

km/h 69,02 68,20 67,95 66,67 65,27 63,71

Magistrala 200

km/h 62,78 61,04 65,43 62,46 59,20 55,60

Magistrala 300

km/h 59,27 57,21 54,79 51,60 48,10 44,25

Magistrala 400

km/h 63,32 62,65 61,87 60,85 59,72 58,48

Magistrala 500

km/h 81,01 80,03 78,88 77,37 75,71 73,88

Magistrala 600

km/h 80,15 79,42 78,55 77,42 76,17 74,79

Magistrala 700

km/h 79,37 78,72 77,95 76,94 75,84 74,62

Magistrala 800

km/h 114,09 113,72 113,29 112,73 112,11 111,43

Magistrala 900(100)

km/h 74,15 73,00 71,66 69,89 67,95 65,81

Total magistrale

km/h 74,72 73,84 73,22 71,85 70,35 68,70

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului A.1 - Viteza tehnică asigurată pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite conform regulilor definite în Tabelul A8. 18, linia 1, luând în considerare fondurile alocate disponibile și gradul de acoperire a necesităților de finanțare, evidențiate în: ● Anexa nr. 10.1 la Contract, Tabelul A10.1, linia 2 și 3; ● Anexa nr. 10.2 la Contract, Tabelul A10.2, linia 2 și 3; ● Anexa nr. 10.3 la Contract, Tabelul A10.3, linia 4 și 5.

A.2.

Gradul de utilizare a performanțelor proiectate

Semnificație: viteza maximă permisă de starea tehnică a infrastructurii pentru circulația trenurilor în condiții de siguranță

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator

Indicator de performanță

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

P 40

magistrala 200

P 7,5

magistrala 300

P 7,5

magistrala 400

P 7,5

magistrala 500

P 7,5

magistrala 600

P 7,5

magistrala 700

P 7,5

magistrala 800

P 7,5

magistrala 900(100)

P 7,5 * Tipul indicatorului/componentei, definit in coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită în coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.2.1.

Mod de calcul:

Indicatorul se calculează ca raportul între viteza tehnică asigurată (indicatorul A.1) și viteza proiectată (indicator auxiliar).

Formula de calcul este:

R_A = 100 * V_TA / V_p

unde:

R_V- gradul de utilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [%]

V_TA - viteza tehnică asigurată pe zona de rețea care face obiectul indicatorului (indicatorul A.1) [km/h]

V_p - viteza maximă proiectată pe zona de rețea care face obiectul indicatorului (indicator auxiliar) [km/h]

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Viteza proiectată. Se calculează în mod similar cu indicatorul A.1 „Viteza tehnică asigurată”, luând în calcul vitezele maxime proiectate pe tronsoanele de linie

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.3. - Obiective privind gradul de utilizare a performanțelor proiectate

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

A.2 – Grad de utilizare a performanțelor proiectate

Total rețea % 79,97 79,02 77,91 76,44 74,82 73,05

Magistrala 200 % 63,22 61,47 59,43 56,73 53,76 50,50

Magistrala 300 % 57,71 55,7 53,35 50,24 46,83 43,08

Magistrala 400 % 81,90 81,04 80,03 78,71 77,25 75,64

Magistrala 500 % 79,73 78,76 77,64 76,15 74,51 72,71

Magistrala 600 % 83,79 83,02 82,12 80,93 79,62 78,19

Magistrala 700 % 85,25 84,55 83,72 82,64 81,45 80,14

Magistrala 800 % 93,70 93,4 93,05 92,58 92,08 91,52

Magistrala 900(100) % 75,48 74,32 72,95 71,15 69,18 67,00

Total magistrale % 80,13 79,18 78,08 76,62 75,02 73,25

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului A.2 - Grad de utilizare a performanțelor proiectate pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite conform regulilor definite în Tabelul A8. 18, linia 2, luând în considerare fondurile alocate disponibile și gradul de acoperire a necesităților de finanțare, evidențiate în: ● Anexa nr. 10.1 la Contract, Tabelul A10.1, linia 2 și 3; ● Anexa nr. 10.2 la Contract, Tabelul A10.2, linia 2 și 3; ● Anexa nr. 10.3 la Contract, Tabelul A10.3, linia 4 și 5.

A.3.

Indisponibilitatea rețelei feroviare dpdv al performanțelor Semnificație: măsoară magnitudinea efectelor stării infrastructurii asupra capabilității rețelei de a pune la dispoziția clienților performanțe ale infrastructurii la nivelul proiectat

Componente: indicatorul are două componente, respectiv: A.3.1.

Valoare indisponibilitate

A.3.2.

Cotă indisponibilitate

care măsoară indisponibilitatea în moduri diferite, dar echivalente ca semnificație

Definire indicator:

Componenta:

A.3.1. Valoare indisponibilitate

Unitate de măsură:

zile*km

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de performanță

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

P 100

magistrala 200

m 0

magistrala 300

m 0

magistrala 400

m 0

magistrala 500

m 0

magistrala 600

m 0

magistrala 700

m 0

magistrala 800

m 0

magistrala 900(100)

m 0 * Tipul indicatorului/componentei, definit in coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită in coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.2.1.

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

V_i = Σ_decade(L_RT * T_RT)

N_an * Σ_RP(L_RP)

unde:

V_i - valoare indisponibilitate [zile*km] Σ_decade - sumă de la 1 la numărul de decade din an

L_rt - lungime restricție de viteză temporară [km]

T_rt - durată restricție de viteză temporară [zile]

N_an - număr zile în anul respectiv [zile] Σ_RP- sumă de la 1 la numărul de restricții de viteză permanente instituite în anul respectiv

L_rp - lungime restricție de viteză permanentă [km]

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Componenta:

A.3.2. Cotă indisponibilitate

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_i = 100 * V_i / (L_cd * N_an)

unde:

R_i - cota de indisponibilitate [%]

V_i - valoare indisponibilitate [zile*km], indicatorul A.3.1

L_cd - lungimea desfășurată a liniilor curente și directe pe zona de rețea respectivă (indicator auxiliar) [km]

N_an - număr zile în anul respectiv [zile]

Indicatori auxiliari (de monitorizare): - Lungimea desfășurată a liniilor curente și directe pe rețeaua feroviară - este prezentată în documentul de referință al rețelei CFR - Lungimea desfășurată a liniilor curente și directe pe magistralele feroviare - sunt prezentate în capitolul 8.1.3 din prezenta anexă

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.4. - Obiective privind indisponibilitatea rețelei feroviare dpdv al performanțelor

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

A.3.1 - Valoare indisponibilitate

Total rețea

zile*km 735 965,15 764.669,14 807.404,63 863.546,75 925.233,05 987.837,85

Magistrala 200

zile*km 38 369,82

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 300

zile*km 91 995,01

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 400

zile*km 20 793,20

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 500

zile*km 30 275,28

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 600

zile*km 4 410,13

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 700

zile*km 3 779,95

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 800

zile*km 17 817,70

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 900(100)

zile*km 113 501,04

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Total magistrale

zile*km 320 942,13

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

A.3.2 – Cotă indisponibilitate

Total rețea % 14,84

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 200 % 14,67

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 300 % 20,13

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 400 % 9,91

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 500 % 9,59

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 600 % 3,37

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 700 % 2,83

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 800 % 9,88

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 900(100) % 41,39

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Total magistrale % 16,35

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului A.3.1 - Valoare indisponibilitate pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite conform regulilor definite în Tabelul A8. 18, linia 3, luând în considerare fondurile alocate disponibile și gradul de acoperire a necesităților de finanțare,

evidențiate în: ● Anexa nr. 10.1 la Contract, Tabelul A10.1, linia 2 și 3; ● Anexa nr. 10.2 la Contract, Tabelul A10.2, linia 2 și 3; ● Anexa nr. 10.3 la Contract, Tabelul A10.3, linia 4 și 5.

A.4.

Numărul punctelor periculoase eliminate prin reparații curente

Semnificație: măsoară rezultatele activităților de reparație curentă a infrastructurii privind eliminarea punctelor periculoase

Definire indicator:

Unitate de măsură:

Nr

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de performanță

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

P 100

magistrala 200

M 0

magistrala 300

M 0

magistrala 400

M 0

magistrala 500

M 0

magistrala 600

M 0

magistrala 700

M 0

magistrala 800

M 0

magistrala 900(100)

M 0 * Tipul indicatorului/componentei, definit in coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită in coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.2.1.

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

N_pp^RC = Σ_rc(N_P)

unde:

N_pp^RC - puncte periculoase eliminate prin reparații curente [nr] Σ_RC - sumă de la 1 la numărul de lucrări de reparație curentă

N_p - puncte periculoase eliminate prin lucrarea respectivă de reparații curente [nr]

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.5 - Obiective privind numărul punctelor periculoase eliminate prin reparații curente

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

A.4 - Numărul punctelor periculoase eliminate prin reparații curente

Total rețea

nr 3 1 3 10 8 3

Magistrala 200

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500

nr 1

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600

nr 1

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100)

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Total magistrale

nr 2

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului A.4 - Numărul punctelor periculoase eliminate prin reparații curente pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite luând în considerare fondurile alocate disponibile și gradul de acoperire a necesităților de finanțare, evidențiate în Anexa nr. 10.2 la Contract, Tabelul A10.2, linia 2 și 3.

A.5.

Utilizarea resurselor financiare alocate pentru mentenanță Semnificație: măsoară gradul de utilizare de către CFR SA a fondurilor publice alocate de Minister pentru activitățile de întreținere și reparații curente

Componente: indicatorul are două componente, respectiv: A.5.1.

Utilizarea resurselor financiare alocate pentru întreținere

A.5.2.

Utilizarea resurselor financiare alocate pentru reparații curente

Definire indicator.

Componenta:

A.5.1. Utilizarea resurselor financiare alocate pentru întreținere

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară

Tip indicator:

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_ic = 100 * C_ic / A_ic

unde:

R_iC - rata de utilizare a fondurilor publice alocate pentru întreținere curentă [%]

C_iC - total sume cheltuite pentru întreținere curentă în anul respectiv (indicator auxiliar) [mii lei]

A_iC - total fonduri publice alocate în anul respectiv pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice (anexa 10.1, tabelul 1), conform ultimei rectificări bugetare din anul respectiv [mii lei]

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • Total sume cheltuite pentru întreținere curentă în anul respectiv - este prezentat în raportul de activitate al CFR SA, conform evidențelor contabile ale companiei

Componenta:

A.5.2. Utilizarea resurselor financiare alocate pentru reparații curente

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară

Tip indicator:

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_rc = 100 * C_rc / A_rc

unde:

R_RC — rata de utilizare a fondurilor publice alocate pentru reparații curente [%]

C_RC - total sume cheltuite pentru reparații curente în anul respectiv (indicator auxiliar) [mii lei]

A_RC - total fonduri publice alocate în anul respectiv pentru reparațiile curente ale infrastructurii feroviare publice, conform ultimei rectificări bugetare din anul respectiv [mii lei]

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • Total sume cheltuite pentru reparații curente în anul respectiv - este prezentat în raportul de activitate al CFR SA, conform evidențelor contabile ale companiei

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 6 - Obiective privind utilizarea resurselor financiare alocate pentru mentenanță

Indicator

UM

Realizat 2016-2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

A.5.1 - Utilizarea resurselor financiare alocate pentru întreținere % 99,03 99,13 99,23 99,33 99,43 99,53

A.5.2 - Utilizarea resurselor financiare alocate pentru reparații curente % 93,62 93,90 94,18 94,47 94,75 95,03

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului A.5.1 - Utilizarea resurselor financiare alocate pentru întreținere pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite luând în considerare media realizărilor din perioada 2016-2020 și un obiectiv de îmbunătățire anuală cu 0,1%.

2. Obiectivele aferente indicatorului A.5.2 - Utilizarea resurselor financiare alocate pentru reparații curente pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite luând în considerare media realizărilor din perioada 2016-2020 și un obiectiv de îmbunătățire anuală cu 0,3%.

A.6.

Eficiența contractării activităților privind mentenanța Semnificație: măsoară gradul de utilizare de către CFR SA a fondurilor publice alocate de Minister pentru activitățile de întreținere și reparații curente prin contractare multianuală a lucrărilor și serviciilor

Componente: indicatorul are două componente, respectiv: A.6.1.

Eficiența contractării activităților privind întreținerea

A.6.2.

Eficiența contractării activităților privind reparațiile curente

Definire indicator:

Componenta:

A.6.1. Eficiența contractării activităților privind întreținerea

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

U_IC = 100 * M_IC / C_IC

unde:

U_IC - rata de utilizare a fondurilor publice alocate pentru întreținere curentă prin contracte multianuale și/sau contracte/acorduri cadru pentru lucrări și/sau servicii [%]

M_IC - total fonduri cheltuite pentru întreținere curentă în anul respectiv prin contracte multianuale și/sau contracte/acorduri cadru pentru lucrări și/sau servicii (indicator auxiliar) [mii lei]

C_IC - total sume cheltuite pentru întreținere curentă în anul respectiv (indicator auxiliar) [mii lei]

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Total fonduri cheltuite pentru întreținere curentă în anul respectiv prin contracte multianuale și/sau contracte/acorduri cadru pentru lucrări și/sau servicii - conform evidențelor CFR SA

Total sume cheltuite pentru întreținere curentă în anul respectiv - a se vedea definirea indicatorului A.5.1 de mai sus

Componenta:

A.6.2. Eficiența contractării activităților privind reparațiile curente

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

U_RC = 100 * M_RC / C_RC

unde:

U_RC - rata de utilizare a fondurilor publice alocate pentru reparații curente prin contracte multianuale și/sau contracte/acorduri cadru pentru lucrări și/sau servicii [%]

M_rc - total fonduri cheltuite pentru reparații curente în anul respectiv prin contracte multianuale și/sau contracte/acorduri cadru pentru lucrări și/sau servicii (indicator auxiliar) [mii lei]

C_RC - total sume cheltuite pentru reparații curente în anul respectiv (indicator auxiliar) [mii lei]

Indicatori auxiliari (de monitorizare): - Total fonduri cheltuite pentru reparații curente în anul respectiv prin contracte multianuale și/sau contracte/acorduri cadru pentru lucrări și/sau servicii - conform evidențelor CFR SA - Total sume cheltuite pentru reparații curente în anul respectiv - a se vedea definirea indicatorului A.5.2 de mai sus

Obiective asociate: Nu este cazul (indicator de monitorizare). Raportarea evoluției acestui indicator se efectuează conform tabelului următor.

Tabelul A8. 7 - Eficiența contractării activităților privind mentenanța

Indicator

UM

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

A.6.1 - Eficiența contractării activităților privind întreținerea %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

A.6.2 - Eficiența contractării activităților privind reparațiile curente %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

B. Indicatori privind activitatea de reînnoire

Set de indicatori de performanță și monitorizare care măsoară rezultatele cele mai semnificative ale investițiilor privind reînnoirea/reparația capitală infrastructurii feroviare

B.1.

Lungime linie reînnoită (refacție)

Semnificație: măsoară rezultatele activităților de reînnoire a liniei prin lucrări de refacție

Definire indicator:

Unitate de măsură:

Km

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de performanță

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

P 100

magistrala 200

m 0

magistrala 300

m 0

magistrala 400

m 0

magistrala 500

m 0

magistrala 600

m 0

magistrala 700

m 0

magistrala 800

m 0

magistrala 900(100)

m 0 * Tipul indicatorului/componentei, definit in coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită în coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.2.1.

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

L_RK = Σ_RK(LR)

unde:

L_RK - lungime desfășurată a liniilor curente și directe reînnoite [km] Σ_RK - sumă de la 1 la numărul de lucrări de refacție

L_R - lungime desfășurată a liniilor curente și directe reînnoite prin lucrarea respectivă de refacție [km]

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.8. - Obiective privind lungime linie reînnoită (refacție)

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

B.1 - Lungime linie reînnoită (refacție)

Total rețea

km 37,9 9,9 22,6 9,6 6,1 4,3

Magistrala 200

km 6,0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300

km 11,0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400

km 0,0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500

km 0,0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600

km 0,0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700

km 7,0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800

km 0,0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100)

km 13,9

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Total magistrale

km 37,9

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului B.1 - Lungime linie reînnoită (refacție) pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite luând în considerare fondurile alocate disponibile și gradul de acoperire a necesităților de finanțare, evidențiate în Anexa nr. 10.3 la Contract, Tabelul A10.3, linia 4 și 5, și sunt în conformitate cu Anexa nr. 6.2 la Contract, Tabelul A6.2, rd. 1.

2. Obiectivele aferente indicatorului B.1 - Lungime linie reînnoită (refacție) pentru anii 2024-2025 urmează a fi revizuite anual, în raport de evoluția alocării fondurilor publice destinate finanțării activităților de reînnoire a infrastructurii feroviare.

3. Fondurile repartizate sunt insuficiente față de necesarul pentru finalizarea și recepționarea acestor lucrărilor în anul 2025. În anul 2025 se preconizează finalizarea și recepționarea a 7,4 km în funcție de fondurile bugetare repartizate.

B.2.

Numărul punctelor periculoase eliminate

Semnificație: măsoară rezultatele globale ale activităților de eliminare a punctelor periculoase prin reînnoire și reparații curente

Componente: indicatorul are două componente, respectiv: B.2.1.

Număr puncte periculoase eliminate prin reînnoire

B.2.2.

Cotă totală de reducere a numărului de puncte periculoase

Definire indicator:

Componenta:

B.2.1. Număr puncte periculoase eliminate prin reînnoire

Unitate de măsură:

Nr

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de performanță

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

P 100

magistrala 200

m 0

magistrala 300

m 0

magistrala 400

m 0

magistrala 500

m 0

magistrala 600

m 0

magistrala 700

m 0

magistrala 800

m 0

magistrala 900(100)

m 0 * Tipul indicatorului/componentei, definit in coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită in coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.2.1.

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

N_PP^RK = Σ_RK(N_P)

unde:

N_PP^RK - puncte periculoase eliminate prin reînnoire [nr] Σ_RK - sumă de la 1 la numărul de lucrări de reînnoire

N_P - puncte periculoase eliminate prin lucrarea respectivă de reînnoire [nr]

Indicatori auxiliari

Nu este cazul

Componenta:

B.2.2. Cotă totală de reducere a numărului de puncte periculoase

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

m 0

magistrala 200

m 0

magistrala 300

m 0

magistrala 400

m 0

magistrala 500

m 0

magistrala 600

m 0

magistrala 700

m 0

magistrala 800

m 0 * Tipul indicatorului/componentei, definit in coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită in coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.2.1.

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_PP = 100 * (N_PP^RC

N_PP^RK) / N_PP^0

unde:

R_PP - cotă totală de reducere a numărului de puncte periculoase [%]

N_PP^RC — puncte periculoase eliminate prin reparații curente [nr] (indicatorul A.4)

N_PP^RK — puncte periculoase eliminate prin reînnoire [nr] (indicatorul B.2.1)

N_PP^0 - puncte periculoase existente la începutul anului respectiv (indicator auxiliar) [nr]

Mențiune: Dacă N_PP^0 = 0, atunci valoarea R_PP este N.A. (nu se aplică)

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • Puncte periculoase existente la începutul anului respectiv - valoarea este prezentată în raportul de activitate al CFR SA aferent anului anterior, conform evidențelor interne ale companiei

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.9. - Obiective privind numărul punctelor periculoase eliminate prin reînnoire

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

B.2.1 - Număr puncte periculoase eliminate prin reînnoire

Total rețea

nr 10 8 9 0 0 1

Magistrala 200

nr 5

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500

nr 1

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100)

nr 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Total magistrale

nr 6

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

B.2.2 - Cotă totală de reducere a numărului de puncte periculoase

Total rețea % 1,11

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 200 % 16,13

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300 % 0,00

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400 % 0,00

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500 % 3,70

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600 % 1,75

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700 % 0,00

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800 %

N.A.

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100) % 0,00

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Total magistrale % 2,92

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului B.2.1 - Număr puncte periculoase eliminate prin reînnoire pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite luând în considerare fondurile alocate disponibile și gradul de acoperire a necesităților de finanțare, evidențiate în Anexa nr. 10.3 la Contract, Tabelul A10.3, linia 4 și 5.

2. Obiectivele aferente indicatorului B.2.1 - Număr puncte periculoase eliminate prin reînnoire pentru anii 2024-2025 urmează a fi revizuite anual, în raport de evoluția alocării fondurilor publice destinate finanțării activităților de reînnoire a infrastructurii feroviare.

B.3.

Infrastructură scadentă la reînnoire Semnificație: măsoară rezultatele globale ale activităților de eliminare a punctelor periculoase prin reînnoire și reparații curente

Componente: indicatorul are două componente, respectiv: B.3.1.

Linii curente și directe; se exprimă prin: a.

Lungime scadentă

b.

Cotă depășire scadență

B.3.2.

Instalații de semnalizare în stații; se exprimă prin: a.

Instalații scadente

b.

Cotă depășire scadență

B.3.3.

Instalații de semnalizare în linie curentă; se exprimă prin: a.

Instalații scadente

b.

Cotă depășire scadență

Definire indicator:

Componenta:

B.3.1. Linii curente și directe

Unitate de măsură:

a.Lungime scadentă: km

b.Cotă depășire scadență: %

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

a. Lungime scadentă

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 200

a. Lungime scadentă

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 300

a. Lungime scadentă

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 400

a. Lungime scadentă

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 500

a. Lungime scadentă

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 600

a. Lungime scadentă

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 700

a. Lungime scadentă

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 800

a. Lungime scadentă

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 900(100)

a. Lungime scadentă

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0 * Tipul indicatorului/componentei, definit in coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită in coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.2.1.

Mod de calcul:

a. Lungimea scadentă la reînnoire, pentru liniile curente și directe, se calculează cu formula:

L_RK = Σ_tronsoane(L^RK_tronson)

unde:

L_RK - lungimea desfășurată a liniilor curente și directe scadente la reînnoire pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km] Σ_tronsoane - sumă de la 1 la numărul total de tronsoane de linie definite pe zona de rețea care face obiectul indicatorului

L^RK_tronson - lungimea desfășurată a liniilor curente și directe scadente la reînnoire pe tronsonul respectiv [km]

b. Cota depășire scadență la reînnoire, pentru liniile curente și directe, se calculează cu formula:

R_RK^L = 100 * L_RK / L_CD

unde:

R_RL^L - cota de depășire a scadenței la reînnoire pentru liniile curente și directe de pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [%]

L_RK - lungimea desfășurată a liniilor curente și directe scadente la reînnoire pe zona de rețea care face obiectul indicatorului (indicatorul B.3.1.a) [km]

L_CD - lungimea desfășurată totală a liniilor curente și directe pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km]

Indicatori auxiliari

Lungimea desfășurată totală a liniilor curente și directe, la nivel de rețea și de magistrale - conform evidențelor companiei

Componenta:

B.3.2. Instalații de semnalizare în stații

Unitate de măsură:

a. Instalații scadente: nr

b. Cotă depășire scadență: %

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 200

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 300

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 400

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 500

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 600

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 700

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 800

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 900(100)

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0 * Tipul indicatorului/componentei, definit in coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită in coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.2.1.

Mod de calcul:

a. Instalații scadente la reînnoire în stații se calculează cu formula:

IS_RK = Σ_statii(I^RK_st)

unde:

IS_RK - instalații de semnalizare din stații scadente la reînnoire pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [nr] Σ_statii - sumă de la 1 la numărul total de stații de pe zona de rețea care face obiectul indicatorului

I^RK_st - instalații de semnalizare scadente la reînnoire în stația respectivă [nr]

b. Cota depășire scadență la reînnoire, pentru instalații de semnalizare din stații, se calculează cu formula:

R_RK^IS = 100 * IS_RK / N_IS

unde:

R_RK^IS - cota de depășire a scadenței la reînnoire pentru instalațiile de semnalizare din stațiile de pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [%]

IS_RK - numărul instalațiilor de semnalizare din stații scadente la reînnoire pe zona de rețea care face obiectul indicatorului (indicatorul B.3.2.a) [nr]

N_IS - numărul total al instalațiilor de semnalizare din stații pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [nr]

Indicatori auxiliari

Numărul total al instalațiilor de semnalizare din stații, la nivel de rețea și de magistrale - conform evidențelor companiei

Componenta:

B.3.3. Instalații de semnalizare în linie curentă

Unitate de măsură:

a. Instalații scadente: km

b. Cotă depășire scadență: %

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 200

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 300

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 400

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 500

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 600

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 700

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 800

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0

magistrala 900(100)

a. Instalații scadente

M 0

b. Cotă depășire scadență

M 0 * Tipul indicatorului/componentei, definit in coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită in coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.2.1.

Mod de calcul:

a. Instalații scadente la reînnoire în linie curentă se calculează cu formula:

IC_RK = Σ_dist(I^RK_c)

unde:

IC_RK - lungime instalații BLA de semnalizare din linie curentă scadente la reînnoire pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km] Σ_dist - sumă de la 1 la numărul total de distanțe de circulație de pe zona de rețea care face obiectul indicatorului

I^RK_c - lungime instalații BLA de semnalizare în linie curentă scadente la reînnoire pe distanța respectivă [km]

b. Cota depășire scadență la reînnoire, pentru instalații de semnalizare din linie curentă, se calculează cu formula:

R_RK^IC = 100 * IC_RK / L_IC

unde:

R_RK^IC - cota de depășire a scadenței la reînnoire pentru instalațiile BLA de semnalizare din linie curentă de pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [%]

IC_RK - lungimea instalațiilor BLA de semnalizare din linie curentă scadente la reînnoire pe zona de rețea care face obiectul indicatorului (indicatorul B.3.3.a) [km]

L_IC - lungimea totală a instalațiilor BLA de semnalizare din linie curentă pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km]

Indicatori auxiliari

Lungimea totală a instalațiilor BLA de semnalizare din linie curentă, la nivel de rețea și de magistrale - conform evidențelor companiei

Obiective asociate: nu este cazul (indicator de monitorizare). Raportarea evoluției situației scadențelor la reînnoire în Perioada de Referință se efectuează conform tabelului următor.

Tabelul A8.10. - Infrastructură scadentă la reînnoire

Indicator

Detaliere

UM

Valori 2020

Valori în Perioada de Referință 2021 2022 2023 2024 2025

B.3.1 - Linii curente și directe

a - Lungime scadentă

Total rețea

km 10.007,9

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 200

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100)

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

b - Cotă depășire scadență

Total rețea % 73,85

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 200 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100) %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Lungime desfășurată linii curente și directe

Total rețea

km 13.551,0

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 200

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 300

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 400

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 500

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 600

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 700

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 800

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 900(100)

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

B.3.2 - Instalații de semnalizare în stații

a - Instalații scadente

Total rețea

nr 900

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 200

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100)

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

b - Cotă depășire scadență

Total rețea % 88,85

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 200 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100) %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Număr instalații de semnalizare în stații

Total rețea

nr 1.013

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 200

nr

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 300

nr

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 400

nr

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 500

nr

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 600

nr

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 700

nr

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 800

nr

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 900(100)

nr

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

B.3.3 - Instalații de semnalizare în linie curentă

a - Instalații scadente

Total rețea

km 6.380,9

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 200

Km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100)

km

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

b - Cotă depășire scadență

Total rețea % 84,23

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 200 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800 %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100) %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Număr instalații de semnalizare în linie curentă

Total rețea

km 7.575,7

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 200

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 300

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 400

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 500

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 600

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 700

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 800

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 900(100)

km

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

auxiliar

auxiliar

8.1.3.

Magistrale feroviare

Definirea magistralelor feroviare, precum și lungimile de exploatare și lungimile desfășurate ale liniilor curente și directe sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul A8.11. - Magistralele feroviare

Nr

Traseu magistrală

Secția de circulație

Lungime linii curente și directe

Lungime de exploatare [km]

Lungime desfășurată [km]

A

B

C

D

E 200

Brașov - Sibiu-Vințu de Jos-Arad-Curtici frontieră 458,38 740,20

Brașov - Podu Olt 126,84

Podu Olt - Sibiu 22,10

Sibiu - Vintu de Jos 82,88

Vintu de Jos - Sibot 14,96

Sibot - Simeria 28,86

Simeria - Deva - Ilia 32,81

Ilia - Arad 124,57

Arad - Curtici 16,99

Curtici - Curticifrontieră 8,38 300

București N-Brașov-Sighișoara-Teiuș-Cluj- Oradea- Ep. Bihor frontieră 658,77 1.398,80

București Nord - Ram.Ploiești Triaj 56,04

Ram.Ploiești Triaj - Predeal 83,99

Predeal - Brașov 26,31

Brașov - Sighișoara - Teiuș 225,21

Teiuș - Războieni 33,54

Războieni - Apahida 56,40

Apahida - Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor 170,18

Episcopia Bihor - Episcopia Bihor frontieră 7,11 400

Brașov-Siculeni-Deda-Dej-Baia Mare-Satu Mare 518,31 683,75

Brașov - Siculeni 103,22

Siculeni - Deda 124,99

Deda - Sărățel - Beclean pe Someș 71,87

Beclean pe Somes - Dej 24,75

Dej - Jibou 76,29

Jibou - Baia Mare 57,80

Baia Mare - Satu Mare 59,39 500

Ploiești V-Ploiești S-Bacău-Suceava-Dornesti-Vicșani frontieră 435,18 821,94

Ploiești Vest - Ploiești Sud - Valea Călugărească 14,07

Valea Călugărească - Buzău 57,40

Buzău - Mărășești 90,43

Mărășești - Adjud 25,54

Adjud - Bacău 58,20

Bacău - Pașcani 84,11

Pascani - Verești - Suceava 60,66

Suceava - Dornesti - Vicșani 40,83

Vicșani - Vicșanifrontieră 3,96 600

Faurei-Tecuci-Bârlad-Iași-Nicolina - Ungheni Prut frontieră 279,42 246,74

Faurei - Tecuci 90,00

Tecuci - Bârlad 50,22

Bârlad - Vaslui - Iași 119,97

Nicolina - Ungheni Prut 18,99

Ungheni Prut - Ungheni Prut frontieră 0,25 700

Bucuresti N - Pajura - Mogoșoaia-Urziceni- Făurei -Galati Larga frontieră 236,53 319,10

Bucuresti Nord - Mogosoaia 13,07

Mogosoaia - Urziceni 57,51

Urziceni - Făurei 67,65

Făurei - Brăila - Barboși 79,12

Barboși - Galați 12,07

Galați Largă - Pod Prut frontieră 7,11 800

București N-Constanța-Mangalia 267,76 501,08

București Nord - Lehliu 69,85

Lehliu - Ciulnița 39,28

Ciulnița - Fetești 37,42

Fetești - Medgidia 43,91

Medgidia - Palas - Constanța 34,42

Constanța - Agigea Ecluză - Mangalia 42,87 900 (100)

București N-Craiova-Timișoara N- Jimbolia frontieră 576,68 793,67

București Nord - Videle 50,86

Videle - Roșiori Nord 49,24

Roșiori Nord - Caracal 55,36

Caracal - Craiova 53,48

Craiova - Filiași 35,85

Filiași - Strehaia - Orșova 101,94

Orșova - Caransebeș 88,46

Caransebeș - Lugoj 39,32

Lugoj - Recaș - Timișoara Nord 58,76

Timișoara Nord- Jimbolia 38,71

Jimbolia - Jimbolia frontieră 4,73

TOTAL MAGISTRALE 3.431,03 5.505,28

8.1.4.

Reguli uniforme privind determinarea obiectivelor asociate unor indicatori de performanță a căror realizare este corelată cu fondurile publice alocate 8.1.4.1.

Aplicabilitate O serie de indicatori de performanță definiți în cadrul prezentei anexe (Anexa nr. 8 la Contract) sunt corelați cu fondurile publice alocate pentru administrarea infrastructurii feroviare. Aceste corelări sunt definite în Anexa nr. 11 la Contract. Pentru unii dintre acești indicatori poate fi identificat un set de reguli uniforme privind estimarea obiectivelor asociate în corelare cu fondurile publice alocate. Acești indicatori sunt prezentați în tabelul următor.

Tabelul A8.12. - Indicatori de performanță pentru care se definesc reguli uniforme de corelare între obiectivele asociate și fondurile publice alocate

8.1.4.2.

Principii privind corelarea dintre finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare și evoluția performanțelor acesteia Finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare reprezintă o obligație legiferată prin legislația europeană și națională, cu referire în principal la Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european și Legea nr. 202/2016, cu modificările și completările ulterioare, care are rolul de a compensa limitarea veniturilor proprii ale administratorului infrastructurii ca efect al politicilor de promovare prioritară a transportului rutier și de încurajare a migrării clienților către acest mod de transport.

Rolul acestor prevederi legislative este de a asigura menținerea infrastructurii feroviare la parametri de performanță ridicați, inclusiv prin investiții destinate îmbunătățirii acestor parametri, în scopul de a asigura competitivitatea transportului feroviar în raport cu cel rutier și de a susține transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport derulate în prezent prin alte moduri de transport.

În particular, având în vedere situația actuală a infrastructurii feroviare din România, evidențiată în Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare*1), finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare are rolul de a atenua deficitul de performanță al infrastructurii, în scopul atenuării deficitului de performanță al serviciilor de transport feroviar și recuperării deficitului de competitivitate al transportului feroviar în raport cu alte moduri de transport. *1) Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 985/2020

Tabelul următor prezintă principalele elemente de referință privind corelarea dintre finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare și evoluția performanțelor acesteia. Principalul criteriu de analiză este gradul de acoperire a necesităților de finanțare stabilit prin Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 202/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Tabelul A8.13. - Elemente de referință privind corelarea dintre finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare și evoluția performanțelor acesteia

Nr. crt

Gradul de acoperire a necesităților de finanțare

Consecințe privind deficitul de performanță al infrastructurii feroviare 1 [95%

105%]

Asigurarea și menținerea de către Minister a finanțării din fonduri publice a infrastructurii feroviare la nivelul necesităților de finanțare stabilite prin Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare (cu o variație admisibilă de ±5%), în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 202/2016, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să conducă la atenuarea progresivă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare până la eliminarea completă a acestui deficit.

Având în vedere: - prevederile Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare privind programul de recuperare a restanțelor privind reînnoirea, eșalonat pe 15 ani, corelat cu programul de recuperare a restanțelor privind reparațiile curente și cu programul de asigurare permanentă și continuă a întreținerii pentru funcționarea în regim permanent a infrastructurii feroviare; - prevederile Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare și ale Master Planului General de Transport al României*2) privind programul de modernizare a infrastructurii feroviare aferente rețelei TEN-T și coridoarelor feroviare europene de pe teritoriul României;

se poate considera în mod rezonabil că durata de eliminare completă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare din România, în ipoteza finanțării la nivelul necesităților de finanțare este Delta(T) = 20 de ani

Ca urmare, în această ipoteză privind gradul de acoperire a necesităților de finanțare, obiectivele asociate indicatorilor de performanță menționați în Tabelul A8. 12 trebuie să reflecte creșterea performanțelor pe baza unui mecanism de cuantificare care să asigure eliminarea progresivă a deficitului de performanță în vederea atenuării complete a acestui deficit într-o perioadă Delta(T) = 20 de ani. 2 > 105%

Adoptarea și implementarea de către Minister a unei politici de finanțare din fonduri publice a infrastructurii feroviare la un nivel constant superior necesităților de finanțare stabilite prin Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare trebuie să conducă la accelerarea ritmului de atenuare a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare față de situația analizată la punctul anterior.

În această situație sunt necesare următoarele acțiuni: - stabilirea de către Minister, cu consultarea administratorului infrastructurii, a unui nou obiectiv privind durata de eliminare completă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare din România, inferior valorii Delta(T) = 20 de ani, obiectiv corelat cu noua politică de finanțare din fonduri publice a infrastructurii feroviare; - revizuirea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare în corelare cu noul obiectiv privind durata de eliminare completă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare din România.

Din perspectiva definirii obiectivelor asociate indicatorilor de performanță menționați în Tabelul A8. 12, ulterior finalizării acțiunilor menționate mai sus se apică prevederile aferente punctului anterior pentru noul interval stabilit de Minister Delta(T) < 20 de ani. 3 < 95%

Finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare la un nivel inferior necesităților de finanțare stabilite prin Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare este de natură să conducă la continuarea tendinței de deteriorare a parametrilor de performanță ai infrastructurii, ceea ce echivalează cu creșterea deficitului de performanță al infrastructurii feroviare din România.

Din perspectiva definirii obiectivelor asociate indicatorilor de performanță menționați în Tabelul A8. 12, evoluția acestor obiective trebuie să reflecte creșterea deficitului de performanță al infrastructurii feroviare proporțional cu gradul de neacoperire a necesităților de finanțare stabilite prin Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare. *2) Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 666/2016, cu modificările ulterioare.

Tabelul următor identifică indicatorii care definesc deficitul de performanță, indicatori corelați cu indicatorii de performanță precizați în Tabelul A8. 12.

Tabelul A8.14. - Indicatori care definesc deficitul de performanță al infrastructurii

Nr. crt

Indicatorul de performanță

Indicatorul corelat care definește deficitul de performanță al infrastructurii 1

A.1 - Viteza tehnică asigurată

Indicatorul corelat care definește deficitul de performanță al infrastructurii este rata anuală de neutilizare a performanțelor proiectate, definită prin formula:

R_NV = 100 * (V_P – V_TA) / V_P

unde:

R_NV - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [%]

V_TA - viteza tehnică asigurată pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km/h]

V_P - viteza maximă proiectată pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km/h] 2

A.2 - Gradul de utilizare a performanțelor proiectate

Indicatorul corelat care definește deficitul de performanță al infrastructurii este rata anuală de neutilizare a performanțelor proiectate, definită prin formula:

R_NV = 100 * (V_P – V_TA) / V_P

unde:

R_NV - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [%]

V_TA - viteza tehnică asigurată pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km/h]

V_P - viteza maximă proiectată pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km/h] 3

A.3.1 Valoare indisponibilității rețelei feroviare dpdv al performanțelor

Indicatorul corelat care definește deficitul de performanță al infrastructurii este rata anuală de indisponibilitate a rețelei feroviare dpdv al performanțelor, definită prin formula:

R_i = 100 * V_i / (L_CD x N_an)

unde:

R_i - rata (cota) de indisponibilitate [%]

V_i- valoare indisponibilitate [zile*km]

L_CD — lungimea desfășurată a liniilor curente și directe pe zona de rețea respectivă [km]

N_an - număr zile în anul respectiv [zile] 4

C.1 - Punctualitatea trenurilor de călători

Acest indicator de performanță este definit în cadrul subcapitolului 8.2.2 de mai jos astfel încât să reflecte deficitul de performanță al infrastructurii din perspectiva conducerii operative a circulației trenurilor de călători 5

C.2 - Predictibilitatea trenurilor de călători

Indicatorul corelat care definește deficitul de performanță al infrastructurii este rata anuală de impredictibilitate a trenurilor de călători, definită prin formula:

Impr_cal = 100 * Σ_tr.cal(P^A) / [P^T_cal

Σ_tr.cal(P^A)]

unde:

Impr_cal - impredictibilitatea trenurilor de călători [%] Σ_tr.cal(P^A) - lungimea totală a porțiunilor anulate din parcursul trenurilor de călători; se iau în considerație doar anulările cauzate de activitatea de administrare a infrastructurii

P^T_cal - parcursul total al trenurilor de călători pe rețeaua feroviară operată de CFR SA [tren*km] 6

C.3 - Punctualitatea trenurilor de marfă

Acest indicator de performanță este definit în cadrul subcapitolului 8.2.2 de mai jos astfel încât să reflecte deficitul de performanță al infrastructurii din perspectiva conducerii operative a circulației trenurilor de marfă. 7

C.4 - Siguranța circulației (accidente și incidente)

Acest indicator de performanță este definit în cadrul subcapitolului 8.2.2 de mai jos astfel încât să reflecte deficitul de performanță al infrastructurii din perspectiva siguranței circulației trenurilor.

8.1.4.3.

Cuantificarea corelării dintre finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare și evoluția obiectivelor asociate indicatorilor de performanță ai administratorului infrastructurii

Pe baza principiilor identificate și enunțate sintetic în Tabelul A8. 13 de mai sus pot fi identificate mecanisme de cuantificare a corelării dintre finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare și evoluția obiectivelor asociate indicatorilor de performanță precizați în Tabelul A8. 12.

a) În cazul finanțării la nivelul necesităților de finanțare

În acest caz se pune problema eliminării progresive a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare în vederea atenuării complete a acestui deficit într-o perioadă Delta(T) = 20 de ani. Graficul din figura următoare prezintă evoluția dezirabilă și fezabilă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare în perioada țintă Delta(T) = 20 de ani, perioadă care este corelată cu programele prevăzute în Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare și în Master Planului General de Transport al României.

Figura A8.1. - Atenuarea progresivă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare, în cazul finanțării din fonduri publice a infrastructurii feroviare la nivelul necesităților de finanțare

Luând în considerare funcția obiectiv privind eliminarea deficitului de performanță al infrastructurii feroviare în perioada Delta(T) = 20 de ani, în cazul finanțării la nivelul necesităților de finanțare, obiectivele anuale privind deficitul de performanță al infrastructurii se determină cu următoarea formulă de principiu: O_DP^an = V_DP^init x V_DP^an/100

unde:

O_DP^an - obiectivul anual al indicatorului care definește deficitul de performanță al infrastructurii feroviare [%] (aplicabil pentru fiecare indicator definit în Tabelul A8. 14)

V_DP^init - valoarea inițială a indicatorului care definește deficitul de performanță al infrastructurii feroviare (valoarea la începutul perioadei de recuperare a deficitului de performanță) [%]

V_DP^an - obiectivul anual de reducere a deficitului de performanță al infrastructurii [%]

Obiectivele anuale privind reducerea progresivă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare (V_DP^an) sunt definite în tabelul următor.

Tabelul A8.15. - Obiective anuale privind reducerea deficitului de performanță al infrastructurii, în cazul finanțării la nivelul necesităților de finanțare

Anul

i

ii

iii

iv

v

vi

vii

viii

ix

x

V_DP^an - Obiectivul privind reducerea deficitului de performanță [%] 99,0 98,1 96,2 93,5 89,0 83,5 77,2 69,5 62,3 54,9

Anul

xi

xii

xiii

xiv

xv

xvi

xvii

xviii

xix

xx

V_DP^an- Obiectivul privind reducerea deficitului de performanță [%] 47,2 40,2 33,1 26,0 19,5 13,8 8,8 5,0 2,0 0,0

Formula de mai sus și valorile anuale ale obiectivului de reducerea progresivă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare (V_DP^an) se aplică în mod uniform pentru toți indicatorii care definesc deficitul de performanță (prezentați în Tabelul A8. 14), în vederea determinării obiectivelor anuale asociate indicatorilor de performanță definiți în Tabelul A8.12 de mai sus. În tabelul următor este prezentat modul de aplicare a acestor reguli uniforme pentru fiecare dintre indicatorii de performanță definiți în Tabelul A8.12 de mai sus.

Tabelul A8.16. - Reguli uniforme de determinare a obiectivelor anuale asociate indicatorilor de performanță în cazul finanțării infrastructurii la nivelul necesităților de finanțare

Nr. crt

Indicatorul de performanță

Reguli de determinare a obiectivelor anuale asociate indicatorului de performanță 1

A.1 - Viteza tehnică asigurată

Obiectivul anual asociat indicatorului de performanță se determină iterativ, după cum urmează:

Se determină valoarea anuală a ratei de neutilizare a performanțelor proiectate, utilizând formula:

R_NV^an = R_NV^init x V_DP^an / 100

unde:

R_NV^an - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%]

R_NV^init - rata inițială de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului (la începutul perioadei de recuperare a deficitului de performanță) [%]

V_DP^an - obiectivul anual de reducere a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 15

Se determină valoarea anuală a ratei de utilizare a performanțelor proiectate, utilizând formula:

R_V^an = 100 – R_NV^an

unde:

R_V^an - rata de utilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%]

R_NV^an - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%]

Se determină valoarea anuală a vitezei tehnice asigurate (indicatorul A.1), utilizând formula:

V_TA^an = V_P^an x R_V^an / 100

unde:

V_TA^an - viteza tehnică asigurată în anul respectiv pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km/h]

V_P^an - viteza maximă proiectată estimată pentru anul respectiv pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km/h]

R_V^an - rata de utilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%] 2

A.2 - Gradul de utilizare a performanțelor proiectate

Obiectivul anual asociat indicatorului de performanță se determină iterativ, după cum urmează:

Se determină valoarea anuală a ratei de neutilizare a performanțelor proiectate, utilizând formula:

R_NV^an = R_NV^init x V_DP^an / 100

unde:

R_NV^an - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%]

R_NV^init - rata inițială de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului (la începutul perioadei de recuperare a deficitului de performanță) [%]

V_DP^an - obiectivul anual de reducere a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 15

Se determină valoarea anuală a ratei de utilizare a performanțelor proiectate (indicatorul A.2), utilizând formula:

R_V^an = 100 – R_NV^an

unde:

R_V^an - rata de utilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%]

R_NV^an - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%] 3

A.3.1 Valoarea indisponibilității rețelei feroviare dpdv al performanțelor

Obiectivul anual asociat indicatorului de performanță se determină iterativ, după cum urmează:

a) Se determină valoarea anuală a ratei (cotei) de indisponibilitate, utilizând formula:

R_i^an = R_i^init x V_DP^an / 100

unde:

R_i^an - rata de indisponibilitate în anul respectiv pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [%]

R_i^init - rata inițială de indisponibilitate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului (la începutul perioadei de recuperare a deficitului de performanță) [%]

V_DP^an - obiectivul anual de reducere a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 15

b) Se determină valoarea anuală a indisponibilității rețelei feroviare dpdv al performanțelor (indicatorul A.3.1), utilizând formula:

V_i^an = R_i^an x L_cd x N_an / 100

unde:

V_i - valoare indisponibilitate în anul respectiv [zile*km], indicatorul A.3.1

R_i - rata (cota) de indisponibilitate în anul respectiv [%]

L_cd - lungimea desfășurată a liniilor curente și directe pe zona de rețea respectivă [km]

N_an - număr zile în anul respectiv [zile] 4

C.1 - Punctualitatea trenurilor de călători

Obiectivul anual asociat acestui indicator de performanță se determină utilizând formula:

INT_cal^an = INT_cal^init x V_DP^an / 100

unde:

INT_cal^an - punctualitatea trenurilor de călători în anul respectiv [min/100 tren*km]

INT_cal^init - punctualitatea inițială a trenurilor de călători (la începutul perioadei de recuperare a deficitului de performanță) [min/100 tren*km]

V_DP^an - obiectivul anual de reducere a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 15 5

C.2 - Predictibilitatea trenurilor de călători

Obiectivul anual asociat indicatorului de performanță se determină iterativ, după cum urmează:

Se determină valoarea anuală a ratei (cotei) de impredictibilitate a trenurilor de călători, utilizând formula:

Impr_cal^an = Impr_cal^init x V_DP^an / 100

unde:

Impr_cal^an - impredictibilitatea trenurilor de călători în anul respectiv [%]

Imprcalinit - impredictibilitatea inițială a trenurilor de călători (la începutul perioadei de recuperare a deficitului de performanță) [%]

V_DP^an - obiectivul anual de reducere a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 15

Se determină valoarea anuală a predictibilității a trenurilor de călători (indicatorul C.2), utilizând formula:

Pr_cal^an = 100 – Impr_cal^an

unde:

Pr_cal^an - predictibilitatea trenurilor de călători în anul respectiv [%]

Impr_cal^an - impredictibilitatea trenurilor de călători în anul respectiv [%] 6

C.3 - Punctualitatea trenurilor de marfă

Obiectivul anual asociat acestui indicator de performanță se determină utilizând formula:

INT_mrf^an = INT_mrf^init x V_DP^an / 100

unde:

INT_mrf^an - punctualitatea trenurilor de marfă în anul respectiv [min/100 tren*km]

INT_mrf^init - punctualitatea inițială a trenurilor de marfă (la începutul perioadei de recuperare a deficitului de performanță) [min/100 tren*km]

V_DP^an - obiectivul anual de reducere a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 15 7

C.4 - Siguranța circulației (accidente și incidente)

Obiectivul anual asociat acestui indicator de performanță se determină utilizând formula:

I_SIG^an = I_SIG^init x V_DP^an / 100

unde:

I_SIg^an - indicele de risc din perspectiva siguranței circulației trenurilor, în anul respectiv [nr/mil.tren*km]

I_SIg^init - indicele inițial de risc din perspectiva siguranței circulației trenurilor (la începutul perioadei de recuperare a deficitului de performanță) [nr/mil.tren*km]

V_DP^an - obiectivul anual de reducere a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 15

b) În cazul finanțării la un nivel superior necesităților de finanțare În cazul adoptării și implementării de către Minister a unei politici de finanțare din fonduri publice a infrastructurii feroviare la un nivel constant superior necesităților de finanțare stabilite prin Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare se procedează după cum urmează:

i) Ministerul, prin consultare cu administratorul infrastructurii, stabilește un nou obiectiv privind durata de eliminare completă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare din România, inferior valorii Delta(T) = 20 de ani, obiectiv corelat cu noua politică de finanțare din fonduri publice a infrastructurii feroviare.

ii) Se inițiază revizuirea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare în corelare cu noul obiectiv privind durata de eliminare completă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare din România.

iii) Până la aprobarea în condițiile legii a versiunii revizuite a Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare se utilizează regulile definite în paragraful anterior, aferente valorii deltaT = 20 de ani.

iv) Ulterior aprobării în condițiile legii a versiunii revizuite a Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare: ● se stabilește o nouă funcție obiectiv (a se vedea Figura A8. 1), corelată cu noul interval deltaT < 20 de ani de atenuare a deficitului de performanță; ● se stabilesc noile obiective anuale privind reducerea progresivă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare [(V_DP)^an - Tabelul A8. 15] pe baza funcției obiectiv stabilite conform punctului anterior; ● se aplică regulile uniforme de determinare a obiectivelor anuale asociate indicatorilor de performanță definite în Tabelul A8. 16, utilizând noile obiective anuale privind reducerea progresivă a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare ((V_DP)^an) stabilite conform punctului anterior.

c) În cazul finanțării la un nivel inferior necesităților de finanțare

Finanțarea din fonduri publice a infrastructurii feroviare la un nivel inferior necesităților de finanțare stabilite prin Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare este de natură să conducă la continuarea tendinței de deteriorare a parametrilor de performanță ai infrastructurii, ceea ce echivalează cu creșterea deficitului de performanță al infrastructurii feroviare din România proporțional cu gradul de neacoperire a necesităților de finanțare.

În acest caz, obiectivele anuale privind deficitul de performanță al infrastructurii feroviară se determină cu următoarea formulă de principiu: (O_DP)^an = (O_DP)^(an-1) x [100

(R_DP)^an]/100

unde: (O_DP)^an - obiectivul pentru anul respectiv al indicatorului care definește deficitul de performanță al infrastructurii feroviare [%] (aplicabil pentru fiecare indicator definit în Tabelul A8. 14 (O_DP)^init - obiectivul pentru anul anterior al indicatorului care definește deficitul de performanță al infrastructurii feroviare [%] (R_DP)^an - rata anuală de variație a deficitului de performanță al infrastructurii [%]

Ratele anuale de variație a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare (R_DP)^an sunt definite în tabelul următor prin corelare cu ratele anuale de acoperire a necesarului de finanțare a infrastructurii feroviare. Corelarea cu ratele anuale de acoperire a necesarului de finanțare a infrastructurii feroviare se realizează cu formula (R_DP)^an = k x [100 - (R_FIN)^an] / 100

unde: (R_DP)^an - rata anuală de variație a deficitului de performanță al infrastructurii [%] (rd. 6 din tabelul următor) (R_FIN)^an - rata anuală de acoperire a necesarului de finanțare a infrastructurii feroviare [%] (rd. 4 din tabelul următor)

k - coeficient de proporționalitate [%]

Părțile stabilesc de comun acord că se ia în considerare valoarea k = 10%. Această valoare a coeficientului de proporționalitate reflectă în mod adecvat și rezonabil atât efectele subfinanțării asupra performanțelor infrastructurii, cât și eforturile administratorului infrastructurii de a utiliza veniturile proprii cu prioritate pentru finanțarea activităților de întreținere, reparații și reînnoire a infrastructurii feroviare.

Tabelul A8. 17 - Determinarea ratei anuale de variație a deficitului de performanță al infrastructurii, în cazul finanțării sub nivelul necesarului de finanțare

Rd

UM

Anul 2021 2022 2023 2024 2025

Rata anuală de acoperire a necesarului de finanțare a infrastructurii feroviare

Întreținere 1 % 68,86 73,57 64,74 66,95 59,86

Reparații curente 2 % 14,90 16,98 22,33 23,02 22,24

Reînnoire 3 % 28,35 15,89 10,12 8,88 9,03

Total (R_FIN)^ an 4 % 58,51 54,13 43,07 52,23 44,55

Deficitul total de finanțare a infrastructurii feroviare [100-(R_FIN)^ an] 5 % 41,49 45,87 56,93 47,77 55,45

Rata anuală de variație a deficitului de performanță al infrastructurii ( R_DP)^an 6 % 4,15 4,59 5,69 4,77 5,54

Mențiuni:

i) Rata anuală de acoperire a necesarului de finanțare a activităților de întreținere și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice este determinată în Anexa nr. 10.1 la Contract, Tabelul A10.1, linia 3

ii) Rata anuală de acoperire a necesarului de finanțare a activităților de reparații curente ale infrastructurii feroviare publice este determinată în Anexa nr. 10.2 la Contract, Tabelul A10.2, linia 3

iii) Rata anuală de acoperire a necesarului de finanțare a activităților de reînnoire a infrastructurii feroviare publice este determinată în Anexa nr. 10.3 la Contract, Tabelul A10.3, linia 5

Formulele de mai sus și ratele anuale de variație a deficitului de performanță al infrastructurii feroviare (R_DP)^an se aplică în mod uniform pentru toți indicatorii care definesc deficitul de performanță (prezentați în Tabelul A8. 14), în vederea determinării obiectivelor anuale asociate indicatorilor de performanță definiți în Tabelul A8. 12 de mai sus. În tabelul următor este prezentat modul de aplicare a acestor reguli uniforme pentru fiecare dintre indicatorii de performanță definiți în Tabelul A8. 12 de mai sus.

Tabelul A8. 18 - Reguli uniforme de determinare a obiectivelor anuale asociate indicatorilor de performanță prin corelare cu deficitul de finanțare a infrastructurii feroviare

Nr. crt

Indicatorul de performanță

Reguli de determinare a obiectivelor anuale asociate indicatorului de performanță, în corelare cu gradul de asigurare a necesarului de finanțare 1

A.1 - Viteza tehnică asigurată

Obiectivul anual asociat indicatorului de performanță se determină iterativ, după cum urmează:

a) Se determină valoarea anuală a ratei de neutilizare a performanțelor proiectate, utilizând formula: (R_NV)^an = (R_NV)^(an -1) x [100

(R_DP)^an] / 100

unde: (R_NV)^an - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%] (R_NV)^(an -1) - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul anterior [%] (R_DP)^an - rata anuală de variație a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 17, rd. 6

b) Se determină valoarea anuală a ratei de utilizare a performanțelor proiectate, utilizând formula: (R_V)^an = 100 – (R_NV)^an

unde: (R_V)^an - rata de utilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%] (R_NV)^an - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%]

c) Se determină valoarea anuală a vitezei tehnice asigurate (indicatorul A.1), utilizând formula: (V_TA)^an = (V_P)^an x (R_V)^an / 100

unde: (V_TA)^an - viteza tehnică asigurată în anul respectiv pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km/h] (V_P)^an - viteza maximă proiectată estimată pentru anul respectiv pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km/h] (R_V)^an - rata de utilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%] 2

A.2 - Gradul de utilizare a performanțelor proiectate

Obiectivul anual asociat indicatorului de performanță se determină iterativ, după cum urmează:

a) Se determină valoarea anuală a ratei de neutilizare a performanțelor proiectate, utilizând formula: (R_NV)^an = (R_NV)^(an-1) x [100

(R_DP)^an] / 100

unde: (R_NV)^an - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%] (R_NV)^(an-1) - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul anterior [%] (R_DP)^an - rata anuală de variație a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 17, rd. 6

b) Se determină valoarea anuală a ratei de utilizare a performanțelor proiectate (indicatorul A.2), prin formula: (R_V)^an = 100 – (R_NV)^an

unde: (R_V)^an - rata de utilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%] (R_NV)^an - rata de neutilizare a performanțelor proiectate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului în anul respectiv [%] 3

A.3.1 Valoare indisponibilității rețelei feroviare dpdv al performanțelor

Obiectivul anual asociat indicatorului de performanță se determină iterativ, după cum urmează:

a) Se determină valoarea anuală a ratei (cotei) de indisponibilitate, utilizând formula: (R_i)^an = (R_i)^an-1 x [100

(R_DP)^an] / 100

unde: (R_NV)^an - rata de indisponibilitate în anul respectiv pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [%] (R_NV)^(an-1) - rata de indisponibilitate în anul anterior pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [%] (R_DP)^an - rata anuală de variație a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 17, rd. 6

b) Se determină valoarea anuală a indisponibilității rețelei feroviare dpdv al performanțelor (indicatorul A.3.1), utilizând formula: (V_i)^an = (R_i)^an x L_CD x N_an / 100

unde:

V_i - valoare indisponibilitate în anul respectiv [zile*km], indicatorul A.3.1

R_i - rata (cota) de indisponibilitate în anul respectiv [%]

L_CD - lungimea desfășurată a liniilor curente și directe pe zona de rețea respectivă [km]

N_an - număr zile în anul respectiv [zile] 4

C.1 - Punctualitatea trenurilor de călători

Obiectivul anual asociat acestui indicator de performanță se determină utilizând formula: (INT_cal)^an = (INT_cal)^(an -1) x [100

(R_DP)^an] / 100

unde: (INT_cal)^an - punctualitatea trenurilor de călători în anul respectiv [min/100 tren*km] (INT_cal)^(an -1) - punctualitatea trenurilor de călători în anul anterior [min/100 tren*km] (R_DP)^an - rata anuală de variație a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 17, rd. 6 5

C.2 - Predictibilitatea trenurilor de călători

Obiectivul anual asociat indicatorului de performanță se determină iterativ, după cum urmează:

a) Se determină valoarea anuală a ratei (cotei) de impredictibilitate a trenurilor de călători, utilizând formula: (Impr_cal)^ an = (Impr_cal)^ (an -1) x [100

(R_DP)^an] / 100

unde:

Impr_cal)^ an - impredictibilitatea trenurilor de călători în anul respectiv [%]

Impr_cal)^ (an -1) - impredictibilitatea trenurilor de călători în anul anterior [%] (R_DP)^an - rata anuală de variație a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 17, rd. 6

b) Se determină valoarea anuală a predictibilității a trenurilor de călători (indicatorul C.2), utilizând formula: (Pr_cal)^ an = 100 – (Impr_cal)^ an

unde: (Pr_cal)^ an - predictibilitatea trenurilor de călători în anul respectiv [%] (Impr_cal)^ an - impredictibilitatea trenurilor de călători în anul respectiv [%] 6

C.3 - Punctualitatea trenurilor de marfă

Obiectivul anual asociat acestui indicator de performanță (indicatorul C.3) se determină utilizând formula: (INT_mrf)^ an = (INT_mrf)^ (an -1) x [100

(R_DP)^an] / 100

unde: (INT_mrf)^ an - punctualitatea trenurilor de marfă în anul respectiv [min/100 tren*km] (INT_mrf)^ (an -1) - punctualitatea trenurilor de marfă în anul anterior [min/100 tren*km] (R_DP)^an - rata anuală de variație a deficitului de performanță al infrastructurii [%]-Tabelul A8. 17, rd. 6 7

C.4 - Siguranța circulației (accidente și incidente)

Obiectivul anual asociat acestui indicator de performanță (indicatorul C.4) se determină utilizând formula: (I_sig)^ an = (I_sig)^(an-1) x [100

(R_DP)^an / 100

unde: (I_sig)^ an - indicele de risc din perspectiva siguranței circulației trenurilor, în anul respectiv [nr/mil.tren*km] (I_sig)^(an-1) - indicele de risc din perspectiva siguranței circulației trenurilor, în anul anterior [nr/mil.tren*km] (R_DP)^an - rata anuală de variație a deficitului de performanță al infrastructurii [%] - Tabelul A8. 17, rd. 6

Anexa nr. 8.2

Indicatorii de Performanță și Monitorizare privind activitățile de exploatare a infrastructurii feroviare 8.2.1.

Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare

Tabelul A8.19 - Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare privind activitățile de exploatare a infrastructurii feroviare

Nr crt

Denumire indicator

UM

Tip indicator(*)

C. Indicatori privind activitatea de operare a infrastructurii

C.1

Punctualitatea trenurilor de călători

min/100 km

p

C.2

Predictibilitatea trenurilor de călători %

p

C.3

Punctualitatea trenurilor de marfă

min/100 km

p

C.4

Siguranța circulației (accidente și incidente)

nr/mil.tren*km

p

C.5

Creșterea nivelului de siguranță la trecerile la nivel

C.5.1.Număr treceri la nivel modernizate

nr

p

C.5.2. Cotă de creștere a siguranței la trecerile la nivel %

m

D. Indicatori privind volumele de activitate

D.1

Parcursul trenurilor de călători

D.1.1. Parcursul trenurilor de călători pe rețea

tren*km

P

D.1.2. Utilizarea magistralelor feroviare în traficul de călători

a. Parcursul trenurilor

tren*km

m

b. Cota magistrale %

m

D.2

Parcursul trenurilor de marfă

D.2.1. Parcursul trenurilor de marfă pe rețea

tren*km

P

D.2.2. Utilizarea magistralelor feroviare în traficul de marfă

a. Parcursul trenurilor

tren*km

m

b. Cota magistrale %

m

E. Indicatori privind protecția mediului

E.1

Linie electrificată

E.1.1. Lungime linie electrificată

km

P

E.1.2. Cotă electrificare %

m

F. Indicatori privind alte componente ale activităților de exploatare

F.1

Satisfacția clienților %

m (*) Tipul indicatorului poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță

8.2.2.

Definirea Indicatorilor de Performanță și Monitorizare și obiective asociate C.

Indicatori privind activitatea de operare a infrastructurii

Set de indicatori de performanță și monitorizare care măsoară rezultatele activităților de conducere a traficului feroviar și siguranța circulației trenurilor

C.1.

Punctualitatea trenurilor de călători

Semnificație: măsoară magnitudinea efectelor stării infrastructurii asupra performanței serviciilor feroviare de transport al călătorilor

Definire indicator:

Unitate de măsură:

min / 100 tren*km

Detaliere:

total rețea feroviară

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

INT_cal = 100 * Σtr.cal[(I_D)^CFR] / P_cal

unde:

INT_cal - punctualitatea trenurilor de călători, măsurată prin întârzierea medie la destinație [min/100 tren*km]; întârzierea medie se calculează prin raportare la lungimea parcursului; se iau în considerație doar întârzierile cauzate de CFR SA

P_cal - parcursul total al trenurilor de călători pe rețeaua feroviară națională [tren*km] Σtr.cal[(I_D)^CFR] - întârzierea totală la destinație a trenurilor de călători, cauzată de CFR [min]; se calculează cu formula: Σtr.cal[(I_D)^CFR] = {Σtr.cal[(I_Exp)^T]

Σtr.cal[(I_Parc)^T] - Σtr.cal(R_Parc)}x C_(int-CFR) / 100

unde: Σtr.cal[(I_Exp)^T] - întârzierea totală la expediere (îndrumare) a trenurilor de călători [min] Σtr.cal[(I_Parc)^T] - întârzierea totală în parcurs a trenurilor de călători [min] Σtr.cal(R_Parc)- recâștigarea totală în parcurs a întârzierilor trenurilor de călători [min]

C_(int-CFR) - cota de influență a activității CFR asupra întârzierilor trenurilor de călători [%]; se calculează cu formula:

C_(int-CFR) = 100 x {Σtr.cal[(I_Exp)^CFR]

Σtr.cal[(I_Parc)^CFR]} / {Σtr.cal[(I_Exp)^T

Σtr.cal[(I_Parc)^T]}

unde: Σtr.cal[(I_Exp)^CFR] - întârzierea la expediere a trenurilor de călători, cauzată de CFR [min] Σtr.cal[(I_Parc)^CFR]- întârzierea în parcurs a trenurilor de călători, cauzată de CFR [min]

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • Σtr.cal[(I_D)^CFR]- întârzierea totală la destinație a trenurilor de călători cauzată de CFR [min] - conform evidențelor companiei • Parcursul total al trenurilor de călători pe rețeaua feroviară națională [tren*km] - este prezentat în raportul de activitate al CFR SA, conform evidențelor interne ale companiei

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.20 - Obiective privind punctualitatea trenurilor de călători

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2019

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

C.1 - Punctualitatea trenurilor de călători

Total rețea

min / 100 tren*km 1,38 1,44 1,52 1,60 2,85 2,95

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului C.1 - Punctualitatea trenurilor de călători pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite conform regulilor definite în Tabelul A8. 18, linia 4, luând în considerare fondurile alocate disponibile și gradul de acoperire a necesităților de finanțare, evidențiate în: ● Anexa nr. 10.1 la Contract, Tabelul A10.1, linia 2 și 3; ● Anexa nr. 10.2 la Contract, Tabelul A10.2, linia 2 și 3; ● Anexa nr. 10.3 la Contract, Tabelul A10.3, linia 4 și 5.

2. Obiectivele au fost stabilite în raport de anul de referință 2019, deoarece traficul feroviar de călători din anul 2020 a fost afectat semnificativ de pandemia COVID-19 și, din acest motiv, datele privind punctualitatea realizată au un nivel limitat de relevanță.

C.2.

Predictibilitatea trenurilor de călători

Semnificație: măsoară magnitudinea efectelor stării infrastructurii asupra fiabilității serviciilor feroviare de transport al călătorilor

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

Pr_cal = 100 * (P^T)_cal / {(P^T)_cal

Σtr.cal[(P^A)_cal]}

care este echivalentă cu

Pr_cal = 100 - 100 * Σtr.cal[(P^A)_cal] / {(P^T)_cal

Σtr.cal[(P^A)_cal]}

unde:

Pr_cal - predictibilitatea trenurilor de călători [%] Σtr.cal- sumă de la 1 la numărul total de trenuri de călători anulate total sau parțial; se iau în considerație doar anulările cauzate de activitatea de mentenanță a infrastructurii (P^A)_cal - lungimea porțiunii anulate din parcursul trenului respectiv [tren*km]; se iau în considerație doar anulările cauzate de activitatea CFR SA de administrare a infrastructurii (P^T)_cal - parcursul total al trenurilor de călători pe rețeaua feroviară operată de CFR SA [tren*km] (indicatorul D.1.1)

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • Σtr.cal[(P^A)_cal]- lungimea totală a porțiunilor anulate din parcursul trenurilor de călători [tren*km]; se iau în considerație doar anulările cauzate de activitatea de administrare a infrastructurii feroviare - conform evidențelor interne ale companiei

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 21 - Obiective privind predictibilitatea trenurilor de călători

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2019

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

C.2 - Predictiblitatea trenurilor de călători

Total rețea operată de CFR SA % 99,24 99,21 99,16 99,11 97,05 96,00

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului C.2 - Predictibilitatea trenurilor de călători pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite conform regulilor definite în Tabelul A8. 18, linia 5, luând în considerare fondurile alocate disponibile și gradul de acoperire a necesităților de finanțare, evidențiate în: ● Anexa nr. 10.1 la Contract, Tabelul A10.1, linia 2 și 3; ● Anexa nr. 10.2 la Contract, Tabelul A10.2, linia 2 și 3; ● Anexa nr. 10.3 la Contract, Tabelul A10.3, linia 4 și 5.

2. Obiectivele au fost stabilite în raport de anul de referință 2019, deoarece traficul feroviar de călători din anul 2020 a fost afectat semnificativ de pandemia COVID-19 și, din acest motiv, datele privind predictibilitatea realizată au un nivel limitat de relevanță.

C.3.

Punctualitatea trenurilor de marfă

Semnificație: măsoară magnitudinea efectelor stării infrastructurii asupra performanței serviciilor feroviare de transport al mărfurilor

Definire indicator:

Unitate de măsură:

min / 100 tren*km

Detaliere:

total rețea feroviară

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

INT_mrf = 100 * Σtr.mrf[(I_D)^CFR] / P_mrf

unde:

INT_mrf - punctualitatea trenurilor de marfă, măsurată prin întârzierea medie la destinație [min/100 tren*km]; întârzierea medie se calculează prin raportare la lungimea parcursului; se iau în considerație doar întârzierile cauzate de CFR SA

P_mrf - parcursul total al trenurilor de marfă pe rețeaua feroviară națională [tren*km] Σtr.mrf[(I_D)^CFR] - întârzierea totală la destinație a trenurilor de marfă, cauzată de CFR [min]; se calculează cu formula: Σtr.mrf[(I_D)^CFR] = {Σtr.mrf[(I_EXP)^T]

Σtr.mrf[(I_Parc)^T] - Σtr.mrf[(R_Parc)]} x C_(int-CFR) / 100

unde: Σtr.mrf[(I_EXP)^T] - întârzierea totală la expediere (îndrumare) a trenurilor de marfă [min] Σtr.mrf[(I_Parc)^T]- întârzierea totală în parcurs a trenurilor de marfă [min] Σtr.mrf[(R_Parc)]- recâștigarea totală în parcurs a întârzierilor trenurilor de marfă [min]

C_(int-CFR) - cota de influență a activității CFR asupra întârzierilor trenurilor de marfă [%]; se calculează cu formula:

C_(int-CFR) = 100 x {Σtr.mrf[(I_EXP)^CFR]

Σtr.mrf[(I_Parc)^CFR]} / {Σtr.mrf[(I_Exp)^T]

Σtr.mrf[(I_Parc)^T]}

unde: Σtr.mrf[(I_EXP)^CFR] - întârzierea la expediere a trenurilor de marfă, cauzată de CFR [min] Σtr.mrf[(I_Parc)^CFR]- întârzierea în parcurs a trenurilor de marfă, cauzată de CFR [min]

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • Σtr.mrf[(I_D)^CFR]- întârzierea totală la destinație a trenurilor de marfă cauzată de CFR [min] - conform evidențelor companiei • Parcursul total al trenurilor de marfă pe rețeaua feroviară națională [tren*km] - este prezentat în raportul de activitate al CFR SA, conform evidențelor interne ale companiei

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 22 - Obiective privind punctualitatea trenurilor de marfă

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2019

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

C.3 - Punctualitatea trenurilor de marfă

Total rețea

min / 100 tren*km 0,94 0,98 1,03 1,09 2,55 2,85

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului C.3 - Punctualitatea trenurilor de marfă pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite conform regulilor definite în Tabelul A8. 18, linia 6, luând în considerare fondurile alocate disponibile și gradul de acoperire a necesităților de finanțare, evidențiate în: a.

Anexa nr. 10.1 la Contract, Tabelul A10.1, linia 2 și 3;

b.

Anexa nr. 10.2 la Contract, Tabelul A10.2, linia 2 și 3;

c.

Anexa nr. 10.3 la Contract, Tabelul A10.3, linia 4 și 5.

2. Obiectivele au fost stabilite în raport de anul de referință 2019, deoarece traficul feroviar de marfă din anul 2020 a fost afectat semnificativ de pandemia COVID-19 și, din acest motiv, datele privind punctualitatea realizată au un nivel limitat de relevanță.

C.4.

Siguranța circulației

Semnificație: măsoară rezultatele activităților de administrare a infrastructurii din perspectiva consolidării siguranței circulației trenurilor pe rețeaua feroviară

Definire indicator:

Unitate de măsură:

nr / mil.tren*km

Detaliere:

total rețea feroviară

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

I_sig = 1.000.000 * (Acc

Inc) / (P_cal

P_mrf)

unde:

I_SIG - indicele de risc din perspectiva siguranței circulației trenurilor [nr / mil.tren*km]

Acc - numărul total al accidentelor înregistrate pe rețea, cauzate de CFR SA (indicator auxiliar) Inc - numărul total al incidentelor înregistrate pe rețea, cauzate de CFR SA (indicator auxiliar)

P_cal - parcursul total al trenurilor de călători (indicatorul D.1) [tren*km]

P_mrf - parcursul total al trenurilor de marfă (indicatorul D.2) [tren*km]

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • Numărul total al accidentelor înregistrate pe rețea, cauzate de CFR SA - este prezentat în raportul de activitate al CFR SA, conform evidențelor CFR SA • Numărul total al incidentelor înregistrate pe rețea, cauzate de CFR SA - este prezentat în raportul de activitate al CFR SA, conform evidențelor CFR SA

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 23 - Obiective privind siguranța circulației

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2019

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

C.4 - Indicele de siguranță a circulației trenurilor

Total rețea

nr / mil.tren*km 0,73 0,76 0,8 0,84 0,88 0,92

accidente și incidente, cauzate de CFR SA*

Total rețea

Nr 63

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

parcursul total al trenurilor*

Total rețea

mil.tren*km 86 379 463,6

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar * indicatori auxiliari

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului C.4 - Indicele de siguranță a circulației trenurilor pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite conform regulilor definite în Tabelul A8. 18, linia 7, luând în considerare fondurile alocate disponibile și gradul de acoperire a necesităților de finanțare, evidențiate în: a.

Anexa nr. 10.1 la Contract, Tabelul A10.1, linia 2 și 3;

b.

Anexa nr. 10.2 la Contract, Tabelul A10.2, linia 2 și 3;

c.

Anexa nr. 10.3 la Contract, Tabelul A10.3, linia 4 și 5.

2. Obiectivele au fost stabilite în raport de anul de referință 2019, deoarece:

i. traficul feroviar din anul 2020 a fost afectat semnificativ de pandemia COVID-19 și, din acest motiv, datele privind indicele realizat de siguranță a circulației au un nivel limitat de relevanță;

ii. un număr important de accidente și incidente produse în anul 2020 erau încă în curs de investigare la data încheierii prezentului Contract.

C.5.

Creșterea nivelului de siguranță la trecerile la nivel

Semnificație: măsoară rezultatele activităților de consolidare a siguranței la trecerile la nivel

Componente: indicatorul are două componente, respectiv: C.5.1.

Număr treceri la nivel modernizate

C.5.2.

Cotă de creștere a siguranței la trecerile la nivel

care măsoară creșterea nivelului de siguranță la trecerile la nivel în moduri diferite, dar echivalente ca semnificație

Definire indicator:

Componenta:

C.5.1. Număr treceri la nivel modernizate

Unitate de măsură:

Nr

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de performanță

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

P 100

magistrala 200

m 0

magistrala 300

m 0

magistrala 400

m 0

magistrala 500

m 0

magistrala 600

m 0

magistrala 700

m 0

magistrala 800

m 0

magistrala 900(100)

m 0 *Tipul indicatorului/componentei, definit în coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită în coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.3.1.

Mod de calcul:

Formula de calcul este: (N_TN)^M= Σproiecte(N_tn)

unde: (N_TN)^M - număr treceri la nivel modernizate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [nr] Σproiecte - sumă de la 1 la numărul de proiecte de investiții pe zona de rețea care face obiectul indicatorului, care includ modernizarea trecerilor la nivel

N_tn - număr treceri la nivel modernizate în cadrul proiectului respectiv, finalizate, la care modernizarea constă în montarea cu instalații BAT cu bariere/semibariere, SAT sau înlocuirea cu pasaje denivelate [nr]

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Componenta:

C.5.2. Cotă de creștere a siguranței la trecerile la nivel

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

m 0

magistrala 200

m 0

magistrala 300

m 0

magistrala 400

m 0

magistrala 500

m 0

magistrala 600

m 0

magistrala 700

m 0

magistrala 800

m 0

magistrala 900(100)

m 0 *Tipul indicatorului/componentei, definit în coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită în coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.3.1.

Mod de calcul:

Formula de calcul este: (R_s)^tn = 100 * (N_tn)^m / N_init

unde: (R_s)^tn - cota de creștere a siguranței la trecerile la nivel [%] (N_tn)^m - număr treceri la nivel modernizate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [nr], indicatorul C.5.1

N_init - numărul trecerilor la nivel dotate cu instalații BAT/SAT pe zona de rețea care face obiectul indicatorului, la începutul Perioadei de Referință (indicator auxiliar) [nr]

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • Numărul trecerilor la nivel dotate cu instalații BAT/SAT, la începutul Perioadei de Referință - conform evidențelor CFR SA

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 24 - Obiective privind creșterea nivelului de siguranță la trecerile la nivel

Indicator

Detaliere

UM

Existent 2020 (*)

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

C.5.1 - Număr treceri la nivel modernizate

Total rețea

nr 21 56 48 29 19

Magistrala 200

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100)

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Total magistrale

nr

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

C.5.2 - Cotă de creștere a siguranței la trecerile la nivel

Total rețea % 252 8,33

monitorizare^ 22,22

monitorizare 19,05

monitorizare 11,51

monitorizare 7,54

monitorizare

Magistrala 200 % 11

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300 % 27

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400 % 0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500 % 21

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600 % 3

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700 % 1

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800 % 28

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100) % 25

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Total magistrale % 116

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare (*) Pentru indicatorul "Cotă de creștere a siguranței", în această coloană este înscris numărul trecerilor la nivel dotate cu instalații BAT/SAT, la începutul Perioadei de Referință (indicator auxiliar)

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului C.5.1 - Număr treceri la nivel modernizate pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite luând în considerare: ● planificarea proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile care includ modernizarea trecerilor la nivel prin montarea cu instalații BAT cu bariere/semibariere, SAT sau înlocuirea cu pasaje denivelate, menționate în Anexa 9.4 la Contract, Tabelul A9.12, coloana 10; ● planificarea proiectelor de investiții finanțate de la bugetul de stat care vizează modernizarea trecerilor la nivel prin montarea cu instalații BAT cu bariere/semibariere sau SAT; ● fondurile publice alocate pentru proiectele de investiții care vizează modernizarea trecerilor la nivel.

2. Obiectivele aferente indicatorului C.5.1 - Număr treceri la nivel modernizate pentru anul 2025 urmează a fi revizuite anual în raport de: ● evoluția alocării fondurilor publice destinate finanțării proiectelor de investiții care vizează modernizarea trecerilor la nivel; ● evoluția planificării proiectelor de investiții care vizează modernizarea trecerilor la nivel; ● problemele identificate pe durata derulării proiectelor de investiții care vizează modernizarea trecerilor la nivel.

3. Valorile menționate în tabelul de mai sus în dreptul indicatorului C.5.2 - Cotă de creștere a siguranței la trecerile la nivel - Total rețea reprezintă cotele de creștere estimate, aferente obiectivelor aferente indicatorului C.5.1 - Număr treceri la nivel modernizate.

D. Indicatori privind volumele de activitate

Set de indicatori de performanță și monitorizare care reflectă volumul serviciilor asigurate clienților.

D.1.

Parcursul trenurilor de călători

Semnificație: măsoară parcursul total al trenurilor de călători pe rețeaua administrată de CFR SA și distribuția acestuia pe magistralele feroviare

Componente: indicatorul are trei componente, respectiv: D.1.1.

Parcursul trenurilor de călători pe rețea

D.1.2.

Utilizarea magistralelor în traficul de călători

D.1.3.

Intensitatea traficului de călători pe rețea

Definire indicator:

Componenta:

D.1.1. Parcursul trenurilor de călători pe rețea

Unitate de măsură:

tren*km

Detaliere:

total rețea feroviară operată de CFR SA magistralele 200-900(100)

Tip indicator

Indicator de performanță

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

P 100

magistrala 200

m 0

magistrala 300

m 0

magistrala 400

m 0

magistrala 500

m 0

magistrala 600

m 0

magistrala 700

m 0

magistrala 800

m 0

magistrala 900(100)

m 0 * Tipul indicatorului/componentei, definit în coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită în coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.3.1.

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

P_cal = Σtr.cal.(P_tr)

unde:

P_cal parcursul trenurilor de călători pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [tren*km] Σtr.cal - sumă de la 1 la numărul total de trenuri de călători care au circulat pe zona de rețea care face obiectul indicatorului

P_tr- parcursul trenului respectiv pe zona de rețea care face obiectul indicatorului, administrată de CFR SA [km]

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Componenta:

D.1.2. Utilizarea magistralelor în traficul de călători

Unitate de măsură:

a. Parcursul trenurilor: tren*km

b. Cotă magistrale: %

Detaliere:

total magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Mod de calcul:

a. Parcursul trenurilor de călători pe magistralele feroviare se calculează cu formula: (P_cal)^mag = Σmagistrale[(P_cal)^i]

unde: (P_cal)^mag - parcursul total al trenurilor de călători pe magistralele feroviare [tren*km] Σmagistrale - sumă de la 1 la numărul de magistrale feroviare (P_cal)^i - parcursul total al trenurilor de călători pe magistrala respectivă (indicatorul D.1.1) [tren*km]

b. Cota magistrale, pentru traficul de călători, reprezintă cota de trafic feroviar de călători realizat pe magistralele feroviare și se calculează cu formula: (R_cal)^mag = 100 * (P_cal)^mag / (P_cal)^retea

unde: (R_cal)^mag - cota de utilizare a magistralelor în traficul de călători [%] (P_cal)^mag - parcursul total al trenurilor de călători pe magistralele feroviare (indicatorul D.1.2.a) [tren*km]] (P_cal)^retea - parcursul total al trenurilor de călători pe rețea (indicatorul D.1.1) [tren*km]

Indicatori auxiliari

Nu este cazul

Componenta:

D.1.3. Intensitatea traficului de călători pe rețea

Unitate de măsură:

trenuri/zi

Detaliere:

total rețea feroviară

rețea feroviară operată de CFR SA

magistralele 200-900(100)

rețea neinteroperabilă închiriată

Tip indicator

Indicator de monitorizare

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

I_cal = 100 * P_cal / L_retea / N_zile

unde:

I_cal - intensitatea traficului de călători pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [trenuri/zi]

P_cal - parcursul trenurilor de călători pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [tren*km]

L_retea - lungimea de exploatare (nedesfășurată) a zonei de rețea care face obiectul indicatorului [km]

N_zile - numărul de zile din anul respectiv [zile]

Indicatori auxiliari

Lungimea de exploatare (nedesfășurată) a rețelei feroviare, la nivelul de detaliere aferent indicatorului [km] - conform evidențelor companiei

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 25 - Obiective privind parcursul trenurilor de călători

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

D.1.1 - Parcursul trenurilor de călători pe rețea

Total rețea operată de CFR SA

tren*km 51 503 515,41 57.797.249,00 58.248.500,00 62.300.000,00 61.450.000,00 56.235.000,00

Magistrala 200

tren*km 2 980 177,31

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300

tren*km 9 393 688,67

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400

tren*km 3 593 882,09

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500

tren*km 5 489 216,04

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600

tren*km 1 542 024,20

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700

tren*km 1 515 137,67

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800

tren*km 2 791 543,77

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100)

tren*km 5 567 788,35

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

D.1.2 - Utilizarea magistralelor în traficul de călători

a. Parcursul trenurilor de călători pe magistrale

tren*km 32 873 458,10

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

b. Cota magistrale în traficul de călători % 63,83

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

D.1.3 - Intensitatea traficului de călători pe rețea

Total rețea operată de CFR SA

trenuri/zi 15,31

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 200

trenuri/zi 17,76

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 300

trenuri/zi 38,96

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 400

trenuri/zi 18,94

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 500

trenuri/zi 34,46

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 600

trenuri/zi 15,08

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 700

trenuri/zi 17,50

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 800

trenuri/zi 28,49

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Magistrala 900(100)

trenuri/zi 26,38

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Total magistrale

trenuri/zi 26,18

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Rețea neinteroperabilă închiriată

trenuri/zi 11,19

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Total rețea națională

trenuri/zi 14,75

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Lungime de exploatare rețea

Total rețea operată de CFR SA

km 9 193,30

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 200

km 458,38

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 300

km 658,77

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 400

km 518,31

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 500

km 435,18

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 600

km 279,42

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 700

km 236,53

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 800

km 267,76

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Magistrala 900(100)

km 576,68

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Total magistrale

km 3 431,03

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Rețea neinteroperabilă închiriată

km 1 436,70

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Total rețea națională

km 10 630,00

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului D.1.1 - Parcursul trenurilor de călători pe rețea pentru anii 2023-2025 au fost stabilite pe baza prevederilor HG nr. 1453/2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022-11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători, stabilirea unor condiționalități pentru Autoritatea pentru Reformă Feroviară, operatorii de transport feroviar și Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., în vederea implementării obligațiilor de serviciu public feroviar din România, precum și pentru aprobarea metodologiilor de predare în cadrul contractelor de servicii publice cu atribuire directă a materialului rulant feroviar achiziționat cu fonduri europene

2. Obiectivele aferente indicatorului D.1.1 - Parcursul trenurilor de călători pe rețea pentru anul 2025 a fost revizuit, în raport cu evoluția alocării fondurilor publice destinate compensării obligației de serviciu public și de actualizarea prin acte adiționale a contractelor de servicii publice.

D.2.

Parcursul trenurilor de marfă

Semnificație: măsoară parcursul total al trenurilor de marfă pe rețeaua administrată de CFR SA și distribuția acestuia pe magistralele feroviare

Componente: indicatorul are două componente, respectiv: D.2.1.

Parcursul trenurilor de marfă pe rețea

D.2.2.

Utilizarea magistralelor în traficul de marfă

D.2.3.

Intensitatea traficului de marfă pe rețea

Definire indicator:

Componenta:

D.2.1. Parcursul trenurilor de marfă pe rețea

Unitate de măsură:

tren*km

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator

Indicator de performanță

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

P 100

magistrala 200

m 0

magistrala 300

m 0

magistrala 400

m 0

magistrala 500

m 0

magistrala 600

m 0

magistrala 700

m 0

magistrala 800

m 0

magistrala 900(100)

m 0 *Tipul indicatorului/componentei, definit în coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită în coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.3.1.

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

P_mrf = Σtr.mrf.(P_tr)

unde:

P_mrf - parcursul trenurilor de marfă pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [tren*km] Σtr.mrf. - sumă de la 1 la numărul total de trenuri de marfă care au circulat pe zona de rețea care face obiectul indicatorului

P_tr - parcursul trenului respectiv pe zona de rețea care face obiectul indicatorului, administrată de CFR SA [km]

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Componenta:

D.2.2. Utilizarea magistralelor în traficul de marfă

Unitate de măsură:

a. Parcursul trenurilor: tren*km

b. Cotă magistrale: %

Detaliere:

total magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Mod de calcul:

a. Parcursul trenurilor de marfă pe magistralele feroviare se calculează cu formula: (P_cal)^mag = Σmagistrale(P_cal)^i

unde: (P_cal)^mag - parcursul total al trenurilor de marfă pe magistralele feroviare [tren*km] Σmagistrale - sumă de la 1 la numărul de magistrale feroviare (P_cal)^i - parcursul total al trenurilor de marfă pe magistrala respectivă (indicatorul D.2.1) [tren*km]

b. Cota magistrale, pentru traficul de marfă, reprezintă cota de trafic feroviar de marfă realizat pe magistralele feroviare și se calculează cu formula: (R_cal)^mag = 100 * (P_cal)^mag / (P_cal)^retea

unde: (R_cal)^mag - cota de utilizare a magistralelor în traficul de marfă [%] (P_cal)^mag - parcursul total al trenurilor de marfă pe magistralele feroviare (indicatorul D.2.2.a) [tren*km]] (P_cal)^retea - parcursul total al trenurilor de marfă pe rețea (indicatorul D.2.1) [tren*km]

Indicatori auxiliari

Nu este cazul

Componenta:

D.2.3. Intensitatea traficului de marfă pe rețea

Unitate de măsură:

trenuri/zi

Detaliere:

total rețea feroviară

rețea feroviară operată de CFR SA

magistralele 200-900(100)

rețea neinteroperabilă închiriată

Tip indicator

Indicator de monitorizare

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

I_mrf = 100 * P_mrf / L_retea / N_zile

unde:

I_mrf - intensitatea traficului de marfă pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [trenuri/zi]

P_mrf - parcursul trenurilor de marfă pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [tren*km]

L_retea - lungimea de exploatare (nedesfășurată) a zonei de rețea care face obiectul indicatorului [km]

N_zile - numărul de zile din anul respectiv [zile]

Indicatori auxiliari

Lungimea de exploatare (nedesfășurată) a rețelei feroviare, la nivelul de detaliere aferent indicatorului [km] - conform evidențelor companiei

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 26 - Obiective privind parcursul trenurilor de marfă

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

D.2.1 - Parcursul trenurilor de marfă pe rețea

Total rețea

tren*km 21 005 515,80 21.126.950,00 22.847.350,00 23.100.000,00 21.365.000,00 19.576.000,0

Magistrala 200

tren*km 1 505 148,56

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 300

tren*km 2 795 818,61

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 400

tren*km 526 836,24

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 500

tren*km 1 702 459,43

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 600

tren*km 29 001,80

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 700

tren*km 241 583,50

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 800

tren*km 3 104 628,08

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 900(100)

tren*km 4 612 885,31

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

D.2.2 - Utilizarea magistralelor în traficul de marfă

a. Parcursul trenurilor de marfă pe magistrale

tren*km 14 518 361,53

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

b. Cota magistrale în traficul de marfă % 69,12

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

D.2.3 - Intensitatea trenurilor de marfă pe rețea

Total rețea operată de CFR SA

trenuri/zi 6,24

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 200

trenuri/zi 8,97

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 300

trenuri/zi 11,60

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 400

trenuri/zi 2,78

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 500

trenuri/zi 10,69

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 600

trenuri/zi 0,28

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 700

trenuri/zi 2,79

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 800

trenuri/zi 31,68

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 900(100)

trenuri/zi 21,86

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Total magistrale

trenuri/zi 11,56

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Rețea neinteroperabilă închiriată

trenuri/zi 0,64

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Total rețea națională

trenuri/zi 5,49

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Lungime de exploatare rețea

Total rețea operată de CFR SA

km 9 193,30

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Magistrala 200

km 458,38

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Magistrala 300

km 658,77

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Magistrala 400

km 518,31

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Magistrala 500

km 435,18

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Magistrala 600

km 279,42

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Magistrala 700

km 236,53

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Magistrala 800

km 267,76

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Magistrala 900(100)

km 576,68

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Total magistrale

km 3 431,03

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Rețea neinteroperabilă închiriată

km 1 436,70

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Total rețea națională

km 10 630,00

auxiliar

auxiliar

auxiliar

auxiliar

Auxiliar

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului D.2.1 - Parcursul trenurilor de marfă pe rețea pentru anul 2023 au fost stabilite pe baza previziunilor transmise de operatorii de transport feroviar, care au fost incluse în bugetul de venituri și cheltuieli al companiei

2. Obiectivele aferente indicatorului D.2.1 - Parcursul trenurilor de marfă pe rețea pentru anii 2024-2025 au fost stabilite în ipoteza menținerii tendinței de creștere anuală cu 0,3%, planificată în anul 2023 în raport cu realizările din anul 2022.

E. Indicatori privind protecția mediului

Indicatori de performanță și monitorizare care reflectă rezultatele cele mai semnificative ale activităților CFR SA orientate spre protejarea mediului ambiant și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a emisiilor de noxe.

E.1.

Linie electrificată

Semnificație: măsoară rezultatele activităților de electrificare a liniilor de cale ferată în Perioada de Referință

Componente: indicatorul are două componente, respectiv: E.1.1.

Lungime linie electrificată

E.1.2.

Cotă electrificare

care măsoară electrificarea liniilor de cale ferată în moduri diferite, dar echivalente ca semnificație

Definire indicator:

Componenta:

E.1.1. Lungime linie electrificată

Unitate de măsură:

Km

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de performanță

Alocarea tipului de indicator pe componentele aferente nivelurilor de detaliere este prevăzută în coloana 2 a tabelului de mai jos, iar ponderea alocată componentelor în vederea evaluării gradului de realizare a indicatorului este prevăzută în coloana 3.

Nivel detaliere

Tip*

Pondere** [%] 1 2 3

total rețea

P 100

magistrala 200

m 0

magistrala 300

m 0

magistrala 400

m 0

magistrala 500

m 0

magistrala 600

m 0

magistrala 700

m 0

magistrala 800

m 0

magistrala 900(100)

m 0 *Tipul indicatorului/componentei, definit în coloana 2, poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță ** Ponderea definită în coloana 3 se utilizează pentru calcularea indicelui de realizare a indicatorului de performanță, conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 11, paragraful 11.3.1.

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

L_el = Σtronsoane[(L^el)_ tronson]

unde:

L_el - lungimea de exploatare a liniei electrificate în Perioada de Referință pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [km] Σtronsoane - sumă de la 1 la numărul total de tronsoane de linie definite pe zona de rețea care face obiectul indicatorului (L^el)_ tronson - lungimea de exploatare a liniei electrificate în Perioada de Referință pe tronsonul respectiv [km]

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Componenta:

E.1.2. Cotă electrificare

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară

magistralele 200-900(100)

Tip indicator:

Indicator de monitorizare

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_el = 100 * L_el / L_expl

unde:

R_el - cota de electrificare pe zona de rețea care face obiectul indicatorului [%]

L_el - lungimea de exploatare a liniei electrificate pe zona de rețea care face obiectul indicatorului (indicatorul E.1.1) [km]

L_expl - lungimea de exploatare a liniilor curente și directe pe zona de rețea respectivă (indicator auxiliar) [km]

Indicatori auxiliari (de monitorizare): •Lungimile de exploatare a liniilor electrificate pe magistralele feroviare - conform evidențelor companiei •Lungimea de exploatare a liniilor curente și directe pe rețeaua feroviară - este prezentată în documentul de referință al rețelei CFR •Lungimile de exploatare a liniilor curente și directe pe magistralele feroviare - conform evidențelor companiei - sunt prezentate în capitolul 8.1.3 din prezenta anexă

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 27 - Obiective privind liniile electrificate

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

E.1.1 - Lungime linie electrificată

Total rețea

km 4 032,4 4.032,4 4.032,4 4.031 4.031 4.031

Magistrala 200

km 224,5

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 300

km 658,7

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 400

km 458,4

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 500

km 431,2

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 600

km 0,0

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 700

km 119,2

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 800

km 224,9

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 900(100)

km 532,7

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Total magistrale

km 2 649,7

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

E.1.2 - Cotă electrificare

Total rețea % 37,93 37,93

monitorizare 37,93

monitorizare 37,97

monitorizare 37,97

monitorizare 37,97

Monitorizare

Magistrala 200 % 48,99

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 300 % 100,00

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 400 % 88,44

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 500 % 99,09

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 600 % 0,00

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 700 % 50,39

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 800 % 83,98

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Magistrala 900(100) % 92,37

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Total magistrale % 77,23

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Monitorizare

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului E.1.1 - Lungime linie electrificată pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite luând în considerare: ● planificarea proiectelor de investiții care includ electrificarea unor linii care în prezent nu sunt electrificate, menționate în Anexa 9.4 la Contract, Tabelul A9.12, coloana 11; ● fondurile publice alocate pentru proiectele de investiții care includ electrificarea unor linii care în prezent nu sunt electrificate.

2. Valoarile menționate în tabelul de mai sus în dreptul indicatorului E.1.2 - Cotă de electrificare - Total rețea reprezintă cotele de electrificare estimate, aferente obiectivelor aferente indicatorului E.1.1 - Lungime linie electrificată. Începând cu anul 2023, au fost luate în considerare valorile rectificate ale lungimilor de linii, așa cum au fost înregistrate în aplicația eRINF.

F. Indicatori privind alte componente ale activităților de exploatare F.1.

Satisfacția clienților

Semnificație: măsoară gradul de satisfacție a clienților față de serviciile oferite de CFR SA în stațiile de cale ferată

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Detaliere:

total rețea feroviară

Tip indicator

Indicator de monitorizare

Mod de calcul:

Indicatorul se determină pe baza unor sondaje de opinie, realizate de CFR SA în limita fondurilor alocate de Minister cu această destinație

Indicatori auxiliari

Nu este cazul

Mențiune: Ministerul va asigura alocarea fondurilor necesare în vederea contractării serviciilor de asistență tehnică pentru realizarea sondajelor de opinie în baza cărora se calculează acest indicator.

Obiective asociate: nu este cazul (indicator de monitorizare)

Anexa nr. 8.3

Indicatorii de Performanță și Monitorizare privind activitățile de investiții pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare 8.3.1.

Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare

Tabelul A8.28 - Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare privind activitățile de investiții pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

Nr crt

Denumire indicator

UM

Tip indicator(*)

G. Indicatori privind activitatea de pregătire și implementare a proiectelor

G.1

Realizarea fazelor de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură

nr

p

G.2

Utilizarea resurselor financiare alocate pentru proiectele de infrastructură %

p

G.3

Utilizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru proiectele de infrastructură %

p

H. Indicatori privind monitorizarea și soluționarea disputelor contractuale

H.1

Monitorizarea disputelor contractuale %

m

H.2

Soluționarea disputelor contractuale %

m (*) Tipul indicatorului poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță

8.3.2.

Definirea Indicatorilor de Performanță și Monitorizare și obiective asociate G.

Indicatori privind activitatea de pregătire și implementare a proiectelor

Set de indicatori de performanță care măsoară rezultatele activității de pregătire și implementare a proiectelor de infrastructură feroviară

G.1.

Realizarea fazelor de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură

Semnificație: măsoară nivelul de performanță al companiei privind respectarea planificării fazelor de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură

Definire indicator:

Unitate de măsură:

Nr

Domeniu de aplicare:

Proiectele prevăzute în anexa 7.2

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Indicatorul se calculează ca suma fazelor intermediare finalizate în anul respectiv

Formula de calcul este:

N_F = Σproiecte(N_F)^P

unde:

N_F - numărul fazelor intermediare finalizate în anul respectiv, pentru toate proiectele majore de investiții [nr] Σproiecte - sumă de la 1 la numărul total de proiecte de investiții prevăzute în anexa 7.2 (N_F)^P - numărul fazelor intermediare finalizate în anul respectiv pentru proiectul de investiții respectiv [nr]

Fazele intermediare de pregătire și implementare a proiectelor sunt:

A - Pregătirea documentației de licitație pentru studiul de fezabilitate

B - Licitația pentru atribuirea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate

C - Semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate

D - Aprobarea studiului de fezabilitate

E - Aprobarea proiectului tehnic (pentru contractele SF

PTh)

F - Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de investiții

G - Pregătirea documentației de licitație pentru execuția lucrărilor

H - Licitația pentru atribuirea contractului pentru execuția lucrărilor

I - Semnarea contractului pentru execuția lucrărilor

J - Aprobarea proiectului tehnic (pentru contractele proiectare

execuție)

K - Recepția la terminarea lucrărilor

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Planificarea fazelor de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură - Tabelul A8. 30

Distribuția în Perioada de Referință a fazelor planificate de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură.

Realizarea fazelor de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură - conform evidențelor companiei

Distribuția în Perioada de Referință a fazelor realizate de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură - conform evidențelor companiei

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.29 - Obiective privind realizarea fazelor de pregătire și implementare a proiectelor de infrastructură

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

G.1 - Realizarea fazelor de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 )

nr 17 15 15 14 16 10

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului G.1 - Realizarea fazelor de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite pe baza planificării fazelor de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură, prezentată în Tabelul A8. 30, și este în conformitate cu datele prezentate în Tabelul A8. 32.

2. Obiectivele aferente indicatorului G.1 - Realizarea fazelor de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură pentru anii 2022-2025 urmează a fi revizuite anual în raport de modificările ulterioare ale planificării prevăzute în Tabelul A8. 30, cauzate în principal de: ● evoluția alocării fondurilor publice destinate finanțării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract; ● evoluția contractelor de finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru proiectele majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract; ● problemele identificate pe durata derulării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract; ● evoluția portofoliului de proiecte majore de investiții, conform prevederilor art. 19 alin. (3) din Contract.

Tabelul A8. 30 - Planificarea finalizării fazelor de pregătire și implementare a proiectelor de investiții

Nr. Crt.

Cod măsură prioritară

Titlu proiect

Planificarea fazelor intermediare [anul]

Pregătirea documentației de licitație pentru SF

Licitația pentru atribuirea SF

Semnare contract realizare SF

Aprobare SF

Aprobare PTh (pt contracte SF

PTh)

Aprobare indicatori proiect

Pregătirea documentației de licitatie pentru execuție lucrări

Licitația pentru atribuirea execuției lucrărilor

Semnare contract execuție lucrări

Aprobare PTh (pt contracte proiectare

executie)

Recepție la terminarea lucrărilor

A

B

C

D

E

F

G

H

I

J

K 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1

A.6.2.1

Modernizarea liniei de cale ferata București Nord - Aeroport International Henri Coanda București Faza 1: Racord C.F. La terminalul TI, Aeroport International Henri Coanda București 2017 2018 2018 2018 2019 2019 2019 2019 2019 2021 2

A.6.2.3

Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța 2018 2018 2019 2022 2022 2023 2023 2024 2024 2029 3

A.7.4.3

Modernizarea/ consolidarea/ reabilitarea statiei CF Gara de Nord București - Faza 1 2019 2019 2019 2022 2022 2023 2023 2024 2025 2029 4

B.1.1.1

Reabilitarea liniei de de cale ferata Brașov - Simeria, componentă a Coridorului IV Pan-European, pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, tronsonul Sighișoara - Coșlariu 2007 2011 2011 2011 2014 2022 5

B.1.1.2

Reabilitarea liniei de CF Brașov- Simeria, componentă a Coridorului IV Pan - European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Coslariu - Simeria 2007 2011 2011 2011 2014 2025 6

B.1.1.4

Reabilitarea liniei CF frontieră Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsonul 2:km 614-Gurasada și Tronsonul 3: Gurasada-Simeria 2007 2016 2014 2014 2017 2026 7

B.1.1.5

Reabilitarea liniei de cale ferata Brașov-Simeria, componenta a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h; Secțiunea: Brașov - Sighișoara. Subsecțiuni: 1. Brașov - Apața și 3. Cața - Sighișoara 2007 2018 2016 2016 2020 2027 8

B.1.1.6

Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara, secțiunea Apața - Cața 2007 2018 2017 2017 2020 2027 9

B.1.1.7

Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea secțiunii feroviare Predeal-Brașov 2018 2018 2020 2025 10

B.1.1.8

Implementarea masurilor necesare asigurarii functionalitatii sistemului ERTMS pe Coridorul IV (Frontiera-Curtici-Simeria-Sighisoara-Brasov- Predeal-Constanta), certificarea si autorizarea punerii in funcțiune a subsistemelor feroviare 2020 2020 2020 2023 2024 2024 2024 2025 11

B.1.1.9

Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată București Nord -Craiova*) 2021 2021 2021 2024 12

Reabilitarea liniei CF frontieră Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsonul 1 Frontieră - Curtici - Ard -km 614 13

B.1.2.1

Modernizarea liniei feroviare Caransebes-Timisoara-Arad 2014 2014 2015 2020 2021 2021 2021 2022 2023 2027 14

B.1.2.2

Lucrări pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Drobeta Turnu Severin -Caransebes, parte din Coridorul Orient/Est- Mediteranean 2016 2016 2018 2022 2022 2022 2024 2025 2026 2030 15

B.1.2.3

Revizuirea Studiului de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Calafat, componentă a Coridorului Orient/ Est- Mediteranean 2016 2016 2017 2020 2021 2021 16

B.2.1.1

Modernizarea liniei CF București Nord - Jilava-Giurgiu Nord - Giurgiu Nord Frontieră - Lot 2 2016 2016 2017 2023 2023 2024 2024 2025 2026 2030 17

B.2.1.2

Reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj - Focșani - Studiu de Fezabilitate 2019 2019 2020 2024 2024 18

B.2.1.3

Reabilitarea liniei de cale ferată Focșani - Roman - Studiu de Fezabilitate 2019 2019 2020 2024 2024 19

B.2.1.4

Reabilitarea liniei de cale ferată Roman - lași - Frontieră - Studiu de Fezabilitate*) 2019 2019 2020 2025 20

B.2.1.5

Reabilitarea liniei de cale ferată Pașcani - Dărmănești - Studiu de Fezabilitate 2019 2019 2020 2023 2024 21

B.2.1.6

Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești -Vicșani -Frontieră - etapa I 2019 2019 2020 2022 2023 2023 2023 2025 2026 2027 22

B.2.1.7

Studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata Coslariu -Cluj-Napoca*) 2021 2021 2022 2025 23

B.2.1.8

Studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata Apahida - Suceava*) 2021 2021 2022 2025 24 "Modernizarea liniei cf București Nord-Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontiera" Lotul 1: Redeschiderea circulației feroviare pe pod, peste râul Argeș intre Vidra si Comana 2020 2020 2020 2020 2021 2024 25

B.2.2.1

Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor 2016 2016 2017 2021 2022 2022 2022 2022 2023 2027

Tabelul A8. 31 - Faze de pregătire și implementare a proiectelor de investiții planificate în Perioada de Referință

Nr. Crt.

Cod măsură prioritară

Titlu proiect

Faze realizate în 2020

Faze intermediare prevăzute a se finaliza în Perioada de Referință [nr] 2021 2022 2023 2024 2025 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1

A.6.2.1

Modernizarea liniei de cale ferata București Nord - Aeroport International Henri Coanda București Faza 1: Racord C.F. La terminalul TI, Aeroport International Henri Coanda București 0 1 0 0 0 0 2

A.6.2.3

Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța 0 0 2 2 2 0 3

A.7.4.3

Modernizarea/ consolidarea/ reabilitarea statiei CF Gara de Nord București - Faza 1 0 0 2 2 1 1 4

B.1.1.1

Reabilitarea liniei de de cale ferata Brașov-Simeria, componentă a Coridorului IV Pan-European, pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, tronsonul Sighișoara -Coșlariu 0 0 1 0 0 0 5

B.1.1.2

Reabilitarea liniei de CF Brașov- Simeria, componentă a Coridorului IV Pan - European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Coslariu - Simeria 0 0 0 0 0 1 6

B.1.1.4

Reabilitarea liniei CF frontieră Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsonul 2:km 614-Gurasada și Tronsonul 3: Gurasada-Simeria 0 0 0 0 0 0 7

B.1.1.5

Reabilitarea liniei de cale ferata Brașov-Simeria, componenta a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h; Secțiunea: Brașov - Sighișoara. Subsecțiuni: 1. Brașov - Apața și 3. Cața - Sighișoara 1 0 0 0 0 0 8

B.1.1.6

Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara, secțiunea Apața - Cața 1 0 0 0 0 0 9

B.1.1.7

Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea secțiunii feroviare Predeal-Brașov 1 0 0 0 0 1 10

B.1.1.8

Implementarea masurilor necesare asigurarii functionalitatii sistemului ERTMS pe Coridorul IV (Frontiera-Curtici-Simeria-Sighisoara-Brasov-Predeal- Constanta), certificarea si autorizarea punerii in funcțiune a subsistemelor feroviare 3 0 0 1 3 1 11

B.1.1.9

Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată București Nord -Craiova 0 3 0 0 1 0 12

Reabilitarea liniei CF frontieră Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsonul 1 Frontieră-Curtici-Ard -km 614 0 0 0 0 0 0 13

B.1.2.1

Modernizarea liniei feroviare Caransebes-Timisoara-Arad 1 3 1 1 0 0 14

B.1.2.2

Lucrări pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Drobeta Turnu Severin -Caransebes, parte din Coridorul Orient/Est- Mediteranean 0 0 3 0 1 1 15

B.1.2.3

Revizuirea Studiului de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Calafat, componentă a Coridorului Orient/ Est - Mediteranean 1 2 0 0 0 0 16

B.2.1.1

Modernizarea liniei CF București Nord - Jilava-Giurgiu Nord - Giurgiu Nord Frontieră - Lot 2 0 0 0 2 2 1 17

B.2.1.2

Reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj - Focșani - Studiu de Fezabilitate 1 0 0 0 2 0 18

B.2.1.3

Reabilitarea liniei de cale ferată Focșani - Roman - Studiu de Fezabilitate 1 0 0 0 2 0 19

B.2.1.4

Reabilitarea liniei de cale ferată Roman - lași - Frontieră - Studiu de Fezabilitate 1 0 0 0 0 1 20

B.2.1.5

Reabilitarea liniei de cale ferată Pașcani - Dărmănești - Studiu de Fezabilitate 1 0 0 1 1 0 21

B.2.1.6

Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești -Vicșani -Frontieră - etapa 1 1 0 1 3 0 1 22

B.2.1.7

Studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata Coslariu - Cluj-Napoca 0 2 1 0 0 1 23

B.2.1.8

Studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata Apahida - Suceava 0 2 1 0 0 1 24 "Modernizarea liniei cf București Nord-Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontiera" Lotul 1: Redeschiderea circulației feroviare pe pod, peste râul Argeș intre Vidra si Comana 4 1 0 0 1 0

B.2.2.1

Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor 0 1 4 1 0 0

TOTAL 17 15 15 14 16 10

G.2.

Utilizarea resurselor financiare alocate pentru proiectele de infrastructură

Semnificație: măsoară nivelul de performanță al companiei privind gradul de utilizare a fondurilor publice alocate de Minister pentru activitățile de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Domeniu de aplicare:

Proiectele prevăzute în anexa 7.2

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_INV = 100 * C_INV / A_INV

unde:

R_INV - rata de utilizare a fondurilor publice alocate pentru proiectele majore de investiții privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare [%]

C_INV - total sume cheltuite în anul respectiv pentru proiectele majore de investiții privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare (indicator auxiliar) [mii lei]

A_INV - total fonduri publice alocate în anul respectiv pentru proiectele majore de investiții privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare, conform ultimei rectificări bugetare din anul respectiv [mii lei]; dacă este cazul, se diminuează cu sumele pentru care s-a dispus prin acte administrative temporizarea sau blocarea utilizării fondurilor

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • Total sume cheltuite în anul respectiv pentru proiectele de investiții privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare - conform evidențelor contabile ale companiei • Total fonduri publice alocate în anul respectiv pentru proiectele majore de investiții privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare, conform ultimei rectificări bugetare din anul respectiv, diminuate, dacă este cazul, cu sumele pentru care s-a dispus prin acte administrative temporizarea sau blocarea utilizării fondurilor - conform evidențelor contabile ale companiei

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 32 - Obiective privind utilizarea resurselor financiare alocate pentru proiectele de infrastructură

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

G.2 - Utilizarea resurselor financiare alocate pentru proiectele de infrastructură

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 ) % 81,68 82,49 83,32 84,15 84,99 85,84

Mențiuni: – Obiectivele aferente indicatorului G.2 - Utilizarea resurselor financiare alocate pentru proiectele de infrastructură pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite în ipoteza îmbunătățirii anuale cu 1% față de valoarea anului anterior.

– Obiectivele aferente indicatorului G.2 - Utilizarea resurselor financiare alocate pentru proiectele de infrastructură pentru anul 2025 au fost revizuite în funcție de: ● evoluția alocării fondurilor publice destinate finanțării proiectelor majore de investiții, definite în Anexa nr. 7.2 la Contract; ● problemele identificate pe durata derulării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract; ● evoluția portofoliului de proiecte majore de investiții, conform prevederilor art. 19 alin. (3) din Contract.

G.3.

Utilizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru proiectele de infrastructură

Semnificație: măsoară nivelul de performanță al companiei privind gradul de absorbție a fondurilor nerambursabile alocate de Comisia Europeană, prin programele operaționale, pentru activitățile de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare din România.

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Domeniu de aplicare:

Proiectele din Anexa nr. 7.2, finanțate din fonduri europene nerambursabile alocate prin programele operaționale, pentru care s-au încheiat contracte de finanțare

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_FEN = 100 * C_FEN / A_FEN

unde:

R_FEN - rata de utilizare a fondurilor europene nerambursabile alocate prin programele

operaționale pentru proiectele majore de investiții privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare [%]

C_FEN - total sume cheltuite și rambursate până în anul respectiv, inclusiv, ca urmare a cererilor de rambursare transmise de CFR SA către Minister, pentru proiectele majore de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile alocate prin programele operaționale (indicator auxiliar) [mii lei]

A_FEN - total fonduri europene nerambursabile alocate prin programele operaționale pentru proiectele majore de investiții privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare, stabilite prin contractele de finanțare încheiate (indicator auxiliar) [mii lei]

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • Total sume cheltuite și rambursate până în anul respectiv, inclusiv, ca urmare a cererilor de rambursare transmise de CFR SA către Minister, pentru proiectele majore de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile alocate prin programele operaționale - conform evidențelor companiei • Total fonduri europene nerambursabile alocate prin programele operaționale pentru proiectele majore de investiții privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare, stabilite prin contractele de finanțare încheiate - conform evidențelor companiei

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 33 - Obiective privind utilizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru proiectele de infrastructură

Indicator

Detaliere

UM

Realizat 2020

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

G.3 - Utilizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru proiectele de infrastructură

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 ) % 46,84 44,21 55,93 29,17 28,78 62,13

Mențiuni:

Valoarea realizată în anul 2020, de 46,84%, reprezintă rata de utilizare a fondurilor europene nerambursabile alocate prin programele operaționale pentru proiectele majore de investiții realizată pe baza rambursărilor acordate până în anul 2020, inclusiv. 1.

Obiectivele aferente indicatorului G.3 - Utilizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru proiectele de infrastructură pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite luând în considerare:

iii. cererile de rambursare planificate pentru perioada 2021-2025;

iv. estimările privind rambursările acordate ca urmare a cererilor de rambursare, luând în considerare inclusiv corecțiile aplicate de Comisia Europeană.

2. Obiectivele aferente indicatorului G.3 - Utilizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru proiectele de infrastructură pentru anul 2025 a fost revizuit în funcție de:

v. evoluția alocării fondurilor publice destinate finanțării proiectelor majore de investiții, definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

vi. evoluția alocării de către Comisia Europeană, prin programele operaționale a fondurilor europene nerambursabile destinate finanțării proiectelor majore de investiții, definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

vii. problemele identificate pe durata derulării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

viii. evoluția portofoliului de proiecte majore de investiții, conform prevederilor art. 19 alin. (3) din Contract;

ix. evoluția procedurilor Comisiei Europene cu privire la aplicarea cotelor de corecție asupra solicitărilor de rambursare.

3. Prevederile care fac referire la perioade anterioare anului 2025 au fost stabilite/realizate în conformitate cu cerințele Contractului de activitate și performanță pentru perioada 2021 - 2025, aprobat prin HG nr. 920/2021, în funcție de alocările bugetare ale anilor 2021 - 2024.

H. Indicatori privind monitorizarea și soluționarea disputelor contractuale

Set de indicatori care evaluează eficiența activităților privind monitorizarea și soluționarea disputelor contractuale aferente proiectelor de investiții

H.1.

Monitorizarea disputelor contractuale

Semnificație: evaluează eficiența activităților privind monitorizarea disputelor contractuale aferente proiectelor de investiții

Definire indicator:

Unitate de măsură:

nu este cazul

Domeniu de aplicare:

Proiectele prevăzute în anexa 7.2

Tip indicator

Indicator de monitorizare

Descriere:

Se are în vedere implementarea unui sistem eficient de raportare și monitorizare a disputelor contractuale.

Indicatorul constă în monitorizarea stadiului de implementare a acestui sistem, conform obiectivelor prevăzute în Tabelul A8. 34

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.34 - Obiective privind monitorizarea disputelor contractuale

Indicator

Detaliere

UM

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

H.1 - Monitorizarea disputelor contractuale

Portofoliu de dispute contractuale - Sistem de raportare și monitorizare a disputelor contractuale elaborat și funcțional

Sistem de raportare și monitorizare a disputelor contractuale funcțional

Sistem de raportare și monitorizare a disputelor contractuale funcțional

Sistem de raportare și monitorizare a disputelor contractuale funcțional

Sistem de raportare și monitorizare a disputelor contractuale funcțional

H.2.

Soluționarea disputelor contractuale

Semnificație: evaluează eficiența activităților privind soluționarea disputelor contractuale aferente proiectelor de investiții

Definire indicator:

Unitate de măsură:

Zile

Domeniu de aplicare:

Proiectele prevăzute în anexa 7.2

Tip indicator

Indicator de monitorizare

Descriere:

Formula de calcul este:

T_SD = Σdispute[(T_SD)^P] / N_DS

unde:

T_SD - durata medie de soluționare a disputelor contractuale aferente proiectelor de investiții [zile] Σdispute - sumă de la 1 la numărul total de dispute contractuale aferente proiectelor de investiții, soluționate [(T_SD)^P - durata de soluționare a disputei contractuale respective [zile]

N_DS - numărul total de dispute contractuale aferente proiectelor de investiții, soluționate

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Obiective asociate: nu este cazul (indicator de monitorizare). Raportarea realizărilor în Perioada de Referință se efectuează conform tabelului următor.

Tabelul A8.35 - Soluționarea disputelor contractuale

Indicator

Detaliere

UM

Realizat în Perioada de Referință 2021 2022 2023 2024 2025

H.2 - Soluționarea disputelor contractuale

Portofoliu de dispute contractuale

zile

monitorizare

Monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

Anexa nr. 8.4

Indicatorii de Performanță și Monitorizare privind alte activități ale CFR SA 8.4.1.

Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare

Tabelul A8. 36 - Lista Indicatorilor de Performanță și Monitorizare privind alte activități ale CFR SA

Nr. crt

Denumire indicator

UM

Tip indicator(*)

I. Indicatori privind capacitatea administrativă de pregătire și implementare a proiectelor

I.1

Calitatea documentației de atribuire pentru studii de fezabilitate %

p

I.2

Controlul calității fazelor de proiectare %

p

I.3

Conformitatea documentației de atribuire pentru lucrări cu cerințele acordului de mediu %

p

I.4

Controlul maturității proiectului la atribuirea contractului de execuție a lucrărilor %

p

J. Indicatori privind managementul activităților companiei

J.1

Implementarea sistemului de control intern managerial la nivelul companiei %

m

J.2

Implementarea sistemului de control intern managerial în domeniul achizițiilor publice %

P (*) Tipul indicatorului poate fi:

P - indicator de performanță, a cărui valoare contribuie la evaluarea indicelui global de performanță al CFR SA, definit la art. 12 din contract

m - indicator de monitorizare, pentru monitorizarea unor aspecte ale activității care nu depind exclusiv de companie sau pentru evidențierea suplimentară a unor aspecte care sunt deja măsurate prin indicatorii de performanță

8.4.2.

Definirea Indicatorilor de Performanță și Monitorizare și obiective asociate I.

Indicatori privind capacitatea administrativă de pregătire și implementare a proiectelor Set de indicatori care măsoară gradul de implementare a măsurilor prevăzute la art. 19 din contract cu privire la creșterea eficienței activității în toate fazele de pregătire și implementare a proiectelor majore de infrastructură

I.1.

Calitatea documentației de atribuire pentru studii de fezabilitate Semnificație: măsoară efortul companiei privind îmbunătățirea calității documentației de atribuire pentru studiile de fezabilitate a proiectelor majore de infrastructură, prin aplicarea recomandărilor prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.1.

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Domeniu de aplicare:

Proiectele prevăzute în anexa 7.2

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_SF = {ΣSF[100 * N_(P-SF)^C / N_(P-SF)]} / N_SF

care este echivalentă cu

R_SF = 100 * {ΣSF[N_(P-SF)^C]} / [N_(P-SF) * N_SF]

unde:

R_SF - rata de implementare a listei de verificare prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.1, cu privire la calitatea documentațiilor de atribuire pentru studii de fezabilitate [%]

N_SF - numărul documentațiilor de atribuire pentru studii de fezabilitate publicate în anul respectiv (indicator auxiliar) Σ_SF - sumă de la 1 la N_SF

N_(P_SF)^C - numărul de poziții completate de CFR SA, aferentă documentației respective, în lista de verificare prevăzută în Anexa nr. 14, capitolul 14.1

N_(P-SF) - numărul total de poziții din lista de verificare prevăzută în Anexa nr. 14, capitolul 14.1

Mențiune: În cazul în care NSF = 0 se consideră RSF = 0%

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • numărul documentațiilor de atribuire pentru studii de fezabilitate publicate în anul respectiv - conform evidențelor companiei • numărul total de poziții completate de CFR SA, aferentă documentațiilor respective, în listele de verificare prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.1

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.37 - Obiective privind calitatea documentației de atribuire pentru studii de fezabilitate

Indicator

Detaliere

UM

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

I.1 - Calitatea documentației de atribuire pentru studii de fezabilitate

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 ) % 100 0 0 0 0

Număr documentațiilde atribuire SF, finalizate*

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 )

nr 3 0 0 0 0

Număr poziții completate în listele de verificare*

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 )

nr 105 0 0 0 0 * indicatori auxiliari

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului I.1 - Calitatea documentației de atribuire pentru studii de fezabilitate pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite pe baza planificării prevăzute în Tabelul A8. 30 a finalizării documentațiilor de atribuire pentru studii de fezabilitate, luând în considerare modul de calcul al indicatorului de performanță.

2. Obiectivele aferente indicatorului I.1 - Calitatea documentației de atribuire pentru studii de fezabilitate pentru anul 2025 a fost revizuit în funcție de modificările ulterioare ale planificării prevăzute în Tabelul A8. 30, cauzate în principal de: ● evoluția alocării fondurilor publice destinate finanțării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract; ● evoluția contractelor de finanțare din fonduri europene nerambursabile a proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract; ● problemele identificate pe durata derulării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract; ● evoluția portofoliului de proiecte majore de investiții, conform prevederilor art. 19 alin. (3) din Contract.

I.2.

Controlul calității fazelor de proiectare Semnificație: măsoară efortul companiei privind îmbunătățirea calității fazelor de proiectare aferente studiilor de fezabilitate și elaborării proiectelor tehnice, prin aplicarea recomandărilor prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.2.

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Domeniu de aplicare:

Proiectele prevăzute în anexa 7.2

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_PR = {ΣFPr[100 * N_(P-Pr)^C / N_(P-Pr)]} / N_FPr

care este echivalentă cu

P_Pr = 100 * {ΣFPr[N_(P-Pr)^C)]} / [N_(P-Pr) * N_(FPr)]

unde:

R_Pr - rata de implementare a listei de verificare prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.2, cu privire la calitatea fazelor de proiectare [%]

N_FPr - numărul documentațiilor de proiectare finalizate în anul respectiv în cadrul studiilor de fezabilitate și/sau în cadrul contractelor de tip proiectare și execuție (indicator auxiliar) ΣFPr - sumă de la 1 la N_FPr

N_(P-Pr)^C - numărul de poziții completate de CFR SA, aferente fazei de proiectare respective, în lista de verificare prevăzută în Anexa nr. 14, capitolul 14.2

N_(P-Pr) - numărul total de poziții din lista de verificare prevăzută în Anexa nr. 14, capitolul 14.2

Mențiune: În cazul în care N_FPr = 0 se consideră R_Pr = 0%

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • numărul documentațiilor de proiectare finalizate în anul respectiv în cadrul studiilor de fezabilitate și/sau în cadrul contractelor de tip proiectare și execuție - conform evidențelor companiei • numărul total de poziții completate de CFR SA, aferentă documentațiilor respective, în listele de verificare prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.2

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.38 - Obiective privind controlul calității fazelor de proiectare

Indicator

Detaliere

UM

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

I.2 - Controlul calității fazelor de proiectare

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 ) % 100 100 100 100 100

Număr faze de proiectare controlate*

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 )

nr 1 0 2 1 1

Număr poziții completate în listele de verificare*

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 )

nr 6 0 12 6 6 * indicatori auxiliari

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului I.2 - Controlul calității fazelor de proiectare pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite pe baza planificării prevăzute în Tabelul A8. 30 cu privire la finalizarea documentațiilor de atribuire pentru studii de fezabilitate, luând în considerare modul de calcul al indicatorului de performanță.

2. Obiectivele aferente indicatorului I.2 - Controlul calității fazelor de proiectare pentru anii 2024-2025 urmează a fi revizuite anual în raport cu modificările ulterioare ale planificării prevăzute în Tabelul A8. 30, cauzate în principal de: – evoluția alocării fondurilor publice destinate finanțării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

– evoluția contractelor de finanțare din fonduri europene nerambursabile a proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

– problemele identificate pe durata derulării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

– evoluția portofoliului de proiecte majore de investiții, conform prevederilor art. 19 alin. (3) din Contract.

I.3.

Conformitatea documentației de atribuire pentru lucrări cu cerințele acordului de mediu Semnificație: măsoară efortul companiei privind îmbunătățirea conformității documentației de atribuire pentru lucrări cu cerințele acordului de mediu, prin aplicarea recomandărilor prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.3.

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Domeniu de aplicare:

Proiectele prevăzute în anexa 7.2

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_Med = {Σ_Ex[100 * N_(P-Med)^C] / N_(P-Med)} / N_Ex

care este echivalentă cu

R_Med = 100 * [ΣEx(N_(P-Med)^C)] / [N_(P-Med) * N_Ex]

unde:

R_Med - rata de implementare a listei de verificare prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.3, cu privire la conformitatea documentațiilor de atribuire pentru lucrări cu cerințele acordului de mediu [%]

N_Ex - numărul documentațiilor de atribuire pentru lucrări publicate în anul respectiv (indicator auxiliar) ΣEx - sumă de la 1 la N_Ex

N_(P-Med)^C - numărul de poziții completate de CFR SA, aferentă documentației respective, în lista de verificare prevăzută în Anexa nr. 14, capitolul 14.3

N_(P-Med) - numărul total de poziții din lista de verificare prevăzută în Anexa nr. 14, capitolul 14.3

Mențiune: În cazul în care N_Ex = 0 se consideră R_SF = 0%

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • numărul documentațiilor de atribuire pentru lucrări publicate în anul respectiv - conform evidențelor companiei • numărul total de poziții completate de CFR SA, aferentă documentațiilor respective, în listele de verificare prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.3

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.39 -Obiective privind conformitatea documentației de atribuire pentru lucrări cu cerințele acordului de mediu

Indicator

Detaliere

UM

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

I.3 - Conformitatea documentației de atribuire pentru lucrări cu cerințele acordului de mediu

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 ) % 100 100 100 100 100

Număr documentații atribuire lucrări, finalizate*

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 )

nr 1 2 2 3 5

Număr poziții completate în listele de verificare*

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 )

nr 12 24 24 36 60 * indicatori auxiliari

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului I.3 - Conformitatea documentației de atribuire pentru lucrări cu cerințele acordului de mediu pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite pe baza planificării prevăzute în Tabelul A8. 30 cu privire la finalizarea documentațiilor de atribuire pentru studii de fezabilitate, luând în considerare modul de calcul al indicatorului de performanță.

2. Obiectivele aferente indicatorului I.3 - Conformitatea documentației de atribuire pentru lucrări cu cerințele acordului de mediu pentru anii 2022-2025 urmează a fi revizuite anual în raport de modificările ulterioare ale planificării prevăzute în Tabelul A8. 30, cauzate în principal de: – evoluția alocării fondurilor publice destinate finanțării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

– evoluția contractelor de finanțare din fonduri europene nerambursabile a proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

– problemele identificate pe durata derulării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

– evoluția portofoliului de proiecte majore de investiții, conform prevederilor art. 19 alin. (3) din Contract.

I.4.

Controlul maturității proiectului la atribuirea contractului de execuție a lucrărilor

Semnificație: măsoară efortul companiei privind asigurarea maturității proiectelor anterior atribuirii contractelor de execuție a lucrărilor, prin aplicarea recomandărilor prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.4.

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Domeniu de aplicare:

Proiectele prevăzute în anexa 7.2

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_Mat = {ΣEx[100 * N(P-Mat)^C / N_(P-Mat)]}/ N_Ex

care, în condițiile prevederilor cap. 14.4 din Anexa nr. 14, este echivalentă cu

R_Mat = 100 * {ΣEx[N_(P.Mat)^C]} / [N_(P-Mat) * N_Ex]

unde:

R_Mat - rata de implementare a listei de verificare prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.4, cu privire la maturitatea proiectelor în faza de atribuire a contractelor pentru lucrări [%]

N_Ex - numărul documentațiilor de atribuire pentru lucrări publicate în anul respectiv (indicator auxiliar) ΣEx - sumă de la 1 la N_Ex

N_(P-Mat)^C - numărul de poziții completate de CFR SA, aferentă documentației respective, în lista de verificare prevăzută în Anexa nr. 14, capitolul 14.4 [N_(P-Mat)]^C - numărul total de poziții din lista de verificare prevăzută în Anexa nr. 14, capitolul 14.4

Mențiune: În cazul în care N_Ex = 0 se consideră R_Mat = 0%

Indicatori auxiliari (de monitorizare): • numărul documentațiilor de atribuire pentru lucrări publicate în anul respectiv - conform evidențelor companiei • numărul total de poziții completate de CFR SA, aferentă documentațiilor respective, în listele de verificare prevăzute în Anexa nr. 14, capitolul 14.4

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8. 40 - Obiective privind controlul maturității proiectului la atribuirea contractului de execuție a lucrărilor

Indicator

Detaliere

UM

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

I.4 - Controlul maturității proiectului la atribuirea contractului de execuție a lucrărilor

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 ) % 0 100 100 100 0

Număr documentații atribuire lucrări, finalizate*

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 )

nr 0 1 2 1 0

Număr poziții completate în listele de verificare*

Portofoliu de proiecte majore de investiții ( anexa 7.2 )

nr 0 6 12 6 0 * indicatori auxiliari

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului I.4 - Controlul maturității proiectului la atribuirea contractului de execuție a lucrărilor pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite pe baza planificării prevăzute în Tabelul A8. 30 cu privire la finalizarea documentațiilor de atribuire pentru studii de fezabilitate, luând în considerare modul de calcul al indicatorului de performanță.

2. Obiectivele aferente indicatorului I.4 - Controlul maturității proiectului la atribuirea contractului de execuție pentru anii 2022-2025 urmează a fi revizuite anual în raport de modificările ulterioare ale planificării prevăzute în Tabelul A8. 30, cauzate în principal de: – evoluția alocării fondurilor publice destinate finanțării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

– evoluția contractelor de finanțare din fonduri europene nerambursabile a proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

– problemele identificate pe durata derulării proiectelor majore de investiții definite în Anexa nr. 7.2 la Contract;

– evoluția portofoliului de proiecte majore de investiții, conform prevederilor art. 19 alin. (3) din Contract.

J. Indicatori privind managementul activităților companiei Set de indicatori care măsoară gradul de implementare a măsurilor prevăzute la art. 20 din contract cu privire la eficiența managementului companiei

J.1.

Implementarea sistemului de control intern managerial la nivelul companiei

Semnificație: măsoară efortul companiei privind îmbunătățirea eficienței managementului activităților companiei prin implementarea sistemului de control intern managerial

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Domeniu de aplicare:

Activitățile la nivelul companiei

Tip indicator

Indicator de monitorizare

Mod de calcul:

Formula de calcul este:

R_SCIM = [ΣStandarde(R_impl)] / (N_Standarde-1)

unde:

R_SCIM - rata de implementare a sistemului de control intern managerial (SCIM) la nivelul companiei [%]

N_Standarde - numărul standardelor aplicabile (cu referire la standardele definite prin Ordinul nr. 600/2018 al SGG) ΣStandarde - Sumă de la 1 la N_Standarde

R_impl - rata de implementare a standardului respectiv, care se calculează cu formula:

R_impl = 100%, pentru standard complet implementat 75%, pentru standard parțial implementat 0%, pentru standard neimplementat

Mențiune: Gradul de implementare al standardelor se stabilește conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 15

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Obiective asociate: nu este cazul (indicator de monitorizare). Raportarea realizărilor în Perioada de Referință se efectuează conform tabelului următor.

Tabelul A8.41 - Implementarea sistemului de control intern managerial la nivelul companiei

Indicator

Detaliere

UM

Realizat în Perioada de Referință 2021 2022 2023 2024 2025

J.1 - Implementarea SCIM la nivelul companiei

Total companie %

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

monitorizare

J.2.

Implementarea sistemului de control intern managerial în domeniul achizițiilor publice

Semnificație: măsoară efortul companiei privind îmbunătățirea eficienței managementului activităților de achiziții publice prin implementarea sistemului de control intern managerial

Definire indicator:

Unitate de măsură: %

Domeniu de aplicare:

Activitățile de achiziții publice

Tip indicator

Indicator de performanță

Mod de calcul:

Formula de calcul este: (R_SCIM)^AP = [ΣStandarde(R_impl)^AP ] / (N_Standarde-1)

unde: (R_SCIM)^AP - rata de implementare a sistemului de control intern managerial (SCIM) în domeniul achizițiilor publice [%]

N_Standarde - numărul standardelor aplicabile (cu referire la standardele definite prin Ordinul nr. 600/2018 al SGG) ΣStandarde - Sumă de la 1 la N_Standarde (R_impl)^AP - rata de implementare a standardului respectiv, care se calculează cu formula: (R_impl)^AP = 100%, pentru standard complet implementat 75%, pentru standard parțial implementat 0%, pentru standard neimplementat

Mențiune: Gradul de implementare al standardelor se stabileste conform metodologiei prevăzute în Anexa nr. 15

Indicatori auxiliari (de monitorizare):

Nu este cazul

Obiective asociate: conform tabelului următor:

Tabelul A8.42 - Obiective privind implementarea sistemului de control intern managerial în domeniul achizițiilor publice

Indicator

Detaliere

UM

Obiective 2021 2022 2023 2024 2025

J.2 - Implementarea SCIM în domeniul achizițiilor publice

Compartimente din domeniul achizițiilor publice % 100 100 100 100 100

Mențiuni: 1.

Obiectivele aferente indicatorului J.2 - Implementarea SCIM în domeniul achizițiilor publice pentru perioada 2021-2025 au fost stabilite conform regulilor definite prin Ordinul Secretariatului General al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice.

Anexa nr. 6

la actul adițional nr. 1/2025

al contractului de activitate și performanță al CFR SA

pentru perioada 2021-2025

Anexa nr. 9

la contractul de activitate și performanță al CFR SA pentru perioada 2021-2025

Necesitățile financiare pentru administrarea infrastructurii feroviare în

Perioada de Referință*3 (prevăzute la art. 7 alin. (2) pct. ii din Contract ) *3 Necesitățile financiare pentru administrarea infrastructurii feroviare au fost stabilite conform metodologiei de calcul stabilită pe baza Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 și Hotărârea Guvernului nr. 1302/2021 privind aprobarea Programului de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători și marfă, cu modificările ulterioare.

Cuprins:

Anexa nr. 9.1: Necesitățile financiare pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice 9.1.1.

Elemente de referință

9.1.2.

Fonduri publice necesare pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

Anexa nr. 9.2: Necesitățile financiare pentru reparațiile curente ale infrastructurii feroviare publice 9.2.1.

Elemente de referință

9.2.2.

Fonduri publice necesare pentru reparațiile curente ale infrastructurii feroviare publice

Anexa nr. 9.3: Necesitățile financiare pentru reînnoirea/reparația capitală a infrastructurii feroviare publice 9.3.1.

Elemente de referință

9.3.2.

Fonduri publice necesare pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice

Anexa nr. 9.4: Necesitățile financiare pentru investițiile privind modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare 9.4.1.

Elemente de referință

9.4.2.

Fonduri publice necesare pentru investițiile privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

Lista tabele: Tabelul A9. 1 - Cuantumul alocării necesare în perioada 2021-2025 pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 985/2020

Tabelul A9. 2.0 - Valori estimate ale necesităților de finanțare ținând cont de evoluția contextului economic și legislativ

Tabelul A9. 2 - Valori estimate ale cursului de schimb al monedei naționale în perioada 2021-2025

Tabelul A9. 3 - Actualizarea necesarului de finanțare în perioada 2021-2025 pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

Tabelul A9. 4 - Cuantumul actualizat al alocării necesare în perioada 2021-2025 pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

Tabelul A9. 5 - Programul de recuperare a restanțelor privind reparațiile curente prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020

Tabelul A9. 6 - Actualizarea necesarului de finanțare în perioada 2021-2025 pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice

Tabelul A9. 7 - Cuantumul actualizat al alocării necesare în perioada 2021-2025 pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice

Tabelul A9. 8 - Scadențe la reînnoire ale elementelor infrastructurii feroviare publice

Tabelul A9. 9 - Programul cadru de recuperare reînnoire a infrastructurii feroviare prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020

Tabelul A9. 10 - Actualizarea necesarului de finanțare în perioada 2021-2025 pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice

Tabelul A9. 11 - Cuantumul actualizat al fondurilor publice necesare în perioada 2021-2025 pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice

Tabelul A9. 12 - Necesitățile de finanțare pentru investițiile privind implementarea măsurilor prioritare pentru modernizarea/ reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020

Tabelul A9. 13 - Cuantumul actualizat al fondurilor publice necesare în perioada 2021-2025 pentru investițiile privind implementarea măsurilor prioritare pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

Anexa nr. 9.1

Necesitățile financiare pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice 9.1.1.

Elemente de referință a)

Costurile privind întreținerea infrastructurii feroviare sunt costuri necesare în mod continuu pentru a asigura utilizarea în siguranță a infrastructurii feroviare. Întreținerea infrastructurii feroviare se efectuează pe baza normativelor de mentenanță existente, care stabilesc un echilibru optim între costurile privind mentenanța și beneficiile extinderii duratei de utilizare și operare a infrastructurii feroviare.

În conformitate cu documentele Master Planului General de Transport al României, se definește nivelul de întreținere pentru funcționarea în regim permanent a infrastructurii feroviare, care reprezintă acel nivel de întreținere care reduce la minim probabilitatea apariției unor defectări aleatoare ale unor elemente ale infrastructurii. Acest nivel de întreținere nu poate conduce la ameliorarea parametrilor de performanță ai infrastructurii, ci este nivelul necesar pentru a evita degradarea acestor parametri. În cazul unei infrastructuri feroviare noi sau a unei infrastructuri feroviare căreia i se aplică permanent un ritm normal de reînnoiri și reparații curente, funcționarea în regim permanent înseamnă funcționarea la nivelul parametrilor proiectați ai infrastructurii. Din perspectiva reglementărilor existente în cadrul sistemului feroviar român, nivelul de întreținere pentru funcționarea în regim permanent este cel definit prin instrucția nr 300.

b) Costurile privind asigurarea funcționării infrastructurii feroviare sunt costuri necesare în mod continuu pentru a asigura furnizarea de către administratorul infrastructurii a serviciilor prevăzute în anexa II la Legea nr. 202/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vederea realizării transportului feroviar de călători și marfă. Activitățile administratorul infrastructurii privind asigurarea funcționării infrastructurii feroviare sunt activități esențiale din perspectiva asigurării continuității transportului feroviar public de călători și marfă, precum și din perspectiva valorificării eficiente a performanțelor infrastructurii feroviare în scopul creșterii competitivității transportului feroviar în raport cu alte moduri de transport

c) În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 834 din 09 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 8 alin. (2) și (4) din Legea nr. 202/2016, cu modificările și completările ulterioare, fondurile publice alocate pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice au rolul de a asigura echilibrul financiar al administratorului infrastructurii prin acoperirea diferenței dintre costurile necesare și veniturile proprii ale companiei.

d) Metodologia de determinare a necesităților de finanțare din fonduri publice pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice este prezentată în anexa 6 a Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025. Această metodologie asigură aplicarea prevederilor art. 8 alin. (2) și (4) din Legea nr. 202/2016, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 22 alin. (1) și (5) din OUG nr. 12/1998. Metodologia a fost aplicată pe datele economice ale CFR SA din perioada 2015-2019 și a condus la rezultatele evidențiate în tabelul A6.7 din anexa 6 a Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 (pagina 12) și prezentate sintetic în tabelul următor.

Tabelul A9. 1 - Cuantumul fondurilor publice necesare în perioada 2021-2025 pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice, conform prevederilor HG nr. 985/2020

Destinație fonduri publice

UM

Fonduri publice necesare 2021 2022 2023 2024 2025

TOTAL

Întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

mii euro 316.667 316.667 316.667 316.667 316.667 1.583.333

mii lei 1.520.000 1.520.000 1.520.000 1.520.000 1.520.000 7.600.000 * S-a luat în considerație un curs mediu de 4,8 lei/euro

e) Rezultatele aplicării metodologiei prezentate în anexa 6 a Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 trebuie actualizate pentru a lua în considerație următoarele elemente semnificative:

i. Influența evoluției contextului economic și legislativ

Tabelul următor prezintă comparativ evoluția principalelor elemente prin care se determină necesitățile de finanțare din fonduri publice pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice pe baza metodologiei prezentate în anexa 6 a Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025. Comparația se realizează între valorile aferente anului 2025 și valorile medii aferente perioadei 2015-2019, care au stat la baza determinării necesarului de finanțare în cadrul Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 (a se vedea anexa 6 a Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 ).

Diferențele evidențiate în tabel reprezintă rezultatul influenței unor elemente precum: – creșterile succesive ale salariului minim brut pe economie,

– creșterile semnificative ale prețurilor în domeniul energiei,

– creșterea cheltuielilor de personal ca efect al absorbției filialelor,

– creșterea cheltuielilor de personal ca efect al preluării unor secții neinteroperabile închiriate ca urmare a încetării valabilității unor contracte de închiriere,

– creșterea prețurilor de achiziție a unor materiale și materii prime.

Având în vedere caracterul ireversibil al acestor elemente, creșterea determinată conform tabelului se aplică începând din anul 2022 pentru toată Perioada de Referință.

Tabelul A9.2.0 - Valori estimate ale necesităților de finanțare ținând cont de evoluția contextului economic și legislativ

rd

Anul 2022

Media perioadei 2015-2019

Diferența [mii euro] [mii lei] [mii euro] [mii lei] [mii euro] 0 1 2 3 4 5=2-4

Cheltuieli efective pentru mentenanță 1 1.507.399 305.667 921.057 201.046

104.621

Cheltuieli de functionare a companiei 2 3.954.126 801.810 2.539.857 554.394

247.416

Venituri proprii 3 3.140.151 636.754 2.679.616 584.900

51.853

Influența asupra finanțării necesare (rd.1

rd.2-rd.3) 4 - - - - 300.184

Influența asupra finanțării necesare pentru anul 2025 - - - - 454.250

Mențiuni: 1.

Valorile evidențiate în coloana 2 sunt determinate pe baza indicatorilor economico-financiari ai CFR SA realizați în anul 2022, utilizând regulile stabilite în anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 985/2020.

2. Pentru calcularea sumelor din coloana 2 s-a utilizat cursul de schimb 1 euro = 4,9315 lei, care reprezintă valoarea medie aferentă anului 2022, conform datelor comunicate de Banca Națională a României.

3. Pentru calcularea sumelor din coloana 4 s-a utilizat cursul de schimb 1 euro = 4,5813 lei, care reprezintă valoarea medie aferentă perioadei 2015-2019 evidențiată în anexa nr. 6 la HG nr. 985/2020.

4. În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, influența asupra finanțării necesare (rd. 4, col. 5) este calculată pe baza formulei

D_S = C_M

C_F - V_CFR

unde

D_S - diferența de finanțare din fonduri publice pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice, determinată de evoluția contextului economic și legislativ (col. 5, rd. 4)

C_M - variația cheltuielilor efective pentru mentenanța infrastructurii feroviare publice (col. 5, rd. 1)

C_F - variația cheltuielilor efective pentru funcționarea companiei (col. 5, rd. 2)

V_CFR - variația veniturilor proprii ale companiei (col. 5, rd. 3)

5. Conform fundamentării sumelor privind necesarul de finanțare pentru 2025 pentru titlul bugetar 51.01.55 - "Întreținerea și funcționarea/ exploatarea infrastructurii feroviare publice", valoarea calculată în tabelul A9. 2. 0, coloana 5, se ajustează cu influența generată de obligațiile pentru furnizorii de energie electrică și termică precum și pentru cei de materiale/servicii/lucrări la 454.250 mii euro, respectiv 2.275.793 mii lei.

ii. Influența aplicării prevederilor Legii nr. 195/2020 *4) privind statutul personalului feroviar publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 820 din 07 septembrie 2020, cu modificările și completările ulterioare *4) Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, cu modificările și completările ulterioare

Efectul aplicării prevederilor Legii nr. 195/2020, cu modificările și completările ulterioare începând de la 1.06.2023 constă în creșterea cheltuielilor cu personalul cu suma de 322.737,48 mii lei/an (respectiv 65,246 mii euro/an), în condițiile valabile la data de 1 ianuarie 2024. În aceleași condiții, impactul financiar aferent anilor următori este 1.216.226,99 mii lei/an, respectiv 245.876 mii euro/an.

iii. Influența cursului de schimb al monedei naționale

Având în vedere metodologia de determinare a necesităților de finanțare din fonduri publice pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice prezentată în anexa 6 a Hotărârea Guvernului nr. 985/2020, cuantumul alocării necesare în perioada 2021-2025 pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice trebuie actualizată în raport de evoluția cursului de schimb al monedei naționale.

Având în vedere documentul Ministerului Finanțelor "Scrisoarea-cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2025 și a estimărilor pentru anii 2026-2028, precum și limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite", valorile medii anuale estimate pentru cursul de schimb al monedei naționale în perioada următoare sunt cele prezentate în tabelul următor. Pentru anii 2021 - 2025, tabelul prezintă valorile medii stabilite de Banca Națională a României.

Tabelul A9.2 - Valori estimate ale cursului de schimb al monedei naționale în perioada 2021-2025 2021 2022 2023 2024 2025

Cursul de schimb al monedei naționale - medie anuală estimată [lei/euro] 4,9204 4,9315 4,9465 4,9746 5,010

iv. Influența aplicării prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare*5). *5) Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare

În vederea respectării prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 202/2016 cu modificările și completările ulterioare, privind obligația statului, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, de a asigura administratorului infrastructurii finanțări la un nivel corespunzător cu funcțiile acestuia, cu dimensiunea infrastructurii și cu necesitățile financiare, fondurile publice alocate în anul 2025 pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice trebuie dimensionate astfel încât să ia în considerație efectele art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.

9.1.2.

Fonduri publice necesare pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

Cuantumul fondurilor publice necesare pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice este determinat pe baza rezultatelor prezentate în anexa 6 a Hotărârea Guvernului nr. 985/2020.

Tabelul A9.3 - Actualizarea necesarului de finanțare în perioada 2021-2025 pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

TABEL - pag. 126-127

U.M.

Rd. 2021 2022 2023 2024 2025

TOTAL

Valoare necesară conform HG 985/2020

mii euro 1 316.667 316.667 316.667 316.667 316.667 1.583.333

Influența contextului economic

mii euro 2 91.029 0 300.184 394.059 454.250 1.239.522

Influența Legii nr. 195/2020

mii euro 3 0 0 0 245.876 245.876 491.752

Curs euro estimat

lei/euro 4 4,9204 4,9315 4,9465 4,9746 5,01

Valoare necesară actualizată (rd.4 x [rd.1

rd.2

rd.3])

mii lei 5 2.006.026 2.636.620 3.051.251 4.758.712 5.094.132 17.546.741

Influenta art.21 alin.(5) din Legea 500/2002

mii lei 6 0 0 0 0 566.015 566.015

TOTAL alocare necesară actualizată (rd.5

rd.6)

mii lei 7 2.006.026 2.636.620 3.051.251 4.758.712 5.660.147 18.112.756

Ca urmare, cuantumul actualizat al fondurilor publice care trebuie alocate în perioada 2021-2025 pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice este cel rezultat în rândul 3 al tabelului de mai sus și este prezentat în tabelul următor:

Tabelul A9.4 - Cuantumul actualizat al alocărilor necesare în perioada 2021-2025 pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

Destinație fonduri publice

UM

Fonduri publice necesare 2021 2022 2023 2024 2025

TOTAL

Întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

mii lei 2.006.026 2.636.620 3.051.251 4.758.712 5.660.147 18.112.756

Anexa nr. 9.2

Necesitățile financiare pentru reparațiile curente ale infrastructurii feroviare publice 9.2.1.

Elemente de referință a)

Semnificația lucrărilor de reparații curente este diferențiată în raport de sectorul de activitate. Astfel:

În sectorul linii reparațiile curente înseamnă repararea unor componente defecte ale infrastructurii feroviare care generează limitarea vitezei admisibile de circulație a trenurilor în vederea asigurării condițiilor de siguranță a circulației. Astfel de situații se manifestă în mod curent prin apariția punctelor periculoase și a restricțiilor de viteză. În acest caz lucrările de reparații curente fac parte din categoria mentenanță corectivă.

În sectorul instalații reparațiile curente înseamnă înlocuirea unor componente cu grad avansat de uzură, în scopul prevenirii unor defectări potențial periculoase. În acest caz lucrările de reparații curente fac parte din categoria mentenanță preventivă. Ciclurile de înlocuire a componentelor în cadrul reparațiilor curente sunt stabilite prin reglementările în vigoare.

b) În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile administratorului infrastructurii pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice sunt finanțate de la bugetul de stat, din fondurile externe nerambursabile și din veniturile obținute potrivit art. 22 alin. (2) lit. b).

c) În anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 este prevăzut un program etapizat de recuperare accelerată a restanțelor privind lucrările de reparații curente. Această eșalonare a costurilor necesare pentru lucrările de reparații curente are în vedere recuperarea integrală a restanțelor existente la momentul încheierii prezentului contract și acoperirea unor noi necesități de reparații curente apărute în perioada analizată (defectări și scadențe).

Tabelul A9.5 - Programul de recuperare a restanțelor privind reparațiile curente prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020

Anul

TOTAL

I

II

II

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

Costuri necesare reparații curente [milioane euro] 50 50 48 45 42 38 32 25 15 8 353

d) Pentru actualizarea cuantumului necesităților de finanțare din fonduri publice pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice în perioada 2021-2025 trebuie luate în considerație următoarele elemente:

i. Influența cursului de schimb al monedei naționale

Având în vedere metodologia de determinare a necesităților de finanțare din fonduri publice pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice prezentată în anexa 5 a Hotărârii Guvernului nr. 985/2020, cuantumul alocării necesare în perioada 2021-2025 pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice trebuie actualizată în raport de evoluția cursului de schimb al monedei naționale.

Având în vedere "Scrisoarea-cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2025 și a estimărilor pentru anii 2026-2028, precum și limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite" a Ministerului Finanțelor, valorile medii anuale estimate pentru cursul de schimb al monedei naționale în perioada următoare sunt cele prezentate în Tabelul A9.2.

ii. Influența aplicării prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice În vederea respectării prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 202/2016 privind obligația statului, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, de a asigura administratorului infrastructurii finanțări la un nivel corespunzător cu funcțiile acestuia, cu dimensiunea infrastructurii și cu necesitățile financiare, fondurile publice alocate în perioada 2021-2025 pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice trebuie dimensionate astfel încât să ia în considerație inclusiv efectele art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002.

9.2.2.

Fonduri publice necesare pentru reparațiile curente ale infrastructurii feroviare publice

Cuantumul fondurilor publice necesare pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice este determinat pe baza rezultatelor prezentate în anexa 5 la Hotărârea Guvernului nr. 985/2020. Modul de actualizare conform prevederilor punctului d) de mai sus este prezentat în tabelul următor.

Tabelul A9.6 - Actualizarea necesarului de finanțare în perioada 2021-2025 pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice

U.M.

Rd. 2021 2022 2023 2024 2025

TOTAL

Valoare necesară conform HG 985/2020

mii euro 1 50.000 50.000 48.000 45.000 42.000 235.000

Curs euro estimat

lei/euro 2 4,9204 4,9315 4,9465 4,9746 5,0100

Valoare necesară actualizată (rd.1 x rd.2)

mii lei 3 246.020 246.575 237.432 223.857 210.420 1.164.303

Influenta art.21 alin.(5) din Legea 500/2002 (rd.3 /9)

mii lei 4 0 0 0 0 23.380 48.253

TOTAL alocare necesară actualizată (rd.3

rd.4)

mii lei 5 246.020 246.575 237.432 223.857 233.800 1.212.556

Ca urmare, cuantumul actualizat al fondurilor publice care trebuie alocate în perioada 2021-2025 pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice este cel rezultat în rândul 5 al tabelului de mai sus și este prezentat în tabelul următor.

Tabelul A9.7 - Cuantumul actualizat al alocărilor necesare în perioada 2021-2025 pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice

Destinație fonduri publice

Fonduri publice necesare [mii lei] 2021 2022 2023 2024 2025

TOTAL

Reparații curente ale infrastructurii feroviare publice 246.020 246.575 237.432 223.857 233.800 1.212.557

Anexa nr. 9.3

Necesitățile financiare pentru reînnoirea/reparația capitală a infrastructurii feroviare publice 9.3.1.

Elemente de referință a)

Reînnoirea infrastructurii feroviare este necesară pentru a readuce infrastructura la parametrii de performanță proiectați inițial și pentru a permite revenirea la ciclurile normale de mentenanță care garantează valorificarea optimă a parametrilor proiectați ai infrastructurii.

b) Situația scadențelor la reînnoire ale principalelor elemente ale infrastructurii feroviare publice la data de 1 ianuarie 2025 este prezentată în tabelul următor. Stabilirea termenelor de scadență la reînnoire a elementelor infrastructurii are în vedere inclusiv depășirea unui prag critic al defectărilor potențial periculoase, care conduce la multiplicarea restricțiilor de viteză și, implicit, la limitarea parametrilor efectivi de performanță ai infrastructurii.

Tabelul A9.8 - Scadențe la reînnoire ale elementelor infrastructurii feroviare publice

Elementele infrastructurii feroviare publice

U.M.

Existente pe reteaua CFR

Scadente pt reînnoire

Nr U.M. [%]

Linii curente si directe (lungime desfășurată)

Km. 13.441 9.746 72,5

Terasamente

Km. 15.107 9.234 61,1

Poduri

buc. 4.564 2.926 64,1

Podete

buc. 13.090 8.880 67,8

Tuneluri

buc. 188 101 53,7

Instalatii de semnalizare în stații (SCB)

nr. 980 872 89,0

Instalatii de semnalizare în linie curentă (BLA)

Km. 7.722 6.099 79,0

Linii electrice de contact

Km. 10.390 7.941 76,4

Linii electrice joasa tensiune (LES, LEA)

Km. 4.838 3.998 82,6

Substatii de tractiune electrica

buc. 77 52 67,5

Posturi trafo 16 MVA, 110 / 27,5 KV

buc. 173 137 79,2

În anul 2025 sunt evidențiate mai puține unități pentru unele elemente scadente la RK, comparativ cu 2024, fapt motivat de includerea acestor elemente în proiecte finanțate prin fonduri europene.

Elementele infrastructurii publice reînnoite/modernizate și pentru care a fost încheiat procesul verbal la terminarea lucrărilor sau cele dezafectate, nu se vor mai regăsi evidențiate în tabelul A9.8 - Scadențe la reînnoire ale elementelor infrastructurii feroviare publice.

c) În anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 este prevăzut un program etapizat de recuperare progresivă a restanțelor privind lucrările de reînnoire a infrastructurii feroviare publice, prezentat în tabelul următor.

Tabelul A9.9 - Programul cadru de recuperare reînnoire a infrastructurii feroviare prevăzut în HG nr. 985/2020

Lungime

refacție [km]

Costuri necesare reînnoire [mii euro]

Reînnoire linii curente și directe (refacție)

Reînnoire elemente critice de infrastructură

TOTAL

Anul

i 70 40.942 33.000 73.942

ii 150 87.733 45.000 132.733

iii 250 146.221 60.000 206.221

iv 375 219.332 75.000 294.332

v 550 321.687 90.000 411.687

vi 600 350.931 100.000 450.931

vii 600 350.931 100.000 450.931

viii 600 350.931 100.000 450.931

ix 650 380.175 100.000 480.175

x 700 409.420 100.000 509.420

xi 700 409.420 100.000 509.420

xii 700 409.420 100.000 509.420

xiii 750 438.664 100.000 538.664

xiv 750 438.664 100.000 538.664

xv 800 467.908 100.000 567.908

Total 8 245 4.822.377 1.303.000 6.125.377

d) Pentru actualizarea cuantumului necesităților de finanțare din fonduri publice pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice în anul 2025 trebuie luate în considerație următoarele elemente:

i. Influența cursului de schimb al monedei naționale

Având în vedere metodologia de determinare a necesităților de finanțare din fonduri publice pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice prezentată în anexa 4 la Hotărârea Guvernului nr. 985/2020, cuantumul fondurilor publice necesare în perioada 2021-2025 pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice trebuie actualizate în raport de evoluția cursului de schimb al monedei naționale.

Având în vedere documentul Ministerului Finanțelor "Scrisoarea-cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2025 și a estimărilor pentru anii 2026-2028, precum și limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite", valorile medii anuale estimate pentru cursul de schimb al monedei naționale în perioada următoare sunt cele prezentate în Tabelul A9. 2. Pentru anii 2021 - 2024, tabelul prezintă valorile medii stabilite de Banca Națională a României.

ii. Influența aplicării prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice În vederea respectării prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 202/2016 privind obligația statului, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, de a asigura administratorului infrastructurii finanțări la un nivel corespunzător cu funcțiile acestuia, cu dimensiunea infrastructurii și cu necesitățile financiare, fondurile publice alocate în anul 2025 pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice trebuie dimensionate astfel încât să ia în considerație inclusiv efectele art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002.

9.3.2.

Fonduri publice necesare pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice

Cuantumul fondurilor publice necesare pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice este determinat pe baza rezultatelor prezentate în anexa 4 a Hotărârea Guvernului nr. 985/2020.

De asemenea, necesarul prezentat în tabelul următor a fost calculat în urma actualizării costului mediu unitar, prezentat în anexa 6.1.

Tabelul A9.10 - Actualizarea necesarului de finanțare în perioada 2021-2025 pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice

U.M.

Rd. 2021 2022 2023 2024 2025

TOTAL

Valoare necesară conform HG 985/2020 (rd.2

rd.3)

mii euro 1 73.942 132.733 206.221 294.332 411.687 1.118.915

din care:

Linii curente si directe

mii euro 2 40.942 87.733 146.221 219.332 321.687 815.915

Elemente critice infrastructură

mii euro 3 33.000 45.000 60.000 75.000 90.000 303.000

Curs euro estimat

lei/euro 4 4,9204 4,9315 4,9465 4,9746 5,0100

Valoare necesară actualizată (rd.6

rd.7)

mii lei 5 363.824 654.572 1.020.073 1.464.164 2.062.540 5.565.173

din care:

Linii curente si directe (rd.2 x rd.4)

mii lei 6 201.451 432.654 723.283 1.091.079 1.611.641 4.060.108

Elemente critice infrastructură (rd.3 x rd.4)

mii lei 7 162.373 221.918 296.790 373.085 450.900 1.505.066

Influenta art.21 alin.(5) din Legea 500/2002 (rd.9

rd.10)

mii lei 8 0 0 0 0 229.172 229.172

din care:

Linii curente si directe (rd.6 / 9)

mii lei 9 0 0 0 0 179.072 179.072

Elemente critice infrastructură (rd.7 / 9)

mii lei 10 0 0 0 0 50.100 50.100

TOTAL alocare necesară actualizată (rd.12

rd.13)

mii lei 11 363.824 654.572 1.020.073 1.464.164 2.291.724 5.794.344

din care:

Linii curente si directe (rd.6

rd.9)

mii lei 12 201.451 432.654 723.283 1.091.079 1.790.713 4.060.108,1

Elemente critice infrastructură (rd.7

rd.10)

mii lei 13 162.373 221.918 296.790 373.085 501.000,0 1.505.065,9

Ca urmare, cuantumul actualizat al fondurilor publice care trebuie alocate în perioada 2021-2025 pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice este cel rezultat în rândul 11 al tabelului de mai sus și este prezentat în tabelul următor.

Tabelul A9.11 - Cuantumul actualizat al fondurilor publice necesare în perioada 2021-2025 pentru reînnoirea infrastructurii feroviare publice

Destinație fonduri publice

Fonduri publice necesare [mii lei] 2021 2022 2023 2024 2025

TOTAL

Reînnoirea infrastructurii feroviare publice 363.824 654.572 1.020.073 1.464.164 2.291.724 5.794.344

Anexa nr. 9.4

Necesitățile financiare pentru investițiile privind modernizarea/ reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare 9.4.1.

Elemente de referință a)

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 985/2020 necesitățile financiare pentru investițiile privind implementarea măsurilor prioritare pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare, actualizate conform proiectelor derulate la nivelul anului 2024, sunt cele prezentate în tabelul următor.

Tabelul A9.12 - Necesitățile de finanțare pentru investițiile privind implementarea măsurilor prioritare pentru modernizarea/ reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

Nr crt

Proiecte de investiții aferente măsurilor prioritare prevăzute în HG nr. 985/2020

Fonduri necesare [mii euro, cu TVA]

Proiect major

Treceri la nivel

Electrificare 2021 2022 2023 2024 2025

TOTAL 2021-2025 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1

A.1.1.6

Lucrări de reabilitare pentru tuneluri si poduri de cale ferată - Regionala CF Timișoara 417 279 0 0 3,4 699,4 - - - 2

A.1.1.7

Lucrări de reabilitare pentru tuneluri și poduri de cale ferată - Regionala CF Cluj 10.688 4.167 2.083 0 0 16.938,0 - - - 3

A.1.1.8

Lucrări de reabilitare pentru tuneluri și poduri de cale ferată - Regionala CF Craiova 6.250 3.354 1.042 0 0 10.646,0 - - - 4

A.1.1.9

Lucrari de reabilitare poduri, podete si tuneluri de cale ferata-etapa II faza studiu de fezabilitate 1.099 89.143 160.457 0 60.480,2 311.179,2 - - - 5

A.1.4.1

Electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Constanta-Mangalia-Studiu de Fezabilitate 0 208 2.773 0 0 2.981,0 - DA

DA 6

Centralizări electronice și electrodinamice - etapa I - Elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție 0 0 6.182 12.364 16.390 34.936,0 - - - 7

A.3.1.1

Achiziție echipamente mecanizare pentru lucrări de mentenanță a infrastructurii 25.000 25.000 53.888 53.888 72.125 229.901,0 - - - 8

A.4.1.1

Sistem de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite și a frânelor strânse 859 208 101 0 0 1.168,0 - - - 9

A.4.2.1

Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată 16.138 7.750 417 6.444 44.263,7 75.012,7 - DA - 10

A.5.1.1

Electrificarea liniei feroviare Radulesti -Giurgiu Nord-Faza Studiu de Fezabilitate 208 572 0 0 0 780,0 - DA

DA 11

A.5.2.1

Sistem de telegestiune a energiei electrice și de compensare a factorului de putere în substațiile de tracțiune 0 0 179 5.355 5.355 10.889,0 - - - 12

A.6.2.1

Modernizarea liniei de cale ferata Bucuresti Nord - Aeroport International Henri Coanda Bucuresti Faza I: Racord C.F. la terminalul T1, Aeroport International Henri Coanda Bucuresti 14.017 0 0 48 59,5 14.124,5

M - - 13

A.6.2.3

Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța 1.144 73.220 131.795 38.477 88.222 332.858,0

M

DA - 14

Revizuirea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investitii - Linia de cale ferată București Nord - Aeroport International Henri Coandă Bucuresti 24 96 155 0 0 275,0 15

Studiu de Fezabilitate Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara 0 0 0 0 0 0 16

Lucrări de reparații/ modernizări ale liniilor de cale ferată (Bucuresti- Brasov, Timisoara-Arad, Bucuresti-Buzau, Bucuresti-Craiova, Pascani-Iasi, Bucuresti-Constanta, Bucuresti-Pitesti), pentru asigurarea unei viteze sporite și creșterea calității serviciilor de transport feroviar - studiu de fezabilitate 0 563 0 0 0 563,0 - - 17

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF București 0 0 12.099 43.518 36.999,2 92.616,2 18

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Craiova 0 0 14.372 64.616 26.939,3 105.927,3 19

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Timișoara 0 0 5.156 6.533 327,7 12.016,7 20

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Cluj 0 0 23.396 78.610 126.157,9 228.163,9 21

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Brașov 0 0 10.185 87.366 50.679 148.230,0 22

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Iași 0 0 10.645 22.318 13.358,1 46.321,1 23

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Galați 0 0 7.021 6.877 2,2 13.900,2 24

A.7.1.2

Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea liniilor și instalațiilor din Complexul Feroviar București 2.089 0 0 3.554 16 5.659,0 - DA - 25

A.7.4.2

Modernizarea/ reabilitarea a 47 de statii de cale ferata din Romania - faza studiu de fezabilitate 25.473 18.802 10.744 16.918 43.925,3 115.862,3 - - - 26

A.7.4.3

Modernizarea/ consolidarea/ reabilitarea statiei CF Gara de Nord Bucuresti - faza studiu de fezabilitate 0 0 0 10.845 31.015,6 41.860,6

M - - 27

B.1.1.1

Reabilitarea liniei de de cale ferata Brașov - Simeria, componentă a Coridorului IV Pan-European, pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, tronsonul Sighișoara - Coșlariu 17.109 14.635 58.767 41.795 807 133.113,0

M

DA - 28

B.1.1.2

Reabilitarea liniei de CF Brasov- Simeria, componentă a Coridorului IV Pan - European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Coslariu - Simeria 32.072 16.667 10.417 14.453 199,6 73.808,6

M

DA - 29

B.1.1.4

Reabilitarea liniei CF frontieră Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsonul 2:km 614-Gurasada și Tronsonul 3: Gurasada- Simeria 275.884 346.180 399.464 220.269 126.946 1.368.743,0

M

DA - 30

B.1.1.5

Reabilitarea liniei de cale ferata Brasov - Simeria, componenta a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h; Secțiunea: Brașov - Sighișoara. Subsecțiuni: 1. Brașov - Apața și 3. Cața - Sighișoara 910 383 360 208.490 179.641 389.784,0

M

DA - 31

B.1.1.6

Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara, secțiunea Apața - Cața 98.492 52.153 52.153 319.726 199.601 722.125,0

M

DA - 32

B.1.1.7

Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea secțiunii feroviare Predeal- Brașov 2.948 983 126.842 1.183 1363,7 133.319,7

M

DA - 33

B.1.1.8

Implementarea masurilor necesare asigurarii functionalitatii sistemului ERTMS pe Coridorul IV (Frontiera-Curtici-Simeria-Sighisoara-Brasov- Predeal-Constanta), certificarea si autorizarea punerii in functiune a subsistemelor feroviare 59.500 107.100 71.400 1.362 42.887 282.249,0

M - - 34

B.1.1.9

Studiu de Fezabilitate si Proiect Tehnic pentru modernizarea tronsonului de cale ferată București Nord - Craiova 10.697 13.074 0 8.134 7.764,5 39.669,5

M

DA - 35

Reabilitarea liniei CF Frontieră - Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsonul 1 Frontieră - Curtici - Arad - km 614 27.008 657 41.839 11.560 11.638,7 92.702,7 36

B.1.2.1

Modernizarea liniei feroviare Caransebes-Timisoara-Arad 146.096 194.795 243.493 511.656 426.017 1.522.057,0

M

DA - 37

B.1.2.2

Lucrări pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebes, parte din Coridorul Orient/Est- Mediteranean 0 383.864 628.142 48.562 182.860 1.243.428,0

M

DA - 38

B.1.2.3

Revizuirea Studiului de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Calafat, componentă a Coridorului Orient/ Est - Mediteranean 208 163.509 228.912 0 0 392.629,0

M

DA

DA 39

B.2.1.1

Modernizare infrastructurii feroviare între stațiile CF București Nord - Jilava - Giurgiu Nord - Giurgiu Nord Frontieră - Lot 2 25.558 51.917 40.380 64.623 46.157,7 228.635,7

M

DA

DA 40

B.2.1.2

Reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj - Focșani - Studiu de Fezabilitate 4.708 1.042 0 0 0 5.750,0

M

DA - 41

B.2.1.3

Reabilitarea liniei de cale ferată Focșani - Roman - Studiu de Fezabilitate 4.845 1.250 0 0 0 6.095,0

M

DA - 42

B.2.1.4

Reabilitarea liniei de cale ferată Roman - Iași - Frontieră - Studiu de Fezabilitate 4.604 42 0 0 0 4.646,0

M

DA - 43

B.2.1.5

Reabilitarea liniei de cale ferată Pașcani - Dărmănești - Studiu de Fezabilitate 2.230 625 0 0 0 2.855,0

M

DA - 44

B.2.1.6

Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești -Vicșani -Frontieră - etapa I 959 417 0 9.731 4.372,5 15.479,5

M

DA - 45

B.2.1.7

Studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata Coslariu - Cluj-Napoca 0 5.754 7.033 7.270 6.857,7 26.914,7

M

DA - 46

B.2.1.8

Studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata Apahida - Suceava 0 0 16.481 18.766 16.918,4 52.165,4

M

DA - 47 "Modernizarea liniei cf Bucuresti Nord-Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontiera" Lotul 1: Redeschiderea circulatiei feroviare pe pod, peste raul Arges intre Vidra si Comana 27.919 30.707 0 77.607 57 136.290,0

M

DA 48

Lucrari in Statiile CF Fetesti si Ciulnita de pe linia de cale ferata Bucuresti- Constanta 0 29 43.904 42.439 42.386 128.758,0

DA

DA 49

B.2.2.1

Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor 0 9.202 109.742 453.244 426.394 998.582,0

M

DA

DA 50

Proiect de tip “Reînnoiri" - București-Pitești - Lucrări de înlocuire la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii 0 0 0 63.818 47.288,8 111.106,8

TOTAL 845.153 1.618.347 2.532.019 2.582.419 2.386.477 9.964.415

Din care:

Proiectele majore de investiții pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare aparținând de rețeaua TEN-T și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare ( anexa 7.2 ) 729.900 1.467.519 2.125.381 2.056.238 1.788.141 8.167.179

Alte proiecte de investiții pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare ( anexa 7.3 ) 115.253 150.828 406.638 526.181 598.335 1.797.235

Mențiuni: (1)

Informațiile din coloana 1 stabilesc corespondența proiectelor de investiții cu măsurile prioritare definite în Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 985/2020

(2) Mențiunea "M" din coloana 9 indică apartenența la categoria proiecte majore de investiții, conform prevederilor anexei 7.2 la Contract

(3) Mențiunea "DA" din coloana 10 indică includerea în proiect a unor intervenții privind modernizarea trecerilor la nivel prin instalații BAT sau prin înlocuirea cu pasaje denivelate. Aceste proiecte fac obiectul indicatorului de performanță C.5.1 prevăzut în anexa 8.2 la Contract

(4) Mențiunea "DA" din coloana 11 indică includerea în proiect a unor intervenții privind electrificarea unor tronsoane de linie care în prezent sunt neelectrificate. Aceste proiecte fac obiectul indicatorului de performanță E.1.1 prevăzut în anexa 8.2 la Contract

b) Pentru actualizarea cuantumului necesităților de finanțare din fonduri publice pentru investițiile privind implementarea măsurilor prioritare pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare trebuie luată în considerație evoluția cursului de schimb al monedei naționale.

Având în vedere documentul Ministerului Finanțelor "Scrisoarea-cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2024 și a estimărilor pentru anii 2025-2027, precum și limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite", valorile medii anuale estimate pentru cursul de schimb al monedei naționale în perioada următoare sunt cele prezentate în Tabelul A9.2..

9.4.2.

Fonduri publice necesare pentru investițiile privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

Cuantumul fondurilor publice necesare pentru investițiile finanțate din fonduri publice privind implementarea măsurilor prioritare pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare este determinat pe baza rezultatelor prezentate în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 (Tabelul A9. 12 de mai sus), actualizate conform prevederilor punctului b) de mai sus, și este prezentat în tabelul următor.

Tabelul A9. 13 - Cuantumul actualizat al fondurilor publice necesare în perioada 2021-2025 pentru investițiile privind implementarea măsurilor prioritare pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

Destinație fonduri publice

UM

Fonduri publice necesare 2021 2022 2023 2024 2025

TOTAL

Curs euro estimat

lei/euro 4,92 4,93 4,95 5,00 5,01

Proiectele majore de investiții pentru modernizarea/ reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare aparținând de rețeaua TEN-T și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare ( anexa 7.2 )

mii euro 729.900 1.467.519 2.125.381 2.056.238 1.788.141,00 8.167.179,00

mii lei 3.591.400 7.237.070 10.513.197 10.281.192 8.958.586,41 40.581.445,41

Alte proiecte de investiții pentru modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare ( anexa 7.3 )

mii euro 115.253 150.828 406.638 462.362 598.335 1.733.416,00

mii lei 567.091 743.808 2.011.435 2.311.809 2.997.658,35 8.631.801,35

TOTAL proiecte de investiții pentru modernizarea/ reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

mii euro 845.153 1.618.347 2.532.019 2.518.600 2.386.476,00 9.900.595,00

mii lei 4.158.491 7.980.878 12.524.632 12.593.001 11.956.244,76 49.213.246,76

Anexa nr. 7

la actul adițional nr. 1/2025

al contractului de activitate și performanță al CFR SA

pentru perioada 2021-2025

Anexa nr. 10

la contractul de activitate și performanță al CFR SA

pentru perioada 2021-2025

Alocările financiare pentru administrarea

infrastructurii feroviare în Perioada de Referință (prevăzute la art. 7 alin. (2) pct. iii din Contract )

Cuprins:

Anexa nr. 10.1: Alocările financiare pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

Anexa nr. 10.2: Alocările financiare pentru reparațiile curente ale infrastructurii feroviare publice

Anexa nr. 10.3: Alocările financiare pentru reînnoirea/reparația capitală a infrastructurii feroviare publice

Anexa nr. 10.4: Alocările financiare pentru investițiile privind modernizarea / reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

Lista tabele:

Tabelul A10.1 - Fonduri publice alocate pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

Tabelul A10.2 - Fonduri publice alocate pentru reparațiile curente ale infrastructurii feroviare publice

Tabelul A10.3 - Fonduri publice alocate pentru reînnoirea/reparația capitală a infrastructurii feroviare publice

Tabelul A10.4 - Fonduri publice alocate pentru proiectele de investiții privind modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare, aferente măsurilor prioritare prevăzute în HG nr. 985/2020

Tabelul A10.5 - Sinteză privind fondurile publice alocate pentru investițiile aferente măsurilor prioritare prevăzute în HG nr. 985/2020 privind modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

Tabelul A10.6 - Alocarea fondurilor publice pentru proiectele de investiții privind modernizarea/ reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare, aferente măsurilor prioritare prevăzute în HG nr. 985/2020

Anexa nr. 10.1

Alocările financiare pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 202/2016 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și având în vedere necesitățile financiare prezentate în anexa nr. 9.1, Ministerul asigură în Perioada de Referință alocarea de fonduri publice pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA conform tabelului următor.

Tabelul A10.1 - Fonduri publice alocate pentru întreținerea și asigurarea funcționării infrastructurii feroviare publice

UM 2021 (alocare finală) 2022 (alocare finală) 2023 (alocare finală) 2024 (alocare finală) 2025

Total 2021 - 2025 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1

Fonduri alocate

mii lei 1.404.019,00 1.762.806,00 1.795.846,00 3.541.092,22 3.388.000,00 11.891.763,22 2

Fonduri disponibile

mii lei 1.381.365,00 1.939.746,00 1.975.261,00 3.185.811,04 3.049.200,00 11.528.383,04 3

Grad de acoperire a necesităților de finanțare % 68,86 73,57 64,74 66,95% 59,86% 65,70%

Mențiuni: 1.

Fondurile alocate pentru anii 2021 - 2025 (linia 1 din tabel, coloanele 3 - 6) reprezintă fondurile alocate inițial, după aprobarea Legii bugetului de stat, iar fondurile disponibile pentru perioada 2021 - 2024 (linia 2 din tabel, coloana 3 - 6) reprezintă fondurile alocate conform ultimei rectificări bugetare din anii respectivi.

2. Fondurile disponibile pentru anul 2025 (linia 2 din tabel, coloana 7) sunt calculate, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 *6), cu modificările și completările ulterioare, cu formula *6) Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare

F_D = 0,9 * Fa [mii lei]

unde:

F_D - fonduri disponibile (linia 2 din tabel)

F_A - fonduri alocate (linia 1 din tabel)

3. Gradul de acoperire a necesităților de finanțare (linia 3 din tabel) este calculat cu formula

A = 100 * F_D / F_N [%]

unde:

A - gradul de acoperire a necesităților de finanțare (linia 3 din tabel)

F_D - fonduri disponibile (linia 2 din tabel, pentru anii 2023-2025 și linia 1 pentru anii 2021 și 2022)

F_N - fonduri necesare, conform anexei 9.1 la Contract, tabelul A9.3 rd. 1 (valoare necesară actualizată)

4. Prevederile care fac referire la perioade anterioare anului 2025 au fost stabilite/realizate în conformitate cu cerințele Contractului de activitate și performanță pentru perioada 2021 - 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de alocările bugetare ale anilor 2021 - 2024.

Anexa nr. 10.2

Alocările financiare pentru reparațiile curente ale infrastructurii feroviare publice

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 202/2016 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și având în vedere necesitățile financiare prezentate în anexa nr. 9.4, Ministerul asigură în Perioada de Referință alocarea de fonduri publice pentru reparațiile curente ale infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA conform tabelului următor.

Tabelul A10.2 - Fonduri publice alocate pentru reparațiile curente ale infrastructurii feroviare publice

UM 2021 (alocare finală) 2022 (alocare finală) 2023 (alocare finală) 2024 (alocare finală) 2025

Total 2021 - 2025 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1

Fonduri alocate

mii lei 41.908,00 38.329,00 58.922,00 53.030,00 52.000,00 244.189,00 2

Fonduri disponibile

mii lei 36.665,00 41.873,00 53.030,00 51.532,49 46.800,00 229.900,49 3

Grad de acoperire a necesităților de finanțare % 14,90 16,98 22,33 23,02% 22,24% 19,75%

Mențiuni: 1.

Fondurile alocate pentru anii 2021 - 2025 (linia 1 din tabel, coloanele 3 - 6) reprezintă fondurile alocate inițial, după aprobarea Legii bugetului de stat, iar fondurile disponibile pentru perioada 2021 - 2024 (linia 2 din tabel, coloana 3 - 6) reprezintă fondurile alocate conform ultimei rectificări bugetare din anii respectivi.

2. Fondurile disponibile pentru anul 2025 (linia 2 din tabel, coloana 7) sunt calculate, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 *7), cu modificările și completările ulterioare, cu formula *7) Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările și completările ulterioare

F_D = 0,9 * F_A [mii lei]

unde:

F_D - fonduri disponibile (linia 2 din tabel)

F_A - fonduri alocate (linia 1 din tabel)

3. Gradul de acoperire a necesităților de finanțare (linia 3 din tabel) este calculat cu formula

A = 100 * F_D / F_N [%]

unde:

A - gradul de acoperire a necesităților de finanțare (linia 3 din tabel)

F_D - fonduri disponibile (linia 2 din tabel pentru anii 2023-2025 și linia 1 pentru anii 2021 și 2022)

F_N - fonduri necesare, conform anexei 9.2 la Contract, tabelul A9.6 rd. 3 (valoare necesară actualizată)

4. Prevederile care fac referire la perioade anterioare anului 2025 au fost stabilite/realizate în conformitate cu cerințele Contractului de activitate și performanță pentru perioada 2021 - 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021, cu modificările ulterioare, în funcție de alocările bugetare ale anilor 2021 - 2024.

Anexa nr. 10.3

Alocările financiare pentru reînnoirea/reparația capitală a infrastructurii feroviare publice

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 202/2016 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și având în vedere necesitățile financiare prezentate în anexa nr. 9.3, Ministerul asigură în Perioada de Referință alocarea de fonduri publice pentru reînnoirea/reparația capitală a infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA conform tabelului următor.

Tabelul A10.3 - Fonduri publice alocate pentru reînnoirea/reparația capitală a infrastructurii feroviare publice

UM 2021 (alocare finală) 2022 (alocare finală) 2023 (alocare finală) 2024 (alocare finală) 2025

Total 2021 - 2025 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1

Fonduri alocate

Total

mii lei 130.000,0 200.240,0 180.000,0 200.000,0 207.000,0 917.240,0 2

din care:

Reînnoire

mii lei 70.954,0 109.019,0 109.385,0 168.594,0 137.657,0 587.179,0 3

Fonduri disponibile

Total

mii lei 152.240,0 120.677,0 157.191,0 130.041,64 186.200,0 746.349,64 4

din care:

Reînnoire

mii lei 103.140,0 104.024,0 103.246,0 124.193,0 123.801,0 558.404 6

Grad de acoperire a necesităților de finanțare pentru reînnoire % 28,35 15,89 10,12 8,88% 9,03% 13,41%

Mențiuni: 1.

Totalul fondurilor alocate (linia 1 din tabel) reprezintă fondurile alocate pentru obiectivele de investiții finanțate de la bugetul de stat - titlul bugetar "Investiții ale agenților economici cu capital de stat" (titlul bugetar: cod 55.01.12)

2. Fondurile alocate pentru reînnoire (linia 2 din tabel) reprezintă fondurile alocate de Minister pentru categoria "Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistență tehnică și de execuție privind reparațiile capitale" (cap. C pct. f din "Lista obiectivelor de investiții cu finanțare de la bugetul de stat repartizate pentru Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA")

3. Fondurile alocate pentru anii 2021 - 2025 (liniile 1 și 2 din tabel, coloanele 3 - 7) reprezintă fondurile alocate inițial, după aprobarea Legii bugetului de stat, iar fondurile disponibile pentru perioada 2021 - 2024 (liniile 3 și 4 din tabel, coloana 3 - 6) reprezintă fondurile alocate conform ultimei rectificări bugetare din anii respectivi.

4. Fondurile disponibile pentru 2025 (liniile 3 și 4 din tabel, coloana 7) sunt calculate, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu formula

F_D = 0,9 * F_A [mii lei]

unde:

F_D - fonduri disponibile (liniile 3 și 4 din tabel), conform tabelului următor

F_A - fonduri alocate (liniile 1 și 2 din tabel), conform tabelului următor

F_D

F_A

Tabelul A10.3, linia 3

Tabelul A10.3, linia 1

Tabelul A10.3, linia 4

Tabelul A10.3, linia 2

5. Gradul de acoperire a necesităților de finanțare pentru reînnoire (linia 5 din tabel) este calculat cu formula

A = 100 * F_D / F_N [%]

unde:

A - gradul de acoperire a necesităților de finanțare pentru reînnoire (linia 5 din tabel)

F_D - fonduri disponibile pentru reînnoire (linia 4 din tabel)

F_N - fonduri necesare, conform anexei 9.3 la Contract, tabelul A9.10 rd. 1 (valoare necesară actualizată)

6. Prevederile care fac referire la perioade anterioare anului 2025 au fost stabilite/realizate în conformitate cu cerințele Contractului de activitate și performanță pentru perioada 2021 - 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021, în funcție de alocările bugetare ale anilor 2021 - 2025.

Anexa nr. 10.4

Alocările financiare pentru investițiile privind modernizarea / reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 202/2016 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 25 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și având în vedere necesitățile financiare prezentate în anexa nr. 9.2, Ministerul asigură în Perioada de Referință alocarea de fonduri publice pentru investițiile privind modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare.

Fondurile alocate pentru proiectele de investiții aferente măsurilor prioritare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul A10. 4 - Fonduri publice alocate pentru proiectele de investiții privind modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare, aferente măsurilor prioritare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020

Nr crt

Proiecte de investiții aferente măsurilor prioritare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020

Fonduri publice alocate pentru proiectele de investiții aferente măsurilor prioritare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 [mii lei]

Aplicabilitate art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 [Da/Nu] 2021 (alocare finală) 2022 (alocare finală) 2023 (alocare finală) 2024 (alocare finală) 2025

TOTAL 2021-2025 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1

A.1.1.6

Lucrări de reabilitare pentru tuneluri si poduri de cale ferată - Regionala CF Timișoara 0,0 5.381,0 3.506,0 564,0 15,0 9.466,0

Nu 2

A.1.1.7

Lucrări de reabilitare pentru tuneluri și poduri de cale ferată - Regionala CF Cluj 5.150,0 2.433,0 809,0 0,0 0,0 8.392,0

Nu 3

A.1.1.8

Lucrări de reabilitare pentru tuneluri și poduri de cale ferată - Regionala CF Craiova 16.503,0 8.104,0 5.949,0 0,0 0,0 30.556,0

Nu 4

A.1.1.9

Lucrari de reabilitare poduri, podete si tuneluri de cale ferata-etapa II faza studiu de fezabilitate 4.268,0 2.756,0 6.598,0 423,0 0,0 14.045,0

Nu 5

A.1.4.1

Electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Constanta-Mangalia-Studiu de Fezabilitate 0,0 5.549,0 2.498,0 0,0 0,0 8.047,0

Nu 6

Centralizări electronice și electrodinamice - etapa I - Elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție

Centralizări electronice și electrodinamice 0,0 0,0 12.364,0 18.547,0 50.000,0 80.911,0

Nu 7

A.3.1.1

Achiziție echipamente mecanizare pentru lucrări de mentenanță a infrastructurii 0,0 0,0 8

A.4.1.1

Sistem de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite și a frânelor strânse 642,0 194,0 112,0 0,0 0,0 948,0

Nu 9

A.4.2.1

Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată 3.134,0 4.822,0 2.901,0 0,0 2.000,0 12.857,0

Nu 10

A.5.1.1

Electrificarea liniei feroviare Radulesti -Giurgiu Nord-Faza Studiu de Fezabilitate 0,0 2.128,0 1.554,0 346,0 0,0 4.028,0

Nu 11

A.5.2.1

Sistem de telegestiune a energiei electrice și de compensare a factorului de putere în substațiile de tracțiune 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0 12

A.6.2.1

Modernizarea liniei de cale ferata Bucuresti Nord - Aeroport International Henri Coanda Bucuresti Faza I: Racord C.F. la terminalul T1, Aeroport International Henri Coanda Bucuresti 155.964,0 1.828,0 305,0 229,0 297,0 158.623,0

Nu 13

A.6.2.3

Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța 4.291,0 5.693,0 4.234,0 8.278,0 169.000,0 191.496,0

Nu 14

Revizuirea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investitii - Linia de cale ferată București Nord - Aeroport International Henri Coandă Bucuresti 119,0 476,0 775,0 0,0 0,0 1.370,0

Nu 15

Studiu de Fezabilitate Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara 0,0 0,0 0,0 0,0 1,0 1,0 16

Lucrări de reparații/ modernizări ale liniilor de cale ferată (Bucuresti-Brasov, Timisoara-Arad, Bucuresti-Buzau, Bucuresti-Craiova, Pascani-Iasi, Bucuresti-Constanta, Bucuresti-Pitesti), pentru asigurarea unei viteze sporite și creșterea calității serviciilor de transport feroviar - studiu de fezabilitate 0,0 2.785,0 0,0 0,0 0,0 2.785,0

Nu 17

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF București 0,0 0,0 37.069,0 73.168,0 121.067,0 231.304,0

Nu 18

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Craiova 0,0 0,0 60.565,0 204.838,0 117.616,0 383.019,0

Nu 19

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Timișoara 0,0 0,0 37.178,0 48.563,0 8.086,0 93.827,0

Nu 20

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Cluj 0,0 0,0 75.001,0 261.622,0 351.387,0 688.010,0

Nu 21

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Brașov 0,0 0,0 50.699,0 144.344,0 214.278,0 409.321,0

Nu 22

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Iași 0,0 0,0 135,0 161.096,0 52.068,0 213.299,0

Nu 23

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Galați 0,0 0,0 57.552,0 36.435,0 11,0 93.998,0

Nu 24

A.7.1.2

Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea liniilor și instalațiilor din Complexul Feroviar București 8.371,0 2.469,0 0,0 10.615,0 4.076,0 25.531,0

Nu 25

A.7.4.2

Modernizarea/ reabilitarea a 47 de statii de cale ferata din Romania 3.044,0 6.825,0 7.264,0 0,0 120.000,0 137.133,0

Nu 26

A.7.4.3

Modernizarea/ consolidarea/ reabilitarea statiei CF Gara de Nord Bucuresti - Faza I 2.690,0 4.479,0 523,0 0,0 50.000,0 57.692,0

Nu 27

B.1.1.1

Reabilitarea liniei de de cale ferata Brașov - Simeria, componentă a Coridorului IV Pan- European, pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, tronsonul Sighișoara - Coșlariu 36.644,0 123,0 15.220,0 269.516,0 0,0 321.503,0

Nu 28

B.1.1.2

Reabilitarea liniei de CF Brasov- Simeria, componentă a Coridorului IV Pan - European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Coslariu - Simeria 37.625,0 11.620,0 44.548,0 3.887,0 0,0 97.680,0

Nu 29

B.1.1.4

Reabilitarea liniei CF frontieră Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan- European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsonul 2:km 614- Gurasada și Tronsonul 3: Gurasada-Simeria 1.581.407,0 1.194.056,0 1.060.053,0 878.572,0 936.257,0 5.650.345,0

Nu 30

B.1.1.5

Reabilitarea liniei de cale ferata Brasov - Simeria, componenta a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h; Secțiunea: Brașov - Sighișoara. Subsecțiuni: 1. Brașov - Apața și 3. Cața - Sighișoara 366.473,0 149.615,0 68.319,0 441.227,0 287.300,0 1.312.934,0

Nu 31

B.1.1.6

Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara, secțiunea Apața - Cața 1.171.396,0 395.856,0 151.236,0 632.275,0 267.319,0 2.618.082,0

Nu 32

B.1.1.7

Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea secțiunii feroviare Predeal-Brașov 7.319,0 1.373,0 2.536,0 0,0 5.308,0 16.536,0

Nu 33

B.1.1.8

Implementarea masurilor necesare asigurarii functionalitatii sistemului ERTMS pe Coridorul IV (Frontiera-Curtici-Simeria-Sighisoara-Brasov- Predeal-Constanta), certificarea si autorizarea punerii in functiune a subsistemelor feroviare 1.176,0 1.600,0 2.649,0 68,0 50.000,0 55.493,0

Nu 34

B.1.1.9

Studiu de Fezabilitate si Proiect Tehnic pentru modernizarea tronsonului de cale ferată București Nord - Craiova 11.237,0 8.841,0 2.626,0 3.606,0 25.700,0 52.010,0

Nu 35

Reabilitarea liniei CF Frontier-Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan- European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsonul 1: Frontieră - Curtici - Arad - km 614 27.008,0 657,0 0,0 0,0 10.000,0 37.665,0

Nu 36

B.1.2.1

Modernizarea liniei feroviare Caransebes- Timisoara-Arad 0,0 39.063,0 464.680,0 758.512,0 1.983.464,0 3.245.719,0

Nu 37

B.1.2.2

Lucrări pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebes, parte din Coridorul Orient/Est- Mediteranean 13.864,0 9.813,0 9.704,0 0,0 900.493,0 933.874,0

Nu 38

B.1.2.3

Revizuirea Studiului de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Calafat, componentă a Coridorului Orient/ Est - Mediteranean 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Nu 39

B.2.1.1

Modernizare infrastructurii feroviare între stațiile CF București Nord - Jilava - Giurgiu Nord - Giurgiu Nord Frontieră - Lot 2 48,0 1.698,0 1.515,0 935,0 0,0 4.196,0

Nu 40

B.2.1.2

Reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj - Focșani - Studiu de Fezabilitate 2.661,0 0,0 4.673,0 7.862,0 0,0 15.196,0

Nu 41

B.2.1.3

Reabilitarea liniei de cale ferată Focșani - Roman - Studiu de Fezabilitate 4.356,0 0,0 6.877,0 5.960,0 0,0 17.193,0

Nu 42

B.2.1.4

Reabilitarea liniei de cale ferată Roman - Iași - Frontieră - Studiu de Fezabilitate 7.266,0 0,0 0,0 9.033,0 0,0 16.299,0

Nu 43

B.2.1.5

Reabilitarea liniei de cale ferată Pașcani - Dărmănești - Studiu de Fezabilitate 3.200,0 0,0 2.999,0 2.599,0 0,0 8.798,0

Nu 44

B.2.1.6

Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești - Vicșani -Frontieră - etapa I 351,0 2.172,0 101,0 600,0 0,0 3.224,0

Nu 45

B.2.1.7

Studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata Coslariu - Cluj-Napoca 5.949,0 3.486,0 1.281,0 11.454,0 20.000,0 42.170,0

Nu 46

B.2.1.8

Studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata Apahida - Suceava 17.303,0 11.304,0 1.950,0 29.302,0 40.000,0 99.859,0

Nu 47 "Modernizarea liniei cf Bucuresti Nord-Jilava- Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontiera" Lotul 1: Redeschiderea circulatiei feroviare pe pod, peste raul Arges intre Vidra si Comana 137.360,0 152.001,0 108.580,0 134.706,0 1.000,0 533.647,0

Nu 48

Lucrari in Statiile CF Fetesti si Ciulnita de pe linia de cale ferata Bucuresti-Constanta 0,0 143,0 92.839,0 171.690,0 127.250,0 391.922,0

Nu 49

B.2.2.1

Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor 0,0 45.549,0 362.004,0 1.131.017,0 1.977.615,0 3.516.185,0

Nu 50

Proiect de tip “Reînnoiri" - București-Pitești - Lucrări de înlocuire la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii 0,0 0,0 2.856,0 92.090,0 223.458,0 318.404,0

Nu

TOTAL 3.636.819,0 2.084.892,0 2.774.837,0 5.553.979,0 8.115.066,0 22.165.593,0

Mențiuni: 1.

Informațiile din coloana 1 stabilesc corespondența proiectelor de investiții cu măsurile prioritare definite în Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 985/2020

2. Mențiunea "DA" din coloana 9 indică aplicabilitatea pentru proiectul respectiv a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice

3. Fondurile alocate pentru anii 2021 - 2024 (coloanele 3 - 6) reprezintă fondurile alocate conform ultimelor rectificări bugetare.

4. Datele prezentate în tabelul de mai sus reprezintă fonduri alocate prin: – bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI);

– bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și bugetul Uniunii Europene prin programul CEF 2014-2020 în baza Acordurilor de finanțare și a Formularului 12.

Informații detaliate privind modul de alocare a fondurilor publice pentru proiectele de investiții aferente măsurilor prioritare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 sunt prezentate în Tabelul A10.6 de mai jos.

5. Prevederile care fac referire la perioade anterioare anului 2025 au fost stabilite/realizate în conformitate cu cerințele Contractului de activitate și performanță pentru perioada 2021 - 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021, cu modificările ulterioare, în funcție de alocările bugetare ale anilor 2021 - 2024.

Având în vedere prevederile anexelor 7.2, 7.3 și 9.4 la Contract, tabelul următor prezintă sinteza privind fondurile publice alocate pentru investițiile aferente măsurilor prioritare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 privind modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare.

Tabelul A10.5 - Sinteză privind fondurile publice alocate pentru investițiile aferente măsurilor prioritare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020 privind modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare

UM 2021 (alocare finala) 2022 (alocare finala) 2023 (alocare finala) 2024 (alocare finala) 2025

TOTAL 2021-2025

Total fonduri alocate pentru investiții, din care:

mii lei 3.636.819,0 2.084.892,0 2.774.837,0 5.553.979,0 8.115.066,0 22.165.593,0

Proiecte majore ( anexa 7.2 )

mii lei 3.595.588,0 2.040.827,0 2.316.613,0 4.329.638,0 6.723.753,0 19.006.419,0

Alte proiecte ( anexa 7.3 )

mii lei 41.231,0 44.065,0 458.224,0 1.224.341,0 1.391.313,0 3.159.174,0

Proiecte de investiții care includ modernizarea trecerilor la nivel

mii lei 3.420.255,0 2.047.374,0 2.412.928,0 4.511.992,0 6.746.782,0 19.139.331,0

Proiecte de investiții care includ electrificarea unor linii de cale ferată

mii lei 48,0 55.067,0 460.410,0 1.303.988,0 2.104.865,0 3.924.378,0

Total fonduri disponibile pentru investiții, din care:

mii lei 3.636.819,0 2.084.892,0 2.774.837,0 5.553.979,0 8.115.066,0 22.165.593,0

Proiecte majore ( anexa 7.2 )

mii lei 3.595.588,0 2.040.827,0 2.316.613,0 4.329.638,0 6.723.753,0 19.006.419,0

Alte proiecte ( anexa 7.3 )

mii lei 41.231,0 44.065,0 458.224,0 1.224.341,0 1.391.313,0 3.159.174,0

Proiecte de investiții care includ modernizarea trecerilor la nivel

mii lei 3.420.255,0 2.047.374,0 2.412.928,0 4.511.992,0 6.746.782,0 19.139.331,0

Proiecte de investiții care includ electrificarea unor linii de cale ferată

mii lei 48,0 55.067,0 460.410,0 1.303.988,0 2.104.865,0 3.924.378,0

Grad de acoperire a necesităților de finanțare pentru investiții, total, din care: % 87,46 26,12 22,16 44,10 64,54 41,84

Proiecte majore ( anexa 7.2 ) % 100,12 28,20 22,04 42,11 56,76 39,31

Alte proiecte ( anexa 7.3 ) % 7,27 5,92 22,78 52,96 46,41 36,60

Mențiuni: 1.

Fondurile totale alocate pe categorii de proiecte (liniile 1.a, 1.b, 1.c și 1.d din tabel) sunt stabilite luând în considerare informațiile din anexa 9.4, Tabelul A9.12, coloanele 9,10 și 11

2. Fondurile disponibile pentru fiecare proiect sunt calculate, în conformitate cu prevederile art. 21 alin.(5) din Legea nr. 500/2002, cu formula

F_D = 0,9 * F_A, dacă A_P = DA [mii lei]

F_D = F_A, dacă A_P # DA [mii lei]

unde:

F_D - fonduri disponibile pentru proiectul respectiv

F_A - fonduri alocate proiectului respectiv (linia corespunzătoare proiectului din Tabelul A10.4)

A_P - informația din linia corespunzătoare proiectului din Tabelul A10. 4, coloana 9, privind aplicabilitatea prevederilor art. 21 alin.(5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice

Fondurile totale disponibile pe categorii de proiecte (liniile 2, 2.a, 2.b, 2.c și 2.d din tabel) sunt stabilite luând în considerare informațiile din anexa 9.4, Tabelul A9.12, coloanele 9,10 și 11

3. Gradul de acoperire a necesităților de finanțare este calculat cu formula:

A = 100 * F_D / F_N [%]

unde:

A - gradul de acoperire a necesităților de finanțare (liniile 3, 3.a și 3.b din tabel), conform tabelului următor

F_D - fonduri disponibile (liniile 2, 2.a și 3.b din tabel), conform tabelului următor

F_N - fonduri necesare (valoare necesară actualizată), conform tabelului următor:

A

F_d

F_n

Tabelul A10.5, linia 3

Tabelul A10.5, linia 2

Anexa 9.4, Tabelul A9.13, rd.7

Tabelul A10.5, linia 3.a

Tabelul A10.5, linia 2.a

Anexa 9.4, Tabelul A9.13, rd.3

Tabelul A10.5, linia 3.b

Tabelul A10.5, linia 2.b

Anexa 9.4, Tabelul A9.13, rd.5

4. Prevederile care fac referire la perioade anterioare anului 2025 au fost stabilite/realizate în conformitate cu cerințele Contractului de activitate și performanță pentru perioada 2021 - 2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2021, cu modificările ulterioare, în funcție de alocările bugetare ale anilor 2021 - 2024.

Tabelul următor detaliază datele prezentate în Tabelul 10.4 în ceea ce privește modul de alocare a fondurilor pentru proiectele de investiții aferente măsurilor prioritare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020.

Tabelul A10.6 - Alocarea fondurilor publice pentru proiectele de investiții privind modernizarea/reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii feroviare publice administrate de CFR SA și pentru creșterea eficienței activităților de administrare a infrastructurii feroviare, aferente măsurilor prioritare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 985/2020

Nr crt

Proiecte de investiții aferente măsurilor prioritare

Fonduri publice alocate pentru proiectele de investiții aferente măsurilor prioritare prevăzute în HG nr. 985/2020 [mii lei] 2021 (alocare finală) 2022 (alocare finală) 2023 (alocare finală) 2024 (alocare finală) 2025

TOTAL 2021-2025 0 1 2 3 4 5 6 7 8

Total sume alocate prin MTI la titlul 58, din care: 1.847.644,0 1.409.345,0 1.372.543,0 1.429.498,0 650.000,0 6.709.030,0 58.01 - Programe din FEDR 32.741,0 40.977,0 31.191,0 1.333,0 15,0 106.257,0 1

A.1.1.6

Lucrări de reabilitare pentru tuneluri și poduri de cale ferată - Regionala CF Timișoara 0,0 5.381,0 3.506,0 564,0 15,0 9.466,0 2

A.1.1.7

Lucrări de reabilitare pentru tuneluri și poduri de cale ferată - Regionala CF Cluj 5.150,0 2.433,0 809,0 0,0 0,0 8.392,0 3

A.1.1.8

Lucrări de reabilitare pentru tuneluri și poduri de cale ferată - Regionala CF Craiova 16.503,0 8.104,0 5.949,0 0,0 0,0 30.556,0 4

A.1.1.9

Lucrari de reabilitare poduri, podete si tuneluri de cale ferata-etapa II faza studiu de fezabilitate 4.268,0 2.756,0 6.598,0 423,0 0,0 14.045,0 5

A.1.4.1

Electrificarea si reabilitarea liniei de cale ferata Constanta-Mangalia-Studiu de Fezabilitate 0,0 5.549,0 2.498,0 0,0 0,0 8.047,0 9

A.4.1.1

Sistem de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite și a frânelor strânse 642,0 194,0 112,0 0,0 0,0 948,0 10

A.4.2.1

Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată 3.134,0 4.822,0 2.901,0 0,0 0,0 10.857,0 11

A.5.1.1

Electrificarea liniei feroviare Radulesti- Giurgiu Nord-Faza Studiu de Fezabilitate 0,0 2.128,0 1.554,0 346,0 0,0 4.028,0 17

A.7.1.1

Modernizarea/ reabilitarea a 47 de statii de cale ferata din Romania 3.044,0 6.825,0 7.264,0 0,0 0,0 17.133,0 25

A.7.4.2

Lucrări de reparații/ modernizări ale liniilor de cale ferată (Bucuresti-Brasov, Timisoara- Arad, Bucuresti-Buzau, Bucuresti-Craiova, Pascani-Iasi, Bucuresti-Constanta, Bucuresti- Pitesti), pentru asigurarea unei viteze sporite și creșterea calității serviciilor de transport feroviar - studiu de fezabilitate 0,0 2.785,0 0,0 0,0 0,0 2.785,0 58.03 - Programe din FC 1.814.903,0 1.368.368,0 1.341.352,0 299.457,0 0,0 4.824.080,0 26

A.7.4.3

Modernizarea/consolidarea/reabilitarea statiei CF Gara de Nord Bucuresti- Faza I 2.690,0 4.479,0 523,0 0,0 0,0 7.692,0 27

B.1.1.1

Reabilitarea liniei de de cale ferata Brașov - Simeria, componentă a Coridorului IV Pan- European, pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, tronsonul Sighișoara - Coșlariu 36.644,0 123,0 15.220,0 269.516,0 0,0 321.503,0 28

B.1.1.2

Reabilitarea liniei de CF Brasov- Simeria, componentă a Coridorului IV Pan - European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Coslariu - Simeria 37.625,0 11.620,0 44.548,0 3.887,0 0,0 97.680,0 29

B.1.1.4

Reabilitarea liniei CF frontieră Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsonul 2:km 614-Gurasada și Tronsonul 3: Gurasada- Simeria 1.581.407,0 1.194.056,0 1.060.053,0 0,0 0,0 3.835.516,0 33

B.1.1.8

Implementarea masurilor necesare asigurarii functionalitatii sistemului ERTMS pe Coridorul IV (Frontiera-Curtici-Simeria- Sighisoara-Brasov-Predeal-Constanta), certificarea si autorizarea punerii in functiune a subsistemelor feroviare 1.176,0 1.600,0 2.649,0 0,0 0,0 5.425,0 39

B.2.1.1

Modernizarea infrastructurii feroviare între stațiile CF București Nord - Jilava - Giurgiu Nord - Giurgiu Nord Frontieră - Lot 2 48,0 1.698,0 1.515,0 0,0 0,0 3.261,0 40

B.2.1.2

Reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj - Focșani - Studiu de Fezabilitate 2.661,0 0,0 4.673,0 7.862,0 0,0 15.196,0 41

B.2.1.3

Reabilitarea liniei de cale ferată Focșani - Roman - Studiu de Fezabilitate 4.356,0 0,0 6.877,0 5.960,0 0,0 17.193,0 42

B.2.1.4

Reabilitarea liniei de cale ferată Roman - Iași - Frontieră - Studiu de Fezabilitate 7.266,0 0,0 0,0 9.033,0 0,0 16.299,0 43

B.2.1.5

Reabilitarea liniei de cale ferată Pașcani - Dărmănești - Studiu de Fezabilitate 3.200,0 0,0 2.999,0 2.599,0 0,0 8.798,0 44

B.2.1.6

Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești -Vicșani -Frontieră etapa I 351,0 2.172,0 101,0 600,0 0,0 3.224,0 47

B.2.2.6 "Modernizarea liniei cf Bucuresti Nord- Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontiera" Lotul 1: Redeschiderea circulatiei feroviare pe pod, peste raul Arges intre Vidra si Comana 137.360,0 152.001,0 108.580,0 0,0 0,0 397.941,0 48

B.2.2.7

Lucrari in Statiile CF Fetesti si Ciulnita de pe linia de cale ferata Bucuresti-Constanta 0,0 143,0 92.839,0 0,0 0,0 92.982,0 15

A.6.2.4

Revizuirea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investitii - Linia de cale ferată București Nord - Aeroport International Henri Coandă Bucuresti 119,0 476,0 775,0 0,0 0,0 1.370,0 56.03 - Programe din FC 27.008,0 657,0 0,0 0,0 10.000,0 37.665,0 35

B.1.1.10

Reabilitarea liniei de CF Frontieră-Curtici- Simeria parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză max. de 160 km/h, tronsonul 1: Frontieră-Curtici-Arad-km.614 27.008,0 657,0 0,0 0,0 10.000,0 37.665,0 56.50 - Programe din FC aferente cadrului financiar 2021-2027 0,0 0,0 9.704,0 1.050.262,0 1.964.000,0 3.023.966,0

Lucrări pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebes, parte din Coridorul Orient/Est- Mediteranean 0,0 0,0 9.704,0 0,0 900.493,0 910.197,0

Reabilitarea liniei CF frontieră Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Tronsonul 2:km 614-Gurasada și Tronsonul 3: Gurasada- Simeria 0,0 0,0 0,0 878.572,0 936.257,0 1.814.829,0

Lucrari in Statiile CF Fetesti si Ciulnita de pe linia de cale ferata Bucuresti-Constanta 0,0 0,0 0,0 171.690,0 127.250,0 298.940,0 56.48 - Programe din FEDR aferente cadrului financiar 2021-2027 0,0 0,0 0,0 68,0 242.000,0 242.068

Modernizarea/consolidarea/reabilitarea statiei CF Gara de Nord Bucuresti- Faza I 0,0 0,0 0,0 0,0 50.000,0 50.000,0

Modernizarea/ reabilitarea a 47 de statii de cale ferata din Romania 0,0 0,0 0,0 0,0 120.000,0 120.000,0

Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată 0,0 0,0 0,0 0,0 2.000,0 2.000,0

Implementarea masurilor necesare asigurarii functionalitatii sistemului ERTMS pe Coridorul IV (Frontiera-Curtici-Simeria- Sighisoara-Brasov-Predeal-Constanta), certificarea si autorizarea punerii in functiune a subsistemelor feroviare - - 68,0 50.000,0 50.068,0

Modernizarea infrastructurii feroviare in Portul Constanta - - - - 20.000,0 20.000,0 56.68 - Transferuri din bugetul de stat necesare susținerii derulării proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei 0,0 0,0 0,0 143.919,0 150.000,0 293.919 "Modernizarea liniei cf Bucuresti Nord- Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontiera" Lotul 1: Redeschiderea circulatiei feroviare pe pod, peste raul Arges intre Vidra si Comana 0,0 0,0 0,0 134.706,0 1.000,0 135.706,0

Modernizarea infrastructurii feroviare in Portul Constanta 0,0 0,0 0,0 8.278,0 149.000,0 157.278,0

Modernizarea infrastructurii feroviare între stațiile CF București Nord - Jilava - Giurgiu Nord - Giurgiu Nord Frontieră - Lot 2 0,0 0,0 0,0 935,0 0,0 935,0

Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești -Vicsani -Frontieră etapa I 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0

Total sume alocate prin MIPE/MTI si bugetul UE prin programul CEF 2014-2020 in baza Acordurilor de finantare si a Formularului 12.1 1.762.167,0 590.278,0 242.191,0 1.128.708,0 650.000,0 4.373.344,0 13

A.6.2.1

Modernizarea liniei de cale ferata Bucuresti Nord - Aeroport International Henri Coanda Bucuresti Faza I: Racord C.F. La terminalul T1, Aeroport International Henri Coanda Bucuresti. 155.964,0 1.828,0 305,0 229,0 297,0 158.623,0 14

A.6.2.3

Modernizarea infrastructurii feroviare in Portul Constanta 4.291,0 5.693,0 4.234,0 0,0 0,0 14.218,0 24

A.7.1.2

Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea liniilor și instalațiilor din Complexul Feroviar București 8.371,0 2.469,0 0,0 10.615,0 4.076,0 25.531,0 30

B.1.1.5

Reabilitarea liniei de cale ferata Brasov - Simeria, componenta a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h; Secțiunea: Brașov - Sighișoara. Subsecțiuni: 1. Brașov - Apața și 3. Cața - Sighișoara 366.473,0 149.615,0 68.319,0 441.227,0 287.300,0 1.312.934,0 31

B.1.1.6

Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara, secțiunea Apața - Cața 1.171.396,0 395.856,0 151.236,0 632.275,0 267.319,0 2.618.082,0 32

B.1.1.7

Studiu de Fezabilitate pentru modernizarea secțiunii feroviare Predeal-Brașov 7.319,0 1.373,0 2.536,0 0,0 5.308,0 16.536,0 34

B.1.1.9

Studiu de Fezabilitate si Proiect Tehnic pentru modernizarea tronsonului de cale ferată București - Craiova 11.237,0 8.841,0 2.626,0 3.606,0 25.700,0 52.010,0 37

B.1.2.2

Lucrări pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebes, parte din Coridorul Orient/Est- Mediteranean 13.864,0 9.813,0 9.704,0 0,0 0,0 33.381,0 38

B.1.2.3

Revizuirea Studiului de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova - Calafat, componentă a Coridorului Orient/ Est - Mediteranean 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 45

B.2.1.7

Studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata Coslariu - Cluj-Napoca 5.949,0 3.486,0 1.281,0 11.454,0 20.000,0 42.170,0 46

B.2.1.8

Studiu de fezabilitate si proiect tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferata Apahida - Suceava 17.303,0 11.304,0 1.950,0 29.302,0 40.000,0 99.859,0

Total sume alocate prin prin bugetul MTI pentru proiectele finantate din PNRR 0,0 84.612,0 1.160.103,0 2.930.232,0 5.099.050,0 9.273.997,0 36

B.1.2.1

Modernizarea liniei feroviare Caransebes- Timisoara-Arad 0,0 39.063,0 464.680,0 758.512,0 1.983.464,0 3.245.719,0 49

B.2.2.8

Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor 0,0 45.549,0 362.004,0 1.131.017,0 1.977.615,0 3.516.185,0 17

A.7.1.1.1

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF București 0,0 0,0 37.069,0 73.168,0 121.067,0 231.304,0 18

A.7.1.1.2

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Craiova 0,0 0,0 60.565,0 204.838,0 117.616,0 383.019,0 19

A.7.1.1.3

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Timișoara 0,0 0,0 37.178,0 48.563,0 8.086,0 93.827,0 20

A.7.1.1.4

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Cluj 0,0 0,0 75.001,0 261.622,0 351.387,0 688.010,0 21

A.7.1.1.5

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Brașov 0,0 0,0 50.699,0 144.344,0 214.278,0 409.321,0 22

A.7.1.1.6

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Iași 0,0 0,0 135,0 161.096,0 52.068,0 213.299,0 23

A.7.1.1.7

Proiecte tip „Quick Wins" - Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii SRCF Galați 0,0 0,0 57.552,0 36.435,0 11,0 93.998,0 50

B.2.2.9

Proiect de tip "Reînnoiri" - București-Pitești - Lucrări de înlocuire la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii 0,0 0,0 2.856,0 92.090,0 223.458,0 318.404,0 6

A.2.4.2 „Centralizări electronice și electrodinamice" - etapa I - Elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție

„Centralizări electronice și electrodinamice" 0,0 0,0 12.364,0 18.547,0 50.000,0 80.911,0

TOTAL 3.636.819,0 2.084.892,0 2.774.837,0 5.553.979,0 8.115.065,0 22.165.593,0

Anexa nr. 8

la actul adițional nr. 1/2025

al contractului de activitate și performanță al CFR SA

pentru perioada 2021-2025

Anexa nr. 16

la contractul de activitate și performanță al CFR SA

pentru perioada 2021-2025

Îmbunătățirea serviciilor și facilităților asigurate călătorilor

în stațiile de cale ferată modernizate (prevăzută la art. 23 alin. (1) din Contract )

Cuprins:

Anexa nr. 16.1: Setul minim de servicii și facilități care trebuie asigurate călătorilor în stațiile de cale ferată modernizate

Anexa nr. 16.2: Lista stațiilor de cale ferată modernizate puse la dispoziția călătorilor

Lista tabele:

Tabelul A16.1 - Stații de cale ferată modernizate, finalizate anterior datei de 1.01.2021

Tabelul A16.2 - Stații de cale ferată modernizate, finalizate în perioada 1.01.2021 - 31.12.2023

Tabelul A16.3 - Stații de cale ferată noi, finalizate anterior datei de 1.01.2024

Tabelul A16.4 - Stații de cale ferată în curs de modernizare și calendarul estimat de finalizare a lucrărilor de modernizare

Anexa nr. 16.1

Setul minim de servicii și facilități care trebuie asigurate călătorilor în stațiile de cale ferată modernizate

Setul minim de servicii și facilități care trebuie asigurate călătorilor în stațiile de cale ferată modernizate este impus administratorului infrastructurii feroviare prin legislația europeană, respectiv: – Regulamentul (UE) nr. 1300/2014 al Comisiei din 18 noiembrie 2014 privind specificațiile tehnice de interoperabilitate referitoare la accesibilitatea sistemului feroviar al Uniunii pentru persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă;

– Regulamentul (CE) nr. 2021/782 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2021 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar, ale cărui dispoziții se aplică conform prevederilor HG nr. 527/2023 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului (UE) 2021/782;

Anexa nr. 16.2

Lista stațiilor de cale ferată modernizate puse la dispoziția călătorilor

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Contract, tabelul următor prezintă stațiile de cale ferată modernizate, finalizate anterior Perioadei de Referință.

Tabelul A16.1 - Stații de cale ferată modernizate, finalizate anterior datei de 1.01.2021

Nr. crt.

Stația

Anul recepției la terminarea lucrărilor

Regionala 1

Giurgiu Oraș 2014

București 2

Ploiești Sud 2008 3

Craiova 2009

Craiova 4

Drobeta Turnu Severin 2010 5

Pitești 2016 6

Râmnicu Vâlcea 2016 7

Slatina 2014 8

Arad 2016

Timișoara 9

Aurel Vlaicu 2020 10

Curtici 2016 11

Glogovăț 2016 12

Orăștie 2020 13

Reșița Sud 2014 14

Sofronea 2016 15

Bistrița Nord 2014

Cluj 16

Cluj-Napoca 2008 17

Oradea 2007 18

Zalău 2014 19

Alba Iulia 2006

Brașov 20

Blaj 2019 21

Brașov 2007 22

Copșa Mică 2020 23

Crăciunel 2019 24

Daneș 2019 25

Dumbrăveni 2019 26

Mediaș 2020 27

Sfântu Gheorghe 2013 28

Sibiu 2008 29

Sighișoara 2007 30

Șibot 2020 31

Târgu Mureș 2017 32

Valea Lungă 2019 33

Bacău 2008

Iași 34

Botoșani 2014 35

Iași 2008 36

Piatra Neamț 2013 37

Suceava Burdujeni 2006 38

Vaslui 2013 39

Brăila 2013

Galați 40

Buzău 2009 41

Focșani 2005 42

Galați 2007 43

Călărași 2013

Constanța 44

Constanța 2009 45

Fetești 2011 46

Slobozia 2015 47

Tulcea 2004

Tabelele A16.2 și A16.3 prezintă stațiile de cale ferată modernizate și cele noi, finalizate în perioada de referință, anterior datei de 01.01.2025.

Tabelul A16.2 - Stații de cale ferată modernizate, finalizate în perioada 1.01.2021 - 31.12.2024

Nr. crt.

Stația

Anul recepției la terminarea lucrărilor

Regionala 1

Coșlariu 2021

Brașov 2

Alba lulia 2021

Brașov 3

Vințu de Jos 2021

Brașov 4

Otopeni 2021

București 5

PO Grădiștea 2024

Giurgiu 6

HM Comana 2024

Giurgiu

Tabelul A16.3 - Stații de cale ferată noi, finalizate anterior datei de 1.01.2024

Nr. crt.

Stația

Anul recepției la terminarea lucrărilor

Regionala 1

Otopeni 2021

București

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Contract, tabelul următor prezintă stațiile de cale ferată prevăzute pentru modernizare, care se estimează a fi finalizate în Perioada de Referință, ulterior datei de 1.01.2025.

Tabelul A16.4 - Stații de cale ferată în curs de modernizare și calendarul estimat de finalizare a lucrărilor de modernizare

Nr. crt.

Denumirea stației

Termen estimat de finalizare

Regionala

1. Gara de Nord - faza I 2028

București

2. Târgoviște*

după 2027

3. Ploiești Vest* 2027

4. Sinaia* 2027

5. Bușteni* 2027

6. Videle* 2027

7. Titu*

După 2027

8. Târgu Jiu*

După 2027

Craiova

9. Alexandria*

După 2027

10. Caracal* 2027

11. Filiași* 2027

12. Roșiori Nord* 2027

13. Piatra Olt*

După 2027

14. Ghioroc 2025

Timișoara

15. Păuliș 2025

16. Radna 2025

17. Milova 2025

18. Bârzava 2025

19. Varadia 2025

20. Săvârșin 2025

21. Ilteu 2026

22. Câmpuri Surduc 2026

23. Ilia 2025

24. Mintia 2025

25. Deva 2025

26. Simeria 2025

27. Baile Herculane* 2027

28. Petrosani*

După 2027

29. Orsova* 2027

30. Caransebeș 2027

31. Zăgujeni 2027

32. Căvăran 2027

33. Găvojdia 2027

34. Lugoj 2027

35. Belinț 2027

36. Topolovăț 2027

37. Recas 2027

38. Remetea Mare 2027

39. Timișoara Est 2027

40. Timișoara Nord 2027

41. Ronaț Triaj Gr. D 2027

42. Sânandrei 2027

43. Băile Calacea 2027

44. Orțisoara 2027

45. Vinga 2027

46. Șag 2027

47. Aradu Nou 2027

48. Satu Mare*

După 2027

Cluj

49. Baia Mare*

După 2027

50. Jibou*

După 2027

51. Dej Călători* 2027

52. Beclean pe Somes* 2027

53. Valea lui Mihai*

După 2027

54. Carei*

După 2027

55. Salonta*

După 2027

56. Cluj Napoca 2027

57. Aghires 2027

58. Huedin 2027

59. Poieni 2027

60. Bratca 2027

61. Alesd 2027

62. Tileagd 2027

63. Oradea Est 2027

64. Oradea 2027

65. Episcopia Bihor 2027

66. Brașov 2027

Brasov

67. Bod 2027

68. Stupini 2027

69. Feldioara 2027

70. Apața 2027

71. Racoș 2027

72. Cața 2027

73. Archita 2027

74. Vânători 2027

75. Albești-Târnava 2027

76. Sighișoara 2027

77. Miercurea Ciuc*

După 2027

78. Făgăraș*

După 2027

79. Sebeș Alba*

După 2027

80. Gheorghieni*

După 2027

81. Reghin*

După 2027

82. Aiud* 2027

83. Teiuș* 2027

84. Războieni* 2027

85. Suceava Nord*

După 2027

Iași

86. Pașcani* 2027

87. Vatra Dornei Bai*

După 2027

88. Verești*

După 2027

89. Dolhasca*

După 2027

90. Gura Humorului*

După 2027

91. Râmnicu Sărat* 2027

Galați

92. Adjud* 2027

93. Comănești*

După 2027

94. Făurei* 2027

95. Tecuci*

După 2027

96. Mărășești* 2027

97. Neptun hc* 2027

Constanta

98. Costinești Tabără* 2027

99. Ciulnița* 2027

100. Mangalia*

După 2027 *) Conform Deciziei CE în perioada de programare 2021-2027, din cele 47 de stații de cale ferată au fost selectate pentru finanțare până la 22 de stații de cale ferată, aspect relevat în cadrul Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030 aprobat prin HG nr. 1312/2021 și în Programul de Acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată al fluxurilor HG nr. 1320/2022.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 23 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 877 din 16 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 877 din 16 octombrie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.

HOTĂRÂRE nr. 880 din 16 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 880 din 16 octombrie 2025 privind actualizarea valorii de inventar a imobilului identificat cu nr. MF 165531, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Universității din Petroșani, instituție aflată în coordonarea Ministerului Educa...

HOTĂRÂRE nr. 869 din 16 octombrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 869 din 16 octombrie 2025 privind aprobarea Actului adițional nr. 1 pentru anul 2025 la Contractul de activitate și performanță al Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. pentru perioada 2021-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 9...