HOTĂRÂRE nr. 671/1994

HOTĂRÎRE nr. 671 din 21 septembrie 1994 cu privire la înființarea Consiliului interministerial pentru știința și tehnologie

Intrare în vigoare 17 octombrie 1994

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

În scopul coordonării activităților ministerelor și celorlalte organisme cu atribuții în domeniul cercetării științifice din sectoarele de importanța deosebită pentru economia naționala, se înființează Consiliul interministerial pentru știința și tehnologie, denumit în continuare consiliu, ca organism de avizare și elaborare a propunerilor în domeniul cercetării-dezvoltării către Guvern, care va funcționa pe lângă aceasta, fără a avea personalitate juridică, în componenta prevăzută în anexa.

Articolul 2

Consiliul se întrunește periodic sub conducerea președintelui sau a vicepreședintelui acestuia și examinează, dezbate, avizează și elaborează propuneri Guvernului privind:

a) direcțiile strategice din activitatea de cercetare-dezvoltare, pe termen mediu și lung, în concordanta cu obiectivele strategice stabilite de Guvern pe plan economic și social;

b) programele de cercetare-dezvoltare la nivel național, în cadrul domeniilor și direcțiilor stabilite anterior;

c) ponderea în produsul intern brut a fondurilor totale și a fondurilor publice pentru finanțarea activității de cercetare-dezvoltare;

d) nivelul cheltuielilor de cercetare-dezvoltare ce urmează să fie alocate prin bugetul de stat;

e) nivelul fondurilor ce se aloca pentru domeniile, direcțiile și programele de cercetare-dezvoltare naționale prioritare.

Articolul 3

Regulamentul de funcționare a consiliului se elaborează de către Ministerul Cercetării și Tehnologiei, care asigura și lucrările curente de secretariat, și se supune aprobării la prima întrunire a acestuia.

=====
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează: ----------------
Ministrul cercetării și tehnologiei, Doru Dumitru Palade Ministru de stat, președintele Consiliului pentru Coordonare, Strategie și Reforma Economică, Mircea Cosea
Anexa 1
COMPONENTA Consiliului interministerial pentru știința și tehnologie
1. Președinte - primul-ministru 2. Vicepreședinte - ministru de stat, președintele Consiliului pentru Coordonare, Strategie și Reforma Economică 3. Secretar - ministrul cercetării și tehnologiei 4. Membru - ministru de stat, ministrul finanțelor 5. Membru - ministrul învățământului 6. Membru - ministrul industriilor 7. Membru - ministrul agriculturii și alimentației 8. Membru - ministrul sănătății 9. Membru - ministrul apărării naționale 10. Membru - președintele Fondului Proprietății de Stat 11. Membru - președintele Academiei Române.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 17 octombrie 1994

NORMĂ nr. 48211 din 12 septembrie 1994

NORME METODOLOGICE nr. 48.211 din 12 septembrie 1994 privind perceperea, încasarea, virarea, utilizarea, evidența și controlul destinației sumelor rezultate din aplicarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric și al artelor plastice