ORDONANȚĂ nr. 44/1995
ORDONANȚA nr. 44 din 29 august 1995 privind îmbunătățirea impunerii activităților producătoare de venit din exercitarea unei profesii libere și din lucrări literare, de arta și științifice
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituție și al art. 1 lit. b) din Legea nr. 81/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul României emite prezenta ordonanță.
Articolul 1
Persoanele fizice care realizează, în condițiile legii, venituri din practicarea unei profesii libere autorizate, în mod individual sau în diverse forme de asociere (medici, profesori, ingineri, arhitecti, economiști, avocați, notari publici, subingineri, tehnicieni, contabili, asistenți medicali, artiști, dactilografe și alte asemenea profesii), precum și persoanele fizice care obțin venituri din lucrări literare, de arta și științifice, inclusiv din moștenirea dreptului asupra unor astfel de lucrări, denumite în continuare contribuabili, au obligația de a plati impozit pe veni, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe.
Articolul 2
Impozitul se calculează asupra venitului anual impozabil, determinat pe fiecare categorie și loc de realizare a venitului, prin aplicarea următoarelor cote:
Venitul anual impozabil - lei - Impozit anual - lei - până la 400.000 17%
400.001-1.600.000 68.000
22% pentru ceea ce depășește 400.000
1.600.001-3.000.000 332.000
28% pentru ceea ce depășește 1.600.000
3.000.001-4.500.000 724.000
34% pentru ceea ce depășește 3.000.000
4.500.001-6.300.000 1.234.000
40% pentru ceea ce depășește 4.500.000
peste 6.300.000 1.954.000
43% pentru ceea ce depășește 6.300.000
Impozitul astfel calculat nu poate fi mai mare de 38% din venitul anual impozabil. Venitul impozabil realizat pe o fracțiune de an se considera venit anual impozabil. Tranșele de venit anual impozabil prevăzute la alin. 1 se pot modifica anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția ratei inflației.
Articolul 3
Venitul anual impozabil se determina ca diferența între totalul veniturilor încasate, în bani și în natura, din activitatea desfășurată și cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor. Cheltuielile pentru acțiuni de protocol, reclama și publicitate, cheltuielile de deplasare, inclusiv diurna și cheltuielile cu mijloace de transport proprietate personală, când acestea sunt utilizate în scopul realizării veniturilor, precum și cheltuielile de întreținere a locuinței și pentru telefon, când activitatea se desfășoară în locuinta proprie, se deduc în limita cotei de 20% din veniturile încasate. Evaluarea veniturilor în natura se face la prețurile și tarifele practicate pe piața, la data încasării venitului.
Articolul 4
Cheltuielile pentru care nu se admite deducerea la calculul venitului anual impozabil sunt: impozitul pe venit datorat conform dispozițiilor prezentei ordonanțe; amenzi și penalități plătite autorităților; cheltuieli de sponsorizare efectuate peste limita prevăzută în Legea privind sponsorizarea nr. 32/1994; cheltuieli personale ale contribuabilului și ale familiei sale, precum și alte cheltuieli care nu sunt făcute în vederea realizării veniturilor. Cheltuielile efectuate pentru investiții, dotări și alte utilități necesare desfășurării activității se scad din venitul anual impozabil, cu condiția de a nu se inregistra pierderi, iar în caz contrar, partea nerecuperata se reportează în anii următori, în aceleași condiții. În cazul în care contribuabilul își desfășoară activitatea în locuinta proprie, se admite deducerea impozitului pe clădire și a impozitului pe terenul aferent, proporțional cu spațiul utilizat în acest scop.
Articolul 5
Veniturile din lucrări literare, de arta și științifice, inclusiv cele din moștenirea dreptului asupra unor astfel de lucrări, se supun anual impunerii de către uniunile de creatori sau, în cazul părților directe, de către unitățile plătitoare. Impozitul se calculează prin aplicarea cotelor prevăzute la art. 2 asupra venitului anual impozabil. În acest caz venitul anual impozabil se determina de către plătitorii de venit prin scăderea din venitul brut realizat a unei cote forfetare de cheltuieli, după cum urmează:
a) 40% în cazul artiștilor plastici profesionisti, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici și ai Fondului Plastic;
b) 30% în cazul compozitorilor și muzicologilor, membri și nemembri ai Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, precum și în cazul moștenitorilor acestora;
c) 20% în cazul lucrărilor științifice și de arta, cu excepția lucrărilor realizate de persoanele prevăzute la lit. a) și b);
d) 10% în cazul lucrărilor literare.
În cazul lucrărilor de arta monumentala, venitul anual impozabil se determina prin scăderea din venitul brut realizat a cheltuielilor efective, pe bază de documente justificative. Impozitul se calculează de către fiecare plătitor de venit, cumulat de la începutul anului, prin recalcularea impozitului la fiecare plata efectuată către aceeași persoana și se vărsa o dată cu ridicarea numerarului de la banca sau depunerea la banca a documentelor pentru plata drepturilor respective, sau în ziua lucrătoare imediat următoare plății acestora, în celelalte cazuri.
Articolul 6
Când lucrările literare, de arta și științifice sunt realizate de un grup de persoane, impunerea veniturilor obținute se face separat, în funcție de cota-parte aferentă fiecărei persoane. Principiul prevăzut la alin. 1 se aplică și în cazul veniturilor realizate de moștenitorii aflați în indiviziune.
Articolul 7
Sumele datorate potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe sunt venituri ale bugetelor locale.
Articolul 8
Procedura fiscală prevăzută de legislația în vigoare referitoare la impunerea veniturilor realizate de populație se aplică și impozitului reglementat prin prezenta ordonanță.
Articolul 9
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga: prevederile art. 21 din Decretul nr. 153/1954 privitor la impozitul pe veniturile populației, referitoare la impunerea liber-profesionistilor; prevederile anexei nr. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 201/1990 pentru aprobarea normelor de aplicare a Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități pe baza liberei inițiative, referitoare la impunerea liber-profesionistilor; art. 8 din H.C.M. nr. 545/1970 privind reglementarea unor impozite pe veniturile populației și Hotărârea Guvernului nr. 625/1993 pentru modificarea și completarea H.C.M. nr. 545/1970 privind reglementarea unor impozite pe veniturile populației.
Articolul 10
Prezenta ordonanță intră în vigoare pe data de 1 ianuarie 1996.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 septembrie 1995
ORDONANȚĂ nr. 37 din 25 august 1995
ORDONANȚA nr. 37 din 25 august 1995 privind stabilirea taxelor de timbru pentru activitatea notarială
ORDONANȚĂ nr. 39 din 29 august 1995
ORDONANȚA nr. 39 din 29 august 1995 privind instituirea regimului de vînzare cu plata în rate a activelor și acțiunilor societăților comerciale cu capital de stat
ORDONANȚĂ nr. 42 din 29 august 1995
ORDONANȚA nr. 42 din 29 august 1995 privind producția de produse alimentare destinate comercializării
ORDONANȚĂ nr. 30 din 18 august 1995
ORDONANȚA nr. 30 din 18 august 1995 privind regimul de concesionare a construirii și exploatării unor tronsoane de cai de comunicații terestre - autostrăzi și cai ferate
ORDONANȚĂ nr. 43 din 29 august 1995
ORDONANȚA nr. 43 din 29 august 1995 privind unele măsuri pentru conservarea patrimoniului național al cinematografiei
HOTĂRÂRE nr. 678 din 25 august 1995
HOTĂRÎRE nr. 678 din 25 august 1995 privind transmiterea unor părți din imobilele situate în municipiul București, precum și a unor mijloace fixe de pe Platforma Brazi - Ploiești, în patrimoniul Societății Comerciale "Zecasin" - S.A. București