DECIZIE nr. 0/2003

DECIZIE din 25 aprilie 2003 Consiliului Directorilor Executivi din 25 aprilie 2003*)

Intrare în vigoare 9 iunie 2003

────────────

Notă

*) Traducere.

1. România a avut consultări cu F.M.I., în conformitate cu paragraful 3 (d) al Aranjamentului stand-by pentru România (EBS/01/175, supliment 3,11/2/01) și cu cel de-al doilea paragraf al scrisorii ministrului finanțelor publice și a guvernatorului Băncii Naționale a României, datată 17 octombrie 2001, în vederea analizei implementării programului. 2. Scrisoarea ministrului finanțelor publice și a guvernatorului Băncii Naționale a României, datată 9 aprilie 2003 ("Scrisoarea"), împreună cu Memorandumul suplimentar de politici economice și financiare din 2003 ("MSPEF-2") și cu Memorandumul tehnic de înțelegere suplimentar ("MTIS"), vor fi anexate la Aranjamentul stand-by pentru România, iar scrisorile ministrului finanțelor publice și guvernatorului Băncii Naționale a României, datate 17 octombrie 2001 și 12 august 2002, împreună cu documentele anexate, vor fi considerate ca modificate și completate prin Scrisoare, împreună cu documentele anexate la aceasta. 3. În mod corespunzător, următoarele modificări vor fi făcute Aranjamentului stand-by pentru România:

a) În paragraful 1, formularea "Pentru o perioadă de 18 luni de la data de 31 octombrie 2001" va fi înlocuită cu "Pentru perioada de la 31 octombrie 2001 până la 15 octombrie 2003";

b) Partea rămasă din paragraful 2(a), care urmează după "15 mai 2002", va fi înlocuită cu "echivalentul a 134,666 DST până la 15 noiembrie 2002, echivalentul a 189,777 DST până la 15 august 2003";

c) Paragraful 3(a) va fi modificat, prin adăugarea unui nou paragraf 3(a)(xi), după cum urmează:

"(xi) limita minima a ratei de încasări agregate cumulate pentru Electrica";

d) Criteriile de performanță cantitativă, la care se face referire în paragrafele 3(a)(i)-3(a)(xi), pentru 30 iunie 2003, vor fi cele menționate în tabelul 1 al MSPEF-2 și în MTIS, anexate la Scrisoare;

e) Paragraful 3(b) va fi modificat prin eliminarea cuvântului "dacă" de la începutul paragrafului 3(b) și adăugarea noilor paragrafe de la 3(b)(vii) la 3(b)(x), la sfârșitul paragrafului 3(b), după cum urmează:

"(vii) după data de 31 mai 2003, dacă România nu va fi adoptat în Parlament legislația de amendare a legilor cu privire la fondurile de pensii, de șomaj și de asigurări de sănătate (în particular, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 76/2002 și Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 ), în vederea armonizării procedurilor de colectare, executare și auditare, după cum se specifică în tabelul 2 și în paragraful 13 din MSPEF-2; sau (viii) după data de 30 iunie 2003, dacă România nu va fi implementat concedieri de 18.000 de persoane (cumulat) în cele 22 de companii (în total), menționate în secțiunea IV a MTIS, după cum se specifică în tabelul 2 și în paragraful 24 din MSPEF-2; sau (ix) după data de 1 iulie 2003, dacă România nu va fi ajustat prețurile la energia electrica pentru consumatorul final, prețul de producător la energia electrica la Termoelectrica și prețul național de referința pentru energie termica și dacă nu va fi crescut prețurile unificate la gaze naturale pentru consumatorul final, după cum se specifică în tabelul 3 și în paragraful 17 din MSPEF-2; sau (x) după data de 31 iulie 2003, dacă România nu va fi semnat contractul pentru vânzarea a 25% plus doua acțiuni din capitalul B.C.R. către BERD și CFI, după cum se specifică în tabelul 2 și în paragraful 26 din MSPEF-2"; și

f) în paragraful 3(d) formularea "14 noiembrie 2002, 14 februarie 2003 și 14 aprilie 2003" va fi înlocuită cu formularea "14 noiembrie 2002 și 14 august 2003".

4. Fondul decide ca: (a) Cea de-a treia analiza, la care se face referire în paragraful 3(d) din Aranjamentul stand-by pentru România, este finalizată; și (b) România poate face cumpărări în baza aranjamentului, cu toate că nu au fost respectate criteriul de performanță cantitativ de la sfârșitul lunii decembrie 2002 cu privire la plafonul fondului de salarii agregat al întreprinderilor de stat monitorizate și criteriul de performanță structurală referitor la finalizarea vânzării B.C.R. către investitori strategici, specificate în paragrafele 3(a)(iv) și, respectiv, 3(b)(iii) din aranjament, cu condiția ca informațiile oferite de România, referitoare la performanta în cadrul acestor criterii și la implementarea măsurilor specificate ca preconditii în paragrafele 5, 10, 13, 15, 17, 18, 19, 21, 24, 26 și în tabelul 2 al MSPEF-2, anexat la Scrisoare, să fie exacte. ───────────────

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 9 iunie 2003

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 38 din 29 mai 2003

ORDONANȚA DE URGENTA nr. 38 din 29 mai 2003 pentru ratificarea amendamentelor la Aranjamentul stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea părții române din 17 octombrie 2001 și Decizia Consiliului Directorilor Executivi al...