ORDIN nr. 992/2024

ORDIN nr. 992 din 31 iulie 2024 privind modificarea anexei la Ordinul secretarului de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova nr. 812/2024 pentru aprobarea ghidului și a documentarului de finanțare nerambursabilă - D.R.R.M. 2024

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere prevederile: – art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, aprobată prin Legea nr. 266/2021;

– anexei nr. 1 pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 832/2022 privind stabilirea atribuțiilor, organizarea și funcționarea Cancelariei Prim-Ministrului, cu modificările și completările ulterioare;

– Hotărârii Guvernului nr. 808/2021 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, cu modificările ulterioare;

– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

– Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 808/2021 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, cu modificările ulterioare,

secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova emite prezentul ordin.

Articolul I

În anexa la Ordinul secretarului de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova nr. 812/2024 pentru aprobarea ghidului și a documentarului de finanțare nerambursabilă - D.R.R.M. 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 și 89 bis din 31 ianuarie 2024, la punctul 7, nota se modifică și va avea următorul cuprins: NOTĂ: În cazul în care, pe parcursul derulării proiectului, Beneficiarul intenționează să facă achiziții neprevăzute inițial în devizul de cheltuieli, acesta va solicita aprobarea ordonatorului de credite, încheierea unui act adițional la contract și va respecta categoriile de cheltuieli aprobate de finanțator. Nerespectarea prevederilor mai sus menționate duce la nedecontarea respectivelor cheltuieli.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe site-ul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova,

Adrian Dupu

București, 31 iulie 2024.

Nr. 992.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 7 august 2024

ANEXĂ din 7 august 2024

ANEXE din 29 iulie 2024 la Decizia managerului Oficiului de Film și Investiții Culturale nr. 759/2024 de modificare și completare a Procedurii de evaluare, aprobare și decontare a ajutorului de stat pentru proiectele care pot fi finanțate în cadrul schemei de...