DECIZIE nr. 0/2016

DECIZIE din 25 februarie 2016 cu privire la Cererea nr. 77.049/12 introdusă de Murat Koncavar împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită la 2 februarie 2016 într-un comitet compus din Bostjan M. Zupancic, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Fatoș Araci, grefier adjunct de secție, având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 22 noiembrie 2012, având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie: ÎN FAPT ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul Murat Koncavar, este resortisant turc, s-a născut în 1966 și locuiește la Ulus. A fost reprezentat în fața Curții de V. Berezeanu și V.M. Tamas, avocați în București. Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnat pentru o infracțiune interzisă de o dispoziție legislativă lipsită de previzibilitate și ale cărei elemente constitutive nu au fost întrunite în cazul său. La 18 septembrie și la 29 octombrie 2015, Curtea a primit declarațiile de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă, semnate de părți. Prin aceste declarații, Guvernul a recunoscut încălcarea art. 7 din Convenție în cazul reclamantului, s-a angajat să îi plătească reclamantului suma de 4.500 (patru mii cinci sute) euro și reclamantul a renunțat la orice altă pretenție împotriva României în legătură cu faptele aflate la originea cererii sale. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile de judecată, va fi convertită în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plății și va fi scutită de orice fel de taxe eventual aplicabile. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În caz de neplată în termenul stabilit, Guvernul se obligă să plătească, de la expirarea termenului menționat și până la momentul plății efective a sumei respective, o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. ÎN DREPT Curtea ia act de soluționarea pe cale amiabilă la care au ajuns părțile. Aceasta consideră că soluționarea este inspirată din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute prin Convenție și protocoalele sale și nu constată, de altfel, niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii. În consecință, este oportună scoaterea cauzei de pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

Decide să scoată cererea de pe rol, în temeiul art. 39 din Convenție. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 25 februarie 2016.

=====
PREȘEDINTE
BOSTJAN M. ZUPANCIC
Grefier-adjunct,
Fatoș Araci

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 21 iunie 2016

ORDIN nr. 813 din 8 iunie 2016

ORDIN nr. 813 din 8 iunie 2016 privind aprobarea Protocolului de cooperare dintre Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Imigrări, și Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular - Centrul Național de Vize, pentru punere...

PROTOCOL din 21 iunie 2016

PROTOCOL din 8 iunie 2016 de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Imigrări, și Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular - Centrul Național de Vize, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 30...

ORDIN nr. 82 din 18 mai 2016

ORDIN nr. 82 din 18 mai 2016 privind aprobarea Protocolului de cooperare dintre Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Imigrări, și Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular - Centrul Național de Vize, pentru punerea...

PROTOCOL din 21 iunie 2016

PROTOCOL din 18 mai 2016 de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Imigrări, și Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular - Centrul Național de Vize, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 30...

ORDIN nr. 815 din 9 iunie 2016

ORDIN nr. 815 din 9 iunie 2016 privind publicarea Deciziei SC-6/13: Listarea hexabromociclododecanului, a Deciziei SC-7/12: Listarea hexaclorbutadienei, a Deciziei SC-7/13: Listarea pentaclorofenolului, a sărurilor și a esterilor acestuia și a Deciziei SC-7/14...