SENTINȚĂ nr. 228/2024

Dosar nr. 302/35/CA/2024 - P.I.

Completul constituit din:

Președinte: - Ilisie Mariana - judecător

Grefier: - Roiti Veronica

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta

ROMANIA - S.R.L., cu sediul social în

, înregistrată în registrul comerțului cu nr.

, având CUI

, cu sediul procesual ales în

la SPA

, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, sectorul 5, Bd. Libertății nr. 16, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cu sediul în București, sectorul 1, str. Dem I. Dobrescu nr. 2-4, și Ministerul Sănătății, cu sediul în București, sectorul 1, str. Cristian Popișteanu nr. 1-3, având ca obiect - anulare act administrativ cu caracter normativ.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă, pentru reclamantă, avocat

, în baza împuternicirii avocațiale emise de Baroul

, aflate la fila 15 - vol. 1, lipsă fiind celelalte părți litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că cererea se află la primul termen de judecată în fața curții de apel, după repunerea cauzei pe rol, iar acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform înscrisului aflat la fila 176-verso, vol. II dosar, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închisă cercetarea judecătorească, potrivit art. 244 din Codul de procedură civilă, și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, pentru motivele susținute la termenul din 4.11.2024.

Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

CURTEA DE APEL,

deliberând, constată:

1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea în data de 27.06.2024, astfel cum a fost precizată, reclamanta

Romania - S.R.L. a solicitat anularea în parte a actelor administrative cu caracter normativ contestate, după cum urmează: 1.

Anularea Notei privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220^3 alin. (2) din Codul fiscal din anexa nr. 1.2 - Anexa asigurat din anexa nr. 6 - Instrucțiuni de completare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“ din Ordinul nr. 1.948/979/819/2020, respectiv mențiunea: „Facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României.“

2. Anularea Notei privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220^3 alin. (2) din Codul fiscal din anexa nr. 1.2 - Anexa asigurat din anexa nr. 6 - Instrucțiuni de completare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“ din Ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020, respectiv mențiunea: „Facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României.“

3. Anularea Notei din anexa nr. 1.1 - Anexa angajator, secțiunea A - Alte date de identificare a plătitorului din anexa nr. 6 - Instrucțiuni de completare a formularului 118 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“ din Ordinul nr. 203/207/188/2021, respectiv mențiunile: „Potrivit prevederilor Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcții prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizată din întreaga activitate. Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în România, în scopul realizării de produse și prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidență al beneficiarilor.

Pentru stabilirea ponderii de cel puțin 80% din cifra de afaceri totală, care reprezintă condiție pentru acordarea facilităților fiscale în domeniul construcțiilor, raportarea se va face la anul calendaristic.

În cazul angajatorilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, facilitățile fiscale referitoare la reducerea cotei de contribuție asiguratorie pentru muncă și la scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale, aferente condițiilor deosebite de muncă sau condițiilor speciale de muncă, se aplică numai cu respectarea prevederilor din domeniul ajutorului de stat, după aprobarea schemei de ajutor.“

4. Anularea Notei privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220^3 alin. (2) din Codul fiscal din anexa nr. 1.2 - Anexa asigurat, secțiunea B, pct. B.1 din anexa nr. 6 - Instrucțiuni de completare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“ din Ordinul nr. 203/207/188/2021, respectiv mențiunea: „Facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României.“

5. Anularea Notei din anexa nr. 1.1 - Anexa angajator, secțiunea A - Alte date de identificare a plătitorului din anexa nr. 6 - Instrucțiuni de completare a formularului 118 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“ din Ordinul nr. 152/153/375/2022, mențiunile: „Potrivit prevederilor Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcții prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în România, în scopul realizării de produse și prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidență al beneficiarilor.

Pentru stabilirea ponderii de cel puțin 80% din cifra de afaceri totală, care reprezintă condiție pentru acordarea facilităților fiscale în domeniul construcțiilor, raportarea se va face la anul calendaristic.

În cazul angajatorilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, facilitățile fiscale referitoare la reducerea cotei de contribuție asiguratorie pentru muncă și la scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale, aferente condițiilor deosebite de muncă sau condițiilor speciale de muncă, se aplică numai cu respectarea prevederilor din domeniul ajutorului de stat, după aprobarea schemei de ajutor.“

6. Anularea Notei privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138^1, art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220^3 alin. (2) din Codul fiscal din anexa nr. 1.2 - Anexa asigurat, secțiunea B, pct. B.1, din anexa nr. 6 - Instrucțiuni de completare a formularului 118 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“ din Ordinul nr. 152/153/375/2022, respectiv mențiunea: „Facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României.“ În fapt, reclamanta arată că, în urma inspecției fiscale efectuate (pentru perioada 1.01.2020-31.10.2028), Administrația Județeană a Finanțelor Publice

a emis Raportul de inspecție fiscală nr. 229 din 25 mai 2023, respectiv Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecțiilor fiscale la persoane juridice nr. 273 din 25 mai 2023, prin care a stabilit în sarcina societății obligațiile fiscale principale suplimentare în sumă de 12.170.079 lei.

Creanța fiscală stabilită suplimentar a rezultat din anularea facilității fiscale aplicată de petentă pentru perioada 1.12.2020-30.06.2022, astfel cum aceasta este reglementată de prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal.

În esență, Administrația Județeană a Finanțelor Publice

a stabilit faptul că, pentru perioada de referință, societatea nu putea beneficia de facilitatea fiscală reglementată de prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, deoarece nu îndeplinea condițiile prescrise la lit. d) și e).

Reclamanta invocă Sentința civilă nr. 3/2022, pronunțată la data de 5.01.2022 în Dosarul nr. 690/33/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 5 octombrie 2023, prin care Curtea de Apel Cluj, de a cărei putere de lucru judecat înțelege să se prevaleze.

În ceea ce privește critica de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ contestate la petitele 3 și 5 din prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta invocă Decizia nr. 3/2022, față de care solicită admiterea capetelor de cerere, astfel cum au fost formulate, dat fiind faptul că considerentele sentinței civile amintite se aplică acestor petite.

Cât privește petitele 1, 2, 4 și 6, reclamanta susține că prevederile din actele administrative cu caracter normativ contestate încalcă principiul unicității reglementării și pe cel al evitării paralelismelor, iar prin anularea lor poate fi îndreptată această nelegalitate, respectiv mențiunea „Facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României“, aceasta fiind nelegală cât timp suplimentează în mod nepermis condițiile prescrise de legea pe baza și în executarea căreia au fost emise, contrar art. 77 - 78 din Legea nr. 24/2000.

Existența mai multor reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materie prevăzut de art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și pe cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 18 din același act normativ, motiv pentru care sunt nelegale.

Acest paralelism normativ generează un climat de incertitudine juridică generală prin lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile.

Încălcarea acestor principii se răsfrânge asupra dreptului la apărare întrucât persoanele vizate de prevederile legale paralele se află în imposibilitate de a contesta actele vătămătoare și de a obține măsuri care să le garanteze respectarea drepturilor, întrucât sunt emise noi acte cu același conținut tocmai pentru a putea eluda controlul instanțelor de judecată.

Fiind acte emise numai pe baza și în executarea legilor, actele administrative cu caracter normativ contestate au sfera de reglementare limitată la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Mai mult, orice intervenție legislativă pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează numai printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat, potrivit prevederilor art. 89 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În aceeași ordine de idei, reclamanta susține că, potrivit prevederilor art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

În condițiile în care prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal permit acordarea facilităților fiscale fără a distinge în funcție de locul desfășurării activităților în sectorul construcții și fără a distinge dacă salariatul societății este sau nu detașat, în afara României, actele administrative cu caracter normativ contestate nu au puterea legală de a modifica aceste condiții și nici de a restricționa condițiile de acordare a respectivelor facilități, cu atât mai mult cu cât legiuitorul inițial nu a prevăzut o astfel de limitare.

Iar dacă totuși legiuitorul ar fi dorit condiționarea acordării facilităților fiscale de locul desfășurării activităților în sectorul construcții și/sau de calitatea salariatului de a fi sau nu detașat în afara României, atunci, apreciază reclamanta, respectiva mențiune trebuia reglementată printr-o normă de același nivel sau nivel superior.

În acest sens invocă prevederile Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale (intrată în vigoare la data de 18.07.2022).

Codul fiscal reglementează în conținutul art. 3 principiul certitudinii impunerii fiscale conform căruia normele juridice trebuie elaborate clar, să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

În doctrina de specialitate s-a reținut că acest principiu este opozabil atât legiuitorului, cât și organelor fiscale, elementul important al acestui principiu fiind tocmai elaborarea unor norme clare care să împiedice interpretările arbitrare.

Art. 60 pct. 5 lit. d) din Codul fiscal stabilește faptul că scutirea se aplică potrivit instrucțiunilor la ordinul comun reglementat la art. 147 alin. (17), iar la acest text de lege Codul fiscal reglementează că „Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a declarației prevăzute la alin. (1) sunt reglementate prin ordin comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului sănătății“.

Aceste ordine comune au ca unic domeniu al reglementării stabilirea unor instrucțiuni de completare a Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, fiind expres menționat că prin ordinele comune amintite trebuia să fie aprobat modelul formularului D112.

Legiuitorul secundar, însă, a suplimentat toate aceste aspecte birocratice cu condiții noi de acordare a facilităților fiscale în sectorul construcții, acționând astfel cu exces de putere, fiind întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 584/2004.

Cele trei ministere au încălcat, așadar, limitele competenței atribuite de legiuitor, cu efecte directe asupra situației fiscale a petentei, cu efecte vătămătoare pentru petentă.

Prin includerea în actele administrative cu caracter normativ contestate a mențiunilor a căror anulare o solicită se încalcă principiul legalității, se ignoră normele de tehnică legislativă și se încalcă principiul securității juridice, ordinele comune ministeriale fiind acte normative inferioare care adaugă/modifică nepermis o condiție față de cele stipulate în Codul Fiscal, act normativ superior.

La data de 7.10.2024 reclamanta a depus o precizare de acțiune, prin care a arătat că solicită admiterea acțiunii și pentru considerentul că ordinele contestate nu respectă principiul ierarhiei normelor juridice, prevăzut de art. 4 din Legea nr. 24/2000.

2. Apărările formulate în cauză La data de 7.08.2024, pârâtul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitatea procesuală pasivă, inadmisibilă și neîntemeiată și ca rămasă fără obiect.

În primul rând, pârâtul a invocat excepția lipsei de obiect prin raportare la Sentința civilă nr. 3 din 5.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 690/33/2021, apreciind că toate ordinele a căror anulare parțială a fost solicitată au fost abrogate la data înregistrării acțiunii sau au avut aplicabilitatea limitată în timp.

În al doilea rând, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și mențiunile reclamantului, pârâtul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, prin raportare la dispozițiile HG nr. 34/2009.

Invocând prevederile art. 1 și 3 din HG nr. 23/5.01.2022, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale precizează că, în calitate de coinițiator, competența sa a fost limitată și a constat doar în completarea anexelor ordinelor atacate de către reclamantă, care făceau referire la tipurile de asigurați din sistemul public de pensii și la datele pe baza cărora se putea constitui stagiul de cotizare și se putea calcula punctajul aferent pensiei din acest sistem. Ca urmare, susține că avizul dat de către minister făcea strict referire la domeniul de competență al acestuia.

În ceea ce privește facilitățile fiscale acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții și care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pârâtul susține că acestea au fost instituite prin intrarea în vigoare, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2019, a prevederilor OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, care a modificat și completat, printre alte acte normative, și Codul fiscal.

Nu în ultimul rând, solicită să fie avute în vedere prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Concluzionând, pârâtul apreciază că prevederile Codului fiscal, ale Ordinului nr. 203/207/188/2021 și ale Ordinului nr. 152/153/375/2022 aplicabile în sectorul construcții au ca scop sprijinirea activității acestui sector din România, iar facilitățile fiscale ar trebui acordate doar în condițiile în care activitatea salariaților se desfășoară pe teritoriul național.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 201 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 205 - 208 din Codul de procedură civilă, și pe dispozițiile actelor normative amintite în cuprinsul întâmpinării.

La data de 8.08.2024, pârâtul Ministerul Finanțelor, prin DGRFP Cluj-Napoca - AJFP Bihor, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În ceea ce privește solicitarea de revocare a notelor din cuprinsul anexei nr. 6 din ordinele comune nr. 1.942/979/819/2020, nr. 2.814/1.536/1.806/2020, nr. 203/207/188/2021 și nr. 152/153/375/2022 menționează că acordarea facilităților fiscale, astfel cum sunt reglementate la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, a avut la bază Acordul dintre Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții, potrivit căruia sectorul construcții este declarat „sector prioritar de importanță națională pentru economia românească pe următorii 10 ani, începând cu 1.01.2019.“ Astfel, în spiritul acestui Acord, intenția legislativă de acordare a facilităților fiscale a avut în vedere faptul că activitatea de construcții este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiții publice și private. De asemenea, printre obiectivele Acordului, concretizate sub aspect fiscal cu acordarea unor facilități fiscale angajaților din sectorul construcții, s-a aflat și combaterea dificultăților cu care se confruntă acest sector în asigurarea forței de muncă specializată.

Având în vedere obiectivele acordului amintit, pârâtul Ministerul Finanțelor susține că pachetul de măsuri implementat prin OUG nr. 114/2018 are ca obiectiv principal sprijinul social al personalului din acest sector printr-un salariu minim crescut, păstrând lucrătorii din România, și stimularea reîntregirii familiei prin determinarea lucrătorilor care au părăsit România să se întoarcă în țară. Ca atare, faptul că facilitățile fiscale sunt acordate persoanelor fizice angajate în domeniul construcțiilor prevăzute la pct. 5 al art. 60, art. 138^1 și art. 154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, doar pentru societățile de construcții care desfășoară activitate pe teritoriul României, se justifică în mod direct prin criterii obiective, care se referă la atragerea și menținerea forței de muncă în România pentru acest sector prioritar al economiei naționale, raportat la cele acordate în alte state membre ale Uniunii Europene.

Facilitățile fiscale au fost acordate persoanelor fizice angajate în domeniul construcțiilor pentru atragerea și menținerea forței de muncă în România pentru acest sector prioritar.

Cu privire la încălcarea principiului unicității reglementării care a condus la un paralelism normativ, prin preluarea în ordinele comune a detaliilor privind mecanismul cifrei de afaceri reglementat prin acestea, precum și condițiile de aplicare a facilităților fiscale acordate potrivit art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, invocă dispozițiile art. 147 alin. (17) din Codul fiscal, sens în care rezultă că ordinul comun trebuie să conțină toate informațiile necesare completării corecte a „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“ și, pentru aceasta, să asigure instrucțiuni pentru fiecare informație cuprinsă în actul normativ. De altfel, ordinul comun, conform competențelor acordate prin lege celor trei ministere care participă la elaborarea acestuia, clarifică modul de completare a declarației de mai sus fără a adăuga/modifica la lege. Este și motivul pentru care instrucțiunile de completare conțin informații legate de stabilirea cifrei de afaceri, având în vedere faptul că acestea sunt necesare acordării facilităților fiscale reglementate în Codul fiscal și, pe cale de consecință, se declară în formularul 112.

Din perspectiva ordinelor comune criticate de petentă, în care declararea cifrei de afaceri este obligatorie, pârâtul apreciază că pentru claritatea reglementării a fost necesară includerea în instrucțiunile de completare ale formularului 112 a informațiilor legate de formula de calcul al cifrei de afaceri, venind astfel în sprijinul utilizatorilor formularului.

În contextul arătat, se poate constata că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, principiul unicității reglementării nu a fost încălcat. De altfel, situația este departe de a reprezenta un paralelism legislativ și nu poate genera „un climat de incertitudine juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile“, întrucât are ca scop tocmai explicitarea normei de trimitere.

Referitor la faptul că prin ordinele comune ale căror prevederi se solicită a fi parțial revocate/anulate, întrucât acestea „adaugă/modifică nepermis o condiție față de cele stipulate în Codul fiscal, act normativ superior“, sunt încălcate normele privind tehnica legislativă și elaborarea actelor normative, pârâtul precizează faptul că acestea nu adaugă la lege, întrucât nu reglementează o nouă condiție de îndeplinirea căreia să se țină cont pentru acordarea facilităților fiscale, ci au rolul doar de a clarifica modul în care trebuie să se calculeze cifra de afaceri în vederea aplicării facilității fiscale.

Apreciază că trebuie menționat și faptul că, potrivit prevederilor art. 13 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, la stabilirea voinței legiuitorului, organul fiscal va ține seama de scopul emiterii actului normativ, astfel cum aceasta reiese din documentele publice ce însoțesc actul normativ în procesul de elaborare, dezbatere și aprobare.

În același timp, rezultă că textul contestat a fost emis cu respectarea legislației și în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 24/2000, republicată, referitoare la ierarhia actelor normative, având rolul de a clarifica modul de completare a declarației de mai sus fără a adăuga/modifica sau interpreta prevederile legii primare.

În concluzie, în vederea aplicării scutirii, având ca temei prevederile art. 60 pct. 5 lit. e) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-a procedat la includerea, în instrucțiunile de completare ale formularului 112, a detaliilor referitoare la aplicarea scutirilor fiscale, conform prevederilor legale primare și corespunzător intenției legiuitorului și Acordului care a stat la baza reglementării măsurii.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale antemenționate reiese că respectivele note din anexele la ordinele comune nu adaugă la lege, ci vin să expliciteze modalitatea în care se poate acorda scutirea instituită de art. 60 din Codul fiscal.

Concluzionând, susține că prevederile din ordinele contestate nu încalcă prevederile legislației primare, Codul fiscal având prevederi cu un caracter general în materia facilităților fiscale, iar ordinele având rolul de a clarifica norma primară, fără a adăuga/modifica sau interpreta prevederile acesteia.

În ceea ce privește Sentința nr. 3 din 5.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1.801 din 30.03.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâtul Ministerul Finanțelor menționează că, potrivit art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ au putere numai pentru viitor.

În concluzie, solicită respingerea acțiunii.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile legale invocate în cuprinsul întâmpinării.

La data de 26.08.2024, pârâtul Ministerul Sănătății a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției de netimbrare a cererii de chemare în judecată, admiterea excepției lipsei de interes, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Referitor la excepția lipsei de interes, pornind de la dispozițiile art. 33 din Codul de procedură civilă, pârâtul susține că interesul reclamantei în formularea acțiunii nu este determinat, având în vedere că unele acte administrative a căror anulare o solicită și-au produs efectele, precum și faptul că unele au fost deja modificate, respectiv abrogate, astfel că interesul nu este determinat, născut și actual.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, pârâtul invocă dispozițiile art. 11 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 36 teza I din Codul de procedură civilă.

Ministerul Sănătății arată că a avut calitatea de coinițiator doar pentru anumite domenii de competență. Normele a căror anulare o cere reclamanta nu intră în domeniul de competență al Ministerului Sănătății. Astfel cum se poate observa, normele reglementează determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, iar entitățile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României.

Pe fondul cauzei, pârâtul arată că susținerile reclamantei sunt cu privire la faptul că ordinele comune contestate sunt nelegale, în sensul că adaugă, modifică ori interpretează în mod discreționar dispoziția legală primară, fiind emise fără a se respecta principiul rangului legislativ. Totodată, precizează că textele contestate nu adaugă la lege, întrucât conținutul lor nu reprezintă o nouă condiție de îndeplinire de care să se țină cont pentru acordarea facilităților fiscale, ci derivă din condițiile deja instituite în norma primară, având doar rolul de a clarifica modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaților detașați în țară sau străinătate. Or, după cum se poate observa, normele primare nu intră în sfera de reglementare a Ministerului Sănătății.

Potrivit dispozițiilor Codului fiscal în baza cărora au fost elaborate ordinele comune, facilitățile fiscale se acordă potrivit art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015, prin care sunt stabilite condițiile pentru ca societățile să beneficieze de facilitățile fiscale.

Astfel, textele contestate nu adaugă la lege, întrucât conținutul lor nu reprezintă o nouă condiție de îndeplinire de care să se țină cont pentru acordarea facilităților fiscale, ci derivă din condițiile deja instituite în norma primară, având doar rolul de a clarifica modul în care trebuie să se procedeze.

Învederează pârâtul că Ordinul nr. 1.942/9.079/819/2020, Ordinul nr. 2.814/1.536/1.806/2020, Ordinul nr. 203/207/188/2021, Ordinul nr. 152/153/375/2022 sunt date în conformitate cu Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

Potrivit OUG nr. 43/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în

domeniul investițiilor, s-a modificat pct. 5 al art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. La adoptarea acestei modificări legiuitorul a avut în vedere necesitatea clarificării măsurilor de sprijin al sectorului construcțiilor și a modului în care se determină cifra de afaceri pentru societățile care beneficiază de sprijin, ca urmare a Acordului cu Federația Patronatelor din Construcții și măsurilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.

În cazul neadoptării acestor măsuri, sectorul construcțiilor ar fi putut avea o contribuție negativă la crearea produsului intern brut, așa cum s-a înregistrat în ultimii ani, cu repercusiuni directe asupra nivelului de trai.

De asemenea, la fundamentarea acestuia s-a avut în vedere că pe parcursul implementării măsurilor de sprijin al sectorului construcțiilor statuate prin modificarea art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au reieșit o serie de disfuncționalități, îndeosebi cu privire la modul în care se determină cifra de afaceri pentru societățile care beneficiază de sprijin, nefiind reglementată situația societăților comerciale nou-înființate, respectiv înregistrate la registrul comerțului începând cu luna ianuarie 2019 și pentru că nu se preciza posibilitatea stabilirii unui mecanism unitar de calcul al cifrei de afaceri pe baza căreia să se aplice facilitățile fiscale.

Față de cele arătate, pârâtul Ministerul Sănătății apreciază că ordinele contestate au fost emise cu respectarea strictă a actului normativ pe care s-au încheiat, neaducând niciun fel de adăugire la lege, ci doar explicitând ceea ce a fost statuat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2019 cu privire la măsurile de sprijin pentru sectorul construcțiilor la nivel național.

În drept, a invocat art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă, Legea nr. 95/2006, H.G. nr. 144/2010, Codul fiscal, Legea nr. 554/2004.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

3. Aspecte procedurale La data de 7.10.2024 reclamanta a depus o precizare de acțiune, care a fost comunicată pârâților (f. 84-86, vol. IV).

Prin concluziile scrise depuse la data de 6.11.2024, reclamanta a precizat că îndreaptă o eroare de dactilografiere, constând în numărul unuia dintre ordinele atacate, strecurată în cererea de chemare în judecată, acestea fiind comunicate pârâților (f. 126-133).

La termenul din data de 7.10.2024 au fost soluționate excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinările depuse, motivele pentru care au fost respinse fiind expuse în încheierea de ședință (f. 113-114, vol. IV).

4. Soluția pronunțată Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Reclamanta

Romania - S.R.L. a fost supusă unei inspecții fiscale în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere nr. 273 din 23.05.2023, prin care au fost stabilite obligații fiscale principale suplimentare în sumă de 12.170.079 lei, cu motivarea că, în perioada 1.12.2020-30.06.2022, societatea a aplicat eronat facilitățile fiscale din sectorul construcții, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 60 pct. 5 lit. d) și e) din Codul fiscal coroborate cu prevederile ordinelor comune emise de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu privire la modelul, conținutul, modalitățile de depunere și gestionare a Declarației 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.

În esență, s-a stabilit că societatea nu a îndeplinit condiția referitoare la realizarea unei cifre de afaceri din activități în sectorul construcții în limita a cel puțin 80% din cifra de afaceri totală, în calculul procentului fiind avută în vedere doar activitatea în construcții desfășurată pe teritoriul României, precum și faptul că facilitatea a fost acordată eronat pentru salariații care au fost detașați în străinătate pentru prestarea serviciilor în construcții.

Prin acțiunea dedusă judecății în prezentul dosar, reclamanta solicită anularea în parte a ordinelor comune emise de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, având nr. 1.942/979/819/2020, nr. 2.814/1.536/1.806/2020, nr. 203/207/188/2021 și nr. 152/153/375/2022, avute în vedere de organul fiscal la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare prin decizia de impunere mai sus menționată, a cărei anulare face obiectul Dosarului nr. 412/35/2023 al Curții de Apel Oradea.

Astfel, prin ordinele comune emise de pârâți, având nr. 1.942/979/819/2020 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 21.05.2020), nr. 2.814/1.536/1.806/2020 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 29.10.2020), nr. 203/207/188/2021 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19.02.2021) și nr. 152/153/375/2022 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17.02.2022), pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și gestionare a „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“, sub aspectul facilităților fiscale pentru domeniul construcțiilor, prevăzute de art. 60 pct. 5, art. 138^1 și art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220^3 alin. (2) din Codul fiscal, s-a stabilit că:

Facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României.

Norma este cuprinsă în Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor din secțiunea B a anexei nr. 1.2 - Anexa asigurat din anexa nr. 6 a fiecărui ordin, reglementarea, ce are un caracter continuu, aplicându-se începând cu veniturile aferente lunii aprilie 2020 și până la veniturile aferente lunii august 2022 inclusiv, conform Ordinului comun nr. 1.667/2.194/772/4.079/2022 din 19.09.2022.

Prin ordinele nr. 203/207/188/2021 și nr. 152/153/375/2022 s-au prevăzut și următoarele dispoziții, în cadrul notei din secțiunea A a anexei nr. 1.1 - Anexa angajator din anexa nr. 6 a fiecărui ordin:

Potrivit prevederilor Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcții prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale realizate din întreaga activitate.

Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în România, în scopul realizării de produse și prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidență al beneficiarilor.

Pentru stabilirea ponderii de cel puțin 80% din cifra de afaceri totală, care reprezintă condiție pentru acordarea facilităților fiscale în domeniul construcțiilor, raportarea se va face la anul calendaristic.

Ordinele atacate reprezintă acte de reglementare secundară, respectiv acte administrative cu caracter normativ, emise în executarea unui act normativ de reglementare primară, respectiv a Codului fiscal adoptat prin Legea nr. 227/2015.

Art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, care cuprinde facilitatea fiscală în sectorul construcțiilor și în executarea căruia au fost adoptate și normele a căror anulare se solicită, prevede următoarele (forma în vigoare în perioada 1.01.2020-18.07.2022, articolul fiind modificat prin OG nr. 16/2022, în vigoare din 19.07.2022):

Articolul 60

Sunt scutiți de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili:

5. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) angajatorii desfășoară activități în sectorul construcții care cuprind:

b) angajatorii realizează cifră de afaceri din activitățile menționate la lit. a) și alte activități specifice domeniului construcții în limita a cel puțin 80% din cifra de afaceri totală. Pentru societățile comerciale nou-înființate, respectiv înregistrate la registrul comerțului începând cu luna ianuarie a anului 2019, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea, iar pentru societățile comerciale existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an se consideră ca bază de calcul cifra de afaceri realizată cumulat pe anul fiscal anterior. Pentru societățile comerciale existente la data de 1 ianuarie al fiecărui an care au avut o cifră de afaceri din activitățile menționate la lit. a) realizată cumulat pe anul fiscal anterior de peste 80% inclusiv, facilitățile fiscale se vor acorda pe toată durata anului în curs, iar pentru societățile comerciale existente la aceeași dată care nu realizează această limită minimă a cifrei de afaceri se va aplica principiul societăților comerciale nou-înființate. Această cifră de afaceri se realizează pe bază de contract sau comandă și acoperă manoperă, materiale, utilaje, transport, echipamente, dotări, precum și alte activități auxiliare necesare activităților menționate la lit. a). Cifra de afaceri va cuprinde inclusiv producția realizată și nefacturată;

c) veniturile brute lunare din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea, sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi de minimum 3.000 lei lunar. Scutirea se aplică pentru sumele din venitul brut lunar de până la 30.000 lei, obținut din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice. Partea din venitul brut lunar ce depășește 30.000 lei nu va beneficia de facilități fiscale;

d) scutirea se aplică potrivit instrucțiunilor la ordinul comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii și justiției sociale și al ministrului sănătății prevăzut la art. 147 alin. (17), iar Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate reprezintă declarație pe propria răspundere pentru îndeplinirea condițiilor de aplicare a scutirii;

e) mecanismul de calcul al cifrei de afaceri prevăzut la lit. b), în vederea aplicării facilității fiscale, se va stabili prin ordin al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care se va publica pe site-ul instituției

Astfel, conform Codului fiscal, una dintre condițiile pentru acordarea facilității fiscale constă în realizarea de către angajator a unei cifre de afaceri din activitățile în sectorul construcții și alte activități specifice domeniului construcții în limita a cel puțin 80% din cifra de afaceri totală, fără a se prevedea că vor fi avute în vedere exclusiv veniturile din activitatea în domeniul construcții desfășurată pe teritoriul României.

De asemenea, Codul fiscal stabilește că facilitatea se acordă contribuabililor persoane fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor, fără a stabili limitări sau excluderi de venituri în raport cu locul efectiv al desfășurării activităților pentru care sunt acordate.

În drept, se reține că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, iar art. 77-78 din același act normativ stabilesc că ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, trebuind să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și neputând conține soluții care să contravină prevederilor acestora.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 498/2018 sa reținut că „Relațiile sociale sunt reglementate primar prin legi/ordonanțe de urgență/ordonanțe, în timp ce actele administrative cu caracter normativ pot organiza punerea în executare sau executarea acestora, după caz, fără ca ele însele să fie izvor primar de drept. Reglementarea unor norme primare în corpul unui act de reglementare secundară reprezintă o contradicție în termeni. Astfel, acest din urmă act trebuie să se limiteze strict la organizarea punerii în executare sau la executarea dispozițiilor primare, și nu să reglementeze el însuși astfel de dispoziții. De aceea, actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniștrilor, nu pot, prin conținutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituție], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului [art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010], după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/ completarea însăși a legii (paragraful 57).

În jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că actele normative trebuie să fie emise cu respectarea competenței constituționale și legale a organului emitent și cu respectarea actelor normative cu forță juridică superioară, întrucât orice sistem de drept se bazează pe principiul ierarhiei normelor cuprinse în actele normative, care se referă la structura piramidală a normelor juridice, în vârful căreia se află legea fundamentală (Decizia nr. 1.801/30.03.2023, nr. 679/8.02.2023).

În consecință, raportat la aceste considerente de drept și având în conținutul dispozițiilor contestate și al celor în executarea cărora au fost emise, în mod corect susține reclamanta faptul că prin reglementările cuprinse în ordinele nr. 1.942/979/819/2020, nr. 2.814/1.536/1.806/2020, nr. 203/207/188/2021 și nr. 152/153/375/2022, potrivit cărora „pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României“ și „facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României“, se adaugă, respectiv se modifică Codul fiscal, act normativ primar și de rang superior, încălcânduse principul ierarhiei actelor normative, cuprins în art. 4 alin. (3), art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Instituirea prin ordinele în discuție a unor cerințe pentru acordarea facilității fiscale diferite ca și conținut (și anume, mai restrictive) față de cele stabilite prin legea în executarea căreia au fost emise (respectiv Legea nr. 227/2015) determină nelegalitatea lor, întrucât au fost stabilite cu nesocotirea principiul ierarhiei actelor normative, cuprins în art. 4 alin. (3), art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Curtea reține că prevederile art. 60 pct. 5 lit. d) și e) din Codul fiscal nu îndreptățesc la adăugarea, prin ordine - acte de reglementare secundară, la condițiile menționate la lit. a)-c) ale aceleiași norme, așa cum în fapt s-a întâmplat, întrucât printr-un atare procedeu se ajunge tot la încălcarea principiului ierarhiei actelor normative.

Deși corectă susținerea pârâtului

Ministrul Finanțelor Publice, în sensul că prin ordine se pot clarifica/explicita aspecte în legătură cu aplicarea unor dispoziții din acte normative de rang superior în diverse situații dintre cele care pot apărea în practică, totuși, acestea trebuie să se circumscrie conținutului normei în executarea sau aplicarea căreia sunt emise, fără a cuprinde soluții care să contravină prevederilor acesteia, potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000. Or, în speță, ordinele contestate nu respectă această cerință.

Așadar, nu poate fi primită apărarea pârâților în sensul că explicitarea realizată prin ordinele a cărora anulare parțială se solicită s-a realizat în temeiul și în limitele permise de art. 60 pct. 5 lit. d) și e) din Codul fiscal.

În plus, Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri și ordinele nr. 1.942/979/819/2020, nr. 2.814/1.536/1.806/2020 au fost anulate prin Sentința nr. 3 din 5.01.2022 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 690/33/2021, definitivă prin respingerea recursului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 5.10.2023 (f. 81-125, vol. II).

Astfel, trimiterea la Ordinul nr. 239/2019 din cadrul notei din secțiunea A a Anexei nr. 1.1 - Anexa angajator din anexa nr. 6 a ordinelor nr. 203/207/188/2021 și nr. 152/153/375/2022 a rămas fără obiect, anularea normei complementare la care se face trimitere determinând anularea normei de trimitere.

În mod corect susține reclamanta că statuarea, prin sentința definitivă mai sus menționată, a faptului că modul de calcul al cifrei de afaceri, stabilit prin ordinele anulate, derogă de la art. 60 alin. (1) pct. 5 din Codul fiscal se bucură de putere de lucru judecat și se impune a fi valorificată în cauză, în soluționarea cererii de anulare a unei dispoziții similare din ordinele comune emise de pârâți - nr. 203/207/188/2021 și nr. 152/153/375/2022, raportat la prevederile art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește apărarea pârâților în sensul că scopul facilităților fiscale în discuție, introduse prin OUG nr. 114/2018, a fost de a atrage și menține forța de muncă în România pentru sectorul prioritar - construcții, instanța reține faptul că o astfel de împrejurare nu poate justifica, având în vedere conținutul în art. 60 pct. 5 din Codul fiscal și dispozițiile art. 4 alin. (3), art. 7778 din Legea nr. 24/2000, introducerea printr-un act de reglementare secundar a unor cerințe noi și suplimentare față de cele stabilite prin lege pentru acordarea facilității.

În concluzie, instanța reține caracterul întemeiat al acțiunii deduse judecății, aspectele de nelegalitate mai sus reținute făcând inutilă analizarea și a celorlalte critici invocate de reclamantă.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta

România - S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, va anula în parte ordinele comune emise de pârâți nr. 1.942/979/819/2020, nr. 2.814/1.536/1.806/2020, nr. 203/207/188/2021 și nr. 152/153/375/2022, în ceea ce privește mențiunea „Facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României“, cuprinsă în Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor, din secțiunea B a anexei nr. 1.2 - Anexa asigurat din anexa nr. 6 a fiecărui ordin, iar ordinele comune emise de pârâți nr. 203/207/188/2021 și nr. 152/153/375/2022, în ceea ce privește nota din secțiunea A a anexei nr. 1.1 - Anexa angajator din anexa nr. 6 a fiecărui ordin, referitoare la modul de determinare a ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții.

Nu se acordă cheltuieli de judecată, întrucât reclamanta, care a câștigat procesul, a precizat că le va solicita pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta

ROMANIA - S.R.L., cu sediul social în

, înregistrată în registrul comerțului cu nr.

, având CUI

, cu sediul procesual ales în

la SPA

, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, sectorul 5, Bd. Libertății nr. 16, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cu sediul în București, sectorul 1, str. Dem I. Dobrescu nr. 2-4, și Ministerul Sănătății, cu sediul în București, sectorul 1, str. Cristian Popișteanu nr. 1-3.

Anulează în parte ordinele comune emise de pârâți nr. 1.942/979/819/2020, nr. 2.814/1.536/1.806/2020, nr. 203/207/188/2021 și nr. 152/153/375/2022, în ceea ce privește mențiunea „Facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României“, cuprinsă în Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor din secțiunea B a anexei nr. 1.2 - Anexa asigurat din anexa nr. 6 a fiecărui ordin.

Anulează în parte ordinele comune emise de pârâți nr. 203/207/188/2021 și nr. 152/153/375/2022, în ceea ce privește nota din secțiunea A a anexei nr. 1.1 - Anexa angajator din anexa nr. 6 a fiecărui ordin, referitoare la modul de determinare a ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții.

Fără cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi solicitate pe cale separată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Oradea.

Pronunțată în data de 2 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei.