ÎNCHEIERE nr. 0/2013

ÎNCHEIERE din 26 iunie 2012 privind soluționarea cererilor de apel formulate de apelantele Asociația pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva hotărârii arbitrale din data de 3 octombrie 2011

Curtea constituită din: Președinte - Melania Stanciu Judecător - Bianca Antoaneta Scrob Grefier - Mihaela Lăcătușu Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelantele Asociația pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva hotărârii arbitrale din data de 3 octombrie 2011, emisă de Completul de arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 24 octombrie 2011. CURTEA, În aceeași componență și având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a dispune amânarea pronunțării cauzei. DISPUNE: Amână pronunțarea cauzei la data de 3 iulie 2012. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2012. PREȘEDINTE,

MELANIA STANCIU Judecător, Bianca Antoaneta Scrob Grefier, Mihaela Lăcătușu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 august 2013