ÎNCHEIERE nr. 0/2013

Dosar nr. 7.576/2/2011 Curtea constituită din: Președinte - Georgeta Stegaru Judecător - Andreea Vasile Grefier - Elena Dana Ciobanu Pe rol se află judecarea cererii de apel formulate de apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva Hotărârii arbitrale din data de 11 iulie 2011, pronunțată de Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în Dosarul de arbitraj nr. 2/2011, în contradictoriu cu intimata Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA). La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta prin avocat Gheorghe Crăcea, cu delegație la dosar, și intimata prin avocat Roata Alexandru Palade, cu Împuternicire avocațială nr. 464.518 din 10 noiembrie 2011, aflată la fila 64 din dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că apelanta a depus la dosar înscrisuri, cu opis, înregistrate la data de 20 iunie 2012, după care, părțile, reprezentate, arată că nu au alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor. Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel. Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței arbitrale din data de 11 iulie 2011, pentru următoarele motive: Primul motiv de apel se referă la drepturile ce fac obiectul metodologiei, și anume la dreptul de reproducere și distribuire, nu la dreptul de reproducere sau distribuire, astfel cum eronat a stabilit completul arbitral. Apreciază irelevantă cauzei analiza pe care intimata o face în legătură cu prezumția epuizării dreptului de distribuție ce este condiționată de autorizarea în prealabil a primei vânzări. Tocmai metodologia trebuie să urmărească autorizarea primei vânzări realizată de producător. Art. 14^1 alin. 2 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că dreptul de distribuire se plătește o singură dată, de către o singură persoană, după care se epuizează și nu cum sugerează intimata, de fiecare distribuitor în parte. Susținerile intimatei sunt neîntemeiate și neconforme cu scopul urmărit de metodologie, aceleași concluzii având și față de soluția completului de arbitraj. Invocă Decizia CAB nr. 161A/2010 privind încălcarea principiului relativității. Prin folosirea noțiunii de "utilizatori" în accepțiunea apelantei se va produce lărgirea sferei persoanelor, cărora metodologia le este aplicabilă, la persoane care nu au participat la negociere sau la arbitraj și cărora în fapt metodologia nu li se adresează. Față de caracterul relativ al procedurii negocierii și, respectiv al celei de arbitraj, nu poate fi primită o astfel de concluzie, a obligativității dispozițiilor metodologiei și față de alte persoane, străine de raportul juridic astfel creat. Al doilea motiv de apel se referă la definițiile noțiunilor de "produse premium", "buget" și "solduri". Completul de arbitraj a stabilit două condiții, respectiv condiția gratuității produsului premium și nemajorarea prețului produsului sau serviciului promovat. Pentru a respecta cele două condiții, DVD-ul premium atașat produsului sau serviciului promovat ar trebui să aibă o valoare inferioară acestuia, astfel încât costul de producție să poată fi asimilat/acoperit și suportat din prețul produsului ori serviciului promovat. Al treilea motiv de apel se referă la faptul că atât completul de arbitraj, cât și intimata au dat o interpretare eronată noțiunii de PPD, în raport de care se calculează remunerația corespunzătoare unui produs standard. Susține că prețul vizat de PPD este cel stabilit de producător în relația sa comercială cu distribuitorul. Cum acești intermediari pot cumpăra de la producător cantități mari ori cantități mai mici, unde prețul este mai mare, pentru a asigura o bază de calcul echitabilă, părțile au plecat de la ipoteza ca remunerația să fie stabilită în raport de cel mai mare preț. Al patrulea motiv de apel, privind remunerația minimă aferentă produselor premium, arată că atât timp cât remunerația autorilor este raportată la veniturile producătorilor de videograme, nu se poate vorbi despre o nesocotire a intereselor autorilor în favoarea altor persoane. Susține că din aprecierile completului de arbitraj, potrivit cărora produsul premium este în realitate produsul principal, iar din prisma acestui fapt autorul ar trebui asigurat cu o remunerație minimă raportată la prețul de vânzare către public, rezultă că aceasta a fost într-o gravă eroare și nu a interpretat corespunzător elementele de fapt și de drept ale cauzei. Apreciază că remunerația minimă nu trebuie să devină o formă de constrângere a producătorului, prin exercitarea unei presiuni asupra prețului practicat de acesta și nici nu trebuie să substituie remunerația procentuală. Depune la dosar concluzii scrise. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței și facturii fiscale nr. 671.624/2012, pe care le depune la dosar. Intimata, prin avocat, solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat. Susține că metodologiile adoptate potrivit procedurii stabilite de Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare, sunt opozabile erga omnes și nu doar părților în proces. Invocă dispozițiile Convenției de la Berna, care recunoaște autorilor operelor artistice dreptul exclusiv de a autoriza reproducerea acestor opere, în orice mod și sub orice formă. Singurele excepții derogatorii de la caracterul exclusiv al dreptului patrimonial de autor, consfințit de Convenția de la Berna, sunt prevăzute în mod expres și derogatoriu la art. 11 bis. De asemenea, invocă art. 2 lit. f) din Legea nr. 8/1996, care specifică în mod expres că distribuitorul este obligat să obțină autorizație și să plătească remunerațiile numai în cazul în care dreptul de distribuire nu ar fi fost epuizat. Susține că indiferent de prevederile metodologiei, în cazul în care dreptul de distribuire nu ar fi fost epuizat, orice persoană, indiferent de calitatea acesteia, are obligația legală de a obține autorizația autorului pentru vânzarea reproducerii operei și de a plăti remunerația. Cu privire la temeinicia și nelegalitatea criticilor aduse definirii produselor premium, arată că prin contractul încheiat cu reviste/ziare, producătorii de videograme au dreptul și capacitatea să includă o clauză contractuală privitor la modalitatea de distribuire a acestora, cum prevede metodologia. Arată că este nefondată susținerea că nu ar avea mijloace. Arată că neîntemeiate sunt și criticile definirii prin metodologie a bazei de calcul al remunerațiilor. Potrivit propunerii UPFR, 350 de exemplare pot reprezenta întregul tiraj, astfel că în această situație autorul va fi privat integral de drepturile sale. În ceea ce privește criticile privitoare la remunerațiile minime stabilite prin metodologia adoptată prin hotărâre arbitrală, stabilirea remunerației minime are rolul de a asigura autorilor dreptul la o remunerare echitabilă în toate cazurile în care acest nivel nu ar fi atins prin aplicarea remunerației procentuale. De asemenea, solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. CURTEA, având nevoie de timp pentru a delibera, DISPUNE: Amână pronunțarea în cauză la data de 28 iunie 2012. Pronunțată în ședința publică de la data de 21 iunie 2012. PREȘEDINTE,

GEORGETA STEGARU Judecător, Andreea Vasile Grefier, Elena Dana Ciobanu ÎNCHEIERE Ședința publică din data de 28 iunie 2012 CURTEA, în aceeași constituire și pentru aceleași motive, DISPUNE: Amână pronunțarea în cauză la data de 5 iulie 2012. Pronunțată în ședința publică de la data de 28 iunie 2012. PREȘEDINTE,

GEORGETA STEGARU Judecător, Andreea Vasile Grefier, Elena Dana Ciobanu ÎNCHEIERE Ședința publică din data de 5 iulie 2012 CURTEA, în aceeași constituire și pentru aceleași motive, DISPUNE: Amână pronunțarea în cauză la data de 9 iulie 2012. Pronunțată în ședința publică de la data de 5 iulie 2012. PREȘEDINTE,

GEORGETA STEGARU Judecător, Andreea Vasile Grefier, Elena Dana Ciobanu