ORDIN nr. 1182 din 27 iunie 2016
ORDIN nr. 1.182 din 27 iunie 2016 privind aprobarea Planului de management și a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0289 Coridorul Drocea-Codru Moma
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 784/A din 26 octombrie 2016 privind admiterea apelurilor formulate împotriva Hotărârii arbitrale nr. l din 15 februarie 2016
Dosar nr. 2.013/2/2016
Data emiterii: 11 noiembrie 2016
CĂTRE
OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
Adresa: București, Calea Victoriei nr. 118, etajele 4-5, sectorul 1
Având în vedere cererea formulată de UPFR, potrivit Rezoluției instanței din data de 11 noiembrie 2016, conform art. 131 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, vă aducem la cunoștință că prin Decizia civilă nr. 784A din 26 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.013/2/2016 de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, au fost soluționate apelurile formulate de apelanții-reclamanți Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - U.P.F.R. și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - C.R.E.D.I.D.A.M. și de apelanții-pârâți Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România - C.O.T.A.R. și Federația Patronatelor din Turismul Românesc - F.P.T.R. împotriva Hotărârii arbitrale nr. l din 15 februarie 2016, în contradictoriu cu intimații-pârâți Federația Patronală a Rețelelor de Comerț - F.P.R.C., Federația Industriei Hoteliere din România - F.I.H.R., S.C. Altex România - S.R.L., S.C. OMV Petrom Marketing - S.R.L., S.C. DEDEMAN - S.R.L., dispunându-se următoarele: Admite apelurile formulate împotriva Hotărârii arbitrale nr. l din 15 februarie 2016
Schimbă parțial hotărârea arbitrală apelată, după cum urmează:
METODOLOGIA privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor, interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie
1. Prin utilizator, în sensul prezentei metodologii, se înțelege persoana fizică autorizată (PFA, ÎI etc.) sau persoana juridică care, în cadrul activității sale comerciale, deține ori folosește cu orice titlu (drept de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere, comodat, concesiune, leasing etc.) spații închise sau deschise, în care realizează acte de comunicare publică, în sensul în care această noțiune este definită de Legea nr. 8/1996, atunci când comunicarea publică are ca obiect fonograme sau prestații artistice din domeniul audiovizual. Utilizatorii care comunică public fonograme sau reproduceri ale acestora, precum și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual au obligația ca înaintea oricărei utilizări să obțină autorizația-licență neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remunerațiilor prevăzute în tabelele din prezenta metodologie.
Utilizatorul are obligația de a obține din partea organismelor de gestiune colectoare ale drepturilor artiștilor interpreți sau executanți - Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - C.R.E.D.I.D.A.M., respectiv ale producătorilor de fonograme - Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - U.P.F.R., conform reglementărilor legale în vigoare, autorizații-licențe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, anterior începerii activității de comunicare publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul plății unei remunerații, indiferent de durata efectivă a comunicării publice.
Se consideră utilizare pentru proba tehnică de suporturi sau aparate utilizarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în prezența clientului care a solicitat o astfel de testare, prin intermediul unui aparat audio și/sau audiovideo oferit spre vânzare și supus testării. Nu reprezintă probă tehnică, ci utilizare în scop ambiental a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual menținerea în stare de funcționare a unuia sau mai multor aparate în incinta unității comerciale ori în afara acesteia. Pentru proba tehnică nu se datorează remunerație.
Eliberarea autorizației-licență neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual se solicită de către utilizator cu cel puțin 3 zile calendaristice anterior începerii activității.
Pentru eliberarea autorizațiilor-licență neexclusivă sau pentru determinarea cuantumului remunerațiilor datorate, organismele de gestiune colectivă colectoare, desemnate conform reglementărilor în vigoare, pentru drepturile artiștilor interpreți ori executanți și ale producătorilor de fonograme solicită utilizatorului, iar utilizatorul este obligat să pună la dispoziția acestora, în termen de 10 zile de la solicitare, copii conforme ale următoarelor documente:
a) certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului (pentru persoanele juridice), respectiv documentul de autorizare a persoanei fizice autorizate (PFA, ÎI, orice formă de organizare a persoanelor fizice etc.);
b) orice document justificativ din care să reiasă suprafața în care se difuzează fonograme/prestații artistice în domeniul audiovizual;
c) certificatul de clasificare emis de Autoritatea Națională pentru Turism sau de către autoritatea competentă ori dovada depunerii dosarului de clasificare (în cazul structurilor de primire cu destinație de cazare turistică) și anexele la acesta;
d) certificatele de clasificare a mijloacelor de transport de persoane deținute cu orice titlu, licențele de transport, eliberate pentru fiecare mijloc de transport deținut, contractele de atribuire în gestiune delegată a serviciilor de transport în regim de taxi sau de închiriere (în cazul transportatorilor autorizați).
2.4.
Autorizația-licență neexclusivă se eliberează pentru o perioadă de 3 luni/6 luni/12 luni calendaristice sau pentru o perioadă sezonieră specificată de utilizator, putând fi prelungită pe perioade succesive condiționat de plata remunerației datorate. Autorizația-licență neexclusivă se eliberează în baza declarației pe propria răspundere a utilizatorului (reprezentant legal sau împuternicit) ori a contractului încheiat între utilizator și organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți, respectiv între utilizator și organismul de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor de fonograme în vederea obținerii autorizației-licență neexclusivă.
Autorizația-licență neexclusivă pentru utilizarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în scop lucrativ, în cadrul activităților enumerate la pct. I1 din tabelul de mai jos, cuprinzând valoarea remunerațiilor cuvenite din utilizarea muzicii în regim ambiental, se eliberează pentru fiecare eveniment/manifestație/spectacol/ turneu/campanie sau altă activitate asimilată acestora.
2.5.
Autorizația-licență neexclusivă este valabilă doar pentru spațiile sau activitățile declarate de utilizator ori pentru care s-a încheiat contract/convenție în vederea obținerii autorizației-licență neexclusivă, pe durata prevăzută de autorizația-licență neexclusivă, iar dovada prelungirii autorizației se face doar cu documentele de plată a remunerației echitabile datorate potrivit prezentei metodologii pentru toate perioadele ulterioare expirării termenului prevăzut în autorizație.
2.6.
Autorizația-licență neexclusivă este nominală și nu poate fi transmisă unui terț prin sublicențiere.
2.7.
Încetarea valabilității autorizației-licență neexclusivă, ca urmare a încetării activității, a suspendării temporare a activității desfășurate de utilizator sau a încetării comunicării publice a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, operează în condițiile în care, cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de încetarea ori suspendarea temporară a activității sau a încetării comunicării publice, utilizatorul comunică organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți, respectiv ale producătorilor de fonograme care au eliberat autorizația-licență neexclusivă o declarație pe propria răspundere, semnată și ștampilată de reprezentantul legal al utilizatorului, care atestă data încetării ori a suspendării temporare a activității desfășurate sau a încetării comunicării publice. Când încetarea activității, suspendarea temporară a activității sau încetarea comunicării publice a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual este consecința intervenției unui caz de forță majoră, utilizatorul are obligația să comunice declarația sus-menționată în termen de 48 de ore de la intervenirea cazului de forță majoră. În cazul în care utilizatorul nu înaintează declarația pe propria răspundere privind încetarea, suspendarea temporară a activității sau încetarea comunicării publice a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, acesta datorează în continuare remunerațiile stabilite prin prezenta metodologie, conform autorizației-licență neexclusivă, fără a putea invoca o eventuală încetare a comunicării publice.
În cazul în care utilizatorul a achitat în avans remunerația pentru spații în care ulterior și-a încetat comunicarea publică și acest fapt a fost comunicat către organismul de gestiune colectivă în condițiile alin. 1, remunerația corespunzătoare acestei perioade va fi restituită utilizatorului.
2.8.
În cazul în care se constată că informațiile din declarația dată pe propria răspundere de către utilizator sau furnizate de acesta la momentul încheierii contractului, în condițiile art. 2.4 alin. 2, nu sunt conforme cu realitatea și informațiile reale sunt de natură să majoreze cuantumul remunerației stabilit pe baza declarației sale, utilizatorul datorează triplul sumei cu care se majorează remunerațiile, conform art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996.
3.1.
Pentru utilizarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, utilizatorii au obligația de a achita remunerația în cuantumul prevăzut în tabelele ce fac parte integrantă din prezenta metodologie, la care se adaugă TVA.
3.2.
Remunerația datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental se plătește trimestrial/semestrial/anual până cel târziu în ultima zi anterioară perioadei pentru care se achită. În mod excepțional, utilizatorii pot plăti lunar remunerația datorată, dacă cuantumul acesteia depășește suma de 1.000 lei/lună, până cel târziu în ultima zi a lunii anterioare celei pentru care se plătește.
3.3.
Pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în scop lucrativ, utilizatorul trebuie să achite în avans, până cel târziu în ultima zi a lunii anterioare desfășurării activității, remunerația minimă, stabilită potrivit tabelelor I1, I2, I3 și I4 de mai jos. Plata remunerațiilor minime se efectuează în condițiile de la pct. 3.2.
Ulterior, utilizatorii care comunică public fonograme sau reproduceri ale acestora și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual vor achita remunerația procentuală datorată după cum urmează: – utilizatorul care desfășoară evenimente ocazionale va achita remunerația procentuală datorată conform tabelului I1 de mai jos: în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încheierii evenimentului/manifestației/spectacolului/turneului/ campaniei sau a altei activități asimilate acestora;
– utilizatorul care comunică public fonograme sau reproduceri ale acestora și/sau prestații artistice în domeniul audiovizual în spații închise ori deschise potrivit tabelelor I2, I3 și I4 de mai jos: lunar, până cel târziu în ultima zi a lunii pentru luna anterioară, pentru care aceasta este datorată.
3.4.
Pentru întârzieri la plata remunerațiilor, utilizatorii datorează penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere din sumele neachitate la scadență, aceștia fiind de drept puși în întârziere, fără a fi necesară notificarea acestora.
3.5.
Utilizatorul care comunică public fonograme sau reproduceri ale acestora și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual în scop lucrativ, conform tabelelor I1, I2, I3 și I4, este obligat să transmită lunar organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți, respectiv ale producătorilor de fonograme, până cel târziu la data de 10 a lunii următoare celei pentru care remunerația este datorată sau la sfârșitul evenimentului/manifestației/ spectacolului/turneului/campaniei sau al altei activități asimilate acestora (în cazul evenimentelor ocazionale), următoarele documente: – acte justificative cu caracter financiar-contabil pentru fiecare lună de plată (balanțe analitice, bilanțuri contabile) în vederea justificării sumelor declarate și a verificării remunerației calculate lunar;
– declarație pe propria răspundere, semnată și ștampilată de reprezentantul legal al utilizatorului, privind baza de calcul al remunerației datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în scop lucrativ, diferențiată pentru fiecare activitate specifică desfășurată în scopul comunicării publice a acestora în scop lucrativ;
– lista fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual comunicate public, în vederea repartizării corecte a remunerațiilor încasate de organismele de gestiune colectivă, conform modelului de playlist de mai jos:
Nr.
crt.
Titlul
Artist
Număr de
difuzări
Producător 1 2 3 4 5
3.6.
Baza de calcul al remunerațiilor cuvenite pentru comunicarea publică în scop lucrativ a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual din comunicarea publică în scop lucrativ o reprezintă, după caz: 1.
veniturile, mai puțin TVA, obținute din consumații și vânzarea de bilete, abonamente, programe, valoarea materialelor promoționale, sponsorizări etc., dar nu mai puțin de:
2. bugetul de cheltuieli al evenimentului/manifestației/ spectacolului/turneului/campaniei, mai puțin TVA;
3. bugetul de cheltuieli pentru campanii publicitare, promoționale sau electorale, mai puțin TVA. Remunerația nu este datorată și, dacă a fost achitată, va fi returnată, în cazul în care evenimentul/manifestația/spectacolul/ turneul/campania a fost anulat/anulată.
3.7.
Pentru utilizatorii care la data intrării în vigoare a prezentei metodologii au o licență valabilă se aplică prevederile de la art. 3.2, respectiv 3.3. Pentru remunerația achitată în avans, aferentă autorizației-licență având o durată de valabilitate de minimum 12 luni, se acordă un discount/o reducere de 5% din suma datorată pentru această perioadă, iar pentru cea aferentă autorizației-licență având o durată de valabilitate de minimum 6 luni, se acordă un discount/o reducere de 3%.
3.8.
În cazul în care utilizatorul datorează mai multe sume restante, plata efectuată va stinge datoriile în ordinea vechimii.
3.9.
În cazul în care în același spațiu se comunică public fonograme sau reproduceri ale acestora și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual atât în scop ambiental, cât și în scop lucrativ, se vor achita remunerații pentru ambele utilizări.
3.10.
În cazul utilizatorilor care organizează turnee sau evenimente, aceștia pot achita remunerațiile procentuale cuvenite la sfârșitul turneului sau al ultimului eveniment, în condițiile stabilite la art. 3.3 ultimul paragraf, după achitarea în avans a remunerației prevăzute la art. 3.3 primul paragraf.
3.11.
În situația în care un utilizator deține sau folosește mai multe spații ori desfășoară mai multe activități, remunerația se datorează distinct pentru fiecare spațiu în parte sau pentru fiecare activitate desfășurată în parte. În cazul în care există o singură sursă de sunet sau de sunet și imagine în spațiile nedelimitate din incinta unităților comerciale sau prestatoare de servicii de tip supermarketuri sau hipermarketuri, pentru zona de alimentație publică parte integrantă a activităților comerciale desfășurate de acestea, în care se comunică public fonograme de comerț/fonograme publicate în scop comercial ori reproduceri ale acestora și/sau prestații artistice audiovizuale, utilizatorul va achita o singură remunerație corespunzătoare întregii suprafețe, luând în calcul remunerația pentru activitatea cu ponderea cea mai mare.
3.12.
Pentru spații și/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme sau reproduceri ale acestora și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ fără a obține în prealabil autorizația-licență neexclusivă, acesta are obligația de a plăti către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți și ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deținut autorizația-licență neexclusivă. În situația în care cuantumul remunerației care ar fi fost legal datorată de către utilizator nu poate fi determinat, acesta datorează triplul remunerației plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeași categorie.
3.13.
În situația închirierii, subînchirierii sau a oricărui altui mod de transmitere a folosinței parțiale a unui spațiu în care are loc comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, deținătorii legali cu orice titlu ai spațiului respectiv (chiriași, locatari etc.) au obligația de a obține autorizația-licență neexclusivă și de a achita remunerația distinctă, în ipoteza realizării de acte de comunicare publică distincte de comunicarea publică ce are loc în spațiul din care face și spațiul utilizat.
4.1.
Organismele de gestiune colectoare ale drepturilor artiștilor interpreți sau executanți, respectiv ale producătorilor de fonograme, conform reglementărilor legale în vigoare, pot numi delegați pentru monitorizarea comunicării publice a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental ori lucrativ, aceștia având acces liber în spațiile închise sau deschise unde se realizează comunicarea publică, în baza legitimațiilor emise de organismele de gestiune colectivă menționate sau a altor documente doveditoare (delegație), putând utiliza echipamente de înregistrare audio și/sau video portabile. Acest drept nu absolvă utilizatorii de obligația de a declara utilizarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual anterior începerii acestei activități, precum și de a achita remunerațiile aferente în condițiile și în cuantumul stabilit prin prezenta metodologie.
4.2.
Aspectele constatate de către delegații organismelor de gestiune colectivă cu prilejul verificărilor efectuate vor fi consemnate în procese-verbale de verificare, încheiate la fața locului, putând fi însoțite de înregistrări audio/audiovideo care fac dovada comunicării publice până la proba contrară.
5.1.
Remunerațiile stabilite prin prezenta metodologie se pot modifica anual, începând cu prima lună a anului următor celui în care s-a publicat prezenta metodologie, de către organismele de gestiune a drepturilor artiștilor interpreți sau executanți, respectiv a producătorilor de fonograme, conform reglementărilor legale în vigoare, pentru o categorie de titulari de drepturi, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național.
5.2.
Aceste modificări se depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, urmând a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de 5 zile de la data depunerii.
6. Prezenta metodologie intră în vigoare începând cu luna următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
I. Activități desfășurate în regim ambiental
A
Unități de alimentație publică - restaurante, baruri, cafenele, ceainării, braserii, fast-fooduri,
rotiserii, pizzerii, shaormerii, crame, cofetării, săli de bal, săli pentru nunți și
asimilate*) **)
A1
Spații închise sau deschise situate în orașe sau stațiuni turistice
Tip încadrare
Remunerație lunară (fără TVA)
Producători de fonograme
Artiști interpreți sau
executanți pentru
fonograme
Artiști interpreți sau
executanți pentru
audiovizual
1. Suprafața până la 50 mp 26 lei 26 lei 13 lei
2. Suprafața cuprinsă între 51 și 100 mp 32 lei 32 lei 16 lei
3. Suprafața cuprinsă între 101 și 300 mp 32 lei plus 6 lei pentru
fiecare suprafață
suplimentară de până
la 50 mp 32 lei plus 6 lei
pentru fiecare
suprafață suplimentară
de până la 50 mp 16 lei plus 3 lei
pentru fiecare
suprafață suplimentară
de până la 50 mp
4. Suprafață peste 300 mp 56 lei plus 10 lei
pentru fiecare suprafață
suplimentară de până la 100 mp 56 lei plus 10 lei
pentru fiecare
suprafață suplimentară
de până la 100 mp 28 lei plus 5 lei
pentru fiecare
suprafață suplimentară
de până la 100 mp
A2
Spații închise sau deschise situate în comune și sate
Tip încadrare
Remunerație lunară (fără TVA)
Producători de fonograme
Artiști interpreți sau
executanți pentru
fonograme
Artiști interpreți sau
executanți pentru
audiovizual
1. Suprafața până la 50 mp 13 lei 13 lei 7 lei
2. Suprafața cuprinsă între 51 și 100 mp 18 lei 18 lei 9 lei
3. Suprafața cuprinsă între 101 și 300 mp 18 lei plus 5 lei pentru
fiecare suprafață
suplimentară de până
la 50 mp 18 lei plus 5 lei
pentru fiecare
suprafață suplimentară
de până la 50 mp 9 lei plus 3 lei
pentru fiecare
suprafață suplimentară
de până la 50 mp
4. Suprafață peste 300 mp 37 lei plus 8 lei pentru
fiecare suprafață
suplimentară de până la 100 mp 37 lei plus 8 lei
pentru fiecare
suprafață suplimentară
de până la 100 mp 21 lei plus 4 lei
pentru fiecare
suprafață suplimentară
de până la 100 mp
.
D
Unități de cazare - situate în orașe, stațiuni turistice, comune și sate **)
Tip încadrare
Remunerație lunară (fără TVA)
Producătorii de
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
audiovizual 1
Pensiune agroturistică, popas turistic 16 lei 16 lei 13 lei 2
Pensiune turistică, vilă turistică până la 3 stele/3 margarete inclusiv, situate în comune
și sate 16 lei 16 lei 13 lei 3
Pensiune turistică, vilă turistică până la 3
stele/3 margarete inclusiv, situate în orașe,
stațiuni 27 lei 27 lei 27 lei 4
Sat vacanță, camping, club de vacanță, bungalow,
căsuțe tip camping, ponton plutitor 16 lei 16 lei 13 lei 5
Motel, cabană, hostel situate în comune și sate 16 lei 16 lei 13 lei 6
Motel și hostel situate în orașe și stațiuni 25 lei 25 lei 25 lei 7
Pensiune turistică, vilă turistică 4-5 stele/ 4-5 margarete situate în comune și sate 50 lei 50 lei 39 lei 8
Pensiune turistică, vilă turistică 4-5 stele/4-5
margarete situate în orașe și stațiuni 65 lei 65 lei 65 lei 9
Tabere 51 lei 51 lei 41 lei 10
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat până la 3 stele (inclusiv), până la 50
spații de cazare (camere), situate în comune și
sate 40 lei 40 lei 15 lei 11
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat până la 3 stele (inclusiv), până la 50
spații de cazare (camere), situate în orașe și
stațiuni 52 lei 52 lei 52 lei 12
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 51-100
spații de cazare (camere), situate în comune și
sate 52 lei 52 lei 26 lei 13
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 51-100
spații de cazare (camere), situate în orașe și
stațiuni 64 lei 64 lei 64 lei 14
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 101-200 spații de cazare (camere), situate în
comune și sate 64 lei 64 lei 64 lei 15
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 101-200 spații de cazare (camere), situate în
orașe și stațiuni 86 lei 86 lei 86 lei 16
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat până la 3 stele (inclusiv), peste 200
spații de cazare (camere), situate în comune și
sate 64 lei plus 10 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 64 lei plus 10 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 64 lei plus 10 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 17
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat până la 3 stele (inclusiv), peste 200
spații de cazare (camere), situate în orașe și
stațiuni 86 lei plus 12 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 86 lei plus 12 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 86 lei plus 12 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 18
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 4 stele, până la 50 spații de cazare (camere), situate în comune și sate 86 lei 86 lei 86 lei 19
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 4 stele, până la 50 spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni 98 lei 98 lei 98 lei 20
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 4 stele, între 51-100 spații de cazare (camere), situate în comune și sate 98 lei 98 lei 98 lei 21
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 4 stele, între 51-100 spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni 110 lei 110 lei 110 lei 22
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 4 stele, între 101-200 spații de cazare (camere), situate în comune și sate 110 lei 110 lei 110 lei 23
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 4 stele, între 101-200 spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni 122 lei 122 lei 122 lei 24
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 4 stele, peste 200 spații de cazare (camere), situate în comune și sate 110 lei plus 15 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 110 lei plus 15 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 110 lei plus 15 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 25
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 4 stele, peste spații de cazare (camere)
situate în orașe și stațiuni 122 lei plus 18 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 122 lei plus 18 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 122 lei plus 18 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 26
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 5 stele, până la 50 spații de cazare (camere), situate în comune și sate 122 lei 122 lei 122 lei 27
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 5 stele, până la 50 spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni 134 lei 134 lei 134 lei 28
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 5 stele, între 51-100 spații de cazare (camere), situate în comune și sate 134 lei 134 lei 134 lei 29
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 5 stele, între 51-100 spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni 146 lei 146 lei 146 lei 30
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 5 stele, între 101-200 spații de cazare (camere), situate în comune și sate 146 lei 146 lei 146 lei 31
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 5 stele, între 101-200 spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni 158 lei 158 lei 158 lei 32
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 5 stele, peste 200 spații de cazare (camere), situate în comune și sate 146 lei plus 30 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 146 lei plus 30 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 146 lei plus 30 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 33
Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de
închiriat 5 stele, peste spații de cazare (camere)
situate în orașe și stațiuni 158 lei plus 35 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 158 lei plus 35 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere 158 lei plus 35 lei
pentru fiecare tranșă
suplimentară de 50
camere
E
Transporturi**)
#)
E1
Transporturi rutiere de pasageri - mijloc de transport echipat cu instalație de sonorizare, radio, TV, căști pentru
ascultare individuală, indiferent dacă sunt în regim rent a car#) sau colaborare sau leasing etc.
Tip încadrare
Remunerație lunară (fără TVA)
Producătorii de
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
audiovizual 1
Vehicul de agrement (tractor, trenuleț, remorcă,
platformă) 4 4 1 2
Autobuz, troleibuz, tramvai și microbuz utilizate
în transportul regulat de persoane urban, suburban
și interurban pe trasee sub 35 km 6 6 3 3
Autoturism până la 6 locuri utilizat în serviciul
de taxi
12 12 4 4
Autoturism până la 6 locuri utilizat în serviciul
de închiriere (rent a car)##) 12 12 4 5
Microbuz/Minibuz indiferent de numărul de locuri 15 15 4 6
Autobuz utilizat în transportul național,
interurban/interjudețean pe trasee mai mari de 35 km 18 18 5 7
Autocar utilizat în transportul național,
interurban/interjudețean pe trasee mai mici de 35 km 20 20 6 8
Autocar utilizat în transportul național,
interurban/interjudețean pe trasee mai mari de 35 km 35 35 11 9
Autocar utilizat în transportul internațional 65 65 14
E3
Transporturi feroviare de pasageri - garnitură
feroviară echipată cu instalație de sonorizare
Tip încadrare
Remunerație lunară (fără TVA)
Producătorii de
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
audiovizual 1
Tren de pasageri în trafic intern (fără vagon- restaurant; dacă are vagon-restaurant se va adăuga
suplimentar.) 30 lei 30 lei 15 lei 2
Tren de pasageri în trafic internațional (fără
vagon-restaurant; dacă are vagon-restaurant se va
adăuga suplimentar.) 41 lei 41 lei 20 lei 3
Vagon-restaurant în trafic intern 30 lei 30 lei 15 lei 4
Vagon-restaurant în trafic internațional 41 lei 41 lei 20 lei
E5
Transport aerian de pasageri - aeronavă echipată cu instalație de sonorizare, radio, TV, căști
pentru ascultare individuală
Tip încadrare
Remunerație lunară (fără TVA)
Producătorii de
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
audiovizual 1
Aeronavă de pasageri cursă internă 30 lei 30 lei 10 lei 2
Aeronavă de pasageri cursă continentală 58 lei 58 lei 21 lei 3
Aeronavă de pasageri cursă intercontinentală 114 lei 114 lei 51 lei
E7
Ambarcațiuni navale pentru transportul de agrement - dotate cu instalație de sonorizare
Tip încadrare
Remunerație lunară (fără TVA)
Producătorii de
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
audiovizual 1
Ambarcațiuni de agrement cu până la 2 locuri de dormit ##) 9 lei 9 lei 5 lei 2
Ambarcațiuni de agrement între 3-6 locuri de
dormit ##) 11 lei 11 lei 6 lei 3
Ambarcațiuni de agrement între 7-12 locuri de
dormit ##) 14 lei 14 lei 7 lei 4
Ambarcațiuni de agrement peste 12 locuri de
dormit ##) 20 lei plus 3 lei pentru
fiecare loc de dormit
suplimentar 20 lei plus 3 lei
pentru fiecare loc de
dormit suplimentar 10 lei plus 1 leu
pentru fiecare loc de
dormit suplimentar 5
Ambarcațiuni de transport pasageri capacitate până
la 50 pasageri (fără posibilități de cazare) 10 lei 10 lei 5 lei 6
Ambarcațiuni de transport pasageri capacitate
între 51-100 pasageri (fără posibilități de
cazare) 20 lei 20 lei 7 lei 7
Ambarcațiuni de transport pasageri capacitate
peste 100 pasageri (fără posibilități de cazare) 35 lei 35 lei 8 lei
E8
Transport pe cablu
Tip de instalație - dotată cu instalații
de sonorizare
Remunerație lunară (fără TVA)
Producătorii de
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
audiovizual 1
Telecabină - telegondolă 12 lei 12 lei 0 2
Spații de așteptare pentru telecabine, telegondole 20 lei 20 lei 0 3
Lifturi și ascensoare 31 lei 31 lei 0
F
Sport și agrement
F1
Stadioane, complexe sportive, săli de sport dotate cu instalații de sonorizare - spații închise sau deschise situate în
orașe, stațiuni turistice, comune și sate *) **)
Tip încadrare
Remunerație/manifestație (fără TVA)
Producătorii de
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
audiovizual
Număr de locuri (scaune) 1
Sub 1.000 locuri (scaune) 10 lei 10 lei 4 lei 2
Între 1.000-5.000 locuri 30 lei 30 lei 10 lei 3
Peste 5.000 locuri (scaune) 100 lei plus 30 lei
pentru fiecare tranșă de
până la 5.000 locuri (scaune) suplimentare 100 lei plus 30 lei
pentru fiecare tranșă
de până la 5.000
locuri (scaune)
suplimentare 50 lei plus 15 lei
pentru fiecare tranșă
de până la 5.000
locuri (scaune)
suplimentare
F2
Piscine, ștranduri, litoral, parcuri de distracții și/sau agrement, pârtii de schi și patinoare, locuri de joacă pentru
copii, săli fitness, culturism, masaj etc. - deschise publicului - dotate cu instalații de sonorizare*) **)
Tip încadreare
Remunerație lunară (fără TVA)
Producătorii de
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
audiovizual 9
Pârtie cu instalație de sonorizare 250 lei 250 lei 0 16
Sală masaj ###) 55 lei 55 lei 25 lei 17
Sală masaj (în hotel până la categoria 3 stele inclusiv) ###) 70 lei 70 lei 35 lei 18
Sală masaj (în hotel categoria 4 stele) ###) 80 lei 80 lei 40 lei 19
Sală masaj (în hotel categoria 5 stele) ###) 100 lei 100 lei 50 lei
G
Birouri și spații de producție
Tip încadreare
Remunerație lunară (fără TVA)
Producătorii de
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
fonograme
Artiștii interpreți
sau executanți pentru
audiovizual 1
Până la 30 de persoane 51 lei 51 lei 25 lei 2
Până la 100 de persoane 72 lei 72 lei 40 lei 3
Peste 100 de persoane 103 lei 103 lei 50 lei
Notă
Tarifele nu includ zona de recepție, zonele de alimentație publică din incinta unității de cazare (bar și restaurant, sală mic dejun etc.), sălile de evenimente, barurile cu program, night-cluburile sau cluburile. Acestea, precum și alte activități gen piscină, sală de fitness, săli de masaj, coafor, apel în așteptare etc. se vor achita separat, conform tabelelor din prezenta metodologie, atunci când zonele și spațiile menționate sunt în folosința altei entități juridice decât cea care realizează activitatea de cazare. Când zonele și spațiile menționate sau doar o parte din acestea sunt în folosința aceleiași entități juridice care realizează activitatea de cazare, remunerația datorată de această entitate juridică este cea corespunzătoare clasificării, numărului de camere și locației pentru activitatea de cazare, la care se adaugă 50% din remunerația datorată pentru fiecare dintre spațiile și zonele din incinta unității de cazare pe care le folosește. Pentru spațiile folosite de alte entități juridice remunerația se datorează separat și integral de aceste din urmă entități juridice, conform tabelelor din prezenta metodologie.
. #) În cazul oricărui tip de transport menționat în tabel, dacă tariful practicat de transportator este impus de o autoritate publică centrală sau locală sau dacă transportatorul practică tariful minim acceptat de o autoritate publică, remunerația datorată reprezintă 50% din cuantumul înscris în tabel, cu excepția cazului în care transportatorul primește subvenții de la autoritatea respectivă pentru a-și desfășura activitatea în condițiile practicării tarifului impus. ##) Remunerația este datorată doar în măsura în care autovehiculul sau ambarcațiunea sunt puse la dispoziția consumatorului împreună cu personal de deservire (șofer/personal navigant). ###) Remunerația nu este datorată când în cadrul salonului de masaj se efectuează doar masaj terapeutic sau de recuperare realizat pe baza prescripției medicale și de către personal calificat pentru acest tip de masaj. Atunci când în cadrul salonului se realizează atât masaj terapeutic sau de recuperare, pe bază de prescripție medicală, de personal calificat, cât și masaj realizat la cererea clientului, fără prescripție medicală, dacă timpul alocat masajului terapeutic reprezintă cel puțin 20% din programul de lucru al salonului, remunerația datorată reprezintă 50% din cuantumul înscris în tabel. Dovada realizării masajului terapeutic în cadrul salonului se face cu trimiterile medicale, care se păstrează de către utilizator timp de 3 ani și 6 luni și se trimit lunar, în copie, prin e-mail organismului de gestiune colectivă.»
Înlătură din cuprinsul metodologiei menționarea numelui organismelor de gestiune colectivă (U.P.F.R. și C.R.E.D.I.D.A.M.).
Menține restul dispozițiilor hotărârii arbitrale apelate.
Respinge cererea de obligare la cheltuieli de judecată formulată de U.P.F.R. și C.R.E.D.I.D.A.M.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2016.
Considerentele deciziei vă vor fi comunicate după redactare. Având în vedere acest aspect, facem precizarea că în cuprinsul dispozitivului titlul și textul metodologiei cu modificările dispuse au fost redate integral, tabelul cuprinde doar literele și punctele din tabelul I la care au fost aduse modificări în raport cu hotărârea arbitrală, iar la "Note" au fost menționate doar cea care a fost modificată, precum și cele adăugate, restul literelor și punctelor din tabele și restul notelor din hotărârea arbitrală nefiind modificate.
Vă mulțumim pentru colaborare.
Președinte,
Elena Melania Crișov
Grefier,
Marinela Valentina Bojă
ORDIN nr. 1.182 din 27 iunie 2016 privind aprobarea Planului de management și a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0289 Coridorul Drocea-Codru Moma
DECIZIE nr. 1.171 din 21 noiembrie 2016 pentru stabilirea procedurii de soluționare a litigiilor privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice
DECIZIE nr. 120 din 18 noiembrie 2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 784A din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2.013/2/2016
Acest site folosește cookie-uri. Detalii