DECIZIE nr. 520/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Oana Duță - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției și a Legii nr. 224/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, excepție ridicată de Simona Florica Nicolau și altele în Dosarul nr. 580/114/2020 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.261D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale în materia analizată, respectiv cea a drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 8 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 580/114/2020, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției și a Legii nr. 224/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției. Excepția a fost ridicată de Simona Florica Nicolau și altele într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind drepturile salariale ale personalului din sistemul de justiție, cauză aflată în faza procesuală a apelului.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin, în esență, că mecanismul eșalonării instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, care prevede plata, pe o perioadă de cinci ani, a drepturilor salariale restante, este defectuos, întrucât nu se aplică întregului personal din sistemul justiției și exclude anumite categorii de magistrați, respectiv judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și magistrații detașați la Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri.

6. Se arată că există magistrați care au beneficiat integral de plata sumelor rezultate prin aplicarea Ordinului ministrului justiției nr. 87/C/2019, în timp ce alții, aflați în situații juridice similare, sunt supuși eșalonării. Această diferență de tratament este calificată ca discriminatorie, lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă, având ca efect încălcarea dreptului de proprietate asupra creanțelor salariale, a principiului egalității și nediscriminării, a dreptului la o salarizare echitabilă și la un salariu egal pentru muncă de valoare egală, precum și a dispozițiilor privind protecția socială a muncii.

7. Se apreciază că, în cazul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019, nu poate fi identificat un scop legitim care să justifice excluderea de la aplicarea măsurii eșalonării a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a magistraților detașați în cadrul autorităților unde

ministrul justiției nu are calitatea de ordonator principal de credite, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri.

8. De asemenea, în susținerea criticilor formulate, autoarele invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei; Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunțată în Cauza Mureșanu împotriva României; Hotărârea din 27 septembrie 2005, pronunțată în Cauza SARL Amat-G și Mebaghishvili împotriva Georgiei; Hotărârea din 3 noiembrie 2009, pronunțată în Cauza Suljagić împotriva Bosniei-Herțegovina; Hotărârea din 19 decembrie 2018, pronunțată în Cauza Molla Sali împotriva Greciei; Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României.

9. În ceea ce privește motivele de neconstituționalitate extrinseci se arată că adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 nu se circumscrie exigențelor art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât nu a existat o situație extraordinară comparabilă, de exemplu, cu criza economică din anul 2008. Se subliniază, de asemenea, că măsura vizează exclusiv familia ocupațională „Justiție“, fără a privi toate categoriile socioprofesionale finanțate de la bugetul de stat, iar Guvernul nu a fost abilitat, prin Legea nr. 4/2019 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, să adopte ordonanțe în domeniul justiției, abilitarea vizând numai reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

10. Se afirmă faptul că justiția constituie un domeniu rezervat legii organice, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituție, iar Guvernul nu poate reglementa în această materie prin ordonanțe. Se menționează că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 a fost aprobată prin Legea nr. 224/2019 după încetarea efectelor acestei ordonanțe de urgență, întrucât, potrivit art. 2 din Legea nr. 4/2019, ordonanțele emise în temeiul acesteia trebuiau înaintate Parlamentului până la data de 31 ianuarie 2019, în timp ce proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 a fost transmis Parlamentului abia la 11 februarie 2019, cu depășirea termenului prevăzut.

11. În consecință, prin adoptarea Legii nr. 224/2019, Parlamentul a aprobat un act normativ care își încetase efectele, încălcându-și rolul de unică autoritate legiuitoare consacrat de art. 61 alin. (1) din Constituție. În raport cu aceste critici se solicită constatarea neconstituționalității atât a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019, cât și a Legii nr. 224/2019, de aprobare a acesteia.

12. Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019, instanța a reținut că aceasta are caracter temporar, determinat de circumstanțe excepționale, urmărind un scop legitim - asigurarea stabilității economice - și păstrând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul vizat.

13. Cu privire la Legea nr. 224/2019, instanța a reținut că, prin aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019, Parlamentul și-a exercitat rolul de unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 din Constituție. Referitor la incidența art. 115 alin. (3) a menționat că proiectul de lege a fost depus la Parlament la data de 11 februarie 2019, fără a putea fi stabilit dacă a existat o solicitare anterioară.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 12 februarie 2019, și ale Legii nr. 224/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 25 noiembrie 2019. Dispozițiile criticate au următorul cuprins: – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019:

Articolul 1

(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;

b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;

c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale.

(4) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății sumelor restante, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).

Articolul 2 — Prezenta ordonanță de urgență se aplică personalului din sistemul justiției ale cărui indemnizații de încadrare/salarii de bază se stabileau în perioada prevăzută la art. 1 alin. (1) pe baza valorii de referință sectorială din cadrul: curților de apel, tribunalelor, judecătoriilor, al celorlalte instituții pentru care

ministrul justiției este ordonator principal de credite, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, de pe lângă tribunale și de pe lângă judecătorii.

Articolul 3

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică personalului care a obținut, până la data intrării ei în vigoare, plata sumelor care fac obiectul acesteia.

– Legea nr. 224/2019: „Articol unic. - Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3 din 6 februarie 2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 12 februarie 2019.“

18. Autoarele excepției apreciază că prevederile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, astfel cum se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1), și prin prisma exigențelor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, astfel cum se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1), și prin prisma exigențelor art. 1 privind proprietatea din Primul Protocol adițional la aceeași convenție, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare și art. 115 alin. (3) privind delegarea legislativă. Deși nu sunt indicate în mod expres, din cuprinsul motivării rezultă că autoarele excepției își raportează criticile de neconstituționalitate și la dispozițiile art. 41 din Constituție, referitoare la dreptul la muncă și la protecția socială a muncii, astfel cum se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1), și prin prisma exigențelor art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora toți oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 reglementează eșalonarea, pe durata a cinci ani, a plății sumelor reprezentând drepturi salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției prin acte administrative emise de ordonatorii de credite, precum și modalitatea concretă de efectuare a acestor plăți. Ulterior, prin Legea nr. 224/2019, Parlamentul a aprobat ordonanța de urgență, menținând soluția legislativă a eșalonării. În prezenta cauză, autoarele excepției formulează critici atât de neconstituționalitate extrinsecă, vizând condițiile de adoptare a ordonanței de urgență, cât și de neconstituționalitate intrinsecă, referitoare la conținutul reglementării.

20. Curtea reține însă că asemenea critici au mai fost analizate prin Decizia nr. 61 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 11 iulie 2023, precum și prin Decizia nr. 297 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 25 august 2023, prilejuri cu care a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale criticate.

21. Astfel, cu privire la critica de neconstituționalitate extrinsecă, raportată la art. 115 alin. (4) din Constituție, prin Decizia nr. 61 din 28 februarie 2023, paragrafele 33-38, analizând pretinsa lipsă a unei situații extraordinare și urgente care să justifice adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019, Curtea a avut în vedere nota de fundamentare a actului normativ. Curtea a observat că Guvernul a invocat riscurile majore pe care plata imediată și integrală a acestor drepturi le-ar fi generat asupra bugetului Ministerului Justiției, inclusiv cu privire la asigurarea resurselor pentru buna funcționare a instituției și plata salariilor tuturor categoriilor de personal, în condițiile unui deficit de fonduri. Totodată, neplata eșalonată ar fi determinat declanșarea unor noi litigii și executări silite, implicând costuri suplimentare semnificative, atât materiale, cât și umane. Din aceste considerente, Curtea a reținut că motivele invocate de Guvern descriu o situație obiectivă, ieșită din comun, care justifică adoptarea unor măsuri imediate, pentru a preveni consecințe ce ar fi afectat grav interesul public, respectiv stabilitatea financiară și buna funcționare a sistemului judiciar. Totodată, Curtea a arătat că apariția actelor administrative ale ordonatorilor de credite pentru egalizarea drepturilor salariale nu putea fi anticipată, fiind determinată de o succesiune de acte normative, de pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, și de existența unor hotărâri judecătorești care au recunoscut unor categorii de personal drepturi salariale superioare celor acordate altor persoane aflate în situații profesionale similare, dar lipsite de astfel de hotărâri.

22. În aceste condiții, Curtea a statuat că adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 s-a realizat cu respectarea art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât au fost îndeplinite cerințele privind existența unei situații extraordinare și caracterul urgent al reglementării, motiv pentru care criticile formulate sub acest aspect au fost respinse, ca neîntemeiate.

23. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă referitoare la instituirea unor diferențe de tratament între diverse categorii de personal din justiție, prin Decizia nr. 61 din 28 februarie 2023, paragrafele 42 și următoarele, Curtea a reținut că situația extraordinară care a impus adoptarea măsurii eșalonării privea exclusiv lipsa fondurilor la nivelul Ministerului Justiției și al Ministerului Public, fără a viza Înalta Curte de Casație și Justiție ori Consiliul Superior al Magistraturii, instituții finanțate direct din bugetul de stat, prin propriii ordonatori principali de credite. În consecință, Curtea a constatat că situația acestora este, în mod obiectiv, diferită, justificând un tratament juridic distinct.

24. Cât privește critica referitoare la pretinsul tratament discriminatoriu instituit între personalul din justiție și cel din administrație, Curtea, prin Decizia nr. 101 din 27 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 21 iulie 2025, paragraful 39, a reținut că diferențele obiective dintre situațiile juridice ale celor două categorii profesionale justifică soluții legislative distincte, deoarece principiul egalității în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituție, presupune aplicarea aceluiași tratament juridic doar situațiilor comparabile, în vreme ce pentru situații diferite se impun soluții normative diferențiate (a se vedea în același sens Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).

25. Referitor la criticile de neconstituționalitate raportate la art. 41 din Constituție și la art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 61 din 28 februarie 2023, paragraful 46, că dreptul la muncă nu implică un regim juridic privilegiat pentru anumite categorii profesionale. Totodată, plata eșalonată a unor drepturi salariale nu contravine dreptului la remunerare, întrucât dispozițiile criticate prevăd atât achitarea sumelor, cât și actualizarea lor cu indicele prețurilor de consum, precum și plata dobânzii legale remuneratorii. În acest context, Curtea a invocat și Decizia nr. 75 din 7 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021, care a confirmat posibilitatea acordării dobânzii penalizatoare, pe lângă cea remuneratorie, pentru sumele salariale restante ce fac obiectul aceleiași ordonanțe.

26. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate raportate la art. 44 din Constituție și la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, prin Decizia nr. 61 din 28 februarie 2023, paragraful 47, Curtea a reținut că reglementarea contestată nu neagă existența și întinderea drepturilor salariale recunoscute, ci, dimpotrivă, constituie o garanție a respectării acestora și că, prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019, Guvernul nu a negat existența și întinderea drepturilor salariale restante stabilite prin acte administrative, ci a instituit o modalitate de executare etapizată a acestora, menită să asigure echilibrul bugetar și buna funcționare a instituțiilor din sistemul judiciar. Măsura criticată nu suprimă drepturile recunoscute, ci, dimpotrivă, garantează realizarea lor, cu actualizarea sumelor în raport cu indicele prețurilor de consum și cu acordarea dobânzii legale remuneratorii.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

28. În ceea ce privește indicarea, de către autoarele excepției, a Hotărârii din 8 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Curtea observă că aceasta a vizat neexecutarea deliberată, de către autoritățile statale, a unor hotărâri judecătorești prin care se recunoșteau drepturi salariale. Or, situația analizată este diferită, întrucât dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 nu neagă existența și întinderea drepturilor salariale recunoscute, ci stabilesc o modalitate de executare etapizată, cu garantarea actualizării și a dobânzilor legale, astfel încât nu se poate reține încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

29. Referitor la Hotărârea din 27 septembrie 2005, pronunțată în Cauza SARL Amat-G și Mebaghishvili împotriva Georgiei, și la Hotărârea din 3 noiembrie 2009, pronunțată în Cauza Suljagić împotriva Bosniei-Herțegovina, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție în situații de eșalonare arbitrară sau lipsită de fundament legal a plății unor creanțe, Curtea apreciază că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 instituie un mecanism clar, previzibil și justificat obiectiv, adoptat pentru protejarea interesului public major, ceea ce o diferențiază fundamental de cauzele menționate, astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 61 din 28 februarie 2023, paragrafele 42-44.

30. Cât privește Hotărârea din 19 decembrie 2018, pronunțată în Cauza Molla Sali împotriva Greciei, menționată de autoarele excepției pentru a argumenta existența unui tratament discriminatoriu contrar art. 14 din Convenție, Curtea constată că aceasta nu are relevanță pentru soluționarea prezentei cauze, întrucât diferențele de tratament criticate se întemeiază pe situații juridice obiectiv distincte, astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 101 din 27 februarie 2025, paragraful 39.

31. În ceea ce privește Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, prin Decizia nr. 61 din 28 februarie 2023, paragrafele 48 și 49, Curtea Constituțională a reținut că sunt aplicabile considerentele referitoare la conformitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 cu art. 115 alin. (4) din Constituție, în sensul existenței unei situații urgente și extraordinare care a justificat adoptarea acestui act normativ.

32. Distinct, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a Legii nr. 224/2019 raportată la dispozițiile art. 115 din Constituție referitoare la pretinsa depășire a termenului prevăzut în legea de abilitare, Curtea constată netemeinicia acesteia.

33. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale ( Decizia nr. 61 din 28 februarie 2023, paragraful 34; Decizia nr. 1189 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011), competența Guvernului de a emite ordonanțe are caracter special și limitat, specific unei competențe de atribuire. Aceasta se exercită sub două forme: ordonanțe simple, adoptate în temeiul unei legi de abilitare, și ordonanțe de urgență, a căror adoptare este permisă direct de Constituție. Spre deosebire de ordonanțele simple, emiterea ordonanțelor de urgență nu este condiționată de existența unei legi de abilitare, ci presupune doar respectarea exigențelor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție și, potrivit alin. (7), supunerea lor spre aprobare Parlamentului. Prin urmare, și critica de neconstituționalitate formulată sub acest aspect este neîntemeiată.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Simona Florica Nicolau și altele în Dosarul nr. 580/114/2020 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și constată că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției și ale Legii nr. 224/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale pentru unele categorii de personal din sistemul justiției sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Oana Duță