DECIZIE nr. 213/2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Ioana-Laura Paris - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Carmen Grațiana Zorzon în Dosarul nr. 2.527/325/2017/a14 al Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.981D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.286D/2021, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de municipiul Pitești, prin primar, în Dosarul nr. 1.194/109/2019 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă, și în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.206D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1), sintagma „alt complet“, din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Organizația Județeană Sălaj, în Dosarul nr. 955/84/2020*/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent învederează că la Dosarul nr. 2.286D/2021 a fost depusă de către autorul excepției o cerere de judecare în lipsă a cauzei.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.286D/2021 și nr. 3.206D/2021 la Dosarul nr. 1.981D/2021, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Criticile vizează modalitatea de aplicare a textelor referitoare la cererea de recuzare, solicitându-se Curții o interpretare a acestora, dar și o posibilă reglementare care să satisfacă exigențele autorilor, or, o astfel de solicitare excedă competențelor Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin Încheierea din 28 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.527/325/2017/a14, Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Carmen Grațiana Zorzon într-un recurs formulat împotriva unei încheieri de respingere a unei cereri de recuzare (Dosarul Curții Constituționale nr. 1.981D/2021).

9. Prin Încheierea din 22 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.194/109/2019, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de municipiul Pitești, prin primar, în cadrul apelului declarat ca urmare a respingerii cererii de recuzare formulate împotriva magistratului fondului cauzei, într-un litigiu având ca obiect pretenții (Dosarul Curții Constituționale nr. 2.286D/2021).

10. Prin Încheierea din 15 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 955/84/2020*/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1), sintagma „alt complet“, din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepția a fost invocată de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Organizația Județeană Sălaj, în cadrul recursului formulat împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de recuzare formulată împotriva magistraților fondului cauzei, întrun litigiu având ca obiect anularea hotărârii unui birou electoral de circumscripție județeană (Dosarul Curții Constituționale nr. 3.206D/2021).

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă, autorii excepției învederează, în esență, că ei ocupă o poziție inegală în raport cu judecătorii față de care a fost formulată cererea de recuzare, deoarece aceștia sunt colegi în cadrul aceleiași secții, respectiv instanțe, cu judecătorii cărora li se repartizează spre soluționare cererea de recuzare. Pentru a fi evitată încălcarea prevederilor constituționale, completul care judecă o cerere de recuzare ar trebui să fie de la o instanță superioară sau de la o instanță de același nivel, însă din altă localitate.

12. De asemenea, autorii apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale în măsura în care soluționarea cererii de recuzare este efectuată de către un complet de judecată căruia să-i fie repartizată în mod aleatoriu cererea respectivă, or, în realitate, cererea de recuzare va fi soluționată mereu de un complet prestabilit, respectiv completul imediat următor, care judecă în aceeași materie, potrivit dispozițiilor art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, caz în care principiul repartizării aleatorii a cauzelor este înlăturat definitiv, iar principiul legalității este încălcat. Așadar, sintagma „alt complet“ din cuprinsul dispoziției legale criticate este neconstituțională în măsura în care, pe de o parte, nu se înțelege că repartizarea cererii de abținere sau recuzare a unui complet de judecată trebuie să se facă unui alt complet ales aleatoriu, iar, pe de altă parte, alegerea completului cu numărul imediat următor se face în baza unui act administrativ, și nu a unei legi, înțeleasă ca ordonanță emisă de Guvern sau lege adoptată de Parlament.

13. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, autorii excepției învederează, în esență, că Parlamentul nu îi poate delega Consiliului Superior al Magistraturii sau uneia dintre secțiile sale dreptul de a emite acte normative infralegale cu privire la procedura de judecată, deoarece această procedură trebuie să fie prevăzută numai de lege, lege care trebuie să fie adoptată de Parlament.

14. Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale apreciază, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.981D/2021, că excepția invocată este neîntemeiată, iar prevederea legală criticată este în concordanță cu dispozițiile art. 16 și 21 din Constituție, deoarece prin art. 50 alin. (2) din Codul de procedură civilă este reglementată situația de excepție când cererea de recuzare se soluționează de către instanța ierarhic superioară, respectiv în imposibilitatea alcătuirii completului de judecată, excepție care este de strictă interpretare. Faptul că autoarea a uzat de cererea de recuzare, care este soluționată potrivit prevederilor art. 50 din Codul de procedură civilă și ale art. 110 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, reprezintă o dovadă a faptului că accesul liber la justiție este asigurat.

15. Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă apreciază, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.286D/2021, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, instanța face referire la jurisprudența instanței de contencios constituțional potrivit căreia recuzarea nu reprezintă o acțiune de sine stătătoare, ci o procedură integrată procesului aflat în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății.

16. Instanța apreciază că soluționarea cererii de recuzare de către completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie, reprezintă tot o modalitate de repartizare aleatorie a cererii de recuzare.

17. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază, în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.206D/2021, că textele de lege supuse controlului nu prezintă vicii de neconstituționalitate. Dispozițiile art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilesc competența de a se pronunța asupra abținerii și recuzării în favoarea instanței sesizate cu pricina în care au fost ridicate aceste incidente, însă de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate să intre judecătorul care s-a abținut ori a fost recuzat. Faptul că judecătorii sunt independenți, supunându-se numai legii, nu constituie o garanție suficientă pentru pronunțarea unei hotărâri drepte, ci mai este necesar ca ei să fie străini de pricina pe care o judecă și să nu se fi pronunțat cu privire la aceasta.

18. Referitor la dispozițiile art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanța supremă apreciază că, acolo unde legiuitorul a dorit ca stabilirea compunerii unui complet de judecată să se facă după o anumită procedură, a reglementat-o în mod expres. Face totodată referire la jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 105 din 1 februarie 2011 și Decizia nr. 369 din 30 mai 2017. Astfel, nu este contrară principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește completul competent să se pronunțe asupra incidentelor procedurale, cât timp se asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor.

19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

20. Guvernul, în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.206D/2021, apreciază că totalitatea criticilor formulate de autorul excepției nu privește evidențierea unei contradicții reale între textele de lege supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile constituționale invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normelor juridice primare și secundare, precum și, eventual, conformitatea unor dispoziții ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești cu dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Or, asemenea aspecte țin fie de interpretarea și aplicarea legii, fie de nelegalitatea unor dispoziții cuprinse în acte de reglementare secundară, fiind de competența instanțelor judecătorești, motiv pentru care Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. În subsidiar, Guvernul este de părere că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale reprezentată de Decizia nr. 1.588 din 13 decembrie 2011, Decizia nr. 105 din 1 februarie 2011 sau Decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care au următorul conținut: – Art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține. Dispozițiile art. 47 alin. (4) rămân aplicabile.“;

– Art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004: „(1) Prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilesc:

b) modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuției aleatorii și continuității;“.

24. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost abrogată la data de 16 martie 2023 de art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.104 din data de 16 noiembrie 2022. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale reprezentate de Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea apreciază că aceasta continuă să își producă efectele juridice în litigiul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

25. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și alin. (5) referitor la principiul respectării obligatorii a legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 21 alin. (1 )-( 3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 61 alin. (1) potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, art. 73 alin. (3) lit. l) referitor la reglementarea prin lege organică a organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii și a instanțelor judecătorești, art. 124 - Înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (2) referitor la stabilirea procedurii de judecată prin lege, art. 134 alin. (4) referitor la îndeplinirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a altor atribuții, stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției.

26. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 532 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 11 aprilie 2024, paragrafele 20-25, Curtea a reținut că recuzarea nu constituie o acțiune de sine stătătoare, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății. Norma criticată se circumscrie domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, este atributul exclusiv al legiuitorului. Regulile de procedură instituite prin reglementarea criticată se justifică prin intenția legiuitorului de a împiedica tergiversarea nejustificată a înfăptuirii actului de justiție, ceea ce contribuie la respectarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ținându-se seama și de interesele legitime ale celorlalte părți, nu numai de cele ale părții care a formulat cererea de recuzare.

27. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia judecarea cererii de recuzare de către înșiși colegii judecătorului recuzat nu asigură o corectă soluționare a acesteia, Curtea a reținut că relațiile de colegialitate dintre judecătorii aceleiași instanțe sau chiar din cadrul aceleiași secții nu justifică suspiciunea privind imparțialitatea judecătorilor care urmează să soluționeze cererea de recuzare îndreptată împotriva unui alt judecător și, cu atât mai puțin, nerespectarea regulilor și garanțiilor procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil. De altfel, prin Decizia nr. 464 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2005, Curtea a statuat că sistemul colegial reprezintă o problemă de organizare judecătorească referitoare la alcătuirea completelor de judecată din mai mulți judecători, așa încât nu poate fi primită critica potrivit căreia relația de colegialitate dintre judecătorii aceleiași instanțe ar constitui un veritabil impediment la soluționarea obiectivă a unei cereri de recuzare de către colegii celui recuzat. Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că nu pot fi reținute criticile privind încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției.

28. Totodată, Curtea a mai reținut că cererea de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare, legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a cererii de recuzare, iar încheierea prin care aceasta s-a respins poate fi atacată odată cu fondul, instanța superioară urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă, pe această cale fiind garantată respectarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3).

29. Curtea a mai reținut că incompatibilitatea, recuzarea și abținerea constituie incidente privind compunerea sau, după caz, constituirea instanței și sunt reglementate de norme de organizare judecătorească. Ca regulă, în privința instanței competente să soluționeze aceste incidente procedurale și a compunerii completului învestit în concret cu aceasta, art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că abținerea sau recuzarea judecătorului se hotărăște de către un alt complet al instanței din care acesta face parte, în alcătuirea căruia nu intră cel care a declarat că se abține sau cel recuzat, după caz. Interdicția participării judecătorului recuzat sau care declară că se abține la soluționarea incidentelor procedurale menționate reprezintă ea însăși o garanție a imparțialității cu care acestea vor fi rezolvate. Aspectul că abținerea și recuzarea se pot soluționa și de către instanța ierarhic superioară, în condițiile art. 50 alin. (2) din Codul de procedură civilă, constituie una dintre excepțiile la care face referire art. 124 alin. (2) din același cod, potrivit căruia „Incidentele procedurale sunt soluționate de instanța în fața căreia se invocă, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel“, abținerea și recuzarea reprezentând incidente procedurale în desfășurarea unui proces civil. Așadar, prevederile art. 50 alin. (2) din Codul de procedură civilă devin incidente numai în situația în care nu se poate alcătui un complet pentru soluționarea cererilor de abținere sau recuzare din cauza faptului că la instanța respectivă funcționează un număr insuficient de judecători, care nu permite alcătuirea completului pentru soluționarea incidentului procedural.

30. Cu privire la imparțialitate, prin Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragraful 17, Curtea a reținut că, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituție, „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“, ceea ce presupune, pe de o parte, ca activitatea de judecată să se înfăptuiască în mod obiectiv, „în numele legii“, după cum prevede art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală. Așadar, principiul imparțialității justiției constituie un corolar al principiului legalității ce caracterizează statul de drept. Pe de altă parte, principiul imparțialității presupune ca autoritățile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiția să fie neutre, iar în acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a reținut că neutralitatea este de esența justiției (a se vedea Decizia nr. 410 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.049 din 12 noiembrie 2004).

31. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 366 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 12 august 2019, paragraful 24), făcând referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. În acest context, Curtea Constituțională a subliniat că normele de procedură criticate nu trebuie interpretate în mod singular, disparat, ci trebuie avută în vedere o coroborare a acestora cu întregul cadru legislativ în materie. În acest sens sunt și prevederile art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015.

32. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004, prin Decizia nr. 169 din 8 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 18 august 2025, paragraful 21, Curtea a reținut că, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, a adoptat Legea nr. 304/2004, lege organică ce reglementează organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție. Potrivit art. 139 din Legea nr. 304/2004, prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilește, printre altele, organizarea administrativă a curților de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate și a judecătoriilor, iar instanța de contencios constituțional a constatat că regulamentul menționat nu conține dispoziții normative referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, astfel încât dispozițiile de lege criticate care dau în competența Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești nu contravin dispozițiilor art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. l) din Constituție. Prin urmare, Curtea a constatat că susținerile potrivit cărora normele legale criticate deleagă în mod neconstituțional competențele de reglementare și de legiferare din sarcina Parlamentului în cea a Consiliului Superior al Magistraturii sunt neîntemeiate, neputând fi reținută critica referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 134 alin. (4) referitor la îndeplinirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a altor atribuții, stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței Constituției.

33. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Carmen Grațiana Zorzon în Dosarul nr. 2.527/325/2017/a14 al Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, de municipiul Pitești, prin primar, în Dosarul nr. 1.194/109/2019 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Organizația Județeană Sălaj, în Dosarul nr. 955/84/2020*/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 martie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Ioana-Laura Paris