DECIZIE nr. 129/2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), ale art. 2 alin. (1) lit. a), c), p) și r) și ale art. 8 alin. (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Liviu-Nicolae Nedelea în Dosarul nr. 1.893/112/2019 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.777D/2020.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 423D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate din dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea acestora. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 423D/2021 la Dosarul nr. 1.777D/2020, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că nu se încalcă prevederile art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, întrucât legile de modificare a Legii nr. 554/2004 sunt legi organice. Nu este nesocotit nici art. 126 din Constituție, având în vedere că invocarea de către instanță în cursul procesului a unei excepții de necompetență nu atrage încălcarea vreunui drept fundamental, criticile de neconstituționalitate fiind necesar a fi raportate la texte și principii cuprinse în Legea fundamentală, iar nu la conduita instanței judecătorești.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

7. Prin încheierile din 8 octombrie 2020 și din 4 februarie 2021, pronunțate în Dosarul nr. 1.893/112/2019, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și (2), ale art. 2 alin. (1) lit. a), c), p) și r) și ale art. 8 alin. (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția a fost ridicată de Liviu-Nicolae Nedelea într-o cauză având ca obiect anularea unor dispoziții emise de Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon“ Năsăud.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că procedura legislativă prin care au fost adoptate dispozițiile legale criticate încalcă art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, care impune reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ, întrucât Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, prin care au fost modificate, respectiv introduse art. 2 alin. (1) și art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004, sunt legi ordinare, iar nu organice. Pornind de la prevederile art. 76 din Constituție, potrivit cărora legile organice se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, autorul excepției precizează, în ceea ce privește Legea nr. 262/2007, adoptată pe 19 iulie 2007, și Legea nr. 212/2018, adoptată pe 25 iulie 2018, că, din consultarea paginilor de internet ale celor două Camere ale Parlamentului, se poate observa că la datele menționate nu au avut loc ședințe ale Camerelor Parlamentului. Pe de altă parte, este de notorietate că luna iulie este lună de concedii, în care senatorii și deputații nu lucrează, astfel că, practic, cele două legi nu au fost adoptate potrivit art. 76 din Constituție.

9. Se susține că textele criticate încalcă și prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție, care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ. Or, contrar textului constituțional citat, instanța judecătorească încearcă în prezenta cauză să limiteze acest control garantat de Constituție prin invocarea unei excepții de procedură.

10. Autorul excepției precizează, de asemenea, că definițiile interesului legitim privat și a celui public cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. a), p) și r) din Legea nr. 554/2004 și condiționările reglementate în art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 atrag neconstituționalitatea acestor dispoziții legale, întrucât impun limitări nepermise, contrar Constituției și spiritului acesteia, care consacră regula verificării și sancționării nelegalității tuturor actelor administrative, cu doar unele excepții exprese. Se susține, totodată, încălcarea prin prevederile legale criticate și a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție cu privire la principiul securității juridice, în componenta referitoare la calitatea legii, și principiul legalității, prin nesocotirea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât sintagmele „interes legitim public“ și „interes legitim privat“ sunt neclare și lipsite de precizie, fiind definite incomplet în lege și creându-se astfel o incertitudine cu privire la obiectul material al legii și la zona de competență, cu consecința imposibilității aplicării acesteia. Se invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la criteriile de apreciere a calității legii, criterii ce reprezintă, totodată, o condiție a respectării principiului securității juridice.

11. Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție și neîntemeiată prin raportare la art. 126 alin. (6) și art. 52 alin. (1) din Constituție, apreciind, totodată, că susținerile autorului excepției privitoare la încălcarea normelor de tehnică legislativă sunt pur teoretice.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), ale art. 2 alin. (1) lit. a), c), p) și r) și ale art. 8 alin. (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate, respectiv introduse prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, și prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: – Art. 1 alin. (1) și (2):

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.;

– Art. 2 alin. (1) lit. a), c), p) și r):

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;

p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat;

r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice;

– Art. 8 alin. (1^1): „(1^1) Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.“

16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 52 alin. (1) care consacră dreptul persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, art. 73 alin. (3) lit. k) privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ și art. 126 alin. (6) privind garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, care impun reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ. Autorul excepției susține, pe de o parte, că Legile nr. 262/2007 și nr. 212/2018, prin care au fost modificate, respectiv introduse art. 2 alin. (1) și art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004, sunt legi ordinare, iar nu organice, și, pe de altă parte, că nu ar fi fost votate în ședințe reale ale celor două Camere ale Parlamentului, întrucât în zilele respective Parlamentul s-ar fi aflat în vacanța parlamentară reglementată de art. 66 alin. (1) din Constituție.

18. Față de aceste critici, Curtea observă că, din analiza fișelor legislative ale celor două legi, care reflectă etapele procesului legislativ parcurs de acestea, rezultă că afirmațiile autorului excepției sunt eronate. Contrar celor susținute de acesta, cele două legi au caracter organic, fiind votate cu majoritatea cerută de art. 76 alin. (1) din Constituție, în timpul sesiunilor parlamentare din anul 2007, respectiv 2018, iar nu în afara acestora, sesiuni care au fost ordinare, respectiv extraordinare, după cum se va detalia în continuare.

19. Astfel, Legea nr. 262/2007 a fost adoptată de Camera Deputaților la data de 27 februarie 2007 și de Senat la data de 28 iunie 2007, adică în timpul primei sesiuni parlamentare ordinare a anului 2007, fiind apoi promulgată de Președintele României prin Decretul nr. 733/2007 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.

20. Legea nr. 212/2018 a fost votată cu majoritatea necesară pentru o lege organică și adoptată de Camera Deputaților la data de 20 iunie 2018 (în timpul primei sesiuni parlamentare ordinare) și de Senat la data de 3 iulie 2018, în condițiile în care, prin Decizia nr. 9/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iunie 2018, președintele Senatului a convocat pentru perioada 3-19 iulie 2018 o sesiune extraordinară pe a cărei ordine de zi a figurat, printre altele, la pct. 5, și Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a altor acte normative, devenită, după promulgarea de Președintele României, Legea nr. 212/2018.

21. Din aceste informații, disponibile pe site-urile oficiale ale celor două Camere ale Parlamentului, rezultă în mod evident că este neîntemeiată critica prin raportare la dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție.

22. În ceea ce privește susținerile potrivit cărora textele de lege supuse controlului de constituționalitate ar încălca dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituție care consacră dreptul persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim și pe cele ale art. 126 alin. (6) din Constituție, care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, Curtea constată, de asemenea, că nu pot fi reținute.

23. Sub acest aspect, Curtea reține că prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, criticat în cauză, se prevede dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică într-un drept al său ori într-un interes legitim de a obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Justificarea constituțională a acestei soluții legislative rezidă în chiar dispozițiile art. 52 din Constituție, care, constituind baza constituțională a contenciosului administrativ, consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, în virtutea căruia persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. Totodată, prevederile criticate reprezintă expresia principiului constituțional al accesului liber la justiție (a se vedea, mutatis mutandis, și Decizia nr. 788 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008).

24. În ceea ce privește prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, Curtea observă că acestea stabilesc semnificația noțiunii de „persoană vătămată“, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 52 alin. (2) din Constituție, care lasă la nivelul de reglementare al legii organice stabilirea condițiilor și limitelor exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică. Pe de altă parte, dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, invocate în susținerea excepției, reprezintă reglementarea constituțională a garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ. Curtea a constatat, în jurisprudența sa ( Decizia nr. 352 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 21 iunie 2012), că din coroborarea celor două dispoziții din Legea fundamentală, respectiv art. 52 și art. 126 alin. (6), rezultă că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate potrivit căreia prevederile de lege în discuție restrâng sfera controlului pe calea contenciosului administrativ numai la acele situații în care persoanele sunt sau se consideră vătămate, de vreme ce chiar Legea fundamentală condiționează dreptul persoanei de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei de existența unei vătămări într-un drept al său ori într-un interes legitim, produse printr-un act administrativ.

25. În acest sens, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că, potrivit art. 52 alin. (1) din Constituție, pentru introducerea unei acțiuni în contencios administrativ, persoana vătămată trebuie să demonstreze încălcarea de către o autoritate publică a unui drept al său sau a unui interes legitim. Totodată, Curtea a constatat că dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituție se referă în mod expres la un drept al persoanei vătămate ca o condiție a introducerii unei acțiuni în contencios administrativ, iar în ceea ce privește interesul legitim, în concepția Constituției, acesta poate fi atât privat, cât și public (a se vedea Decizia nr. 256 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006).

26. Referitor la prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc semnificația noțiunii de „act administrativ“, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a reținut, în esență, că acestea constituie, de asemenea, expresia dispozițiilor art. 52 din Legea fundamentală (se vedea, în acest sens, Decizia nr. 193 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 2 mai 2012, și Decizia nr. 1.316 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 25 noiembrie 2010). Totodată, prevederile legale criticate nu îngrădesc controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, garantat de art. 126 alin. (6) din Constituție, și nici dreptul la un proces echitabil în materia contenciosului administrativ ( Decizia nr. 429 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 23 octombrie 2019). De altfel, Curtea reține că în cadrul unui litigiu în contencios administrativ calificarea unui anumit act ca fiind act administrativ aparține în exclusivitate instanțelor judecătorești chemate să soluționeze acel litigiu ( Decizia nr. 713 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 28 februarie 2019).

27. Curtea s-a pronunțat, în jurisprudența sa, și cu privire la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a), p) și r) din Legea nr. 554/2004, care definesc noțiunile de „persoană vătămată“, „interes legitim privat“ și „interes legitim public“, constatând că sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 52 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora condițiile și limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică. Or, Legea nr. 554/2004 - lege organică ce reglementează materia contenciosului administrativ - stabilește și definește condițiile în care se poate exercita dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

28. În fine, referitor la dispozițiile art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, prevederi legale care formează, de asemenea, obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea a statuat că acestea au menirea de a clarifica și de a stabili în ce condiții și care sunt subiectele de drept care pot invoca apărarea interesului legitim public ( Decizia nr. 66 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, sau Decizia nr. 461 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1221 din 23 decembrie 2021, paragrafele 15 și 16). Curtea a apreciat că din conținutul textului se deduce că prin acțiunea pe care o introduc la instanța de contencios administrativ persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat nu pot invoca direct „interesul legitim public“ pentru anularea unui act administrativ, ci numai în subsidiar, pe calea unor capete de cerere distincte, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat. Așadar, prin acțiunea introdusă, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat trebuie să dovedească mai întâi că a avut loc o încălcare a dreptului sau a interesului lor legitim privat, după care să susțină în sprijinul cererii și vătămarea interesului public, ce decurge din actul administrativ atacat. Prin adoptarea textului criticat, legiuitorul a urmărit să „paralizeze“ așa-numitele „acțiuni populare“ intentate de unele persoane fizice sau persoane juridice de drept privat care, neavând argumente să dovedească o vătămare a unui drept sau interes legitim privat propriu, recurg la calea acțiunilor întemeiate exclusiv pe motivul vătămării interesului public. Curtea a conchis că dispozițiile de lege criticate nu conțin norme care să restrângă exercitarea accesului liber la justiție sau a dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, prevederile legale criticate dau posibilitatea și persoanelor fizice sau juridice de drept privat ca, în anumite condiții, să invoce în fața instanței de contencios administrativ apărarea unui interes legitim public, atribuție ce aparține de regulă competenței autorităților publice, și nu persoanelor fizice sau juridice de drept privat.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liviu-Nicolae Nedelea în Dosarul nr. 1.893/112/2019 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), ale art. 2 alin. (1) lit. a), c), p) și r) și ale art. 8 alin. (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 februarie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu