DECIZIE nr. 551/2025

Cristian Deliorga - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Cristian-Nicolae Sima - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), excepție ridicată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în Dosarul nr. 22.179/3/2020 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.299D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele ședinței acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că prevederile contestate sunt clare, precise și previzibile și menționează că, în măsura în care se contestă valabilitatea unei dispoziții din Regulamentul (UE) 2016/679, competența analizării acesteia aparține Curții de Justiție a Uniunii Europene.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 11 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 22.179/3/2020, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții emis de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 14 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 190/2018 încalcă art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679, întrucât adaugă nepermis la conținutul acestuia, prin utilizarea sintagmei „inclusiv condițiile privind consimțământul“.

6. În plus, susține că legea națională instituie obligativitatea consimțământului ca temei al prelucrării datelor cu caracter personal, deși art. 6 alin. (1) din regulamentul european menționat prevede această condiție numai în anumite cazuri menționate expres, iar art. 7 permite prelucrarea și în baza altor temeiuri decât consimțământul, prevăzute de lege. Apreciază că legea națională a adăugat, contrar Regulamentului (UE) 2016/679, condiția consimțământului cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Constituție.

7. Se mai susține că norma criticată nu definește conținutul contravenției și lasă la aprecierea absolută a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal calificarea unei situații ca fiind prelucrare nelegală.

8. Totodată, autorul consideră că lipsa descrierii faptei contravenționale în textul legii creează premisele aplicării discreționare a normei de către agentul constatator. De asemenea, subliniază că simpla trimitere la prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 nu echivalează cu definirea elementelor constitutive ale contravenției întrucât acesta nu are ca obiect de reglementare stabilirea obiectului material al contravenției, iar incompleta reglementare sub aspectul menționat afectează dreptul la apărare al persoanei sancționate.

9. Consideră că stabilirea unei sancțiuni fără descrierea conduitei interzise contravine normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, iar în acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 152 din 6 mai 2020.

10. Se mai susține că dispozițiile criticate contravin art. 31 alin. (2) din Constituție, întrucât pot conduce la refuzul accesului unei persoane la propriul dosar, atunci când denunțătorul solicită confidențialitatea datelor.

11. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât art. 14 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 190/2018 reprezintă opțiunea legiuitorului de transpunere în legislația internă a dispozițiilor art. 83 alin. (5) lit. a) din Regulamentul general privind protecția datelor.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 14 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 26 iulie 2018, cu modificările ulterioare, dispoziții care au următorul conținut: „(5) Constituie contravenție încălcarea de către autoritățile/organismele publice a următoarelor dispoziții din Regulamentul general privind protecția datelor, referitoare la:

a) principiile de bază pentru prelucrare, inclusiv condițiile privind consimțământul, în conformitate cu art. 5 - 7 și art. 9;“.

16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității, în componenta referitoare la calitatea legii, art. 11 alin. (1) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei și art. 31 alin. (2) privind dreptul la informație.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, Curtea constată că autorul acesteia invocă încălcarea acestor dispoziții din perspectiva nerespectării cerințelor de calitate a legii, susținând, în esență, că, prin utilizarea normei de trimitere la Regulamentul (UE) 2016/679 și prin nedescrierea în cuprinsul legii a faptelor care constituie contravenții, textul criticat este lipsit de previzibilitate.

18. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii. Totodată, Curtea a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi ( Decizia nr. 220 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 27 iunie 2022, paragraful 19).

19. Curtea constată că Regulamentul (UE) 2016/679 este un act al Uniunii Europene cu aplicabilitate directă în ordinea juridică națională. Potrivit art. 83 alin. (5) lit. a) din acest regulament, „Pentru încălcările dispozițiilor următoare, în conformitate cu alineatul (2), se aplică amenzi administrative de până la 20 000 000 EUR sau, în cazul unei întreprinderi, de până la 4% din cifra de afaceri mondială totală anuală corespunzătoare exercițiului financiar anterior, luându-se în calcul cea mai mare valoare: (a) principiile de bază pentru prelucrare, inclusiv condițiile privind consimțământul, în conformitate cu articolele 5, 6, 7 și 9 “. Potrivit alin. (7) al aceluiași articol, „Fără a aduce atingere competențelor corective ale autorităților de supraveghere menționate la articolul 58 alineatul (2), fiecare stat membru poate prevedea norme prin care să se stabilească dacă și în ce măsură pot fi impuse amenzi administrative autorităților publice și organismelor publice stabilite în statul membru respectiv“. În concordanță cu art. 83 alin. (7) din Regulamentul (UE) 2016/679, Legea nr. 190/2018 prevede la art. 13 alin. (1), în cazul nerespectării dispozițiilor regulamentului menționat, sancțiunea avertismentului, la care anexează un plan de remediere, iar la art. 14 alin. (1) prevede sancțiunea amenzii în situația neîndeplinirii măsurilor cuprinse în planul de remediere. Alineatele subsecvente stabilesc limitele minime și maxime ale amenzilor în funcție de dispozițiile încălcate.

20. În ceea ce privește norma criticată, respectiv art. 14 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 190/2018, Curtea observă că aceasta a preluat, într-o redactare aproape identică, norma prevăzută la art. 83 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679, iar alin. (6) al aceluiași articol a stabilit limitele maxime ale amenzii aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor enumerate la alin. (5). Așadar, prin dispozițiile din Legea nr. 190/2018 menționate mai sus, printre care se regăsește și textul criticat, legiuitorul nu a făcut decât să prevadă condițiile în care poate fi aplicată sancțiunea amenzii autorităților publice și organismelor publice, posibilitate prevăzută de art. 83 alin. (7) din Regulamentul (UE) 2016/679. Utilizarea normei de trimitere este un procedeu permis de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, și chiar recomandat pentru evitarea redundanței normative, astfel că nu poate determina, prin ea însăși, lipsa de previzibilitate a normei, atâta vreme cât normele la care se face trimitere sunt redactate cu suficientă claritate și precizie (a se vedea Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, paragraful 39). Or, dispozițiile art. 5-7 și 9 din Regulamentul (UE) 2016/679 detaliază într-o măsură rezonabilă principiile fundamentale ale prelucrării datelor cu caracter personal, condițiile consimțământului și regimul categoriilor speciale de date, astfel încât destinatarii normelor, respectiv autoritățile și organismele publice, să poată identifica fără dificultăți conduita interzisă. Prin urmare, critica de neconstituționalitate este neîntemeiată în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 23 alin. (12) din Constituție.

21. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Constituție, motivată de pretinsa încălcare a unor dispoziții din Regulamentul (UE) 2016/679, Curtea reține că acest text constituțional nu este incident întrucât regulamentul invocat nu constituie un tratat internațional, ci un act al Uniunii Europene cu aplicabilitate directă în ordinea juridică națională.

22. Referitor la critica potrivit căreia textul analizat ar încălca dispozițiile art. 31 alin. (2) din Constituție, prin aceea că ar împiedica accesul părților la dosar, se reține că dreptul fundamental la informație, consacrat de art. 31 din Constituție, implică dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit la orice informație de interes public și obligația corelativă a autorităților publice, potrivit competențelor ce le revin, de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 158 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004). De asemenea, prin Decizia nr. 738 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 26 februarie 2021, paragraful 22, Curtea a reținut că informațiile cu privire la datele personale ale cetățeanului, de principiu, nu constituie informații de interes public, fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor, însă acestea pot deveni informații de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice.

23. Pe de altă parte, Curtea constată că accesul părților la dosarul aflat pe rolul instanței este asigurat, la nivel constituțional, de art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare, nu de art. 31 privind dreptul la informație, iar, la nivel legal, acest drept este prevăzut de art. 13 alin. (2) din Codul de procedură civilă, și nu de art. 14 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 190/2018, care face obiectul excepției de neconstituționalitate. Prin urmare, dispozițiile art. 31 alin. (2) din Constituție nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în Dosarul nr. 22.179/3/2020 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 14 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.