DECIZIE nr. 546/2025

DECIZIA nr. 546 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (4) și (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale

Intrare în vigoare 16 martie 2026

Cristian Deliorga - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Claudia-Ilona Dascălu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (4) și (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, excepție ridicată de Partidul Oamenilor Liberi în Dosarul nr. 233/43/2021 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.533D/2021.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Alexandru Bajdechi din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei. Lipsește cealaltă parte. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Partidul PACT pentru Galați a depus la dosar un memoriu amicus curiae prin care susține admiterea excepției de neconstituționalitate, iar autorul excepției de neconstituționalitate a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere, având în vedere că, prin Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, Curtea Constituțională a determinat o schimbare semnificativă în legislația electorală din România, scăzând numărul de membri necesar pentru înființarea unui partid politic, ceea ce a determinat apariția mai multor partide politice la nivel local, iar viața politică românească s-a revitalizat. Se arată, în esență, că excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile legale privind finanțarea partidelor politice, care nu au fost corelate cu noua realitate juridică, legislația actuală a finanțării partidelor politice prevăzând că, pentru ca un partid să își recupereze cheltuielile de finanțare a campaniei electorale, acesta trebuie să obțină minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel național sau la nivel de județ, sector al municipiului București sau doar la nivelul municipiului București. Dispozițiile legale nu prevăd un asemenea prag la nivel de unitate administrativ-teritorială, privită individual, ci doar la nivel de județ, care este un anumit tip de subdiviziune administrativ-teritorială, sector, care este subdiviziune administrativ-teritorială, precum și la nivelul Bucureștiului, care este municipiu. În municipiul Bistrița, Partidul Oamenilor Liberi a obținut peste 5% din voturile valabil exprimate la alegerile pentru funcția de primar, însă nu a putut să își recupereze aceste cheltuieli pentru că nu a atins pragul de 3% la nivel de județ. Se precizează că asupra acestei chestiuni Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat, neexistând jurisprudență. Deși legiuitorul are o marjă largă de apreciere și în această materie, trebuie ca stabilirea pragului la nivel local să se facă în mod nediscriminatoriu, fiind relevante, în acest sens, recomandările Comisiei de la Veneția, detaliate amplu în actele depuse la dosarul cauzei. Se arată, de asemenea, că dispozițiile supuse controlului de constituționalitate încalcă prevederile constituționale care se referă la pluralismul politic, egalitatea în fața legii, rolul partidelor politice și modalitatea în care au loc alegerile, impunându-se asigurarea liberei concurențe a actorilor politici la nivelul autorităților locale.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că legiuitorul a impus pragul respectiv pentru a stimula reprezentativitatea unor formațiuni politice, în contextul în care acesta este justificat de legitimitatea pe care partidele politice trebuie să o justifice pentru a putea primi finanțare publică. Constatarea neconstituționalității prevederilor legale criticate ar însemna introducerea unui nou criteriu de rambursare a cheltuielilor electorale, în condițiile în care cel existent reprezintă deja un criteriu accesibil, general aplicabil tuturor partidelor politice, criteriu apt să stimuleze partidele politice pentru a-și crește gradul de reprezentativitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 233/43/2021, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (4) și (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Excepția a fost ridicată de Partidul Oamenilor Liberi într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 48 alin. (4) și (5) din Legea nr. 334/2006 au ca efect suprimarea exercitării dreptului la asociere a partidelor politice și vicierea principiului autonomiei locale, îngrădind posibilitatea partidelor locale care sunt votate la nivel local să poată fi competitive în raport cu celelalte partide politice. Totodată, autorul excepției învederează că instituirea imposibilității rambursării cheltuielilor electorale efectuate de partidele locale restrânge în mod nejustificat pluralismul politic.

7. Se arată că normele legale supuse controlului de constituționalitate impun atingerea unui prag electoral de 3% din voturile valabil exprimate la nivelul județului, sectorului sau municipiului București, pentru a permite rambursarea cheltuielilor electorale, însă, în cazul în care acest procent este obținut doar la nivelul unui oraș sau al unei comune, rambursarea nu este permisă. Această reglementare îngrădește dreptul de asociere și impune un criteriu de performanță teritorial pentru a putea obține rambursarea cheltuielilor electorale, care nu respectă principiul autonomiei locale.

8. Raportat la art. 16 din Constituție, se susține că dispozițiile legale criticate instituie o inechitate în privința rambursării cheltuielilor electorale efectuate de partidele politice locale și de mici dimensiuni, acestea fiind defavorizate în raport cu partidele politice mari și, în consecință, având efecte asupra drepturilor cetățenilor care își exercită voința politică. Limitarea accesului la rambursarea cheltuielilor electorale în cazul partidelor care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel de comună, oraș sau municipiu în care au candidat nu are la bază motive obiective, echitabile și rezonabile de reglementare, nefiind necesară într-o societate democratică. Or, prin impunerea arbitrară a pragului doar la nivelul anumitor circumscripții electorale, se golesc de conținut drepturile și principiile consacrate în Constituție la art. 3 alin. (3), art. 8, 40, 120 și 121.

9. Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele constituționale invocate nu au ca finalitate asigurarea susținerii financiare a partidelor politice, impunerea unui prag electoral la nivel național sau de circumscripție județeană în vederea rambursării cheltuielilor electorale fiind o opțiune a legiuitorului ce se înscrie în marja de apreciere a acestuia. Cât timp criteriul în raport cu care se rambursează cheltuielile electorale este unul obiectiv, accesibil și general aplicabil tuturor partidelor politice, nu se poate aprecia că ar fi încălcat rolul constituțional al partidelor politice sau principiul autonomiei locale. Instanța judecătorească mai reține că dispozițiile art. 138 și 140 din Constituție nu prezintă relevanță din perspectiva argumentelor de neconstituționalitate concret invocate.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 48 alin. (4) și (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 iunie 2015, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

(4) În cel mult 90 de zile de la data alegerilor locale, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează partidelor politice, alianțelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor sumele aferente cheltuielilor efectuate în toate circumscripțiile electorale, precum și cele efectuate la nivel central, în cazul în care partidul politic, alianța politică, alianța electorală sau organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale a obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate prin cumularea voturilor exprimate pentru toate consiliile locale și de sector ale municipiului București, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București, precum și toate candidaturile de primar, respectiv primar general al municipiului București.

(5) În cazul în care partidul politic, alianța politică, organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegerile locale nu a obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate prevăzute la alin. (4) la nivel național, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează acestora, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar, numai sumele aferente cheltuielilor efectuate la nivelul circumscripției electorale județene, de sector sau a municipiului București, în care acesta a obținut minimum 3% din voturile respective, după caz.

14. În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în: art. 3 alin. (3) privind organizarea administrativă a teritoriului, art. 8 privind pluralismul și partidele politice, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 40 privind dreptul de asociere, art. 120 referitor la principiile de bază privind administrația publică locală, art. 121 privind autoritățile comunale și orășenești, art. 138 privind bugetul public național și art. 140 privind Curtea de Conturi.

15. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 48 alin. (4) și (5) din Legea nr. 334/2006, criticate în prezenta cauză, fac parte din capitolul V: Controlul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale din această lege și instituie reguli privind rambursarea sumelor aferente cheltuielilor efectuate de partidele politice, alianțele politice sau electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegerile locale. În prima ipoteză normativă [ art. 48 alin. (4)], pentru a obține rambursarea sumelor aferente cheltuielilor efectuate în toate circumscripțiile electorale, precum și celor efectuate la nivel central, competitorii electorali trebuie să obțină minimum 3% din totalul voturilor valabil exprimate prin cumularea voturilor exprimate pentru toate consiliile locale și de sector ale municipiului București, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București, precum și toate candidaturile de primar, respectiv primar general al municipiului București. Rambursarea se face în maximum 90 de zile de la data alegerilor, pe baza documentelor furnizate de mandatarul financiar. În cea de-a doua ipoteză normativă [ art. 48 alin. (5)], competitorii electorali care nu au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate prevăzute la art. 48 alin. (4) la nivel național primesc rambursarea doar a sumelor aferente cheltuielilor efectuate la nivelul circumscripției electorale județene, de sector sau a municipiului București, în care au obținut cel puțin 3% din voturi.

16. Soluția legislativă criticată, astfel cum a fost introdusă prin art. I pct. 42 din Legea nr. 113/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2015, a avut în vedere potrivit expunerii de motive a legii, implementarea în legislația privind finanțarea partidelor politice a recomandărilor Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO) privind transparența finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale. Astfel, legiuitorul a urmărit creșterea gradului de transparentizare și disciplinarea activității competitorilor electorali, în special în ceea ce privește finanțarea publică a partidelor politice și a campaniilor electorale.

17. Cu privire la prevederile Legii nr. 334/2006, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că acestea reglementează finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, precum și controlul finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale (a se vedea Decizia nr. 845 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018, paragraful 15). De asemenea, Curtea a reținut că independența patrimonială este de esența partidelor politice, care pot primi finanțare de la bugetul de stat în limitele și în condițiile strict reglementate de legea finanțării partidelor politice (a se vedea Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005).

18. Instanța de contencios constituțional a mai reținut că reglementările privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale obligă competitorii electorali (respectiv partidele politice, alianțele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți) la transparență financiară, la declararea veniturilor încasate și a cheltuielilor efectuate, cu precădere în perioada campaniilor electorale sau pentru acestea. Finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale nu trebuie să afecteze independența partidelor sau să obstrucționeze campaniile electorale ( Decizia nr. 829 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 11 februarie 2019, paragraful 16).

19. Cu privire la stabilirea, prin Legea nr. 334/2006, a regulilor privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale de la bugetul de stat, Curtea reține că, prin Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, paragraful 31, a observat că legislația în vigoare conține suficiente elemente, de natura unor garanții cu rolul de a limita riscul fragmentării excesive a reprezentării parlamentare sau al supraîncărcării bugetului de stat cu cheltuieli destinate finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale.

20. În ceea ce privește opțiunea legiuitorului referitoare la condițiile de finanțare publică a activității partidelor politice și a campaniilor electorale, Curtea Constituțională observă că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat, în esență, că prin impunerea unor reguli referitoare la rambursarea cheltuielilor de propagandă, precum cele în cazul listelor care au obținut cel puțin cinci procente din voturile exprimate, se are în vedere, în totalitate, promovarea formării unor curente de gândire suficient de reprezentative. Acesta este un obiectiv pe deplin legitim în lumina articolului 3 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reglementările privind utilizarea corespunzătoare a fondurilor publice alocate pentru finanțarea activităților politice se regăsesc în majoritatea statelor contractante și au scopul de a asigura faptul că alegerile se desfășoară în conformitate cu legea și într-o manieră transparentă și că, în special, candidații sunt pe o poziție de egalitate (a se vedea Decizia din 10 martie 1988, pronunțată în Cauza Fournier împotriva Franței, și Decizia din 26 ianuarie 1999, pronunțată în Cauza Cheminade împotriva Franței).

21. De asemenea, în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare și raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneția, 18-19 octombrie 2002), sa reținut, la punctele 2.3 și 3.5, că egalitatea șanselor trebuie garantată tuturor partidelor și candidaților și trebuie să stimuleze statul să adopte o atitudine imparțială față de ei și să aplice aceeași legislație în mod echitabil tuturor. Exigența neutralității se aplică în special campaniei electorale și reflectării acesteia în mijloacele de informare în masă, în special de media publică, precum și în finanțarea publică a partidelor și campaniilor. Aceasta presupune existența a două interpretări posibile ale conceptului de egalitate: egalitate „strictă“ și egalitate „proporțională“. Egalitatea „strictă“ înseamnă că partidele politice sunt tratate indiferent de actuala reprezentare în parlament sau de susținerea din partea electoratului. Acest criteriu trebuie aplicat utilizării infrastructurii publice, în special în perioada campaniei electorale (de exemplu, pentru: afișajul posterelor electorale, serviciile poștale și analoage, manifestările publice, spațiile alocate reuniunilor publice). Egalitatea „proporțională“ presupune că partidele politice sunt tratate în funcție de numărul lor de voturi. Egalitatea șanselor (strictă și/sau proporțională) se aplică în special timpului de antenă la radio și televiziune, subvențiilor publice și altor forme de susținere. Anumite forme de susținere pot fi subordonate, pe de o parte, principiului egalității stricte și, pe de altă parte, principiului egalității proporționale. Totuși, pentru a asigura egalitatea șanselor diferitelor forțe politice, finanțarea publică ar putea să cuprindă, de asemenea, formațiuni politice reprezentând o parte importantă a corpului electoral și prezentând candidații la alegeri.

22. În acest context, cu privire la critica de neconstituționalitate referitoare la nerespectarea art. 8 din Constituție privind pluralismul și partidele politice, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a stabilit că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea fundamentală permit legiuitorului să prevadă condițiile în care se constituie și își desfășoară activitatea partidele politice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 543 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 23 februarie 2024, paragraful 16).

23. Sub acest aspect, instanța de contencios constituțional reține că soluția legislativă criticată are ca scop încurajarea extinderii participării partidelor politice cu candidați la alegerile locale în toate circumscripțiile electorale. Obținerea rezultatelor electorale nu este condiționată de dimensiunea partidelor politice, ci de participarea acestora cu candidați în alegeri, prin care își exprimă intenția de participare la guvernare. În acest sens, art. 2 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, prevede: „Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidați în alegeri și la constituirea unor autorități publice și stimulează participarea cetățenilor la scrutinuri, potrivit legii.“ Astfel, scopul unui partid politic este acela de a-și face cunoscută politica la nivelul întregii societăți și de a duce la îndeplinire obiectivele asumate prin programul politic cu care a câștigat alegerile. Prin urmare, un partid politic își poate îndeplini obiectivele dacă se bucură de reprezentativitate la nivelul autorităților publice.

24. Observând dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. b) din Constituție potrivit cărora finanțarea partidelor politice reprezintă un domeniu rezervat reglementării prin lege organică și dispozițiile art. 137 alin. (1) din Constituție potrivit căruia formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului sunt reglementate prin lege, Curtea reține că stabilirea condițiilor privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale se înscrie în marja de apreciere exclusivă a legiuitorului. Instituirea condiției referitoare la obținerea a minimum 3% din voturile valabil exprimate prin cumularea voturilor exprimate pentru toate consiliile locale și de sector ale municipiului București, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București, precum și toate candidaturile de primar, respectiv primar general al municipiului București, respectiv la obținerea a minimum 3% din voturile exprimate la nivelul circumscripției electorale județene, de sector sau a municipiului București este o modalitate prin care se urmărește încurajarea partidelor politice să se mobilizeze pentru a participa cu candidați pentru toate consiliile locale și de sector ale municipiului București, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București, precum și toate funcțiile de primar, respectiv primar general al municipiului București și are ca rezultat identificarea formațiunilor politice care au un impact electoral relevant. De asemenea, dispozițiile supuse controlului de constituționalitate reprezintă o modalitate prin care legiuitorul a urmărit evitarea fragmentării artificiale a campaniilor electorale pentru a obține rambursări multiple.

25. Curtea constată, așadar, că reglementarea criticată, care presupune implicații financiare pentru bugetul de stat, reprezintă opțiunea legiuitorului în materie, permisă de Constituție, fiind menită să asigure un echilibru între susținerea pluralismului politic și responsabilitatea bugetară. În consecință, Curtea Constituțională constată că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea fundamentală.

26. Referitor la critica privind încălcarea art. 16 din Constituție, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că principiul egalității în drepturi a cetățenilor nu este aplicabil și persoanelor juridice în mod direct, ci numai în măsura în care, prin intermediul persoanei juridice, cetățenii își exercită un drept sau o libertate constituțională (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996).

27. Potrivit art. 8 alin. (2) din Constituție și Legii nr. 14/2003, partidele politice sunt persoane juridice de drept public, reprezentând asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea și exercitarea voinței lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție. Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidați în alegeri și la constituirea unor autorități publice și stimulează participarea cetățenilor la scrutinuri, potrivit legii. Misiunea constituțională și legală a partidului politic urmărește, așadar, realizarea unui interes public general al cetățenilor (a se vedea Decizia nr. 447 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1099 din 18 noiembrie 2020, paragraful 18).

28. Plecând de la aceste considerente, din analiza criticilor de neconstituționalitate formulate în raport cu dispozițiile art. 16 din Constituție, prin prisma dreptului fundamental de asociere, prevăzut de art. 40 din Constituție, Curtea reține că, prin conținutul lor, prevederile legale criticate nu au ca efect suprimarea exercitării dreptului cetățenilor de a se asocia liber în partide politice. Atingerea sau depășirea pragului de 3%, impus de normele criticate, reprezintă o condiție pe care partidele politice care intră în competiția electorală trebuie să o îndeplinească pentru a putea obține rambursarea sumelor aferente cheltuielilor efectuate în alegerile locale, motivată de importanța domeniului electoral și de rolul organelor reprezentative. Îndeplinirea acestei condiții este ulterioară desfășurării procesului electoral și în strânsă legătură cu rezultatele obținute. În consecință, Curtea constată că dispozițiile art. 40 din Constituție nu sunt, sub niciun aspect, încălcate.

29. Referitor la critica privind încălcarea art. 16 din Constituție prin crearea unei situații dezavantajoase pentru partidele locale, mici, față de cea a partidelor naționale, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.

30. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât în situații egale trebuie să existe un tratament egal, iar în situații diferite tratamentul juridic nu poate fi altfel decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării există doar atunci când se aplică un tratament diferențiat în cazuri egale, fără existența vreunei motivări obiective și rezonabile, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. În alți termeni, principiul egalității nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații. Egalitatea formală ar conduce la aceeași regulă, în ciuda diferenței de situații. De aceea, inegalitatea reală, care rezultă din această diferență, poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii care le conține (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 704 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, paragraful 33).

31. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea reține că normele supuse controlului instanței de contencios constituțional, condiționând rambursarea sumelor aferente cheltuielilor efectuate de obținerea unui anumit număr de voturi în alegerile locale, impun un criteriu care asigură în mod obiectiv susținerea materială a competitorilor electorali, ulterior desfășurării campaniilor electorale și desfășurării alegerilor, astfel încât acesta să nu poată impieta asupra executării procesului electoral, ci, dimpotrivă, să asigure un cadru competițional electoral echilibrat. Acest criteriu se aplică în mod egal, fără discriminări, tuturor partidelor politice, alianțelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale/locale, cât și celor regionale/ naționale, condiționarea privind însă rezultatele obținute prin vot de către partidele/formațiunile politice participante la alegerile locale.

32. În aceste condiții, criteriul performanței la alegerile locale, concretizat în numărul voturilor obținute, este unul obiectiv și rațional, impus proporțional în raport cu voința electoratului, fără a constitui o discriminare, în sensul normelor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

33. Cu privire la critica raportată la art. 120 și 121 din Constituție, Curtea învederează că principiile de bază ale administrației publice, respectiv principiile descentralizării, autonomiei locale și desconcentrării serviciilor publice, nu conferă autorităților administrației publice puteri depline sau posibilitatea exercitării acestora în afara cadrului legal. Potrivit art. 84 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.

34. Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, că principiul autonomiei locale nu presupune totală independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării și dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale. De asemenea, prin Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, Curtea a reținut că dispozițiile art. 120 - 122 din Constituție se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale, iar nu la existența unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Așa fiind, principiul autonomiei locale nu exclude obligația autorităților administrației publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul țării.

35. În consecință, Curtea constată că soluțiile legislative supuse controlului de constituționalitate nu interferează cu principiul autonomiei locale, ci dau expresie rolului legiuitorului de a stabili prin lege condițiile întrebuințării resurselor financiare ale statului pentru finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, asigurând astfel eficiența principiului constituțional stabilit de art. 120 alin. (1) din Legea fundamentală.

36. Referitor la susținerile privind încălcarea dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 3 alin. (3) privind organizarea administrativă a teritoriului, în art. 138 privind bugetul public național și în art. 140 privind Curtea de Conturi, Curtea reține că normele constituționale invocate, prin conținutul lor normativ, nu au incidență în cauză și, în plus, afirmațiile autorului excepției nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate.

37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Partidul Oamenilor Liberi în Dosarul nr. 233/43/2021 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 48 alin. (4) și (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

CRISTIAN DELIORGA

Magistrat-asistent,

Claudia-Ilona Dascălu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 martie 2026

DECIZIE nr. 551 din 4 noiembrie 2025

DECIZIA nr. 551 din 4 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliul...

HOTĂRÂRE nr. 141 din 12 martie 2026

HOTĂRÂRE nr. 141 din 12 martie 2026 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027...