DECIZIE nr. 579/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Alina Oprișan - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (3) din Codul penal, excepție ridicată de Ciprian Valentin Gyapjas în Dosarul nr. 1.660/177/2020 al Judecătoriei Aleșd și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.931D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că cerințele autorului privesc modul de aplicare și interpretare a textului criticat. În subsidiar, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții, respectiv Decizia nr. 326 din 9 iulie 2024 și Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 2025.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 15 septembrie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 1.660/177/2020, Judecătoria Aleșd a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Ciprian Valentin Gyapjas cu ocazia soluționării cauzei penale în care autorul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că expirarea termenului de supraveghere marchează executarea pedepsei stabilite. În sarcina autorului excepției s-a dispus pedeapsa cu 8 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, termen în interiorul căruia autorul a săvârșit o nouă infracțiune. Pentru acest motiv, instanța a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei, după epuizarea termenului de supraveghere. Având în vedere acestea, autorul menționează că prin anularea beneficiului amânării aplicării pedepsei după expirarea termenului de supraveghere se aduce atingere gravă dreptului justițiabilului de a nu fi pedepsit de două ori pentru aceeași faptă. Astfel, solicită să se statueze imposibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei, în măsura în care la momentul pronunțării acestei revocări pedeapsa este executată sau considerată ca executată.

6. Judecătoria Aleșd apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții, dar și la Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată prin raportare la criticile formulate, menționând că, pentru revocare, cauza trebuie să fi intervenit și să fi fost descoperită în interiorul termenului de supraveghere, chiar dacă hotărârea de condamnare intervine ulterior împlinirii termenului. Această opțiune a legiuitorului este firească, acesta neputând ignora noua infracțiune, săvârșită și descoperită în interiorul termenului de supraveghere, doar pentru motivul că, până la data pronunțării hotărârii de condamnare cu privire la aceasta din urmă, se împlinise termenul de supraveghere. Prin urmare, durata necesară desfășurării procesului penal cu privire la noua infracțiune nu poate profita tocmai inculpatului, care a dovedit în mod repetat o atitudine dăunătoare ordinii juridice și care s-a arătat nevrednic de încrederea care i-a fost acordată inițial.

9. Apreciază că norma criticată este formulată într-un mod clar, precis și previzibil, respectând toate exigențele privind calitatea legii. Aceasta se conformează principiului egalității în drepturi, nu afectează sub nicio formă dreptul la un proces echitabil, nu contravine dreptului la libertate și siguranță și nu încalcă principiul ne bis in idem.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale și convenționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal, cu următorul conținut: „Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.“

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, în art. 16 - Egalitatea în drepturi, în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este interpretat în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma exigențelor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și în art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertății individuale și a siguranței persoanei. De asemenea, prin prisma art. 148 din Constituție, sunt invocate și prevederile art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul criticat a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, instanța constituțională pronunțându-se în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, Decizia nr. 306 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1130 din 24 noiembrie 2020, sau Decizia nr. 326 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 999 din 4 octombrie 2024.

15. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că soluția juridică supusă criticii reprezintă manifestarea opțiunii legiuitorului, în conformitate cu politica sa penală, fiind reglementată potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, în limitele marjei de apreciere conferite de acest text constituțional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019, precitată, paragraful 26). Așadar, substanța dispoziției legislative criticate reflectă, în mod direct, prerogativa constituțională a legiuitorului, cu respectarea principiului legalității și a drepturilor fundamentale.

16. În prezenta speță, în cazul autorului excepției de neconstituționalitate, instanța a pronunțat o nouă condamnare pentru săvârșirea unei alte infracțiuni, după epuizarea termenului de supraveghere aferent amânării aplicării pedepsei. Practic, autorul excepției apreciază că este pedepsit de două ori pentru aceeași faptă și solicită ca, în situația comiterii unei noi infracțiuni, cu intenție sau intenție depășită, descoperită pe durata termenului de supraveghere, să nu fie incidentă regula concursului de infracțiuni, iar prima pedeapsă să fie considerată ca executată.

17. Curtea reține că, în principal, aprecierea neconstituționalității textului criticat se întemeiază pe o premisă eronată, respectiv aceea că măsura amânării aplicării pedepsei ar fi echivalentă cu punerea în executare a pedepsei stabilite de către instanță. Or, împlinirea termenului de supraveghere nu are semnificația îndeplinirii obligației de executare a pedepsei. Termenul de supraveghere nu constituie o perioadă de executare a pedepsei, ci reprezintă intervalul de timp în care persoana condamnată are posibilitatea de a dovedi instanței că măsura dispusă a avut un efect pozitiv asupra conduitei sale, în vederea reeducării și reintegrării sociale. În caz contrar, instanța va revoca măsura amânării aplicării pedepsei, va aplica pedeapsa inițial stabilită (cu respectarea regulilor privind concursul de infracțiuni) și va dispune executarea acesteia. Pentru a interveni cauza de revocare este necesar să fie săvârșită o nouă infracțiune și care să fi fost descoperită în interiorul termenului de supraveghere, chiar dacă hotărârea de condamnare este pronunțată ulterior împlinirii acestui termen.

18. De asemenea, prin Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019, precitată, paragraful 25, instanța de contencios constituțional a statuat că prevederile art. 88 alin. (3) din Codul penal nu contravin principiului egalității în drepturi, reglementat la art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât acesta impune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), și că art. 16 alin. (1) din Constituție își găsește aplicabilitatea doar atunci când părțile se află în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic.

19. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea reține că în motivarea excepției de neconstituționalitate nu este exprimată vreo critică cu privire la aceasta. Instanța de control constituțional nu se poate substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate întrucât ar echivala cu un control efectuat din oficiu, ceea ce este inadmisibil (a se vedea, pe larg, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

20. De altfel, art. 88 alin. (3) din Codul penal nu încalcă nici dispozițiile art. 23 alin. (1) din Constituție, deoarece reglementează revocarea amânării aplicării pedepsei în condiții clar stabilite de lege, fără să aducă atingere libertății individuale sau siguranței persoanei, urmărind protejarea ordinii de drept prin sancționarea conduitei infracționale repetate.

21. Sub aspectul criticilor aduse textului de lege analizat, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât normele legale contestate reglementează aspecte de drept penal substanțial, iar garanțiile dreptului la un proces echitabil sunt asigurate prin dispoziții de drept procesual penal (în acest sens, a se vedea și Decizia nr. 600 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 8 mai 2023, paragraful 13). De asemenea, cu privire la prevederile art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că nu sunt aplicabile în cauză.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ciprian Valentin Gyapjas în Dosarul nr. 1.660/177/2020 al Judecătoriei Aleșd și constată că dispozițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Aleșd și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 noiembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Alina Oprișan