DECIZIE nr. 339/2025

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) și f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoș Săvulescu, Nicolae Nejloveanu și Alin Horațiu Dima în Dosarul nr. 1.471/1/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.067D/2020.

2. La apelul nominal se prezintă, personal, partea Andrei Aurel Jean. Lipsesc autorii excepției și celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului Andrei Aurel Jean, care arată că instanța de contencios constituțional nu s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, din perspectiva motivelor invocate în prezenta cauză. În continuare, susține că dispozițiile criticate introduc un mecanism de constituire a completelor de 3 judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală care încalcă prevederile constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. l) și ale art. 126 alin. (4), deoarece permite ca acest lucru să se realizeze printr-un regulament de organizare și funcționare. Apreciază că argumentele reținute în Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 sunt aplicabile și în prezenta cauză. Susține că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție raportate la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, părților încălcându-li-se dreptul la un proces echitabil în componenta referitoare la dreptul la o instanță imparțială, instituită prin lege. Or, conceptul de lege se referă la acte normative adoptate de Parlament sau de Guvern, în temeiul delegării legislative. În ceea ce privește egalitatea în fața legii, arată că acest principiu are două ipostaze, pe de-o parte, cetățenii sunt egali în fața legii, iar, pe de altă parte, cetățenii sunt egali în fața instituțiilor statului. Se încalcă acest principiu în condițiile în care unii cetățeni sunt judecați de completele de 3 judecători a căror componență este reglementată printr-un act normativ infralegal, iar alți cetățeni sunt judecați de completele de 5 judecători a căror componență este stabilită prin tragere la sorți.

4. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că nu este prevăzută vreo normă constituțională sau vreo exigență convențională care să impună modalitatea de desemnare a membrilor completelor de judecată direct prin lege. Legiuitorul a acceptat ca acest lucru să se realizeze printr-un act de reglementare secundară, ca act de executare a legii, fără să se încalce prevederile constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. l) și ale art. 126 alin. (4). Legiuitorul are opțiunea de a stabili organul competent care să valideze și să aprobe această compunere a completelor, în acord cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Desemnarea colegiilor de conducere cu competența de a stabili compunerea completelor de judecată nu încalcă prevederile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Decizia penală nr. 140 din 21 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.471/1/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) și f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoș Săvulescu, Nicolae Nejloveanu și Alin Horațiu Dima. Instanța de contencios constituțional a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului formulat de către autorii excepției împotriva încheierii Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția anterior precizată. Excepția a fost ridicată într-o cauză penală având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile criticate acordă colegiilor de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție putere discreționară în determinarea compunerii completelor de 3 judecători. Susțin că noțiunea de „compunere“ a instanței, utilizată de art. 126 alin. (4) din Constituție, este o noțiune constituțională autonomă, ce nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci privește organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite, completelor de judecată, care realizează funcția jurisdicțională. Prin urmare, susțin că nu numai regulile generale de organizare ale instanței supreme trebuie reglementate prin lege organică, ci toate aspectele în legătură cu organizarea și compunerea secțiilor, a secțiilor unite și a completelor de judecată ale acesteia. Așadar, susțin că dispozițiile legale criticate, contrar prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l) și ale art. 126 alin. (4) din Constituție, nu numai că nu asigură reglementarea constituirii completelor de 3 judecători, dar deleagă acest atribut colegiilor de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care sunt abilitate să stabilească, în mod unilateral și arbitrar, completele specializate de 3 judecători. Apreciază că normele privind compunerea instanțelor de judecată ar trebui să se bucure de accesibilitate, previzibilitate și stabilitate. Or, delegarea atribuției de a stabili aceste norme colegiilor de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin emiterea unor hotărâri, care sunt acte administrative cu caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică. Compunerea completelor, reprezentând desemnarea nominală a judecătorilor ce urmează să formeze un complet, este o problemă jurisdicțională ce ține de însăși săvârșirea actului de justiție și, prin urmare, autorii susțin că trebuie realizată printr-o procedură legală, menită să asigure independența și imparțialitatea judecătorilor. Invocă, în acest sens, considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 149, 179, 180, 181 și 187. Totodată, susțin că normele criticate instituie un regim diferențiat și discriminatoriu în ceea ce privește completele de 3 judecători, spre deosebire de cele de 5 judecători. Astfel, în cadrul acestora din urmă, judecătorii care fac parte din acestea sunt trași la sorți, pe când, în cazul completelor de 3 judecători, președinții de secții stabilesc compunerea acestora și colegiul de conducere o aprobă.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că art. 19 alin. (3)

din Legea nr. 304/2004 a conferit Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție atribuția înființării completelor specializate în cadrul secțiilor, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 a stabilit atribuțiile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar art. 31 alin. (1) din aceeași lege a reglementat exclusiv numărul de judecători care formează completul de judecată.

8. Inserarea între atribuțiile Colegiului de conducere și a celor de adoptare a regulamentului de organizare și funcționare și de aprobare a compunerii completelor de judecată nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale, în condițiile în care Parlamentul, în cuprinsul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, a trasat o linie directoare prin abilitarea Colegiului de conducere de a stabili, la nivelul instanțelor judecătorești, compunerea completelor de judecată. În aceste circumstanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Colegiul de conducere, nu exercită atribuția de legiferare în materia legii organice, ci exercită atribuția de organizare a executării Legii nr. 304/2004, ca lege organică, cu respectarea strictă a dispozițiilor acesteia.

9. Susține că, prin Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, Curtea Constituțională, soluționând conflictul juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Înalta Curte de Casație și Justiție, generat de modul de compunere a completelor de 3 judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a analizat implicit constituționalitatea dispozițiilor criticate de către contestatori.

10. De asemenea, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 177 și 178, Curtea Constituțională a reținut că instanțele judecătorești, astfel cum sunt reglementate prin Constituție și Legea nr. 304/2004, își realizează funcția de înfăptuire a justiției prin intermediul judecătorilor organizați în complete de judecată. Pentru ca organizarea puterii judecătorești să nu devină în sine aleatorie și pentru a nu permite apariția unor elemente de arbitrar, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabilește prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curți de Casație și Justiție a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât și regulile de funcționare se stabilesc prin lege organică. Astfel, atunci când legiuitorul constituțional se referă la compunerea instanței supreme - noțiune autonomă folosită de Constituție - nu are în vedere numărul total de judecători ai acesteia, ci organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite, completelor de judecată care realizează funcția sa jurisdicțională.

11. Modul de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigențele constituționale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza și în temeiul legii. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completelor să se facă prin tragere la sorți sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, una dintre aceste două modalități, înseamnă că, sub aspectul desemnării membrilor săi, compunerea completului a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege.

12. Prin urmare, nu se poate afirma că o asemenea modalitate de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători este de natură să afecteze cerința reglementării prin lege a compunerii completelor de judecată sau să afecteze cerința independenței și imparțialității obiective a completelor.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește regulile privind stabilirea compunerii completelor de judecată, complementar reglementării principiului repartizării aleatorii a dosarelor și principiului continuității, legiuitorul organic a prevăzut regula că această prerogativă revine colegiilor de conducere ale acestor instanțe, în acest sens fiind dispozițiile criticate, precum și excepțiile de la această regulă (spre exemplu, în cazul Completelor de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când legea impune în mod expres desemnarea completelor prin tragere la sorți - art. 32 din Legea nr. 304/2004 ).

15. Regula stabilită de legiuitor în cuprinsul normelor arătate nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil, câtă vreme legiuitorul a prevăzut înființarea la nivelul fiecărei instanțe judecătorești a unui colegiu de conducere, organism colegial format din președinte și judecători ai acelei instanțe aleși de adunarea generală a judecătorilor.

16. Faptul că dispozițiile legale criticate prevăd stabilirea compunerii completelor de judecată prin hotărâre a colegiului de conducere al instanței și nu au prevăzut decât cu titlu de excepție tragerea la sorți a membrilor acestora (în cazul completelor de 5 judecători) constituie opțiunea legiuitorului, permisă și posibilă, neputându-se susține nici că persoanele ale căror cauze sunt soluționate de completele de 5 judecători sunt discriminate față de cele ale căror cauze sunt soluționate de completele de 3 judecători.

17. Chiar dacă normele criticate lasă o anumită marjă de apreciere colegiului de conducere al instanțelor, atribuția acestuia de a stabili compunerea completelor de judecată este subsumată imperativului asigurării continuității completului, urmând să se țină seama și de alte principii care guvernează activitatea sistemului judiciar, precum necesitatea respectării specializării secțiilor din cadrul instanței ori necesitatea asigurării unui act de justiție de calitate - spre exemplu, judecătorii noupromovați la instanțe superioare pot fi incluși în complete alături de judecători cu vechime mai mare și experiență; de asemenea, la alcătuirea completelor se poate ține seama de specializarea unui magistrat, ca parte a formării sale profesionale - în acest sens, art. 19 alin. (3) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

18. Raportat la cele mai sus expuse, apar ca neîntemeiate și criticile formulate prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție, întrucât legea prevede că stabilirea compunerii completelor de judecată, ca formațiuni jurisdicționale ce își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, se realizează prin hotărârea colegiului de conducere al instanței, în condițiile arătate, de unde rezultă faptul că desemnarea judecătorilor în aceste complete se face în baza dispozițiilor normative primare.

19. De asemenea, fiind evident că legea deleagă în această materie Înaltei Curți de Casație și Justiție atribuția de a adopta norme secundare, în vederea organizării executării legii și a executării în concret a acesteia, nu rezultă că normele secundare reclamate au depășit limitele competenței de reglementare atribuite prin lege ori că ar contraveni principiilor și dispozițiilor legii ori Constituției.

20. În aplicarea art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul a reglementat atât modul de stabilire a compunerii completelor de judecată, precum și conduita pe care completul de judecată trebuie să o aibă la soluționarea cauzelor ce îi sunt repartizate. Așadar, opțiunea legiuitorului în sensul stabilirii compunerii completelor de judecată prin hotărâre a colegiului de conducere al instanței corespunde competenței sale constituționale de legiferare în domeniul organizării sistemului judiciar.

21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) și f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. Curtea reține că Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin art. 168 alin. (5) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Cu toate acestea, observând data încheierii de sesizare, motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că dispozițiile criticate îndeplinesc condiția de a fi „în vigoare“, putând analiza constituționalitatea acestora. Dispozițiile criticate au următorul conținut: – Art. 19 alin. (3): „(3) La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, poate aproba înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora“;

– Art. 29 alin. (1) lit. a) și f):

(1) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție are următoarele atribuții:

a) aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă

f) exercită alte atribuții prevăzute în Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.;

– Art. 31 alin. (1) lit. c):

(1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează:

c)

pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători;

– Art. 52 alin. (1): „(1) Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești“.

24. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 73 alin. (3) lit. l) privind domeniile de reglementare ale legii organice și ale art. 126 alin. (4) privind instanțele judecătorești, cât și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 14 privind interzicerea discriminării, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dispozițiilor art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, referitor la interzicerea generală a discriminării.

25. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului instanței constituționale din perspectiva unor critici similare, bazate pe premisa că stabilirea completelor specializate se face numai prin lege și că legea nu poate lăsa la discreția/aprecierea unui organ administrativ o asemenea competență, cu raportare și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, invocate deopotrivă în cauzele soluționate de Curte.

26. Astfel, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 9 februarie 2023, și Decizia nr. 82 din 25 februarie 2025, nepublicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, reținând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 126 referitoare la stabilirea numai prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curți de Casație și Justiție și a regulilor de organizare și funcționare a acesteia. *) Decizia Curții Constituționale nr. 82 din 25 februarie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 21 iulie 2025.

27. Curtea a reținut, în esență, că legiuitorul are competența atât de a înființa el însuși complete specializate, cât și de a reglementa în sarcina organului de conducere al instanței judecătorești competența de a înființa un astfel de complet. Nu există o regulă într-un sens sau altul, ambele modalități dând expresie ideii de instanță constituită potrivit legii. Niciun text constituțional sau convențional nu impune ca aceste complete specializate să fie stabilite în mod nemijlocit și direct de legiuitor, din contră, rațiuni ce țin de flexibilitatea și suplețea reglementării pot determina legiuitorul să nu stabilească o obligație, ci o posibilitate de constituire a completelor, caz în care evaluarea criteriilor care impun constituirea acestora trebuie realizată de organul de conducere al respectivei instanțe. Așadar, pot fi situații în care completele specializate sunt stabilite direct prin lege, însă, în mod alternativ, pentru a răspunde unor realități aflate în desfășurare, nimic nu împiedică legiuitorul să încredințeze decizia înființării unor asemenea complete colegiului de conducere al instanței ( Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 19, și Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 20, precitate).

28. Curtea a mai reținut că, deși luarea deciziei de constituire a completelor specializate aparține Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, temeiul înființării lor este legea, ceea ce înseamnă că textul criticat respectă garanția dreptului la un proces echitabil ca litigiile să fie judecate de o instanță stabilită prin lege. Prin urmare, nu se poate susține încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituție, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanței judecătorești ( Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 26, sau Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 21).

29. Cu privire la competența Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completelor de 3 judecători în materie penală, cât și modalitatea de desemnare a membrilor acestora, Curtea Constituțională a invocat și Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, prin care a statuat că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalități prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege (paragraful 48). Faptul că Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători, în condițiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorității legii, cu eventuala consecință a creării unei paradigme juridice neconstituționale. În situația în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor complete cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează și situația litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relației dintre un act de reglementare primar și unul secundar (paragraful 51).

30. Potrivit Curții, dacă legiuitorul ar fi dorit ca și pentru desemnarea membrilor completelor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorți, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanței supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor complete (paragraful 52). Fără ca situația normativă existentă la instanțele ierarhic inferioare să fie un reper pentru cea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnarea membrilor completelor de judecată de la instanțele inferioare și a membrilor completelor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție urmează același algoritm, iar o asemenea orientare normativă la nivelul actelor administrative a fost și este posibilă tocmai pentru că legea este cea care permite o opțiune între tragerea la sorți și nominalizare în privința completelor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, neexcluzând nici expres, nici implicit vreuna dintre cele două modalități de desemnare antereferite (paragraful 54).

31. Modul de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigențele constituționale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Această desemnare este un aspect al compunerii completelor menționate, astfel că aceasta trebuie realizată în baza și în temeiul legii, ceea ce s-a și întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completelor să se facă prin tragere la sorți sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, una dintre aceste două modalități înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege (paragraful 57). Soluția aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completelor menționate la propunerea președintelui de secție și cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerința referitoare la independența și imparțialitatea obiectivă a completelor de 3 judecători. Desemnarea prin tragere la sorți a membrilor completelor nu este unica și singura modalitate prin care se asigură imparțialitatea obiectivă a acestora, putând exista și modalități alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură să înlăture orice suspiciune privind modul în care sunt repartizați judecătorii în aceste complete (paragraful 60).

32. Ca și în cauzele soluționate prin deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021 și nr. 562 din 22 noiembrie 2022, raportat la criticile de neconstituționalitate formulate în cauza de față, Curtea reține că instanța de control constituțional nu este chemată să se pronunțe asupra soluției normative cuprinse în regulamentul antereferit cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completelor. Dacă ar fi așa, excepția de neconstituționalitate ar fi inadmisibilă, întrucât prevederile regulamentare nu pot forma obiect al controlului de constituționalitate. Curtea este chemată să se pronunțe dacă un act de reglementare primară poate transfera în domeniul actelor de reglementare secundară stabilirea organului competent să aprobe/valideze compunerea completelor de judecată în materie penală și a modului concret de desemnare a membrilor acestor complete. Sub acest aspect, Curtea a reținut că legiuitorul are opțiunea să stabilească el însuși organul competent să aprobe/valideze compunerea completelor de judecată în materie penală sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Textele criticate dau expresie celei de-a doua ipoteze menționate, astfel că s-a reglementat doar competența organului administrativ de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a adopta regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă, lăsându-se, astfel, acesteia obligația de a stabili, ca act de aplicare a legii, atât organul competent să aprobe/valideze compunerea completelor de judecată în materie penală, cât și modul concret de desemnare a membrilor completelor ( Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, precitată, paragraful 29; Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 25).

33. Cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completului sunt aplicabile mutatis mutandis (așa cum Curtea a reținut și în deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 34, și nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 26) paragrafele 48 și 51 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020. Astfel, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalități prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situația în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor complete cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează și situația litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relației dintre un act de reglementare primar și unul secundar. Nu există nicio prevedere constituțională sau vreo exigență rezultată din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completelor să fie realizat în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare, prin care se lasă la latitudinea actului administrativ normativ alegerea celei mai articulate soluții, în lipsa unei reglementări restrictive de nivel legal, nu echivalează cu conferirea de competențe legislative unei autorități administrative.

34. Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, care își mențin valabilitatea, nu se poate susține încălcarea, prin normele criticate, a art. 21 alin. (3) din Constituție, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanței judecătorești, și nici a prevederilor art. 126 alin. (2) și (4) din Constituție, referitoare la stabilirea numai prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curți de Casație și Justiție și a regulilor de organizare și funcționare a acesteia. Tot astfel, nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 și ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției, criticate din aceeași perspectivă, a unei pretinse discriminări determinate de discreția/aprecierea unui organ administrativ în stabilirea completelor specializate.

35. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile anterior menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoș Săvulescu, Nicolae Nejloveanu și Alin Horațiu Dima în Dosarul nr. 1.471/1/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) și f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru MARIAN ENACHE,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu