DECIZIE nr. 435/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Gabriel Ștefan în Dosarul nr. 4.451/94/2019 al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.068D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 110 din 7 martie 2024.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 256/A din 4 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.451/94/2019, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin. (1) din Codul penal. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gabriel Ștefan într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe penale prin care acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 244 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „și dacă s-a pricinuit o pagubă“, având în vedere faptul că nu se specifică natura acestei pagube și cine suportă această pagubă. Susține, totodată, că orice persoană ar putea să formuleze o plângere penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fără a se cunoaște dacă bunul se afla ori nu se afla în proprietatea persoanei respective.

6. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că practica judiciară a arătat că este posibilă comiterea infracțiunii de înșelăciune, iar cel păgubit să fie altă persoană decât subiectul pasiv al infracțiunii de înșelăciune, cum este situația înstrăinării unui imobil de către o altă persoană decât proprietarul, caz în care, deși cumpărătorul este cel înșelat, paguba se produce și în patrimoniul proprietarului real al imobilului, care nu este parte în contractul respectiv. Referitor la presupusa lipsă de predictibilitate a aplicării normei legale, deficiență generată, în opinia inculpatului, de sintagma „și dacă s-a produs o pagubă“, fără a se indica în textul de lege criticat în patrimoniul cărei persoane trebuie să se producă paguba și dacă aceasta trebuie să fie proprietar al bunului ce face obiectul material al infracțiunii, instanța apreciază că norma penală criticată este clară, fiind atributul organelor judiciare să aplice în concret acest text de lege. Totodată, observă că legiuitorul nu poate reglementa orice situație practică ce ar putea să apară în viața socială, fiind însă reglementate instituții în Codul penal și Codul de procedură penală care permit analiza și, după caz, sancționarea sau nu a faptei săvârșite, prin prisma gravității sale, aspect valabil în cazul oricărei infracțiuni, nu numai a celei prevăzute de art. 244 alin. (1) din Codul penal. În plus, consideră că autorul solicită reformularea normei de incriminare, iar nu examinarea de către instanța de control constituțional a dispozițiilor art. 244 alin. (1) din Codul penal în raport cu textele din Constituție pretins invocate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 244 alin. (1) din Codul penal. Având în vedere motivele de neconstituționalitate formulate de către autor, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 244 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „dacă s-a pricinuit o pagubă“, care au următorul conținut: „(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.“

11. Autorul excepției susține că normele penale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată și ale art. 136 referitor la proprietate.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că a mai examinat dispozițiile art. 244 alin. (1) din Codul penal, în raport cu susțineri referitoare la sfera de aplicare a normei penale criticate, din perspectiva acțiunilor sau inacțiunilor prohibite de lege, prin Decizia nr. 110 din 7 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 30 iulie 2024, și Decizia nr. 28 din 28 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 30 aprilie 2025, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. În considerentele deciziilor precitate, instanța de control constituțional a reținut că nu i se poate impune legiuitorului să definească prin lege fiecare noțiune folosită în definirea altei noțiuni, iar dacă o noțiune nu are un înțeles autonom înseamnă că se folosește înțelesul său din limbajul comun/curent/uzual, care trebuie interpretat prin corelare cu întreg ansamblul legislativ aplicabil într-o cauză.

13. În prezenta cauză, Curtea reține că autorul excepției este nemulțumit de faptul că norma penală criticată nu instituie condiția ca obiectul material al infracțiunii să se afle în proprietatea persoanei vătămate, ca cerință esențială pentru întrunirea elementului constitutiv al infracțiunii de înșelăciune.

14. În raport cu susținerile astfel formulate, Curtea reține că, incriminând fapta de înșelăciune, legiuitorul a urmărit, în mod esențial, ocrotirea relațiilor sociale cu caracter patrimonial, atunci când, în derularea acestora, intenționând obținerea unui folos patrimonial injust, una dintre persoanele implicate recurge la mijloace de inducere în eroare a victimei, fie mijloace simple, de tipul celor prevăzute în art. 244 alin. (1) din Codul penal, fie cu caracter fraudulos, de natură să califice infracțiunea, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași text de lege. Relațiile sociale cu caracter patrimonial, care implică buna-credință a celor implicați, constituie, în primul rând, obiectul juridic special al înșelăciunii, infracțiune contra patrimoniului, inclusă în titlul II din Partea specială a Codului penal, rezervat infracțiunilor contra patrimoniului, în general, și, totodată, în capitolul III al acestui titlu, rezervat infracțiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, în mod particular. De asemenea, caracterul patrimonial al relațiilor stabilite de autorul înșelăciunii cu victima inducerii în eroare constituie nu doar o particularitate a obiectului ocrotirii penale, ci, concomitent, și o premisă pentru existența infracțiunii analizate. Pentru a realiza condițiile de tipicitate ale înșelăciunii, acțiunea de inducere în eroare trebuie să se producă pe fondul constatării existenței unor raporturi patrimoniale între autorul faptei și persoana indusă în eroare, raporturi în derularea cărora primul acționează însă cu rea-credință, urmărind să creeze victimei o falsă reprezentare a realității, în scopul de a o determina să asigure în mod direct - fie autorului, fie altei persoane - un folos patrimonial injust.

15. Curtea constată că, pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii analizate, este irelevant în ce măsură paguba se localizează în chiar patrimoniul celui indus în eroare sau, dimpotrivă, în cel al altei persoane, câtă vreme, și în această din urmă ipoteză, trebuie îndeplinită cerința existenței unor raporturi patrimoniale între autorul faptei și victima inducerii în eroare. Numai pe fondul statornicirii unor asemenea raporturi victima poate, în mod obiectiv, să satisfacă pretențiile patrimoniale ale autorului și îi poate procura folosul patrimonial injust urmărit, chiar și atunci când paguba propriu-zisă s-ar localiza, în final, în patrimoniul altuia.

16. Concluziile anterior menționate sunt susținute și de literatura de specialitate, potrivit căreia, în anumite situații, în ceea ce privește subiecții infracțiunii de înșelăciune, se poate distinge un subiect pasiv principal și altul secundar (G. Antoniu, T. Toader, Explicațiile noului Cod penal, vol. III, Editura Universul Juridic, pag. 535). De pildă, dacă proprietarul anumitor bunuri mobile le încredințează unei alte persoane să le păstreze, în baza unui contract de depozit, iar făptuitorul îl induce în eroare pe depozitar spunând că a cumpărat acele bunuri de la proprietar și îl determină să i le predea, va exista un subiect pasiv principal în persoana proprietarului, al cărui patrimoniu sa diminuat prin însușirea acelor bunuri de către făptuitor, și un subiect pasiv secundar, victima secundară a amăgirii, în persoana depozitarului. În aceste condiții, Curtea constată că, atunci când o persoană a dispus în mod licit de un bun aparținând altuia, dar a fost în această împrejurare victima unei induceri în eroare, ea va fi subiect pasiv subsidiar al înșelăciunii, iar subiect pasiv primar este persoana al cărei patrimoniu a fost lezat prin actul efectuat de victima amăgirii, deoarece, astfel cum instanța de control constituțional a reținut anterior, infracțiunea de înșelăciune este îndreptată contra patrimoniului, iar nu împotriva persoanei.

17. Așa fiind, Curtea constată că norma penală criticată nu este contrară dispozițiilor constituționale invocate, câtă vreme o distincție explicită, de tipul celei solicitate de autor, nu este necesară, deoarece ea rezultă, în mod implicit, dar neechivoc, din interpretarea sistematică a normelor de incriminare criticate, inserate în capitolul III din titlul II al Părții speciale a Codului penal, dar și din analiza gramaticală și rațională a prevederilor art. 244 din Codul penal.

18. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin norma penală criticată, a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât prevederile legale supuse controlului de constituționalitate constituie norme de drept penal substanțial, iar standardele dreptului la un proces echitabil se asigură prin dispozițiile dreptului procesual penal.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriel Ștefan în Dosarul nr. 4.451/94/2019 al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 244 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „dacă s-a pricinuit o pagubă“, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu