DECIZIE nr. 260/2025

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Cosmin-Marian Văduva - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (4), art. 20, art. 25 alin. (1) și art. 138 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților. Excepția a fost ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 6.303/109/2019 al Tribunalului Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.097D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere Decizia Curții nr. 903 din 16 decembrie 2021.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 6 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.303/109/2019, Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (4), art. 20, art. 25 alin. (1) și art. 138 din Legea nr. 72/2016. Excepția a fost ridicată de Narcis-Adrian Oprea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatare inexistență creanță.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că avocații contribuabili nu pot prevedea conduita viitoare a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România sau Consiliului de Administrație a Casei de Asigurări a Avocaților. Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 72/2016 este contrar art. 47 alin. (2) din Constituție, deoarece este acordată unor autorități administrative competența de a stabili elemente definitorii ale dreptului fundamental la pensie, respectiv cuantumul contribuțiilor asiguraților sau cota minimă și maximă a acestora. Actele administrative infralegale nu au aceleași atribute de stabilitate pe care le are legea, ca act al Parlamentului. Ele sunt supuse schimbării în mod frecvent, astfel încât persoanele vizate de acestea ajung într-o situație de incertitudine juridică. Sintagma „nevoile curente și de perspectivă ale sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților“ din cuprinsul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 72/2016 este neclară și, deci, contrară standardelor de claritate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât elementele de referință nu pot fi anticipate de către destinatarii normei juridice. În plus, acest text legal este contrar art. 73 și 115 din Constituție, întrucât conferă atribuții de legiferare Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România cu referire la cuantumul contribuțiilor obligatorii, fără a se determina limitele acestora. Autoritățile administrative primesc puterea de a impune contribuții la un fond privat prin act administrativ, care trebuie să fie plătite chiar și în lipsa realizării de venituri. Avocatul care nu obține venituri, dar plătește aceste contribuții are, astfel, diminuat patrimoniul, fără legătură cu obținerea de venituri profesionale.

6. Se mai susține că prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 72/2016 sunt, de asemenea, neconstituționale, deoarece, în situația realizării unui venit de 300 lei, cota procentuală poate, în fapt, să ajungă la 100%.

7. Se arată, totodată, că prevederile criticate încalcă și dreptul la un nivel de trai decent al avocatului care nu realizează venituri.

8. De asemenea, autorul excepției susține că se încalcă și art. 56 din Constituție, deoarece stabilirea unei cote minime de contribuții inclusiv avocaților care nu realizează venituri reprezintă o sarcină fiscală injustă.

9. În final, autorul mai arată că prevederi din Legea nr. 36/1995 similare cu cele pe care le critică au fost constatate ca fiind neconstituționale.

10. Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția este neîntemeiată.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

12. Guvernul, președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 17 alin. (4), art. 20, art. 25 alin. (1) și art. 138 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016. Prevederile criticate au următorul cuprins: Art. 17 alin. (4): „Prin Statutul C.A.A. se stabilesc procentele de plată unică pentru fondul de pensii și pentru fondul de asigurări sociale ale avocaților, precum și modul de gestionare a fondurilor specializate.“

Art. 20:

(1) În vederea constituirii și utilizării fondurilor sistemului, avocatul va plăti lunar, cu titlul de contribuție individuală obligatorie, o cotă procentuală din venitul brut lunar realizat din profesie.

(2) Contribuția individuală obligatorie reprezintă o sumă echivalentă cu o cotă minimă, în cazul nerealizării de venituri din profesie, respectiv o sumă echivalentă cu o cotă maximă, în cazul realizării unor venituri din profesie ce depășesc un plafon stabilit.

(3) Cota procentuală prevăzută la alin. (1), precum și sumele reprezentând cotele minimă și maximă de contribuție obligatorie prevăzute la alin. (2) se stabilesc, prin hotărâre, de Consiliul U.N.B.R., la propunerea Consiliului de administrație al C.A.A., în funcție de nevoile curente și de perspectivă ale sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.“

Art. 25 alin. (1): „Depășirea termenului de plată a contribuțiilor la fondurile sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților atrage obligația de plată a majorărilor de întârziere aplicate la suma datorată, calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate, inclusiv, în cuantumul prevăzut de Statutul profesiei de avocat.“

Art. 138: „În aplicarea prezentei legi, C.A.A. poate elabora norme de aplicare, care se aprobă prin hotărâre a Consiliului U.N.B.R.“

15. Se apreciază că dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la previzibilitatea legii și art. 47 alin. (2) referitor la dreptul la pensie, art. 73 referitor la categoriile de legi și art. 115 referitor la delegarea legislativă.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul formulează critici similare cu cele invocate în cauza soluționată prin Decizia nr. 903 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 21 iunie 2022, prin care s-a statuat că simpla instituire a obligativității plății, de către avocatul care nu realizează venituri, a unei cote minime nu pune probleme de constituționalitate, câtă vreme principiile contributivității și obligativității sunt fundamentale pentru întregul sistem al asigurărilor sociale ale avocaților, a cărui constituționalitate a fost constatată de către Curtea Constituțională prin numeroase decizii. Instituirea prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat a unor obligații pentru cei în cauză, precum și a unor măsuri sancționatorii față de cei care încalcă regulile prevăzute este întru totul legitimă.

17. Prin aceeași decizie, cu referire la criticile privind pretinsa neclaritate a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 72/2016, Curtea a reținut, în decizia precitată, că deși este îndreptățită să verifice în ce măsură dreptul primar îndeplinește exigențele de claritate și predictibilitate, atribuție care derivă din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, care consacră calitatea de stat de drept a României, și ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, care impune obligația respectării legilor, dispozițiile art. 126 alin. (1), potrivit căruia „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, îi interzic să clarifice până în cele mai mici detalii conținutul normei de drept supuse controlului de constituționalitate. Or, în cauza de față, autorul excepției solicită jurisdicției constituționale să stabilească ea însăși, în absența unui demers al legiuitorului și independent de pronunțarea unei instanțe judecătorești, conținutul normativ al noțiunii „nevoi curente“. Evident, această noțiune are un caracter flexibil; dar tocmai în considerarea acestei trăsături legiuitorul a folosit-o atunci când a delegat Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (U.N.B.R.) atribuția de a stabili nivelul contribuțiilor obligatorii datorate de către avocați sistemului propriu de asigurări. Întrucât orice sistem de asigurări sociale este caracterizat, prin natura lui, de un dinamism accentuat, generat de variabile economice și sociale care nu pot fi anticipate și determinate cu mare precizie, cuantumul contribuțiilor sociale trebuie, la rândul său, să reflecte aceste variabile. Tocmai din acest motiv legiuitorul nu a stabilit el însuși, prin dispozițiile criticate, nivelul acestor contribuții, ci a delegat autorității administrative relevante competența de a le stabili. Astfel, Consiliul U.N.B.R. are posibilitatea de a cunoaște mai bine decât legiuitorul evoluția, dinamica nevoilor sistemului de asigurări al avocaților, precum și posibilitatea de a acționa mai prompt, adecvat și flexibil (prin hotărâre, cum precizează textul legal criticat) decât ar putea-o face legiuitorul prin procedura legislativă standard. O claritate mai pronunțată a sintagmei „nevoi curente“, așa cum solicită autorul excepției, ar fi fost obținută cu prețul unei rigidități pe care legiuitorul a apreciat-o ca fiind inoportună în contextul reglementării sistemului de asigurări sociale al avocaților.

18. Dreptul la un nivel de trai decent, deși consacrat ca un drept fundamental în Constituție, nu poate fi garantat de către stat avocaților care nu realizează niciun venit din profesie prin interdicția de a li se preleva contribuții care sunt necesare pentru însăși constituirea și funcționarea profesiei de avocat.

19. Cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituție, prin Decizia nr. 903 din 16 decembrie 2021, paragraful 25, Curtea a statuat că unul dintre principiile constituționale care legitimează sistemul fiscal național este principiul contributivității, prevăzut de art. 56 alin. (1) din Constituție, care presupune obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice. Acest articol nu este încălcat atâta vreme cât opțiunea legiuitorului de a nu stabili el însuși cuantumul taxelor și al contribuțiilor datorate pentru formarea bugetului baroului și de a o delega organelor de conducere ale profesiei de avocat nu permite acestuia să acționeze în mod arbitrar, ci, dimpotrivă, potrivit legii.

20. În plus, Curtea a reținut că noțiunea de așezare justă nu are un caracter precis, ci, dimpotrivă, a fost în mod deliberat folosită de către puterea constituantă pentru a da posibilitatea statului să „așeze“ sarcinile fiscale într-o manieră flexibilă, care să țină seama de varietatea foarte mare de situații cu care se întâlnește în reglementarea politicii sale fiscale. În cauza de față, impunerea unei cote minime, independent de realizarea unui venit, nu doar că nu este injustă, ci reprezintă chiar o expresie a justei așezări a sarcinilor fiscale, deoarece ar fi injust ca o persoană care, nominal, păstrează calitatea de avocat să aibă opțiunea de a uza (sau nu) de prerogativa de a presta activitatea și, în același timp, dacă nu obține niciun venit să nu fie obligat la achitarea unei contribuții minimale. În plus, sarcina nu este injustă având în vedere cuantumul moderat al contribuției.

21. În sfârșit, cu referire la critica raportată la art. 73 și 115 din Constituție, Curtea reamintește că, în paragraful 21 al deciziei precitate, a reținut că trebuie să se distingă între, pe de o parte, noțiunea de „legiferare“, așa cum se desprinde din conținutul art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit căruia „Parlamentul este

unica autoritate legiuitoare a țării“, și, pe de altă parte, noțiunea de „reglementare cu caracter general“. În niciun sistem juridic adunarea reprezentativă supremă nu deține prerogativa absolută de a emite norme cu caracter general. Dincolo de faptul că Parlamentul se află în imposibilitatea obiectivă de a emite toate normele cu caracter general dintr-un sistem juridic, este necesar ca și alte autorități să aibă posibilitatea de a emite reglementări generale, în condițiile și limitele stabilite prin actul de reglementare primară în temeiul căruia sunt adoptate. De altfel, adoptând Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, legiuitorul a acceptat posibilitatea ca autoritățile administrative să emită reglementări generale care, în terminologia Legii nr. 554/2004, poartă denumirea de acte administrative cu caracter normativ [a se vedea în acest sens definiția oferită de art. 2 alin. (1) lit. c) din această lege ]. Ca atare, este neîntemeiată critica raportată la art. 73 și 115 din Constituție.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 6.303/109/2019 al Tribunalului Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 17 alin. (4), art. 20, art. 25 alin. (1) și art. 138 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 mai 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru MARIAN ENACHE,

În temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Cosmin-Marian Văduva