DECIZIE nr. 360/2025
DECIZIA nr. 360 din 16 septembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 32/2023 privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Elena-Simina Tănăsescu - președinte
Asztalos Csaba-Ferenc - judecător
Mihai Busuioc - judecător
Mihaela Ciochină - judecător
Cristian Deliorga - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Dimitrie-Bogdan Licu - judecător
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Mihaela Ofelia Rodica Popescu în Dosarul nr. 3.196/63/2019 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.245D/2020.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022 și Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 16 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.196/63/2019, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Mihaela Ofelia Rodica Popescu într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrative emise de Baroul Dolj referitoare la intervenirea nedemnității în ceea ce privește exercitarea profesiei de avocat de către autoarea excepției.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, ulterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 225 din 4 aprilie 2017, art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 a dobândit o redactare imprevizibilă, întrucât, deși sa constatat neconstituționalitatea sintagmei „de natură a aduce atingere prestigiului profesiei“, legiuitorul nu a stabilit în mod clar care infracțiuni se încadrează în această sintagmă. Se susține că se încalcă și principiul egalității, întrucât în alte legi speciale ce reglementează organizarea altor profesii juridice nu se regăsesc prevederi similare, care să instituie un caz de nedemnitate profesională determinat de condamnarea la pedeapsa închisorii pentru orice infracțiune intenționată, indiferent de gravitatea acesteia sau de existența vreunei legături între fapta penală și exercitarea profesiei. Se arată, de asemenea, că nici organele de conducere ale profesiei și nici instanțele de judecată în fața cărora se contestă actele emise de aceste organe de conducere nu dispun de repere de apreciere, fiind nevoite să constate în mod automat incidența cazului de nedemnitate și să dispună, respectiv să confirme excluderea din profesie, indiferent de circumstanțele faptelor care au condus la pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa cu închisoare și indiferent dacă acestea au legătură cu exercitarea profesiei sau dacă au aptitudinea de a aduce atingere prestigiului profesiei.
6. Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând Decizia nr. 592 din 8 octombrie 2019, prin care Curtea Constituțională a arătat, printre altele, în ceea ce privește pretinsa discriminare între diferite categorii profesionale și cea de avocat, că legiuitorul poate stabili grade diferite de severitate în ceea ce privește condițiile de exercitare a unei profesii, în funcție de importanța interesului social protejat. În aceste condiții, diversele categorii socioprofesionale se pot găsi în situații juridice diferite, fapt care justifică un tratament diferit.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, având următoarea redactare: „Este nedemn de a fi avocat:
a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;“.
12. Ulterior sesizării Curții Constituționale, a intrat în vigoare Legea nr. 32/2023 privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2023, în noua redactare, conținutul normativ al art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 fiind următorul: „Este nedemn de a fi avocat:
a) cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de un an sau mai mare pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni, infracțiune pedepsită cu pedeapsa închisorii având un minim special de cel puțin un an și reprezentând infracțiune contra vieții, infracțiune contra patrimoniului, infracțiune contra înfăptuirii justiției, infracțiune de corupție sau de serviciu, infracțiune de fals, infracțiune care aduce atingere unor relații privind conviețuirea socială, infracțiune contra securității naționale sau o infracțiune de genocid, contra umanității și de război, dacă până la data verificării stării de nedemnitate nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;“.
13. Având în vedere noua soluție legislativă, diferită de cea criticată în cauză, precum și cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, în redactarea anterioară acestei modificări.
14. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta privitoare la calitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Prin raportare la art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern și art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului din Constituție, se invocă și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea generală a discriminării.
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării Curții Constituționale cu soluționarea prezentei excepții, a fost pronunțată Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, în redactarea criticată și în cauza de față, sunt neconstituționale.
16. În decizia menționată, Curtea a observat că, prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, constatând că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ este contrară dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că sintagma menționată este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, având în vedere că nu se specifică în mod clar acele infracțiuni intenționate care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat, iar necircumstanțierea expresă a acestora lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferențiată a sancțiunii excluderii din profesie, în funcție de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat competente să decidă asupra cazului de nedemnitate. Această lipsă de claritate a legii creează premisa aplicării sale în mod diferit, într-o manieră discriminatorie, ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.
17. Ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017, sintagma a cărei neconstituționalitate a fost constatată prin aceasta și-a încetat efectele juridice, ca urmare a prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit pentru a compatibiliza dispozițiile art. 14 lit. d) din Legea nr. 51/1995 cu prevederile constituționale, în sensul celor statuate prin decizia precitată. În consecință, Curtea a observat, prin Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, că pierderea calității de avocat ajungea să intervină pentru săvârșirea oricărei infracțiuni intenționate prin care se constata, prin hotărâre judecătorească definitivă, vinovăția inculpatului și pentru care s-a dispus pedeapsa cu închisoarea, indiferent dacă instanța a apreciat că se impune suspendarea executării acesteia.
18. În absența intervenției active a legiuitorului, care să clarifice norma prin prisma celor statuate de Curtea Constituțională, s-a ajuns, așadar, la o situație excesivă, contrară rațiunii avute în vedere de instanța de contencios constituțional prin pronunțarea Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017, urmând să fie excluși din profesie, în mod nediferențiat, toți avocații care au fost condamnați definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea oricărei infracțiuni intenționate, deși finalitatea acestei decizii a fost aceea de a conduce la sporirea garanțiilor juridice asigurate prin lege avocaților în ceea ce privește pierderea acestei calități, prin eliminarea riscului aplicării acestei măsuri în mod arbitrar.
19. Ca atare, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, precitată, paragraful 27, că legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017 și generând astfel un viciu de constituționalitate mai grav, iar pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, pentru a îndepărta neconstituționalitatea constatată prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, în spiritul celor precizate în considerentele acestei decizii.
20. De altfel, ulterior, Parlamentul s-a conformat statuărilor Curții Constituționale, adoptând Legea nr. 32/2023, prin care a circumstanțiat care sunt acele infracțiuni pentru care intervine nedemnitatea de a exercita profesia de avocat.
21. În acest context legislativ și jurisprudențial, având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, mai sus menționată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, ce formează obiectul dosarului de față, a devenit inadmisibilă, ca urmare a deciziei de admitere menționate și a modificării legislative subsecvente.
22. Curtea subliniază că, astfel cum a statuat prin numeroase decizii anterioare, de exemplu, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, sau Decizia nr. 318 din 19 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 9 august 2022, paragraful 20, în temeiul deciziei de admitere, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (a se vedea și Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23).
23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 32/2023 privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Mihaela Ofelia Rodica Popescu în Dosarul nr. 3.196/63/2019 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 septembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 martie 2026
DECIZIE nr. 434 din 14 octombrie 2025
DECIZIA nr. 434 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legi...
HOTĂRÂRE nr. 106 din 27 februarie 2026
HOTĂRÂRE nr. 106 din 27 februarie 2026 privind declararea unui imobil teren ca bun de interes public național, înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea sa în administrarea Teatrului Național "Marin Sor...
ORDIN nr. 3350 din 26 februarie 2026
ORDIN nr. 3.350 din 26 februarie 2026 pentru completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011
DECIZIE nr. 25 din 26 ianuarie 2026
DECIZIA nr. 25 din 26 ianuarie 2026 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 20 din anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare