DECIZIE nr. 507/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela-Carmen Munteanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (4) și (6) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Milcovul - S.A. din Focșani în Dosarul nr. 15.684/231/2020/a1 al Judecătoriei Focșani - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.725D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 2.682D/2021 și nr. 2.872D/2021, având un obiect similar cu primul dosar strigat, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (3), (4) și (7) din Codul de procedură civilă, ridicată de Gheorghe Dorel Kovacs în Dosarul nr. 5.816/325/2021/a1 al Judecătoriei Timișoara - Secția a II-a civilă, și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 alin. (2), (3), (4) și (6) din Codul de procedură civilă, ridicată de Simona Tratnik în Dosarul nr. 8.672/180/2021/a1 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Președintele Curții, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.682D/2021 și nr. 2.872D/2021 la Dosarul nr. 1.725D/2021, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că dispozițiile criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate și că instanța se pronunță cu privire la problemele ce privesc buna administrare a justiției. Procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se referă la fondul cauzelor și, în respectiva etapă, există, ca remediu procesual, cererea de reexaminare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 20 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 15.684/231/2020/a1, prin Încheierea din 4 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.816/325/2021/a1, și prin Încheierea din 15 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.672/180/2021/a1, Judecătoria Focșani - Secția civilă, Judecătoria Timișoara - Secția a II-a civilă și Judecătoria Bacău - Secția civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2), (3), (4), (6) și (7) din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Milcovul - S.A. din Focșani, de Gheorghe Dorel Kovacs și de Simona Tratnik în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri de reexaminare a unor încheieri prin care s-a dispus anularea unor cereri de chemare în judecată.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 200 alin. (4) și (6) din Codul de procedură civilă încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil motivat de faptul că plângerile contravenționale fac obiectul regularizării prevăzute de dispozițiile procedurii civile, deși materia contravențională este asimilată materiei penale conform practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, aspect reliefat și de Constituție, care separă cele două materii - civilă și penală - prin aceea că este permisă retroactivitatea legii penale și contravenționale mai favorabile.

9. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 200 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă încalcă standardele de calitate a legii, prin aceea că nu sunt corelate cu dispozițiile din Codul de procedură civilă și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care reglementează sancțiunile, inclusiv cea a nulității, iar această lipsă de corelare induce neclaritate și incertitudine, determinând soluții arbitrare din partea instanțelor. Se susține că există o contradicție între prevederile art. 200 alin. (1) și (3) și cele ale art. 196 din Codul de procedură civilă sub aspectul motivelor de nulitate, consecința neclarităților din procedura de regularizare conducând la un comportament discreționar al judecătorului în procedura de regularizare a cererii și, în consecință, la lipsa unui tratament egal între justițiabili. Se arată că prin dispozițiile criticate nu se respectă principiul proporționalității, aducându-se atingere liberului acces la justiție și dreptului la un proces echitabil față de faptul că sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată este cea mai gravă sancțiune procedurală, existând și dispoziții legale mai blânde care ar asigura aceste exigențe. Se susține că este încălcat dreptul la apărare față de faptul că anularea cererii de chemare în judecată nu se dispune în ședință publică, precum și față de faptul că reclamantul nu este citat în această procedură. De asemenea, se arată că modul de reglementare a procedurii regularizării, astfel cum este aceasta stabilită prin art. 200 din Codul de procedură civilă, este lipsit de claritate.

10. Se susține că cererea de reexaminare prevăzută de dispozițiile art. 200 alin. (7) din Codul de procedură civilă nu reprezintă o cale de atac eficientă, în acord cu dispozițiile constituționale, deoarece împiedică acoperirea lipsurilor cererii de chemare în judecată și analiza apărărilor reclamantului cu privire la regularitatea acesteia, față de limitele prevăzute de lege. Se critică lipsa unui recurs efectiv, constând în „dubla jurisdicție garantată“, precum și termenul de formulare a cererii de reexaminare de 15 zile, considerat mult mai scurt față de „cauze similare“.

11. Dispozițiile alin. (2), (3), (4) și (6) ale art. 200 din Codul de procedură civilă încalcă, în opinia autorilor excepției, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât prin anularea cererii în procedura de regularizare se limitează posibilitatea susținerii cauzei în fața unui magistrat, iar această limitare nu este acceptabilă, având în vedere că nu urmărește un scop legitim și nu asigură o proporționalitate între mijloacele legale folosite și obiectivul final. Se arată că, în conformitate cu prevederile Constituției, ședințele de judecată sunt publice, iar dispozițiile criticate încalcă principiul contradictorialității și publicității.

12. Judecătoria Focșani - Secția civilă apreciază, în Dosarul nr. 1.725D/2021, că excepția de neconstituționalitate a art. 200 alin. (4) și (6) din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, accesul la justiție al petentei fiind condiționat de respectarea normelor instituite de dispozițiile art. 194 - 197 din Codul de procedură civilă, acestea fiind aplicabile inclusiv în dosarele având ca obiect plângeri contravenționale. În cazul în care legiuitorul a considerat că nu se impune realizarea regularizării, a prevăzut expres neaplicarea dispozițiilor art. 200 din Codul de procedură civilă. Se arată că în practica Curții Europene a Drepturilor Omului materia contravențională este asimilată materiei penale cu privire la probatoriul ce urmează a fi administrat și aplicarea prezumției de nevinovăție, iar nu din perspectiva regularizării cererii de chemare în judecată, care are rol de filtru de conformitate cu cerințele legale pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată.

13. Judecătoria Timișoara - Secția a II-a civilă apreciază, în Dosarul nr. 2.682D/2021, că excepția de neconstituționalitate a art. 200 alin. (3), (4) și (7) din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, întrucât rațiunea legiuitorului a fost aceea de soluționare cu celeritate a cauzelor, în acest scop obligându-l pe reclamant să învestească instanța cu o cerere de chemare în judecată care să conțină toate elementele intrinseci și extrinseci necesare pentru soluționare. Aceste măsuri nu înfrâng accesul la justiție și nici dreptul la apărare, partea fiind înștiințată, în prealabil, cu privire la neregularitățile cererii de chemare în judecată, beneficiind de un termen rezonabil pentru remedierea acestora și având la dispoziție cererea de reexaminare a încheierii de anulare - cale de atac efectivă în vederea verificării legalității aplicării sancțiunii nulității.

14. Judecătoria Bacău - Secția civilă apreciază, în Dosarul nr. 2.872D/2021, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2), (3), (4) și (6) din Codul de procedură civilă este neîntemeiată. Instituirea, prin noul Cod de procedură civilă, a unei proceduri de regularizare a cererii de chemare în judecată nu este de natură să încalce art. 21 din Constituție, ci oferă mai multe garanții pentru respectarea acestuia. În acest mod se asigură o procedură echitabilă în care se pot cunoaște de la început pretențiile reclamantului, astfel că pârâtul își poate formula o apărare adecvată. Nici încălcarea principiului contradictorialității și publicității nu poate fi reținută, odată ce lipsurile țin de forma cererii de chemare în judecată și de înscrisurile atașate, în condițiile în care, în etapa regularizării, instanța doar asigură îndeplinirea unor condiții formale necesare pentru a se realiza, ulterior, o dezbatere contradictorie a probelor. De asemenea, instanța consideră că dreptul la apărare este respectat câtă vreme reclamantul poate beneficia de apărare specializată chiar de la momentul introducerii cererii, pe toată perioada de regularizare, și este informat cu privire la sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată, însă reclamanta, chiar asistată de avocat, nu s-a conformat dispozițiilor instanței, fără a-și motiva atitudinea.

15. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din dispozitivul încheierilor de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 200 alin. (2), (3), (4), (6) și (7) din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:

(2) În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.

(3) Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(4) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii prevăzute la art. 194 lit. a) - c), d) numai în cazul motivării în fapt și f), precum și art. 195 - 197 nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere se dispune anularea cererii.

(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(7) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).

19. În opinia autorilor excepției, textele legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 din Constituție și prin prisma dispozițiilor art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 21 - Accesul liber la justiție, astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 din Constituție și prin prisma dispozițiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, și ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenție, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 - Înfăptuirea justiției și art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textele de lege criticate fac parte din art. 200 din Codul de procedură civilă, ce poartă denumirea marginală Verificarea cererii și regularizarea acesteia. Procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă, conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 579 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 15 martie 2023, paragrafele 13 și 14, Decizia nr. 22 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 7 iunie 2023, paragraful 18), are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă, legiuitorul dorind disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. Așadar, procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanțele judecătorești de cereri incomplete, fiind de natură să pregătească judecata sub toate aspectele sale, iar principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale.

21. Curtea observă că întreaga procedură a regularizării cererii de chemare în judecată, până la fixarea primului termen de judecată, nu are caracter public, scopul acestei etape fiind tocmai acela de a asigura legala sesizare a instanței, etapă finalizată, conform dispozițiilor art. 201 din Codul de procedură civilă, prin comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată. Doar din momentul fixării primului termen de judecată devin aplicabile dispozițiile art. 127 din Constituție, respectiv cele ale art. 17 din Codul de procedură civilă, care dispun că ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. Prin urmare, dispozițiile care fac obiectul excepției de neconstituționalitate nu contravin art. 1 alin. (5) din Constituție, norma fiind suficient de clară încât să permită o interpretare și o aplicare unitară a acesteia de către instanțele judecătorești.

22. Dispozițiile art. 200 alin. (2), (3), (4), (6) și (7) din Codul de procedură civilă nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și a art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin Decizia din 15 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Lefter împotriva României, paragraful 18, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba despre o etapă obligatorie, care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii; prin urmare, o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește o bună administrare a justiției. Anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât și cu privire la sancțiunea susceptibilă de a-i fi aplicată. Prin urmare, cât timp procedura criticată nu privește însăși judecarea pe fond a cererii introductive, dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenție, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și de art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 446 din 15 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 26 iunie 2025, paragrafele 38 și 42, și Decizia nr. 579 din 22 noiembrie 2022, antemenționată).

23. În considerarea argumentelor de mai sus, Curtea reține ca neîntemeiată și critica privitoare la faptul că materia contravențională este asimilată materiei penale conform practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, iar pentru acest motiv plângerile contravenționale nu ar trebui să facă obiectul regularizării prevăzute de dispozițiile procedurii civile. În aplicarea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și de art. 129 din Legea fundamentală, legiuitorul a stabilit, prin art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, că dispozițiile acestui act normativ se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz. În concluzie, regularizarea plângerii contravenționale se realizează conform dispozițiilor procedurii civile.

24. De asemenea, procedura verificării și regularizării cererii de chemare în judecată nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că asigurarea principiilor constituționale ale accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil prevăzute de art. 21 din Constituție se realizează și prin garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare a încheierii prin care se dispune anularea cererii de chemare în judecată, astfel cum este prevăzută de art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, sau Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014).

25. Referitor la critica privind inexistența dublului grad de jurisdicție în contestarea încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, Curtea s-a pronunțat constant în sensul că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune cauza judecății unei instanțe naționale. Curtea reține că accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea în acest sens Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21, și Decizia nr. 180 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 11 august 2023, paragrafele 18-22). Procedura regularizării reprezintă o situație deosebită, întrucât nu privește judecata pe fond a cererii de chemare în judecată, fiind o etapă administrativă care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină, în scopul respectării principiului celerității și al degrevării instanțelor judecătorești de cereri incomplete.

26. Întrucât, față de cele arătate mai sus, nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor antemenționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

27. Cu privire la raportarea dispozițiilor atacate la alte texte din cuprinsul Codului de procedură civilă, respectiv la art. 200 alin. (1) și (3) și la art. 196 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi din cuprinsul unei legi sau din legi diferite și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflăm în prezența unei chestiuni privind constituționalitatea, ci a unei simple contrarietăți între norme legale din același domeniu, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999).

28. În ceea ce privește celelalte dispoziții constituționale menționate în susținerea excepției, Curtea observă că invocarea acestor norme constituționale este doar formală, nefiind identificată o motivare concretă a încălcării acestora. În acest sens Curtea a statuat, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, Curtea s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Milcovul - S.A. din Focșani în Dosarul nr. 15.684/231/2020/a1 al Judecătoriei Focșani - Secția civilă, de Gheorghe Dorel Kovacs în Dosarul nr. 5.816/325/2021/a1 al Judecătoriei Timișoara - Secția a II-a civilă și de Simona Tratnik în Dosarul nr. 8.672/180/2021/a1 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 200 alin. (2), (3), (4), (6) și (7) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Focșani - Secția civilă, Judecătoriei Timișoara - Secția a II-a civilă și Judecătoriei Bacău - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela-Carmen Munteanu