HOTĂRÂRE nr. 116/2011
HOTĂRÂRE nr. 116 din 20 octombrie 2011 privind interpretarea unor dispoziții din Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România nr. 101/2010
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Întrunit la data de 20 octombrie 2011, la sediul Registrului Urbaniștilor din România, în prezența a 12 membri, în temeiul art. 1, art. 7 alin. (1) pct. 7 raportat la art. 7 alin. (4) pct. 19 din Regulamentul referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România nr. 101/2010 (Regulamentul 2010), având în vedere că: (i) Regulamentul 2010 conține o nouă simbolistică descriind întinderea dreptului de semnătură față de cea care a fost instituită prin fostul Regulament referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România nr. 26/2006 (Regulamentul 2006); (îi) la data de 13 august 2010 Regulamentul 2006 a fost înlocuit integral de Regulamentul 2010, conform art. 6 din Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România nr. 101/2010, fără ca prin aceasta să fie afectate drepturile de semnătură acordate până la respectiva dată; (iii) coexistența evidențelor și înscrierilor realizate sub imperiul Regulamentului 2006 cu cele guvernate de Regulamentul 2010 impune o serie de clarificări, Consiliul Superior al Registrului Urbaniștilor din România, în unanimitate, hotărăște:
Articolul 1
Sunt și rămân pe deplin valabile ștampilele în geometria aprobată sub imperiul Regulamentului referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România nr. 26/2006 (Regulamentul 2006), potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1, ștampile aparținând specialiștilor cărora li s-a acordat drept de semnătură în temeiul respectivului regulament. Specialiștii în cauză vor putea oricând opta pentru noul model de ștampilă prevăzut în anexa nr. 2, aprobat pe baza Regulamentului referitor la organizarea și funcționarea Registrului Urbaniștilor din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România nr. 101/2010 (Regulamentul 2010), prin hotărâre a Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România (RUR), prin cerere depusă la Secretariatul RUR. Specialiștii care au dobândit dreptul de semnătură ulterior datei de 13 august 2010 vor utiliza exclusiv ștampila potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2.
Articolul 2
Simbolul "C" din Regulamentul 2006, corespunzător dreptului de semnătură pentru "planurile de amenajare a teritoriului interorășenesc sau intercomunal, planurile de amenajare a teritoriului metropolitan și planurile de amenajare a teritoriului periurban al principalelor municipii și orașe", este echivalent cu următoarele simboluri din Regulamentul 2010:
a) simbolul "C" - corespunzător dreptului de semnătură pentru "planurile de amenajare a teritoriului interorășenesc sau intercomunal"; și
b) simbolul "C1" - corespunzător dreptului de semnătură pentru "planurile de amenajare a teritoriului metropolitan și planurile de amenajare a teritoriului periurban al principalelor municipii și orașe".
Articolul 3
Simbolul "D" din Regulamentul 2006, corespunzător dreptului de semnătură pentru "planurile urbanistice generale și planurile urbanistice zonale, împreună cu regulamentele locale aferente acestora", este echivalent cu următoarele simboluri din Regulamentul 2010:
a) simbolul "D" - corespunzător dreptului de semnătură pentru "planurile urbanistice generale de municipii împreună cu regulamentele locale aferente acestora";
b) simbolul "D3" - corespunzător dreptului de semnătură pentru "planurile urbanistice generale de orașe și comune împreună cu regulamentele locale aferente acestora"; și
c) simbolul "DZ0" - corespunzător dreptului de semnătură pentru "planurile urbanistice zonale împreună cu regulamentele locale aferente acestora".
Articolul 4
Simbolul "D1" din Regulamentul 2006, corespunzător dreptului de semnătură pentru "planurile urbanistice zonale și regulamentele locale de urbanism aferente pentru parcelări de locuințe și alte funcțiuni asociate acestora", este echivalent cu simbolul "DZ1" din Regulamentul 2010, având aceeași titulatură.
Articolul 5
Simbolul "D2" din Regulamentul 2006, corespunzător dreptului de semnătură pentru "planurile urbanistice zonale și regulamentele locale de urbanism aferente care au drept subiect o parcelare nouă pentru realizarea în exclusivitate de locuințe, cu maximum 20 de parcele, nu mai mari de 1.000 mý fiecare", este echivalent cu simbolul "DZ2" din Regulamentul 2010, având aceeași titulatură. Articolul 6Echivalența dintre simbolurile aferente drepturilor de semnătură dobândite în temeiul Regulamentului 2006 și cele aferente drepturilor de semnătură dobândite în temeiul Regulamentului 2010, incluzându-le pe cele tratate în art. 2-5 de mai sus, este prevăzută sintetic în cadrul tabelului din anexa nr. 3.
Articolul 7
Titularii dreptului de semnătură pentru documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism din categoriile aferente simbolurilor D sau E, cu grad ridicat de complexitate, pot exercita dreptul de semnătură și pentru alte documentații similare, din aceeași categorie, având un grad mai redus de complexitate, astfel:
a) dreptul de semnătură aferent simbolului "D" din Regulamentul 2006 include dreptul de semnătură aferent simbolurilor "D1" și "D2" din același regulament;
b) dreptul de semnătură aferent simbolului "DZ0" din Regulamentul 2010 include dreptul de semnătură aferent simbolurilor "DZ1" și "DZ2" din același regulament;
c) dreptul de semnătură aferent simbolului "E" din Regulamentul 2006 și, respectiv, din Regulamentul 2010, include dreptul de semnătură aferent simbolului "E1" din regulamentele în cauză.
Articolul 8
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 9 — Secretariatul RUR va asigura comunicarea prezentei hotărâri către autoritățile administrației publice locale (consilii județene, consilii locale ale municipiilor, orașelor, sectoarelor municipiului București și comunelor), precum și către Ordinul Arhitecților din România, Asociația Profesională a Urbaniștilor din România, Asociația Arhitecților Șefi de Județe din România și Asociația Arhitecților Șefi de Municipii din România și publicarea pe pagina web a RUR. Președintele Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România, Alexandru Gabriel Sandu
București, 20 octombrie 2011.
Nr. 116.
Anexa 1
Model de ștampilă aferentă Regulamentului 2006
Anexa 2
Model de ștampilă aferentă Regulamentului 2010
Anexa 3
Tabel prezentând echivalența simbolurilor aferente dreptului de semnătură
Simboluri Regulament 2006
Simboluri Regulament 2010
A
A
B
B
C
C și C(1)
D
D, D(3) și D(Z0)
D(1)
D(Z1)
D(2)
D(Z2)
E
E
E(1)
E(1)
F
F
F(1)
F(1)
F(2)
F(2)
F(3)
F(3)
F(4)
F(4)
F(5)
F(5)
F(6)
F(6)
G(1)
G(1)
G(2)
G(2)
G(3)
G(3)
G(4)
G(4)
G(5)
G(5)
G(6)
G(6)
G(7)
G(7)
G(8)
G(8)
G(9)
G(9)
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 martie 2012
DECIZIE nr. 23 din 17 ianuarie 2012
DECIZIE nr. 23 din 17 ianuarie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală
DECIZIE nr. 28 din 19 ianuarie 2012
DECIZIE nr. 28 din 19 ianuarie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
DECIZIE nr. 69 din 2 februarie 2012
DECIZIE nr. 69 din 2 februarie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145^1 raportat la art. 145 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală
DECIZIE nr. 73 din 2 februarie 2012
DECIZIE nr. 73 din 2 februarie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 443 din Codul de procedură penală
DECIZIE nr. 81 din 2 februarie 2012
DECIZIE nr. 81 din 2 februarie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320^1 alin. 1 din Codul de procedură penală
DECIZIE nr. 71 din 2 februarie 2012
DECIZIE nr. 71 din 2 februarie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 258 alin. 2 cu referire la art. 246 din Codul penal
HOTĂRÂRE nr. 108 din 28 februarie 2012
HOTĂRÂRE nr. 108 din 28 februarie 2012 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casație și Justiție
ORDIN nr. 41 din 28 februarie 2012
ORDIN nr. 41 din 28 februarie 2012 privind abrogarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului nr. 71/2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la înscrierea agenților economici care desfășoară activități în domeniul vitivinicol î...