HOTĂRÂRE nr. 142/2012

HOTĂRÂRE nr. 142 din 1 martie 2012 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere prevederile art. 42-44 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată, precum și ale art. 23 alin. (1) și ale art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște:

Articolul I

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1.

Articolul 8^1 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 8^1. - Poate participa la examenul pentru promovarea din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, personalul auxiliar de specialitate care a absolvit studii superioare juridice." 2. La articolul 28, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins: "(1^1) Sunt declarați admiși, în limita posturilor scoase la concurs, candidații care au obținut cel puțin media finală 7 și nu mai puțin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs menționate la art. 24.

(1^2) La medii egale, sunt declarați admiși candidații care au obținut nota mai mare la proba scrisă."

Articolul II — Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Alina Nicoleta Ghica

București, 1 martie 2012.

Nr. 142. _______

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 martie 2012

DECIZIE nr. 75 din 2 februarie 2012

DECIZIE nr. 75 din 2 februarie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. h), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

DECIZIE nr. 65 din 19 martie 2012

DECIZIE nr. 65 din 19 martie 2012 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcției publice de secretar general adjunct al Ministerului Administrației și Internelor de către domnul Tobă Gheorghe Petre, chestor principal de poliție