DECIZIE nr. 150/1998

DECIZIE nr. 150 din 27 noiembrie 1998 privind unele precizări referitoare la eliberarea deciziei de autorizare pentru titularii de licențe de emisie pentru radiodifuziune și televiziune

Intrare în vigoare 22 decembrie 1998

În aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) și ale art. 16 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 48/1992, în scopul asigurării respectării obligațiilor asumate de titularii de licențe de emisie cu prilejul acordării acestora, în temeiul art. 32 alin. (3) și în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 48/1992, Consiliul Național al Audiovizualului decide:

Articolul 1

Titularii de licențe de emisie pentru radiodifuziune și televiziune au obligația ca, la data solicitării emiterii deciziei de autorizare, adresată Consiliului Național al Audiovizualului, sa dispună de sedii proprii (aflate în proprietate sau închiriate pe o durată egala cu cel puțin jumătate din termenul de valabilitate a licenței) pentru studiourile de emisie și cabinele de regie aferente, amenajate corespunzător cu spații tehnice și redactionale și dotate cu echipamentele proprii prevăzute în dosarul prezentat pentru obținerea licenței sau echivalente cu acestea.

Articolul 2

Din sediile proprii ale titularilor de licențe de emisie nu pot difuza programe alți titulari de licențe de emisie.

Articolul 3

La autorizarea de către Consiliul Național al Audiovizualului, postul de radio sau de televiziune trebuie să facă dovada unei scheme de personal, cu specificarea nominală a angajaților care au carnet de muncă și a celor cu contracte civile. Postul de radio sau de televiziune va prezenta, de asemenea, casete sau videocasete cu emisiuni și rubrici de proba, înregistrate în perioada de pregătire pentru intrarea în emisie. Personalul respectiv, indiferent de forma juridică a contractului, nu poate figura și în schema de personal a altor posturi de radio, respectiv de televiziune, din aceeași localitate.

Articolul 4

Titularii de licență de emisie pentru radiodifuziune și pentru televiziune, care dețin în prezent decizii de autorizare acordate în condiții care nu se încadrează în prevederile art. 1-3, vor solicita, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, reautorizarea studiourilor, cu respectarea articolelor sus-menționate.

Articolul 5 — Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României; nerespectarea prevederilor sale atrage după sine sancțiunile prevăzute de Legea audiovizualului nr. 48/1992. PREȘEDINTELE CONSILIULUI NAȚIONAL

AL AUDIOVIZUALULUI,

MIRCEA SORIN MOLDOVAN

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 22 decembrie 1998

HOTĂRÂRE nr. 52 din 16 decembrie 1998

HOTĂRÂRE nr. 52 din 16 decembrie 1998 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 16/1996 privind aprobarea componentei nominale a delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei