DECIZIE nr. 47/2000

DECIZIE nr. 47 din 20 aprilie 2000 privind restricții și avertizări în scopul protecției minorilor

În temeiul art. 2 alin. 5 și al art. 32 din Legea audiovizualului nr. 48/1992 și în conformitate cu art. 29 din aceeași lege, în vederea informării publicului cu privire la conținutul unor programe care pot afecta dezvoltarea fizica, morala și mentala a minorilor, în scopul armonizării reglementărilor românești în domeniul audiovizualului cu legislația europeană, Consiliul Național al Audiovizualului decide:

Articolul 1

Lungmetrajele cinematografice, filmele concepute pentru televiziune și alte emisiuni de ficțiune care pot aduce prejudicii minorilor, transmise necodat în programele de televiziune, se difuzează însoțite, pe toată durata lor, de un semn de identificare situat în zona din dreapta-jos a ecranului, semn a cărui dimensiune minima pe verticala este de un centimetru pe televizoarele cu diagonala de 51 cm.

Articolul 2

Criteriile conform cărora se apreciază aceste producții au drept scop stabilirea unor restrictii în programarea difuzării lor și atenționarea publicului asupra efectului pe care productiile în cauza îl pot avea asupra minorilor.

Articolul 3

Categoriile în care se încadrează productiile de televiziune transmise necodat sunt următoarele:

a) producții accesibile tuturor categoriilor de public, care se transmit fără restrictii și care nu au semn de identificare;

b) producții care conțin scene ce ar putea agresa copiii;

c) producții interzise minorilor sub 12 ani, care pot afecta copiii prin scene repetate de violenta fizica sau psihologică;

d) productiile care pot afecta dezvoltarea fizica, psihică și mentala a minorilor și care conțin: scene erotice evidente, scene cu consum de droguri, fără evidentierea consecințelor nefaste ale acestuia, scene de cruzime sau de o violenta excesiva, expresii triviale utilizate repetat;

e) producții cu caracter pornografic sau de o violenta extrema, care pot afecta grav dezvoltarea fizica, psihică sau mentala a minorilor, a căror difuzare este categoric interzisă.

Articolul 4

Până la crearea cadrului legislativ pentru încadrarea centralizata a productiilor în categoriile prevăzute la art. 3, titularii licențelor de emisie de comunicație audiovizuala pe cale radioelectrica sau distribuita prin cablu au obligația sa realizeze prin specialiști abilitați încadrarea productiilor în aceste categorii.

Articolul 5

(1) Productiile prevăzute la art. 3 lit. b) nu se difuzează în emisiunile pentru copii sau în intervale alăturate acestora.

(2) Restrictia prevăzută la alin. (1) se aplică și anunțurilor care promovează aceste producții; aceste anunțuri vor cuprinde textul "este recomandabil acordul părinților".

(3) Productiile vor fi precedate de același anunț și de explicarea semnificatiei semnului de identificare.

(4) Semnul de identificare este un cerc verde.

Articolul 6

(1) Productiile prevăzute la art. 3 lit. c) se difuzează după ora 22,00.

(2) Anunțurile promotionale pentru aceste producții nu vor cuprinde scene socante și nu vor fi difuzate în intervalele alăturate emisiunilor pentru copii.

(3) Productiile vor fi precedate de un anunț care va comunică interdicția și semnificatia semnului de identificare.

(4) Semnul de identificare este un triunghi echilateral portocaliu cu vârful în sus.

Articolul 7

(1) Productiile prevăzute la art. 3 lit. d) se difuzează numai între orele 0,00-5,00.

(2) Difuzarea anunțurilor promotionale pentru aceste producții este interzisă.

(3) Anunțurile care preced fiecare producție din această categorie vor preciza ca producția este adresată exclusiv adulților și ca semnul de identificare avertizeaza asupra posibilității de a afecta dezvoltarea fizica, morala sau mentala a minorilor.

(4) Semnul de identificare este un patrat roșu.

Articolul 8

Prevederile art. 7 se aplică și spoturilor publicitare pentru convorbirile telefonice erotice sau pentru convorbirile telefonice de natura sa exploateze lipsa de experienta sau credulitatea minorilor.

Articolul 9

Pentru o informare cat mai eficienta asupra semnelor de avertizare și asupra categoriilor în care se încadrează productiile ce urmează să fie difuzate posturile de televiziune vor lua măsuri suplimentare de încunoștințare a publicului, inclusiv prin programele publicate.

Articolul 10

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute în cap. V din Legea audiovizualului nr. 48/1992.

Articolul 11 — Prezenta decizie intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. PREȘEDINTELE CONSILIULUI NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI,

MIRCEA SORIN MOLDOVAN

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 mai 2000

HOTĂRÂRE nr. 305 din 19 aprilie 2000

HOTĂRÂRE nr. 305 din 19 aprilie 2000 privind trecerea unei părți din Stadionul "Ion Oblemenco" din municipiul Craiova din proprietatea publică a statului și din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului în proprietatea publică a municipiului Craiova,...

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 42 din 27 aprilie 2000

ORDONANȚA DE URGENTA nr. 42 din 27 aprilie 2000 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 30/1996 privind reglementarea participațiilor statului la Fondul Monetar Internațional și modul de regularizare a influentelor financiare rezultate din...