DECRET nr. 64/1981
DECRET nr. 64 din 25 martie 1981 pentru modificarea Decretului Consiliului de Stat nr. 218/1977 privind unele măsuri tranzitorii referitoare la sancționarea și reeducarea prin munca a unor persoane care au savirsit fapte prevăzute de legea penală, devenit Legea nr. 47/1977
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
DECRET nr. 64 din 25 martie 1981 pentru modificarea Decretului Consiliului de Stat nr. 218/1977 privind unele măsuri tranzitorii referitoare la sancționarea și reeducarea prin munca a unor persoane care au savirsit fapte prevăzute de legea penală, devenit Legea nr. 47/1977
EMITENT
CONSILIUL DE STAT
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 17 din 25 martie 1981
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Decretul Consiliului de Stat nr. 218/1977 privind unele măsuri tranzitorii referitoare la sancționarea și reeducarea prin munca a unor persoane care au savirsit fapte prevăzute de legea penală, devenit Legea nr. 47/1977, se completează după cum urmează: După articolul 3 se introduce articolul 4 cu următorul cuprins: "ART. 4. - După executarea a cel puțin jumătate din durata măsurii educative prevăzute în art. 3, dacă minorul și-a insusit o meserie și a dat dovezi temeinice de îndreptare, tinindu-se seama și de gravitatea faptei, se poate dispune încetarea condiționată a executării măsurii educative. Dacă după încetarea condiționată și pînă la împlinirea duratei măsurii educative minorul se sustrage de la învățătura sau de la prestarea unei munci utile, se poate revoca încetarea condiționată a executării măsurii educative și se dispune să se execute restul măsurii educative ce a rămas de executat. În cazul în care în această perioadă minorul săvîrșește din nou o faptă prevăzută de legea penală, încetarea condiționată a executării măsurii educative se revoca. În acest caz, minorului i se aplică o singura măsura educativă de trimitere în școala specială de muncă și reeducare. Durata măsurii educative se stabilește tinindu-se seama de gravitatea faptelor, posibilitatea de reeducare a minorului și de ceea ce a executat din măsura aplicată anterior, fără a putea depăși 5 ani. Dacă la data săvîrșirii faptei ulterioare făptuitorul implinise vîrsta de 18 ani, iar pentru fapta comisă se aplică pedeapsa închisorii sau amenzii, se va executa numai aceasta pedeapsa. Încetarea condiționată a măsurii se dispune de judecătoria în a carei raza teritorială se afla școala specială de muncă și reeducare, la sesizarea conducerii școlii, iar revocarea se dispune de instanța de executare sau, după caz, de instanța care a judecat în prima instanța infracțiunea care atrage revocarea. Sesizarea în vederea revocării se face din oficiu sau de către procuror. Măsura educativă se considera executată dacă în intervalul de timp de la încetarea condiționată și pînă la împlinirea duratei acesteia nu s-a dispus revocarea încetării condiționate a executării măsurii".