HOTĂRÂRE nr. 926/1964
HOTĂRÂRE nr. 926 din 28 noiembrie 1964 privind înființarea unor întreprinderi sub îndrumarea și controlul Ministerului Industriei Alimentare
HOTĂRÂRE nr. 926 din 28 noiembrie 1964 privind înființarea unor întreprinderi sub îndrumarea și controlul Ministerului Industriei Alimentare
EMITENT
CONSILIUL DE MINIȘTRI
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 54 din 30 noiembrie 1964
Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române hotărăște: 1. Pe data de 1 decembrie 1964, se înființează, sub îndrumarea și controlul Ministerului Industriei Alimentare, întreprinderile industriale de stat prevăzute în anexa la prezenta hotărîre. Aceste întreprinderi se organizează și vor funcționa potrivit Decretului nr. 199/1949, avînd denumirea, sediul și obiectul prevăzut în anexa. 2. Ministerul Industriei Alimentare va dota întreprinderile prevăzute în anexa, cu mijloacele de baza necesare. În termen de 30 zile de la intrarea în funcțiune a capacităților de producție, Ministerul Industriei Alimentare va prezenta Ministerului Finanțelor, documentația necesară pentru dotarea cu mijloace circulante a întreprinderilor prevăzute în anexa, împreună cu planul financiar al acestor întreprinderi. Președintele Consiliului de Miniștri, Ion Gheorghe Maurer
Anexă
ÎNTREPRINDERI
ce se înființează sub îndrumarea și controlul
Ministerului Industriei Alimentare
Nr. crt. Denumirea Sediul Obiectul
1. Intreprinderea de morarit- panificatie Cluj Orasul Cluj Macinisul griului, fabricarea piinii si altor produse de panificatie
2. Complexul de morarit si panificatie Iasi Orasul Iasi Macinisul griului, fabricarea piinii si altor produse de panificatie, paste fainoase si biscuiti